Contemporanul, iulie-decembrie 1965 (Anul 19, nr. 27-53)

1965-09-17 / nr. 38

Proletari din toate ță­r­ii­e, uniți-vă! Vineri 17 septembrie 1965 VIZITE FRĂŢEŞTI I­NTRE 3 şi 11 septembrie, o delegaţie de partid şi guvernamentală a Republicii So­cialiste România, în frunte cu to­varăşul Nicolae Ceauşescu, secre­tar general al C.C. al P.C.R., a fă­cut o vizită oficială în Uniunea Sovietică, la invitaţia C.C. al P.C.U.S. şi a Consiliului de Miniş­tri al U.R.S.S. Delegaţia a avut convorbiri şi întîlniri cu conducătorii de partid şi de stat din U.R.S.S., desfăşurate într-o atmosferă de prietenie şi cordialitate. Delegaţia a vizitat, în afară de Moscova, o serie de între­prinderi şi monumente cultural­­istor­ice din oraşele Volgograd şi Leningrad, a stat de vorbă cu muncitori şi ingineri, fiind primită pretutindeni cu prietenie şi căl­dură, expresie a sentimentelor fră­ţeşti pe care oamenii sovietici le poartă poporului român. La rîndul ei, delegaţia noastră a transmis oa­menilor sovietici sentimentele de prietenie ale poporului nostru, arătînd că el se bucură din toată inima de succesele remarcabile obţinute, sub conducerea Partidu­lui Comunist al Uniunii Sovietice, de prima ţară socialistă, în dezvol­tarea bazei tehnico-materiale a co­munismului. La sfîrşitul vizitei a fost dat publicităţii un comunicat în care cele două părţi constată cu satis­facţie că prietenia frăţească din­tre poporul român şi poporul so­vietic, relaţiile dintre cele două state se dezvoltă şi se­ întăresc pe baza principiilor marxism-leni­­nismului, internaţionalismului so­cialist, colaborării şi întrajutoră­rii tovărăşeşti, în condiţiile stric­tei respectări a egalităţii în drep­turi, respectării reciproce a inde­pendenţei şi suveranităţii, nea­mestecului reciproc în treburile interne şi îmbinării pe această bază a intereselor fiecărei ţări cu interesele generale ale sistemu­lui socialist mondial. In cursul convorbirilor care au avut loc, cele două delegaţii au făcut un larg schimb de păreri asupra relaţiilor dintre ţările şi partidele noastre, asupra proble­melor celor mai importante ale vieţii internaţionale, ale mişcării comuniste şi muncitoreşti mon­diale. De asemenea, ele s-au infor­mat reciproc asupra desfăşurării construirii socialismului şi comu­nismului în ţările lor. Au fost subliniate succesele ob­ţinute în ultimii ani în direcţia lărgirii colaborării economice, co­merciale şi culturale dintre Repu­blica Socialistă România şi Uniu­nea Republicilor Sovietice Socia­liste. Numai în anii 1961—1965 schimburile de mărfuri dintre cele două ţări au crescut cu peste 65 la sută faţă de perioada prece­dentă de 5 ani. Acordul cu privire la colaborarea economică în viitorii 5 ani prevede dezvoltarea colabo­rării în diverse ramuri ale econo­miei naţionale, hotărîndu-se crea­rea unei comisii mixte guverna­mentale româno-sovietice de co­laborare economică. A fost subliniată, în mod deose­bit, importanţa dezvoltării legătu­rilor tehnico-ştiinţifice, ca avînd un rol însemnat în ridicarea pro­ducţiei celor două ţări la un înalt nivel tehnic. Părţile confirmă din nou — se spune în Comunicatul final — in­teresul lor pentru dezvoltarea co­laborării economice şi tehnico­­ştiinţifice în cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc, cit şi cu celelalte ţări socialiste. Cele două Părţi sunt de părere că Republica Socialistă România şi