Cronica, 1970 (Anul 5, nr. 1-52)

1970-09-12 / nr. 37

CRONICA jurnal FILE DE ROMAN . Iți spui că ea a dorit să-ți arate că știe să se poarte ca o adevărată doamnă sau poate, acum, la bâtrinețe, și-a amintit de voi și vă iubește fără să mai „joace tea­tru", cum spunea mama. Pur și simplu te-a forțat să mi­­nînci. Nu-ți era foame, dar ea a insistat și acum con­stați că ai mîncat mai mult decît obișnuiești tu la prînz. Acum iar beți cafele, ca in fotoliul în care ai dormit tu, de partea cealaltă a mesei, sprijinită intr-un cot, pri­vind-o cum aruncă fumul, cum își scutură țigara și soar­be cafeaua, țuguindu-și buzele. — Și tu cu ce te ocupi acolo ?, n-am înțeles prea bine. — Șofer. Deocamdată, șofer ... Ii surprinzi unda de pe față, a dispreț sau a mirare. — Pe taxi sau pe camion ? —• La o școală pentru amatori. — Și unde stai ? Adică ți s-a dat o locuință, o ca­meră ?... Și spui și simți că întrebările ei încep să te enerveze. Ai dori să pleci cât mai repede. Femeia asta ți-a deve­nit nesuferită și, dacă ai mai rămâne, ai fi în stare să-i spui că n-o poți suporta. — Poate veți vinde casa asta și... — Nu mă interesează. — Cum asta, nu mă interesează ? — Uite așa, bine. — După ce n-am să mai fiu nici eu, trebuie să faceți ceva, n-o puteți lăsa în părăsire. Cu­ voi mai fi în via­ță... Știi, de multe ori mi-am zis, mai ales de cind m-am întors aici, că fiecare om are pe altcineva care îi păs­trează amintirile, care i le continuă, cum să zic. Numai eu n-am pe nimeni. Mama ta îmi spunea : „Lucrurile, boarfele tale îți păstrează amintirile !" — și era aici puțină răutate. Cu ce am fost eu vinovată că ea... Vorbește tot mai încet, fără să te privească, stă cu capul sprijinit într-o mînă, vocea ei are alt timbru, îngroșată puțin și nu mai rîde. — Am trăit destule răsturnări, să se numesc astfel, au fost momente în care m-am încurcat groaznic... Ce crezi, mie mi-a fost ușor ?... O, ce somn îmi este. De la o vreme simt nevoia să dorm tot mai mult, cred că aș dormi zile întregi. Iți închipui poate că viața mea a fost un cîntec, nu ?... îmi amintesc că la început mă jucam de-a viața... Da, exact cum am spus, m-am ju­cat de-a viața, cînd deodată m-am trezit că nu mai găsesc nici un motiv care să mă salveze de bătrinețe și, pen­tru că nimeni nu mă mai putea ajuta ... mi-am spus că... Tu nu o mai asculți de mult. Nici nu te interesează povestea ei. Apoi îți dai seama că mătușa ta a tăcut și simți un fel de teamă. Iți ridici capul spre ea și constați că a adormit. A scăpat un papuc din picior, cu o mînă își sprijină capul, fața parcă i s-a mototolit deodată, și-a pierdut luciul ei de „porțelan vechi", găl­bui, formele trupului îi sînt rigide, ascuțite, și tu, pri­vind-o, mirat de această transformare bruscă, de de­gradare, te întrebi dacă nu cumva a murit. Te ridici, pășești încet și-i stingi țigara care a rămas aprinsă în scrumieră. Apoi te apleci asupra-i îți apropii palma de nasul ei. Respiră. Iți aprinzi o țigară, ieși în cerdac, te întorci imediat înapoi, ca și cum ai fi uitat ceva. Te așezi la masă. Zvîcnirile acelea dureroase din tîmple au început din nou și îți simți gura amară, coc­lită. Camera ți se pare enormă, apăsătoare. Pe dușu­meaua fără covor, prăfuită se lățesc cîteva pete, apă sau altceva, care s-a uscat. Pereții au peste tot um­flături, sînt coșcoviți și ai senzația că se vor nărui din clipă în clipă. Și deodată ceva ca o ghiară ți s-a înfipt în gît, te