Curierul de Iassi, ianuarie-iunie 1875 (Anul 8, Nr. 1-62)

1875-02-14 / nr. 17

ANUL VIII lasst, Vineri 14 Fevruarie ?875. i_______________________________________________________CalE'\iDAC?ul S E T a IVl a i\i £ i,_____________________________________________________________________________________ Stil voc­iu. ! Stil nou.­­ D I O A. jj PATRONUL D 1 L­K­1. || Bes Soar. Ap. soar­­ . stii vochiu. stil non. 01OA. || PATRONUL D­I 1 Kl | Bes. Soar. j Ap. Soar. Fevruarie. Fevruarie. Ore. m. Ore. m. Fevruarie. Fevruarie. |Ore. m. Ore. m. 9 21 Duminică. Mart. Nechifor. 6 46 5 14 13 25 Joi. Cuviosul Martinianu 6 39 5 21 10 22 Luni. | Mart. Haralamb. 6 45 5 15 14 26 Vineri Cuviosul Acsentie. 6 37 6 23 11 23 Marți. Martirul Vlasie. 6 43 5 17 15 27 Sambata. Sf. Apost. Onisim. 6 36 5 24 12 24 Mercuri. Pârâtele Meletie Arhiereu. 6 41 5 19 16 28 Duminică. Mart. Pamfilie. (lăs. de carne). © 1­6 35 5 25 Exemplarul 40 bani. PREȚUL ABONAMENTULUI: Iași și districte: Pena­la 12 lei noi;—Pe șase luni 6 lei noi;—Pe trei luni 8 lei noi. Austria: Pe 6 luni 14 franci;— Germania: Pe 6 luni 18 franci;—Italia, Belaria Flvedla — Pe șase luni 22 franci CURIERUL DE ÎNSU­FOREA PUBLIGAȚIUNILOR OFICIALE DIN RESORTUL CURȚII APELATIVE DIN IASSI. Apare de trei ori pe săptămănă DUMINICA, MERCURI si VINERI. Reeractiunea si Admoinistratiunea In localul TIPOGRAFIEI &ATLÖSMALE, ANUNGIURI. Rândul sau locul sau 15 bani. Inserțiuni și reclame: Rândul 40 bani. — Epistole nefrancate nu se pri­mesc. — Manuscriptele nepublicate se vor arde. Francia:— Pe șase luni 26 franci. Abonamentele și anunciurile pentru „Curierul de Iași“ foaea oficială se fa­­­c Eugene Crain, la Paris9 rue Drouot, 9. Revista Internă. ADUNAREA DEPUTAȚILOR Ședința de la 8 Fevruarie 1875. Se continuă cu discuțiunea pe articole a proiectului de reformă a codului penal relativ la jurați. D. raportor dă cetire art. 252, asu­pra caruia neurmănduse discuțiune se pune la vot și se priimește. Se priimește asemenea art. 255. La art. 258 d. Chițu observă că a­­cest art. conține unul din cele mai prin­cipale principiuri ale instituțiunei jura­ților. E cunoscut că după constituțiunea ce avem s’a reservat dreptul de a se judeca delictele politice și de presă de cătră jurați. Poporul român ’și a zis că toate ce­­le­alte chestiuni poate să se judece prin delegații lor, cele de mai sus iasă, nu. Acestea ’și-a zis poporul Roman prin Consi­tuanta sa care nu a permis ca printr’o lege nouă, modificănduse legea juraților, să se escludă de la funcțiunea de magistrat cea mai mare parte din poporul romăn. Cu toate acestea art. 258 face tocmai această schimbare și guvernul crede că, bazat pe experiența faptelor, este nevoe să se aducă o modificație sarcinei de jurați. Motivele guvernului sunt că po­pularitatea care a domnit pănă acum in instituțiunea juraților a fost cauza atâ­tor scandale și atâtor scăpări de la pedepse. Să vedem dacă căușele indicate de guvern sunt adevărate. Numai două cause principale pot să facă pe un judecător să nu’și facă da­toria, sau că acel judecător este nemo­ral sau necapabil. A zice că poporul român este imoral este a nu’și cunoaște bine naționalitatea sa și nimeni nu’mi va putea proba una ca aceasta. Căt despre necapacitate, in această privință mărturisește că ne aflăm in lipsă, dară nici mijlocul recomandat de guvern in acest articol, nu ne face a avea capacitatea ? Alineatul 1 nu se impacă cu aliniatul 2 din acest articol, și oare ceasul de 1500 lei face pe un om să aibă lumina necesarie, de­vine gu­vernul să facă echivalentă învățătură cu venitul? Ori­unde există această in­­stituțiune, ea este recunoscută de toate clasele politice că este mai bună, pentru că este mai variată in cunoștințe. In Anglia, unde s’a cerut escluderea unor clase de oameni din această instituțiune Parlamentul a refuzat, zicând că nu este bine ca poporul să crează