Contemporanul, ianuarie-iunie 1959 (Anul 13, nr. 1-134)
1959-01-09 / nr. 1
ProLlemele cosmonauticei i Contemplaţi fotografia primei locomotive, acea matrid de gătit, ceva mai mare; aduceţi-vă aminte de giganticele „PacHburt" din silele noastre — fi gindiţi-vă cum vor arăta rachetele cosmice peste zece ani... cercetaţi fotografia primului automobil, bicicletă pe patru roate, presumţioasa fl ridicolă ; comparaţie cu bollsli tereştri al silelor noastre — fl gtndiţi-vo cum vor arăta rachetele cosmice peste douăseci de ani... studiaţi fotografia primului avion, tot un fel de bicicletă, cu fragile aripi de libeuld; puneţi lingă ea silueta cvadriractoarelor, sau mai degrabă aceea a unui turboreactor — fi gîndiţi-vă cum vor arăta rachetele cosmice peste treizeci de ani... Dupâ ce veţi fi Îndeplinit, dar cu seriositate, şi puţind spalmd, aceste operaţiuni preliminare, absolut necesare pentru a aborda problemele cosmonauticei, Intoarceţi-vâ asupra voastră înşivă — şi, analismndu vdi gusturile fi preferinţele, întrebaţi voi, dar cu seriositate, fiindcd nu e de glumă, oare lantesla, Inteligenţa, Imaginaţia, cutesanţa mea, n-au râmas cu nimic datoare extraordinarei ere care Începe? Fiindcă, pe eli se pare, cosmonautica pune probleme dintre cele mari complicate, iar noi trebuie sa le tăcem latd, din toate punctele de vedere. Geo Bogza Proletari din toate ţările, unîţi-văl• Vineri 9 ianuarie 1959 • SAPTAHINAL POLITIC-SOCIAL-CULTURAL Nr. 1 (639) 8 pagini 50 bani Masa rotundă a „Contemporanului-Acad. HORIA HULUBEI Acad. GH. PEMETRESCU” Prof.univ. A. AVRAMESCU Prof. univ. CĂLIN POPOVICI Prof. dr. EMIL REPCIUC Prof.una.PAUL IOANID Conf. univ. IMRE TOTH De la ghiuleaua lui Newton la racheta sovietică RED : Performanta extraordinară a savanfilor și tehnicienilor sovietici, care a demonstrat de fapt posibilitatea pătrunderii omului in cosmos, a provocat o impresie profundă în lumea întreagă. Anticipind, credem, dorinţa cititorilor noştri, v-am invitat la „masa rotundă“ a Contemporanului, pe dumneavoastră, specialişti in diferite domenii ale ştiinţei, pentru a discuta împreună semnificaţiile acestui grandios eveniment. Aveţi cuvintul: I Prof. P. IOANID : De fapt, putem considera că bazele cosmonauticii au fost puse prin studiile lui Ţiolkovski şi anume, prin lucrarea sa capitală apărută in 1903 „Cercetarea spaţiilor cosmice cu ajutorul aparatelor reactive“. Ţiolkovski fundamentează tehnica rachetelor; el dovedeşte că motorul-rachetă este singurul care va fi capabil să învingă depărtările cosmice, cu alte cuvinte, va putea să învingă forţa atracţiei gravitaţionale. Ulterior, acelaşi savant reuşeşte să rezolve, într-un număr foarte mare de publicaţii ştiinţifice, o serie de probleme teoretice printre care putem cita utilizarea combustibililor lichizi, cum ar fi combinaţia oxigen lichid şi hidrogen — reacţie care se studiază şi astăzi cu mult Interes de către tehnicieni. Tot Ţiolkovski a fost acela care a prevăzut etapele zborului interplanetar şi a prezis că prima etapă va consta în realizarea sateliţilor artificiali. O altă idee formulată de Ţiolkovski a fost posibilitatea folosirii energiei nucleare în zboruri cosmice, idee care astăzi se studiază încă, probabil însă că într-un viitor apropiat vom putea urmări primele etape ale utilizării acestei energii pentru propulsarea rachetelor. Cu toate că Ţiolkovski a fost un mare vizionar, nici el n-a putut să-şi închipuie vertiginoasa dezvoltare a tehnicii moderne şi mai ales a tehnicii din patria sa, care a reuşit să realizeze proiectele acestui mare savant cu mult mai devreme decît a putut bănui el