Contemporanul, ianuarie-iunie 1973 (Anul 27, nr. 2-27)
1973-06-29 / nr. 27
Ce gîndesc ei • CUM văd momentul absolvirii cei care se pot numai de acum actori ! Ce gindesc ei care, deşi se pot numi actori, nu au cunoscut încă emoţiile şi satisfacţiile primului spectacol pe o scenă ţi intr-un colectiv „profesioniste" ? Ce le-a dat Institutul ? Cum i-a pregătit ca actori ţi ca oameni ? Cu ce dorinţe de realizări îşi încep cariera ? Care sunt ideile lor despre teatru şi despre profesiunea de actor ? Iată subiecte pe marginea cărora ar fi foarte mult de discutat cu membrii promoţiei din acest an. Promoţie care, cum apreciază rectorul IATC, Eugenia Popovici, in interviul publicat in această pagină, este o „promoţie bună, cu multe elemente foarte bune“. Am stat de vorbă cu trei dintre aceşti tineri pe care nu numai noi, dar şi aprecierile formulate in cronicile spectacolelor studioului IATC din această stagiune, l-au relevat ca fiind foarte buni intre cei buni. Am stat de vorbă cu ei incercind sentimentul că stăm de vorbă, de fapt, cu întreaga promoţie ţi avind convingerea că, deşi personale, gindurile ţi năzuinţele lor sint, intr-un fel, ale tuturor colegilor. Olga Delia Mateescu (Absolventă la clasa prof. G. Dem Loghin. A Jucat In Vinatoarea de Vrăjitoare şi Priveşte înapoi cu mînie). — Prin ce crezi că poate contribui Institutul la conturarea personalităţii unui absolvent ? — Institutul înseamnă pentru orice tînâr stabilizarea anumitor trăsături umane existente iniţial şi perfecţionarea acestora în vederea profesiunii de actor. în ceea ce mă priveşte, Institutul mi-a dat în primul rîmd curajul în precizarea poziţiei mele faţă de o operă, de un spectacol... faţă de oameni, în general. Cred că fără acest curaj şi această putere de a te înfrunta pe tine şi pe ceilalţi nu se poate ajunge la integritate umană şi profesională- Meseria actorului este primejdioasă prin mulţumirea de sine la care se poate ajunge la un moment dat. Or, automuţumirea înseamnă de fapt construirea unui cavou frumos, luxos şi comod. Depăşirea acestei primejdii implică asumarea deplinei responsabilităţi asupra actelor tale, pe scenă şi în viaţă. Nu fac o diferenţă între viaţa mea personală şi viaţa mea în teatru. Consider că argumentele şi justificările existenţei mele se transmit dintr-un domeniu în altul. Nu mi-am ales două meserii şi nu mizez pe două genuri de succes : cel de pe scenă şi cel din „viaţa personală“. îrn măsura în care cunosc munca înaintaşilor mei, înţeleg că singură scena rezolvă, prin reuşită şi eşec, problemele vieţii noastre, singură creaţia exprimă concepţia noastră asupra vieţii şi a artei. Elena Albu (Absolventă la clasa prof. G. Dem. Doghin. A jucat un Cymbeline şi Vilegiaturiştii). — In ce raport se află un actor cu rolurile care i se oferă ? — Cred că actorul contemporan nu poate trăi în afara evenimentelor social-politice. In funcţie de atitudinea lui faţă de aceste evenimente el este obligat să cântărească rolul care i se propune. Şi în funcţie de adevărul sau neadevărul acestui rol cred că are dreptul să îl primească sau să îl refuze. — „Actorul contemporan“ — spuneai. Ce crezi că trebuie să caracterizeze pe acest „actor contemporan“ ? — Actorul vremii noastre trebuie să fie o personalitate artistică şi politică, o personalitate care, prin natura profesiei sale, este obligată să se angajeze. — După cei patru ani de Institut, orice actor se consideră înarmat cu anumite date, necesare meseriei. Ce ştii şi ce nu ştii încă în perspectiva practicării acestei profesiuni ? — Cred că ştiu semnificaţia unui gest scenic, disponibilităţile vocale pe care le posed pentru obţinerea unui anumit ton, mijloacele corporale pe care trebuie să le întrebuinţez pentru realizarea unei anumite mişcări. Cîteva cunoştinţe de natură tehnică deci fără de care teatrul n-ar exista. Ceea ce nu ştiu insă este în ce măsură aceste cunoştinţe tehnice nu te transformă la un moment dat Intr-un simplu instrument. Nu sînt adepta teoriei „actorului în sine“, actorul ca „unealtă de lucru“ în mîna altor realizatori. Am nostalgia realizării unui act de creaţie deplin, serios, total act în care toţi cei care sîntem chemaţi să lucrăm să ne angajăm cu toate riscurile şi obligaţiile pe care opţiunea pentru teatru le implică. Altfel, arta nu are sens, ea este o bătălie gratuită... 