strînge, nu mai ai destul aer. Te ridici, te apropii de rafturile cu cărți, scoți o carte și citești cuvintele de pe copertă. O împingi la loc stîrnind pra­ful. Apoi întinzi mina către un sfeșnic de alamă, dar ți-o retragi în aceeași clipă: „Dumnezeule, nu mai este, nu mai există, înțelegi ?” — și, repetînd aceste cuvinte, te răsucești, ocolești masa și te îndrepți spre fereastră. In oglinda enormă, pe care parcă n-ai observat-o pînă acum, te vezi tot, din cap pînă în picioare. Faci un pas spre ea, îți strîngi nodul de la cravată, îți aranjezi colțurile gulerului. „Și acum ?" —­ îl întrebi pe cel din oglindă. Nu-ți răspunde. Stă nemișcat ca și tine, cu umărul stîng puțin lăsat în jos, te privește nedumerit ca și cum nu te-ar fi întîlnit niciodată, mirat să te în­­tîlnească aici. „Și acum ?" — îl întrebi din nou, simțind că ceva de care nu-ți dai seama se rupe acum în tine, în adîncul tău, și asta te revoltă. Ridici pumnii spre el, dar în aceeași clipă îi lași în jos, neputincios și rușinat. CORNELIU ȘTEIFANACHE Desen de CONST. CIOSU 2 FESTIVALUL DE POEZIE „M. EMINESCU“ 1970 Intre 4—9 octombrie a.c., viața culturală a Iașului va fi dominată de o prestigioasă manifestare, intrată în tradiția acestui oraș : cel de-al doilea Festival de poezie „Mihai E­­minescu" — 1970. Pentru această săptămână închinată versului, a fost definitivat un program bogat. El cu­prinde, printre altele , recitaluri de poezie eminesciană susținute de ac­tori ieșeni și bucureșteni, program de muzică corală și romanțe la teiul lui Eminescu, organizarea unei ștafete „Intre două lunci cu flori"— cu care prilej vor fi predate al­bume cuprinzînd creații poetice populare selectate de tineri din ju­dețul Iași, popasuri, însoțite de pro­grame de poezii, la Casele Pogor, George Topîrceanu și Otilia Cazimir, dezvelirea­­­ de plăci comemorative la locuințele Magdei Isanos și Dimitrie Anghel, etc. In program sînt incluse, de ase­menea, un simposion „M. Eminescu", sub auspiciile revistei „Convorbiri literare“, o masă rotundă organizată de revista „Cronica" pe tema : „Tendințe și orientări în lirica ac­tuală" precum și o seară de epi­grame la „Bolta rece". „Clubul artelor" va găzdui un concurs de poezie a membrilor ce­naclurilor literare din liceele ieșene, în timp ce la Casa tineretului va avea loc un recital de reoezie ur­mat de solemnitatea acordării „Pre­miului festivalului“. Saptămîna închinată luceafărului poeziei românești se va încheia cu o deplasare la Ipotești, cu noDa­­suri la mormîntul lui Ion, Neculce din satul Priaorenii Mici, la casa lui Garabet Ibrăileanu din Ta. Fru­mos și în lunca­ bardului de la Mircești. ПИНА ȘI С0 [UNK]1 [UNK]А ȘTII­NȚEI Că știința este u­n proces per­manent de devenire întru umani­­tate, de ființare ca sinteză, con­stituie, fară îndoială, un fapt de ordinul evidentei. Această eviden­tă, cum au reliefat, printre alte­le, recentele Congrese și Confe­­rinte internationale care au avut loc la noi în tară, implică însă și o altă dimensiune, element de im­portantă covîrșitoare, respectiv i­­manenta conștientizării plenare raportării valorice dintre știință și a om, expresie clară, de necontestat, a conștiinței de sine a științei. In fapt, recentele manifestări știin­țifice au pus în lumină un cîmp al devenirii științei și o atitudine fată de această devenire a ei, în­­tr-un cuvînt, un climat științific românesc, îndreptățit, gîndul pornit să descifreze un asemenea climat