Contemporanul, iulie-decembrie 1970 (Anul 24, nr. 27-52)

1970-09-18 / nr. 38

IXOLOCVII DESPRE ASIGUR­ĂR­I” — Citind rubricile unor ziare care apar în Capitală sau în oraşele reşedinţe de judeţ, In­­tîlnesc, adesea, consemnate relatări despre fur­turile de automobile. Se înţelege, mă bucur tind organele în drept sancţionează cu toată vigoa­rea şi promptitudinea astfel de fapte reprobabile. Dar mă întreb, există oare şi pentru asemenea situaţii posibilităţi de luare, prin asigurare, a unor măsuri de prevedere ? — Da. Prin deschiderea discuției referitoare la această temă, îmi dai prilejul să te informez mai pe larg asupra asigurării facultative a autove­hiculelor pentru furt. La cerere, ea poate fi în­cheiată ca supliment la asigurarea pentru avarii sau la asigurarea facultativă a autoturismelor pentru pagube produse de incendiu şi alte cala­mităţi. Pentru a crea uşurinţă asiguraţilor, s-a dat po­sibilitatea ca această asigurare suplimentară să se încheie fie odată — deci pe aceeaşi durată — cu asigurarea de care este legată, fie ulterior, pentru perioada care mai rămîne pînă la expi­rarea asigurării de bază. — Este de presupus că, şi de data aceasta, Administraţia Asigurărilor de Stat a prevăzut cuprinderea în asigurare a cit mai diferite si­tuaţii. — Intr-adevăr. Şi ţin să reţii că extinderea sferei de acţiune a fiecărei asigurări, adică in­cluderea în asigurare a unui cit mai mare număr de riscuri, este o constantă a activităţii ADAS. In cazul nostru iată ce cuprinde asigurarea des­pre care vorbim : — furtul autovehiculului, a unor părţi com­ponente sau a unor piese ale acestuia; — pagubele de orice fel produse autovehiculu­lui ca urmare a furtului sau a tentativei de furt al acestuia, a unor părţi componente, piese, a altor bunuri din autovehicul Sunt, de asemenea, cuprinse in asigurare şi pagubele produse datorită furtului prin efracţie, Inţeleglndu-se prin aceasta sustragerea sau în­cercarea de sustragere a autovehiculului din în­căperi încuiate, proprietate a asiguratului prin spargerea uşilor, ferestrelor, dispozitivelor de închidere, pereţilor, tavanelor, acoperişurilor etc. — Fiind o asigurare pentru situaţii mai deo­sebite, cred că asiguraţilor le revin, să zicem, obligaţii adecvate. — Aşa este. Pentru exemplificare, iată câteva din aceste obligaţii: asiguratul trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă pentru păstrarea şi paza obiectelor rămase; să ia măsuri ca urmele fur­tului sau tentativei de furt să rămînă neatinse; să înştiinţeze imediat, în scris, organele miliţiei şi unitatea ADAS în raza căreia s-a întimplat dauna sau în care el îşi are domiciliul. De ase­menea, asiguratul este obligat să comunice orice informaţii ce ar putea duce la găsirea autove­hiculului, a părţilor componente sau ale pieselor acestuia. „ Găsesc că este o formă de asigurare care ajută pe posesorii de autovehicule să „doarmă“ liniştiţi, dar aş dori să mai ştiu ce se întimplă dacă autovehiculul este găsit după ce asiguratul a primit de la ADAS drepturile ce i se cuvin ? — Mai întii, precizez că plăţi in asemenea si­tuaţii se fac după o aşteptare de 90 de zile de la înştiinţarea făcută de asigurat la ADAS. Dacă, după primirea de către asigurat a drepturilor sale, este descoperit autovehiculul respectiv sau unele părți ale acestuia, asiguratul este obligat să restituie suma primită, in total sau în parte, după cum autovehiculul găsit sau părțile lui au suferit sau nu avarii. Vasile Zamfirescu * GOSPODINELE AU ULTIMUL CUVÂNT ! ■■«A gendi » io • Sentimentelor „tari’ le prefer pe cele durabile. • De firul de nisip izolat praful se alege. • De fapt, prostia nu e o vină a naturii. E numai o necuviință a ei. 9 Legendele munfilor coboară pe apele lor. Dar nu trec pragul odată cu ele. 9 Cîntecul de leagăn al mămăli­gii adevărate se cînta numai la caval. 