4 Mihai Mălaimare (Absolventă la clasa prof. G Dem Loghin. A jucat un Kir Zuharidi, Cymbeline, Vilegiaturiştii). — Iţi propui acum, la Începutul carierei, realizarea unor obiective ? — Da, dar nişte obiective îndepărtate. Poate şi ca măsură de apărare. Meseria de actor înseamnă atingerea progresivă s anumitor trepte. Aceste trepte înseamnă ani. Actorii fiind prin excelenţă fiinţe susceptibile, nu fac nici eu excepţie de la această regulă şi simt nevoia unor puncte de sprijin, pentru a nu ceda în faţa unor eşecuri de moment. Spre exemplu, pornesc cu convingerea că n-am să mă „lansez" de la început. îmi propun însă ca la patruzeci de ani să fiu un foarte bun actor. Nu aştept împlinirea acestei vîrste cu mîinile în sîn. Cred că am date pentru roluri de compoziţie Mai cred însă că este nevoie de ani, pentru ca natura să-mi modeleze fizicul şi personalitatea. Pe lingă ajutoru ei o să încerc să cîştig singur relaxarea şi siguranţa omului care se vrea trăit pe scîndura scenei Dacă la Patruzeci de ani voi considera însă că sînt un actoraş oarecare, o să încerc să-mi fac datoria mai departe ca om în teatru şi nu ca actor. Am să-mi servesc condiţia oricum, cu orice mijloace. — Care crezi că este, în cazul unui actor, mai ales al unei actor tînăr, raportul între intuiţie şi tehnică profesională ? — In Institut dobîndeşti anumite date tehnice. Experienţa de viaţă trebuie să fie însă un şlefuitor. în măsura în care experienţa de viaţă înseamnă ani trăiţi efervescent. In cea mai deplină tensiune, ea are menirea să înlăture praful rutinei. Pentru mine, experienţa de viaţâ înseamnă, pe lingă păstrarea unei anumite tinereţi de care avem oricînd nevoie, şi acumularea treptată a unor mijloace de expresie dintre cele mai variate. Nu cred în actorii care se arată pe ei înşişi pe scenă. Am impresia că toate rolurile sunt compoziţii şi cred că ultima rămăşiţă a eului tău trebuie să fie îmbrăcată în datele personajului. Doresc ca de la un rol la altul spectatorul să nu mă recunoască pe mine, cetăţeanul civil, dar cu fiecare interpretare nouă de-a mea ei să se simtă îmbogăţiţi la părăsirea sălii de teatru. Nu pot acum să garantez în perspectivă pentru această reuşită. Pot să promit însă că mă voi strădui din toate puterile. ■Ltrii ^A încheiat un ciclu de patru ani de studii la Institutul de artă teatrală şi cinematografică „I. L. Caragiale". O nouă promoţie de regizori şi de actori de teatru capătă atestatele de „profesionişti ", urmind să-şi inceapa activitatea in teatrele unde vor fi repartizaţi. In ce priveşte studenţii-regizori (patru la număr) anul acesta ei nu şi-au mai pregătit, cum se ştie, spectacolele pe scena studioului institutului, fiind îndrumaţicu o singură excepţie : Brandy Barasch, autor al unei montări cu Priveşte înapoi cu minte prezentată in ultimul moment pe scena studioului) spre scenele unor teatre din ţară. Acolo (la Tg. Mureş unde Cristian Pepino a montat Gloria şi moartea lui Joachim Marietta, iar Ionel Mircea Strigoii, şi la Braşov, unde Mircea Cornişteanu a pus in scenă Poteca trece printre stînci), ei au avut prilejul să-şi lucreze spectacolele cu actori profesionişti. Este, pe de o parte, o iniţiativă utilă, menită să stabilească încă înainte de absolvire un contact direct între viitorii regizori şi rigorile scenei şi trupei profesioniste. Pe de altă parte, nu se poate să nu observăm că activitatea studioului Institutului a fost văduvită în felul acesta de una din dimensiunile ei importante, anume aceea a necesarei colaborări intre studenţii-regizori