Cronica, 1970 (Anul 5, nr. 1-52)
1970-09-26 / nr. 39
CRONICA jurnal EXISTA... Există un soi de oameni care se pricep la toate, care știu totul și au oricînd citeva raze pregătite ca să râspundă. Și răspund, întrebați sau neîntrebați, în presă sau în nu știu ce adunare. De obicei sînt oameni care arborează experiență, generozitate șa.m.d., dar la care, dacă îi scormonești puțin, nu ai fi decât o stupidă îngrifare.. Și să-i vezi cu altă convingere dau astfel de răspunsuri : .Pictura actuală ? O, nu prea o cunosc, dar pot să afirm că nu prea există. Nu avem talente..Și tot așa despre poezie, despre proză și teatru. Aș greși dacă le-aș nega orice fel de experiență. O nn, fără nici un merit, în afară de acela că au îmbătrinit sau îmbatrînesc inutil. Tot la fel n-aș putea să-l contrazic in privința generozității cu care te bat pe umăr : „Ei, tinere ! __ sau .Ce știi tu, omule".. „ Generozitatea lor, cred, nu-i decît o strînsură de prin cărți, cu care vor să ne convingă de faptul că sînt culți și, mai ales, că noi, ceilalți, mai avem încă multe de învățat. Sînt, convinși că cei din jurul lor sînt ignoranți și obraznici și că numai ei sînt chemați, sunt în stare să pună punctul pe . De altfel, în ceea ce mă privește, îi consider atît de inofensivi nicit nici n-ar trebui luați în seamă. Numai cei care nu au credite și posturi. Cei ce le au, de obicei, sînt deosebit de periculoși și cumplit mai încurcă treburile ! ★ 1 . ! ■ ... ! ... M-am trezit dintr-o dată luat de guler și urît in urmă cu mulți ani, într-una din ședințele acelea absurde, organizate de niște indivizi care își acopereau insuficiența de gîndire și acțiune cu bătutul pumnului în masă. Uitindu-mă mai bine Sa cel ce mă înșfăcase de guler, am recunoscut în el pe unul care îmi zîmbise pînă atunci cu o dulceagă politețe și oara‘mă‘ bătuse protected, pe umăr, spunîndu-mi ’că mă crește“. Deși mi-am dat seama imediat că totul nu era decît vis, că lunecasem în ■tr-un coșmar, din care aveam’să mă trezesc, deși simțeam imboldul să tac și să continui ■ jocul, i-am spus totuși: .Iubitule, nu se mai poate, zadarnic dați de pumnul în masă și ridici tonul, nu reușești decît să mă ‘faci să rîd. S-au schimbat multe, noi înșine ne-am schimbat. Nu mai este ro-ei-bil,- tra ■ se '-mai roа [UNK]е,‘ înțelegi ? Nu-ți place felul meu de-a fi, comportarea mea, cum spui"‘tiv ’ faptul că-mi bag nasul trade nu-mi fierbe oala ? " ‘Știu? Te jenează prezența mea, că eu, pot să tac, că’ — ’ ce naiba! — am și eu citeva idei, ale mele, care îți dări‘ Insomnii Și numai rostirea [UNK]-numelui meu îți îngălbenește pentru cîteva zile ochii. Te rog să mă crezi, îmi ești atît de indiferenți încît, atunci cînd aud cîte ceva' , despre tine, ăm sentimentul că se vorbește despre un * mort. Te cunosc destul de bine- ori că-mi' dau seamă' , că ' ești cumplit de mulțumit, 'că-i în tine ni se ciocnește nici măcar îngîmfarea cu nesiguranța!în propria-țî forță.. Im'gîmfarea a făcut vid, îți închipuim că totul 'ți se cuvine, '• ' ’ chiar și' salutu-i meni. Boar'uneori tremuri ca o javră în ploaia rece de toamnă și alangoase de chelner. Dar,și acele momente sînt. rare..Viață nu-i atunci un aratejament de'moment - iubitule; ’dșaf'Cuim îți închipui tu sil ■ în general, nu iartă... •> • ‘ .• . ■ • Nu știu- ce-am mai spus, mUrh’t ■ mai -amintesc. ‘Mram ‘ " 1 trezit iritat și m-am’"calmat în'zori-cu o cafea mare ' și tutun. în acea zi l-am întîlnit pe ’ stradă și- ne-am - satetat. Era indispus și mi-a adresat pesteva cuvinte, mai mult decît politicoase." M-am'intrebăt : "oare' să ajut și 'ef- • același vis?.. . •• •!* ni h>-> >’ •• . ..•i.