Contemporanul, ianuarie-iunie 1980 (nr. 1-26)

1980-01-04 / nr. 1

BILANŢUL ÎNCREDERII­­ ÎN VIITOR Urmare din pag. 1 marile idei, am urmărit cu viu interes Mesajul tovarăşu­lui Nicolae Ceauşescu, prin care secretarul general al partidului a fost — ca întotdeauna — în mijlocul nostru, în mijlocul poporului său care îl înconjoară cu dragoste, stimă şi preţuire, mereu şi pretutindeni. Bucurîndu-ne de izbînzile de pînă acum, de marile realizări ale poporului, omagiem activitatea partidului şi a aceluia care aflîndu-se în fruntea lui nu cunoaşte răgaz în munca de înflorire a patriei, de creştere a pres­tigiului ei în lume. Felicitările adresate de secretarul general al partidului clasei muncitoare, ţărănimii, inte­lectualilor, tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naţionalitate, cu prilejul Anului Nou au fost receptate de fiecare dintre noi cu legitimă mîndrie, cu hotărîrea fermă de a munci în 1980 mai bine, mai eficient. Ştim, anul 1980 este hotărîtor pentru îndeplinirea pla­nului cincinal, după cum, de asemenea, ştim, rezultatele pe care le vom obţine în această perioadă vor constitui baza viitorului plan cincinal ale cărui directive le-am stabilit la Congresul al Xll-lea. „Realizind obiectivele de plan în anul care începe peste cîteva clipe, să asigurăm pregătirea temeinică a trecerii la noul cincinal, la înfăp­tuirea concretă in viaţă a Directivelor Congresului al Xll-lea şi a celorlalte programe-directivă adoptate în înaltul forum al partidului. Strins uniţi în jurul Partidului Comunist Român - nu­cleul vital al întregii noastre naţiuni - să nu precupeţim nimic pentru a zidi in România cea mai dreaptă şi mai umană orinduire cunoscută in istorie - orinduirea socia­listă şi comunistă." Sunt cuvintele înaltului Mesaj în care ne oglindim gîndul şi fapta, cutezanţa revoluţionară. Nimic nu este mai presus decît dorinţa de a fi la înălţi­mea exigenţelor actuale, de a răspunde chemărilor parti­dului, ale secretarului său general prin fapte de muncă deosebite purtînd marca unui fierbinte elan revoluţionar. Momentele în care am ascultat Mesajul tovarăşului Nicolae Ceauşescu au fost şi momentele unei noi anga­jări în faţa partidului, a ţării, în faţa conştiinţei noastre. Am realizat pînă in prezent obiective deosebite, re­prezentative pentru setea noastră de creaţie, pentru vo­caţia noastră de constructori liberi ai propriei lor istorii. Este un mod al nostru de a fi, un nou mod al nostru de a fi, acela de a privi mereu, cu luciditate, înainte, în 1980 trebuie să acţionăm cu toată fermitatea pentru im­punerea unei noi calităţi în industrie, în transporturi, în ştiinţă, în învăţămînt , în toate sectoarele de activitate ; în acest nou an trebuie să facem totul pentru introdu­cerea cu maximum de eficienţă a noului mecanism eco­­nomico-financiar, să întărim autoconducerea muncito­rească. Măreţele sarcini şi obiective impun acţiunea vie, la toa­te nivelele vieţii politice, economice şi sociale, a spiri­tului revoluţionar, care trebuie să se manifeste prin toate atributele sale ca o componentă a noului. Se desprinde de aici necesitatea creşterii nivelului de conştiinţă a oa­menilor, trăirea autentică a principiilor eticii şi echităţii socialiste. Sfîrşitul de an 1979 şi începutul lui 1980 au consfinţit apariţia în contextul sistemului democraţiei noastre a organizaţiilor proprii ale Frontului Unităţii Socialiste, ceea ce înseamnă o calitate nouă a participării întregului popor la viaţa politică a României socialiste. Am intrat în 1980 uniţi în jurul partidului, al secretarului său gene­ral. Vom adînci în cursul acestui an unitatea noastră, a întregului popor — o vom adînci prin realizările ce se configurează încă de pe acum. Pentru că puterea uni­tăţii noastre este, în esenţă, puterea faptei şi