şi studenţii-actori. Ar trebui să se mediteze asupra acestei probleme. In condiţiile in care spectacolele acestei stagiuni a studioului Institutului, unele bune, altele mai puţin bune, nu ne-au mai solicitat, precum in anii precedenţi şi urmărirea unui gind regizoral, in condiţiile in care ele au fost, aşadar, spectacole eminamente „de actori“, am reuşit, poate mai bine ca oricând, să ne formăm o imagine exactă şi complexă asupra acestor actori. Ştim acum din spectacolele în care i-am urmărit (Kir Zuhardi, O noapte furtunoasă, Autorul moare azi, Vinătoarea de vrăjitoare, Cymbeline, Vilegiaturiştii, Evantaiul, Priveşte înapoi cu mînie), că ei alcătuiesc una din cele mai unitare şi în acelaşi timp diverse promoţii „produse" in ultimii ani de Institut. Unitară prin numărul mare de talente pe care le cuprinde, ceea ce face imposibilă sesizarea - precum in alţi ani — a unei „rupturi d intre trei - patru „vedete" şi „restul" trupei, de valoare scăzută , s-ar putea spune că promoţia aceasta a fost omogenă, egală un talent şi un foarte mare talent. Diversă prin neobişnuita varietate de temperamente şi structuri a membrilor ei care s-au dovedit capabili - fapt iarăşi deosebit de rar - să acopere toate genurile. Promoţia aceasta, aşa cum e alcătuită ea, poate - tipologic vorbind - să facă faţă, fără probleme, solicitărilor marelui repertoriu. In sfirşit, mai ştim despre aceşti tineri, aşa cum ne-au fost relevaţi In spectacole, că au o maturitate pe care n-am prea văzut-o la cei dinaintea lor, că sunt - dacă se poate spune aşa - mai „copţi“ decit predecesorii lor din ultimii ani. Maturitate nu numai personală, ci şi profesională, din acest ultim punct de vedere cuvenindu-se aprecieri celor doi profesori care i-au îndrumat la clase : Moni Ghelerter (ajutat de Zoe Anghel Stanca) şi G. Dem. Loghin (ajutat de Adriana Piteşteanu şi de Dem Râdulescu). Acesta ar fi portretul, în linii sumare, al unei promoţii. Membrii ei se află acum înaintea momentului repartizării, adică in faţa acelui moment care le solicită, în special prin datele lui de viaţă, maturitate şi responsabilitate. Ce gîndesc aceşti tineri in clipa cînd îşi încep cariera ? In ce fel înţeleg să-şi pună în valoare nu numai calităţile profesionale, ci şi acelea de artişti-cetăţeni, sensibili la evenimentele socialpolitice majore ale epocii ? Ce gîndesc despre ei aceia care îi aşteaptă in teatrele din ţară, acolo unde vor fi repartizaţi ? Ce gindesc toţi la un loc despre repartizare, adică despre momentul integrării şi participării plenare la viaţa socială ? Care sunt dificultăţile obiective şi subiective ce însoţesc acest moment ? Cum pot fi ele depăşite într-un cuvint , care este condiţia absolventului ? Iată citeva din problemele pe care le aducem in discuţie in această pagină, cu conştiinţa clară că opiniile şi gindurile exprimate aici de ciţiva oameni de teatru, factori de răspundere şi absolvenţi, departe de a epuiza sau de a da răspunsuri definitive acestor probleme, nu constituie decit punctul de pornire al unei posibile, ample şi necesare dezbateri. Julieta Szânyi Mihai Mălaimare Elena Albu Cornel Ungureanu Cezara Dafinescu Iată ciţiva din tinerii actori ai promoţiei care a absolvit in acest an IATC. Am fi nedrepţi insă dacă nu am desprinde din numeroasele rinduri ale acestei promoţii şi alte citeva nume ce s-au impus în spectacolele de pe scena studioului institutului: Olga Delia Mateescu, Lavinia Jemna, Mihaela Marinescu, Maria Munteanu, Carmen Petrescu, Despina Marcu, Radu Negoescu, Emilian Belein, Emil Mureșan, mihai Benea, Ion Anestin. Cu Eugenia Popovici, rectorul IATC, despre SEMNIFICAŢIA INCEPUTULUI DE DRUM — Ce semnificaţie credeţi că poate fi atribuită momentului absolvirii Institutului de către un tinăr actor ? Cum poate fi apreciat acest moment, cînd el părăseşte Institutul şi este repartizat într-un teatru ? — Momentul absolvirii Institutului rimează cu acumularea de