Contemporanul, iulie-decembrie 1949 (Anul 3, nr. 143-169)
1949-07-01 / nr. 143
N e aflăm la capătul unui an de la demascarea trădării mârşave săvârşite de către grupul Tito împotriva cauzei internaţionale a celor ce muncesc, la capătul unui an de la publicarea istoricei „Rezoluţii a Biroului Informativ asupra situaţiei din Partidul Comunist din Iugoslavia“. La capătul acestui an de necurmată luptă împotriva monştrilor umanităţii, împotriva imperialiştilor visând să domine lumea cu ajutorul unei exploatări mai nemiloase ca oricând, an în care umanitatea a făcut noui paşi însemnaţi în drumul ei spre comunism, noi putem să avem o perspectivă largă a considerabilei însemnătăţi pe care o constitue pentru toţi cei ce muncesc cu braţele şi cu mintea, din întreaga lume, Rezoluţia Biroului Informativ. Ne aflăm, fără îndoială, în faţa unui excepţional document al marxism-leninismului, concretizare în practică a ideilor celor mai avansate ale lumii, ghid luminos al tuturor oamenilor muncii în drumul lor spre socialism. Rezoluţia Biroului Informativ constitue, la sfârşitul acestei prime jumătăţi a veacului XX, veacul revoluţiei proletare, una din manifestările însemnate ale forţei uriaşe a proletariatului revoluţionar, dovadă concretă că nicio putere din lume nu poate să oprească inevitabila prăbuşire a imperiamismului, nu poate să oprească din drum realizarea comunismului, visul de secole al umanităţii muncitoare. Faptele care au determinat luarea de poziţie a Biroului Informativ faţă de clica trădătoare a lui Tito, Kardelj, Djillas, Rankovici, sunt cunoscute tuturor şi nu vom mai intra în analiza lor amănunţită. In faţa criticii tovărăşeşti a Partidului Comunist (bolşevic) al U. S. care atrăgea atenţia conducerii P. C. I. că printr’o serie de greşeli săvârşite, este ameninţat să lunece de pe poziţiile proletariatului revoluţionar, pe poziţiile burgheze, conducerea P. C. I., în frunte cu Tito, in loc ,să examineze observaţiile frăţeşti ale celui mai călit partid revoluţionar al proletariatului, al Partidului care a declanşat revoluţia proletară şi a îndrumat masele uriaşe de oameni ai muncii din U. S. pe drumul construirii socialismului şi comunismului, a refuzat să ia în consideraţie sfaturile C. C. al P. C. (b) al U. S. şi a refuzat să participe la analiza tovărăşească a greşelilor lor, cerută de partidele comuniste şi muncitoreşti. Prin această atitudine, ca şi prin tot ce a urmat in cursul acestui an, conducerea P. C. I. a arătat că nu era vorba de greşeli întâmplătoare, ci de un plan premeditat, menit să oprească drumul către socialism al popoarelor din Iugoslavia, menit să rupă forţa monolită a Frontului Unic Socialist. Prin tot ce a săvârşit clica lui Tito în decursul acestui an, apare limpede pentru toţi oamenii muncii că devierile de la principiile fundamentale ale marxism-leninismului săvârşite de conducerea P. C. I. fac parte integrantă dintr-un plan chibzuit de atac împotriva lumii socialismului, pregătit şi executat sub diferitele lui aspecte de imperialismul anglo-american şi de uneltele lui docile. ★ Rezoluţia Biroului Informativ arăta în esenţă că banda Tito, folosind poziţia sa conducătoare în cadrul P. C. I., a abandonat principiile marxism-leninismului, încercând să îndrume partidul pe un drum care nu este al proletariatului, ci al burgheziei, ducând o politică antisovietică şi contrarevoluţionară. In cadrul acestei politici, supravegherea de către U.D.R. (aparatul represiv al lui Tito, copie a Gestapoului) a cetăţenilor sovietici şi a celor din democraţiile populare aflători in Iugoslavia, precum şi defăimarea Uniunii Sovietice şi a P. C. (b) al U.R.S.S., mergeau mână în mână cu respingerea teoriei marxiste a claselor şi a luptei de clasă şi propovăduirea teoriei oportuniste de dreapta a lui Buharin, după care capitalismul s’ar putea integra „paşnic“ în socialism. Mergând pe acest drum al trădării clasei muncitoare, Tito şi banda lui au negat şi neagă ascuţirea luptei de clasă în statul iugoslav, în perioada trecerii de la capitalism îa socialism, au negat şi neagă creşterea elementelor capitaliste la