Cotidianul, septembrie 1998 (Anul 8, nr. 98-123)
1998-09-01 / nr. 98
evenimente in top Votul de ieri din Duma de Stat nu a făcut decât să agraveze criza politică din „țara imprevizibilului“, Rusia. Haosul politic se prelungește, în contextul în care principalele grupări din camera inferioară a parlamentului au respins candidatura lui Viktor Cernomîrdin la funcția de șef al guvernului. Numai 94 de deputați au votat pentru, față de 253 împotrivă. Cernomîrdin avea nevoie de 226 opțiuni favorabile. Tensiunea va mai persista încă o săptămână sau două, timp în care deputații vor alege între a-l valida pe Cernomîrdin sau a face față dizolvării Dumei și organizării de alegeri anticipate. După o întoarcere cu 180 de grade, comuniștii au votat împotriva lui Cernomîrdin. Ei au fost sprijiniți de naționaliști, alături de care domină Duma, și de gruparea liberală Iabloko; împreună, cele trei formațiuni dețin 248 din cele 450 de locuri ale Dumei, suficient pentru a-și impune punctul de vedere. Oamenii comunistului Ghenadi Ziuganov, cei ai ultranaționalistului Vladimir Jirinovski - care au votat pentru prima oară împotriva guvernului - și cei ai lui Grigori Iavlinski și-au dat mâna, pentru a profita de slăbiciunea lui Elțîn și a-i smulge câteva concesii. Fapt pe care nu l-au reușit în aprilie, când, de frica de a nu-și pierde posturile, deputații au acceptat candidatura fostului premier Kirienko. Acum, ei vor nici mai mult, nici mai puțin decât să participe la Comunistul Ziuganov a făcut un apel către forțele armate în vederea respectării legalității. El a lăsat să se înțeleagă că este posibil ca Puterea să fie tentată de utilizarea forței guvernare prin obținerea a zece portofolii, printre care și pe cel al Ministerului de Interne. De asemenea, comuniștii și ultranaționaliștii au cerut din nou demisia lui Boris Elțîn. Schimbarea de situație cu adevărat spectaculoasă, dat fiind că, până duminică seara, Duma se declarase dispusă să-l confirme pe Cernomîrdin are drept cauză refuzul președintelui de a-și ține promisiunea și de a accepta reducerea prerogativelor sale. Simțindu-se păcăliți, deputații au refuzat, la rândul lor, să semneze acordul elaborat de puterile legislativă și executivă, asupra căruia conveniseră în principiu. Prin respingerea lui Cernomîrdin, ei speră să-l determine pe Boris Elțîn să înțeleagă că timpul său a expirat. Și, într-adevăr, nu mai sunt vremurile de altădată, când președintele își permitea să dea cu pumnul în masă și să impună un premier prin simpla amenințare cu dizolvarea Dumei. Elțîn a rămas singur acum, creditul de care se bucura Țarul Boris s-a epuizat. El nu mai dispune nici de forța fizică și psihică necesare unei lupte aprige pentru putere. Nici de susținerea populației, care se confruntă cu o sărăcie fără precedent. Nici de un eventual sprijin al armatei dezorientate și lipsite de orice suport financiar, dar care e devotată generalului Lebed. Oligarhia financiar-industrială - care l-a sprijinit în campania electorală de acum doi ani - își vede numai de propriile interese, astfel că, dacă sacrificarea lui Boris Elțîn este necesară, aceasta o va face fără să clipească. Duma a respins candidatura lui Cernomîrdin la funcția de premier Haosul din Rusia ia amploare Comuniștii se joacă cu nervii lui Elțîn. Ei vor să obțină zece locuri în viitorul guvern Elțîn: „Adio, dar rămân cu tine“ Rușii și Occidentul îl privesc cu speranță pe Aleksandr Lebed „International Herald Tribune“: „Fiți cu ochii pe general!