Convorbiri Literare, 1870-71 (Anul 4, nr. 1-24)

1870-07-01 / nr. 9

No. 1).­­ Amil IV Iassi, 1 Iulie 1870. Apare la 1 si 15 a fiecarei luni. Abonamentul pe unu anu pentru România liberă 1 galbenii; pentru Austria 5 fl; pentru Germania de Nordu 1 galbeni; pentru Sviteia, Belgia şi Italia 15 franci; pentru Francia şi Spania 20 franci. Abonamentele se făcu numai pe Unu anu intregi, in Iassi la Tipografia Societăţii Junimea si la librăria Junimea, in Bucuresci la librăria Soccec & Comp. S U M A R I U: Copii de pe natură. Christachi Văicărescu. De D. I. Ne­­j­grozei. Despre originea artei dramatice la Greci. De D. S. G. Vărgolici. roEsir. Valsul, de D. T. Şerbănescu. Visul, trad. din H. Heine, de D. N. Schelitti. COPII DE PE NAT Uici. CRISTACHI VAICARESCU. Fă-mi o groapă la recoare Că inima reu me doare. Căntecu vechili. Christachi Văicărescu fusese camaradul meu in şcoală. Ca copilu simţea o adânca anti­patie pentru carte. Elu avea limitele clasice mai tot atăt de mult căt şi pe cele moderne; nu-i plăceau matematica, geometria şi istoria naturală, nu află nici o mulţumire in studiul geografiei, nu pre avea plecare pentru lite­ratură şi din istorie stia numai că: Grecii se a­­dunau la Jocurile Olimpice ca să se trân­tească şi să cănte, că Românii işi puneau căte odată măna in focu ca să scape Roma, şi că se imbrănceau din cănd in cănd pe stănca Tarpee şi că in evul de mijlocu ca­valerii rătăceau prin păduri ca să măntuească princesele de paza urieşilor şi a balaurilor. La jocu ănsă şi la masă eră celu ănteiu. Elu alergă mai tare şi băteă mingea mai gh­iba­­ciu decăt toţi. Ear la mâncare, deşi ingh­i­­ţeă cantităţi nemăsurate, acestea nu-i potoleau niciodată apetitul pe deplin. Tatăl seu, ca omu preceputu, ţiindu samă de aceste dispo­­siţiuni ale sale, ilu scoase din şcoală şi-lu luă la ţară pe lângă densul. — Deatunci nu l’am mai văslujut. — Mai dăunăiji unu domnu cu faţa rotundă şi barba plină, me întâmpină şi lovindu-me pe umerui me întreabă de-lu mai cunoscu. Vădăndu că stăm la indoeală — Eu sunt Christachi Văicărescu, imi tjise elu. — Cum se poate? Niciodată n’aşu fi cre­­dutu, ai o barbă grozavă şi arăţi voinicii şi sdravănu . . . „Ah! Aparenţa e inşălătoare, suspină elu. — Ce mai faci, unde trăesci, eşti insuratu ? „Sunt insuratu — sunt foarte nenorociţii. — N’ai nimerit’o? îmi pare foarte rău. „Nu sunt nenorociţii in căsătorie. Am o femee foarte bună, sermana, ănsă . . . — Interesele poate nu-ți mergu bine. „Ba, nu mă potu plănge; mergu destul de bine, ănsă . . .

Next