științific se clădește, deopotrivă, din solul­ a ceea ce reprezintă realizările românești în știință în raport cu înfăptuirile similare de pretutindeni și din atitudinea profund umanistă a viziunii noastre față de știință, de cultivare a unui spirit construc­tiv față de imperativele ei. Ceea ce trebuie remarcat, în a­­ceastă privință, este orizontul vast, multidisciplinar, caracterizat prin complexitatea problemelor și aspec­telor implicate, a respectivelor eve­nimente științifice. Astfel, în cadrul celui de-al XVI-lea Congres inter­național de fizică Ampère, desfășu­rat la București între 1—5 septem­brie, la care au participat peste 600 de savanți de reputație mondială din peste 30 de țări, lucrările des­fășurate în trei sesiuni paralele, cu prezentarea a 23 conferințe și 250 comunicări originale, au disputat pro­bleme axate pe domenii de bază ale fizicii actuale, comunicînd re­zultate obținute de oamenii de știin­ță în diverse laboratoare de fizică, biologie, chimie sau tehnică, din țări ale Europei, Americii, Asiei și Africii, rezultate care, pe lîngă im­portanța avută pentru cercetările fun­damentale de fizică atomică și nu­cleară, lărgind aria gnoseologiei, au contribuit la realizarea de remarca­bile aplicații tehnice aflate în sluj­ba progresului și civilizației. De asemenea, la Iași, între 1—1 septembrie, a avut loc Conferința privind calculul seismic al structu­rilor, întîlnire științifică de amploa­re, cu participare internațională, care a reunit specialiști din domeniul in­gineriei seismice din 14 tari ale lu­mii, avînd ca obiectiv central tra­sarea unor căi de convergență ra­pidă pe diverse planuri — ca cer­cetare, proiectare și execuție — a rezultatelor investigațiilor din acest domeniu, și orientarea acestora spre scopul final al apărării construcții­lor împotriva efectelor distrugătoare ale seismelor, prevăzând un echili­bru între eficiența structurilor și nivelul cheltuielilor investite în con­strucții. Paralel, la București și Constanța, și-a desfășurat lucrările cel XXlI-lea Congres international de-al de istorie a medicinii, cu participarea unor delegații din 40 de țări ale lumii, care, dincolo de aspectele concrete dezbătute, a reliefat că științele medicale au rolul esențial de a contribui hotărîtor la apărarea vieții și sănătății celui mai prețios tezaur al societății—omul. Apoi, în­tre 29—31 august, s-a ținut la Iași cea de-a VII-a Conferință naționa­lă de știință a solului, care a avut în centrul atenției elucidarea princi­palelor probleme de geneza, eroziu­ne, evoluție și folosire eficientă a solurilor, relevîndu-se scopul major al acestei științe de punere în va­loare maximă a fertilității terenuri­lor și de ameliorare a însușirilor a­­cestora pe baza cunoașterii întregu­lui complex de factori ecologici. In același timp, s-au desfășurat în Bucu­rești lucrările primului Congres in­ternational pentru predarea limbii și literaturii latine, cu participarea u­­nor reprezentanți de seamă din 26 de tari de pe patru continente, și avînd drept obiectiv cercetarea in­fluentelor limbii și literaturii latine în cultura universală, cît și meto­dele de predare a acestor discipline în învățămînt, precizîndu-se astfel aspecte importante implicate de pro­blemele fundamentale ale umanismu­lui latin. De aseme­nea, începînd cu 7 septembrie, în Sala Palatului s-au desfășurat lucrările celui de al XXXIX-lea Congres de chimie in­dustrială, prestigioasă