“ Generalul rus Aleksandr Lebed, guvernator al regiunii Krasnoiarsk și candidatul favorit la viitorul scrutin prezidențial, a tras semnalul de alarmă în legătură cu consecințele periculoase ale vidului de putere de la Moscova, avertizând, într-un interviu publicat ieri de „Le Figaro“, că „Rusia se află la limita unei explozii sociale". El susține că 80% din populație trăiește în mizerie și că armata începe să-și arate colții, fiind cuprinsă de revoltă. „Este în jocînsăși soarta țării!“, a avertizat Lebed. „Dacă nu sunt luate măsuri imediate, s-ar putea declanșa un nou 7 noiembrie 1917“, a spus el, „îndată după vestea puciului din august 1991, puterea s-a prăbușit. Astăzi, se înregistrează o situație identică. Totul poate cădea în 24 de ore“, spune generalul, făcându-se ecoul creșterii nemulțumirii populației, epuizată de așteptarea ultimilor aproape zece ani, care nu i-a adus nici dividendele democrației, nici pe cele ale economiei de piață, ci doar o sărăcire continuă. Lebed, care a venit special de la Krasnoiarsk pentru a conferi cu premierul desemnat Viktor Cernomîrdin, față de care și-a exprimat sprijinul, consideră că acesta întruchipează „o mică șansă“ de a încetini prăbușirea țării, dar numai una dintre altele posibile. în acest moment, generalul încearcă însă să convingă că este în interesul tuturor să-l susțină pe Cernomîrdin. Pe măsură ce s-a agravat situația din țară, Lebed și-a reînnoit declarațiile potrivit cărora el nu dorește să devină prese _____________ dintele Rusiei printr-o lovitură militară de stat, ci în urma unui „scrutin normal“. Ceea ce întărește convingerea că el este considerat, în aceste vremuri tulburi pentru țară, salvatorul Rusiei. Chiar și Occidentul îl curtează cu prudență, părând tot mai mult să vadă în el singura personalitate politică rusă care s-ar încumeta și care ar avea capacitatea să taie nodul gordian al complicatului hățiș de interese contradictorii de la Moscova. El are la activ un bilanț ce poate convinge o populație debusolată. A luptat în Afganistan, era adorat de militari, pe când comanda Armata a 14-a rusă a făcut pace în Cecenia, îndepărtat de Elțîn, pe care l-a ajutat să câștige prezidențialele din 1996, a reușit să reapară în forță pe scena politică rusă, câștigând în triumf alegerile din Krasnoiarsk. Proclamându-se apărător al „celor mici contra celor mari“ - deși este sprijinit de miliardarul Boris Berezovski, Lebed practică un populism ambiguu, ce are însă priză la ruși, sensibili la — —— ideea unui „tătuc“ capabil „să transforme Rusia într-o țară mare și bogată", să controleze ceea ce se întâmplă cu ei, să pună capăt haosului și să le ofere o perspectivă. Avertismentele generalului trebuie luate extrem de în serios. El nu este omul care să-și piardă vremea cu declarații inutile. Revenirea lui din Krasnoiarsk la Moscova în criză - ceea ce l-a plasat din nou în centrul evenimentelor - demonstrează că abilul tactician a înțeles perfect că barca se scufundă și că, pentru a nu se duce la fund odată cu ea, este nevoit să acționeze. „Fiți cu ochii pe Lebed“, titrează cotidianul „International Herald Tribune“. Așteptat la Moscova, Clinton a cerut ieri să se întâlnească cu Lebed. Generalul a declarat: „Nu știu despre ce vrea să-mi vorbească, dar așteaptă ceva de la mine“. Un entretien au « Figaro » sur la crise en Russie Lebed : « Le pouvoir peut s’éerouler en 24 heures » Lebed: „Rusia poate exploda în 24 de ore“ marți, 1 septembrie 1998 Țara imprevizibilului , Viie Kirienko, nu e Kirienko 21 august - Cu doar două zile înaintea demiterii întregului cabinet Kirienko, președintele Boris Elțîn susținea sus și tare că tânărul reformist Serghei rămâne la putere. Și aceasta, în pofida scăpării de sub control a economiei, concretizată în devalorizarea