Cotidianul, ianuarie 2003 (Anul 13, nr. 1-23)

2003-01-06 / nr. 1

DEZBATERI Șl OPINII Arbitrii bunului simț ■ Ion Iliescu, viitor țap ispășitor Alexandru Ciocălteu Liviu loan Stoiciu . PAGINA 9 ríwSSI&?t:"■'//ti­ty*'M'&'toZf' Zi", i [UNK],'i/i/,%,? 5`*'/*Cotidianul Anul XIII, numărul 1 (3471), luni, 6 ianuarie 2003,16 pagini, două ediții, 5000 lei EDITORIAL Accidentul Un stupid accident de mașină pune sub semnul întrebării funcționarea unor instituții ale presei care, de bine, de rău, reușeau să impună clasei politice respectarea unor reguli ale statului de drept, cel puțin in privința libertății de exprimare. Fără a fi unul dintre acei lideri de opinie care te ține cu răsuflarea tăiată în fața televizorului, un ziarist de stânga al cărui drum până in vârful piramidei a părut, văzut din afară, sinuos, Dumitru Tinu a reușit să impună respectul celor care nu i-au împărtășit ideile și să creeze o organizație, Clubul Român de Presă, care a reprezentat, în ultimă instanță, interesele tuturor ziariștilor. Un bun organizator și negociator, el a i-a așezat față în față pe politicieni și pe jurnaliști, instituționalizănd o forță de care orice putere trebuie să țină seama. Chiar dacă s-ar putea crede că CRP a fost un club exclusivist al patronilor de presă, discuțiile cu cărțile pe masă cu miniștrii Justiției, de exemplu, au mișcat Codul Penal în direcția cerută și de comunitatea internațională, în favoarea liberății de exprimare vitală breslei și statului de drept. Dumitru Tinu a reușit să tempereze disputele din interiorul breslei, la nivelul conducerilor ziarelor centrale, și să-i determine pe directorii acestora - câteodată mai impulsivi - să acționeze în favoarea presei, unitar. Dincolo de principii, libertatea de exprimare poate fi condiționată de o putere autoritară - tendințe au fost­­ și prin pârghii administrative: hârtie, difuzare, taxe vamale pentru importul de tehnologie, impozite. Aproape invizibilă pentru ziariști, lupta pentru a elimina aceste constrângeri ale presei a fost dusă de CRP. Este drept că directorilor de ziare le-a fost mai ușor să deschidă ușile administrației guvernamentale, dar în absența unei instituții reprezentative nu cred că puterea ar fi renunțat la câteva dintre instrumentele care-i puteau asigura confort. Dumitru Tinu este cel care a făcut eforturi personale nebănuite de a legitima CRP, care este o organizație a presei, a patronilor și jurnaliștilor deopotrivă, prin memorabilele întâlniri din 2000 cu candidații la fotoliul prezidențial și nu în ultimul rând prin premiile anuale ale Clubului. Dispariția lui ar putea însemna diminuarea importanței CRP pe frontul libertății de exprimare și implicit o ușurare în tabăra puterii politice care minimalizează importanța jurnalistului, dar nu și pe cea ziarelor. Din acest punct de vedere, Clubul Român de Presă a completat acțiunile celorlalte organizații profesionale cum ar fi centrul pentru Jurnalism Independent sau Agenția de Monitorizare a presei. De aceea succesiunea la conducerea Clubului Român de Presă este importantă pentru întreaga breaslă și trebuie tratată cu toată seriozitatea. Dar prima întrebare după moartea lui Dumitru Ținu a fost ce se va întâmpla cu ziarul Adevărul, care, datorită poziției pe care o ocupă în presa românească - receptat ca un ziar obiectiv, cu audiență și influență -, poate ajunge un trofeu al vreunui politician sau grup de­ interese. Dumitru Ținu a știut care sunt limitele compromisului și a impus în politica editorială o linie constant echilibrată. Ziarul Adevărul a câștigat și pentru că - spre deosebire de multe alte cotidiane din România - nu a înregistrat schimbări majore de atitudine sau în conținutul editorial, fiind considerat un reper, inclusiv de cei care au alte opțiuni ideologice. Pachetul majoritar al ziarului Adevărul deținut de Dumitru Tinu este important pentru presă în general. Aflat acum la limita dintre cotidianul de informații generale și un cel de opinie, la polul opus formulei asumate de tabloid a Libertății, o schimbare majoră - politizare excesivă, alunecare spre comercial - ar priva presa românească de o publicație serioasă, cu tiraj și influență. Loc care cu greu poate fi ocupat de un alt ziar, ținând cont de conservatorismul cititorilor. Ioana LUPEA Fondator Ion RAȚIU Director onorific Octavian PALER FOND FĂRĂ FORME De la 1 ianuarie, identificarea românilor trebuia să se realizeze electronic Cardul de identitate