Convorbiri Literare, 1871-72 (Anul 5, nr. 1-24)
1871-07-01 / nr. 9
1S3 HARTĂ REZEŞUL. Ean audiţi-1.. Nu potu trăi liniştita de râul lui, cănd ei saru cănii peste gardu, de’mi mănâncă paserile, cănd mojicul işi întinde rufele cele stremţuroase pe spini sub ochii mei, când işi scapă vaca in grădina mea... Ce să mai spunu?... i-am propusu să’mi vindă rezeşiea lui, ca să scapu de elu. . Unde!.. mi-au cerutu căt dracu pe tatăseu.. au simţitu hoţul, că am nevoe de elu şi me ţine de nasu... (ascultăndu) numai audu nimicu... a fi eştiu de acasă... să’mi urmezu poesiea. (declamă) „Ah cum să’mi potolescu focul ? Ah ! spune-mi, ce-o se me făcu ? ,.Cănd amorul fără milă imi tot zice. . . (Se aude după gard glasul lui Harţă strigând):) Tio malacu! (furiosu) Malacu!... Ei! nu mai e de suferitu (strigă) Harţă!. Bade Harţă.. SCENA II. Bursuflescu, Harţă (la portiţă) Harţă. Ce pofteşci, Domnule? Bursuflescu. Scii d-ta pentru ce am scosu din pungă 8319 galbeni, 27 lei şi câteva parale şi le-am dat pe moşiea asta? Harţă. Pentru că ai găsit’peftină. Domnule. Bursuflescu. Asta-i una... şi alta ? Harţă. Alta ? pentru că ai avut poftă să te faci proprietaru Bursuflescu. Ai ghicitu... nuse pricepi ce vra să zică a fi proprietara? Harţă. Pricepu. Cine are o moşie, Cine-i bunu proprietaru Are supărări o mie, Care’l implu de amaru. Ba’i pre multu soare, Ba’i pre recoare, Ba suflă criveţu, ba ventu de focu, Ba cade ploae, Şi curgu şi voae, Care-ţi ineacă lanul pe locu. Ba preţul scade, Grindina cade, Locusta vine, potopu grozavul Şi peste toate Alte pacate Mai ai la urmă și unu vatavu. Eată, deu, ce vra sedică de a fi proprietaru. Trudă multă, treabă mică Şi folosu căt frunda’n par. Bursuflescu. — Pre frumosu , ănsă ai uitatu să pomenesci de reni cel mai superătoru. Hartă. — Care ? Bursuflescu. — Vecinătatea unui rezeşu. Harţă. — Cum asta, Domnule ? Bursuflescu. — Cum, necum, ascultă . Vrei se’mi vindi rezeşiea d-tale ? Harţă. — Locul meu de baştină ? unde au trăitu şi muritu părinţii mei, Dumnezeu se ierte !... Bursuflescu. — (in parte) Dar o să înceapă cu pomelnicul. Harţă. — Casa strămoşască unde m’am născutu. Bursufleanu. — Ce strămoşască? insuşi d-ta ai clădit-o. Harţă. — Aşa este, dar am clădit-o pe locul caselor celor vechi.... livada resedită de bietul bunul meu Vasili Harţă... Bursuflescu. — (in parte.) Toate aceste’s, ca să ştie preţul.. să videţi. Harţa. — Da bine, Domnule, ce ţi-au făcutu rezeşiea mea de nu poţi incăpe de densa ? Bursuflescu. — Ce mi-au făcutu ?. Scii ce-i muza? Harţă. — Mursa ? Bursuflescu. — Avut’ai vre-o-dată inspiraţiune in viaţa d-tale? Harţă. — Ba m’au feritu sfântul.. numai odată am avutu friguri. Bursuflescu. — Apoi dar nu ne putemu inţelege. Vindi rezeştea ? Harţă. — Locul meu de baştină, unde au trăitu şi muritu ?. .. Bursuflescu. — O vindi ? ori ba ? Harţă. — Dacă-ţi face poftă numei decăt... fie! Bursulfescu. — Căt cei pe densa preţul cel de pe urmă? Harţă. — Cu casă, cu livadă, cu totu ? Bursuflescu. — Cu totu afară de cine eşti. Harţa. — Ei pămăntu multu și bunu.. . numai pe perje prind sume tence de bani... Bursuflescu. — (nerebdătoru) Căt ceri ? spune aji ? Harţă. — Sciu eu d-le ?.. căt te-a lăsa inima.. Ean vr’o cinci mii de lei. Bursuflescu. — Cinci mii ? pentru unu petecu de locu?. Ai nebunitu?.. mai dăunătji ai cerutu numai trei mii. Harță. — Așa este, dar de atunci legea rurală au scumpitu pămenturile. Bursuflescu.— Vrei trei mii? Harță. — Da... unde ! Bursuflescu. — Vrei patru?