că judecătorii săi să fie numai cei bogați. La noi unde nu există nici aristocrați, nici mojici, nu se poate exclude de la participarea la acest drept o mare parte din noi! D. Ventura a zis ieri că este pentru demo­­cratisarea unei instituțiuni, eare nu pen­tru demagogirea ei; respunsul acesta nu’și avea locul nici de­cum. Trebue să căutăm dară să găsim mă­sura cu care să facem partea cea bună in popor, și făcând ast­fel vom face și mai bine, căci și noi facem parte din popor. Noi n’am pus impositul pe ve­nitul mobiliar, și dacă s’a pus de ve­chiul legiuitor cuvântul de „venit mo­biliar“ causa este că acel legiuitor a crezut că se va pune mai târziu impo­situl pe venitul mobiliar. Nu se democratisază dară instituțiunea juraților, când d. ministru vine să ne ceare un venit de 1500 franci. Despre patente zice că cu legea ac­tuală se cere ca să fie patentat pănă la a patra clasă spre a putea fi jurat. Să fie oare aici temerea guvernului da ve­dea domnind ignoranța la jurați ? Nu crede, s’ar intămpla ca in majoritatea unui juriu să fie chiar de burghesi, to­tuși d-lui nu vede un pericol, pentru că jurații nu răspund la chestiuni de drept, ci la chestiuni de fapt. Dacă s’ar intămpla ca intreaga comisiune să fie compusă de oameni cu puțină inteligență, atunci tot ar mai vedea un pericol. Și causa acestui pericol n’a fost și nu va putea fi de căt un confecționarea listelor. Nici odată, in cele 33 districte, nu s’au înscris in liste intregul element luminat, și poate că aceasta a fost o manoperă a administrațiunei ca să deconsidere a­­ceastă instituție. In Germania, Anglia și alte țări, mi­siunea de jurat e o sarcină, care e im­pusă. La aceasta trebue să tindem și noi: a impune, a obliga la această sar­cină. D. ministru a zis ieri că n’a făcut mari restricțiuni, in realitate insă a re­dus 6 din 8 clase. Cere in astă pri­vință a se admite cele 4 clase de pa­tentări astăzi esistente In privința ce­lor 2 clase ce mai lasă acest proiect de lege,­­și a dat d. ministru suma câți jurați va putea să figureze in liste ? In Craiova nu e de­căt unul de clasa I foarte puciul de a doua. Cari vor fi dată patentării cari să compue lista juraților ? Crede dlară că a demonstrat că art. 258, astfel cum e conceput, păcătuește in privința constituțională, tinzând a nimici un drept reservat poporului prin constituțiune a fi esercitat de el fără delegațiune; păcătuește introducând plu­­tocrația ca judecător al poporului; mai păcătuește și din puntul de vedere al juraților, neputânduse dobândi elemente îndestulătoare spre a constitui o comi­siune de jurați, lipsind din acea comi­siune și varietatea de cunoștințe. Din punctul de vedere logic incă păcătuește introducând averea ca criterii și cerând a fi urmat cutare sau cutare studii. Prin anticipație la art..... privitor la dreptul de jurat, intreabă daca este el o datorie sau ca o sarcină de onoare. Dacă a absolvit cine­va o scoală secun­dară, și nu plătește nici o patentă, oare este in drept a fi jurat? Și dacă nu va fi inscris in liste, cine se va duce a spune că cutare care are dreptul a fi jurat, nu e inscris? Voeste a ști dacă această misiune nu e un drept și o da­torie. Voeste a se face de Adunare o lucrare serioasă, ca să nu fie spulberată la cea d’intăiu suflare a opiniunei publice. D. Iepureanu zice că d Chiții n’a a­­vut curagiul a combate acest proiect din puntul de vedere al libertății, ci din al democrației. Pănă ce nu va există ga­ranția libertăților cetățianului nu an Stat, nu avem drept a ne numi nici aristo­crați nici democrați. Să vedem cum e această lege. D-l Ch­ițu a invocat ieri drepturile po­porului D-voastră, d­in liberali, n’ați în­vățat nimic la școala trecutului. Abia sunteți la gramatica liberală. Cănd vor­biți de drepturile poporului, se invoacă necontenit principiurile de la 1789. Să vedem insă unde poate fi condusă soar­ta