Uniunea Sovietică dispun de condi­ţiile necesare pentru lărgirea şi întărirea colaborării în domeniul politic, economic şi cultural. Ele vor depune toate eforturile pentru realizarea acestor posibilităţi favo­rabile, spre binele poporului român şi sovietic, în interesul întăririi sistemului mondial socialist. O mare importanţă a fost acor­dată, în cadrul discuţiilor, vieţii internaţionale, constatîndu-se­ co­munitatea de vederi în aprecierea celor mai importante probleme ale contemporaneităţii : proble­mele păcii şi războiului, lupta îm­potriva imperialismului, colonia­lismului şi­­ neocolonialismului, sprijinirea mişcării de eliberare naţională, dezarmarea generală şi slăbirea încordării internaţionale. Delegaţiile celor două ţări remar­că faptul că, în ultimul timp, si­tuaţia internaţională a devenit mai încordată şi că forţele impe­rialiste şi îndeosebi imperialismul american întreprind agresiuni înrm­potriva ţărilor socialiste, a miş­cării revoluţionare, a popoarelor care luptă împotriva dominaţiei coloniale, încercînd în acest mod să împiedice ireversibilul proces istoric de transformare revolu­ţionară şi socialistă a societăţii. Menţinerea păcii şi progresul uman impun cu necesitate res­pectarea dreptului sacru al fiecă­rui popor, fie el mare sau mic, de a-şi hotărî singur soarta, de a-şi alege nestingherit calea dez­voltării politice, sociale şi econo­mice. In comunicat se subliniază ho­tărîrea nestrămutată a Republicii Socialiste România şi a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste de a milita pentru întărirea uni­tăţii ţărilor socialiste pe baza marxism-leninismului, de a lupta pentru coeziunea de nezdruncinat a sistemului socialist, mondial, în cuvîntarea rostită la mitin­gul consacrat prieteniei româno­­sovietice, tovarăşul Nicolae Ceau­­şescu a spus, referindu-se la nece­sitatea întăririi şi consolidării sis­temului mondial socialist , Repu­blica Socialistă România consideră drept o înaltă îndatorire naţională şi internaţionalistă ca şi în viitor să depună toate eforturile pentru a contribui la întărirea continuă a unităţii şi coeziunii ţărilor socia­liste. Republica Socialistă România şi Uniunea Sovietică condamnă inter­venţia armată a S.U.A. în Vietna­mul de sud, agresiunea împotriva Republicii Democrate Vietnam, in­tervenţia armată împotriva Repu­blicii Dominicane şi sprijină pozi­ţia guvernului Republicii Demo­crate Coreene în legătură cu aşa­­zisa „normalizare“ a relaţiilor din­tre Japonia şi Coreea de Sud. Părţile română şi sovietică declară — se spune în comunicat — că a­­cordarea de ajutor Republicii Democrate Vietnam în lupta sa împotriva agresiunii americane reprezintă o îndatorire internaţio­nalistă şi îşi exprimă hotărîrea de a acorda şi în viitor Republicii Democrate Vietnam ajutorul şi sprijinul multilateral necesar pen­tru respingerea agresiunii. Ambele guverne şi-au exprimat hotărîrea de a nu-şi slăbi nici în viitor eforturile îndreptate spre întărirea încrederii între popoare şi afirmarea coexistenţei paşnice în relaţiile dintre state cu sisteme sociale diferite. Cele două ţări se pronunţă cu fermitate pentru dezarmarea ge­nerală, interzicerea folosirii arme­lor nucleare și distrugerea lor, pentru crearea de zone de nucleari­(Continuare în pag. 8-a) A început școala ALECSANDRI­ ­TERATURA ro­­mână moder­nă s-a dezvoltat, la începutul ei, sub impulsul unei nevoi