Contemporanul, iulie-decembrie 1951 (Anul 5, nr. 248-273)
1951-07-06 / nr. 248
, si * VOLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VĂ! FAPT AM AN Al POLITIC-SOCIAL-CULTURAL Nr. 248 (27) 6 Vineri 6 Iulie 19SI $ 6 Pagini 7 Lei Pentru noi realizări în viitoarea stagiune teatrală In ultimii ani, dramaturgia noastră a făcut un mare pas înainte. Piese cum sunt „Cumpăna" şi „Vadul Nou" de Lucia Demetrius, „Cetatea de foc" de M. Davidoglu, „Bălcescu“ de Camil Petrescu, „Iarbă rea” de A. Baranga, „Ziua cea mare” de Maria Banuş, „Ultimul mesagiu” de L Fulga, „Pentru fericirea poporului" de N. Moraru şi A. Baranga, constitue succese importante în desvoltarea unei noi dramaturgii în ţara noastră. Cele două volume de „Teatru" publicate de Editura de Stat pentru Literatură şi Artă în cinstea aniversării Partidului sunt o mărturie vie a creşterii nivelului ideologic al dramaturgilor noştri, a creşterii măestriei lor artistice. Intre nivelul artistic şi ideologic al spectacolului şi nivelul artistic şi ideologic al repertoriului există o strânsă legătură. Piesele care au un conţinut bogat de idei, care tratează teme isvorâte din realitatea vie a muncii şi luptei, poporului pentru un viitor fericit, oferă posibilitatea creării unor spectacole de înaltă calitate, apreciate de massele largi ale oamenilor muncii. Nu este întâmplător faptul că spectacolele cele mai valoroase ale ultimei stagiuni au fost realizate cu piese de excepţională valoare, ca „învingătorii” (Teatrul Municipal), „Zoia” (Teatrul Armatei), „Pădurea” (Teatrul Municipal), „Hagi Tudose" (Teatrul Naţional), etc. Succesele obţinute de spectacolele cu piesele originale „Pentru fericirea poporului" (Teatrul Naţional) „Vadul Nou” (Teatrul Municipal), „Cetatea de foc” (Teatrele din Cluj şi Iaşi), — confirmă de asemenea acest lucru. Astăzi, în majoritatea teatrelor noastre, există o preocupare din ce în ce mai intensă pentru ridicarea nivelului artistic şi ideologic al spectacolelor, în numeroase teatre au funcţionat în ultima stagiune cercuri de studii în care actorii şi regizorii au desbătut problemele ridicate de însuşirea celor mai avansate mijloace de creaţie scenică. Succesele obţinute în ultima stagiune se datoresc în primul rând sprijinului atent şi îndrumării permanente pe care Partidul a dat-o întregii activităţi teatrale. Pe baza experienţei dobândite anul trecut, se poate spune că există acum condiţiile necesare pentru ca dramaturgii, regizorii şi actorii noştri să asigure o bună organizare a viitoarei stagiuni, să desvolte succesele obţinute şi să ridice activitatea noastră teatrală pe o treaptă superioară. Pentru aceasta este în primul rând necesară alcătuirea judicioasă şi din vremea repertoriului, planificarea temeinică a muncii teatrelor. Pregătiri în vederea soluţionării acestei probleme de căpătâi a viitoarei stagiuni, s-au făcut atât din partea teatrelor cât şi din partea Comitetului pentru Artă. Proectul de repertoriu cuprinde lucrări valoroase din dramaturgia sovietică, piese distinse cu premiul Stalin pe 1950: „Crângul de călini” de A. Comeiciuc, „Zorii deasupra Moscovei” de A. Surov şi o serie din piesele apărute în 1951: „Conştiinţa” de I. Cepurin, „John soldatul păcii” de I. Crotcov, „Viaţa începe din nou” de V. Sobco, „Tovarăşi moscoviţi" de Caşcadamov şi Corolov, etc. Oamenii muncii vor putea vedea în stagiunea viitoare minunata capodoperă a dramaturgiei sovietice „Liubov Iarovaia” de C. Trenev. Repertoriul mai cuprinde şi un număr de piese din democraţiile populare dintre care „Viaductul de la Duhrov” de Voitek Kach, „Prăpastia mărăcinilor" de M. Stehlich, „Victoria“ de J. Varminschi, „Podul vieţii” de Hay Gyula, etc. Noul proect de repertoriu marchează un progres faţă de repertoriul stagiunii trecute şi în ceea ce priveşte reprezentarea pieselor clasice. Fiecare teatru din provincie şi din Capitală va reprezenta cel puţin o piesă sau două din dramaturgia clasică autohtonă sau universală, in anul care vine se împlinesc o sută de ani de la naşterea lui I. L. Caragiale. In vederea aniversării centenarului Caragiale, este bine ca in