însuşi. In sfîrşit, în decursul celor 50 de ani de cînd se poate considera că a luat naştere cosmonautica, o serie de savanţi au continuat lucrările lui Ţiolkovski şi au rezolvat parţial diferite probleme. Dar cosmonautica a continuat să rămînă o ştiinţă teoretică pînă la data de 4 octombrie 1957 cînd, pentru prima dată, ea a devenit o ştiinţă practică. Pînă la 4 octombrie 1957 au existat doar încercări de experimentare a motoarelor de propulsare a rachetelor. Conf. I. TOTH : Satelitul artificial, respectiv planeta artificială, are un istoric — un istoric subteran, aş zice — mult mai lung decît s-ar crede. In celebrele sale „Principii“ apărute la Londra In anul 1687 — deci acum trei secole — Newton a demonstrat că o ghiulea trasă in direcţie orizontală dintr-un tun aşezat pe un vîrf de munte de 300 km înălţime n-ar mai cădea înapoi pe Pămînt dacă viteza iniţială cu care părăseşte ţeava tunului ar depăşi 30 de mii km pe oră. Desigur, în epoca lui Newton această concluzie părea cu totul fantezistă — dar numai din cauza condiţiilor tehnice. Ţiolkovski a fost primul care a adus această idee — monumentală prin simplitatea şi eleganţa ei — în orbita preocupărilor tehnice, deci a acelor ştiinţe care au ca scop să transforme posibilităţile teoretice tn realităţi concrete. Prof. P. IOANID . Datorită operaţingi în - *J 1 - -T. -» î „ •——— mos, de la 4 octombrie 1937 pînă astăzi, deci în ultimele 15 luni,cosmonautica a înregistrat succese uimitoare. De altfel, cred că este un exemplu dintre cele mai rare în ştiinţă : într-o perioadă foarte scurtă, de numai 15 luni, s-au atins într-o ştiinţă ca aceasta cîteva etape hotărîtoare ale zborurilor interplanetare. S-au lansat primii sateliţi de dimensiuni gigantice pentru concepţia noastră (este demn de remarcat că unul dintre cei mai mari specialişti în materie considera că pînă în 1960 se vor putea lansa sateliţi ai Pămîntului de cel mult un kilogram I); s-a realizat ridicarea în cosmos a vieţuitoarelor — şi unele dintre acestea au revenit pe Pămînt; cu ocazia acestor lansări, s-au pus bazele, pe de o parte, a cercetării universului apropiat, pe de altă parte, s-a pus baza tehnică de funcţionare a unor motoare foarte puternice, cu combustibili superiori; în sfîrşit, s-au pus bazele practice pentru tehnica ghidajului în spaţiul cosmic al unor asemenea nave. Toate realizările marcate în această perioadă scurtă au constituit de fapt temelia pentru cea de a doua operaţie importantă a cosmonauticii, anume, pătrunderea în spaţiul solar. Acad. H. HULUBEI : Mi se pare că Ţiolkovski a dat între altele şi soluţia rachetei multiple; este un lucru foarte important. Prof. P. IOANID: Da, tot Ţiolkovski a arătat că vitezele cosmice nu se pot realiza decit cu o rachetă în trepte. Aceasta este mai greu de explicat în cîteva cuvinte. De fapt, cu racheta într-o singură treaptă şi funcţionînd cu combustibil obişnuit nu se poate realiza decît o anumită viteză, circa 1/3 din viteza cosmică. Deci, pentru a realiza o viteză de trei ori mai mare se cer, în general, trei trepte. Iar pentru a se ajunge la viteza necesară pentru eliberarea de forţa gravitaţională a Pămîntului este necesară, probabil, şi a patra treaptă. Cele trei viteze cosmice Acad. GH. DEMETRESCU: In comunicatele cu privire la recenta lansare a rachetei cosmice se menţionează „viteza a doua cosmică“. Cred că ar fi util să lămurim această noţiune, ca şi cea de „prima viteză cosmică". „Prima viteză cosmică“ este viteza care s-a realizat cu sateliţii artificiali şi este de circa 8 km pe secundă. Această viteză permite echilibrarea forţei gravitaţionale prin