Cotidianul, mai 1993 (Anul 3, nr. 100-125)

1993-05-01 / nr. 100

TIDIANUL SÎMBĂTĂ-DUMINICĂ • 1­ 2 MAI 1993 Oracolul din Delfi e f ■ între sacru și profan E desigur iluzorie senzația de sacru pe care o ai la fiecare pas la Delfi. Dar ce contează? Printre măslini și miros de mentă fiecare piatră are aerul că știe multe, iar tu nu poți rezista beției ce-ți invadează creierii și-ți vine să mîngîi totul în jurul tău. Sacră sau profană bucuria aceasta e autentică și vraja nu dispare oricît de rău te-ai ciupi ca să te trezești. Turistul secolului XX are simțul “punerii în scenă” și fervoarea de a se transpune în lumi apuse, fie ele antice sau medievale, chiar dacă disimulat de ținuta nonconformistă. Ascuns după ochelari, șort și adidași, turistul de azi e un Ulise modern, atras ca de un magnet de înălțimile Parnasului și de Delfi. Cu autocarul sau cu mașina (deoarece nu există tren cu această destinație), iată-te pe drumul de la Dafni la Eleusis, că un conducător de car antic (un celebru bronz înfățișînd un asemenea “căruțaș“ veți putea întîlni mai tîrziu la muzeul din Delfi). Puțin după Eleusis, trebuie să apuci la stînga și, după două ore, săturat aproape de panorame mon­tane absolut divine, pe un drum bordat de pini, ajungi la Teba, în Beoția. Dacă-ți place dulceața albă de mastic sau sîmburii de fistic, poți să te oprești un pic. Dacă nu, îți continui drumul sau mai bine zis începi să­­ z­bori­­ deoarece mașina parcă prinde înălțime și planează printre viraje și prăpăstii. Degetele și privirile se crispează pe volan sau pe spătarul scaunului din față, gîtul ți se alungește de teama de a fi înghițit la curba um­ătoare. Am avut clar impresia că așa cum există “rău de mare” sau “de avion / aer”, desigur trebuie să fie și “rău de pămînt”. Cînd am aterizat la Arahova, un sat-oraș pe care toți ghizii ți-l reco­mandă ca ideal pentru gheșefturi, adică artizanat autentic și ieftin, nu mai aveam nici un fel de dorință de agoniseală; mă bucuram doar c-am scăpat cu viață și mi-aduceam aminte, ca prin ceață, de inter­secția unde un indicator mi-arăta că acolo Oedip și-a ucis tatăl. Dar după ce atingi blănurile și covoarele din Prahova, începi din nou să revii la cele lumești. Și să constați că piața vulpilor polare și a nur­cilor pînă și la București e mai scumpă ca aici. Oricum, toate acestea rămîn evaluări teoretice deoarece nici înainte (deși știam că la noi blănurile sînt ieftine), nici acum și mai mult ca sigur nici în viitor nu ne vom putea vreodată cumpăra așa ceva. Să revenim printre zei. De la Arahova coborîm puțin, un ultim viraj și iată stîncile Phedryade, izvorul Kastalia și Delfi. Nu, prea multe înălțimi nefirești, cu ape susțirînd printre ele, prea multe crevase... nu, categoric acest platou al Parnasului nu e un loc pentru oameni. De fapt, zeii tereștri (htonici). Celebrul bronz reprezentînd Căruțașul lui Themis și mai tîrziu acvaticul Poseidon au fost primii locuitori ai acestei înălțimi. Acum să ne-o imaginăm pe Pitia cocoțată pe un trepied, mestecînd foi de laur și profetizînd într-o grotă, unde, mai la intrare trăiește șarpele Șarpe / Python. O dată cu substi­tuirea religiei htonice cu cea apollinică, numele localității devine Delfi de la Apollo Delfionios (din Dafin). Bineînțeles totul, și la greci se petrece printr-un mit de tranziție, Apollo ucigîndu-l pe Python și luîndu-i locul. Începînd cu secolul al VII-lea î.e.n., Delfi devine cen­trul amficțiunilor de primăvară, adică al întrunirilor aso­ciațiilor politice și religioase ale cetăților statelor limitrofe (amficțiuni = vecini). Un templu era mereu centrul acestor confederații, mai puțin machiavellice decît actualul nostru ONU. Un templu era aici la Delfi și altul la Termopile. Dar ceea ce a dus la celebritatea din vremea aceea și peste secole a Delfiului au fost Oracolul și Oedip. Prestigiul și rolul Oracolului în ața politică a Greciei poate fi