invizibil Anul 2003 ar trebui să aducă o schimbare substanțială în buzunarele românilor: vechile buletine și noile cărți de identitate ar trebui să fie schimbate cu cărți electronice de identitate, într-o țară în care numai câteva mii de comercianți acceptă plata pe card, iar cele câteva sute de bancomate existente în toată țara rămân doar niște casierii ceva mai sofisticate. Guvernul a hotărât că românii trebuie identificați cu ajutorul tehnologiilor de ultimă oră, în ciuda­­ faptului că procesul ar fi trebuit să demareze chiar în acestă lună, Ministerul de Interne tergiversează transferul bazei de date către consiliile locale. Or­donanța 69, publicată în Monitorul Oficial în data de 31 august 2002, prevede, printre altele, eliberarea de consiliile locale, prin intermediul primăriilor, a noilor cărți de identitate în­cepând cu 1 ianuarie 2003. Procesul este estimat a se încheia până cel târziu la sfâr­șitul anului 2006. Deși ordonanța a apărut în regim de urgență, auto­ritățile implicate nu pot desfășura nici un ali­neat al acesteia întrucât normele metodologice care să explice modalitatea de punere în practică a procesului de eliberare a noilor cărți nu există. Ministerul Administrației Publice și cel al Comunicațiilor și Tehnologiei lucrează de zor la forma și conținutul cărții electronice de identitate, dar, din păcate, nu au cum să-și pună în practică munca. Primarul Capitalei, Traian Băsescu, este de părere că acest proces este îngreunat și de demilitarizarea Poliției, care, în opinia lui, „se mărginește doar la schimbarea uniforme­lor“. Primăriile vor trebui să elibereze noile bule­tine, care vor arăta ca un card bancar și vor conține mai multe elemente de siguranță. Singurul impe­diment este faptul că Direcția de Evidență Informatizată a Persoanei nu a început încă să transfere baza de date către primării. Edilii din marile orașe spun însă că Guvernul comandă, dar uită să și plătească. „Năs­­tase a uitat de această prevedere și a transferat către primării diverse ac­tivități, uitând să aloce și fondurile necesare“, a declarat Gheorghe Funar, primarul Clujulu­i. Continuare în PAGINA 3 ✓ Conform Ordonanței 69, cărțile și buletinele de identitate urmau să fie înlocuite de carduri electronice ✓ Măsura trebuia pusă în aplicare de primării de la 1 ianuarie 2003 ✓ Inițiativa guvernamentală s-a lovit, printre altele, de lipsa banilor ✓ Primarii spun că Executivul dă ordine, dar uită să și plătească ✓ Parlamentarii au respins într-o primă fază ordonanța, însă este de așteptat ca aceasta să fie aprobată în câteva săptămâni ✓ Deputatul PD Ion Olteanu spune că PSD pregătește astfel un cadou pentru o firmă agreată de Putere C 1ML ...... "" / . ..­­TABLETA Omul și dlonul Nicolae Balotă ..•••.•.......«..................«.........»•««« Numai omului îi este dat: „din mucegaiuri, bube și noroi...” din lut să-și creeze făpturi după chipul și asemănarea lui. Sau, cel puțin, să închipuie ca posibilă și să încerce o asemenea creație. Se spune despre legendarul rabin Löw din Praga că ar fi dat viață, prin practici magice, unui manechin de Iu­t numit Golem, împăratul Rudolf al II-lea, protectorul lui Kepler (vizitat de Mihai Viteazul, cu care a purtat tratative), fusese sedus, se pare, de această perspectivă a omului dând viață lutului, plămădind­­ cu ajutorul unor tenebroase forțe, printre care și aceea a propriei sale rațiuni - făpturi vii, după chipul și asemănarea sa. (continuare în pagina 9) PROCES Deși a eșuat în prima rundă, urmează episodul doi SCRIITOR al bătăliei sindicatelor cu instituțiile financiare internaționale BNS nu renunță la caii de la bicicleta FMI Anunțată cu surse și trâmbițe, inițiativa BNS de a da în judecată FMI a eșuat lamentabil anul trecut, dar sindicaliștii amenință curând, cu un nou proces, conducerea celei mai mari organizații financiare mondiale. Motivul disputei se referă la acuzele formulate de sindicate la adresa specialiștilor FMI pe motiv că aceștia, în loc să asigure, în țările unde acționează, relansarea economică și diminuarea șomajului, produc, prin recomandările lor, haos și fenomene inverse. Președintele BNS, Dumitru Costin, a anunțat deja că organizația sa a angajat o casă de avocatură, pentru a se lupta eficient în plan juridic cu FMI. Liderul sindical a explicat că nu mai puțin de 20 de avocați, aparținând Casei de Avocatură Dancu, întocmesc la această oră actul de acuzare prin care BNS dă din nou în