forţa centrifugă apărută în urma rotaţiei satelitului în jurul Pămîntului. Dacă nu ar exista frînarea provocată de pătura rarefiată a atmosferei terestre, precum şi de alte cauze care încetinesc zborul sateliţilor, aceştia şi-ar continua rotaţia în jurul Pămîntului timp nedefipit. Acum, prin lansarea rachetei cosmice, s-a realizat „a doua viteză cosmică"; aceasta a permis rachetei să iasă din sfera de acţiune eficace a Pămîntului. Vasăzică a atins viteza de 11,2 km pe secundă. In general, un proiectil lansat de pe Pămînt cu această viteză poate merge indefinit dacă nu este atras de alţi aştri, dacă nu este interceptat de alte cîmpuri gravitaţionale şi, evident, de cîmpul solar. Şi ar mai fi viteza cealaltă, „a treia viteză cosmică“, aceea care ar duce racheta dincolo de sfera de acţiune eficace a Soarelui, deci în afara sistemului nostru solar. Prof. E. REPCIUC: Dar şi la suprafaţa Pămîntului şi mai încolo, în drumul rachetei, se face simţit cîmpul gravitaţional al Soarelui. Acad. GH. DEMETRESCU : Desigur, dar într-o măsură extrem de mică, pe măsură ce racheta se apropie de Soare, influenţa acestuia este tot mai mare, iar cu cît se depărtează de Pămînt, influenţa Pămîntului scade. Evident că această nouă planetă, cînd va circula în jurul Soarelui, pe orbita pe care se va stabili, va trece uneori pe lîngă Pămînt, şi atunci va fi grav tulburată în mişcarea ei de atracţia globului terestru, aşa cum sunt perturbate toate planetele, toţi sateliţii, toa- t te corpurile din sistemul nostru cînd se apropie între ele. Racheta cosmică a devenit o nouă planetă, care va face parte din inelul micilor planete ale Soarelui. Prof. E. REPCIUC: Deci s-ar putea spune că nu este sigur că orbita noului corp ceresc va fi stabilă. Acad. GH. DEMETRESCU: Nici o orbită nu este stabilă. Toate orbitele se modifică. O orbită ar putea fi perfect eliptică numai dacă în univers ar exista două corpuri: un corp cen-tral și satelitul său. Imediat ce intervine un al treilea, al patrulea corp, intervin şi perturbaţii care produc abateri. Acad. H. HULUBEI : Poate a-ar putea spune mai precis: legile mecanicii arată că pentru a putea aşeza un corp pe o traiectorie în jurul Pămîntului, adică pe o conică închisă, este necesară o viteză de cel puţin 7,9 km pe secundă, pe suprafaţa Pămîntului, şi că atîta vreme cît viteza este între 7,9 şi 11,2 km pe secundă, conicele sunt totdeauna închise şi corpul devine un satelit. La o viteză de 11,2 km pe secundă se ajunge la o parabolă, o conică pe care mobilul poate merge la Infinit intr-un timp infinit, iar dacă se trece de această viteză, avem de-a face cu o hiperbolă care merge la infinit într-un timp finit. Prof. P. IOANID : Traiectoria acestei nave cu peste 11,2 km pe secundă nu este, în realitate, hiperbolică, pentru că apare forţa de atracţie a Soarelui. Acad. H. HULUBEI : Bineînţeles, acesta a fost un calcul pentru un caz simplu. In orice caz, ca să ajungi pe o traiectorie cu ramuri infinite îţi trebuie o viteză de 11,2 km pe secundă, după care un bolid ca acesta pleacă de pe astrul nostru ca apoi să sufere influenţa tuturor cîmpurilor ■ gravitaţionale pe care le va întîlni în calea sa. De aci reies toate problemele extrem de dificile pentru stabilirea drumului exact al rachetei — ţinînd seama în plus şi de faptul că şi Pămîntul se mişcă, şi obiectivul ţintit se mişcă şi că intervin pe parcurs diferitele cîmpuri gravitaţionale amintite. Este vorba deci de calcule foarte complicate, dar care astăzi nu mai sunt irealizabile, dat fiind că maşinile electronice de calculat ne permit să calculăm cu uşurinţă aceste elemente, să