9 Opreşte-te In fiecare loc şi ui­tă-te în jurul tău. O sa vizitezi viaţa, fără­ să-fi dai seama. 9 Oricît şi l-ar întinde, gîsca nu face gît de lebădă. • Piedica : laşitatea pasului. 9 Calendarul e singurul cimitir în care morţii se aruncă la coş. 9 In tinereţe, cînd vream să-mi întinzi buzele, îmi întindeai m­îna să ţi-o sărut. Şi, azi, la bâtrîneţe, cînd aştept să-mi în­tinzi mina, te năpusteşti să mă pupi pe obraji. Tudor Huşatescu ­ ■ *­­ , lată cine se teme de UTAÎ M­N CRONICAR se întreba nu de mult: cine se teme de U.T.A. ? Întrebarea păruse multora uşor deplasată. Cine se teme de U.T.A. ? Spiritele caustice, sau mai curînd spiritele grăbite, au răs­puns şi de data aceasta prompt Cine se teme de U.T.A. ? Nimeni... Poate Jiul Petroşani din cînd în cînd... După marea surpriză pe care a furnizat-o la Rot­terdam, unde a obţinut un neaşteptat şi glorios rezultat de egalitate, se teme acuma Feijenoord, campioană a Europei şi deţinătoare a ..Cupei intercontinen­tale“. Mulţi au privit cu scepticism participarea echipei arădene la actuala ediţie a cupei campionilor. Să sperăm că U.T.A. işi va îndeplini misiunea pină la capăt şi nu va renunţa la plăcerea nevinovată de a o elimina pe actuala cam­pioană a Europei. Numai ignoranţii în materie de fotbal anticipează rezultatele unei partide de baze statistice... U.T.A. pleca la Rotterdam după o infringere categorică, şi calculele care se făceau pe această bază erau din cale-afară de pesimiste, în­grijorări strrnise şi comportarea echipei Dinamo în partida cu Politehnica­ Iaşi şi toată lumea se întreba : ce-o să se întîmple miercuri ? Aş putea să răspund că miercuri totul a decurs normal... Numai la perfor­manţa campioanei noastre nu ne aşteptam, ca să fim sinceri... In orice caz, U.T.A. a dovedit că nu este o campioană întîmplătoare — cum mulţi au in­sinuat —, o echipă pe care nu e bine s-o scoţi in lume, ci o formaţie puternică, matură, capabilă de mari performanţe... Desigur, echipa P.A.C.R. Salonic nu este Real­ Madrid, din timpurile lui de glorie, dar nici mult mai slabă ca Politehnica­ Iaşi... Era evident că această echipă ambiţioasă dar ireversibil modestă n-avea cum să învingă pe Dinamo... Jucătorii de la P.A.O.R. nu ştiu nici să cîştige, nici să piardă, cum e mai rău... Mă bucură revenirea lui Deleanu — era şi timpul... Am văzut cîteva secvenţe din partida Steaua şi Kárpáti (Lvov). Era lim­pede că echipa Kárpáti are o mare amibiţie de a se impune, dar tot atit de limpede se impunea şi faptul că tinerii şi talentaţii ei jucători n-au încă mij­loacele tehnice necesare. Steaua a cîştigat printr-un plus de maturitate tehnică şi are toate şansele şi toate obligaţiile de a merge mai departe... Mai greu s-a descurcat Universitatea Craiova în partida cu Pecs Dosza. Ju­cătorii craioveni au încă o teamă cumplită de partidele internaţionale­. Poate cu timpul... T. M. P. S. Acum, după atitea succese internaţionale, după atitea victorii şi spe­ranţe, să ne oprim puţin şi asupra destinului unui om. Am primit zilele acestea la redacţie o scrisoare trimisă de tatăl lui Oloman, fostul portar al naţionalei şi al clubului Dinamo. Acesta mă informează că fiul lui a primit intr-adevăr dezlegare pentru echipa din Giurgiu (divizia B), dar n-o poate folosi deoarece are şi-o sancţiune din partea federaţiei... Aşa că, în ciuda dezlegării, Coman a revenit in mijlocul părinţilor — stă pe tuşă, vrea să joace, dar n-are dreptul... Nu ştiu cum