Contemporanul, iulie-decembrie 2000 (Anul 10, nr. 26-50)

2000-12-21 / nr. 49-50

un fund de lume, într-un abis din subconştient, aşteptând să se trezească), The Colour out of Space (Culoarea venita din spaţiu - povestire tradusă şi la noi - din hăuri spaţiale necunoscute apare, peun meteorit, un emisar al unor forţe malefice, care se eliberează contaminând totul în jur, The Case of Charles Dexter Ward (Cazul lui Charles Dexter Ward), The Haunter of the Dark (Cel care pândeşte din întuneric scrisa mai târziu, după încheierea ciclului, o întâmplare cu un scriitor care, folosind un antic şi neobişnuit obiect de cult, va avea viziuni din alte lumi, dar va elibera și o entitate monstruoasă), extraordinara The Dunwich Horror (Oroarea de la Dunwich, povestire scrisă în 1928, aceea a unui călător prin Massachussetts, trecând, în mod Wells-ian, dintr-un univers în altul şi trezindu-se, brusc, pe un teritoriu aberant, izolat, într-o lume de spaime), The Dreams in the Bitch House (Visurile din casa vrăjitoarei, scrisă în 1932, titlul spune tot, dar cadrul este uimitor, un spaţiu răsucit, neeuclidian, un continuum spaţiu-timp paralel cu lumea noastră), The Shadow over Inmnonth (Umbra peste Innmouth, apărută în singurul volum tipărit in timpul vieţii scriitorului), The Whisperer in the Darkness (Cel care şopteşte in întuneric), Daon (un alt zeu străvechi Daon stăpâneşte adâncurile oceanului - povestire apărută în Almanahul Anticipaţia II); în sfârşit, At the Montains of Madness (Spre muntele nebuniei, uluitoare legătură între microcosmosul uman şi macrocosmosul universal, uluitorul roman al unei expediţii pusă la cale de către imaginara Universitate Miskatonikă de ştiinţe interzise, pentru a se verifica o ipoteză cosmogonică secretă, în apropiere de Polul Sud sunt găsite resturi ale unei civilizaţii de pe vremea când Antarctida era locuită, se ajunge lor o metropolă stranie, sub gheţuri, incomprehensibilă şi repugnanta, şi se descoperă acolo că divinităţi pre-antice, sosite din stele, locuiseră cândva în cetate şi că servitori ai lor încă pândesc din întuneric...) In lumea lui Cthulhu se ajunge prin prăbuşirea în sine, ne învaţă Lovecraft în aceste poveşti - cele mai stranii care s-au scris în literatura lumii între E. A. Poe şi Cordwainer Smith - acolo domneşte Azathom, zeu idiot care cântă din flaut, entitate amorfă şi confuză, tocmai el simbolizând Universul pe care Lovecraft îl consideră inconştient, orb şi absolut ilogic: „...Cred că cosmosul este o entitate fără scop şi fără conştiinţă, de cicli interminabili, in care alternează condensări şi dispersări de particule subatomice, o entitate lipsită de început, de evoluţie permanentă şi de sfârşit”, lansează ateul Lovecraft o uluitoare ipoteză, căreia îi rămâne, de altfel, credincios pe tot parcursul operei sale. „Cosmosul este un vortex în dezordine, un ocean fierbând de forţe oarbe, în care cea mai mare bucurie este inconştienţa...”, adaugă. In cadrul infinitei lumi, cităm: „...rasa noastră umană nu este decât un incident neînsemnat în istoria creaţiei...”