spectaculoasă și rapidă a rublei, și în pofida cererilor repetate ale Dumei de a renunța la protejatul său.. 23 august - Schimbare bruscă de atitudine la Kremlin. în seara zilei respective, șeful statului anunță demiterea guvernului Kirienko, care funcționa doar de patru luni. Elțîn renunță astfel, cu mare ușurință, la serviciile lui Kirienko, deși, în aprilie, era dispus să meargă până în pânzele albe - alegerile anticipate - pentru a obține confirmarea acestuia. Totodată, liderul de la Kremlin îl numește pe fostul premier Viktor Cernomîrdin prim-ministru interimar. • Uite demisia, nu e demisia 27 august - Postul american de televiziune CBS informează că președintele Rusiei ar fi semnat o scrisoare de demisie. La numai câteva minute după aceea, Kremlinul infirmă știrea. 28 august - CBS revine cu informația referitoare la demisia lui Elțîn. Acesta ține însă un discurs televizat, în timpul căruia își afirmă intenția de a rămâne la Kremlin. • Uite acordul, nu e acordul 24 august-Cernomîrdin acceptă postul numai în condițiile în care Elțîn renunță la prerogativele sale privind formarea guvernului și amestecul în treburile acestuia. Președintele este constrâns să accepte în principiu târgul propus de fostul premier. 28 august - Acordul este elaborat, cu participarea reprezentanților guvernului, președinției și ai celor două camere ale parlamentului. Sunt strânse toate semnăturile necesare, inclusiv cea a trimisului Kremlinului. Elțîn promite că va semna acordul. 30 august într-un interviu televizat, înregistrat în urmă cu două zile, președintele declară că nu este momentul potrivit pentru schimbarea Constituției ruse, ceea ce înseamnă respingerea acordului convenit inițial. • Uite votul, nu e votul 28 august - Comuniștii și naționaliștii declară că-l sprijină pe Cernomîrdin, în urma acordului intervenit. 30 august - Pe ultima sută de metri, aceștia se răzgândesc. Ei adoptă tactica șantajului, cerând zece posturi în guvern și demisia lui Elțîn în schimbul validării lui Cernomîrdin. O vizită inutilă: Clinton la Moscova Superliderii Bill și Boris, terminați de două femei: Monica și Rubla Președintele SUA, Bill Clinton, va încerca, de astăzi, să se detașeze de mult mediatizatele probleme personale și să-și marcheze din nou prezența, pe scena politică a lumii, printr-o vizită în Rusia. Dar, pentru șeful executivului american și pentru președintele rus - apreciați astăzi de majoritatea analiștilor ca doi viitori foști - noul summit este privit mai mult ca un colac de salvare. Preconizata Yaltă a eșuat înainte de a începe întâlnirea ruso-americană cade însă într-un moment extrem de nefavorabil pentru cei doi lideri. în iulie, când Washingtonul a anunțat oficial că Bill Clinton acceptă invitația lui Elțîn de a se întâlni la Moscova la începutul lunii septembrie, Casa Albă a răspuns strigătului de ajutor al Kremlinului. De altfel, ea a fost anunțată de un Elțîn impulsiv înainte de a fi fost convenită, pe când președintele rus se afla în Marea Britanie la reuniunea G7+1. Atunci, SUA au dezmințit imediat informația. Washingtonul nu făcuse un secret din faptul că nu acceptă un nou summit la Moscova decât dacă legislativul rus ratifică Tratatul START II, de reducere a armamentelor strategice ofensive ale celor doi giganți nucleari, pentru a se pune, în principiu, bazele unui START III. Ulterior însă, Casa Albă a conștientizat faptul că marile probleme economice din Rusia, salariile neplătite cu lunile, opoziția înverșunată a comuniștilor majoritari în parlament împotriva reformei sunt tot atâtea motive pentru care Elțîn să simtă nevoia unei dovezi concrete care să