întîlnire științifică axată pe tema corelației esențiale dintre chimie și progres, reunind peste 1.400 de reprezentanți din 20 de țări. Impunîndu-se atît prin număr cît și prin diversitatea tematicii, aces­te evenimente mele disparate, nu au rămas fere­ci s-au reunit fi­resc într-un tot integrator de sens, într-o imagine de ansamblu a știin­ței, conștientizîndu-se în esențialita­­tea sa. Se poate spune, că în cadrul a­­cestor manifestări științifice, cărora tara noastră le-a oferit demnitatea unui înalt patronaj, s-a afirmat în toată rezonanța sa un element spe­cific contemporaneității ca raportare între știință și om —• vocația uma­nistă a științei. Iar în această or­dine, prin conținutul și semnificația lor, lucrările prezentate de oamenii de știință români și-au săpat pe fondul general al științei marca pro­priei orizontități. Orizo­ntitate proprie științei noastre care, în acest peisaj generos de confruntare a ideilor, a relevat identitatea de sens între sem­nificația umanistă a științei și poli­tica sață de știință a conducerii noastre de partid și de stat 0 PROPUNERE Interviul marginal din România li­terară de saptam­ma trecută, luat pictorului Ion Nicodim nu acoperă pretențiosul titlu Condiția capodope­rei; noi însă reținem avansarea u­­nei idei extrem de interesante, care, materializată, ar da un nou ori­zont plasticii românești contempo­rane,­­ i-ar conferi acesteia un plus de universalitate, întrebat de reporter ce succese a înregistrat în ultimul timp, peste hotare, pictorul Ion Nicodim pretex­tează pe marginea Bienalei interna­ționale de desen de la Rijeka (Iu­goslavia), unde a obținut recent un­ premiu, pentru a sublinia că mani­festarea aceasta se bucură de un deo­sebit prestigiu prin faptul că fon­durile de organizare și premiere pro­vin din contribuțiile diverselor in­stituții iugoslave care înțeleg să spri­jine în felul acesta punerea în com­petiție a artei iugoslave cu ar­ta străină. — Crezi că și noi am putea să ne gîndim la un lucru similar ?, în­treabă firesc reporterul. Răspunsul pictorului : Utilitatea unei manifes­tări internaționale de artă plastică la noi în țară nu mai e nevoie de comentat. Față de toate celelalte do­menii, singure artele plastice sînt văduvite de acest lucru. Rezime concluzia și subscriemi. Cu încrederea că pagina 25 a României literare va poposi și pe niște h­­numa birouri. . DESPRE ONESTITATEA „AMINTIRILOR“ Fiind la modă rememorările și a­­mintirile literare de tot felul, Geor­ge Hangdnu semnează în ultimul număr al României literare un ase­menea material, pretențios intitulat Lucian Blaga și cultura franceză. Titlul, ca orice titlu, promite un complex de subtile observații pri­vitoare la relația lui Blaga cu fon­dul culturii franceze și, poate, la ur­mele acesteia în creația blagiană. Articolul însă, departe de a se referi la asemenea chestiuni, debutează cu o lu­ngă istorisire a modului în ca­re autorul a făcut cunoștință cu Bla­ga. Am fi tentați, prin urmare, să credem că e vorba de niscaiva a­­mintiri, transcrieri ale unor convor­biri cu Blaga despre valorile fran­ceze, cu atît mai mult cu cît, după știința noastră, specialitatea lui George Hanganu are mare tangență cu acest domeniu. Tonul și întrea­ga regie a materialului țintesc toc­mai să ne facă a crede în veri­dicitatea „amintirilor” pe care ie conține. Cu tot regretul, mărturisim că n-o putem face și iată de ce : autorul își subintitulează primul