stau exact lucrurile, ce anume s-a petrecut, dar poate că federa­ţia va încerca să rezolve intr-un fel acest caz... Mi se pare că portarul Coman, ajungînd în B, și-a primit deja pedeapsa... încă o pedeapsă — nu cred că i-ar mai folosi... Trebuie să-i acordăm încă o dată încrederea noastră... S P OR T COPIII PROZATORI — CU cîtva timp în urmă, semna­­lînd în „Contemporanul“ apariţia sur­prinzătoare a primei antologii de poe­zie a copiilor români, promiteam să revin cu un comentariu despre copiii prozatori, a căror literatură, deşi, in esenţă, mai puţin spectaculoasă decit cea a confraţilor poeţi, nu este lipsită de surprize. Antologia copiilor poeţi uimea prin nivelul ridicat al vocabularu­lui liric, ca şi prin tendinţa prepon­derentă de a depăşi unele influenţe mai fireşti la aceşti ani (limitele de vîrstă ale creatorilor copii fiind 9 şi 15 ani), cum ar fi cele din folclor sau ale unor Alecsandri, Topîrceanu, Be­­niuc, Deşliu, influenţe ce există în­­tr-o măsură mai mică în volum, şi de a se situa în zone mai complicate de înrîurire, sub zodia lui Blaga, Arghezi, Ion Barbu chiar, cei mai ti­neri inspiraţi ai Euterpei fiind atraşi de descifrarea feţei necunoscute a lunii şi începînd a-şi cultiva de tim­puriu sentimentul cosmic. In schimb, micii prozatori — a că­ror primă antologie, alcătuită de scriitorul Victor Kernbach, a apărut în Editura didactică şi pedagogică în condiţii grafice infinit mai mo­deste decit antologia copiilor poeţi, tipărită de Editura tineretului — sunt preocupaţi în primul rînd de re­laţiile lor cu universul imediat în­conjurător. Sunt exprimate afecţiunea faţă de părinţi, bunici, fraţi mai mici, interesul pentru peisaj şi lumea ani­mală, curiozitatea pentru trecutul legendar al ţinutullui natal. Unele dintre povestirile lor sunt închinate în­­tîmplărilor pe care „nu le vor uita niciodată“, iar altele primelor antici­paţii de natură ştiinţifico-fantastică. Copiii încep să descopere virtuţile schiţei, portretului, reportajului, a­­necdotei, poemului în proză. Influen­ţele, aici sporadice, vin de la Crean­gă, Sadoveanu, Geo Bogza. O atitudine mai generală este cea mimetică, copiii începînd să stăpi­­nească lumea înconjurătoare prin adecvarea cuvintului la nuanţele ei bo­gate. Domină viziunea picturală a ambianţei, uneori cu un simţ al cu­lorii şi al disproporţiei care o fac să rivalizeze cu tablourile naive ale micilor pictori. Unii dintre copii prozatori sunt de fapt poeţi. In asemenea cazuri ei aspiră spre dezvăluirea feţei ne­bănuite a lucrurilor, trupii folosiţi fiind plini de neprevăzu­t. Remarcabi­lă este monografia lirică pe care Doi­na Iordache o închină „Toamnei“ în­­tr-un poem în proză de rezonanţă bogziană. Metaforele ei nu sunt pi­toreşti, ci revelatoare pentru intui­rea unităţii regnurilor, lucru ce ne-a uimit, prin frecvenţa lui, şi la copiii poeţi. Iată cîteva dintre ele : „cîm­­piile par pîini cu coaja rumenită, abia scoase din uriaşe cuptoare“, „strugurele“ e „limpede şi pur şi hră­nitor ca griul“, „burduhănoşii do­­vleci par rude vegetale ale graselor dropii“, iar pădurrile sînt „roşii ca vulpile“, „cîte un arbust tînăr cu frunzele de un roş alarmant pare muiat în singe de porumbel“. Uneori copiii se complac în stări de spirit ambigue, contemplînd, ca şi simboliştii, un peisaj tremurător, evanescent, aducător de inexplicabile melancolii ! „Oare natura îmi putea oferi ce căutam ? Nu ştiam... Peisajul se îmbogăţea cu alte forme, pe care nu le mai văzusem niciodată şi pătrun­dea în mine împreună cu acea lu­mină blîndă ce te îmbia la somn... Lucrurile îşi dezveleau altă faţă... pe care nu simţeam nevoia s-o înţe­leg. Le