repertoriul stagiunii viitoare să fie înscrise cele mai de seamă lucrări ale marelui nostru dramaturg. Trebue însă remarcat că, deşi dramaturgia noastră a realizat o serioasă creştere, în repertoriul viitoarei stagiuni există totuşi un număr insuficient de piese originale noi. Aceasta se datoreşte în bună măsură faptului că în munca de îndrumare şi promovare a noii noastre dramaturgii se manifestă o serie de deficienţe. Comitetul pentru Artă se găseşte în întârziere, în ceea ce priveşte alcătuirea repertoriului original pentru stagiunea viitoare, datorită faptului că nu a organizat din timp munca sistematică și perseverentă cu autorii dramatici. Ajutorul pe care Comitetul pentru Artă l-a dat autorilor, a fost de multe ori întâmplător. Uneori, Comitetul pentru Artă dă îndrumări neprecise și cu întârziere, care nu sunt de natură a orienta în mod just şi a ajuta concret creaţia scriitorilor. In Comitetul pentru Artă nu au fost studiate îndeajuns problemele esenţiale ale desvoltării dramaturgiei noastre în condiţiile actuale. Acest fapt a dus la introducerea în repertoriile teatrelor a unor piese care nu-şi căpătaseră încă forma definitivă. Din această cauză a trebuit să fie amânată reprezentarea unor piese ca „Martin Stewart descoperă America" (Teatrul Naţional) ş. a. Pe de altă parte, Comitetul pentru Artă nu a dat suficientă atenţie montării celei de a doua versiuni a piesei „Cetatea de foc". Pentru o mai bună organizare a muncii de îndrumare şi stimulare a dramaturgiei originale, trebuesc revizuite metodele de muncă cu autorii dramatici. O strânsă colaborare cu dramaturgii, studierea lucrărilor lor de pe poziţii principiale, competenţă în judecarea acestor lucrări, — iată condiţii indispensabile pentru realizarea unui repertoriu de valoare. Un ajutor preţios în activitatea lor creatoare, trebue să primească autorii dramatici din partea Uniunii Scriitorilor. Uniunea n’a acordat însă atenţia necesară acestei însemnate sarcini, după cum nu s’a preocupat îndeajuns de lărgirea cercului autorilor dramatici. Desbaterea problemelor celor mai importante în legătură cu dramaturgia noastră a fost mereu amânată. O dovadă a subaprecierii acestei munci o constitue faptul că însăşi Comisia de dramă din cadrul Uniunii Scriitorilor nu s’a mai întrunit din toamna anului trecut. Colaborarea dintre Comitetul pentru Artă şi conducerea Uniunii Scriitorilor se desfăşoară într’un mod neorganizat, sporadic. O contribuţie importantă în munca de îndrumare a dramaturgiei originale trebue să aducă teatrele. Colaborarea între teatre şi scriitori poate fi deosebit de fructuoasă în ce priveşte ridicarea calităţii artistice a pieselor, desăvârşirea formei lor în vederea unei cât mai bune reprezentări scenice. In munca de îndrumare a autorilor dramatici, câteva teatre din ţara noastră au dobândit succese însemnate. Piese valoroase ca „Ultimul mesagiu" de L. Fulga reprezentată de Teatrul Armatei, sau „Mireasa desculţă” de A. Suto şi Z. Hajdú reprezentată de Teatrul Maghiar din Cluj, au fost rodul colaborării creatoare dintre aceste teatre şi dramaturgi. Sunt însă o serie de teatre care, deşi dispun de posibilităţi mari, n’au ajuns încă să dea rezultate în munca lor cu autorii dramatici. Deşi Teatrul Naţional din Bucureşti, de pildă, are un secretariat literar numeros, colaborarea dintre acest secretariat literar şi autorii dramatici «nu s’a concretizat până acum în apariţia vreunei piese nouă. Cât priveşte ajutorul pe care Teatrul Naţional l-a dat autorilor pieselor programate pentru a fi reprezentate, acesta a fost cu totul insuficient. Reprezentarea nouii versiuni a „Cetăţii de foc” în condiţii nesatisfăcătoare, este un exemplu concludent al lipsei de înţelegere cu care Teatrul Naţional a privit problema dramaturgiei originale. Dar problema dramaturgiei originale nu interesează numai instituţiile teatrale şi organele de stat care se preocupă de acest domeniu al activităţii creatoare. Ea este în acelaş timp o problemă a scriitorilor înşişi, precum şi a publicaţiilor chemate să îndrume şi să stimuleze creaţia literară. „Viaţa Românească", revista