Convorbiri Literare, 1870-71 (Anul 4, nr. 1-24)

1870-08-01 / nr. 11

TUHUTUM, călcăe. Şi iare căţi sburători vănturaţi i-au iscălitu paseri de acele cu pliscurile lor ne­văzuţii aceia n’au mai văzutu raze de soare. Tufele acele au bătutu rădăcini pe locu. Magorii au inceputu a striga: — Da oare ce amu păţitu? Arimanii ne încurcă cu negură, cu ripe şi cu săgeţi pe nevedute? Acesta-i Almaşul. Şi au inceputu a călcăe indăret, ca să-şi vină in minţi, şi să se numere. Dar s’a ridicatu negura, şi au vedutu a­­tunci, că-su pe o ripă, şi că dincolo de unu pe ceea ripă stau românii, şi dau din arcuri. — Ne­amu luminatu ! au strigatu magorii, şi intr’o depărtare s'au opritu. Belzebum a strigatu atunci: — Tăeţi copaci de cei mari, măsuraţi de picioare de podu, şi ciopliţi scânduri late. Să facemu podu peste Almaşu. Românii săgetau pre cei ce cărau lemnele la malu. Belzebum a poruncitu dară: — Se meargă alţi doi in locul fie­căruea, care cade. Mulţi voru căde, dar podul va tot cresce. Românii erau toţi aleşi de cei de frunte, şi bateau săgeţile mai departe, decăt mago­rii. Aşa n’a cădutu nici unu romănu. Ma­­gori cădau mulţi, şi podul nu crescea. Sara i-a ajunsu pre alţii căciendu, pre al­ţii cioplindu. — Staţi! staţi! Ce aţi făcutu? ce faceţi? aşa striga Tuhutum, sosindu la ei, — să se adune toţi căpitanii înaintea mea! Şi cănd i s’au adunatu, i-a intrebatu măniosu: — Da ce minţi aţi avutu, făcăndu punte diua, sub săgeţile românilor ? Altmintrile tre­­bue făcutu. Ăntăi să facemu arderi dulci lui Hodur celui de sus, domnului bătăilor; apoi arderi amare lui Arimanu celui dedesupt, şi întunecaţilor lui. Arderile s’au făcutu. — Atunci a strigatu Tuhutum: — Hatumane Horea, şi tu Belzebum, luaţi pre magori in jumătate ; pleacă tu, Horea, la dealu, tu Belzebum la vale, unde veţi da de vadu, pe acolo să treceţi Almaşul; apoi să nă­văliţi deodată amăndoi, Belzebum de din jos, Horea de din sus. Dar cum imi veţi da de scr­ie, că sunteţi gata, ca să notu şi eu peste Almaşu, să bătu eu cu buzduganul meu mai ăntăi? Zurba Tudor, prăşcariul, a respunsu: — Aşa, că iată atărnu io acuma unu cornu de aramă de colţul istu de a stânga cortu­lui teu, şi aprindu o făclie de răşină drept innaintea cornului, ca să vădu şi de peste malu, unde-i. Cănd va Zice Belzebum, să-ţi dau de sclie, voiu pune o peatră in prascie, şi o voiu invărti, de a sburâ şi va bate drept in cornu şi cornul va căuta. Scii, ca in pă­durea Iaşilor. — Sciu. Belzebum a plecatu la vale cu doiuleci de sute de magori, toporari, nevăzuţi, arcaşi, şi lănceri. Horea o a luatu la dealu cu alţi dove­­deci de sute, şi au căutatu vadurile. .. O pasere prinsă. Voinicul celu necunoscutu a făcutu o fu­gă mare cu Ziria in braţe. Pe urmă s’a opritu, şi intr’unu tărcliu i-a luatu mătasa de la ochi. Ziria şi-a deschisu ochii ca şi cum s’ar fi deşteptatu dintr’unu somnu indelungatu; s’a uitatu împrejurul seu, să vadă, unde-i; şi a­ ­ 171

Next