lăsam aşa, voiam numai să-mi invăluiască sufletul cu o căldură plă­cută, plăcută... să-mi tresalte inima ca la auzul unei chemări nedesluşite spre un ideal frumos şi încetat“ („Sfîrşit de februarie“ de Dumitru Dobrea). Una dintre temele lor este aştepta­rea, eliberarea în visul cu ochii des­chişi, speranţa că vîrstele viitoare ,le vor aduce împlinirea dorită. Olea Artenie, de exemplu, întreprinzînd în drum spre şcoală una din „obişnui­tele“ ei „incursiuni în viitor“ se ima­ginează o pictoriţă celebră, idolul criticii şi al publicului, şi întîrzie la ora de desen, unde „nu avea o notă prea mare“. In timp ce oamenii ma­turi îşi fac din copilărie un mit, o­­bişnuind să-şi caute aici drumurile ne­întinate şi visurile netransformate în iluzii, pe copii îi fascinează lumea necunoscută a oamenilor mari, ii seduce miracolul, creşterii. Altfel zis, absolutul rămîne o Fata Morgana. Personalităţile în devenire sunt u­­neori încercate de tentaţia prematu­ră a unei afirmări nonconformiste, repulsia faţă de locurile comune ma­­nifestîndu-se încă de pe acum: „Nu-mi plac compunerile. Totuşi sunt aici ca să fac o compunere. Dar pentru asta ar trebui să spun ce au spus şi alţii: că soarele e rotund şi strălucitor, că un r­uşor ca Bicazul e zglobiu şi clar. Poate că eu văd soarele uneori pătrat sau alungit... a­­rătîndu-şi colţii...“ (Gînduri de Doi­na Răduţ, 12 ani). Nu lipsesc din antologie nici nu­cleele superior epice .Valeriu Marda­­le în ale sale Povestiri de clacă, cu e­couri sadoveniene din Hanul Ancu­­ţei, dovedeşte o bu­nă stăpînire a limbii şi aptitudinea de a creiona si­luete. Ioan Gudacu reuşeşte chiar o schiţă mai complicată, avînd ca su­biect moartea bunicului. Sanda Hidi­­oşanu se remarcă prin exprimarea condensată şi firească a emoţiei prici­nuite de revenirea acasă a tatălui, după o absenţă de şase ani. Ioan Gu­dacu, intr-un stil de o stîngăcie agre­abilă, cu simţ al culorii, narează o întîmplare legată de moartea Mătu­­şii Lina. Unii copii au o plăcere deosebită de a se autoironiza. Este un reflex al creşterii lor rapide la aceşti ani, al capacităţii de a se distanţa de vîr­stele imediat anterioare. Intîlnim u­­neori în prozele lor fraze ca aceas­ta : „zîmbesc fără voie cînd îmi aduc­­ aminte de cită naivitate dădeam une­ori dovadă“. Alţii preferă să se amu­ze pe socoteala celor din jur, dove­dind o aplecare satirică, cîteodată chiar cu uşoare accente moralizatoa­re. Crochiurile lui Cornel Dinu şi A­­drian Ghioca nu se deosebesc prea mult de schiţele publicate de revis­tele pioniereşti in care scriitorii pen­tru copii ii trag de urechi cu simpa­tie pe cei mici. Incontestabil, copiii sunt astăzi mai maturi decit era fiecare dintre noi la vîrsta lor. Ei par a-şi începe copi­lăria nu de unde am început-o noi pe a noastră, ci de unde am lăsat-o noi. Este aici una dintre acele impon­derabile transfuzii pe care genera­ţiile şi le administrează în timp pen­tru ca evoluţia să fie continuă. Cred, aşadar, că un plan artistic maturita­tea copiilor nu provine din înclina­ţia de a-i imita pe maturi. Bănuiesc că Mihai Beniuc are dreptate cînd intuieşte aici o mutaţie spirituală. Inventivitatea copiilor nul numai in literatură, ci şi în pictură, artă foto­grafică, domeniu tehnic este, deo­camdată, pentru noi, maturii, sur­prinzătoare, producţiile lor puţind uneori rivaliza cu ale profesioniştilor. Evident, fenomenul nu este numai românesc. In Anglia, copiii sunt si dramaturgi. Piesele scrise și montate de ei merită tot interesul. Orice pronostic este însă riscant. Arta copiilor de azi poate deveni mîine foarte mult sau se poate risipi ca ni­micul. Oricum, ea trebuie