unei societăți cănd s’ar lua după idei abstracte. D-sa spune cum s’au aplicat principiile de libertate și egalitate in Francia. Care epocă a fost mai strălucită in Francia de­căt perioada cănd s’a stabi­lit censul? Cănd s’a presintat pentru pri­ma oară la noi juriul, partidul liberal a­­vea trei idei mari pe drapelul său: ju­riul, Înarmarea și dreptul electoral. Pe atunci partidele se întreceau a fi care mai de care mai liberale. Această lege e arma cea mai puterni­că ce ni se dă in mani spre a urmări mai târziu o mai mare libertate electo­rală. D-sa se bucură de această lege, care, in adevăr e o deviație de la Con­stituțiune—ca și legea comunală­­—pen­tru că numai in aparență e restrictivă, și că e o arvună pentru reformarea le­gii electorale. Departe de d-sa a arunca cel mai mic cuvânt asupra proporului nostru. A de­duce insă, că un popor poate fi moral fără a avea cultură, aceasta e un nou sens. Adevărata morală stă in strănsă le­gătură cu cultura poporului. De aceia trebue a se pune o limită. Și odată sta­bilită o limită, nu mai poate fi vorba de cifră. Nu averea e o diplomă de capa­citate; dară cel puțin avem garanția că omul avut va fi luminat mai bine de chiar interesele lui. Declară dlară că d-sa se unește in to­tul cu proiectul guvernului. Se cere închiderea discuțiunei. După căte­va cuvinte a­le d-lui Cogălniceanu contra Închiderii, Adunarea incuviințază a se continua. D. Cantili, avănd cuvântul, zice că nu s’a pus de d. lepureanu chestiunea pe adevăratul ei teren. Nu e vorba aici de o chestiune politică, cum a voit­ s’o fa­că d. lepureanu, ci curat o chestiune de știință. Juriul e espresiunea țării in ju­decata afacerilor criminale. Chestiunea e de-a face să participe căt mai mulți cetățeni ca să jndice afacerile societății. După mai multe digresiuni spre res­­puns d-lui lepureanu, zice că juriul nu e o instituțiune străină la noi. A existat tot­dea­una supt diferite forme. Nu e destul a zice că nu se suprimă o instituțiune. Și d-sa vede că se con­servă numai fantoma instituțiunei. Cănd se restrânge censul, intențiunea celor ce o fac­i pare că e­a face să participe căt mai puțini cetățeni la judecata lor pro­priu­. S’a acusat juriul. Făcutu-s’a insă un paralelism intre arbitrarele juriului și a ’e judecătorilor permanenți ? D-sa cu­noaște căte-va cașuri care sgudue tere­nul pe care >sa pus d. ministru cănd a acusat juriul. S’a mai vorbit de moralitatea poporu­lui. Dufaure, a zis, in Camera franceză, că „moralitatea e accesibilă tuturor cla­selor societății.“ D-sa va adăuga că a văzut adesea mai mult simț de morali­tate in judecătorii jurați de căt­rn cei permanenți. D. ministru voește a suprima incetul cu incetul juriul. De ce se mă judece pe mine numai boerii și comercianții cei bogați ? Aceasta nu e oare numai un si­mulacru de jurați? D. ministru voește a’l suprima. A luat mai multe crime de la jurați, măine poate și falsurile, și poa­te chiar totul. Nu se opune d. Cantili la condițiunile de capacitate. Cere ceva mai mult, cere și moralitate și indepen­dența. Măsura censului propusă de gu­vern e arbitrară. Pentru aceea ar fi mai capabil cel cu un cens de 1500 lei de căt cel cu 500? Este mult mai bun ar­ticolul din legea de azi, unde venitul ju­ratului se cere a fi de 1200 lei. Ș apoi se știe că mai mulți sunt cu cens de 1200 lei de căt cu 1500. Roagă dară Adunarea a menține le­gea esistentă, in ori­ce avere , asemenea și asupra patentelor să se lase ca jurați patentări și pană la a patra clasă. D-l Al. Lahovari, ministrul justiției, vede că d. Cantili nu voește a lua in serios nici legea penală votată de am­bele corpuri legiuitoare. Amendamentul d-lui Cantili­i pare prea glumeț. N’are ce zice alt, de cat ceea ce a aratat in e spunerea de motive, de­căt căușele ca­­re’l-au făcut a presenta acest proiect. D. Cantili a zis că judecata juriului e judecată; odată