oraş şi întărirea nemăsurată a burgheziei săteşti, a chiaburimii, pe spinarea şi în dauna proletariatului industrial şi cel al satelor, pe spinarea şi în dauna ţărănimii sărace şi mijlocaşe. De altfel, Tito şi „ideologii“ săi neagă rolul revoluţionar şi conducător al clasei muncitoare, susţinând cu surle şi trâmbiţe că ţăranii reprezintă „cea mai solidă temelie a statului iugoslav“. Cum forţa dominantă economiceşte în satul iugoslav este chiaburimea, este limpede că Tito a transformat P. C. I. într’un partid narodnic al chiaburimii. Realizarea planurilor criminale ale clicii titoiste nu puteau fi asigurate, atâta timp cât în Iugoslavia ar fi existat un Partid Comunist puternic cu adevărat revoluţionar. De aceea Tito şi banda lui au făcut şi fac tot posibilul să înăbuşe glasul adevăraţilor comunişti, să transforme Partidul într’o gloată de indivizi servili şi temători, gata oricând să glorifice, în cel mai autentic stil hitlerist, activita tte ION VITNER rea criminală a lui Tito. Cu mult Înainte de actul propriu zis al trădării, conducerea P.C.I. a transformat partidul într’o anexă fără însemnătate a Frontului Popular. P. C. I. a fost adus într’o situaţie propriu zis semilegală, devreme ce toate hotărîrile privitoare la viaţa statului erau luate în numele Frontului Popular. P. C. I. a fost aruncat atât de mult în umbră, încât acei membri ai săi, care-şi afirmau în public apartenenţa la partid, erau sancţionaţi ca pentru o gravă greşală. Caracterul burghez, de tip fascist, imprimat de banda lui Tito, Partidului Comunist Iugoslav, este relevat de faptul că toate cadrele conducătoare ale partidului nu sunt alese de masa membrilor de partid, ci sunt numite prin decret dictatorial de către Tito şi acoliţii săi, în P. C. I. fiind suprimată critica şi auto-critica. Aceia care s’au ridicat şi se ridică împotriva acestor metode teroriste, zac în temniţele titoiste cu miile sau sunt suprimaţi, pur şi simplu, de U. D. R., de noul Gestapo, care caută să împrăştie spaima în rândurile comuniştilor adevăraţi şi ale oamenilor cinstiţi din Iugoslavia, întreaga acţiune a bandei lui Tito a dus în esenţă la lichidarea P. C. I., la anularea rolului său de avantgardă revoluţionară a clasei muncitoare, la dizolvarea de fapt a Partidului în masa Frontului Popular, organizaţie fără de partid, în care mişună duşmanii clasei muncitoare, toţi foştii agenţi ai hitlerismului, afaceriştii şi escrocii cu multiple legături în lagărul imperialist. După demascarea sa ca trădător şi ca agent al imperialismului, Tito a „curăţat“ cadrele Partidului, ucigând şi aruncând în închisori numeroşi luptători revoluţionari credincioşi învăţăturii lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin introducând în P. C. I. fostele slugi ale lui Mihailovici, elemente cu bogate state de serviciu în slujba claselor exploatatoare, agenţi ai naţionalismului „mare sârb“, afacerişti de cea mai ordinară speţă şi chiaburi notorii. Aceştia conduc astăzi prin teroare, masele flămânzite ale popoarelor Iugoslaviei, pe drumul prăpăstios al „socialismului lui Tito“. Analizând toate aceste devieri ale clicii lui Tito de la principiile fundamentale ale marxism-leninismului, Rezoluţia Biroului Informativ arăta că in esenţă la baza lor stă faptul că „în conducerea P. C. I. au căpătat In mod făţiş predominanţă elementele naţionaliste, care şi Înainte existau acolo sub o formă ascunsă, că conducerea P. C. I. a rupt cu tradiţiile internaţionaliste ale P. C. I., păşind pe calea naţionalismului“. 