apreciat după numeroasele vestigii de clădiri dedi­cate ofrandelor, Tezaurul beoțienilor, al cretanilor, atenienilor, deoarece orice întrebare adresată Pitiei sau dublurii ei era acompaniată obligatoriu de o ofrandă a cărei importanță producea un efect considerabil asupra personalului sanctu­arului. Ambiguitatea răspunsurilor a dus la interpretări eronate, dar adevărul Oracolului a triumfat, cînd Cresus, regele Lidiei a aflat că: “dacă vei traversa fluviul Hallys, vei distruge un imperiu puter­nic”, el și-a închipuit că va învinge perșii dacă va traversa apa. Dar de fapt l-a costat viața propriului imperiu. Sanctuarul Atenei Pronaia (providența) era anticamera temenos, templul lui Apollo. Accesul se face și astăzi pe Calea Sacră, pornind de la izvorul Kastalie. Ea este bordată de ruinele monumentelor și templelor atestînd victori­ile grecilor asupra grecilor. Intre ele se gă­sesc ruinele circulare de la Tholos. In gim­naziul din apropiere se antrenau atleți ce ur­mau să participe la Jocurile... Pitice, pe sta­dionul aflat cu o sută de metri mai sus. Deasupra tuturor victoriilor și pasiunilor umane se ridică templul lui Apollo, ascunzînd simbolic buricul pămîntului, Omphalos, piatra ce simboliza centrul lumii, în acest decor a avut loc și tragedia profană a lui Oedip, care și-a asasinat tatăl, pe Regele Laios, la intersecția (th­odos) pe care, am văzut-o la venire și s-a însurat cu propria sa mamă Iocasta la Teba. Aici a rezolvat enigma sfinxului și a eliberat Teba de monstru. Dar dvs. știți care este animalul care se trezește dimineața patruped, devine biped la prînz și triped seara? Dacă da, puteți călca pămîntul sacru de la Delfi, dacă nu, mai așteptați. ’ Doina Bâscă Morcovul este cel mai bun prieten al ficatului Morcovul pe care îl avem aproape în fiecare zi în bucătăriile noastre a fost obținut prin ameliorarea atentă, pe parcursul secolelor, a morcovului sălbatic. Caracterele botanice ale celor două specii sunt asemănătoare; totuși, rădăcina în stare sălbatică este mai mică, albi­cioasă și ațoasă. Morcovul pare să fi fost o “legumă națională” a Galilor, pentru că Pliniu îl numea PASTINACA GALLICA, dar abia în Evul Mediu a început să fie cultivat ca legumă de uz curent. Remediu popular în caz de gălbenare (hepatită), morcovul este con­siderat de mult timp ca prieten al ficatului: la Vichy, cura termală era însoțită de celebrii “Morcovi Vichy”, care intrau în meniu cel puțin trei zile pe săptămînă. Foarte eficace în caz de iritație gastro-hepatică, morcovul reglează în același timp funcțiile intestinale în caz de constipație, cît și de diaree. Numeroase lucrări au demonstrat eficacitatea extraordinară a morcovului în tratamentul dispepsiilor acute și în diareile sugarilor: folosirea lui este cla­sică în aceste afecțiuni, fie sub formă de medicamente sau pur și simplu ca supă sau piure. Morcovul are și o acțiune urinară foarte importantă; el crește de zece ori volumul de urină și cantitatea de acid uric eliminat. Astfel se explică recomandarea sucului de morcov în caz de pietre la rinichi, reumatism, gută și artritism. Bogat în vitamine, morcovul conține mai ales o cantitate apreciabilă de provitamină A sau caroten, pe care-l recomandă ca un aliment-medicament din cele mai interesante: în accelerarea creșterii, în creșterea rezis­tenței la infecții, în atenuarea tulburărilor de vedere și regenerarea epiteliilor. (L. A.) (continuare în numărul viitor) Calea Sacră, tezaurul beoțienilor (detaliu) și Omphalos, piatra reprezentînd buricul Pămîntului (detaliu dr.) Templul lui Apollo, văzut dinspre Calea Sacră (N-V) Sfinxul de marmură, consacrat lui Apollo de naxieni Ú fire fagitn 4e ms*.