Uniunii Scriitorilor din R.P.R., are meritul de a fi publicat o serie de piese noi printre care „Cetatea de foc", „Vadul Nou", „Pentru fericirea poporului", încurajând astfel tânăra noastră dramaturgie. Dar unele din piesele publicate de „Viaţa Românească" au fost insuficient studiate în cadrul redacţiei, iar autorii nu au primit întotdeauna ajutorul necesar pentru îmbunătăţirea creaţiei lor. Astfel au putut să apară în „Viaţa Românească" piesele „Martin Stewart descoperă America" şi „Recolta de aur", ambele conţinând greşeli de ordin ideologic şi artistic, „Vadul Nou" şi „Cetatea de foc" au trebuit să sufere serioase modificări, după apariţia lor în „Viaţa Românească". Lipsa ajutorului criticii teatrale s-a făcut deasemeni serios simţită, în ultima vreme. Critica noastră teatrală nu a desbătut la timp problemele arzătoare ale creaţiei noastre originale, lăsând să treacă uneori aproape neobservate lucrări valoroase. In ciuda acestor lipsuri, există astăzi toate condiţiile pentru ca succesele de până acum ale tinerei noastre dramaturgii să fie desvoltate, realizându-se un nou avânt în mişcarea noastră teatrală. Scriitorii au nobila sarcină de a crea noi şi din ce în ce mai valoroase piese, de a-şi îmbunătăţi munca printr-un contact cât mai strâns cu realitatea, de a da poporului muncitor opere demne de măreţele zile pe care le trăim. Creaţia dramatică originală şi reprezentarea ei scenică, montarea pieselor sovietice, valorificarea clasicilor, ridicarea continuă a nivelului artistic al spectacolelor sunt probleme complexe, înrezolvarea cărora ar trebui atrase cât mai multe forțe — regizori, actori, critici, pictori, decoratori, etc. — care să ajute Comitetul pentru Artă şi instituţiile noastre teatrale în activitatea lor, înfiinţarea unui Consiliu artistic al teatrelor pe lângă Comitetul pentru Artă, ar aduce un aport însemnat în ceea ce priveşte alcătuirea repertoriului şi organizarea activităţii teatrale. Să depunem o muncă perseverentă pentru a înlătura lipsurile în alcătuirea repertoriului, pentru a pregăti stagiunea viitoare în aşa fel încât ea să însemne un nou pas înainte în desvoltarea dramaturgiei originale, în desvoltarea teatrului nostru. Concurs în cadrul „Săptămânii Muzicii Româneşti“ Cu prilejul „Săptămânii Muzicii Româneşti“ va avea loc un concurs internaţional în cadrul căruia vor fi premiate cele mai bune cântece de massă, având ca temă „Prietenia între popoare“. Comitetul pentru Artă de pe lângă Consiliul de Miniştri şi Uniunea Compozitorilor din R.P.R. iniţiază un concurs naţional de cântece pe aceeaş temă: „Prietenia între popoare". Compozitorii şi poeţii din ţara noastră care doresc să ia parte la acest concurs vor trimite lucrările lor la Uniunea Compozitorilor din R.P.R., Piaţa Amzei Nr. 8, până la 15 August a. c. inclusiv, după care nu se va mai primi niciun fel de lucrări pentru concurs.Compoziţiile pot fi prezentate în următoarele forme: — Solo voce cu pian, cor, sau orchestră. — Textul se va prezenta : scris In partitură şi separat. Premiile ce se vor acorda la acest concurs naţional sunt: — Premiul I 100.000 lei. — Premiul II 80.000 lei. — Premiul III 50.000 lei. — 3 menţiuni de 20.000 lei fiecare. Premiile şi menţiunile vor fi împărţite în mod egal între compozitor şi poet. Cele mai bune lucrări vor putea intra la Concursul Internaţional al Cântecului „Prietenia între popoare". Cântecele vor fi înaintate într-un plic sigilat la Uniunea Compozitorilor, menţionându-sealăturat numele şi adresa compozitorului şi poetului. Citiţi în acest număr: •i 1. STAI/1N •• Către tovarăşul 'Demian 'Bednâr (Extras dintr’o scrisoare — Opere vol. 13, Ed. rusă), Împotriva denaturărilor ideologice în literatură» (Articol apărut în „Pravda" Nr. 183 din 2 Iulie 1951) • O puternică armă ideologică de ALEXANDR NESMEIANOV Preşedinte al Academiei de Ştiinţe a U. R. S. S., „Nae putem întârzia, nu ne este îngăduit să întârziem” (Cuvântul de închidere rostit de Acad. prof. TRAIAN SAVULESCU la Sesiunea Secţiei de ştiinţă a limbii, literatură şi arte a Academiei R. P. R.) Către tovarăşul Demian Bednâr*) ? (Extras