1Continuare în pag. 6) UN DEOSEBIT DE ÎNSEMNAT DOCUMENT AL MARXISM-LENINISMULUI TITO : Trebue să scăpăm de ea. Nu se mai potriveşte cu situaţia... (Desen de VASVAL) vineri 1 iulie 1949 - 16 Pagini - 15 lei SĂPTĂMÂNAL POLITIC-SOCIAL- CULTURAL ransformarea României într’un stat de democraţie populară in care rolul de frunte îl are clasa muncitoare sub conducerea Partidului Muncitoresc Român, a dus la schimbări fundamentale şi în domeniul ştiinţei, literelor şi artelor. Astăzi munca pentru introducerea unui nou regim, munca pentru construirea socialismului, a cuprins şi frontul ideologic, intr’un elan cum nu s’a cunoscut în istoi’ia României. Trăim vremurile unei adevărate revoluţii culturale, ce se manifestă prin diferite forme. Fundamentele revoluţiei culturale au fost inspirate de Partidul Muncitoresc Român, care, chiar de la înfiinţarea sa, la Congresul din 21—23 Februarie 1948, a luat atitudine precisă. In rezoluţia de încheiere a congresului stă scris: „Partidul Muncitoresc Român va acorda o atenţie deosebită creierii de condiţiuni prielnice desvoltării artei şi culturii, puse în serviciul poporului şi va arăta toată solicitudinea slujitorilor ştiinţei şi ai artei“. Cel mai nou act al revoluţiei culturale, legat direct de masele muncitoare de la oraşe, şi în deosebi de la ţară — specificul ţării noastre, cu marea prăpastie dintre oraş şi sate , este hotărîrea guvernului de a înfiinţa „Societatea pentru răspândirea ştiinţei şi culturii“. „Societatea va fi compusă din oameni ai ştiinţei şi tehnicei, fruntaşi ai vieţii publice şi militare, pedagogi, oameni de litere şi arte, precum şi alte persoane fizice şi juridice...“ — se prevede în decretul de înfiinţare. Va fi deci o organizaţie de masă, la care vor participa cât mai mulţi din muncitorii intelectuali şi instituţii, ca Academia R. P. R., Ministerul învăţământului, etc. „Scopul Societăţii este de a răspândi ştiinţa în masele largi populare, de a combate obscurantismul, misticismul şi superstiţiile“, se mai prevede in decret. In cadrul muncii largi de orientare culturală se precizează în deosebi sectorul de luptă în marele front ideologic, pentru a se combate incultura în care a fost ţinut poporul român până acum, incultură ce a constituit cel mai bun suport al exploatării de clasă din partea stăpânitorilor burghezo-moşiereşti. Semnificativ pentru demarcarea celor două lumi este un amănunt din decret, care prevede desfiinţarea Societăţii „Ateneul Român“. Nu de mult s’a radiat din lexicul curent titlul unei alte manifestări culturale, „Salonul oficial“, „Ateneu“, „Salon oficial”, numiri cu rezonanţă antică sau cosmopolită, poate potrivite vremurilor ce le-au născut, cu iz arhaic astăzi — în cazul cel mai bun. Erau cenacluri închise ; produse ale omului din „turnul de fildeş“, rupt de viaţă sau — şi mai frecvent şi mai rău — în slujba unor stăpânitori care plăteau şi comandau pe gustul lor şi în deosebi pentru apărarea intereselor lor. Cultura era restrânsă, comandată şi condiţionată; ştiinţa ruptă de viaţă şi de practică, istoria falsificată, literatura tendenţioasă, artele expuse tuturor curentelor formaliste. Astăzi, în toate domeniile culturale lucrurile stau altfel. Orizonturi largi, noi se deschid tuturor departamentelor culturale, datorită aproape exclusiv revoluţiei economico-politice ce se împlineşte de clasa muncitoare, care, odată eliberată, se îndreaptă cu sete către isvoarele luminii dătătoare de viaţă. Noul organism de cultură a fost creiat de Guvern la cererea oamenilor, muncii manuale, cerere exprimată cu prilejul „Congresului intelectualilor din R.P.R. ! Continuare în pag. 11) de prof. P. CONSTANTINESCU-IAȘI UNCHIUL SAM : — Ce curios mi se proectează umbra peste zona Atlanticului. Desen de LEX REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA CAL. VICTORIEI 25 et. I TELEFOANE: Secretariat : 3.19.25 Redacția : 4.60.34 Administrația : 6.03.81 Cont Dec. poştal 19.405 APARE SUB CONDUCEREA UNUI COMITET Taxa poştală plătită in numerar conf. aprobării Dir. Gen. P. T. T. Nr. 292814/944 Citij•• Pag. 2-a: Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la publicarea lucrării lui V. I. Lenini „Marea iniţiativa”. de S. Titarenkn In legătură cu unele probleme ale fizicei noastre. de prof. Teofil Vescan Pag. 3-a: Succesele poporului francez în lupta pentru pace şi democraţie. de Pierre Bourges „America e tristă”. de Dumitru Ranca — Pag. 4-a: Cu „Minerii“ printre mineri. de .V. Radomir Pag. 5-a: Trăsăturile omului nou de Victor Adrian Pag. 11-a: Banda. de Mihail Xeamţu Pag. 13-a : Despre caricatura noastră.de Radu Bogdan Pag. 15-a : Desvoltarea ca trecere de la schimbări cantitative la schimbări calitative, de conf. Ion Ratiu