Contemporanul, iulie-decembrie 1970 (Anul 24, nr. 27-52)
1970-09-18 / nr. 38
IXOLOCVII DESPRE ASIGURĂRI” — Citind rubricile unor ziare care apar în Capitală sau în oraşele reşedinţe de judeţ, Intîlnesc, adesea, consemnate relatări despre furturile de automobile. Se înţelege, mă bucur tind organele în drept sancţionează cu toată vigoarea şi promptitudinea astfel de fapte reprobabile. Dar mă întreb, există oare şi pentru asemenea situaţii posibilităţi de luare, prin asigurare, a unor măsuri de prevedere ? — Da. Prin deschiderea discuției referitoare la această temă, îmi dai prilejul să te informez mai pe larg asupra asigurării facultative a autovehiculelor pentru furt. La cerere, ea poate fi încheiată ca supliment la asigurarea pentru avarii sau la asigurarea facultativă a autoturismelor pentru pagube produse de incendiu şi alte calamităţi. Pentru a crea uşurinţă asiguraţilor, s-a dat posibilitatea ca această asigurare suplimentară să se încheie fie odată — deci pe aceeaşi durată — cu asigurarea de care este legată, fie ulterior, pentru perioada care mai rămîne pînă la expirarea asigurării de bază. — Este de presupus că, şi de data aceasta, Administraţia Asigurărilor de Stat a prevăzut cuprinderea în asigurare a cit mai diferite situaţii. — Intr-adevăr. Şi ţin să reţii că extinderea sferei de acţiune a fiecărei asigurări, adică includerea în asigurare a unui cit mai mare număr de riscuri, este o constantă a activităţii ADAS. In cazul nostru iată ce cuprinde asigurarea despre care vorbim : — furtul autovehiculului, a unor părţi componente sau a unor piese ale acestuia; — pagubele de orice fel produse autovehiculului ca urmare a furtului sau a tentativei de furt al acestuia, a unor părţi componente, piese, a altor bunuri din autovehicul Sunt, de asemenea, cuprinse in asigurare şi pagubele produse datorită furtului prin efracţie, Inţeleglndu-se prin aceasta sustragerea sau încercarea de sustragere a autovehiculului din încăperi încuiate, proprietate a asiguratului prin spargerea uşilor, ferestrelor, dispozitivelor de închidere, pereţilor, tavanelor, acoperişurilor etc. — Fiind o asigurare pentru situaţii mai deosebite, cred că asiguraţilor le revin, să zicem, obligaţii adecvate. — Aşa este. Pentru exemplificare, iată câteva din aceste obligaţii: asiguratul trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă pentru păstrarea şi paza obiectelor rămase; să ia măsuri ca urmele furtului sau tentativei de furt să rămînă neatinse; să înştiinţeze imediat, în scris, organele miliţiei şi unitatea ADAS în raza căreia s-a întimplat dauna sau în care el îşi are domiciliul. De asemenea, asiguratul este obligat să comunice orice informaţii ce ar putea duce la găsirea autovehiculului, a părţilor componente sau ale pieselor acestuia. „ Găsesc că este o formă de asigurare care ajută pe posesorii de autovehicule să „doarmă“ liniştiţi, dar aş dori să mai ştiu ce se întimplă dacă autovehiculul este găsit după ce asiguratul a primit de la ADAS drepturile ce i se cuvin ? — Mai întii, precizez că plăţi in asemenea situaţii se fac după o aşteptare de 90 de zile de la înştiinţarea făcută de asigurat la ADAS. Dacă, după primirea de către asigurat a drepturilor sale, este descoperit autovehiculul respectiv sau unele părți ale acestuia, asiguratul este obligat să restituie suma primită, in total sau în parte, după cum autovehiculul găsit sau părțile lui au suferit sau nu avarii. Vasile Zamfirescu * GOSPODINELE AU ULTIMUL CUVÂNT ! ■■«A gendi » io • Sentimentelor „tari’ le prefer pe cele durabile. • De firul de nisip izolat praful se alege. • De fapt, prostia nu e o vină a naturii. E numai o necuviință a ei. 9 Legendele munfilor coboară pe apele lor. Dar nu trec pragul odată cu ele. 9 Cîntecul de leagăn al mămăligii adevărate se cînta numai la caval. 