cunoscută. Se pare că Antologiile lor literare vor apare de acum încolo bienal. Psiho­logii, pedagogii, esteticienii ar găsi un excelent material de studiu şi poa­te că ar reuşi să răspundă şi la în­trebarea cheie : ce se poate face ca simţul artistic al copiilor să prolifereze în timp, să nu se piardă, cum se întîm­­plă de obicei ? Aceste două antologii au mai do­vedit un lucru. Principala rivală a literaturii pentru copii începe să de­vină literatura copiilor înşişi. Este, mi se pare, şi concurrenţa cea mai ne­liniştitoare. Ioana Lipovanu- Theodorescu Fructele şi legumele româneşti au cîştigat încrederea cumpărătorilor din toate colţurile lumii • PERFORMANŢA s-a obţinut cu destule eforturi şi este cu atit mai lă­udabilă cu cit în marile pieţe se află, întotdeauna, alături de o exigenţă de­osebită, şi concurenţa pe care ne-o o­­pun firmele din alte ţări, cu vechi tradiţii în acest comerţ. Operaţiile de savantă strategie care se desfăşoară ,pentru ca un produs să reuşească să se impună în întrecerea mondială, cheltuiala de forţe şi fon­duri băneşti considerabile ce se con­sumă pentru atragerea consumatori­lor depăşesc uneori prevederile. — Şi totuşi, fără să risipim un ban, am reuşit să formăm gustul consuma­torilor, să stăpînim pieţele cu calita­tea legumelor şi fructelor noastre pînă într-atît incit nu le putem oferi cantităţile cerute. înainte de a ne opri asupra afirma­ţiei directorului întreprinderii „Fruct­­export", credem nimerit să arătăm că exportul de legume şi fructe prezintă un mare avantaj pentru comerţul nostru exterior, prin aceea că nu cre­ează obligaţii la import — nu necesi­tă plan la import — astfel că rezul­tatul integral al desfacerilor in valu­tă revine statului. Este, cu alte cuvin­te, un comerţ rentabil. Pentru asigurarea cantităţilor de produse agroalimentare solicitate la export, Ministerul Agriculturii şi Sil­viculturii pregăteşte acţiuni de mare amploare, desecarea unor vaste întin­deri acoperite de bălţi, precum şi alte lucrări de extindere a irigaţiilor. Pe aceste terenuri se vor face şi culturi intensive de legume, de mare productivitate, cum sunt roşiile, ardeii, castraveţii etc. Recoltele viitoare, de pe fiecare hectar, vor putea ajunge la nivelul producţiilor din Olanda, Italia Iugoslavia, Franţa, S.U.A. sau Spania, care deţin, la ora actuală, su­premaţia in acest domeniu, in care ţara noastră este cunoscută abia de 15 ani. In ultimii 5-6 ani, volumul desfacerilor a crescut de la 14 milioane la aproximativ 300 milioane lei valută. In lumina acestei situaţii noi era şi cazul să se ia în consideraţie aportul adus de ramura comerţului cu leguma şi fructe la depăşirea planului de export. In această direcţie se îndreap­tă atenţia Ministerului Agriculturii şi Silviculturii. Prin extinderea culturilor pe supra­­feţele scoase de sub domnia apelor, cit şi prin măsurile organizatorice, se va obţine, în scurtă vreme, o poziţie dominantă în comerţul mondial cu le­gume şi fructe. Pe terenurile gospodă­riilor colective au luat fiinţă 700 de ferme răspîndite în zonele Arad, Ti­mişoara, Dolj, Vîlcea, Argeş, Ilfov şi Teleorman, ale căror produse exclusive de fructe şi legume se vînd statului pentru export. Fermele sunt dotate cu secţii de chimizare. Recoltarea se face la timp şi în mare măsură mecanizat. Se asigură prerăcirea fructelor pentru a se evita stricăciunile din perioada transportului. Se vor înfiinţa centre mari de depo­zitare, pe oraşe, cu activităţi de achi­ziţii, îndrumare, valorificare, hale de sortare cu linii de garaj, trenuri fri­gorifice containerizate. Mecanizarea o­­peraţiilor — realizată în Bulgaria şi Grecia — va fi asigurată