pa­ragraf Blaga și impresionismul, re­­zumînd ori parafrazînd în cuprinsul său (citatele, care s-ar fi impus, or fi șters impresia rememorării), para­doxal, pagini din țări și etape E.P.L., 1968, articolele Impresionismul (p. 118—128), Noul stil (p. 129—132) și Reflexii asupra stării estetice (p. 35—41). Ce e drept, printre parafraze mai apar și propoziții, de o banalitate fără cusur, datorate lui G. H. : „Bla­­ga avea darul de a sesiza trăsăturile evidente ale unei sensibilități înru­dite cu propria sensibilitate". Și mai departe : „Poetul Blaga înțelege dife­ritele curente literare și artistice, prin sensibilitatea și intuiția sa ca­re nu-l înșeală. Aceasta nu exclude unele rezerve". Sau : „Blaga îmi vor­bea despre inteligenta sensibilă criticii de artă deoarece, după pă­a­rerea sa, o inteligentă lipsită de sensibilitate e săracă, sterilă, nepu­tincioasă", frază a cărei formulare logică vorbește mai mult despre au­tor decît despre Blaga, insinuînd lu­cruri pe care primul le-a trecut par­că voit cu vederea Eroarea de metodă a „confesiunii" lui G. H. apare și mai evidentă ln a doua parte (Clasicism, romantism), unde scrie printre altele : „Blaga n-o aprecia pe George Sand. Zîmbea: o femeie căreia îi place să poarte straie bărbătești" (s.n.). In volumul Zări și etape, de care am mai pome­nit, apare însă la p. 178 următorul pasaj : „George Sand se simțea a­­proape un bărbat, altfel n-ar fi a­­doptat un nume bărbătesc și n-ar fi îndrăgit așa de mult dafina băr­­bătească". Sursa lui G. H. transpare și în rîndurile următoare celor pe care le-am citat și unde pomeneș­te de teoria FB a lui Weininger (cf. Blaga, Weininger, în Zări și etape, p. 176—182). E drept că autorul ne invită într-o notă de la sfîrșitul artico­lului să consultăm două volume a­le filozofului-poet (la unul am făcut trimiterile necesare, celălalt e­­ro­nicul și cîntecul virstelor), dar oare e destul ? Nu era mai nimerit ca să se tipărească numai notița în cau­­ză? Oricum, ar fi fost mai justificată decît masivul „inventar“ al lui G. N. „DUEZ“ DE ANDI ANDRIEȘ Talentatul dramaturg Andi Andrieș—­­autor a cărui comedie „Grădina cu trandafiri" a circulat, acum cîtiva­ ani, pe multe scene — revine în atenția spectatorilor cu o nouă co­medie de actualitate —­ „Duet" caracterizată prin acuitatea observa­ției asupra unor realități contem­porane, prin tonul lucid cu tente satirice, printr-un dialog de mare spontaneitate comică și printr-o diversitate tipologică foarte precis conturată. . Date fiind aceste calități ale tex­tului, el a reținut atenția cîtorva teatre. Astfel, la teatrul „M. Emi­­nescu" din Botoșani au început deja repetițiile, iar la Naționalul din Iași se va trece în scurt timp la alcă­tuirea distribuției. Comedia „Duet” se mai află înscrisă și în reper­toriul teatrului din Constanța, ERATĂ numărul trecut. în articolul ,re dificultățile criticii stilistice (I), 1 corect al volumului citat este nalitatea se va citi generalitatea. — Sculptura .Cîntece, reprodusă in numărul trecut al ,Cronicii" esta opera lui Iftimie Birleanu. Mă tem că, atunci cînd a pornit către prima întîlnire cu spec­tatorii ieșeni, antrenorul Mărdărescu s-a cumpănit pe dreptul și a pășit cu stîngul. Rezultatele s-au văzut : în echipa de ti­neret, Mărdărescu-junior a evoluat atît de bine încît a trebuit să fie degrabă înlocuit cu un fotbalist, iar echipa „mare" ne-a oferit (mai ales înaintarea și mijlocașii) un spectacol ce