Cronica Sătmăreană, octombrie-decembrie 1969 (Anul 2, nr. 504-582)

1969-10-10 / No. 512

Vineri 10 octombrie 1960 CRONICA SATMAREANA________________ _ ­­ba ordinea zilei In activitatea Organelor judecătorești din Satu Mare „picură" din cînd în cînd cazurile unor Infracțiuni catego­risite prin denumirea de înșelăciu­ne. Pe băncile de acuzare apar persoane care au profitat de buna credință — de multe ori de naivi­tatea — oamenilor, în scopul ob­ținerii unor foloase materiale in­juste, în paguba cuiva. Sînt înșe­lătorii. Cine sînt acești înșelători? Cum își desfășoară ei activitatea dău­nătoare și reprobabilă ? Cum reu­șesc­­ sau nu reușesc­ să-și „cîș­­tige“ creduli și platnici adepți în drumurile lor întortochiate ? Iată, cîteva întrebări la care pentru a răspunde investigări prin materialul de față cîteva cazuri și aspecte de înșelăciune, înșelători și „victime"... La bufetul din Acîș, privit­, și-a făcut apariția un cetățean, necu­noscut prin părțile locului, dar care, foarte curînd, între două pahare, atrage atenția consumato­rilor. — Sînt delegat al I.F. Ilba, și am împuternicire să vînd lemne de foc... Majoritatea celor de față își văd Йn consim­, nu-i interesează sau­­ mu vor sa-i intereseze „momea­la" lansată. Există căi legale, ofi­ciale, de procurare a combustibi­lului, nu prin tranzacții la bufe­te. Dar, iată, unii „atacă momeala". Printre ei, chiar gestionarul bu­fetului, Demiamin Gomboș. Și. ве prinde! — îmi aduci 20 metri steri ? — Pînă-n curte! Dar... Avans: 250 lei! — S-a făcut! Se mai ivește și un al doilea ,­client", Grigore Sas, care dă și el un avans de 10 lei. Dar Adalbert Révész, generosul „delegat", e în realitate un înșe­lător! N-are nici în clin nici în mînecă cu I.F. Ilba. Vinde „lem­­ne-fantezie" din pădurile minciu­nii. Curios însă că r,lemnele-i“ își găsesc trecere! A luat avans pe ele și de la Sabin Chereji (Stația C.F.R. Satu Mare) și de la Iuliu Kovács din Apa­și de la Vasile Rațiu din Moftinu Mic... Desigur, cu aceste „avansuri" dispărea a­­poi, căutînd alte locuri, alți „cum­părători" pentru „lemnele" efeme­re. De ce a ales oare acest drum Adalbert Révész? La cei 34 de ani ai tinereții sale munca, la I.A.S. Ardud sau în altă parte, nu-i putea asigura un cîștig cinstit ? Nu era acel cîștig, oare, o satis­facție materială și morală pentru sine, pentru familia sa și pentru copilu­l minor, care se va rușina în fața prietenilor de joacă pen­tru faptele tatălui său? . .. Pentru meditarea la astfel de întrebări, Adalbert Révész are a­­cum un loc spre care duc toate drumurile înșelăciunii: închisoa­rea. Un finiș dezonorant, dureros, atît pentru cel în cauză, cît și pentru ai lui: părinți, copii, fami­lie. .. Pe strada Ferăstrău, la numărul 2, pensionarul Alexandru Olah și consoarta sa, Ana, își trăiesc acum poate cele mai amare și mai zbu­ciumate clipe din viață. Fiul lor, Alexandru, în floarea vîrstei, de 23 de ani, e condamnat pentru în­șelăciune. Nici cei 7 ani de aca­să, nici anii celor 7 clase elemen­tare și nici perioada a 2 ani de școală profesională — nu și-au copt roadele moral-educative în formarea caracterului său. Cinstei i-a preferat necinstea, ajungînd să bată la poarta vieții ca... înșe­lător. Iată-1. de statură mijlocie, bru­net, cu freză castanie și cu per­ciuni tăiați „la modă", intrînd (nu de mult) la