9 Opreşte-te In fiecare loc şi uită-te în jurul tău. O sa vizitezi viaţa, fără să-fi dai seama. 9 Oricît şi l-ar întinde, gîsca nu face gît de lebădă. • Piedica : laşitatea pasului. 9 Calendarul e singurul cimitir în care morţii se aruncă la coş. 9 In tinereţe, cînd vream să-mi întinzi buzele, îmi întindeai mîna să ţi-o sărut. Şi, azi, la bâtrîneţe, cînd aştept să-mi întinzi mina, te năpusteşti să mă pupi pe obraji. Tudor Huşatescu ■ * , lată cine se teme de UTAÎ MN CRONICAR se întreba nu de mult: cine se teme de U.T.A. ? Întrebarea păruse multora uşor deplasată. Cine se teme de U.T.A. ? Spiritele caustice, sau mai curînd spiritele grăbite, au răspuns şi de data aceasta prompt Cine se teme de U.T.A. ? Nimeni... Poate Jiul Petroşani din cînd în cînd... După marea surpriză pe care a furnizat-o la Rotterdam, unde a obţinut un neaşteptat şi glorios rezultat de egalitate, se teme acuma Feijenoord, campioană a Europei şi deţinătoare a ..Cupei intercontinentale“. Mulţi au privit cu scepticism participarea echipei arădene la actuala ediţie a cupei campionilor. Să sperăm că U.T.A. işi va îndeplini misiunea pină la capăt şi nu va renunţa la plăcerea nevinovată de a o elimina pe actuala campioană a Europei. Numai ignoranţii în materie de fotbal anticipează rezultatele unei partide de baze statistice... U.T.A. pleca la Rotterdam după o infringere categorică, şi calculele care se făceau pe această bază erau din cale-afară de pesimiste, îngrijorări strrnise şi comportarea echipei Dinamo în partida cu Politehnica Iaşi şi toată lumea se întreba : ce-o să se întîmple miercuri ? Aş putea să răspund că miercuri totul a decurs normal... Numai la performanţa campioanei noastre nu ne aşteptam, ca să fim sinceri... In orice caz, U.T.A. a dovedit că nu este o campioană întîmplătoare — cum mulţi au insinuat —, o echipă pe care nu e bine s-o scoţi in lume, ci o formaţie puternică, matură, capabilă de mari performanţe... Desigur, echipa P.A.C.R. Salonic nu este Real Madrid, din timpurile lui de glorie, dar nici mult mai slabă ca Politehnica Iaşi... Era evident că această echipă ambiţioasă dar ireversibil modestă n-avea cum să învingă pe Dinamo... Jucătorii de la P.A.O.R. nu ştiu nici să cîştige, nici să piardă, cum e mai rău... Mă bucură revenirea lui Deleanu — era şi timpul... Am văzut cîteva secvenţe din partida Steaua şi Kárpáti (Lvov). Era limpede că echipa Kárpáti are o mare amibiţie de a se impune, dar tot atit de limpede se impunea şi faptul că tinerii şi talentaţii ei jucători n-au încă mijloacele tehnice necesare. Steaua a cîştigat printr-un plus de maturitate tehnică şi are toate şansele şi toate obligaţiile de a merge mai departe... Mai greu s-a descurcat Universitatea Craiova în partida cu Pecs Dosza. Jucătorii craioveni au încă o teamă cumplită de partidele internaţionale. Poate cu timpul... T. M. P. S. Acum, după atitea succese internaţionale, după atitea victorii şi speranţe, să ne oprim puţin şi asupra destinului unui om. Am primit zilele acestea la redacţie o scrisoare trimisă de tatăl lui Oloman, fostul portar al naţionalei şi al clubului Dinamo. Acesta mă informează că fiul lui a primit intr-adevăr dezlegare pentru echipa din Giurgiu (divizia B), dar n-o poate folosi deoarece are şi-o sancţiune din partea federaţiei... Aşa că, în ciuda dezlegării, Coman a revenit in mijlocul părinţilor — stă pe tuşă, vrea să joace, dar