ce a proclamat aceas­ta, trebue să proclame sufragiul univer­sal la jurați. Nu’l putem insă avea aici, precum nu’l avem nici in politică. Cu toate astea, d. Cautili admite restricțiuni. Și dacă ni s’a probat că restricțiunile vechi nu au fost suficiente, nu trebuia să punem restricțiuni nouă? D. Cantili ne face frase, și noi avem trebuință de legi. Până azi, insă nu s’a putut găsi o normă spre a vedea capa­citatea, moralitatea și inteligența unui ju­rat de­căt prin cens. Așa e in Bavaria, in Italia și in alte țări. S’a făcut parte tuturor claselor societății. Trebue să fa­cem tot ca să avem buni judecători. In Prusia și Bavaria, in Italia chiar censul e mult mai mare, și se socotește pe im­positul fonciar. In Italia, care are atâta asemănare cu noi, censul e de 300 lei ca imposit. D Cantili a mai zis că suntem ina­micii juriului. D. ministru zice că să fe­rească Dumnezeu pe juriu de amici ca d. Cantili, căci de inamici va ști să se apere singur. Noi punem juriul mai pre­sus de lingușiri și pasiuni. Discuțiunea fiind închisă asupra arti­­cului 258, comisiunea consultăndu-se a­­supra amendamentului d-lui Cantili de­ a se menține censul actual de o mie doua­­sute franci venit pe an il, respinge. Art. 258 se adoptă nemodificat. Art. 259, 260 se adoptă asemenea ne­­­modificate. (Va urma). FOILETON. DON CARLOS. Traducere de Ioan Răducănescu. (Urmare.) In zadar se mai făcură căutări prin mona­stir, don Carlos plecasă cu trei zile mai inainte. Cerul ii proteja să fuga, și o retragere de­părtată il feria de urmărirele inimicilor sei. Sosit in Olanda, el iși fixă șederea intr’o vale inconj­urată de munți. Acolo el iși alesese o locuință simplă, dar comodă și plăcută, unde timp de mai mulți ani viețui necunoscut, sub numele de pusni­­cul Urban, intărind prin pietatea sa pe toți oamenii ce locuiau valea, și așteptând ca ce­rul se-i curme lungele nenorociri, adecă fi­nitul deplorabilei sale virței. El singur pu­tea să’și curme viața , dar când escesele des­­perărei il făceau să fie o armă ucigătoare, religiunea ii oprea brațul. Nebun ce sunt, iși zicea el, ce voiam să fac? Cum­ numai am curajul ca se’mi pot supor­ta necazurile! Conștiința omului de bine nu are pentru ce se’i facă reproșuri, el trebue dar se aibă forța de a viețui. Numai lașul se perde. Dacă religiunea ii dădea aceste gândiri în­țelepte, un alt obiect încă ii susținea curajul; fiul său putea se trăiască. Providența, care de multe ori restoarna siguranțele cele mai puternice, putea, prin una din minunile sale se-i dăruiască jumătate din comoara ce o per­­dusă. Da, repeta el adesa­ori, numai in mormănt speranțele se perd; si-am văzut inchizăndu­­se in mormănt odată cu soția mea; dar ni­mic nu mă poate asigura că Alfonsul meu nu mai este. O D-zeul meu­ adăogi acest ne­­norocit, cănd aș putea se-mi imbracișez fiul, cel puțin inainte­­ de a muri, mi-aș bine­cuvânta soarta! Vai! avea să se strecure mult timp pănă se ajungă la această fericire. XIX. Pe când don Carlos iși plângea nenoroci­rile in coliba sa cea pusticească, Celina, starița de la Santa­ Maria și luna novice, aș­teptau cu resignare ca tribunalul Sântului-O­­ficiu se decidă de soarta lor, Florestan era la curtea lui Aliasin-Ivan, pe care din zi nu il admira mai mult pentru purtarea lui zi. Nobilul suveran al Muracului cunoștea tot meritul aceluia ce-l asociase la lucrările sale. Acest prinț, june incă, pentru­ că abea nu­mera trei­zeci și ș­ase ani, era adorat de supușii sei. Toate inimile, cănd il videau, sburau inain­tea lui. Aliasin avea talie înal­tă , o postu­ră resboinică, ce șede atăt de bi­ne unui prinț, și care dădea mersului său un aer atât de imposant. Singura favoare ce o datoria mai puțin na­turii, era avantajele figurei sale. Spiritul seu era iubitor de dreptate și străbătător, carac­terul seu sincer și generos, discursurile sale insinuitoare și