un magazin de pîine și lapte din Garei și adresîndu-se gestionarului Francisc Vagya: — Mama are de vînzare o bute­lie de aragaz. N-o luați ? Spre a obține încredere, Alexan­dru Olah se dă drept careian, mă­celar la o unitate cunoscută din oraș, reușește să-l „ducă" pe ges­tionarul credul, obține un avans de 400 lei, pleacă apoi după „bu­telie" (cu... bicicleta celui înșe­lat !) și... dus a fost­ întristător pentru vîrsta lui! Dar... legea nu iartă, Alexandru Olah nu e la prima infracțiune, deci — tot gratiile. Pentru el, ră­ceala închisorii... Pentru familie, frigul rușinii și al regretelor tar­dive pentru gravele carențe edu­cative care își arată acum reper­cusiunile, ca tristă pecete pe ti­nerețea și viața fiului lor... Pînă unde merge degradarea pricinuită de complacerea în în­șelăciune, reiese din cazul unui alt înșelător, pe nume Vasile Lu­­cuț. Citim din dosarul lui: „Incul­patul Vasile Lucuț, după ce s-a eliberat din penitenciar la data de 10 mai 1968, unde a executat o pedeapsă privativă de 2 ani, pen­tru furt și înșelăciune, a început din nou să înșele cu diferite sume de bani pe diferiți cetățeni.. Oare să fie vorba de o „intoxi­cație cronică" cu microbul înșelă­ciunii ? Tîrît de vîrtejul îngroșat al decăderii din care n-a făcut nici un efort să se smulgă, Vasile Lucuț, își începe prima „lovitură" chiar cu... un ortac de pușcărie, încă neeliberat. — Am fost închis împreună cu fiul d-tale, Iacob... Cu aceste cuvinte s-a prezentat mamei acelui Iacob, respectiv, Măriei Cicău, din Livada, mințin­d-o că se întoarce „acolo", acum liber, ca șofer. Ii transmite bătrî­­nei „rugămintea lui Iacob" de a-i trimite (desigur prin Lucuț!) un pachet și ceva bani. Pleacă apoi, cu pachetul și cu banii... O mai întîlnește pe bătrînă o dată, în Satu Mare, luîndu-i (tot așa) și alți bani, tot pentru Iacobul lăsat la închisoare, spre care... nici gînd n-avea Lucul să plece. Nu­mai că „plecarea" spre închisoa­re tot și-a creat-o. Căci pe strîm­­bele cărări ale înșelăciunii con­­tinuîndu-și mersul, era firesc să-și frîngă pașii. A mai înșelat-o și pe Maria Szatoczki din Satu Mare, obținînd 1.100 lei avans pentru (inexistente)­materiale de­strucții : pe Gheorghe Feher, con­te Ana Simoneac, pe Grigore Boboi pe Alexandru Erdélyi și pe alți cetățeni din Satu Mare, obținînd avansuri pentru diferite servicii sau materiale ireale. Vasile Lucuț își va ispăși acum, e clar, pedeapsa cuvenită, pe ca­re nu ne permitem s-o evaluăm anticipat, pînă la pronunțarea ca­zului aflat în recurs... înșelători și înșelați. Primii, o tagmă de oameni decăzuți, cu o șiretenie orientată spre profituri pe căi necinstite. Ultimii, victime­le lor, sunt de multe ori oameni de bună credință, dar, tot de mul­te ori, persoane cu o credulitate naivă, care „închid ochii" asupra unor aparente ce, în mod firesc, tuturor ar trebui să le dea de gîn­­dit. Oare, cu ce judecată a accep­tat, de exemplu, Maria Zimbru din Satu Mare să-i dea lui Vasile Lu­­cul sute de lei avans pentru can­tități de făină, pe care înșelăto­rul zicea că i le va procura dîn­­du-se drept... muncitor la fabri­ca de pîine. Nu dădea de gîndit nimic aici? ... Credulitatea unora nu numai că plătește tribut înșelăciunii, dar de multe ori îi și favorizează des­fășurarea. Consultîndu-l în acest sens, pe procurorul Ovidiu Micu, de