stabilim condiţiile de plecare, ca apoi să controlăm şi să intervenim pe parcurs pentru corectarea orbitei. . ■ I - ' t ■ -Spre Lună şi mai departe... Prof.C. POPOVICI : Intr-adevăr, una din condiţiile esenţiale ale lansării este şi extrema precizie. Şi tocmai aci a fost greşeala americanilor la racheta Pioneer : ei au greşit viteza, au imprimat rachetei o viteză mai mică decît cea necesară, au greşit şi unghiul de lansare. Eroarea rachetei lor de la 12 octombrie 1958 a fost de 3,5 grade pentru unghi, iar pentru viteză, de 250 m/secundă. Deci ar trebui să accentuăm că realizarea condiţiilor teoretice de zbor cere o perfecţiune considerabilă în direcţia şi viteza lansării şi că aceste condiţii iniţiale atît de importante sînt cu atît mai greu de realizat cu cit forţa pusă în joc cu acest prilej este colosal de mare; a controla o asemenea forţă cere o perfecţiune extraordinară a aparaturii. S-a discutat despre faptul că racheta sovietică trebuia să ajungă în Lună. In urma comunicatelor publicate a reieşit clar că de la început n-a fost în intenţia celor care au lan-sat racheta ca ea să ajungă pe Lună, ci să treacă dincolo de Lună. Dovadă stă faptul că racheta are la bord acele aparate pentru măsurarea cîmpului magnetic şi a radioactivităţii Lunei. Este vorba deci de prima realizare efectivă nu numai a unei planete noi de către om, dar a unui zbor cosmic propriu-zis; căci dacă această rachetă se întorcea pe Pămînt, ea ar fi fost tot un satelit. Cred că trebuie subliniate aceste lucruri pentru că au existat unele tendinţe de a minimaliza această realizare extraordinară şi au apărut chiar în presa capitalistă unele articole în acest sens. Trecerea rachetei dincolo de Lună la o depărtare atît de mică de acest astru este o performanţă excepţională, chiar din punct de vedere al preciziei cu care s-a lansat. însuşi faptul că racheta a trecut pe lîngă Lună atît de aproape, în condiţii atît de dificile ale mişcării Lunei, ale mişcării Pămîntului şi ale influenţei cîmpului de gravitate al Soarelui constituie o realizare care a depăşit ideea precum că racheta ar fi trebuit să fie o rachetă lunară. Prof. P. IOANID : Se poate face o comparaţie cu tehnica de lansare a americanilor. Intenţia oamenilor de ştiinţă sovietici a fost aceea de a crea o planetă artificială. Americanii au încercat — nereuşînd — să trimită o rachetă care să ajungă în preajma Lunei, (acolo unde forţa de atracţie a Lunei precumpăneşte pe cea a Pămîntului), ea urmînd să fie atrasă apoi de acest astru şi să cadă pe suprafaţa lui. Ei contau deci pe faptul că racheta, ajungînd chiar la 30—40.000 km de Lună, ar putea fi atrasă de Lună. Dimpotrivă, viteza iniţială imprimată rachetei sovietice a făcut ca ea să nu fie atrasă de Lună. Apare evident Intenţia specialiştilor sovietici ca racheta să se ducă mai departe. Acad. H. HULUBEI : Cu alte cuvinte, dacă vrei să ajungi în Lună, imprimi rachetei o viteză ceva mai mică de 11,2 km/secundă ca să te apropii doar de Lună. Prof. P. IOANID: Nici măcar această precizie mai mică n-au atins-o americanii. Dacă racheta lor ar fi ajuns la 30.000 km de Lună ea ar fi ajuns, probabil, la ţintă. Apar evidente dificultăţile întîmpinate de tehnică în construcţia unor aparate capabile să zboare cu viteze cosmice. Cred că n-ar fi lipsit de Interes să ne oprim şi asupra acestor probleme. Vitezele cosmice n-au putut fi realizate decît în această ultimă perioadă a dezvoltării ştiinţei, deoarece ele pun probleme deosebit de grele. In primul rînd, racheta zboară într-un spaţiu lipsit de atmosferă. Cu alte cuvinte, motorul care o propulsează trebuie