n-are dreptul... Nu ştiu cum stau exact lucrurile, ce anume s-a petrecut, dar poate că federaţia va încerca să rezolve intr-un fel acest caz... Mi se pare că portarul Coman, ajungînd în B, și-a primit deja pedeapsa... încă o pedeapsă — nu cred că i-ar mai folosi... Trebuie să-i acordăm încă o dată încrederea noastră... S P OR T COPIII PROZATORI — CU cîtva timp în urmă, semnalînd în „Contemporanul“ apariţia surprinzătoare a primei antologii de poezie a copiilor români, promiteam să revin cu un comentariu despre copiii prozatori, a căror literatură, deşi, in esenţă, mai puţin spectaculoasă decit cea a confraţilor poeţi, nu este lipsită de surprize. Antologia copiilor poeţi uimea prin nivelul ridicat al vocabularului liric, ca şi prin tendinţa preponderentă de a depăşi unele influenţe mai fireşti la aceşti ani (limitele de vîrstă ale creatorilor copii fiind 9 şi 15 ani), cum ar fi cele din folclor sau ale unor Alecsandri, Topîrceanu, Beniuc, Deşliu, influenţe ce există într-o măsură mai mică în volum, şi de a se situa în zone mai complicate de înrîurire, sub zodia lui Blaga, Arghezi, Ion Barbu chiar, cei mai tineri inspiraţi ai Euterpei fiind atraşi de descifrarea feţei necunoscute a lunii şi începînd a-şi cultiva de timpuriu sentimentul cosmic. In schimb, micii prozatori — a căror primă antologie, alcătuită de scriitorul Victor Kernbach, a apărut în Editura didactică şi pedagogică în condiţii grafice infinit mai modeste decit antologia copiilor poeţi, tipărită de Editura tineretului — sunt preocupaţi în primul rînd de relaţiile lor cu universul imediat înconjurător. Sunt exprimate afecţiunea faţă de părinţi, bunici, fraţi mai mici, interesul pentru peisaj şi lumea animală, curiozitatea pentru trecutul legendar al ţinutullui natal. Unele dintre povestirile lor sunt închinate întîmplărilor pe care „nu le vor uita niciodată“, iar altele primelor anticipaţii de natură ştiinţifico-fantastică. Copiii încep să descopere virtuţile schiţei, portretului, reportajului, anecdotei, poemului în proză. Influenţele, aici sporadice, vin de la Creangă, Sadoveanu, Geo Bogza. O atitudine mai generală este cea mimetică, copiii începînd să stăpinească lumea înconjurătoare prin adecvarea cuvintului la nuanţele ei bogate. Domină viziunea picturală a ambianţei, uneori cu un simţ al culorii şi al disproporţiei care o fac să rivalizeze cu tablourile naive ale micilor pictori. Unii dintre copii prozatori sunt de fapt poeţi. In asemenea cazuri ei aspiră spre dezvăluirea feţei nebănuite a lucrurilor, trupii folosiţi fiind plini de neprevăzut. Remarcabilă este monografia lirică pe care Doina Iordache o închină „Toamnei“ într-un poem în proză de rezonanţă bogziană. Metaforele ei nu sunt pitoreşti, ci revelatoare pentru intuirea unităţii regnurilor, lucru ce ne-a uimit, prin frecvenţa lui, şi la copiii poeţi. Iată cîteva dintre ele : „cîmpiile par pîini cu coaja rumenită, abia scoase din uriaşe cuptoare“, „strugurele“ e „limpede şi pur şi hrănitor ca griul“, „burduhănoşii dovleci par rude vegetale ale graselor dropii“, iar pădurrile sînt „roşii ca vulpile“, „cîte un arbust tînăr cu frunzele de un roş alarmant pare muiat în singe de porumbel“. Uneori copiii se complac în stări de spirit ambigue, contemplînd, ca şi simboliştii, un peisaj tremurător, evanescent, aducător de inexplicabile melancolii ! „Oare natura îmi putea oferi ce căutam ? Nu ştiam... Peisajul se îmbogăţea cu alte forme, pe care nu le mai văzusem niciodată şi pătrundea în mine împreună cu acea lumină blîndă ce te îmbia la somn... Lucrurile îşi dezveleau altă faţă... pe care nu simţeam