la Procuratura locală Satu Ma­re, consemnăm cîteva concluzii ale discuției. Rep.: — înșelăciunea este con­damnată de societate. Dar... și despre cei înșelați se vorbește ironic, adesea. E în asta o justifi­care ? O.M. : — Oarecare, da. Pentru că, spre a se manifesta, înșelăciu­nea are nevoie de un mediu priel­nic, pe care infractorii îl găsesc în rîndurile credulilor. Fără aceas­tă parte pasivă, pe care o repre­zintă credulul, elementul activ nu și-ar putea realiza planurile, înșe­lătorul n-ar putea comite înșelă­ciuni. Rep.: — în concluzie, deci? O.M. : — Privind elementul pa­siv, adică înșelații o recomandare cu o vorbă din popor: deschide­rea ochilor, evitarea afacerilor în­doielnice, verificarea iadevărului unor fapte, a calității unor per­soane care fac „oferte" dubioase etc.... Cît despre activi, adică despre înșelători, legile sunt aspre îi sancționează statului sever. Articolul 215 din Codul penal pre­vede pentru infracțiunea de în­șelăciune sancțiuni pînă la 3 ani închisoare... Deci, vina și sancțiunea legală. Dar oare nu-i prea puțin spus? Căci cum au mai amintit tribu­tul abaterilor de la etica și de la legile noastre, mai întotdeauna o plătesc nu numai cei vinovați direct ci și alții, indirect. Faptele lor la­să pate dezonoarei și asupra fa­miliilor, asupra școlii prin care au trecut, asupra unității în care au muncit (dacă au și... muncit), asupra localității din care provin și unde factorii care răspund de educația morală publică au tole­rat decăderea unui membru al co­lectivității. Ne punem astfel în­trebarea: Oare numai organele de justiție sînt chemate să se războ­iască cu această racilă socială ? Fără îndoială că e o datorie ce­tățenească a fiecărei colectivități, a fiecărui om cinstit, să lupte pentru stîrpirea acestui rău, prin remarcarea și demascarea mani­festărilor înșelăciunii sub orice formă, prin îndreptarea împotriva ei a curățitorului curent al opi­niei publice. MIRCEA POP­ ­ шУй ■ [UNK]SSS M... ÎNȘELĂCIUNEA ȘI CIMPUL EI PRIELNIC: CREDULITATEA Oameni si­ (hi 1/.Ш Ț * ▼ ▼ ▼ ' Ir H . ■ .­ m ■ Ъ [UNK]Я • M­­­r.„ * f /consh­iniE! Л [UNK] [UNK] т [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] OMUL CU PILE Renunț să-ți fac o prezentare istorică. Sigur recunosc, nu te mai miști în voia ta. Dar asta nu înseamnă că nu exiști, că nu acționezi, că nu alterezi din cînd în cînd viața socială cu prezența ta. Te-am întîlnit în cîteva posturi încît nu știu ce ești și ce învîrți, îți recunosc identitatea, după felul cum îți oferi serviciile — mereu aceleași, oricui și oricînd — și după mirosul tău de co­poi în căutarea prăzii. .Ai auzit că cineva are nevoie de o butelie de aragaz ? Te înființezi imediat la cel în cauză în postura de cel mai bun amic al depozitantului care nu te poate refuza pen­tru nimic în lume. Ai auzit că in oraș au sosit covoare persane ? Te înființezi imediat în postura de coleg, cum­nat, frate, prieten — apeși pe toate clapele pînă îți iese pasiența — și-ți oferi serviciile „fără nici-o obli­gație", dar nu uiți să clipești din ochi cu subînțeles. Ai auzit că cineva are nevoie de serviciu ? Aici te comporți de la caz la caz. Dacă cel în cauză este femeie — și știi că femeile sunt sensibile — operezi în zona afectivă. „Dragă (îi spui dragă deși n-ai văzut-o decît o singură dată), pen­tru tine să nu