cunoştinţe în specialitatea actoriei, cunoştinţe în stare să asigure absolventului capacitatea de a răspunde, fără a mai fi nevoie de supravegherea profesorului, tuturor sarcinilor ce-i sunt încredinţate în cursul exercitării profesiunii. Asta nu înseamnă însă încheierea studiilor dramatice, pentru că în profesiunea de actor se simte permanent nevoia unei perfecţionări, a unei înnoiri în mijloacele de expresie, în raport cu cerinţele teatrului, cerinţe care reflectă, la rîndul lor, evoluţia societăţii. Dacă în ce priveşte talentul nu avem pretenţii faţă de absolvenţi (pentru că noi nu predăm talent şi unica noastră obligaţie în acest sens este doar aceea de a face o atentă şi bună selecţie la admitere), în ce priveşte profesionalismul lor în momentul părăsirii Institutului sîntem exigenţi. Avem pretenţia ca viitorii actori să îşi însuşească temeinic în Institut disciplinele tehnice de măiestrie şi cultura generală de specialitate. — Care sunt criteriile ce guvernează în mod concret repartizarea absolvenţilor ? — Este vorba de o serie de criterii care ţin seama de necesităţile trupelor din ţară, de nevoile de acoperire a schemei acolo unde nu există suficient personal artistic calificat. Anul acesta, în mod experimental, posturile în care urmează a fi repartizaţi absolvenţii le-au fost comunicate acestora cu două luni înainte. în acord cu Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, am procedat în acest fel pentru a preîntîmpina în rîndul absolvenţilor hotăriri pripite,in necunoştinţă de cauză, pentru a-i ajuta să opteze în funcţie de diversele lor interese şi necesităţi. Aşteptăm să vedem dacă a fost un procedeu bun. La anul, intenţionăm să mergem cu absolvenţii în oraşele şi respectiv, teatrele unde urmează a fi repartizaţi, înainte de momentul propriu-zis al repartizării, în dorinţa de a le facilita cunoaşterea directă a viitoarelor locuri de activitate. — Există in acest moment aspecte nesatisfăcătoare în sistemul de repartizare a absolvenţilor ? — Noi studiem posibilităţile de îmbunătăţire a operaţiei de repartizare şi, in acest sens, vă pot spune de pildă, că dorim să repartizăm în acelaşi teatru — in măsura in care acest lucru e posibil — grupuri mai numeroase de absolvenţi f actori cărora să le alăturăm absolvenţi-regizori, creind astfel, din chiar momentul repartizării, nişte nuclee. — Cum credeţi că ar putea fi asigurată, prin repartizarea absolvenţilor, o acoperire judicioasă şi echitabilă a „hărţii“ teatrelor din ţară ? — Prin mărirea cifrei de şcolarizare, adică a locurilor la concursul de admitere. O asemenea mărire ar oferi un dublu avantaj : pe de o parte ar asigura acea acoperire a necesităţilor teatrelor din ţară despre care vorbeaţi ; pe de altă parte, ne-ar ajuta şi pe noi în direcţia unei mai riguroase selecţii pe parcursul celor patru ani de studii, ştiut fiind faptul că în această perioadă unii din candidaţii admişi „se pierd pe drum“ sau se dovedesc, profesional şi disciplinar, nişte oameni neadaptabili la munca colectivă şi de răspundere pe care o presupune activitatea într-un teatru, neputînd fi, ca atare, trimişi într-un asemenea loc de muncă. — Cum vă explicaţi faptul că, nu mult timp după repartizarea lor în diverse teatre din ţară, unii absolvenţi încep o adevărată ,.migraţie" înspre alte teatre din tară sau înspre Capitală ? — Faptul îşi găseşte uneori explicaţia în condiţiile şi primirea nu odată nesatisfăcătoare ce le sunt rezervate absolvenţilor in teatrele unde au fost repartizaţi. Pe de altă parte, nu se poate să nu observăm că mulţi dintre ei sunt excesiv de pretenţioşi. Caută ajutor în afară, atunci cînd ar trebui să-l caute în ei înşişi. Caută înţelegere în afară, dar propria lor înţelegere nu este profundă. Simulează pasiunea, dar atunci cînd dau da greu se vede că nu au avut această pasiune. — Vă rugăm să caracterizaţi, în citeva cuvinte, promoţia din acest an. — Este o promoţie bună, cu multe