amin­tea izbitor de oină plus țurcă plus carting plus ceva fotbal. S-au schimbat multe în jocul „Politehnicii", dar, a naibii treabă, nu s-a modificat nimic. E adevărat, gazonul era mai ud decît o pădure de alge. E adevărat, adversarul (C.F.R. Timișoara) a fost sub-mediocru și-i greu pînă și table să joci cu-n ageamiu , te dă afară cînd nu trebuie, ție-ți pică gherla gherlelor și te poți trezi cînd ți­ e lumea mai dragă făcut marți ca la Brăila. Tot adevărat este și faptul că un antrenor, oricare ar fi acela, nu poate face minuni peste noapte (citiți­­ peste vară). Adevă­­rate-s toate, dar ieșenii vor să aibă o echipă zdravănă, seri­oasă și puternică - și abi­a acesta mi se pare adevărul adevă­rurilor. Prea cinstite Don Gil, pune-te pe treabă din toată inima. Ieșenii îți prețuiesc ambiția; n-ar strica să-ncerci vreo transfuzie, poate, cine știe, ai aceeași grupă sangvină cu Su­­perman. Doar așa ne-am aminti că numărul 9 al „Politehnicii" se află pe teren și în alte cazuri decît atunci cînd este fluie­rat în ofsaid... „Ăștia-s oamenii, cu ăștia defilăm" - zice Ba­­ranga — dar cei ce nu țin ritmul s-ar cuveni să se ia după lanul, Stoicescu, Iordache, nu invers. Oricum, sper la treabă, Dan Gil. Două puncte le-ai încrestat în grindă, la mai multe și la mai... convingătoare. Cîtă vreme ai gînduri bune, ieșenii sînt trup și suflet alături de dumneata. Pretențiile lor fiind, zice-se mici : 1. vor fotbal; 2. vor puncte. Ca să fie clar. Paradoxal, dar un jucător de fotbal profesionist din străină­tate se poate transfera mai ușor decît... amatorii din România! Dacă sindicalistul Ghiță Tîșpoc vrea să-și încerce șutul într-un meci de divizia C și este legitimat la echipa „Gloria" Fofileni, apoi se leagă de glia gazonată din comuna sus-numită mai ceva decît șerbii de odinioară. Sportul înseamnă destindere, distracție, sănătate. Dacă la „Gloria" antrenorul este absurd și secretarul clubului pișicher, dacă vestiarele sînt părăginite și dușurile mai moarte decît sirenele din Marea Moartă, dacă, în fine, noul jucător are alte idei despre fotbal decît strategii din Fofileni, ce poate face Ghiță Țîșpoc ? Mai nimic. Pactul fa­­ustic a fost încopoiat la dosar și chiar dacă practicarea fotba­lului la „Gloria" nu poate însemna, pentru omul nostru, destin­­­dere, distracție, sănătate, pînă nu cade din cer cu hîrzobul hîr­tiuța denumită, ca pe vremea lui Spartacus, „Dezlegare", șutul lui Țîșpoc nu aparține lui Țîșpoc, ci clubului din Fofileni. Și drept îi ? I­ cunoșteam pînă mai ieri pe Corado Negreanu într-o esen­țială și, credeam, unică ipostază: aceea de actor ce constru­iește cu inteligență și meticulozitate șase-șapte personaje pe stagiune, în umbra protectoare a tribunelor de la „Giulești". Și iată că o măruntă cărticică („Artiști și alții cu undița") dezvă­luie, pentru mine surprinzător, un al doilea Corado Negreanu, scriitorul. Un mînuitor al condeiului înzestrat cu har în cea mai deplină accepțiune a cuvîntului, capabil să înțeleagă natura ca pe o taină mare și să folosească undița ca pe o antenă ce rezonează pînă și la lungimea de undă pe care murmură stuful din ghiolul laculii. Umor, fină și pătrunzătoare observa­ție psihologică, remarcabilă capacitate de a portretiza și, mai ales, adîncă dragoste pentru apă și sălcii, ca o foame în veci nepotolită — iată ce veți afla în cărticica editată de „Albatros". Nea Corado, va trebui să ne întîlnim odată în Deltă... M. R. I.

Next