Cronica, 1973 (Anul 8, nr. 1-52)
1973-01-05 / nr. 1
sâptâmînal politic - social - cultural • 16 pagini - 1 leu BUCURIA ÎNCEPUTULUI Există în mitologia noastră o legendă care exprimă, nu se poate mai bine, virtuțile creatoare ale poporului român dar și vicisitudinile pe care le-a avut de înfrînt pînă la deplina sa afirmare. In legenda meșterului Manole, zidarul îndrăgostit de frumos este silit să-și reia în fiecare zi sforțările infructuoase pînă cînd pune la baza monumentului o jertfă In mitul lui Manole, dorința creației, o permanență a poporului nostru, e contracarată de forțe obscure, silită a se împlini în chin și durere. Reprezentînd o dominantă a noastră, una din notele care ne diferențiază în civilizația și cultura mondială, setea de construcție și de frumos și-a dobîndit o admirabilă împlinire în ultimul sfert de veac. România socialistă are astăzi un loc de cinste în lume datorită politicii responsabile a Partidului Comunist Român care a eliberat capacitatea constructivă a întregii colectivități și a îndreptat-o pe făgașul unei munci creatoare, purtînd pecetea personalității și a originalității. „Strălucitele realizări din anii Republicii — a afirmat tovarășul Nicolae Ceaușescu în cuvîntarea ținută la Ședința jubiliară a M.A.N. consacrată celei de a XXV-a aniversări a proclamării Republicii — sînt o expresie concludentă a justeții politicii partidului nostru, care a aplicat și aplică în mod creator principiile generale ale socialismului, teoria marxist-leninistă la condițiile specifice ale României, a studiat și studiază experiența dezvoltării sociale mondiale, și în primul rînd experiența celorlalte țări care construiesc societatea socialistă, propria experiență a poporului nostrm, desprinzînd concluzii practice pentru activitatea social-politică prezentă și de viitor“. Tot ceea ce facem e înnobilat de bucuria participării conștiente, de efortul direcționat de lumina călăuzitoare a ideii, însăși concepția asupra muncii s-a schimbat și orice strădanie, cît de modestă, își capătă justificare și sens din perspectiva largă a societății românești contemporane. Munca nu mai este astăzi trudă consumată în cercul închis al unor interese imediate, unei societăți care a cîștigat ceea ce ci contribuție liberă la edificarea cărturarii trecutului înțelegeau prin „slobozenia dinlăuntru, și dinară". De aceea, ea este însoțită de satisfacții, de aceea ea oferă mereu plăcerea noutății, a începutului perpetuu care definește orice activitate creatoare. Anul care a trecut a fost anul unor mari victorii în făurirea societății socialiste multilateral dezvoltate. Din multitudinea evenimentelor care l-au marcat, două rețin cu precădere atenția. Cel dinții, Conferința Națională a partidului, a făcut analiza lucidă a situației României socialiste și a prospectat cu îndrăzneală viitorul. Celălalt a punctat împlinirea a 25 de ani de la proclamarea Republicii, cu tot cortegiul de realizări care a însoțit dezvoltarea socialistă a țării. Anul pe care-l începem va cere din partea noastră, a tuturor un aport susținut la finalizarea politicii interne și externe a Partidului Comunist Român. Este un an decisiv pentru realizarea înainte de termen a cincinalului, un an care ne va pune în față noi obiective în producția de bunuri materiale și spirituale. Eforturile noastre vor trebui sporite. Dar, așa cum au subliniat documentele de partid, ceea ce ni se cere nu este o creștere al efortului fizic, ci o superioară folosire a rațiunii, o tensiune continuă a gîndirii. Este munca generatoare de bucurii care prefigurează munca din societatea comunistă a viitorului. Adresîndu-se tuturor cetățenilor țării cu prilejul noului an, secretarul general al partidului și-a exprimat profunda convingere că obiectivele care ne stau în față in 1973 vor fi toate duse la bun sfîrșit : „Planul pe anul 1973 prevede un puternic avînt în industrie și agricultură, ridicarea calității și eficienței întregii activități economice, în vederea sporirii avuției naționale și creșterii bunăstării întregului popor. Stă în puterea fiecăruia dintre noi de a realiza în cele mai bune condiții planul pe anul viitor. Convins că fiecare cetățean la locul său de muncă își va face pe deplin datoria, vă doresc din toată inima, dragi compatrioți, succese cît mai mari în activitatea consacrată prosperității patriei, traducerii în viață a mărețului program elaborat de Congresul al X-lea al partidului“. Alături de întreaga țară pășim în noul an cu bucuria începutului care ne însoțește în tot ceea ce clădim astăzi pentru noi și pentru viitorime. CRONICA Eftimie BÎRLEANU : Statuia lui Ștefan cel Mare" (Vaslui) Dragostea atît de frumoasă George MACOVESCU Am văzut nu de multă vreme la Teatrul Bulandra spectacolul „Valentin și Valentina“. Actori buni, regia interesantă — dar nu despre aceasta voi vorbi. Piesa în sine nu aduce ceva nou. Doi îndrăgostiți intîmpină neînțelegerea familiei. De aici conflictul. In definitiv, nici Shakespeare, în Romeo și Julieta, nu era nou: înaintea lui atît se speculase același conflict, dar numai Shakespeare a reușit ca dintr-o banală poveste de dragoste să creeze un monument nepieritor al artei din toate timpurile. Valentin — un tînăr — se îndrăgostește de Valentina, tot atît de tînără ca și el. Nimic mai firesc, însă mama Valentinei nu este de acord. Mai întîi din principiu, pentru că ea nu a făcut așa. Apoi din interes, fiindcă ar fi dorit un ginere dintr-o familie cel puțin egală cu a ei. Mama lui Valentin nu este decît o însoțitoare de vagoane. Valentin nu este de nașul Valentinei. Și astfel se naște conflictul banal și vechi de cînd lumea. Numai că valoarea piesei stă în ceea ce nu spune și te lasă pe tine spectator, să înțelegi. Dragostea a doi tineri care se iubesc — și iubirea nu admite calcule de nici un fel — aduce pe scenă încă o dată, și nu ne vom plictisi niciodată, frumusețea vieții, generozitatea ei, spiritualitatea ei. Doi tineri se iubesc și nu concep viața unul fără altul, nu pot gindi decît unul în raport cu celălalt,nu pot simți decît prin sentimentele celuilalt. Unitatea perfectă a două entități diferite este realizată de dragoste. Totuși nimic nu pare să reziste în fața meschinăriei, a urițeniei sufletești, a mutilării spirituale. Dragostea atît de frumoasă prin puritatea ei a Valentinei și a lui Valentin este murdărită de cei din jur, de cei care nu văd că dincolo de calculul josnic al unor interese, al unor pretenții absurde și stupide, a unor pretinse valori morale, există o zonă elevată a existenței umane către care urcăm mereu de milenii și spre care vom tinde mereu. Dar văzînd suferința celor tineri care, izbiți din toate părțile, se îndoiesc de ei înșiși, de dragostea lor, de frumusețea iubirii lor, te întrebi cu ce drept se amestecă alții în viața lor și murdăresc tot ce au mai bun vîrsta lor : puritatea sentimentele lor. Piesa nu-ți dă răspuns direct, dar te invită să gindești.