dintr'o scrisoare) Am primit scrisoarea d-tale din 8.XII. Doreşti, se vede, răspunsul meu. Ei bine, fie. In primul rând, câteva cuvinte despre unele fraze şi aluzii mărunte şi meschine. Dacă aceste „mărunţişuri” urîte ar fi un element întâmplător, s’ar putea trece peste ele. Dar sunt atât de multe şi „ţâşnesc” atât de puternic, încât dau tonul întregii d-tale scrisori. Iar tonul, cum ştiut este, face muzica. D-ta apreciezi hotărîrea C. C. ca un „laţ”, ca un semn că „a venit ceasul catastrofei mele” (adică a d-tale). Dece, pe ce temei? Ce să spunem despre un comunist, care, în loc să mediteze asupra esenţei hotărîrii C.C. şi să-şi îndrepte greşelile, vede în această hotărîre un „lat“?... C.C. te-a lăudat de zeci de ori atunci când a fost cazul să fii lăudat. De zeci de ori C.C. ţi-a luat apărarea (nu fără a forţa întrucâtva nota!) împotriva atacurilor unor grupuri şi tovarăşi din partidul nostru. Zeci de poeţi şi scriitori au fost scuturaţi de C.C. atunci când au făcut unele greşeli. Ai considerat acest lucru normal şi firesc. Când însă C. C. s’a văzut nevoit să-ţi critice greşelile, te-ai zbârlit dintr’odatâ şi ai început să ţipi despre „laţ”. De ce? Poate că C. C. nu are dreptul să-ţi critice greşelile? Poate că hotărîrea C.C. nu este obligatorie pentru d-ta? Poate că poeziile d-tale sunt mai presus de orice critică? Nu găseşti că te-ai molipsit de o boală neplăcută numită îngâmfare”? Mai multă modestie, tovarăşe Demian... Care este esenţa greşelilor d-tale? Ea constă în faptul că critica vieţii şi a traiului din U.R.S.S., critică obligatorie şi necesară, făcută de d-ta la început destul de just şi bine, te-a antrenat peste măsură şi, antrenându-te a început să degenereze în scrierile d-tate într’o calomniere a Uniunii Sovietice, a trecutului şi prezentului ei. De pildă, în „Dă-te jos de pe cuptor” şi în „Fără cruţare” sau în „Băltoaca”, pe care am citit-o astăzi, urmând sfatul tovarăşului Molotov. D-ta afirmi că tovarăşul Molotov a lăudat foiletonul „Dă-te jos de pe cuptor”. Se prea poate. Am lăudat acest foileton poate nu mai puţin decât tovarăşul Molotov, întrucât acolo (ca şi în alte foiletoane) sunt o serie de pasagii admirabile, care nimeresc drept la ţintă. Dar este acolo şi o lingură de catran, care strică întregul tablou, făcând din el o adevărată „Băltoacă“, iată despre ce este vorba şi iată ce face muzica în aceste foiletoane. Judecă şi dumneata, întreaga lunie recunoaşte acum că centrul mişcării revoluţionare s’a deplasat din Occidentul Europei în Rusia. Revoluţionarii din toate ţările privesc cu nădejde spre Uniunea Sovietică, văzând în ea focarul luptei de eliberare a sa*) Din Opere, vol. ÎS, Ed. rusă, pag. 23-27. menitor muncii din lumea întreagă şi considerând-o drept singura lor patrie. Muncitorii revoluţionari din toate ţările salută cu entuziasm clasa muncitoare sovietică, şi în primul rând clasa muncitoare rusă, avantgarda muncitorilor sovietici, pe care o consideră drept conducătorul lor şi care duce politica cea mai revoluţionară şi mai activă pe care au visat vreodată s-o ducă proletarii din celelalte ţări. Conducătorii muncitorilor revoluţionari din toate ţările studiază cu nesaţ istoria plină de învăţăminte a clasei muncitoare din Rusia, trecutul ei, trecutul Rusiei, ştiind că în afară de Rusia reacţionară a existat şi o Rusie revoluţionară — Rusia lui Radişcev şi Cernâşevschi, a lui Jeliabov şi Ulianov, a lui Habturin şi Alexeev. Toate acestea sădesc (şi nu pot să nu sădească!) In inimile muncitorilor ruşi un sentiment de mândrie naţionala revoluţionară, in stare să mişte munţii din loc, în stare să facă minuni. Dar d-ta ? In loc să sesizezi sensul acestui măreţ proces din istoria revoluţiei şi să fii la înălţimea sarcinilor unui cântăreţ al proletariatului înaintat, te-ai băgat undeva într’o văgăună şi, încurcându-te printre citate anoste din operele lui Caramzin şi maxime nu mai puţin anoste din „Domostroi”, ai început să vesteşti lumii întregi că în Rusia de altădată domnea ticăloşia şi delăsarea, că Rusia de astăzi nu este decât o „Băltoacă“, că „lenea” şi dorinţa „de a şedea pe cuptor” ar fi aproape trăsătura naţională a Ruşilor în general, deci şi a muncitorilor ruşi, care, înfăptuind Revoluţia din Octombrie n’au încetat, desigur, să fie Ruşi. Şi d-ta numeşti asta critică bolşevică! Nu, mult stimate tovarăşe Demian. Asta nu înseamnă critică bolşevică, ci calomnierea poporului nostru, discreditarea Uniunii Sovietice, discreditarea proletariatului din Uniunea Sovietică, discreditarea proletariatului rus. Şi vrei ca după toate acestea C. C. p.t.