înfrigurate de-a exista, intr-un tempo grăbit şi repezit. Imboldul principal a fost, atunci, grija cantităţii, nu a calită­ţii. Este ceea ce Heliade a expri­mat într-o frază foarte semnificati­vă : „Nu e­ vremea de critică, e vremea de scris, şi scrieţi cit veţi putea, cum veţi putea". Fraza aceas­ta e din 1837. Ea exprimă o stare de fapt. Pe vremea aceea scriitorii noştri nu se gîndeau atîta să scrie frumos cît să scrie cu folos. Feno­menul acesta care se observă, mai ales în ce priveşte cantitatea, şi la alte literaturi începătoare, a căpă­tat la noi un caracter mult mai acut, din pricină că, vreme de cite­­va decenii, pînă după 1850, litera­tura la noi a fost subordonată, în chip firesc şi neforţat, puternicei mişcări de înviorare naţională care a precedat Unirea. Pe de altă par­te, şi îndeosebi în ce priveşte poe­zia, literatura română modernă şi-a găsit, chiar de la început, elemen­tele unei tradiţii în legătura ei adin­­că cu folclorul. Acest fapt s-a în­­tîmplat, cred eu, din două motive, armonios îmbinate. Ideile de pu­nere în valoare a folclorului erau dominante în acea epocă şi făceau parte din atmosfera literară a vre­mii, atmosferă încă îmbibată de ro­mantism. Dar pe lingă aceasta şi în chip mult mai hotărîtor, scriito­rii noştri din acea vreme vedeau în poezia populară temelia sigură şi trainică a unei creaţii poetice naţionale, cu trăsături originale, capabile s-o deosebească de cele­lalte poezii şi să servească tocmai din cauza aceasta, luptei pentru în­făptuirea Unirii. Să nu credem însă că în această epocă grija de­ a­ scrie frumos ■ era cu totul absentă. In această pri­vinţă e vrednic de remarcat faptul că, numai şapte ani după tipărirea frazei, lui Heliade,­ citată adineauri, Costachie Negruzzi,‘ îhtr-o Scrisoare din 1844, scrie aceste * rînduri : „Spune-mi, ' nu-ţi place mai­ bine traducţia lui Dosoftei cu-ncheeturi socotite, care nu te osteneşte cînd o ceteşti, nu are fraze mari,­ întor­­tochiate şi scîlciate ?". Tradiţia scri­sului artistic se înjghebează de pe atunci. Un simţ­ foarte ascuţit al valorii artistice­ a cuvîntului îl­ face pe Alecsandri,­­ de la început, să acor­de expresiei toată atenţia. Era aceasta,­ la f el, ceva , firesc, spon­tan, şi -nu- premeditat. , Alecs­andri avea o mare uşurinţă de exprimare. Nu cred că îşi lucra şi îşi şlefuia prea mult versurile. Nici n-ar fi avut nevoie, deoarece ele izvorau din talentul lui cu o fluenţă nu rareori intr-adevăr fermecătoare. Multe poezii ale sale poartă în subtitlic indicaţia că sînt scrise pe albumuri, aşadar ele sînt improvi­zaţii: în toate, indiferent de carac­terul efemer al occiziei care le-a‘ dat naştere, se observă o mare stăpînire a mijloacelor de expresie • — mijloace evident potrivite cu specia aceasta­­ de poezie care poartă de obicei numele de ocazio­nală. Goethe atribuia acestui fel de poezie, în germană , Gelegen­heitsgedicht, o importanţă deose­bită. Este drept că Goethe cuprin­de sub această denumire orice poezie provocată de actualitatea imediată. Era înclinat oare Alecsan­dri către acest fel de poezie ? Cred că ,da, prin firea talentului său. Aceasta face ca poezia lui­ în ge­neral, să dea o impresie de viu, de trăit, de autentic, totodată însă, din aceeaşi pricină, acestei impre­sii i se, alătură de multe ori şi aceea de ceva fugitiv, trecător, şi uşor. Impresia aceasta ne-o dau de alt­fel, în­­ unele lucrări