vorbesc eu cu pîrlitul de cumnatul meu de la cadre ? ! Crezi că a uitat cînd i-am băgat fetița în școală? Pentru tine, păpușa, — iată-te și intim — vorbesc și cu cei de la forțele de muncă.. .". Dacă cel în cauză e bărbat, ataci pe fată ! „Dragă, ci­ne te-a trimis la mine, a știut că pot să rezolv asemenea probleme. Dar oameni sîntem, vorba aia, și știi și dum­­neata că. " Aici te oprești și clipești din nou din ochi sau înalți din umeri și adaugi : „în ce mă privește, pen­­tru mine n-ai nici o obligație....“ „In clipa în care omul promite sau oferă o mică atenție, care în text de lege se numește mită, îl bați protector pe umăr . „Știam că o să ne înțelegem. Eu nu-mi pun obrazul în joc pentru oricine”. Aria cea mai întinsă a „relațiilor" tale cuprinde învățămîntul. Aici nu există profesor cu care să nu fi fost coleg. Pe pișicherul­­ ăla de matematică să nu-l cu­nosc ? Păi, dragă, în liceu eu îi făceam temele și acuma el să taie și să spînzure în carne vie? Fii liniștit, am să-l pun chiar la punct". Nu există inspector cu care să nu fii prieten. Nu există secretar de școală pe care să nu-l cunoști. „Domnule, ascultă-mă pe mine, secre­tarii sunt diavolii examenelor". ... Minți, înșeli, saci și servicii. Munca ta de om cu pile e din ce în ce mai ignorată, cum obișnuiești singur să spui cîteod­ată. („Dragă, îmi ceri un lucru imposi­bil"). Ai putea fi un personaj istoric pe cale de dis­pariție, dar dacă te mai poți mișca, dacă mai poți în­șela, e pentru că mai găsești unii oameni care îți des­chid ușa, (poate și pentru faptul că și lor le-a fost deschisă tot așa), care îți dau un deget că pe urmă știi tu cît să iei. Omule cu pile­ îți spun, în încheiere, povestea cu împăratul care a spart toate oglinzile cînd și-a văzut în ele întreaga urîțenie. „Pilele" tale sînt niște oglinzi care reflectă cazuri de urîțenie socială și de aceea vrem să te spargem. Cred că te voi auzi plîngînd și pe tine printre cioburile lor. C. PRIESCU Desen de VASILE MANESCU din ciclul „Galeria caracterelor". In ziarul nostru nr. 494, din 19 septembrie a.c., în pagina „Oameni și atitudini în instanța conștiin­ței" a apărut ancheta intitulată „INDIFERENTISMUL — CLIMAT FAVORABIL ABUZURILOR" în care au fost criticate abaterile și abuzurile săvîrșite de către Aurel Marian contabil șef la cooperativa de consum din Tășnad. Comitetul orășenesc de partid Tășnad — în răspunsul trimis re­dacției, ne face cunoscut că Aurel Marian (pentru primele abateri — „aventură amoroasă" și com­portări urîte față de subalterni) a fost sancționat de către adunarea generală a organizației de bază de partid cu „vot de blam", iar după ce s-au constatat abuzurile să­vîrșite de către el în serviciu, după ce organele penale au definitivat­ cercetările, organizația de bază de partid a luat din nou în discuție cazul contabilului șef sancționîn­­du-l cu „vot de blam cu avertis­ment". Apreciem măsurile hotărî­­te și bine­venite, luate pe linie de partid în cazul contabilului șef Aurel Marian. Nu același lucru însă se poate spune despre răspunsul Uniunii județene a cooperativelor de con­sum, cu sediul la Cărei, care cu mare întîrziere a luat doar... ju­mătăți de măsuri împotriva con­tabilului șef. Prin adresa nr. 453 din 2 octom­brie a.c., conducerea U.J.G.G. ne face cunoscut că cele relatate în materialul