-cs! Drept cine iei Comitetul nostru Central? Şi vrei ca eu să tac pentru că ai pentru mine o „afecţiune biografică”! Cât eşti de naiv şi cât de puţin îi cunoşti pe bolşevici... Poate că, fiind „om cu carte”, nu vei refuza să asculţi următoarele cuvinte ale lui Lenin: „Ne este oare străin nouă, proletarilor conştienţi velicoruşi, sentimentul mândriei naţionale? Desigur că nu l Ne iubim limba şi patria, activăm mai mult decât oricine pentru a ridica massele ei muncitoare (adică 9 zecimi din populaţia ei) la o viaţă conştientă de democraţi şi socialişti. Este cel mai dureros lucru pentru noi să vedem şi să simţim la ce violenţe, asupriri şi batjocoriri este supusă minunata noastră patrie de către călăii ţarului, de către nobilime şi capitalişti. Suntem mândri că aceste violenţe au stârnit o împotrivire în mediul nostru, în mediul Velicoruşilor, că din acest mediu s’au ridicat Radişcev, decembriştii, revoluţionarii rasnodniţi din deceniul al 8-lea al secolului trecut, că clasa muncitoare velicorusă a creat în 1905 un viguros partid revoluţionar al masselor, că mujicul velicorus a început tot in acel timp să devină democrat, a început să răstoarne pe popă şi moşier. Noi nu uităm că acum o jumătate de secol democratul velicorus Cemâşevschi, care şi-a dat viaţa pentru cauza revoluţiei, a exclamat: „Jalnică naţiune, naţiune de robi, de sus până jos, toţi sunt robi". Robilor velicoruşi, robi pe faţă sau în ascuns (robi faţă de monarhia ţaristă), nu le place să-şi amintească de aceste cuvinte. După părerea noastră însă, aceste cuvinte au fost însufleţite de o adevărată dragoste pentru patrie, dragoste care tânjea din cauza lipsei de revoluţionarism a masselor populaţiei velicoruse. Atunci n’a existat acest revoluţionarism. Astăzi există într’o mică măsură, dar există. Suntem plini de sentimente de mândrie naţională, pentru că naţiunea velicorusă a creat şi ea o clasă revoluţionară, a dovedit şi ea că este capabilă să dea omenirii mari pilde de luptă pentru libertate şi socialism, iar nu numai mari pogromuri, spânzurători fără număr, camere de tortură, foamete nesfârşită şi un mare servilism faţă de popi, ţari, moşieri şi capitalişti” (vezi Lenin, „Despre mândria naţională a Velicoruşilor”). Şi vorbea aşa pentru că ştia că: „Interesul mândriei naţionale (nu înţeleasă în mod servil) a Velicoruşilor coincide cu interesul socialist al proletarilor velicoruşi (şi al tuturor celorlalţi proletari)" (ibidem). Iată cum ştia să vorbească Lenin, cel mai mare internaţionalist din lume, despre mândria naţională a Velicoruşilor. Iată „programul”, limpede şi curajos, al lui Lenin. Acest „program” este cât se poate de clar şi firesc pentru revoluţionari, care sunt strâns legaţi de clasa lor muncitoare, de poporul lor. El nu este clar şi nici firesc pentru degeneraţii de teapa lui Lelevici, care nu sunt legaţi şi nici nu pot fi legaţi de clasa lor muncitoare, de poporul lor. Poate fi împăcat acest „program” al lui Lenin cu tendinţa nesănătoasă care se manifestă în ultimele de tale foiletoane ? Din păcate, e imposibil. E imposibil pentru că nu au nimic comun. Iată despre ce este vorba şi iată ceea ce d-ta nu vrei să înţelegi. Aşadar, trebue să revii cu orice preţ la drumul cel vechi, la drumul leninist. Asta-i principalul şi nu lamentările deşarte de intelectual speriat, care, cuprins de frică, pălăvrăgeşte că se urmăreşte „izolarea’ lui Demian, că scrierile lui Demian „nu vor mai fi publicate”, etc. I. STALIN 12 Decembrie 1930. Operele scriitorilor noştri traduse în limba rusa Munca rodnică a creatorilor noştri de valori culturale este urmărită cu dragoste frăţească