Cronica, 1970 (Anul 5, nr. 1-52)
1970-09-12 / nr. 37
CRONICA jurnal FILE DE ROMAN . Iți spui că ea a dorit să-ți arate că știe să se poarte ca o adevărată doamnă sau poate, acum, la bâtrinețe, și-a amintit de voi și vă iubește fără să mai „joace teatru", cum spunea mama. Pur și simplu te-a forțat să minînci. Nu-ți era foame, dar ea a insistat și acum constați că ai mîncat mai mult decît obișnuiești tu la prînz. Acum iar beți cafele, ca in fotoliul în care ai dormit tu, de partea cealaltă a mesei, sprijinită intr-un cot, privind-o cum aruncă fumul, cum își scutură țigara și soarbe cafeaua, țuguindu-și buzele. — Și tu cu ce te ocupi acolo ?, n-am înțeles prea bine. — Șofer. Deocamdată, șofer ... Ii surprinzi unda de pe față, a dispreț sau a mirare. — Pe taxi sau pe camion ? —• La o școală pentru amatori. — Și unde stai ? Adică ți s-a dat o locuință, o cameră ?... Și spui și simți că întrebările ei încep să te enerveze. Ai dori să pleci cât mai repede. Femeia asta ți-a devenit nesuferită și, dacă ai mai rămâne, ai fi în stare să-i spui că n-o poți suporta. — Poate veți vinde casa asta și... — Nu mă interesează. — Cum asta, nu mă interesează ? — Uite așa, bine. — După ce n-am să mai fiu nici eu, trebuie să faceți ceva, n-o puteți lăsa în părăsire. Cu voi mai fi în viață... Știi, de multe ori mi-am zis, mai ales de cind m-am întors aici, că fiecare om are pe altcineva care îi păstrează amintirile, care i le continuă, cum să zic. Numai eu n-am pe nimeni. Mama ta îmi spunea : „Lucrurile, boarfele tale îți păstrează amintirile !" — și era aici puțină răutate. Cu ce am fost eu vinovată că ea... Vorbește tot mai încet, fără să te privească, stă cu capul sprijinit într-o mînă, vocea ei are alt timbru, îngroșată puțin și nu mai rîde. — Am trăit destule răsturnări, să se numesc astfel, au fost momente în care m-am încurcat groaznic... Ce crezi, mie mi-a fost ușor ?... O, ce somn îmi este. De la o vreme simt nevoia să dorm tot mai mult, cred că aș dormi zile întregi. Iți închipui poate că viața mea a fost un cîntec, nu ?... îmi amintesc că la început mă jucam de-a viața... Da, exact cum am spus, m-am jucat de-a viața, cînd deodată m-am trezit că nu mai găsesc nici un motiv care să mă salveze de bătrinețe și, pentru că nimeni nu mă mai putea ajuta ... mi-am spus că... Tu nu o mai asculți de mult. Nici nu te interesează povestea ei. Apoi îți dai seama că mătușa ta a tăcut și simți un fel de teamă. Iți ridici capul spre ea și constați că a adormit. A scăpat un papuc din picior, cu o mînă își sprijină capul, fața parcă i s-a mototolit deodată, și-a pierdut luciul ei de „porțelan vechi", gălbui, formele trupului îi sînt rigide, ascuțite, și tu, privind-o, mirat de această transformare bruscă, de degradare, te întrebi dacă nu cumva a murit. Te ridici, pășești încet și-i stingi țigara care a rămas aprinsă în scrumieră. Apoi te apleci asupra-i îți apropii palma de nasul ei. Respiră. Iți aprinzi o țigară, ieși în cerdac, te întorci imediat înapoi, ca și cum ai fi uitat ceva. Te așezi la masă. Zvîcnirile acelea dureroase din tîmple au început din nou și îți simți gura amară, coclită. Camera ți se pare enormă, apăsătoare. Pe dușumeaua fără covor, prăfuită se lățesc cîteva pete, apă sau altceva, care s-a uscat. Pereții au peste tot umflături, sînt coșcoviți și ai senzația că se vor nărui din clipă în clipă. Și deodată ceva ca o ghiară ți s-a înfipt în gît, te strînge, nu mai ai destul aer. Te ridici, te apropii de rafturile cu cărți, scoți o carte și citești cuvintele de pe copertă. O împingi la loc stîrnind praful. Apoi întinzi mina către un sfeșnic de alamă, dar ți-o retragi în aceeași clipă: „Dumnezeule, nu mai este, nu mai există, înțelegi ?” — și, repetînd aceste cuvinte, te răsucești, ocolești masa și te îndrepți spre fereastră. In oglinda enormă, pe care parcă n-ai observat-o pînă acum, te vezi tot, din cap pînă în picioare. Faci un pas spre ea, îți strîngi nodul de la cravată, îți aranjezi colțurile gulerului. „Și acum ?" — îl întrebi pe cel din oglindă. Nu-ți răspunde. Stă nemișcat ca și tine, cu