-i Pot urmări ore întregi avalanșete de oameni. • de pe străzi. Toate cărțile, " toate 'expozițiile, toate filmele,' toate bibliotecile și savanții nu pot să'-mi ofere ce» găsesc ■>' în ochii acestor oameni' in gesturile': și Cuvintele lor. Nicăieri nu am atît de'puternic Sentimentul existenței '■> ' ca în mijlocul lor. Nu mă întreb" niciodată . Ce dramă trăiește femeia asta cu fața palidă Și ochii înspăimântați.’ " și nici ce bucurie consumă fata și băiatul îmbrățișați pe banca din parc, fiindcă această suferință i—- -ar spune ’• femeia este numai a mea, și această bucurie — ar spune cei doi ‘îndrăgostiți ‘i- -este numai a noastră... . Mă obsedează "mereu un gînd " ca " uric fîlfîit de aripi. Ca un foșnet de shiriză și pe "care niciodată nu pot să-l prind întreg... Șî a început să plouă, rece, mărunt și cenușiu. Iar ca o coadă, cineva concluzionează răspicat; •* 1 peste cearta citorva nervoși :-‘„Oamenii ui» sînt nici vätst nici buni, sînt Oameni,dUmnute-!4 . . ■ • ... !••».. . ".Ar I ’ ■ [UNK] [UNK] [UNK] ,V, » își învîrtește ochii lui miei și, plescăindu-și buzele •» groase și umede, îmi spune„Ai" început să mă plictisești", — după care curge" un fluviu de vorbe, menite’ să mă dea gata. ..Du-te, omule, și caută-ți de treabă. Nici măcar nu te-am visat,‘ce'ți-am cășunat“, își strânge • ' mapa cu poezii sau proză sau""cu nu știu ce eseuri. . ’ Va scoate sigur nu voiam‘prefațat'de' nu știu care ac»demician. Certificatele de talent se obțin foarte ușor. • Atunci da, mă voi lăsa să ' mă calce ' In picioare, cel puțin va avea rmim'trea. .. •< *. • " !••• • " ‘•» ' !" C. "STEFAMACHE» " 1 >■• •'•••Ar"-" "• '‘ desen de CONST. CIOSU FESTIVALUL DI POEZIE „MIAI EMINESCU“ Viața culturală a Iașului va fi catalizată la săptămâna 4—9 octombrie de o prestigioasă manifestare artistică : al doilea festival de poezie „Mihai Eminescu“. Această comemorare închinată celui care este simbolul sensibilității lirice românești, această săptămână închinată versunii, cuprinde programe susținte de actori ieșeni și bucureșteni, popasuri în Casele Pogor, George Topîrceanu și Otilia Casimir, numeroase manifestări culturale ce se vor încheia prin acordarea „Premiului festivalului“, stimulent ce prestigiu al tinerelor talente. Premiul se va acorda, ca și în ediția trecută, unui poet care a debutat, editorial, în acest an. Și-au anunțat prezența poeți consacrați din orașul gazdă ca și din celelalte orașe ale țării. DEBUIUL Ш [UNK] Promovarea debutanților este un act de curaj moral și irtelectual, unul de mare răspundere față de conorațiile care vin. Unele reviste au deja o tradiție in lansarea și sprijinirea celor mai tineri scriitori (Luceafărul). Problema debutului literar este tema pe care M. Ungheanu (Scînteia, 19 sept. 1970, p. 4) ii acordă o deosebită atenție : încurajarea permanentă a începătorilor, selectarea valorilor, aprecierea creațiilor, lansarea și urmărirea evoluției tinerilor, toate aceste acte desfășurîndu-se sub impulsul unei serioase verificări a posibilităților de creație. M. Ungheanu examinează lucid experiența editorială a unei colecții ca Luceafărul care și-a încheiat activitatea. Privind retrospectiv, criticul ajunge la cîteva concluzii pe care nu putem să le neglijăm : colecția a lansat cîteva talente, dar a promovat și texte care se aseamănă, care au dus la o manieră a prozei de azi , a tipărit o serie întreagă de povestiri lipsite de substanță, cultivind teme minore de un efect redus. Le lipsește acestor cărți de debut o perspectivă mai clară asupra vremurilor de azi, nu unilaterală, contrafăcută. Problema debutului literar rămîne însă deschisă : dacă colecția Luceafărul s-a dovedit a fi necorespunzătoare ca orientare și promovare a tinerilor se pune întrebarea : cu ce poate fi însă ea înlocuită ? Debutul literar nu trebuie lăsat în afara preocupărilor editoriale și o nouă colecție, bazată cu totul pe alte principii este inevitabilă și necesară. Care din editurile noastre își va asuma o asemenea răspundere ? JUBILEUL LICEULUI Ш [UNK]1 In zilele de 9—11 octombrie a.c. se vor desfășură, la Iași, manifestante regate de sărbătorirea a 75 de ani de exiscență a Liceului Internat „C. I Negruzzi“. Programul cuprinde, printre altele, dezvelirea unei placi comemorative, a bustului lui „C. Negruzzi".