demonstreze că Washingtonul consideră Moscova un partener sine qua non în actuala configurație politică a lumii. în plus, SUA doreau consultări cu Moscova în problema Kosovo. Casa Albă a făcut concesii, renunțând temporar la condiția ratificării START II, sacrificată pe altarul sprijinirii unui președinte rus aflat la ananghie. Dar nici în cele mai negre coșmaruri ale sale, Clinton - pe atunci la apogeul popularității - nu-și imagina că va avea, la rândul lui, nevoie de această vizită; între timp, afectat el însuși de anterior negata și apoi mărturisită „relație nepotrivită“ cu Monica Lewinsky. Clinton, cu reputația în zdrențe, afirmă acum că dorește să ia pulsul Rusiei, într-o încercare hazardată de a crește cu câteva grade temperatura propriei sale imagini. Din programul vizitei sale, cel mai dificil punct pare a fi conferința comună de presă de mâine, prima lui confruntare directă cu ziariștii după ce a recunoscut „raporturile nefirești" cu Monica. Acrobatul Elțîn încearcă, greoi, să se ridice din nou Simpla parcurgere a programului convenit anterior pentru acest summit nu face acum decât să stârnească zâmbete. în ajunul vizitei, Bill Richardson, ambasadorul SUA la ONU, a declarat că „președintele (Clinton) se duce la Moscova pentru a exprima sprijinul Americii față de reformele economice și politice din Rusia și pentru a examina o arie largă de probleme ale situației internaționale care nu pot fi amânate, cum ar fi controlul înarmărilor, proliferarea nucleară, comerțul și investițiile“. Numai că, într-o Rusie cuprinsă de haos, Clinton și importanta sa delegație nu prea mai au cu cine dialoga. Elțîn este președinte numai cu numele, deși Constituția care îi asigură atribuții practic nelimitate rămâne încă în vigoare. Situația economică internă catastrofală și presiunile externe au determinat degringolada rublei care, în căderea sa, l-a antrenat pe ex-premierul reformator Kirienko, acutizând adevăratul păienjeniș de interese contradictorii care formează viața politică rusă, aduse brutal la suprafață și pe care un Elțîn obosit și debusolat nu mai poate face acrobațiile cu care până nu de mult reușea să uimească lumea. Se poate spune, simplificând la extrem, că dacă Monica Lewinsky a fost folosită ca secure pentru prestigiul președintelui american, în ce-l privește pe șeful statului rus rubla este cea care i-a dat lovitura de grație: în atari condiții, este greu de conceput că acest summit se va solda cu rezultate concrete. Desigur, în afara declarațiilor care vor fi trebuie să fie frumoase. Din fabulațiile mass-media occidentale După ce ne-a făcut țigani, presa franceză este îngrijorată de soarta evreilor din Transilvania Ea subliniază „barbaria“ mareșalului Antonescu față de comunitatea evreiască intr-un reportaj semnat de Jean-Luc Porte. Agenția France Presse susține că situația evreilor din România se înrăutățește și că o serie de oameni politici și „anumite“ ziare propagă puncte de vedere antisemite. Totodată, sunt preluate declarații potrivit cărora până și naziștii germani ar fi fost neliniștiți de „barbaria“ manifestată de mareșalul Antonescu față de evrei, ajungând să condamne ceea ce numește „tentative revizioniste de reabilitare a acestuia“, ca făuritor al României Mari. AFP consideră că încercările de prezentare a mareșalului Antonescu drept erou național ar trebui să fie sancționate. AFP uită sau, poate, nu știe că lideri ai comunității evreiești au recunoscut aportul mareșalului Antonescu în salvarea miilor de evrei, care ar fi trebuit să fie trimiși de germani în lagărele de exterminare. După ce presa franceză a publicat, în special în perioada