umărul stîng puțin lăsat în jos, te privește nedumerit ca și cum nu te-ar fi întîlnit niciodată, mirat să te întîlnească aici. „Și acum ?" — îl întrebi din nou, simțind că ceva de care nu-ți dai seama se rupe acum în tine, în adîncul tău, și asta te revoltă. Ridici pumnii spre el, dar în aceeași clipă îi lași în jos, neputincios și rușinat. CORNELIU ȘTEIFANACHE Desen de CONST. CIOSU 2 FESTIVALUL DE POEZIE „M. EMINESCU“ 1970 Intre 4—9 octombrie a.c., viața culturală a Iașului va fi dominată de o prestigioasă manifestare, intrată în tradiția acestui oraș : cel de-al doilea Festival de poezie „Mihai Eminescu" — 1970. Pentru această săptămână închinată versului, a fost definitivat un program bogat. El cuprinde, printre altele , recitaluri de poezie eminesciană susținute de actori ieșeni și bucureșteni, program de muzică corală și romanțe la teiul lui Eminescu, organizarea unei ștafete „Intre două lunci cu flori"— cu care prilej vor fi predate albume cuprinzînd creații poetice populare selectate de tineri din județul Iași, popasuri, însoțite de programe de poezii, la Casele Pogor, George Topîrceanu și Otilia Cazimir, dezvelirea de plăci comemorative la locuințele Magdei Isanos și Dimitrie Anghel, etc. In program sînt incluse, de asemenea, un simposion „M. Eminescu", sub auspiciile revistei „Convorbiri literare“, o masă rotundă organizată de revista „Cronica" pe tema : „Tendințe și orientări în lirica actuală" precum și o seară de epigrame la „Bolta rece". „Clubul artelor" va găzdui un concurs de poezie a membrilor cenaclurilor literare din liceele ieșene, în timp ce la Casa tineretului va avea loc un recital de reoezie urmat de solemnitatea acordării „Premiului festivalului“. Saptămîna închinată luceafărului poeziei românești se va încheia cu o deplasare la Ipotești, cu noDasuri la mormîntul lui Ion, Neculce din satul Priaorenii Mici, la casa lui Garabet Ibrăileanu din Ta. Frumos și în lunca bardului de la Mircești. ПИНА ȘI С0 [UNK]1 [UNK]А ȘTIINȚEI Că știința este un proces permanent de devenire întru umanitate, de ființare ca sinteză, constituie, fară îndoială, un fapt de ordinul evidentei. Această evidentă, cum au reliefat, printre altele, recentele Congrese și Conferinte internationale care au avut loc la noi în tară, implică însă și o altă dimensiune, element de importantă covîrșitoare, respectiv imanenta conștientizării plenare raportării valorice dintre știință și a om, expresie clară, de necontestat, a conștiinței de sine a științei. In fapt, recentele manifestări științifice au pus în lumină un cîmp al devenirii științei și o atitudine fată de această devenire a ei, într-un cuvînt, un climat științific românesc, îndreptățit, gîndul pornit să descifreze un asemenea climat științific se clădește, deopotrivă, din solul a ceea ce reprezintă realizările românești în știință în raport cu înfăptuirile similare de pretutindeni și din atitudinea profund umanistă a viziunii noastre față de știință, de cultivare a unui spirit constructiv față de imperativele ei. Ceea ce trebuie remarcat, în această privință, este orizontul vast, multidisciplinar, caracterizat prin complexitatea problemelor și aspectelor implicate, a respectivelor evenimente științifice. Astfel, în cadrul celui de-al XVI-lea Congres internațional de fizică Ampère, desfășurat la București între 1—5 septembrie, la care au participat peste 600 de savanți de reputație mondială din peste 30 de țări, lucrările desfășurate în trei sesiuni paralele, cu prezentarea a 23 conferințe și 250 comunicări originale, au disputat probleme axate pe domenii de bază ale fizicii actuale, comunicînd rezultate obținute de oamenii de știință în diverse laboratoare de fizică, biologie, chimie sau tehnică, din țări ale Europei, Americii, Asiei și Africii, rezultate care, pe lîngă importanța avută pentru cercetările fundamentale de fizică atomică și nucleară, lărgind aria gnoseologiei, au contribuit la realizarea de remarcabile aplicații tehnice aflate în slujba progresului și civilizației. De asemenea, la Iași, între 1—1 septembrie, a avut loc