Și a busturior foștilor directori Theodor A. Burada și T. Nicolau, o ședință de referate susținute de cadrele didactice ale școlii, o sesiune de referate ,a cercurilor de elevi, o agapă a foștilor elevi ai Liceului Internat, etc. O serbare școlară dată de formațiile artistice ale școlii va cuprinde creații ale unor foști elevi ai școlii, inclusiv un spectacol cu piesa „Cuiul lui Pepelea“ de Victor Ion Popa. ". . ". Va fi deschisă o expoziție jubiliară, cuprinzînd aspecte din istoricul scolii si ilustrînd contribuții '’ale foștilor • ‘elevi 'ai • Vestiți liceu la •dezvoltarea Culturii Tomâlnesti. ,’n Atv.'r>, îp .уеде [UNK]р . tradițiile , imm‘ nătoare ale ' Liceuîui’ Internat „C. Negruzzi“ din Iași, putem conside•apa acest ighileu ,drept1. 6. întemeiată , și.,Di nă de-, semnificații sărbătorire» a ’ învatămîntului si ’ culturii românești. VDM ШСВД1 . Sub, îndrumarea directă•• a, Academiei de științe [UNK] sociale și politice "si elaborate de membrii Institutului de istorie si'teorie' 'literară G. I Călinescuv au apărut două, lucrări de : un Interes deosebit :. Probleme de literatură ' cdmfesată' și sociologie literară și izvoare folklorice și creații originale, culegeri care reflectă stadiul de cerce mie științifică, marxistă în analiza fenomenului literar clasic și contemporan. Prima culegere de studii cuprinde comunicările Conferintei nationale de literatură comparată ținută la București în octombrie 1969, demarcam tinuta intelectuală a referatelor, noutatea Interpretărilor și mai ales interesul pentru comparativism. Toate lucrările au un rezumat în limba franceză care înlesnește străinilor să le fie accesibile aceste texte, să le cunoască ideile fundamentale. Remarcăm, de asemenea, sintetica introducere obiectivele comparativismului român semnată de Al. Dima. Cea de a doua lucrare. Izvoare folclorice și creație originală cuprinde 7 studii realizate de membrii sectorului de literatură populară de la același institut, avînd o temă comună : detectarea izvoarelor culturii populare în opera lui Mihail Sadoveanu, Octavian Goga, Gala Galaction, Ion Pillat, Lucian Blaga și Vasile Voiculescu. Studiile reușesc să delimiteze cu pricepere straturile folclorice, să le definească contribuția la crearea operelor originale. Fiecare cercetare scoate in evidență și atitudinea scriitorilor analizați fată de tezaurul și filozofia populară. Studiile au cite un sintetic rezumat în limba osmană, iar condițiile grabice în care au fost editate aceste două lucrări este ireproșabilă Deși au mai rămas, e drept, cîteva griuri, în bucata „Strigătul", să zicem, de atmosferă și decor kafkian — griurile acelea fără nici o speranță, maestrul cărora e, totuși, Robbe- Grillet" ; deși autorul „își îngăduie să strige, ca un expresionist" ; deși „Cartea inocenților“ este o carte a înstrăinării, o carte in care evaziunea onirică sau reveria adolescentină nu fac decît să accentueze senzația aceasta de întrăinare“ ... totuși, lectura cea mai bună a cărții, e una la propriu. „Pentru că „Noapteal inocenților" „nu dezbate nimic, și altceva — la acest nivel — decît motto-ul, foarte bine ales din Dostoievski, anume, scricește bietul copilaș, nu aflăm din ea" ... Atunci, ée ce nu s-a publicat nu.. mai motto-ul ? .Eventual împreună" ,cu 'titlul? Dacă în întreaga carteSorin Titel nu spune nimic altceva decît „ce spun cele două vorbe de pe copertă" ! Celelalte să fi fost inutile? Sau inutile sînt asemenea asocieri teraboliste, ca cele care fac deliciul umoristic al cronicii publicate de .Stefan 38/1970 ?