nevoia s-o înţeleg. Le lăsam aşa, voiam numai să-mi invăluiască sufletul cu o căldură plăcută, plăcută... să-mi tresalte inima ca la auzul unei chemări nedesluşite spre un ideal frumos şi încetat“ („Sfîrşit de februarie“ de Dumitru Dobrea). Una dintre temele lor este aşteptarea, eliberarea în visul cu ochii deschişi, speranţa că vîrstele viitoare ,le vor aduce împlinirea dorită. Olea Artenie, de exemplu, întreprinzînd în drum spre şcoală una din „obişnuitele“ ei „incursiuni în viitor“ se imaginează o pictoriţă celebră, idolul criticii şi al publicului, şi întîrzie la ora de desen, unde „nu avea o notă prea mare“. In timp ce oamenii maturi îşi fac din copilărie un mit, obişnuind să-şi caute aici drumurile neîntinate şi visurile netransformate în iluzii, pe copii îi fascinează lumea necunoscută a oamenilor mari, ii seduce miracolul, creşterii. Altfel zis, absolutul rămîne o Fata Morgana. Personalităţile în devenire sunt uneori încercate de tentaţia prematură a unei afirmări nonconformiste, repulsia faţă de locurile comune manifestîndu-se încă de pe acum: „Nu-mi plac compunerile. Totuşi sunt aici ca să fac o compunere. Dar pentru asta ar trebui să spun ce au spus şi alţii: că soarele e rotund şi strălucitor, că un ruşor ca Bicazul e zglobiu şi clar. Poate că eu văd soarele uneori pătrat sau alungit... arătîndu-şi colţii...“ (Gînduri de Doina Răduţ, 12 ani). Nu lipsesc din antologie nici nucleele superior epice .Valeriu Mardale în ale sale Povestiri de clacă, cu ecouri sadoveniene din Hanul Ancuţei, dovedeşte o bună stăpînire a limbii şi aptitudinea de a creiona siluete. Ioan Gudacu reuşeşte chiar o schiţă mai complicată, avînd ca subiect moartea bunicului. Sanda Hidioşanu se remarcă prin exprimarea condensată şi firească a emoţiei pricinuite de revenirea acasă a tatălui, după o absenţă de şase ani. Ioan Gudacu, intr-un stil de o stîngăcie agreabilă, cu simţ al culorii, narează o întîmplare legată de moartea Mătuşii Lina. Unii copii au o plăcere deosebită de a se autoironiza. Este un reflex al creşterii lor rapide la aceşti ani, al capacităţii de a se distanţa de vîrstele imediat anterioare. Intîlnim uneori în prozele lor fraze ca aceasta : „zîmbesc fără voie cînd îmi aduc aminte de cită naivitate dădeam uneori dovadă“. Alţii preferă să se amuze pe socoteala celor din jur, dovedind o aplecare satirică, cîteodată chiar cu uşoare accente moralizatoare. Crochiurile lui Cornel Dinu şi Adrian Ghioca nu se deosebesc prea mult de schiţele publicate de revistele pioniereşti in care scriitorii pentru copii ii trag de urechi cu simpatie pe cei mici. Incontestabil, copiii sunt astăzi mai maturi decit era fiecare dintre noi la vîrsta lor. Ei par a-şi începe copilăria nu de unde am început-o noi pe a noastră, ci de unde am lăsat-o noi. Este aici una dintre acele imponderabile transfuzii pe care generaţiile şi le administrează în timp pentru ca evoluţia să fie continuă. Cred, aşadar, că un plan artistic maturitatea copiilor nu provine din înclinaţia de a-i imita pe maturi. Bănuiesc că Mihai Beniuc are dreptate cînd intuieşte aici o mutaţie spirituală. Inventivitatea copiilor nul numai in literatură, ci şi în pictură, artă fotografică, domeniu tehnic este, deocamdată, pentru noi, maturii, surprinzătoare, producţiile lor puţind uneori rivaliza cu ale profesioniştilor. Evident, fenomenul nu este numai românesc. In Anglia, copiii sunt si dramaturgi. Piesele scrise și montate de ei merită tot interesul. Orice pronostic este însă riscant. Arta copiilor de azi poate deveni mîine foarte mult sau se poate risipi ca nimicul. Oricum, ea trebuie