Conferința privind calculul seismic al structurilor, întîlnire științifică de amploare, cu participare internațională, care a reunit specialiști din domeniul ingineriei seismice din 14 tari ale lumii, avînd ca obiectiv central trasarea unor căi de convergență rapidă pe diverse planuri — ca cercetare, proiectare și execuție — a rezultatelor investigațiilor din acest domeniu, și orientarea acestora spre scopul final al apărării construcțiilor împotriva efectelor distrugătoare ale seismelor, prevăzând un echilibru între eficiența structurilor și nivelul cheltuielilor investite în construcții. Paralel, la București și Constanța, și-a desfășurat lucrările cel XXlI-lea Congres international de-al de istorie a medicinii, cu participarea unor delegații din 40 de țări ale lumii, care, dincolo de aspectele concrete dezbătute, a reliefat că științele medicale au rolul esențial de a contribui hotărîtor la apărarea vieții și sănătății celui mai prețios tezaur al societății—omul. Apoi, între 29—31 august, s-a ținut la Iași cea de-a VII-a Conferință națională de știință a solului, care a avut în centrul atenției elucidarea principalelor probleme de geneza, eroziune, evoluție și folosire eficientă a solurilor, relevîndu-se scopul major al acestei științe de punere în valoare maximă a fertilității terenurilor și de ameliorare a însușirilor acestora pe baza cunoașterii întregului complex de factori ecologici. In același timp, s-au desfășurat în București lucrările primului Congres international pentru predarea limbii și literaturii latine, cu participarea unor reprezentanți de seamă din 26 de tari de pe patru continente, și avînd drept obiectiv cercetarea influentelor limbii și literaturii latine în cultura universală, cît și metodele de predare a acestor discipline în învățămînt, precizîndu-se astfel aspecte importante implicate de problemele fundamentale ale umanismului latin. De asemenea, începînd cu 7 septembrie, în Sala Palatului s-au desfășurat lucrările celui de al XXXIX-lea Congres de chimie industrială, prestigioasă întîlnire științifică axată pe tema corelației esențiale dintre chimie și progres, reunind peste 1.400 de reprezentanți din 20 de țări. Impunîndu-se atît prin număr cît și prin diversitatea tematicii, aceste evenimente mele disparate, nu au rămas fereci s-au reunit firesc într-un tot integrator de sens, într-o imagine de ansamblu a științei, conștientizîndu-se în esențialitatea sa. Se poate spune, că în cadrul acestor manifestări științifice, cărora tara noastră le-a oferit demnitatea unui înalt patronaj, s-a afirmat în toată rezonanța sa un element specific contemporaneității ca raportare între știință și om —• vocația umanistă a științei. Iar în această ordine, prin conținutul și semnificația lor, lucrările prezentate de oamenii de știință români și-au săpat pe fondul general al științei marca propriei orizontități. Orizontitate proprie științei noastre care, în acest peisaj generos de confruntare a ideilor, a relevat identitatea de sens între semnificația umanistă a științei și politica sață de știință a conducerii noastre de partid și de stat 0 PROPUNERE Interviul marginal din România literară de saptamma trecută, luat pictorului Ion Nicodim nu acoperă pretențiosul titlu Condiția capodoperei; noi însă reținem avansarea unei idei extrem de interesante, care, materializată, ar da un nou orizont plasticii românești contemporane, i-ar conferi acesteia un plus de universalitate, întrebat de reporter ce succese a înregistrat în ultimul timp, peste hotare, pictorul Ion Nicodim pretextează pe marginea Bienalei internaționale de desen de la Rijeka (Iugoslavia), unde a obținut recent un premiu, pentru a sublinia că manifestarea aceasta se bucură de un deosebit prestigiu prin faptul că fondurile de organizare și premiere provin din contribuțiile diverselor instituții iugoslave care înțeleg să sprijine în felul acesta punerea în competiție a artei iugoslave cu arta străină. — Crezi că și noi am putea să ne gîndim la un lucru similar ?, întreabă firesc reporterul. Răspunsul pictorului : Utilitatea unei manifestări internaționale de artă plastică la noi în țară nu mai e nevoie de comentat. Față de toate celelalte domenii, singure artele plastice sînt văduvite de acest lucru. Rezime concluzia și subscriemi. Cu încrederea că pagina 25 a României literare va poposi și pe niște hnuma birouri. . DESPRE ONESTITATEA „AMINTIRILOR“ Fiind la modă rememorările și amintirile literare de tot felul, George Hangdnu semnează în ultimul număr al României literare un asemenea material, pretențios intitulat Lucian Blaga și cultura franceză. Titlul, ca orice titlu, promite un complex de subtile observații privitoare la relația lui Blaga cu fondul culturii franceze și, poate, la urmele acesteia în creația blagiană. Articolul însă, departe de a se referi la asemenea chestiuni, debutează cu o lungă istorisire a modului în care autorul a făcut cunoștință cu Blaga. Am fi tentați, prin urmare, să credem că e vorba de niscaiva amintiri, transcrieri ale unor convorbiri cu Blaga despre valorile franceze, cu atît mai mult cu cît, după știința noastră, specialitatea lui George Hanganu are mare tangență cu acest domeniu. Tonul și întreaga regie a materialului țintesc tocmai să ne facă a crede în veridicitatea „amintirilor” pe care ie conține. Cu tot regretul, mărturisim că n-o putem face și iată de ce : autorul își subintitulează primul paragraf Blaga și impresionismul, rezumînd ori parafrazînd în cuprinsul său (citatele, care s-ar fi impus, or fi șters impresia rememorării), paradoxal, pagini din țări și etape E.P.L., 1968, articolele Impresionismul (p. 118—128), Noul stil (p. 129—132) și Reflexii asupra stării estetice (p. 35—41). Ce e drept, printre parafraze mai apar și propoziții, de o banalitate fără cusur, datorate lui G. H. : „Blaga avea darul de a sesiza trăsăturile evidente ale unei sensibilități înrudite cu propria sensibilitate". Și mai departe : „Poetul Blaga înțelege diferitele curente literare și artistice, prin sensibilitatea și intuiția sa care nu-l înșeală. Aceasta nu exclude unele rezerve". Sau : „Blaga îmi vorbea despre inteligenta sensibilă criticii de artă deoarece, după păarerea sa, o inteligentă lipsită de sensibilitate e săracă, sterilă, neputincioasă", frază a cărei formulare logică vorbește mai mult despre autor decît despre Blaga, insinuînd lucruri pe care primul le-a trecut parcă voit cu vederea Eroarea de metodă a „confesiunii" lui G. H. apare și mai evidentă ln a doua parte (Clasicism, romantism), unde scrie printre altele : „Blaga n-o aprecia pe George Sand. Zîmbea: o femeie căreia îi place să poarte straie bărbătești" (s.n.). In volumul Zări și etape, de care am mai pomenit, apare însă la p. 178 următorul pasaj : „George Sand se simțea aproape un bărbat, altfel n-ar fi adoptat un nume bărbătesc și n-ar fi îndrăgit așa de mult dafina bărbătească". Sursa lui G. H. transpare și în rîndurile următoare celor pe care le-am citat și unde pomenește de teoria FB a lui Weininger (cf. Blaga, Weininger, în Zări și etape, p. 176—182). E drept că autorul ne invită într-o notă de la sfîrșitul articolului să consultăm două volume ale filozofului-poet (la unul am făcut trimiterile necesare, celălalt eronicul și cîntecul virstelor), dar oare e destul ? Nu era mai nimerit ca să se tipărească numai notița în cauză? Oricum, ar fi fost mai justificată decît masivul „inventar“ al lui G. N. „DUEZ“ DE ANDI ANDRIEȘ Talentatul dramaturg Andi Andrieș—autor a cărui comedie „Grădina cu trandafiri" a circulat, acum cîtiva ani, pe multe scene — revine în atenția spectatorilor cu o nouă comedie de actualitate — „Duet" caracterizată prin acuitatea observației asupra unor realități contemporane, prin tonul lucid cu tente satirice, printr-un dialog de mare spontaneitate comică și printr-o diversitate tipologică foarte precis conturată. . Date fiind aceste calități ale textului, el a reținut atenția cîtorva teatre. Astfel, la teatrul „M. Eminescu" din Botoșani au început deja repetițiile, iar la Naționalul din Iași se va trece în scurt timp la alcătuirea distribuției. Comedia „Duet” se mai află