să funcţioneze independent de spaţiul înconjurător, să aibă tot ceea ce-i trebuie, să nu folosească nimic din exterior. Or, motoarele obişnuite folosesc aerul atmosferic, chiar motoarele cu reacţie cunoscute in aviaţie înghit aerul în faţă şi-l aruncă în spate. Dar viteza cosmică nici nu putea fi obţinută în atmosferă, unde există aer. In atmosferă vitezele sunt limitate la cel mult 3000—4000 km/oră, din cauza barierei termice. Datorită frecării cu aerul vehiculul se încălzeşte şi se topeşte, fără să mai vorbim de eventualii pasageri. Deci, viteza cosmică trebuia obţinută în vid, în atmosfera foarte rarefiată. Trebuia găsit motorul. Motorul a fost definit de Ţiolkovski — motorul rachetă. Dar şi acest motor prezintă anumite dezavantaje; trebuie să ia la bord tot ceea ce-i este necesar pentru funcţionare, atît carburantul cît şi oxidantul care întreţine arderea. Aceasta înseamnă o încărcătură foarte mare. Cu cît viteza este mai mare, cu atît încărcătura este mai mare şi aceasta într-o proporţie înfricoşătoare. Pentru a realiza prima viteză cosmică cu combustibil obişnuit se cere pentru fiecare kilogram aruncat în cosmos — bineînţeles şi în funcţie de natura combustibilului — o greutate de cîteva sute de ori mai mare de combustibil la plecare, fără să mai vorbim de greutatea rezervoarelor. De pildă, pentru a arunca un kilogram în cosmos, trebuie 300 kg. combustibil. Insă ca să încarc 300 kg combustibil este necesar şi un rezervor. Şi rezervorul cîntăreşte la rindul său mai mult decît un kilogram, dar şi el trebuie aruncat odată cu racheta. Deci, problema părea insolubilă : nu se putea construi — să zicem — (Continuare in pag. 7 a) NVA COSMICA De la PAMINT la LUNA, spre SOARE AZI racheta ^ M11N E astronauţii Savanţii sovietici revoluţionează ştiinţa • O NOUA ŞTIINŢA: FIZICA SISTEMULUI SOLAR • TEHNICA ZBORULUI COSMIC • ASPECTELE BIOLOGICE ALE CĂLĂTORIILOR INTERPLANETARE • OMUL IN COSMOS - O PERSPECTIVĂ APROPIATA BUGETUL pe 1959 MAREA Adunare Naţională a aprobat bugetul de stat pe 1959, vast program financiar care concretizează politica de pace constructivă dusă de Partid şi Guvern pentru ridicarea nivelului de trai al întregului popor. Plenara Q.C. al P.M.R. din 26-28 noiembrie 1958 a indicat principalele sarcini ce trebuie îndeplinite pentru a asigura, în anul 1959, un ritm mai rapid de dezvoltare economiei naţionale. Bugetul pe 1959 consacră mijloacele băneşti necesare înfăptuirii acestor sarcini. Ca urmare a lărgirii producţiei industriale şi agricole şi a creşterii productivităţii muncii sociale, venitul naţional va creşte în acest an cu 13 la sută faţă de anul 1958. Pe această bază şi ţinîndu-se seama de economiile ce vor rezulta din reducerea preţului de cost, din mobilizarea resurselor interne prin mai buna folosire a mijloacelor materiale şi băneşti puse la dispoziţia economiei, veniturile bugetului au fost stabilite la suma de 51,8 miliarde lei, cu 5,4 miliarde mai mult decît , realizările din anul trecut. Cheltuielile prevăzute sînt în sumă de 51,0 miliarde lei, cu 6,3 miliarde mai mult decît în 1958, astfel Incit bugetul va avea in anul viitor un excedent planificat de 800 milioane lei. In anii puterii populare, sub conducerea Partidului, oamenii muncii din ţara noastră au obţinut mari succese în dezvoltarea continuă a economiei naţionale. Astăzi, se înregistrează într-un trimestru tot atîta producţie industrială , cît în întreg anul 1938. Creşterea producţiei a constituit baza ridicării treptate a nivelului material şi cultural al oamenilor muncii şi baza creşterii, an de an, a veniturilor bugetare. Analiza structurii