în „România literară“ nu Inutile și înstrăinate, de propriul lor, rost ! REFERITOARE LA ARTĂ... Raportul artist-public în arta modernă — comentează Victor Ernest. Mașek (vezi Dialog în oglindă, în Contemporanul, nr. 37) — nu mai înseamnă comunicare, ci monolog, ne-am afla astfel în sniiiiatiq ,cînd publicul nu mai este de fapt public ci un alter-ego al artistului, raportul artist-public degradindu-se într-un raport artist-artist, deci devenind pur și simplu un dialog în oglindă. Mai mult, precizează autorul, această constatare nu se referă la unele eventuale nonvalori, ci se aplică la înseși valorile autentice ale artei. Cauzele ar fi două, vizînd atît publicul cît și artiștii : publicul, întrucît judecarea artei secolului XX t s-ar face cu mijloace ale secolelor trecute, artiștii, deoarece înnoirea limbajului a devenit un scop în sine, care nu mai ține seamă de legile redundanței și de pragurile-limită ale capacității de percepție umană. Aceste afirmații, oricîtă argumentare ar aduce autorul în susținerea lor, ridică însă o serie de întrebări. Pervertirea raportului artă-public din dialog în monolog, după cum se vorbește în acest articol, ar consta în „îngustarea suprafeței de contact a artei moderne cu publicul în faptul că „în procesul de comunicare dintre artist și public au intervenit serioase perturbări". Cită greutate poate avea totuși această remarcă, daca avem in vedere procesul neventuii brutice a pupucului iată de artă? Putem accepta existenta unei degradări a relației pubuc altiști ca fenomen al secolului XX ? A răspunde afirmativ înseamnă a recunoaște că in secolele anterioare ea ar fi functional penect ... Insă, se poate spune că în secolele XIII— XVIII, de pildă, publicul ințelegea optim arta, cînd cea mai mare parte a populației globului lui cunoscuse nici măcar alfabetizarea ? Apoi, privind lucrurile istoric, ce public perfect înțelegător de artă exista in țara noastră în secolele XiiI-XVIII, și chiar XIX, cind, după cum se știe, primul volum al poeziilor lui Eminescu apare abia după 1890, iar romanul se consolidează în perioada dintre cele două războaie ? Care era situația reală a fondului de cultură al publicului nostru chiar între cele două războaie, în plin secol XX, și care era tirajul difuzării cărților în rîndul maselor ? Problema ridicată de Victor Ernest Mașek, indiferent de ineditul speculațiilor ce se pot face înăuntrul aspectelor sale, este fisurată însă, credem, din punctul de plecare, deci chiar în premisa de lucru cu care se pleacă la drum. Că există o neînțelegere artă-public, în zilele noastre, evident, nimeni nu o poate contesta. Dar de ce, neapărat, s-o credem, ca fiind o degradare a ceva care, cîndva, ar fost perfect? In fapt, secolele trecute nu au avut nicicum o înțelegere deplină între public și artă pentru simplul motiv că nu exista un fond al culturii de masă care să-i confere publicului posibilitatea unei asemenea înțelegeri. Cultura de masa este un fenomen specific secolului XX, iar dacă aceasta există astăzi, existînd deci și condițiile reale de înțelegeri a artei,, care nu înseamnă că judecarea neînțelegerii artei de către public, care există și ea, trebuie să fie făcută luînd fenomenul actual ca atare și fără a-l opune la ceva de domeniul trecutului [UNK] care practic nu a existat ? Fragile se dovedesc, de asemenea, și unele elemente ale cauzelor pe care le num este fenomenului abordați autorul articolului. Prima cauză, care ține de public, ar fi judecarea artei moderne prin mijloace capabile să surprindă doar semnificația 'arteisecolelor precedente. Insă, г [UNK]'ат dacă situația ar arăta astfel, întrebarea aste , următoarea": folosirea mijloacelor