de oamenii sovietici. Scriitorii şi criticii literari din U.R.S.S. au subliniat în repetate rânduri succesele literaturii noastre noi şi au vorbit adesea în termeni elogioşi despre valoroasa noastră moştenire literară. Răspunzând dragostei şi Interesului de care se bucură în Uniunea Sovietică înfăptuirile din domeniul literaturii noastre, editurile sovietice au luat încă din anii trecuţi Iniţiativa de a publica traduceri din limba română. A apărut traducerea romanului „Negura“ de E. Camilar şi a unui volum de „Povestiri şi nuvele” de P. Dumitriu. In cursul anului trecut Editura de Stat pentru Literatură şi Artă din Moscova a scos un volum de povestiri ale maestrului Sadoveanu precum şi un volum conţinând 54 poezii ale lui Mihail Eminescu. La începutul anului curent romanul „Mitrea Cocor” de M. Sadoveanu, roman distins cu Medalia de Aur a Păcii, a fost publicat în Editura pentru Literatură şi Artă din Moscova şi în colecţia „Ogonioc" în ediţii diferite însumând 650 mii exemplare — tiraj necunoscut vreodată de o altă carte a unui scriitor român. In ultimul timp, a ieşit de sub tipar, o culegere din operele lui Caragiale. Traducerile, făcute in condiţii optime, au fost îngrijite sau prefaţate de către unii dintre cei mai buni scriitori sovietici: Boris Polevoi, I. Cojevnicov, N. Aseev, etc. Traducătorii au reuşit — chiar în cazul transpunerii în ruseşte a poeziilor lui Eminescu — să redea în bogata limbă rusă toate nuanţele sentimentelor şi ideilor cuprinse în textul original. Traducerea în limba rusă a operelor scriitorilor noştri este o nouă mărturie a prieteniei frăţeşti pe care marele popor sovietic o poartă poporului nostru. Aceste traduceri trebue să constitue pentru scriitorii noştri un puternic stimulent în munca de creare a unor opere cu un cât mai bogat conţinut de idei şi de un nivel artistic din ce în ce mai înalt. Activitatea cultural-educativă în campania strângerii recoltei . Bogatele holde din anul acesta au dat în pârg şi secerişul e în toi în toată ţara. Răspunzând cu entuziasm sarcinilor trasate prin Hotărîrea din 24 Mai a.c. a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român şi a Consiliului de Miniştri al R.P.R. privind întreţinerea culturilor, pregătirea şi executarea la timp a strângerii recoltei şi executarea planului de colectări pe anul 1951, ţărănimea muncitoare, ajutată de oamenii muncii de la oraşe, a pornit la strângerea în cel mai scurt timp şi în cele mai bune condiţiuni a primei recolte a Cincinalului. Succesul recoltării depinde, în mare măsură, aşa cum arăta Hotărîrea Partidului şi Guvernului, de „îmbunătăţirea muncii politice de lămurire a ţărănimii muncitoare, pentru îndeplinirea sarcinilor ce îi revin”. Printr-o largă acţiune cultural-educativă, oamenii muncii de la sate şi oraşe vor înţelege mai bine că recoltarea nu este doar o muncă agricolă oarecare, ci o importantă sarcină de luptă pe frontul socialismului şi al păcii. Cu cât munca cultural-politică în rândurile ţărănimii muncitoare va fi dusă la un nivel mai înalt, cu atâtmai mult se vor convinge ţăranii muncitori de faptul că strângând la timp şi fără pierderi recolta, el vor ajuta la ridicarea nivelului de trai al întregului popor muncitor, vor da un sprijin efectiv desvoltării Industriei noastre socialiste, furnizându-i materii prime vegetale în cantităţi sporite, vor aduce un aport însemnat la întărirea capacităţii de apărare a Patriei noastre. Arătând în mod concret şi convingător ţărănimii muncitoare metodele prin care duşmanul de clasă încearcă să saboteze campania de recoltare, activiştii pe tărâmul cultural vor face să crească vigilenţa revoluţionară a celor ce muncesc şi vor ajuta la demascarea şi combaterea uneltiilor chiabureşti. Campania de strângere a recoltei este un nou prilej de întărire a alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, de ascuţire a vigilenţei ţăranilor muncitori faţă de duşmanul de clasă, întregul popor muncitor va fi mobilizat anul acesta in campania de recoltare. Tocmai datorită acestui fapt, activiştilor în domeniul politic-cultural li se deschid largi perspective