şi la noi. In ce priveşte culturile de roşii, ar­dei, ceapă s-au luat măsuri de creşte­rea productivităţii la hectar, urmărind să se ajungă la 20—50 tone roşii, cît se recoltează în Iugoslavia, Italia, Insulele Canare, mai ales­­ că avem toate condiţiile favorabile: pământ bun, pricepere, hărnicie. Orice efort în această direcţie este răsplătit. Dintr-o situaţie statistică întocmită de Republica Federală a Germaniei în 1969, aflăm că din cca. 40 de ţări vinzătoare de legume şi fructe, Ro­mânia este situată pe locul 6, după Olanda, Italia, Franţa, Spania şi Bel­gia, şi înaintea Egiptului, Bulgariei şi Ungariei. Deosebită importanţă are menţiu­nea comparativă : Bulgaria a livrat 54 mii tone cu 9 milioane mărci (volum valoric 16,7 °/o) ; Ungaria a livrat 32 mii tone cu 9 milioane mărci (volum valoric 46,8 €/o) ; România a livrat 27 mii tone cu 23 600 000 mărci (volum valoric 87,4 p/0) din care rezultă că, deşi cantitatea produselor noastre este mică, volumul valoric valutar, prin comparaţie, este cel mai mare. In general, pe toate pieţele preţul mediu obţinut pentru o tonă de hribi uscaţi sau pentru patru tone de ceapă deshidratată este aproape egal cu a­­cel pentru o freză universală sau pen­tru două tractoare. Bineînţeles că fa­bricarea a două tractoare, plus obliga­ţiile de import, costă mai mult faţă de hribii care se găsesc în pădurile de munte. Paritatea leului-valută realizat la cursul de revenire ne aduce, de ase­menea, alte avantaje. încasăm, efectiv, pe o tonă de himibi, de exemplu, un preţ bun fără a cheltui un ban pentru in­vestiţii, sau fără să fi pierdut vreun procent pentru tranzacţii de import. Rentabilitatea comerţului cu legume şi fructe, fie proaspete, fie semiindus­­trializate (pulpe, sucuri etc.) este de­monstrată. Dacă s-au cucerit pieţele, dacă pro­dusele noastre sunt căutate la preţurile cele m­ai convenabile şi, mai ales, dacă beneficiile reale sunt superioare oricărei alte ramure de comerţ exte­rior, se impuneau, desigur, măsurile corespunzătoare pentru satisfacerea cererilor la export. Planul întocmit de Ministerul Agri­culturii şi Silviculturii, în acest­­scop, constituie dovada unei concepţii econo­mice realiste şi trebuie urmărit pînă la îndeplinirea lui. Totodată, trebuie să fie îndrumată, in continuare, acti­vitatea întreprinderii de comerţ exte­rior „Fructexport“ pe linia dezvoltă­rii relaţiilor cu toate firmele care ne oferă cele mai sigure avantaje. C. Valeriu Să vorbim despre.­FERICIRE POATE din cauza dulce­­ţii vacanţei consumate mult prea repede, poate în urma greutăţii cu care demarează omul întors la uneltele sale, poate datorită nefirescului ză­duf de acasă, prezent la în­toarcerea de la odihnă, poate supărat că se găseşte in jenă financiară la înapoierea din con­cediu... in acest curios sfîrşit de septembrie, mi se întimplă să dau peste tot felul de pesimişti care vorbind de ale lor, ii tot dau zor cu lipsa de fericire. O coconiţă ţinea neapărat să mă convingă că viaţa ei este un roman, că dacă s-ar apuca să-i scrie am vedea noi ce se chia­­mă literatură. Că se află in­tr-o nefericire cumplită dato­rită unei dragoste neimpărtăşite, de bună seamă, nici prima nici ultima, şi in viaţa ei ca şi in viaţa noastră a cestorlalţi. Un domn pornit pe negru, tuciuriu cum este omul tind i s-au îne­cat corăbiile agăţindu-se de tot şi de toate, batjocorind noţiunea de fericire, sumbru, mi-a spus că­ omul e ca timplarul... mun­ceşte ce munceşte şi pe urm­ă moare. Şi mi-au mai vorbit şi alţii, tot dindu-i zor cu lipsa de fericire, poate din cauza dulceţii vacanţei consumate mult prea repede, poate in urma greutăţii cu care demarea­ză