cunoscută. Se pare că Antologiile lor literare vor apare de acum încolo bienal. Psihologii, pedagogii, esteticienii ar găsi un excelent material de studiu şi poate că ar reuşi să răspundă şi la întrebarea cheie : ce se poate face ca simţul artistic al copiilor să prolifereze în timp, să nu se piardă, cum se întîmplă de obicei ? Aceste două antologii au mai dovedit un lucru. Principala rivală a literaturii pentru copii începe să devină literatura copiilor înşişi. Este, mi se pare, şi concurrenţa cea mai neliniştitoare. Ioana Lipovanu- Theodorescu Fructele şi legumele româneşti au cîştigat încrederea cumpărătorilor din toate colţurile lumii • PERFORMANŢA s-a obţinut cu destule eforturi şi este cu atit mai lăudabilă cu cit în marile pieţe se află, întotdeauna, alături de o exigenţă deosebită, şi concurenţa pe care ne-o opun firmele din alte ţări, cu vechi tradiţii în acest comerţ. Operaţiile de savantă strategie care se desfăşoară ,pentru ca un produs să reuşească să se impună în întrecerea mondială, cheltuiala de forţe şi fonduri băneşti considerabile ce se consumă pentru atragerea consumatorilor depăşesc uneori prevederile. — Şi totuşi, fără să risipim un ban, am reuşit să formăm gustul consumatorilor, să stăpînim pieţele cu calitatea legumelor şi fructelor noastre pînă într-atît incit nu le putem oferi cantităţile cerute. înainte de a ne opri asupra afirmaţiei directorului întreprinderii „Fructexport", credem nimerit să arătăm că exportul de legume şi fructe prezintă un mare avantaj pentru comerţul nostru exterior, prin aceea că nu creează obligaţii la import — nu necesită plan la import — astfel că rezultatul integral al desfacerilor in valută revine statului. Este, cu alte cuvinte, un comerţ rentabil. Pentru asigurarea cantităţilor de produse agroalimentare solicitate la export, Ministerul Agriculturii şi Silviculturii pregăteşte acţiuni de mare amploare, desecarea unor vaste întinderi acoperite de bălţi, precum şi alte lucrări de extindere a irigaţiilor. Pe aceste terenuri se vor face şi culturi intensive de legume, de mare productivitate, cum sunt roşiile, ardeii, castraveţii etc. Recoltele viitoare, de pe fiecare hectar, vor putea ajunge la nivelul producţiilor din Olanda, Italia Iugoslavia, Franţa, S.U.A. sau Spania, care deţin, la ora actuală, supremaţia in acest domeniu, in care ţara noastră este cunoscută abia de 15 ani. In ultimii 5-6 ani, volumul desfacerilor a crescut de la 14 milioane la aproximativ 300 milioane lei valută. In lumina acestei situaţii noi era şi cazul să se ia în consideraţie aportul adus de ramura comerţului cu leguma şi fructe la depăşirea planului de export. In această direcţie se îndreaptă atenţia Ministerului Agriculturii şi Silviculturii. Prin extinderea culturilor pe suprafeţele scoase de sub domnia apelor, cit şi prin măsurile organizatorice, se va obţine, în scurtă vreme, o poziţie dominantă în comerţul mondial cu legume şi fructe. Pe terenurile gospodăriilor colective au luat fiinţă 700 de ferme răspîndite în zonele Arad, Timişoara, Dolj, Vîlcea, Argeş, Ilfov şi Teleorman, ale căror produse exclusive de fructe şi legume se vînd statului pentru export. Fermele sunt dotate cu secţii de chimizare. Recoltarea se face la timp şi în mare măsură mecanizat. Se asigură prerăcirea fructelor pentru a se evita stricăciunile din perioada transportului. Se vor înfiinţa centre mari de depozitare, pe oraşe, cu activităţi de achiziţii, îndrumare, valorificare, hale de sortare cu linii de garaj, trenuri frigorifice containerizate. Mecanizarea operaţiilor — realizată în Bulgaria şi Grecia — va fi