de a duce o vastă acţiune culturală educativă. In desfăşurarea acestei activităţi îndeo-sebi la sate, un rol important au Instituţiile culturale de massă care intră în sistemul de organizare al Comitetului pentru Aşezămintele Culturale din R. P. R. Comitetul pentru Aşezămintele Culturale, a dat, la 28 Mai, o decizie prin care se stabileşte că întreaga activitate a acestor unităţi culturale trebue să fie strâns legată de campania de recoltare, trasându-se totodată sarcini concrete, pentru rodnica desfăşurare a muncii lor. Munca este abia la început, dar de pe acum s-au obţinut succese care, prin influenţa lor asupra desfăşurării campaniei de recoltare, demonstrează în mod convingător rolul însemnat al activităţii cultural-educative în ducerea la bun sfârşit a acestei campanii. Campania de strângere a recoltei se desfăşoară în acest an într’un cadru sărbătoresc. In multe regiuni, la ariile de treerat s’au construit umbrare, în care s’au instalat aparate de radio şi s’au adus patefoane. Zi de zi se împlinesc la noi cuvintele marelui Stalin: „Viaţa a devenit mai bună, tovarăşi. Viaţa a devenit mai veselă. Iar când viaţa este mai veselă, munca se face mai cu spor. Iată de unde vin normele înalte de producţie. Iată de unde vin eroii şi eroinele muncii". Numeroase au fost satele unde datorită muncii perseverente duse de căminele culturale, campania strângerii recoltei s’a deschis prin serbări şi şezători, ca de pildă, în satul Livezi, raionul Oraviţa, în comunele Vlădeni, Burduşeni ş.a. din regiunea Ialomiţa, etc. Aceste serbări s’au dovedit a fi admirabile mijloace de mobilizare a ţărănimii muncitoare şi de îndrumare a muncii de strângere a recoltei la timp şi fără pierderi. Succesele repurtate de ţăranii muncitori din comuna Răcăciuni-Bacău se datoresc în bună măsură faptului că la şezătoarea organizată de căminul cultural cu prilejul începerii campaniei de recoltare, preşedintele Sfatului Popular comunal a prezentat celor 400 ţărani muncitori adunaţi acolo, planul pentru seceriş şi treeriş al comunei. In comuna Socariciu- Ialomiţa, la o şezătoare a căminului cultural s’a prelucrat Hotărîrea Partidului şi a Guvernului cu privire la recoltare şi colectare, în faţa a 350 de ţărani muncitori. Din experienţa căminelor culturale reiese că un mijloc însemnat în educarea masselor de ţărani muncitori sunt serile culturale. La căminul cultural „N. Bălcescu" din comuna Brăeşti-Botoşani, sunt organizate seri culturale de două ori pe săptămână. Cu aceste prilejuri, mulţi ţărani muncitori şi-au luat angajamentul, pe care l-au îndeplinit, de a fi primit la terminarea prăşitului floarei soarelui şi porumbului şi primii în munca de pregătire a secerişului. Rezultate preţioase în antrenarea ţărănimii muncitoare în campania de strângere a recoltei dau deasemeni audiţiile colective ale emisiunilor de radio pentru ţărănimea muncitoare (sfaturi şi îndrumări agricole, ora satului ş.a.) organizate de criminele culturale.. Această metodă a fost folosită cu succes într’un număr de comune din regiunea Iaşi. Deosebit de rodnice s-au dovedit conferinţele ţinute în cadrul căminelor culturale. Astfel, în comuna Luncaviţa-Măcin, de pilldă, în urma conferinţei „Să recoltăm la timp şi fără pierderi", au avut loc vii discuţii care au contribuit la îndeplinirea sarcinilor prevăzute în planul de recoltare, ca şi în campania pentru , însămânţări, comuna a cucerit şi de astădată primul loc pe raion. In activitatea cultural-educativă, un rol de seamă îl au cartea şi presa. In regiunile Prahova şi Baia Mare, biblioteca regională a organizat biblioteci volante care au fost trimise la ariile de treer. Bibliotecara căminului cultural din comuna Zăbraşu, regiunea Arad, a luat Iniţiativa de a organiza La arii standuri de cărţi şi cititul în colectiv. Prin revistele „Cultura Poporului", „îndrumătorul Cultural", „Călăuza Bibliotecarului“, „Albina”, ce difuzează în massele de ţărani muncitori metodele de muncă sovietice, îndrumări practice, materiale beletristice legate de campania de recoltare. Deosebit de eficace s-au dovedit discuţiile în jurul cărţilor