Convorbiri Literare, 1870-71 (Anul 4, nr. 1-24)
1870-08-01 / nr. 11
TUHUTUM, călcăe. Şi iare căţi sburători vănturaţi i-au iscălitu paseri de acele cu pliscurile lor nevăzuţii aceia n’au mai văzutu raze de soare. Tufele acele au bătutu rădăcini pe locu. Magorii au inceputu a striga: — Da oare ce amu păţitu? Arimanii ne încurcă cu negură, cu ripe şi cu săgeţi pe nevedute? Acesta-i Almaşul. Şi au inceputu a călcăe indăret, ca să-şi vină in minţi, şi să se numere. Dar s’a ridicatu negura, şi au vedutu atunci, că-su pe o ripă, şi că dincolo de unu pe ceea ripă stau românii, şi dau din arcuri. — Neamu luminatu ! au strigatu magorii, şi intr’o depărtare s'au opritu. Belzebum a strigatu atunci: — Tăeţi copaci de cei mari, măsuraţi de picioare de podu, şi ciopliţi scânduri late. Să facemu podu peste Almaşu. Românii săgetau pre cei ce cărau lemnele la malu. Belzebum a poruncitu dară: — Se meargă alţi doi in locul fiecăruea, care cade. Mulţi voru căde, dar podul va tot cresce. Românii erau toţi aleşi de cei de frunte, şi bateau săgeţile mai departe, decăt magorii. Aşa n’a cădutu nici unu romănu. Magori cădau mulţi, şi podul nu crescea. Sara i-a ajunsu pre alţii căciendu, pre alţii cioplindu. — Staţi! staţi! Ce aţi făcutu? ce faceţi? aşa striga Tuhutum, sosindu la ei, — să se adune toţi căpitanii înaintea mea! Şi cănd i s’au adunatu, i-a intrebatu măniosu: — Da ce minţi aţi avutu, făcăndu punte diua, sub săgeţile românilor ? Altmintrile trebue făcutu. Ăntăi să facemu arderi dulci lui Hodur celui de sus, domnului bătăilor; apoi arderi amare lui Arimanu celui dedesupt, şi întunecaţilor lui. Arderile s’au făcutu. — Atunci a strigatu Tuhutum: — Hatumane Horea, şi tu Belzebum, luaţi pre magori in jumătate ; pleacă tu, Horea, la dealu, tu Belzebum la vale, unde veţi da de vadu, pe acolo să treceţi Almaşul; apoi să năvăliţi deodată amăndoi, Belzebum de din jos, Horea de din sus. Dar cum imi veţi da de scrie, că sunteţi gata, ca să notu şi eu peste Almaşu, să bătu eu cu buzduganul meu mai ăntăi? Zurba Tudor, prăşcariul, a respunsu: — Aşa, că iată atărnu io acuma unu cornu de aramă de colţul istu de a stânga cortului teu, şi aprindu o făclie de răşină drept innaintea cornului, ca să vădu şi de peste malu, unde-i. Cănd va Zice Belzebum, să-ţi dau de sclie, voiu pune o peatră in prascie, şi o voiu invărti, de a sburâ şi va bate drept in cornu şi cornul va căuta. Scii, ca in pădurea Iaşilor. — Sciu. Belzebum a plecatu la vale cu doiuleci de sute de magori, toporari, nevăzuţi, arcaşi, şi lănceri. Horea o a luatu la dealu cu alţi dovedeci de sute, şi au căutatu vadurile. .. O pasere prinsă. Voinicul celu necunoscutu a făcutu o fugă mare cu Ziria in braţe. Pe urmă s’a opritu, şi intr’unu tărcliu i-a luatu mătasa de la ochi. Ziria şi-a deschisu ochii ca şi cum s’ar fi deşteptatu dintr’unu somnu indelungatu; s’a uitatu împrejurul seu, să vadă, unde-i; şi a 171