elemente foarte bune. O promoţie complexă din punctul de vedere al genurilor. Toate genurile sunt foarte bine reprezentate. — Ce doriţi să transmiteţi acestor tineri absolvenţi, acum, la începutul carierei ? — Vreau să le spun un lucru pe care îl ştiu din proprie experienţă : ceea ce contribuie la construirea unei cariere de actor este permanenta tensiune a luptei cu sine însuşi. Să nu le slăbească voinţa şi să aibă tăria de a înlătura tot ceea ce i-ar putea îndepărta, fie numai şi pentru o singură clipă, de la obiectivul principal : slujirea scenei cu cel mai înalt devotament. Le doresc această tărie OPINIILE CELOR CARE II ASTEAPTA • IN fiecare an, pe la mijlocul lunii iunie, se reunesc la Bucureşti reprezentanţii — directori şi regizori, in primul rînd — teatrelor din ţară. Scopul acestei „reuniuni"? Vizionarea tuturor producţiilor actorilor studenţi aliaţi în pragul absolvirii şi al repartizării. Sigur, nu stă întotdeauna în puterea acestor reprezentanţi de a face ca un absolvent să fie repartizat în teatrul lor. Criteriile obiective de repartizare nu îngăduie acest lucru. Ei pot observa însă calitatea şi pregătirea profesională a fiecărui absolvent , pot aprecia in ce măsură cutare sau cutare absolvent ar fi util, necesar chiar, pentru satisfacerea nevoilor celor mai acute ale teatrelor respective ; pot, deci, să-şi sistematizeze preferinţele în funcţie de necesităţi, în aşa fel incit, atunci cînd „jocul criteriilor de repartizare dă naştere situaţiei ca un absolvent să poată fi încadrat intr-un anume teatru, reprezentantul acelui teatru să ştie exact dacă este sau nu cazul să-l prefere altora pe respectivul absolvent. Am stat de vorba, in urmă cu citeva zile, cu trei din reprezentanţii teatrelor din ţară, reuniţi în Capitală pentru vizionarea producţiilor studioului IATC, din această stagiune. Iată opiniile lor, nu lipşite de interes, în special prin exactitatea şi, nu odată, acuitatea cu care evidenţiază o sumă de probleme şi de dificultăţi existente în momentul de față în raporturile absolvent-teatrul în care a fost repartizat. Teofil ViCU directorul Teatrului Naţional din Iaşi , a asistat cu prilejul vizionării spectacolelor de la Studioul IATC la realizările unei promoţii excelente de actori. Fiecare conducător de teatru şi-a dat seama cu acest prilej cită nevoie este, în colectivul pe care îl îndrumează, de a cărui activitate se face direct răspunzător, de oameni tineri, bine pregătiţi profesional Din păcate însă repartiţia ridică o serie de probleme. Nu întotdeauna pe lista de posturi sunt puse cele disponibile din anumite teatre care au efectiv nevoie să-şi întărească colectivele. De actorii tineri este absolută nevoie nu numai în unele teatre, ci în orice teatru, pentru întocmirea oricărui repertoriu. Ca justificare se face apel la cifra de şcolarizare redusă în învăţământul artistic. Fără actori tineri un teatru nu poate însă exista. Iaşul, centru studenţesc, este obligat să introducă în repertoriul său piese legate de viaţa tineretului nostru, de preocupările lui. Ce poate face acest teatru fără oameni tineri ? In măsura în care se implică în viaţa teatrului şi se consideră răspunzător în faţa comandamentelor sociale şi estetice pe care munca artistică le ridică, un director de teatru este obligat să utilizeze orice mijloace pentru a-şi întări colectivul. Şi această întărire nu se poate realiza mecanic, în funcţie de mediile absolvenţilor, precum se face în învăţămîntul tehnic spre exemplu, ci în funcţie de nevoile teatrului. Pregătirea unui agronom este ca şi identică cu cea a tuturor celorlalţi colegi, absolvenţi ai Institutului de specialitate ; cunoştinţele lui vor fi oriunde la fel de utile. Dar dacă un teatru are nevoie de o ingenuă, să spunem, şi, în schimb, i se oferă o absolventă care pe parcursul celor patru ani de studii a avut meritul de a fi fost foarte silitoare la materiile teoretice, cum îşi rezolvă acel teatru