cuprinzătoare. Liberal și chiar falnic, bunurile regatului seu păreau că nu sunt in manele sale decăt pentru a le varsa acelora a căror sărăcie se reclamau de la dărnicia sa. El indemna, la virtute prin bine-facerile sale, și mai cu samă prin pilda și blăndeța sa. Ah ! pentru ce un aseminea suveran nu-l imitiază și alții! ei ar ținea pe pământ o armonie și o feri­cire perfectă. Ah! pentru ca popoarele se fie fidele, tre­bue ca prinții se fie drepți. Căci, acela ce poate impune un jug rușinos, nu este demn de a guverna, și se știe că un sceptru de fer cănd se sfarâmă, de multe ori răndurile lui lovesc capetele cele încoronate. Da, acela care nu inspiră decăt groază nu este demn de a comanda oameni. Asiasin ne­încetat repeta și punea in a­­plicație maximele cele înțelepte pe care le urmară părintele seu. „Fiul meu, ii zisesă el, trebue ca un rege se fie instruit, ferm, curajos, și maieu samă iubit; se protejeză meritul, și se’l caute prin toate părțile, pentru ca se’l poată răsplati. „ Prima sa datorie este d­e a domni asupra lui însuși. Stăpănd peste patimele sale, el trebue să vadă totul, se audă totul, se cu­noască totul. El trebue să fie ochiul state­lor sale, după cum D-zeu este ochiul lumei. „ Dacă stoarce la dări, și nu protejază pe aceia ce le plătesc, trăsnetul cerului va pica pe capul seu; dar dacă el incurajază cultura pământului, și muncitorii veseli ridică spre cel Atot­Puternic manele lor curate și ino­cente, atunci D-zeu va varsa asupra lui și asupra regatului seu bogățiile D-zeeștii sale protecții; imbelșugarea, fiica păcei și a in­dustriei, va domni in această țară norocită, și fericirea prințului va naște fericirea pu­blică. „Acela care, pentru a domni, face să se verse sângele fraților sei, și aprinde printre dănșii turciile resboiului civil, este un mon­stru nedemn de a vedea ziua“. Ast­fel erau principiele cele ințelepte du­pă care Aliasin­ivan iși regula toate lucră­rile sale. Așa­dar, nu trebue se ne mirăm dacă poporul seu era fericit; și dacă Flores­tan in captivitatea sa găsia o îndulcirea la durerea sa, este că el viețuia cu un suveran virtuos și impărția cu dăusul lucrările sale. Trei ani se strecurară fără ca să se in­­tămple ceva interesant, dar in acest timp, Florestan nu putu nici se trimită nici să pri­­miască vre­o noutate. Se zice că nu este muncă mai mare decăt acela da a fi depărtat de patria sa. In de­șert Aliasin umplea pe amicul seu de bine­faceri, acordându’i o putere de­o­potrivă cu a sa, nenorocitul june nu putea se resiste la scărba ce’l sfășuia. După ce’și îndeplinea îndatorirea ce’i im­punea sarcina sa de ministru, el se retrăgea in fundul grădinei, și acolo, intr’un boschet mai nepătruns de razele soarelui, se ocupa de obiectele ce ii erau scumpe. O Celina, don Carlos, Alfons, de câte ori numele voastre au­ fost repetate prin con­fidentul ecou al suferințelor lui Florestan! care lacrimi el variase gândindu-se că totul ce ii era scump poate numai există. De multe ori Asiasin il surprindea in a­­ceastă stare dureroasă, și in deșert se încerca se’l măngăe. Amorul și amiciția cănd sunt sincere se improtivesc bine­facerei, și smo­­melele bogăției, și chiar a puterei suprem­e, nu pot se darame niște sentimente născu­te din virtuți. O singură împrejurare putea se’i inlesnia­­stă mijloace de a se reinturna in țara sa. Pentru ca dorința lui să se poată îndeplini, ca Portughesii se atace regatul Mujocului, și se pice in puterea lor această țară ospitalieră. Capul de Buna-Speranță devenisă de mult tributar Portughesilor, și in fie­care zi Asia­sin se aștepta se vadă că o flotă considera­bilă sosește dinaintea portului de la Murac; și fiind-că el nu poseda decât foarte puține vase, se hotără ca se lucruze cu activitate in totul ce ar trebui pentru ca să se poată a­­para capitala de cătră niște cetățeni in stare de a purta armele (Va urma).

Next