Cupei Mondiale, numeroase articole tendențioase în care românii erau considerați țigani, iată-ne acum și un popor de antisemiți. Prezentăm în continuare textul reportajului AFP: Comunitatea evreiască din nordul Transilvaniei, care număra, în mai 1944, aproape 170.000 de persoane, este astăzi pe cale de dispariție cvasitotală. „La Sighetu Marmației, cu 25.000 de locuitori în 1944, eram aproape 15.000 de evrei. Astăzi, comunitatea noastră nu depășește 60 de persoane, majoritatea bătrâni“, declară Anna Frida Fogel, 69 ani, secretara comunității evreiești din localitate. Dintre cele 14 sinagogi care se aflau în oraș înainte de 1944, una singură a supraviețuit înconjurată de edificii impozante din beton, construite în timpul regimului comunist, starea clădirii fiind deplorabilă. Jumătate dintre sinagogi au fost distruse în 1944 de fasciștii unguri ai lui Miklós Horthy, care au ocupat, din 1940, Transilvania de nord, iar celelalte au căzut victime comuniștilor români. Cele trei centre de studii talmudice din Sighetu Marmației au fost rase de pe fața pământului, în zonele rurale învecinate, cimitirele evreiești par abandonate. „Este o tragedie, în circa 20 de ani comunitatea noastră va dispărea cu desăvârșire“, explică Iulian Sorin, secretar general al Federației Comunităților Evreiești din România. Totuși, toți supraviețuitorii afirmă că românii din Transilvania de nord, spre deosebire de cei din restul țării, au avut în timpul războiului un comportament corect față de evrei. Teresa Răcuciu, 78 ani, evreică deportată la Auschwitz, unde dr. Mengele i-a trimis familia în camerele de gazare, își reamintește: „Jandarmii unguri erau torționari mai răi decât naziștii, dar românii, care sufereau și ei în urma ocupației ungare, ne-au ajutat adeseori, uneori chiar ascunzându-ne. Drama este că tinerii români de astăzi ignoră această perioadă sumbră a istoriei lor, care le-a fost ascunsă în totalitate“. Astfel, istoricul și filozoful Annah Arendt afirmă, în lucrarea sa „Eichmann la Ierusalim - raport asupra banalității răului“, că România era înainte de război țara cea mai antisemită din Europa. Arendt reamintește că mareșalul Antonescu a fost un precursor mai radical decât naziștii în eliminarea mai multor sute de mii de evrei, provocând chiar, în aprilie 1942, proteste vii din partea germanilor, neliniștiți de „barbaria fățișă și lipsa de organizare“ a dictatorului român. Ea subliniază, de asemenea, că „afacerile înfloritoare legate de autorizațiile de imigrare“ începuseră deja încă din vremea lui Antonescu și au continuat firesc sub regimul comunist. Comunitatea evreiească nu-și ascunde îngrijorarea față de actuala recrudescență a profanării cimitirelor evreiești, a jefuirii sinagogilor și a declarațiilor antisemite făcute de unii oameni politici și mai ales de anumite ziare. „Sigur, în România există o lege care condamnă incitarea la ură rasială și, în 1997, am depus o plângere pe lângă Departamentul minorităților din cadrul Guvernului. Această instituție trebuia să sesizeze Parchetul, dar nu s-a făcut nimic", afirmă Iulian Sorin. în acest timp, tentativele revizioniste de reabilitare a lui Antonescu drept un erou național al reunificării României Mari și al luptei anticomuniste sau discursurile antisemite nu sunt sancționate. Chiar dacă Președinția și Guvernul au o atitudine ireproșabilă în această problemă, legea asupra rasismului și antisemitismului nu este aplicată. „într-o situație de criză economică ca cea din prezent, se caută un vinovat și, ca de obicei, evreii sunt găsiți responsabili”, declară Iulian Sorin. Pagină realizată de Departamentul Externe 4 i