necesităţile de repertoriu ? Marietta SADOVA regizor la Teatrul „Mihai Eminescu" din Botoşani. RMARIREA examenelor de diplomă ale studenţilor IATC, în cadrul studioului, a oferit o probă evidentă asupra felului cum evoluează învăţămîntul nostru artistic de la an la an. Spectacolele actualei serii de absolvenţi dovedesc, prin opţiune repertorială şi prin realizare, că tinerii actori părăsesc Institutul nu numai cu o serioasă pregătire profesională, dar şi cu multă maturitate artistică, cu bun gust, măsură, responsabilitate pentru munca de colectiv pe care o presupune teatrul. Din păcate, adeseori, aceste date se mai pierd pe parcurs. De vină este rutina, de vină este de asemenea climatul impropriu în care se desfăşoară viaţa teatrală în unele colective din ţară. Consider necesară, în scopul îmbunătăţirii acestui climat, prelungirea contactului dintre absolvenţi şi foştii lor profesori, şi după terminarea Institutului. Mi s-ar părea util ca, acolo unde s-au adunat două-trei serii de absolvenţi, profesorii să întreprindă din cînd în cînd scurte vizite, pentru a-i urmări, pentru a-i îndruma, pentru a se interesa atît de viaţa lor profesională cit şi de cea sufletească. Nu întotdeuna teatrele în care au fost repartizaţi oferă tinerilor absolvenţi condiţii necesare de dezvoltare, nu întotdeauna ele constituie adevărate focare de cultură în oraşul respectiv. Din această cauză, adeseori repartiţia se transformă într-un „tîrg“ jenant. Tot din acest motiv — precum şi din altele, desigur, care ţin şi de forurile răspunzătoare de viaţa culturală a oraşului dar şi de lipsa de răspundere a tinerilor — la scurte perioade după repartiţie tinerii absolvenţi încep o adevărată bejenie dintr-un teatru în altul, creind goluri în repertoriu, dezorganizînd activitatea acelor teatre. Cred că este necesar ca toţi cei chemaţi să organizeze buna desfăşurare a vieţii noastre teatrale să găsească soluţia necesară pentru eliminarea acestor neajunsuri. Alexandru BÎRSESCU directorul Teatrului de stat Reşiţa : VIZIONIND spectacolele actualei promoţii de absolvenţi ai IATC am avut bucuria de a urmări jocul unor actori excelent pregătiţi din punct de vedere profesional, care vor face cinste oricărei scene. Dorim din tot sufletul ca pregătirea lor profesională excepţională să aibă un echivalent şi în planul ţinutei etice. Teatrele au, la rîndul lor, datoria de a veni în întâmpinarea tinerilor absolvenţi Consider că atunci, cînd, după un scurt popas, actorul îşi exprimă dorinţa de a părăsi colectivul, de a se transfera în alt oraş, o parte din vină îi revine şi teatrului, care n-a ştiut să ofere tînărului absolvent condiţii corespunzătoare. Doresc însă să subliniez faptul că pentru familiarizarea tînărului absolvent cu noile lui condiţii de muncă se face încă prea puţin. Absolvenţii trebuie să cunoască condiţiile de lucru ale acestor teatre, să ştie că aici se munceşte la fel ca în orice colective de creaţie din ţară, că aceste teatre fac faţă unor imperative repertoriale identice pentru toată ţara, iar interpreţii sunt chemaţi să-şi dovedească talentul în faţa unui public la fel de exigent ca pretutindeni. In acest scop propun conducerii Institutului un sistem de colaborare : sîntem, spre exemplu, interesaţi ca regizori — cadre didactice din Institut să lucreze în teatrul nostru. De asemenea, oferim posibiltatea ca actorii şi regizorii studenţi ai anului IV să-şi susţină în colectivul nostru examenele de diplomă Scenele noastre au nevoie de regizori, de actori de cronicari competenţi. Desigur, dacă repartizarea constituie o problemă doar de citeva zile pentru absolvent, acest lucru produce derută. Dacă am reuşi însă să ne conjugăm eforturile, dacă am putea să-i obişnuim din timp cu ideea că ei sunt aşteptaţi, că de ei este nevoie în aceste teatre, am obţine un cîştig atît pentru institut cit şi pentru respectivele teatre. Pagină realizată de Monica Savulescu Aurel Bădescu