publicat corespund în­­trutotul adevărului, iar împotriva lui Aurel Marian au fost luate măsuri de schimbare din funcție începînd cu 1 octombrie a.c. In articol însă au fost relatate și al­te aspecte privind atitudinea de indulgentă din partea conducerii U.J.G.G. fată de abaterile săvîr­șite de către Aurel Marian. A­­ceastă stare de lucruri se cunoș­tea încă din luna aprilie a.c. și cu toate că au fost cercetate a­­baterile contabilului șef de către mai multe organe, abia după șa­se luni de zile s-au luat mult cu­venitele măsuri. Redacția a așteptat să afle din răspunsul trimis de conducerea U.J.G.G. (președinte Ioan Pluga­­ru), care sunt persoanele răspun­­zătoare de tergiversarea acestei stări de lucruri și ce s-a între­prins de către organul sus-amin­­tit pentru ca acest spirit de to­lerare a unor grave abuzuri să nu se mai perpetueze în viitor. Era necesar — după părerea noastră — să se analizeze cu mai mult simț de răspundere acest caz și să se fi stabilit și măsuri la adresa celor răspunzători de la U.J.G.G. pentru spiritul de îngă­duință față de abateri grave ca cele semnalate, ca și pentru reac­­ționarea cu mare întîrziere, abia la sesizarea ziarului și la inter­venția organului orășenesc de partid, în vederea sancționării contabilului șef Aurel Marian. In concluzie, un răspuns super­ficial, care nu prezintă suficiente garanții pentru o atitudine mai fermă și promptă în viitor față de abateri de felul celor petrecute la cooperativa de consum din Tășnad. Lui Ilie Ruxanda, fost gestio­nar la unul din depozitele I.A.S. Satu Mare i s-a desfăcut contrac­tul de muncă și a fost trimis în judecată. De ce? Pentru că în două luni de zile a delapidat pes­­te 20.000 lei. Numai după ce i s-a făcut inventar de către orga­nele de revizie și după ce miliția a luat cazul în cercetare, tova­rășii de la biroul personal au în­ceput să-l verifice și să vadă în ce _ ape se scaldă această pasăre rară. Nu mică le-a fost însă mira­rea cînd au constatat că Ilie Ruxanda a mai fost condamnat încă de trei ori tot pentru furt din avutul obștesc. Cum a reușit Ilie Ruxanda să se strecoare într-un asemenea post? Mergînd pe firul drumului par­curs de către acest element ne­cinstit, am constatat că el a re­ușit să ducă în eroare salariații de la biroul personal, că aici la I.A.S. a găsit un teren propice unde a putut să-și pună planurile în aplicare, datorită atitudinii de gură-cască, a lucrătorilor, a modu­lui superficial în care au lucrat ei la întocmirea formelor de încadra­re în muncă. In cererea pe care a înaintat-o conducerii întreprinderii pentru angajare, Ilie Ruxanda a scris doar cîteva cuvinte foarte lapidare: „Rog să fiu angajat într-un post de gestionar vînzător. Mă cunoaște Ntov. Chindea." Tovarășul Constantin Domșa, directorul întreprinderii, a pus re­zoluția pe cerere să se verifice persoana în cauză și să i se facă propunerile necesare. Manifestînd o clasă neglijentă și superficialitate în verificarea lui Ilie Ruxanda, nesocotind indica­țiile conducerii întreprinderii, tov. Ioan Nica, șeful biroului personal, a prezentat urgent conducerii în­treprinderii referatul cu propune­rea ca I.R. să fie angajat ca vîn­zător la unul din chioșcurile din piața mare de alimente. Apoi i s-a încredințat gestiunea acestui chioșc, iar după desființare fost transferat la