Contemporanul, iulie-decembrie 1974 (nr. 28-53)
1974-11-08 / nr. 46
V Majtényi Erik Salutul meu Eu il salut : pe ţărmuri roditoare, speranţe îndrăzneţe întinde, şi drapele; şi vise mîndre-nalţă către soare — el, oglindirea tinereţii mele. II preamăresc cînd zorii se-nfirip’, cînd planurile vaste-şi desfăşoară şi aurul laiege de nisip — din faptul zilei, pînâ-n fapt de seară. Acest partid îl preamăresc, prin care baladele și cîntecul au sens - partidul ce traseazâ adinc pe zare conturul comunismului, imens. In româneste de Dim. Rachici Proletari din toate ţările, uniţi-vă ! Vineri 8 noiembrie 1974 Nr. 48 (1461 12 pag. — 1 leu SĂPTĂMÎNAL AL CONSILIULUI CULTURII ŞI EDUCAŢIEI SOCIALISTE Comorile culturii naţionale ([CARACTERISTICILE vieţii spirituale ale unei comunităţi, ale unui popor se definesc printr-o sumă de expresii specifice, între care, fără îndoială, un loc important îl ocupă creaţia sa cultural-artistică. Odată cu intrarea lor în categoria patrimoniului, a moştenirii culturale, a tradiţiei, bunurile culturale capătă altă viaţă, devenind repere, etaloane de comparaţie şi surse de inspiraţie pentru creaţie. Colectivităţile resimt acest fapt, precum şi pe acela că în trăsăturile specifice ale patrimoniului cultural regăsesc propriile lor trăsături definitorii. în contextul vieţii moderne, supusă unor mutaţii atît de profunde şi de rapide, patrimoniul cultural devine factor de stabilitate, mijloc de recunoaştere a identităţii spirituale, atit pentru colectivităţi, cit şi pentru fiecare individ în parte. In această perspectivă, Legea recent votată de Marea Adunare Naţională a ocrotirii patrimoniului cultural naţional, despre care preşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste arăta in parlament că , „atît iniţiativa cit şi concepţia de ansamblu — inspirate dintr-o înaltă grijă, preţuire şi răspundere pentru tezaurul cultural al poporului român — aparţin sectorului general al partidului preşedintele Republicii noast, tovarăşul Nicolae Ceauşescu“, trebuie înţeleasă ca un act de supremă preţuire a culturii. Noua lege se înscrie într-o tradiţie, încununează un şir de asemenea preocupări. Cele mai vechi datează încă din perioada renaşterii noastre naţionale, cînd, în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, s-au luat primele măsuri de protecţie a patrimoniului, creîndu-se şi instrumente corespunzătoare — Muzeul Naţional de Antichităţi. Mai tîrziu, personalităţi de seamă ale vieţii noastre ştiinţifice şi culturale şi-au legat activitatea de ideea ocrotirii moştenirii culturale. Este de ajuns în a-Radu FLORESCU (Continuare in pag. 2) Din patrimoniul Muzeului de artă GH. TATTARESCU : Nicolae Bălcescu (Detaliu) Permanenţe româneşti Viaţa ţi activitatea celor mai de seamă oameni de cultură din trecut sunt străbătute ca de un fir roşu de dragoste ţi devotament faţă de popor şi patrie, de dorinţa arzătoare de a sluji idealurile celor mulţi, de un înălţător spirit de jertfă pentru cauza libertăţii naţionale ţi sociale. Ei ţi-au făcut o datorie de onoare din a înfăţişa lumii virtuţile poporului român, nobleţea sa spirituală, modestia, hărnicia, umanismul ce l-au caracterizat întotdeauna, dorul de libertate ţi dreptate. NICOLAE CEAUŞESCU centre feniciene şi romane din Africa romană, la Utica şi Kerkuan, la Bulla Regia, Dugga, Thuburbo Majus şi El-Djem, aplicaţii practice privind tehnica săpăturilor, a restaurărilor şi conservării monumentelor arheologice, aplicaţii pe care le făcuseră în chip strălucit arhitectul francez Olivier şi doi dintre cercetătorii Institutului de arheologie din Bucureşti, Alexandru Suceveanu şi Alexandru Simion Ştefan. Aveam cu toţii satisfacţia împlinirii cu succes a unei sarcini internaţionale de mare încredere ; aveam, în acelaşi timp, şi satisfacţia că, pe calea aceasta, se Acad. Em. CONDURACHI Vicepreşedinte al Consiliului internaţional