a gîndului. Iar această putere - după cum demonstrează istoria — este invincibilă. Cu o deosebita satisfacţie a primit poporul român partea din Mesaj referitoare la politica externă a Româ­niei — politică de pace, de colaborare, de înţelegere în­tre popoare. Viaţa internaţională a confirmat întru totul aprecierile conţinute în documentele partidului nostru, a pus în lumină, cu deosebită forţă, realismul principiilor politicii externe româneşti. Partidul a apreciat şi apre­ciază că singura alternativă pentru însănătoşirea clima­tului internaţional este renunţarea la politica de forţă şi dictat, la amestecul în treburile interne ale altor state, la politica sferelor de influenţă şi hegemonie. Aceasta tre­buie înlocuită, la scară universală, cu politica de colabo­rare bazată pe egalitate în drepturi şi reciproc avanta­joasă între toate statele. Congresul al Xll-lea a definit cu claritate poziţia României în problemele politicii in­ternaţionale. In 1979 patria noastră s-a afirmat pe plan extern ca un puternic detaşament revoluţionar prin mul­tiple acţiuni ce au avut un larg ecou în conştiinţele po­poarelor. Prin vocea sa cea mai autorizată, România face cunoscut lumii prin intermediul Mesajului : „Vom promova şi în viitor, cu toată hotârirea, o politică de prietenie şi colaborare cu toate ţările socialiste - de care ne leagă idealurile şi ţelurile comune ale noii orînduiri - de relaţii multilaterale cu popoarele ce păşesc pe calea propăşirii economico-sociale independente, lărgind, toto­dată, in spiritul coexistenţei paşnice, raporturile cu ţările capitaliste dezvoltate, cu toate statele lumii, fără deose­bire de orinduire socială. Şi in viitor vom situa consec­vent, la baza întregii noastre politici externe, principiile egalităţii in drepturi, respectului independenţei şi suve­ranităţii naţionale, neamestecului în treburile interne şi avantajului reciproc, ale nerecurgerii la forţă şi la ame­ninţarea cu forţa,­­ militind neabătut pentru generali­zarea lor în întreaga viaţă internaţională." Ţara noastră militează pentru lichidarea subdezvoltării, pentru instau­rarea unei noi ordini economice internaţionale. România se pronunţă, aducînd propriile ei argumente în acest sens, pentru întărirea rolului O.N.U. România socialistă manifestă o deosebită încredere în forţa unită a popoare­lor care poate bara drumurile spre inechitate şi injusti­ţie, spre starea de conflict şi neînţelegeri. Mesajul tovarăşului Nicolae Ceauşescu către popor a reliefat încă o dată legătura organică dintre politica noastră internă şi cea externă. Din el s-a degajat încre­derea poporului în propriul lui viitor luminos, în destinul său comunist. Este încrederea în noi înşine — sentimentul care ne în­soţeşte fiecare faptă, fiecare pas spre anii ce vin — ani ce alcătuiesc evul civilizaţiei socialiste şi comuniste. Florin COSTINESCU „La mulţi ani, cu sănătate Să vă dea viaţa tot ce doriţi Zile senine şi fericire La mulţi ani, să trăiţi !" Istoricul şi lumea sa STORICUL adevărat, adică cel care nu „poate fi mulţumit nu­mai cu simpla înre­gistrare a faptelor, fie ele cit de intere­sante, istoricul care încearcă să deslu­şească atît rădăcinile adînci ale acţiunilor întreprinse de oameni, cît şi sensul atitu­dinii lor faţă de natură şi societate, este obligat să recurgă în acest demers al cu­noaşterii la propria lui experienţă de par­ticipant la viaţa societăţii în care trăieşte. Singură această experienţă, multiplă, va­riată şi fecundă, îi poate oferi mijloacele necesare înţelegerii mecanismului şi arti­culaţiilor economice, sociale, politice şi culturale în care satisfacerea celor mai elementare necesităţi se împleteşte cu idealurile şi năzuinţele sale, cu dorinţa de mai bine, cu nevoia de a-şi înfrumuseţa propria viaţă. Istoricul