Cărei ca gesti­­­onar la depozit și din nou la Satu Mare tot la un depozit al I.A.S. Nimeni însă nu știa dacă el a lichidat o gestiune cînd lua alta în primire, sau își făcea forme de acoperire a minusului pînă cînd s-a constatat minusul în gestiunea de care am amintit. — Lipsa mea constă în faptul că n-am observat că în adresa prin care am cerut verificarea în jude­țul Vaslui s-a strecurat o mică eroare, adică în loc să se scrie Ruxanda Ilie, dactilografa {?!...) a inversat numele în adresa care s-a expediat scriind Ilie Ruxanda, vînzătoare. Rezultatul verificărilor a fost negativ, adică Ilie Ruxanda (în cazul acesta femeie) nu figu­rează în evidență­ ca să mai fi fost condamnată, adică I.A.S.-ului i s-a răspuns că este necunoscută. — Da, o mică greșeală, o mică eroare care însă costă întreprin­derea peste 20.000 lei în numai două luni de zile. Cine plătește aceste daune ? — (?!).. — Eu mă fac vinovat. .. Aici la biroul personal avem o mie și una de probleme, nu puteam să verific personal fiecare act în parte. — Cîți gestionari aveți? Este vorba de mii de oameni, toți în funcție de gestionar? — l-am întrebat din nou pe tov. Ioan Nica. Șeful biroului personal nu avut timp să verifice, să studieze a­­ctele, referitor la un gestionar căruia i s-au încredințat bunuri materiale în valoare de sute de mii și milioane de lei. Nu a con­trolat dactilografa care a întocmit adresa. A semnat-o cu ochii în­chiși. (Așa procedați întotdeauna, tovarășe Nica ?).Este foarte ușor să afirmăm că a fost o greșeală, o scăpare. Adevărul este că aici s-a lucrat și se mai lucrează încă superficial în verificarea oameni­lor cărora li se încredințează spre manipulare bunuri materiale și ceea ce este mai grav — nu se respectă instrucțiunile privind în­tocmirea actelor necesare de înca­drare a gestionarilor. Tovarășii de la I.A.S., respectiv Ioan Nica și Octavian Prună, șe­ful sectorului magazine I.A.S., nici măcar nu l-a întrebat pe Ilie Ruxanda dacă a mai fost condam­nat, dacă a avut încurcături în gestiune. Ce să se mai complice inutil, cînd e foarte simplu să te mulțumești cu ceea ce a scris necunoscutul în cererea de anga­jare adică faptul că a mai lucrat la I.A.S., în comerț. Oare această simplă afirmație poate constitui o garanție morală și materială în baza căreia să-i încredințeze cuiva o asemenea funcție? Tovarășul ing. Constantin Dom­șa, directorul I.A.S. a rămas sur­prins aflînd de cele petrecute la întreprinderea pe care o con­duce. Gine a greșit, plătește. Condu­cerea întreprinderii va lua cele mai drastice măsuri, se vor ve­rifica toți acei care mînuiesc bu­nuri materiale și li se vor întocmi formele complete de angajare. Ast­fel vom preveni pe viitor sustrage­rile de bunuri din avutul obștesc. Cam tardivă trezire la realitate dar vorba proverbului.... decît niciodată... Am relatat cazul de la I.A.S. Satu Mare pentru că asemenea practici se mai petrec încă în mul­te întreprinderi și în special în unitățile comerciale și șantierele de construcții unde în verificarea celor cărora li s-au încredințat gestiuni s-au manifestat și alte neajunsuri. Acestea au condus la sustragerea de bunuri din avutul statului. Ori este știut că nimănui nu-i este îngăduit să se înfrupte din avutul obștesc. Cpt. de miliție CORNEL NAGHI AU ÎNCHIS ochii­­ SĂ DESCHIDĂ BUZUNARELE!

Next