ale lor, mulţi dintre scriitorii care au acest dar al improvizaţiei, chiar cei mai mari dintre ei. Două sunt modurile de-a, judeca, în ansamblul ei, opera unui scriitor. Unul este acela al situării scriito­rului în epoca lui şi al aprecierii­­sale *în raport cu acea epocă. Se ajunge astfel la­­stabilirea unei va­lori care se poate, numi istorică. Alt mod este acela al considerării scriitorului din punctul de vedere al durabilităţii sale. La şaptezeci şi cinci de ani de la moartea unui scriitor, aşa cum se întîmplă acum cu Alecsandri, se pot formula, de­sigur, cîteva date, măcar aproxima­tive, despre­ ceea ce durează din opera lui. Despre ceea ce înseam­nă Alecsandri In istoria literaturii noastre s-a spus deja destul, dacă nu chiar tot. Opera lui Alecsandri stă la temelia literaturii române moderne. Fără­ el dezvoltarea lite­raturii noastre de după 1850­, este de negîndit. Alecsandri inaugu­rează, alături de Costache Ne­­gruzzi, proza literară artistică ro­mânească. Cine reciteşte Buchetie­­ra din Florenţa preţuieşte fără nici o constrîngere construcţia echilibra­tă, armonia frazei, siguranţa nara­ţiunii, şi acea calitate pe care fran­cezii o exprimă prin epitetul de attachant. Excelentă proză ataşan­­tă este­­ proza lui Alecsandri, de la Buchetiera pînă la­­memoriile de călătorie,în Africa şi amintirile din misiunile sale diplomatice. Dar iată că vorbind despre în­semnătatea lui Alecsandri pentru epoca sa, ne dăm seama că multe din constatările elogioase privitoa­re la situaţia lui atunci se potrivesc bine şi la situaţia lui astăzi, mai exact se potrivesc bine cu părerea noastră despre opera lui, în raport cu vremea noastră, cu gustul şi , cu preferinţele noastre, ale celor de astăzi. Al. Philippide (Continuare în pag. 1)-al JurnalLITERATURĂ ŞI ALTE ARTE A BLED, as­­cultam cu a­­tenţie o seamă de vorbitori fran­cezi , unul mai subtil şi mai inteli­gent, de o constructivă inteligenţă, decît altul. Dar colocviul sau dialo­gul lor era însoţit şi de monologul meu. De pildă, mă gîndeam că, după Joyce, Malraux, Céline, Simone de Beauvoir, Francois Billetdoux, nu ne mai rămîne aproape pentru roman decît lite­ratura ca document autentic — sau alt tip de artă scrisă, total cosmico-stelară. Cum ar fi jurna­lul intim, nu cel autobiografic sau de simple amintiri. Mai întîi fiindcă, întrucît e ca­pabil de un, document autentic — şi cred cu prisosinţă că este — cinematograful desfiinţează nu numai literatura în , proză şi eseu, dar pîn­ă şi poezia, fiindcă el dis­pune de mijloace mai complexe de a sugera. S-ar putea, îmi spuneam, ca filmul să influenţeze literatura, aşa cum au influenţat-o ruinele sau istoria bătăliilor trecute. Si­gur c­­ă eu aş propune o litera­tură de transcriere a filmului. Re­zultatul poate fi surprinzător . Tanţa, fostă noastră fată-n casă, mi-a povestit (şi eu am transcris stenografie) tot ce, credea ea, vă­zuse într-un film de la Aro, cu Ioana Bulcă în rolul principal fe­minin. Textul astfel obţinut, aş zice chiar extras, îl întrecea în ilogism şi fantastic pe Eugen Io­­nescu şi chiar pe Beckett. Apoi există arta naivă, în fond, tot document , nu numai în plas­tică, dar şi în literatura propriu­­zisă. Mă gîndesc la ultima mea descoperire, Elena Crăciun. Plă­cerea mea de a ţine rubrica de „corespondenţă“ de-aici vine , din convingerea că e singura sursă vir­gină de artă, cel puţin pentru