judecată FMI. Anul trecut, juriștii BNS dădeau în judecată FMI pe motiv că acordul stand-by încheiat cu România încalcă statutul Fondului, iar după o bătălie dusă prin tribunale pe parcursul mai multor luni Curtea de Apel București decidea să respingă ca nefondată cererea de acuzare. PAGINA 3 MMMfMMMMMMMMMMMÎ REPORTAJ ■ Ciobanii miliardari ai Sibiului ■ Lâna cu șase zerouri ■ O sută de mii de capete de oi ■ Legenda lui Vidrighin & Proba bâtei CALAMITĂȚI Drobul de sare, inundațiile și autoritățile Inundațiile au făcut ravagii încă din primele zile ale lui a sute de oameni și a produs trei morți. Ca de fiecare dată, 2003. Deși specialiștii NNMH avertizaseră încă de acum o natura a surprins autoritățile fără un sistem de avertizare săptămână în legătură cu pericolul producerii de a populației care să funcționeze și fără diguri construite inundații, autoritățile locale s-au „făcut“ din nou că din timp, ba, mai mult, chiar și la această oră tot ce se intervin. Situația cea mai gravă s-a înregistrat în județul face este să se aștepte „topirea gheții“. Neamț, unde noul an a adus o viitură care a distrus avuția PAGINA 3­ 9 ENIGMĂ Accidentul căruia i-a căzut victimă directorul Adevărului nu este elucidat complet Cristian Tudor Popescu nu-și explică încă moartea lui Dumitru Ținu a Simona Gheorghe Accidentul de circulație în urma căruia Dumitru Ținu, directorul ziarului Adevărul, a murit este încă neelucidat complet; în cursul zilei de ieri, Cristian Tudor Popescu, redactor-șef al aceleiași publicații, a declarat pentru BBC că nu înțelege ce s-a întâmplat. „Nu înțeleg cum a putut să moară domnul Tinu, pentru că mașina... Practic, avea 999 la 1000 șanse să nu i se întâmple nimic. Habitaclul mașinii nu este deformat, interiorul nu are urme de sânge, m-am uitat Mașina nu putea avea viteză prea mare, pentru că am văzut niște puieți juliți de farul din stânga, spart, în mod normal, un «Volvo» lansat cu viteză mare - îl găseam la 20 de metri în pădure”, a declarat Cristian Tudor Popescu. Chiar dacă moartea lui Dumitru Tinu este de neexplicat, deoarece mașina a fost foarte puțin avariată, medicii legiști susțin că acesta a decedat în urma unor puternice lovituri la cap, fracturarea coloanei vertebrale și leziuni la nivelul toracelui. La rândul lor, polițiștii care s-au ocupat de inspectarea autoturismului în care se afla Dumitru Tinu susțin că mașina nu prezenta defecțiuni tehnice la mecanismele și sistemele ce concurau la siguranța circulației, autoturismul corespunzând din punct de vedere tehnic în momentul producerii accidentului; în prezent, mulți se întreabă ce se va întâmpla cu ziarul Adevărul, în condițiile în care Dumitru Ținu era acționarul majoritar, el deținând 71% din acțiuni. Cristian Tudor Popescu susține că moștenitorii legali vor fi membrii familiei Ținu. „Potrivit legii, ei moștenesc acțiunile pe care dânsul le avea. Indiferent cine deține acest ziar, el trebuie să rămână ceea ce a fost până acum“, a mai declarat pentru BBC redactorul-șef al ziarului Adevărul. Dumitru Ținu ocupa funcția de director la Adevărul din anul 1993. El a murit chiar în ziua de 1 ianuarie a a acestui an, în timp ce se îndrepta de la București către Breaza, localitate unde avea o casă de vacanță. Mașina în care se afla, un Volvo, raia pe banda a doua a drumului, lângă ax, însă la un moment dat a intrat pe contrasens și s-a oprit într-un șanț. Martorii oculari ai accidentului l-au scos pe șofer din mașină, ei susținând că Dumitru Tinu a mai trăit câteva minute după producerea impactului. #4 MMMMMMttttMMOMMMMMOMMMMMMMMMMMewM mmm PAGINA 8 Olimpiada de iarnă a asigurărilor Companiile de asigurări au intrat în „luptă"­­ pentru 100 de milioane de dolari Nud la... paralele La cererea cititorilor, Lavinia Miloșovici, Corina Ungureanu și Claudia Presecan au apărut din nou în revista Shukan Gendai PAGINA 2 . Clădirea Muzeului Național de Artă este revendicată la Strasbourg Retrospectivă și prognoză « " ■ * s . PAGINA 2 . Premierul Ungariei, „turist“ în Cuba O vizită secretă făcută de Peter Medgyessy la Havana agită spiritele la Budapesta PAGINA 2 Plugușorul retrocedărilor la CEDO PAGINA 2 I Cotidianul vă propune o trecere în revistă I a principalelor evenimente sportive ale anului 2002,­­ precum și posibilele evoluții în anul care urmează PAGINILE 10-11 * ; Astăzi vă oferim GRATUIT suplimentul „Litere, arte & idei“ și programele tv pentru perioada 6-9 ianuarie um*! üf

Next