* Prima la dreapta - Valea Matterului (2) Acum o săptămînă eram cu toții la Saas-Fee, la numai opt km mai sus de Saas-Grunt. Nu tu griji, nu tu Prim- Văcărei, poate cel mult vreo vacă bălțată, elvețiancă get-beget, ferită de poluare și plină de un viitor lapte praf Nestle. Oricum ne aflăm la baza unei enorm amfiteatru glaciar, perlă a Alpilor și pe deasupra “fermecată”, deoarece, privit în zare, ghețarul din Mish­abel sclipește feeric ca și cum ar fi atins mereu de bagheta magică a unei zîne. Saas-Fee este situată la 1800 metri, înconjurată de vîrfuri de peste 4000 de metri, dintre care Vîrful Dom (4575 m), cel mai înalt din Elveția, veghează deasupra localității. Ghețarul, de-a dreptul fantastic, coboară pînă la intrarea în sat. Se poate schia, dar numai pe pîrtiile marcate, în rest more­­nele, crevasele și seracurile uriașe pîndesc pe temerari. Vrei să te cazezi undeva? Nimic mai simplu și mai... scump. Ferien­­wohrung-ul - așa se cheamă acolo “vila” de la noi - este superbă, de obicei situată într-un loc de belvedere, dotată cu bal­coanele de jur împrejur, cu camere mobi­late cochet și încălzite prin podea, ter­­mostatat. Nu lipsește bucătăria cu tot ce îți trebuie, de la tacîm, oaie, aragaz, frigider etc. la absolut tot. Nu trebuie să uităm că Elveția este printre cele mai scumpe țări din lume, iar din Europa, poate cea mai scumpă. Prețurile la restaurant sunt inabor­dabile pentru noi, dar și pentru mulți ves­tici, ceea ce ne lămurește de ce unii pre­feră “autogospodărirea” în condițiile oferite și descrise mai sus. Ieftin, pentru ei, este telefonul și asta după ora 9.00 seara. Vă sfătuim să-l folosiți cît puteți! Dar să nu uităm cealaltă vale, a Matterului unde, să zicem minați de vicisitudinile vremii, ne-am mutat. Aici se află Zermattul. Ca să-l “atingi” te costă mult. De la Saas-Fee la Zermatt nu dai decît 62 de franci elvețieni de persoană, sau circa 70 de mărci germane. Se căsătorește tot cu Glacier Express, trenulețul roșu de care am pomenit în episodul trecutei care poartă numele de Zermatt-Bahn. în sfîrșit, sîntem în Valea Matterului. (C.A.) (va urma) Cartea recordurilor­ românești Un clopotar de 104 ani Toader Dascălu (satul Tîrzia, comuna Bursturi-Drăgănești, județul Neamț), la cei 104 ani ai săi, mai găsește încă putere de a-și continua activitatea de clopotar la bi­serica Tîrzia. Așa a fost și în noaptea de înviere a acestui an, ne spune preotul paro­hiei, Mihai Cotfas. Să-i urăm lui moș Toader să pășească încă mulți ani pe drumul spre biserica din sat! (ASIS) \uîusii ily poLu­jki|i.uki:^|thL^iiti­ JlmSitÖ, pHji.rU JXD2Í15. —.—sj put un jjjM&r&ui iszundsk­lut \usui iyajalmjJjii 4I C­upru­­ toca ECIMULUI PAGINA 2 Hatha - Yoga, o artă de a trăi Poziția diamantului (vajrasana) este o asană care, asemeni lotusului, se recomandă ca poziție de plecare pentru exerciții de pranayama, meditație și concen­trare. Efectele sale sunt benefice asupra psihicului, iar prin comprimarea venelor picioarelor, sîngele irigă puternic organele bazinului. Deci, lăsați-vă încet în genunchi (nu uitați orientarea), după care așezați-vă șezu­tul pe călcîie, îndepărtați călcîiele unul de altul - genunchii rămînînd lipiți, tălpile paralele cu podeaua, iar degetul mare de la piciorul stîng să-l atingă pe cel de la piciorul drept­­ și așezați-vă între ele, astfel încît să atingeți­ covorul cu șezutul. Spatele drept, mîinile așezate pe genunchi (cu palmele în jos), închideți ochii și res­pirați normal. Relaxați-vă. La început, este suficient dacă puteți rămîne în această poziție fie și cîteva secunde. Celor cu articulațiile anchilozate, le recomandăm să facă înainte de a începe exercițiul un duș cald, ținînd mai mult timp jetul îndreptat asupra genun­chilor. Cu timpul, măriți treptat durata de execuție. (va urma) M.U. Creatorul omnipotent și omniscent a făcut totul din neant (urmare din numărul trecut) Căldura Apei primordiale în alte mituri, crearea lumii este legată de un act de uniune cosmică. Agni (focul, forța vieții, cel care mistuie) și Soma (cea care se dăruiește, jertfa, cea care e mistuită), cei doi piloni ai realității vedice, fecundează Apa cu