Eu­ropa. E, oricum, o sursă limpidă. Periferiile lumii, cum le spunea nu mai ştiu care, în adîncimea lor, sunt­­rezervor de materie pri­mă nu numai,, economic , dar şi li­teral’. N-avem decît să revizionăm filme ca Imperiul soarelui, Cerul şi mocirla etc. WHITMAN spunea de el, dar subînţelegea un îndemn general că „va creşte şi el buni soldaţi“. De înlocuit deci psihotehnica printr-o tehnică prin excelenţă umană. (Altfel, întrucît o carte în versuri ,sau o proză ar fi mai im­portantă decît un megafon?) Fil­mul n-ar mai fi altfel decît un fiu care-şi o­rbănîncă părinţii. ClND, vorbim­ de ţări­ în curs de dezvoltare, ne gîndim, desigur, în primul rînd la tinereţea lor. Tine­retul (vezi Bernanos: „quand la jeunesse se­ réfroidit, le reste du monde claque des dents“), tinere­tul de pe­ toată planeta, e speran­ţa nu numai­ a acestei lumi, dar şi a culturii ei. El trebuie crescut de oameni de carte, cu experienţa vieţii dar mai­ ales a meseriei lor, deci mai­ vîrstnici. Ori „lanţul tim­purilor e rupt“, cum spune Sha­kespeare, şi atunci nu-mi mai­ ră­mîne decît­­să aştept naşterea unei alte literaturi ,care să-şi­­aibă con­tinuitatea în adîncimea substanţei unui­ popor şi nu numai în extin­derea­ lui, în legătură cu asta, mă gîndesc,­(pentru a cita oară?) la admirabila discriminare­ a­­ ortodo­xului G. K. Chesterton, între lite­ratura sănătoasă care se preocupă de ţelurile ei şi aceea debilă care se preocupă de mijloace numai. M. R. Paraschivescu 10 pagini, 1 leu 38 (988) ÎN ACEST N­U­M­Ă­R : Part. 9: PROLOG­IA STAGIUNEA SIMFONICA ŞI DE CAMERĂ de Petre Codreanu Pag. MARI REUNIUNI ŞTIINŢIFICE INTERNAŢIONALE (Viena, Belgrad, Bucureşti, Constanţa) Pag. 10: CONGRESUL MONDIAL PENTRU LICHIDAREA ANALFABETISMULUI (Teheran 8-19 septembrie) Desprindeţi-vă, strofe Cum zboară primăvara polenul din stamina ca să răzbune floarea care-a murit în vis, desprindeţi-vă, strofe sălbatice, din mine , corola de frumuseţe a lumii s-a deschis. Fiţi una cu mişcarea stindardelor ce­ adie, cu viscolul, ce suflă prin secole, şi apoi cu degetul albastru al ploii-n bagdadie semnalizînd o climă cu munți și păsări noi. Ah, dacă-n două inimi s-ar regăsi vreodată — măcar o clipă — zvonul cu care v-am umplut, nimica nu s-ar pierde : chiar fruntea scufundată ar învia, prin osul triumfător, din lut. Petale dintr-o lume sortită să-mi rămînă fidelă s-ar aşterne pe somnul meu cel drept şi paşi — cadenţe ample pe sternul de ţărînă — ar compensa absenţa bătăilor din piept. Ştefan Aug. Doinaş Mihai Mazaneţ PORŢILE DE FIER Interviu cu acad. Miltiade Filipescu Potrivit sarcinilor trasate de Directivele Congresului al IX-lea al Partidului Co­munist Român, in anul 1970 va începe să funcţio­neze marele complex hi­droenergetic şi de naviga­ţie de la Porţile de Fier, pe care ţara noastră îl con­struieşte în colaborare cu R.S.F. Iugoslavia. Pe sute de hectare se va întinde la­cul de acumulare a apelor Dunării. In legătură cu ac­tivitatea pe care o desfă­şoară oamenii noştri de şti­inţă pe teritoriul ce va fi a­­coperit de ape, i-am solici­tat un interviu acad. MIL­TIADE FILIPESCU, preşe­dintele Comisiei pentru stu­diul complex al teritoriului viitorului lac de acumu­lare. — Datorită creşterii cu circa 30 de metri a nivelului apelor Dună­rii— în vederea formării lacului de acumulare al complexului hi­droenergetic şi de navigaţie de la Porţile de Fier — urmează a