asigurată şi la noi. In ce priveşte culturile de roşii, ardei, ceapă s-au luat măsuri de creşterea productivităţii la hectar, urmărind să se ajungă la 20—50 tone roşii, cît se recoltează în Iugoslavia, Italia, Insulele Canare, mai ales că avem toate condiţiile favorabile: pământ bun, pricepere, hărnicie. Orice efort în această direcţie este răsplătit. Dintr-o situaţie statistică întocmită de Republica Federală a Germaniei în 1969, aflăm că din cca. 40 de ţări vinzătoare de legume şi fructe, România este situată pe locul 6, după Olanda, Italia, Franţa, Spania şi Belgia, şi înaintea Egiptului, Bulgariei şi Ungariei. Deosebită importanţă are menţiunea comparativă : Bulgaria a livrat 54 mii tone cu 9 milioane mărci (volum valoric 16,7 °/o) ; Ungaria a livrat 32 mii tone cu 9 milioane mărci (volum valoric 46,8 €/o) ; România a livrat 27 mii tone cu 23 600 000 mărci (volum valoric 87,4 p/0) din care rezultă că, deşi cantitatea produselor noastre este mică, volumul valoric valutar, prin comparaţie, este cel mai mare. In general, pe toate pieţele preţul mediu obţinut pentru o tonă de hribi uscaţi sau pentru patru tone de ceapă deshidratată este aproape egal cu acel pentru o freză universală sau pentru două tractoare. Bineînţeles că fabricarea a două tractoare, plus obligaţiile de import, costă mai mult faţă de hribii care se găsesc în pădurile de munte. Paritatea leului-valută realizat la cursul de revenire ne aduce, de asemenea, alte avantaje. încasăm, efectiv, pe o tonă de himibi, de exemplu, un preţ bun fără a cheltui un ban pentru investiţii, sau fără să fi pierdut vreun procent pentru tranzacţii de import. Rentabilitatea comerţului cu legume şi fructe, fie proaspete, fie semiindustrializate (pulpe, sucuri etc.) este demonstrată. Dacă s-au cucerit pieţele, dacă produsele noastre sunt căutate la preţurile cele mai convenabile şi, mai ales, dacă beneficiile reale sunt superioare oricărei alte ramure de comerţ exterior, se impuneau, desigur, măsurile corespunzătoare pentru satisfacerea cererilor la export. Planul întocmit de Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, în acestscop, constituie dovada unei concepţii economice realiste şi trebuie urmărit pînă la îndeplinirea lui. Totodată, trebuie să fie îndrumată, in continuare, activitatea întreprinderii de comerţ exterior „Fructexport“ pe linia dezvoltării relaţiilor cu toate firmele care ne oferă cele mai sigure avantaje. C. Valeriu Să vorbim despre.FERICIRE POATE din cauza dulceţii vacanţei consumate mult prea repede, poate în urma greutăţii cu care demarează omul întors la uneltele sale, poate datorită nefirescului zăduf de acasă, prezent la întoarcerea de la odihnă, poate supărat că se găseşte in jenă financiară la înapoierea din concediu... in acest curios sfîrşit de septembrie, mi se întimplă să dau peste tot felul de pesimişti care vorbind de ale lor, ii tot dau zor cu lipsa de fericire. O coconiţă ţinea neapărat să mă convingă că viaţa ei este un roman, că dacă s-ar apuca să-i scrie am vedea noi ce se chiamă literatură. Că se află intr-o nefericire cumplită datorită unei dragoste neimpărtăşite, de bună seamă, nici prima nici ultima, şi in viaţa ei ca şi in viaţa noastră a cestorlalţi. Un domn pornit pe negru, tuciuriu cum este omul tind i s-au înecat corăbiile agăţindu-se de tot şi de toate, batjocorind noţiunea de fericire, sumbru, mi-a spus că omul e ca timplarul... munceşte ce munceşte şi pe urmă moare. Şi mi-au mai vorbit şi alţii, tot dindu-i zor cu lipsa de fericire, poate din cauza dulceţii vacanţei consumate mult prea repede, poate in urma greutăţii