despre viaţa minunată a colhoznicilor sovietici şi despre lupta ţărănimii muncitoare dela noi pentru o viaţă nouă. In raionul Dorohoi, bunăoară, s-a organizat la 3 iunie o consfătuire cu cititorii nuvelei „Pâinea păcii”, cu care prilej ţăranii muncitori Barbacaru Ion şi Bălan Maria din comuna Svoriştea au demascat pe chiaburii Bărboşel şi Irimia din satul lor. Agitaţia vizuală e folosită pe scară din ce în ce mai largă de căminele culturale. In comuna Răcăciuni-Bacău, căminul cultural a luat iniţiativa sprijinirii Colţului Roşu de la gospodăria agricolă colectivă „Secera şi Ciocanul“. La Chiscani-Brăila s-ar afişat pe uliţele satului lozinci care cheamă tineretul să fie în frunte în munca de colectare, la multe arii sunt aşezate panouri cu fotografii, caricaturi, etc. Vrednică de subliniat este activitatea acelor cămine culturale care au ştiut să colaboreze în muncă cu organizaţiile de massă. In regiunea Iaşi căminele culturale, în colaborare cu S.R.S.O., A.R.L.U.S. şi U.T.M., organizează în majoritatea comunelor conferinţe despre cele mai bune metode de muncă; numai în cursul lunii iunie s-au ţinut în această regiune 500 conferinţe. Căminul cultural din Gugeşti, raionul Focşani, împreună cu Crucea Roşie, a înfiinţat la alci posturi de prim ajutor. In multe comune, cu prilejul strângerii recoltei, căminele culturale au activizat şi cercurile agrotehnicei în comunele Arnăuţi şi Urlaţi din regiunea Galaţi, cercurile agrotehnice au organizat lecţii speciale despre cele mai bune metode în munca de recoltare. Şi mai bogate şi mai rodnice ar putea însă să fie rezultatele muncii cultural-educative desfăşurate de Aşezămintele Culturale dacă unele din manifestările culturale n’ar fi adesea manifestări culturale în sine, desprinse de obiectivele politice pe care campania de recoltare le pune în faţa poporului nostru muncitor. O lipsă serioasă în activitatea Aşezămintelor Culturale o constitue şi faptul că unităţile culturale n’au conlucrat totdeauna temeinic cu organizaţiile de massă, cu U.T.M., U.F.D.R., Frontul Plugarilor şi n’au cerut un suficient sprijin din partea organelor locale de stat şi a organizaţiilor de partid. Deasemenea în unele comune, căminele culturale n’au reuşit încă să mobilizeze la manifestările lor din cadrul acestei campanii massele cele mai largi ale ţăranilor muncitori, mulţumindu-se să activeze într’un cerc relativ îngust de oameni. Uneori, planurile de muncă ale căminelor culturale sunt aplicate defectuos , în regiunea Prahova, bunăoară, deşi e prevăzut ca în timpul recoltării caravanele cinematografice să se deplaseze la aici, până acum aceste caravane încă n’au pornit spre sate. Pentru buna desfăşurare a activităţii celor 12.000 cămine culturale e necesară o bogată producţie de mateteriale literare şi artistice : schiţe, nuvele, scenete, reportagii, cântece, afişe, portrete, etc. Trebue spus însă că Uniunile de Scriitori, Compozitori şi Artişti Plastici n’au luat toate măsurile necesare pentru a răspunde acestei cerinţe. Această lipsă, credem că ar fi bine să fie grabnic remediată. O lipsă serioasă în munca Aşezăm Imtelor Culturale o constitue faptul că n’au stabilit încă o colaborare temeinică cu Societatea pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii. Aşa se explică dece într'o regiune agricolă întinsă cum este Timişoara nu s’au ţinut în luna iunie decât 52 conferinţe cu teme privind campania de strângere a recoltei. Este necesară o strânsă conlucrare a tuturor organizaţiilor de massă, pentru a duce în cât mai bune condiţiuni munca de culturalizare şi educare a ţărănimii muncitoare. Fireşte această acţiune nu se poate limita la perioada campaniei de seceriş şi treeriş, ci trebue extinsă la întreaga campanie agricolă de vară. Ult loc important trebue acordat muncii de lămurire cu privire la colectare, la predarea cotelor. Cu sprijinul activ al origanizaţiilor de Partid, activitatea cultral-educativă îşi va putea atinge scopul de a fi un factor important în cucerirea victoriei în bătălia pentru pâinea poporului* de M. ROŞIANU Preşedinte al Comitetului pentru Aşezămintele Culturale