respective constituie într-adevăr o vină a publicului? Nu sunt aceste mijloace mai întîi ale criticii,■ ale specialiștilor, pentru a deveni apoi ale publicului ? A doua cauză, care'-i'vizează pe artiști, ar consta în excesul de înnoire a limbajului artei, ' în sensul că acest proces s-ar face peste pragure-limbă ale capacității de percepție umană. Dar, în fața acestei idei, ne întrebăm iarăși: • există ' praguri-limită ale capacității de percepție, dar nu și ale celei de creație ? Căci, eu admitem că există astfel de praguri-limită , în sfera percepției, dar nu le admitem în aria creației, și atunci nu există nici un rău• pentru relația public-artă, cad arta fiind autentică, vina numai 2 este de fapt a artistului, ci tot a publicului 1, acesta urmând să se deschidă artei la noi nivele de Înțelegere. Sau, dimpotrivă, se admite că așa cum există praguri limită în percepție există și în creație, înnoirile limbajului fiind în acest caz niște rezultate sterile, dar, de data aceasta, trebuie admis și faptul că e vorba de o relație public-nonartă. Or, autorul, cum și-a precizat termenii de la început, a arătat discută problema doar pe terenul strict autentic al artei. Și a>unei„ cum se împacă aceste aspecte ? CARMAVALESCA Ochiul magic al redactorilor faimoasei pagini din România literară n-a pătruns fondul observațiilor noastre din nota Joaca de-a citatele, care vizau modalitatea intervenției lor critice — săracă în spirit, dar bogată-n injurii de tipul : prostii, sclifoseli șmiorcăit. I. T. se justifică vorbind despre texte „vitriolate" și despre o „malițiozitate firească". Suprema candoare ! Despre „vitriolul“ lui și al altora noi credem că nu e decît „cerneală violentă". Cît despre „malițiozitate", tot vorba Calindatului : „Strașnic tachinez". N. IRIMESCU A CUI 1 GAFA ? O anumită categorie de critici, mai mult sau mai puțin liter ani, au ajuns la descoperiri pe care istoria tabule sa le consemneze neutiliziat. Folosind sistemul lecturii în diagonală, ei pot să jure, e cazul nu căzut, cu mima pe inimă că, daca un autor citează intr-un articol mai multe nume, indiferent de direcția demonstrației, faptul este un semn că se stabilesc ,filiații amețitoare neputind fi concepute definiri și de altă natură. Cu alte cuvinte, dacă intr-un articol despre Vlăduță cineva îndrăznește să-l citeze, indiferent de context, pe Eminescu, el comite marea eroare de a-i considera nici mai mult nici mai puțin decît egali.» Deocamdată, asemenea depistări se fac doar în articole, cronici, recent, zii. Trecindu-se la volume, speculațiile ar fi de-a dreptul spectaculoase. G. Călinescu, de pildă, ar putea fi acuzat, în lumina acestui senzațional sistem, că l-a echivalat pe Sadoveanu cu Neculce și, cine mai știe, mergînd din aproape în a aproape n-ar fi de mirare să se decreteze că de la scrisoarea lui Neacușu la poeziile lui Ion Pillat nu deosebim decît unul și același scriitori .Asemenea ■ tip de judecată а ри [UNK] stăpînire și pe Șerban Cioncu, recenzentul romanului Dincolo de C. Ștefanache (Contemporanul, 18 sept.)» El execută, cu o rară suplețe și informație, două puneri la punct. Mai întîi, ca și un autor de note de la Luceafărul, el descoperă intr-o cronică la romanul Dincolo că prozatorul ieșean ar fi fost echivalat cu Kafka și Joyce și, prin aceasta, considerat modern. S. Cionoff nu este obligat, desigur, să citească revistele care apar la Iași. Ar fi aflat însă, parcurgîndu-le, că textul cronicii nu poate suporta o asemenea acuzație decît dacă cineva are pasiunea lecturilor tendențioase, după cum ar fi întîlnit ulterior și răspunsul subsemnatei la o asemenea răstălmăcire, scris limpede, să înțeleagă orice cunoscător dina~ hii române. Curioasă este și cea de a doua punere la punct : „în realitate Dincolo — notează categoric semnatarul Jurnalului de lector — și un roman modern atît ca tehnică a scrisului cît și ca" subiect", pentru că Șerban Cionoff agreează enumerările carngialești mai descoperă că „romanul e modern șî prirc scriitură". Nu ne mai rămîne decît să vie lămurim și asupra numelor puse în relație. Prompt. Ș. C. ne scoate din încurcătură.. Căci, spune el, unele pasaje sîunt „de curată inspirație camusiană". Ca model, se înțelese, dar în Cronica nu se făcea dealt stricta afirmație că „de la Kafka și Joyce încoace este obiceiul ...". Atît. MAGDA URSACHE "V SAU... ма [UNK]а, SEPTEMBRIE, Ш1А .CASTANELOR , bglași au început să picure, castanele in Bucium și gpl u, bîle pe Gopou. Onorabilul Mărdărescu, zis și Don Cil de fam. i bieră ^ecloși, a , izbutit, să rîpe in .draci o echiipă pe care, mărturișesc, o credeam stoarsă și imcapabilă de surprize. Unul dintre, mairile merite ale acestui Don Gol de legendă, este că ,,a ® pos de la naftalină motoreta.,narea Incze IV, lăsînd-o să zburde în voia , ei pe extremă. Incze manincă fotbal cu pline, respiră fotbal și ,soarbe fotbal , cite odată am impresia că. ,, , in arterele lui, 'se, 'bulucesc printre leucocite și miniaturailg birt- Ioane cu picățele.'.. Și bind te’gîndești că acest Incze, dor. .dora de tolerit ca. un strugure de seve, a fost ținut atîta vre<nu ' departe ' de fotbal... ( ! ) . .Ar Nu mai înțeleg nimic. ... , . . .. . Revista „Fotbal" îl gratulează pe arbitrul .bogdean Rainea...... ., cu nota 4 (patru). MoTvul, n-a acordat un 11 metri in favoarea echipei bucureștene „Rapid". .. Aceeași revistă îl notează cu 9 (nouă) pe arbitrul Comsa, parre, după ,cum a arătat întreaga presă, a acordat un 11 metri gratuit în favoarea echipei bucureștene „Dinamo“. ,Să fi devenit revista, „Fotbal” argon al comisiei de inițiativă a microbiștilor din Grand și Ștefan, cel Mare ? Ar fi trist.Ar fi fiindcă a venit vorba despre Ramea , acest arbitru — categoric, unul dintre cei mai buni din România — are parte de o soartă tristă. Acolo, sus, cineva nu-i iubește și bietul bîrlădean plătește de cinci ori mai mult decît alții pentru aceeași greșeală. Ba, cîteodată, are certe circumstanțe atenuante și nimeni nu catadisește să țină seama de ele ! Tot revista „Fotbal" îi reproșează lui Rainea că, arbitrînd partida „Petrolul” - „Rapid", „...s-a mișcat greoi, pe o rază de 20 m. la centrul terenului, fiind de cele mai multe ori departe de. . fază...". Și toată lumea știe că, la Ploiești, Rainea a alergat .într-un mod aproape eroic, sfidînd durerea crincenă provocatată de o proaspătă tăietură la piciorul sting, lungă de aproape, cinci centimetri, tăietură cu севе s-a procopsit în urma unui nefericit (și ridicol) accident . Rainea abia se putea rezema în piciorul bueșit de novocaină — și iatăl apostrofal pentru... insuficientă mobilitate în teren ! I ★ Un bun și statornic amic al subsemnatului, in prezent adus de soartă să suplinească pe nimeni la „Luceafărul",, propune să se introducă de urgență controlul anti-doping. Calamburul mi se pare de un prost gust desăvîrșit, dar ideea ca atare merită, rău, reținută. Totdeauna am fost de părere că mama progresului și a civilizațiunii a fost controlul. Din partea mea, să se introducă oriunde și oricînd cele mai drastice controale, la nevoie, chiar și la Fondul Literar. Nu știu însă care este, în această chestiune, opinia suplinitorului. Aștept. M. R. I. р. S. Terenurile de tenis de la ștrandul din Iași sînt mai în suferință ca oricînd. Și nu numai cele noi (și neisprăvite), ci și vechile terenuri care suferă cumplit din pricina lipsei de.... apă. Aud că s-ar fi spart o conductă și că n-are cines-o repaire. N-are cine fiindcă terenurile sînt ale ștrandului, ștrandul a A.C.G.B.-ului, tot A.C.G.B. înseamnă, în primul rînd... apă !