de filozofie şi ştiinţe umanistice (Continuare in pag. 2) M A ÎNTORCEAM acum trei săptămini în ţară de pe coasta de nord a Africii, din Tunisia, unde, chiar pe locul vechii Cartagine, organizasem şi condusesem, din însărcinarea Consiliului internaţional de filozofie şi ştiinţe umanistice şi a UNESCO, un seminar pentru perfecţionarea tinerilor arheologi din ţările arabe. Pe lingă expunerile teoretice ale profesorului Roland Martin, directorul Institutului de arheologie şi artă din Paris, şi ale mele, avuseseră loc, timp de mai multe săptămini, la Cartagina, ca şi în numeroase alte TRIBUNA Etica muncii INDEMNUL pe care ni-l adresează tuturor proiectul de Program al partidului de a munci dăruit, fără preget • sfint îndemnul de a munci l-am primit în copilărie de la tatăl meu, care spunea : „Măi băiete, nu sta degeaba. Lucrează ceva. Dă apă la vite, la păsări sau adă lemne pentru foc". Cum eu nu prea aveam multă energie ca să fiu activ, tata spunea : „Ai să mori de foame in viaţa ta, afară doar de cazul că ai să ai noroc să înveţi carte". El credea deci că fiecare trebuie să se afirme în acel domeniu care se potriveşte mai bine cu aptitudinile sale. Cînd în toamna anului 1918, după terminarea liceului din Vaslui, m-am hotărît să urmez secţia de Ştiinţe matematice a Facultăţii de Ştiinţe din Iaşi, m-am gîndit să nu pierd niciodată timpul, să lucrez în specialitatea mea, în fiecare zi. Socoteam că aceasta va produce roade odată. Cu atît mai mult cu cît am observat repede că unii dintre colegii mei, elevi veniţi de la liceele Internat şi Naţional din Iaşi, aveau cunoştinţe matematice mai complete decit mine. Am fost ajutat şi de faptul că pe lingă Biblioteca Seminarului matematic din Iaşi funcţiona şi o sală de lectură, la care aveam cheia şi puteam lucra cînd şi cît vream, puţind studia şi alte cărţi decit acelea ce priveau direct cursurile pe care le urmam. Munca mea a dat roade, căci în toamna anului 1921, cînd m-am prezentat la examenul de Analiză matematică, am rezolvat primul şi în întregime problema ce ni s-a dat. Profesorul Sanielevici care trecea printre bănci mi-a dat o mare satisfacţie atunci cînd, cerîndu-i-se o lămurire de colegul meu Schönberg (astăzi profesor la una din universităţile americane), a spus : „Intreabă-l pe Vrănceanu căci el a rezolvat problema". Faptul era important, căci colegul meu era consider Acad. Gheorghe VRÂNCEANU (Continuare în pag. 8) La Bucureşti, cu romancierul italian GAETANO GANGI Opera de artă este un act moral „Scriind, lăsăm o urmă , scriind, aruncăm o sămînţă. Să nu lăsăm urme ce ar putea face rău, să nu aruncăm seminţe din care ar putea încolţi buruieni I. Născut în Sicilia, Gaetano Gangi Işi Înscrie numele In rîndul scriitorilor de prestigiu ai Italiei contemporane. Romanul său Legenda familiei Espinosa reprezintă o frescă a vieţii siciliene, proiectată de-a lungul mai multor secole de istorie. Fin observator al realităţilor sociale, autorul demască obscurantismul, superstiţiile, fanatismul bisericii care au menţinut Sicilia într-o lume anacronică şi retrogradă. L-am întilnit la Bucureşti cu prilejul apariţiei în limba romănă a romanului Legenda familiei Espinosa. — Cu toată diversitatea mijloacelor de comunicare pe care tehnica le pune astăzi la indemnia noastră, cartea rămine prietenul cu care comunicăm zilnic. Care sînt, după părerea dumneavoastră, criteriile ce asigură succesul unei lecturi ? — Succesul poate fi de durată sau de moment Personal, resping cărţile al căror succes se menţine numai atît cit durează proiecţia unui film la modă. Cînd ai citit o carte cu adevărat de valoare, ea îţi rămîne în minte, te urmăreşte, iar la o nouă lectură îţi pare cu totul alta ; recitită a zecea oară, te face să descoperi unghiuri şi aspecte noi, neobservate prima dată. Acestea sînt Interviu de Virginia STANCESCU (Continuare în pag. 8)__