. Şi: „Cum putem spera că acest sistem atomic şi nuclear numit viaţă este cea mai înaltă formă (de manifestare a materiei - n.a.) din Univers?... Poate că creatura dominantă cea mai raţională... este un gaz invizibil! Sau, poate, o masă arzândă de pulbere de stele în fuziune! Cine poate afirma că oamenii au suflet, în timp ce rocile nu au?”, interoghează foarte tânărul H. P. Lovecraft un grup de prieteni, în anul de graţie 1916... Iar lui F. B. Lang îi face, în 1923, o confesiune de credinţa, scriindu-i: „...Doresc fierbinte ca nebuloasele să aibă suflete... visez o lume de mister gigantic şi fascinant, de splendoare şi teroare, în care să nu existe alte limite decât acelea ale imaginaţiei dezlănţuite...” Ca intenţie, apropierea de Science Fiction este evidenta. Ca realizare, Lovecraft rămâne ancorat în fantastic - mai ales din cauza acestui panteon de zei, al căror inventar ar mai cuprinde pe ubiciul Yog-Sothoth („totul în unic şi unul în tot”), Nyarlatholep, mesagerul zeilor străvechi, Hastur, stăpânul aerului şi al vidului, celal-cârui-nume-nu-se-rosteşte, pe Shub-Niggurath, zeul fertilităţii, ca şi o serie de zei mai mici: Hypnos, zeul somnului, Dagon-Seniorul subteran, de pe platoul Leng, Yig-protoidul asemănător lui Quetzalcoatl, zeul aztec, sau „marii străvechi” - o rasă de semizei ce a dominat cândva planeta... Mai apar, în operă și zei stra strâvechi, dinainte de Azathoth, ca Noden, marele Lord al Abisului, locuind pe lângă steaua Betelgeuse, în constelaţia Orion, mai sunt rase preumane, locuitori ai Aldebaranului, din Hyade, mai apar oraşe stranii ale groazei situate pe un teritoriu pierdut din Massachussetts, un fel de Yoknapatawpha al genialului, de mai târziu, Faulkner... „Toate povestirile mele”, mărturiseşte inventatorul de zei şi mituri, „deşi par fără legătură între ele, se bazeaza pe o idee fundamentală, pe legenda (care spune) că această lume (a noastră) a fost locuită, în alte timpuri, de către o altă rasa care, practicând magia neagra, şi-a pierdut propriul control şi a fost expulzată (de pe Terra), dar trăieşte încă, în afara (planetei), gata sa ia în stăpânire Terra...” Alte povestiri, toate stranii şi splendide, care îşi merita traducerea în orice limbă, deci şi într-a noastră: The White Ship (Corabia albă, scrisă de Lovecraft la vârsta de 19 ani), The Cats of Ulthar (Pisicile din Ulthar, scrisa în 1920), The other Gods (Ceilalţi zei-1921), extraordinara The Lurking Fear (Spaima aşteaptă- 1932), excelenta The Mound (Gorganul, o colină pierduta din deşertul Oklahoma este locul de apariţie al unor fantome indiene ce vin dintrun „ntundus subterraneus” caracteristic perioadei de mijloc a operei lui Lovecraft), The Rats in the Walls (Şobolanii din ziduri - scrisă în 1932, iarăşi pătrundere în subteran şi întoarcerea la origini, în timpuri mitice, în acel univers de inconştienţă stăpânit de Azathoth), The Curse of Yig (Blestemul lui Yig - 1928), The Dream-Quest of Unknown Kadath (Căutarea din vis a neştiutului Kadath - 1929) sau Through the Gates of Creation (Prin porţile creaţiei), scrisă către sfârşitul vieţii sale. Viaţă scurtă, căci în 1937, la numai 47 de ani, Howard Phillips Lovecraft se stinge, total ignorat de către marele public al vremii. A existat însă acel nucleu de prieteni şi discipoli care nu l-au uitat, a fost importantă, probabil, foamea epocii pentru insolit şi imaginaţie şi au mai existat acele reviste specializate - Weird Tales, Amazing Stories şi marele Hugo Gernsback, cu a sa Astending Science Fiction - şi astfel lumile stranii ale lui Lovecraft nu au fost lăsate sa moară, nu au murit niciodată, vieţuiesc în ediţii după ediţii, promiţând o carieră literară a cărei adâncime va fi măsurată doar de către cititorii secolelor viitoare.» - ideea europeană11