omul întors la uneltele sale, poate datorită nefirescului ză­duf de acasă prezent la întoar­cerea de la odihnă, poate su­părat că se găseşte in jenă finan­ciară la înapoierea din concediu. Mereu şi continuu tot auzind de fericire, fiind o noţiune, cel puţin pentru mine, lipsit de studii superioare, nu chiar la indemină, spre a mă dumiri cit de cit am pus mina pe zisul Mic Dicţionar Filozofic şi am citit: FERICIRE, noţiune a con­ştiinţei morale desemnînd si­tuaţia care corespunde în cel mai înalt grad intereselor şi aspiraţiilor omului în privinţa condiţiilor sale de existenţă şi a realizării menirii sale umane. Nefiind doar expresia unei si­tuaţii obiective sau a unei stări subiective a omului, 1. include ideea despre esenţa şi căile de realizare a supremei satisfacţii in viaţă, avînd astfel un ca­racter normativ-axiologic. Etc. Am întirziat asupra celor de mai sus, odată, şi încă o dată, dar, lipsit de studii superioare, de ce să-mi fie ruşine, mare lucru n-am înţeles. Atunci mi-am amintit că despre Ferici­re, nu ştiu unde, parcă mai vă­zusem ceva, din care cauză, co­trobăind prin cărţi, iată cele de mai jos: Printre hîrtiile gă­site la moartea lui Abd-er-Rah­­man al IlI-lea — al 8-lea rege omeyyad şi primul care a pur­tat titlul de calif al Spaniei — s-a dat peste următoarea con­fesiune scrisă de mina califu­lui : Cincizeci de ani s-au scurs fie cînd sînt calif. Averi, onoruri, plăceri, pe toate le-am avut, pe toate le-am epuizat. Rivalii mei, regii, mă stimea­ză, mă invidiază sau se tem de mine. Tot ceea ce oamenii do­resc mi-a dăruit cerul din bel­șug. In vremea asta lungă de aparentă fericire, am socotit numărul zilelor în care in­tr-adevăr m-am simţit fericit. N-am putut număra mai multe de paisprezece. Muritori, jude­caţi după asta măririle, lumea şi viaţa ! Deci judecaţi... Mihai Popescu Lauri pentru muncă şi ştiinţă (Urmare din pag. II­ bulescu, vicepreşedinte al Consiliu­lui Naţional al Cercetării Ştiinţifi­ce, prof. Alexandru Popescu, adjunct al ministrului învăţămîntului, şi acad. Cristofor Simionescu, preşedintele Fi­lialei din Iaşi a Academiei. Academi­cianului Ilie Murgulescu i-a fost decer­nată Medalia de Aur a Societăţii inter­naţionale de chimie industrială. Aproape în aceleaşi zile, munca şi ştiinţa românesacă primeau încă o înaltă preţuire la Viena, în cadrul Salonului de toamnă al inventatorilor. La solemnitatea decernării premiilor acestei prestigioase expoziţii, numele inventatorilor români a fost auzit de mai multe ori, la locuri de frunte. Nu ne putem opri bucuria de a-i cita ! „Marea medalie de aur şi menţiunea specială a juriului“ au fost acordate ex­ponatului intitulat „Procedeu şi dispo­zitiv pentru determinarea statică a ten­siunii minime în construcţii mecanice“, inventat de dr. ing. Carol Million din Bucureşti. Au mai primit medalii de aur: colectivul condus de inginerul Ra­du Andrei, din Bucureşti, pentru inven­ţia intitulată „Procedeu de ceanurare a pilelor“ , colectivul condus de ingine­rul Emil Dincă de la Uzina de utilaj chimic Ploieşti pentru invenţia intitu­lată „Procedeu pentru confecţionarea compensatorilor multilenticulari“. în sfîrşit, nu mai puţin demnă de menţionat este medalia de argint obţinută, la acelaşi salon, de un teh­nician de la Uzina Unic din Satu Ma­re, Ştefan Kemény, pentru invenţia numită „Autoce­ntrarea rotoarelor la compresoare şi motoare pneumatice". Privite laolaltă, toate aceste distinc­ţii şi premii, toate aceste recunoaşteri publice, internaţionale, ale treptei înalte pe care se situează astăzi mun­ca şi ştiinţa românească dau întregu­lui nostru popor un sentiment firesc de mîndrie.

Next