fi i­­nundat un teritoriu de cîteva sute de hectare. Prin urmare, va fi mo­dificat complet aspectul regiunii, a­­pele acoperind suprafaţa unde se găsesc în prezent aşezări omeneşti — de pildă, oraşul Orşova — pre­cum şi diferite formaţiuni geolo­gice, vestigii arheologice, o flora şi faună specifice etc. In consecin­ţă, Academia Republicii Socialiste România a hotărît să înfiinţeze o comisie complexă care să studieze acest teritoriu din toate punctele de vedere : geografic, geologic, an­tropologic, arheologic, economic, lingvistic, etnografic etc. Scopul acestor cercetări este, pe de o par­te, de a cunoaşte in detaliu rezer­vele de materii utile pe care le conţine solul acestei regiuni, ves­tigiile din trecut, monumentele ar­heologice şi ar­hitecturale etc. Pe de altă parte, toate datele culese privind economia, etnografia, fau­na şi flora etc. vor fi păstrate şi transmise posterităţii. Comisia noastră este compusă din 13 colective : geologie, geografie, antropologie, arheologie, lingvistică şi folclor, economie, monumente istorice, etnografie, faună, floră, monumentele naturii şi altele. Din comisie fac parte circa 150 de oameni de ştiinţă şi specialişti care lucrează în cadrul institutelor de specialitate ale Academiei, în uni­versităţi sau institutele departa­mentale. Cele mai importante descoperiri şi, în general, rezultatele acestor cercetări pe care le întreprindem vor fi reflectate în viitorul Muzeu al Porţilor de Fier, care va fi în­fiinţat în oraşul Turnu Severin. — Cercetările întreprinse au, deci, un rol de inventariere a re­surselor şi a caracteristicilor spe­cifice ale viitorului teritoriu inun­dat ? — Este vorba, desigur, de o in­ventariere, dar şi de o adîncire a cunoştinţelor pe care le avem a­­supra acestui teritoriu. Şi nu nu­mai atît. Trebuie avut în vedere că şi microclima acestei re­giuni, condiţiile, de viaţă se vor modifica destul de mult. Fauna şi flora specifice acestor locuri, de pildă, vor suferi transformări pro­funde. Vor apărea probabil şi as­pecte legate de adaptarea vieţui­toarelor la noile condiţii. Iată deci o problemă care, studiată înde­aproape, va putea furniza date in­teresante cu caracter biologic. — Care este stadiul actual al cercetărilor ? — Anul 1965 a fost dedicat do­cumentării, lucrărilor pregătitoare în vederea cercetărilor intense ca­re vor începe anul viitor. S-au fă­cut — de către diverse colective —• deplasări în­­regiunea Porţile de Fier, dar tot cu caracter de­ docu­mentare prealabilă a viitoarelor studii. — Cînd urmează a fi terminate lucrările comisiei pe care o con­duceţi ? — Toate cercetările noastre tre­buie să fie încheiate în anul 1969, atunci cînd apa va acoperi teritoriul viitorului lac de acu­mulare. Spre , sfîrşitul perioa­dei, specialiştii noştri vor face deplasări şi pe teritoriul R.S.F. Iu­goslavia,­­ pentru, efectuarea­ unui schimb de opinii şi de date ştiinţi­fice cu specialiştii iugoslavi. Unele aspecte ale cercetărilor vor fi dezbătute în comun, pentru a se crea o viziune de ansamblu, mai profundă, asupra diverselor feno­mene studiate. Toate aceste studii le vom con­cretiza într-o amplă monografie, intitulată provizoriu MONOGRA­FIA COMPLEXĂ A TERITORIU­LUI INUNDAT DE LA PORŢILE DE FIER. Va fi o lucrare de foar­te mari proporţii — probabil în cinci volume — care, sîntem con­vinşi, va­ prezenta un mare interes si pentru posteritate.

Next