înscrisă și în repertoriul teatrului din Constanța, ERATĂ numărul trecut. în articolul ,re dificultățile criticii stilistice (I), 1 corect al volumului citat este nalitatea se va citi generalitatea. — Sculptura .Cîntece, reprodusă in numărul trecut al ,Cronicii" esta opera lui Iftimie Birleanu. Mă tem că, atunci cînd a pornit către prima întîlnire cu spectatorii ieșeni, antrenorul Mărdărescu s-a cumpănit pe dreptul și a pășit cu stîngul. Rezultatele s-au văzut : în echipa de tineret, Mărdărescu-junior a evoluat atît de bine încît a trebuit să fie degrabă înlocuit cu un fotbalist, iar echipa „mare" ne-a oferit (mai ales înaintarea și mijlocașii) un spectacol ce amintea izbitor de oină plus țurcă plus carting plus ceva fotbal. S-au schimbat multe în jocul „Politehnicii", dar, a naibii treabă, nu s-a modificat nimic. E adevărat, gazonul era mai ud decît o pădure de alge. E adevărat, adversarul (C.F.R. Timișoara) a fost sub-mediocru și-i greu pînă și table să joci cu-n ageamiu , te dă afară cînd nu trebuie, ție-ți pică gherla gherlelor și te poți trezi cînd ți e lumea mai dragă făcut marți ca la Brăila. Tot adevărat este și faptul că un antrenor, oricare ar fi acela, nu poate face minuni peste noapte (citiți peste vară). Adevărate-s toate, dar ieșenii vor să aibă o echipă zdravănă, serioasă și puternică - și abia acesta mi se pare adevărul adevărurilor. Prea cinstite Don Gil, pune-te pe treabă din toată inima. Ieșenii îți prețuiesc ambiția; n-ar strica să-ncerci vreo transfuzie, poate, cine știe, ai aceeași grupă sangvină cu Superman. Doar așa ne-am aminti că numărul 9 al „Politehnicii" se află pe teren și în alte cazuri decît atunci cînd este fluierat în ofsaid... „Ăștia-s oamenii, cu ăștia defilăm" - zice Baranga — dar cei ce nu țin ritmul s-ar cuveni să se ia după lanul, Stoicescu, Iordache, nu invers. Oricum, sper la treabă, Dan Gil. Două puncte le-ai încrestat în grindă, la mai multe și la mai... convingătoare. Cîtă vreme ai gînduri bune, ieșenii sînt trup și suflet alături de dumneata. Pretențiile lor fiind, zice-se mici : 1. vor fotbal; 2. vor puncte. Ca să fie clar. Paradoxal, dar un jucător de fotbal profesionist din străinătate se poate transfera mai ușor decît... amatorii din România! Dacă sindicalistul Ghiță Tîșpoc vrea să-și încerce șutul într-un meci de divizia C și este legitimat la echipa „Gloria" Fofileni, apoi se leagă de glia gazonată din comuna sus-numită mai ceva decît șerbii de odinioară. Sportul înseamnă destindere, distracție, sănătate. Dacă la „Gloria" antrenorul este absurd și secretarul clubului pișicher, dacă vestiarele sînt părăginite și dușurile mai moarte decît sirenele din Marea Moartă, dacă, în fine, noul jucător are alte idei despre fotbal decît strategii din Fofileni, ce poate face Ghiță Țîșpoc ? Mai nimic. Pactul faustic a fost încopoiat la dosar și chiar dacă practicarea fotbalului la „Gloria" nu poate însemna, pentru omul nostru, destindere, distracție, sănătate, pînă nu cade din cer cu hîrzobul hîrtiuța denumită, ca pe vremea lui Spartacus, „Dezlegare", șutul lui Țîșpoc nu aparține lui Țîșpoc, ci clubului din Fofileni. Și drept îi ? I cunoșteam pînă mai ieri pe Corado Negreanu într-o esențială și, credeam, unică ipostază: aceea de actor ce construiește cu inteligență și meticulozitate șase-șapte personaje pe stagiune, în umbra protectoare a tribunelor de la „Giulești". Și iată că o măruntă cărticică („Artiști și alții cu undița") dezvăluie, pentru mine surprinzător, un al doilea Corado Negreanu, scriitorul. Un mînuitor al condeiului înzestrat cu har în cea mai deplină accepțiune a cuvîntului, capabil să înțeleagă natura ca pe o taină mare și să folosească undița ca pe o antenă ce rezonează pînă și la lungimea de undă pe care murmură stuful din ghiolul laculii. Umor, fină și pătrunzătoare observație psihologică, remarcabilă capacitate de a portretiza și, mai ales, adîncă dragoste pentru apă și sălcii, ca o foame în veci nepotolită — iată ce veți afla în cărticica editată de „Albatros". Nea Corado, va trebui să ne întîlnim odată în Deltă... M. R. I.