cu care demarează omul întors la uneltele sale, poate datorită nefirescului zăduf de acasă prezent la întoarcerea de la odihnă, poate supărat că se găseşte in jenă financiară la înapoierea din concediu. Mereu şi continuu tot auzind de fericire, fiind o noţiune, cel puţin pentru mine, lipsit de studii superioare, nu chiar la indemină, spre a mă dumiri cit de cit am pus mina pe zisul Mic Dicţionar Filozofic şi am citit: FERICIRE, noţiune a conştiinţei morale desemnînd situaţia care corespunde în cel mai înalt grad intereselor şi aspiraţiilor omului în privinţa condiţiilor sale de existenţă şi a realizării menirii sale umane. Nefiind doar expresia unei situaţii obiective sau a unei stări subiective a omului, 1. include ideea despre esenţa şi căile de realizare a supremei satisfacţii in viaţă, avînd astfel un caracter normativ-axiologic. Etc. Am întirziat asupra celor de mai sus, odată, şi încă o dată, dar, lipsit de studii superioare, de ce să-mi fie ruşine, mare lucru n-am înţeles. Atunci mi-am amintit că despre Fericire, nu ştiu unde, parcă mai văzusem ceva, din care cauză, cotrobăind prin cărţi, iată cele de mai jos: Printre hîrtiile găsite la moartea lui Abd-er-Rahman al IlI-lea — al 8-lea rege omeyyad şi primul care a purtat titlul de calif al Spaniei — s-a dat peste următoarea confesiune scrisă de mina califului : Cincizeci de ani s-au scurs fie cînd sînt calif. Averi, onoruri, plăceri, pe toate le-am avut, pe toate le-am epuizat. Rivalii mei, regii, mă stimează, mă invidiază sau se tem de mine. Tot ceea ce oamenii doresc mi-a dăruit cerul din belșug. In vremea asta lungă de aparentă fericire, am socotit numărul zilelor în care intr-adevăr m-am simţit fericit. N-am putut număra mai multe de paisprezece. Muritori, judecaţi după asta măririle, lumea şi viaţa ! Deci judecaţi... Mihai Popescu Lauri pentru muncă şi ştiinţă (Urmare din pag. II bulescu, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice, prof. Alexandru Popescu, adjunct al ministrului învăţămîntului, şi acad. Cristofor Simionescu, preşedintele Filialei din Iaşi a Academiei. Academicianului Ilie Murgulescu i-a fost decernată Medalia de Aur a Societăţii internaţionale de chimie industrială. Aproape în aceleaşi zile, munca şi ştiinţa românesacă primeau încă o înaltă preţuire la Viena, în cadrul Salonului de toamnă al inventatorilor. La solemnitatea decernării premiilor acestei prestigioase expoziţii, numele inventatorilor români a fost auzit de mai multe ori, la locuri de frunte. Nu ne putem opri bucuria de a-i cita ! „Marea medalie de aur şi menţiunea specială a juriului“ au fost acordate exponatului intitulat „Procedeu şi dispozitiv pentru determinarea statică a tensiunii minime în construcţii mecanice“, inventat de dr. ing. Carol Million din Bucureşti. Au mai primit medalii de aur: colectivul condus de inginerul Radu Andrei, din Bucureşti, pentru invenţia intitulată „Procedeu de ceanurare a pilelor“ , colectivul condus de inginerul Emil Dincă de la Uzina de utilaj chimic Ploieşti pentru invenţia intitulată „Procedeu pentru confecţionarea compensatorilor multilenticulari“. în sfîrşit, nu mai puţin demnă de menţionat este medalia de argint obţinută, la acelaşi salon, de un tehnician de la Uzina Unic din Satu Mare, Ştefan Kemény, pentru invenţia numită „Autocentrarea rotoarelor la compresoare şi motoare pneumatice". Privite laolaltă, toate aceste distincţii şi premii, toate aceste recunoaşteri publice, internaţionale, ale treptei înalte pe care se situează astăzi munca şi ştiinţa românească dau întregului nostru popor un sentiment firesc de mîndrie.