bugetului nostru scoate in evidenţă faptulcă partea covîrşitoare a veniturilor provine din sectorul socialist al economiei şi în special din veniturile preluate de la întreprinderile de stat prin impozitul pe circulaţia mărfurilor şi cotelepărţi din beneficii care, împreună, dau 516 la sută din totalul veniturilor. Impozitele de la populație reprezintă, in bugetul pe 1959, numai 8,9 la sută din totalul veniturilor. Comparînd totalul cheltuielilor bugetare destinate acţiunilor social-culturale de care beneficiază populaţia , (109 miliarde lei), cu încasările din impozite de, la populaţie (4,6 miliarde lei), apare clar faptul că statalil nostru democrat-popular restituie indirect populaţiei, prin acţiuni social- culturale, de 2,5 ori mai mult decît a primit prin impozite. Concluzia care se desprinde este că bugetul nostru, fiind un buget al economiei naţionale — care îşi are principalele resurse financiare în realizările întreprinderilor productive — va reflecta în executarea sa progresele pe care diversele ramuri economice le vor marca în anul care vine. Statul nostru alocă fonduri însemnate pentru investiţii, pentru creşterea acţiunilor social-culturale şi pentruridicarea nivelului de trai al poporului muncitor, ca urmare a lărgirii necontenite a producţiei materiale şi a creşterii pe această bază a venitului naţional. Pentru a dispune de şi mai multe mijloace necesare sporirii continue a producţiei de mărfuri industriale şi alimentare, a construcţiilor de locuinţe, a salariului real, este necesar să crească necontenit productivitatea muncii in industrie şi agricultură, să se respecte un regim strict de economii prin folosirea cu maximum de eficacitate a resurselor materiale și financiare, mobilizîndu-se cît mai multe rezerve interne în vederea creșterii veniturilor statului. Aplicarea măsurilor indicate de Plenara din noiembrie a C. C. al P.M.R. va avea drept rezultat nu numai îndeplinirea şi depăşirea indicilor economici aprobaţi prin planul de stat, dar şi realizarea şi depăşirea veniturilor planificate în bugetul aprobat de Marea Adunare Naţională. Această legătură a bugetului cu economiiia ţării este o caracteristică proprie bugetelor ţărilor socialiste. Bugetul Uniunii Sovietice, de exemplu, reflectă sarcinile şi posibilităţile financiare anuale din ce în ce mai mari ale economiei sovietice care, prin îndeplinirea şi depăşirea planului de 7 ani, va asigura ridicarea considerabilă a nivelului de trai al poporului sovietic. Astfel, in bugetul Uniunii Sovietice pe 1959, din totalul veniturilor de 727,7 miliarde ruble, cheltuielile pentru dezvoltarea economiei însumează 308,7 miliarde ruble, iar cele destinate acţiunilor social-culturale 232 miliarde ruble. In afară de aceasta, pentru economia naţională se vor mai cheltui încă 175,6 miliarde ruble pe seama veniturilor şi a mobilizării resurselor proprii ale întreprinderilor. Din totalul veniturilor, cele provenite din impoziteşi taxe de la populaţie reprezintă doar 7,8 la sută. Bugetul unui stat capitalist nu are şi nu poate avea o legătură organică cu economia ţării pentru simpll motiv ca mijloacele de producţie nu aparţin statului. Bugetul statului capitalist este numai bugetul administraţiei de stat. Finanţele statului capitalist au doar rolul să mobilizeze mijloacele băneşti necesare pentru acoperirea cheltuielilor statului. „Există cheltuieli, ale statului. F.le trebuie acoperite" — definea rolul finanţelor un profesor francez. Cum? Prin cunoscutele metode de exploatare suplimentară a oamenilor mun- Radu Mănescu Adjunct al ministrului Finanțelor (Continuare in pag. 7u1)