forța lor virilă și dau naștere Embrionului de Aur. Cînd acest Ou primordial se desface, se decantează și structura lumii: din partea argintie - cerul, din cea aurie - pămîntul. Un pilon central se țintuiește pe fiecare la locul său, o axă în jurul căreia gravitează forțele vieții într-o ordine desăvîrșită, ce permite pătrunderea lumii. Apoi “a început timpul, s-a deschis spațiul, iar zeii au început să-și joace rolurile.” în alte mituri cosmogonice, întîlnim un zeu preexistent, Prajapati, Tatăl primordial. El are o natură bipolară, unindu-se cu reflectarea sa feminină, care îi este și fiică; în această legătură inces­tuoasă își au sorgintea ceilalți zei și toate dualitățile. Așadar, Creația are rădăcini în însăși substanța primă din Prajapati. Pe de altă parte, Prajapati dă naștere zeilor, orientîndu-și pasiunea către sine însuși. Deoarece zeii se plîng pe motiv că jertfele aduse sunt insuficiente pentru hrana lor zilnică, Prajapati se sacrifică fără a ezita. După ce au obținut ajutorul necesar, zeii îl replăsmuiesc pe Prajapati din propria substanță. Astfel, Prajapati este și tată și fiu, în același timp. Din cea mai cunoscută dintre scrieri, “Rigveda”, pe care brahmanii trebuie să o recite în fiecare zi, aflăm cum i-a creat Prajapati pe zei și, mai cu seamă, cum s-a născut primul om cosmic, Purasha. El este acela a cărui jertfire este solicitată de zeii nesătui, iar Prajapati nu poate împiedica sfîrtecarea acestuia în bucăți. Din bucățile sfârtecate derivă cele patru bresle principale (preoți, războinici, muncitori și țărani), dar și Lumina celestă, Orientarea spațiului, Cerul și Pămîntul, Ploaia, Vîntul și Focul. După ce s-au săturat, zeii pot renunța la o parte din puterea lor, pentru a-l recrea pe cel sa­crificat. Un microcosmos al Universului, făurit prin forțele care îl guvernează - înlăuntrul acestui nou om sălășluiesc zeii - întrupează mesajul central al filosofiei hinduse, sufletul individual este parte componentă a Ființei Universale. Pentru a-și descoperi, înțelege și domina propriul eu, omul trebuie să descopere, să înțeleagă și să domine Universul; în miturile cosmogonice nu se încearcă elucidarea tainelor Creației ori rezolvarea problemei existențiale, ci contemplarea multitudinii de forme ale Universului, înțelegerea logicii acestora și urmărirea lor înapoi pînă la origini, pentru a le descoperi mecanismul și a țese plasa interconexiunilor în care se oglindesc aceeași energie și aceeași frumusețe ce se manifestă în toate lucrurile. Cînd omul își va recunoaște în toate acestea propriile forțe, le va putea depăși în multitudinea și diversitatea lor și, în consecință, va deveni parte a procesului uni­versal.. Pentru a atinge acest scop, trebuie să aibă o anumită conduită și să participe la anumite practici de grup, fiece activitate zilnică exprimă și întrupează aceste forțe. Fiecare act ritualizat prin jertfe și fiecare formulă sacralizată sunt părți ale unui proces creator infinit. Și fiecare om își este, la locul său, propriul preot, parte a întregului, fragment al unei unice realități. (va urma) ... « . traducere de Monica Stoian Baterea untului în oceanul de lapte - miniatură din Școala de la Jodhpur, secolul al XVIII-lea Ce-ar fi să faceți... 1kg cartofi -100 gr. unt - 4 ouă - sare - piper - 150 gr. făină - 150 gr. pesmet - pentru 6 persoane. Se fierb cartofii în coajă sau curățați și tăiați în bucăți mari (ca pentru piure). Calzi se trec prin mașina de tocat sau se zdrobesc foarte bine,­­ adaugă untul, 3 gălbenușuri, sarea și piperul. Se amestecă totul pentru a obține o pastă groasă. Se fac crochete de 7-8 cm lungime, se trec prin făină, apoi prin ou bătut și pesmet. Se prăjesc în ulei bine încins pînă cînd capătă­­ o culoare aurie, se scurg de surplusul de­­ ulei cu ajutorul unei strecurători. Sînt un excelent aperitiv cald sau pot însoți lasolul de vacă. (LA.) croch­ete de cartofi i

Next