este, înainte de toate, un om care trăieşte din plin viaţa epocii sale. Pe această cale, el poate privi mai bine înarmat la ceea ce s-a întîm­­plat în trecut şi la legătura organică, dia­lectică, dintre tot ceea ce este vechi, tra­diţional, şi ceea ce apare nou în orice pe­rioadă, în orice moment şi în orice colţ al acestei lumi, în lumina unei asemenea si­tuaţii nu mai poate surprinde pe nimeni afirmaţia făcută in testamentul său de Th. Mommsen, care nu se sfia să sublinieze faptul că el s-a considerat toată viaţa lui o „fiinţă politică“ şi că a putut desluşi mai bine istoria romană, căreia îi dedicase toată uriaşa sa erudiţie, avînd neîncetat în minte propria sa experienţă ca partici­pant la revoluţia germană de la 1848. Permanenta experienţă proprie, reflec­tată desigur cu spirit critic, constituie deci o cale obligatorie a demersului ştiinţific al istoricilor. Sinteza acestor două direcţii de gîndire — una imediată, asupra mo­mentului trăit, cea de-a doua îndreptată asupra uneia sau alteia dintre perioadele trecutului iată calea la capătul căreia pot fi emise judecăţi de valoare asupra evoluţiei societăţii umane în trecut şi în prezent. Ne putem opri aici ? Mulţi istorici o fac, şovăind în a scruta destinele viitorului. Şovăială nejustificată nici teoretic, nici practic. E de ajuns să privim mai de aproa­pe evoluţia atît de rapidă — tulburător de rapidă — a lumii noastre contemporane, cu explozia ei demografică, nemaiîntilnită pînă acum de-a lungul sutelor şi miilor de ani ce aparţin trecutului şi cu revolu­ţia ei tehnico-ştiinţifică, de care nu ştim totdeauna bine dacă trebuie să ne bucu­răm sau să ne temem. Oricum ar fi, ea există ; ea s-a impus şi se impune aten­ţiei noastre, chiar dacă prin consecinţele ei incalculabile unii fizicieni, chimişti şi biologi declară că ne aflăm în faţa unei adevărate, noi şi primejdioase „cutii a Pandorei“. Pot ei opri mersul înainte al acestor descoperiri şi al evoluţiei tulbură­toare urmată de tehnică modernă ? Pot ei opri impactul acestor descoperiri şi „mi­nuni“ tehnice, de la ingineria biologică pină la cunoaşterea, incă firavă, a aero­­grafiei spaţială ? Evident, nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Istoricul contemporan este obligat să constate efectele acestei revoluţii ştiinţi­fice asupra comportamentului şi modului de viaţă ale lumii din zilele noastre, cu legitima dorinţă a fiecărui popor de a ajunge din urmă pe cele cărora istoria le-a permis un grad mai mare de dezvol­tare , cu dorinţa, nu mai puţin legitimă, a tuturor naţiunilor de a se bucura de drepturile cîştigate şi de respectul altor naţiuni, mai mari şi mai puternice. Iată deci de ce un istoric adevărat, isto­ricul zilelor noastre, nu poate, trage un oblon înaintea ochilor săi nu numai cînd e vorba de raporturile dintre trecut şi pre­zent, dar şi cînd este vorba de acele ra­porturi, nu totdeauna clare, nu totdeauna bine definite, dintre prezent şi viitor. în acest sens, istoria îşi recapătă — desigur, din alt unghi de vedere decît cel etic, pro­priu antichităţii — rangul de „magistra vi­tae“, fără îndoială, nu înainte ca istoricul să-şi fi verificat armele de care dispune pentru înţelegerea miilor şi miilor de do­cumente pe care i le oferă trecutul sau prezentul. Astfel şi numai astfel, istoria ca disci­plină ştiinţifică şi istoricul ca specialist în interpretarea sensului evoluţiei omeneşti îşi găsesc raţiunea lor de a exista şi locul lor printre acele discipline sociale pe care pot şi trebuie, să le ajute prin capacitatea lor de a cunoaşte trecutul, de a participa la rezolvarea conştientă a problemelor prezentului şi la scrutarea orizontului pe linia căruia se desfăşoară drumul cel vechi şi totdeauna nou al istoriei ome­nirii. Acad. Era. CONDURACHI CONTEMPORANUL 3

Next