Curierul de Iassi, iulie-decembrie 1875 (Anul 8, Nr. 73-138)

1875-09-21 / nr. 101

­­NUL vil­. ANUINIURE Rândul sau locul seu 15 bani. Iassi, Duminica 21 Septemvrie 1875, mp. loi. PREȚUL ABONAMENTULUI; Iași: Pe un an 12 lei noi; — Pe șase luni 6 lei noi; ■ In districte: se adaogă portul de 2 i­. 40 bani. Austria: Pe 6 luni 14 franci — Germania pe 6 luni 18 franci; — Italia, Belgia, Elveția . — Pe șase luni 22 franci Revista Internă. Incuragiarea industriei naționale fiind azi o ideie dominată reproducem după „Curierul financiar“ următorul articol: Acum un an ziceam prin coloanele a­­cestui ziar, că principiul asociațiunelor care unește toate forțele și recompune bogățiile unei țări, incepe a fi din ce in mai gustat de oamenii noștrii luminați și laborioși, ale căror priviri par a se în­drepta către tot felul de întreprinderi u­­tili prosperit­aței publice. Cănd scrieam aceste linii, era vorba de a împlânta in România o cultură nouă, cultura sfeclel­oi și a fabricațiunii zahă­rului, cultura, eminamente productivă și potrivită cum nu se­ poate mai bine cu țara; era vorba zicem, a întemeia o in­dustrie de o inaltă importanță pentru țară, menită a lua o desvoltare cu atăt mai intinsă, cu căt tărgurile Turciei fi­­indu-ne deschise asigură de fapt reușita întreprinderii. Idea emisă, mulți barbați se puseră in mișcare, mișcarea lor insă remase de nul efect, pănă ce o nobilă doamnă veni să despice mai bine lucrul, să aprofun­deze întreaga economie a țarei, să vază că România n’are in ziua de astăzi altă sorginte de avuție de­căt cultura cerea­lelor, să constate că pământul ofere cul­tivatorului terene generoase, proprii a furnisa mii de industrii diverse, și subt impresiunea acestora, să pue pentru pri­ma oara in țară temeliile uneia din cele mai mari monumente industriale, care tre­­bue să conjure crisa ce ne amenință, și să deschidă României o nouă sorginte de înavuțire ! Da­ doamna Maria Sgardelli, nobila văduvă a decedatului de fericită memo­rie Anton Sgardelli, retrasă cu fii­i ei la proprietatea sa Sascut din Moldova, puse zilele acestea piatra fundamentală, a ce­lei mai interesante industrii romăne, a celei d­intăiu fabrici de sahar române încercarea este din cele mai serioase, și de un merit cu atăt mai mare, cu căt ea vine din partea unei dame. S’a crezut și se crede incă, că femeile nu sunt capabile de­căt a mănui fusul și acul cu mânușițele lor delicate. Ex­­periența ne dovedește­ că ele pot face ceva mai mult, că ele preferă a-și ve­dea mai bine numele înscris pe piatra fundamentală a vre­unei industrii ro­măne, de căt­re jerbire la Domnie, care, nesigure de scopul ce urmăresc și de i­­deile vage in care se rătăcesc, cred că prin agitațiune ar putea înainta ceva mai mult, și prin distrucțiune ar putea po­seda totul. Femeile romăne s’au manifestat, în­cinse de copilașii lor, ele spun omenirei că travaliul e sorgintea avuției și a bu­nului traiu, că timpul e banul și banul e timpul, in fine că vezi ce suflare ro­mană, spre a putea exista, trebue mai inteiu a se devota muncei onorabile, care face pe om să participe la toate bunu­rile și la toate considerațiunile ce trebue să le inspire virtutea și talentul! Acum patru ani nu numéram de­căt barbați in mișcarea economică a țarei, astăzi suntem fericiți a înregistra și fe­mei. Da­ doamna Sgardelli, d-na Balș, d na Popovici de la Roman, d-na Ale­­sandrina Asan din capitală, d-na Can­­tacuzin, in fine o mulțime de dame ro­mane, care se văd astăzi figurând, fie in capul industriilor ce represintă fie in acela al diverselor societăți de bine­fa­cere, constituesc pentru noi un obiect de inaltă stimă și considerațiune și o sec­­țiune severă pentru toți aceia care fră­mântă societatea, spre a o distrage de la veri­ce ocupațiune serioasă și utilă prosperității publice ! Opera d-nei Sgardelli, este o operă de o mare însemnătate economică. Româ­nia n’are nici o industrie importantă, nici agricolă, nici metalurgică, nici me­canică, nici artistică, in fine nici una din acele industrii care trebue să destupe toate arterele sale de avuție națională; ea n’are de­căt un pământ care poate produce mult, dar de la care lumea se mulțumește a pretinde cereale ordinare și mediocre, care in curând nu vor mai putea servi esportațiunea. Cultura cerealelor in Europa și in A­­merica face din zi in zi progrese mari, produce calități superioare și mai eftine, pe cănd la noi producțiunea e slabă in comparațiune cu întinderea teritorului, calitățile sunt mediocre, și cheltuelile de exploatare inzecit de­căt ar trebui să fie. Vânzarea cerealelor noastre in tărgu­rile Europei cu un preț mai bun, devine din ce in mai dificilă, căci este impo­sibil a susține concurența cu Rusia, și mai cu samă cu America, care, despu­­nând de mijloacele cele mai puterni­ce va inunda in curând Europa întreagă cu cerealele sale, și va comanda toate pie­­țiele continentului după cum a inceput deja a comanda piețele engleze. Această stare de lucruri care amenință România, trebue să ocupe intr’un mod serios pe toți acei care iubesc cu ade­vărat această frumoasă țară. Cultura sfeclelelor și a fabricațiunii zahărului, poate conjura clima ce ne a­­menință să isbucnească. Doamna Maria Sgardelli pare a fi înțeles bine această situațiune, și România ’i va fi recunos­cătoare pentru interesata sorginte de a­­vuție națională ce este decisă a deschide pe proprietatea sa. O lege protectoare regulează fabrica­­țiunea zaharului in România; ea ofere primei fabrici ce se va instala, avantage imense prin scutirea produselor sale de veri ce sarcini fiscale și comunele, aceas­ta ni se pare suficiente de­o­cam­dată, și nu dorim de­căt ca guvernul și in parte Ministeriul comerciului și lucări­­lor publice, să profite de ocasiunea ce-i ofere d-na Sgardelli, spre a pune in a­­plicare o lege care trebue să intemieze una din cele mai importante industrii in țară. ■ Pe trei sunt 3 lei noi-CURIERUL DE I A3 SI FOAEA PUBLICAȚIUNILOR OFICIALE DIN RESORTUL CURȚII APELATIVE DIN IASSI. C­ALENDA­RUL S­EPTA­M­­­ANEI. Stil vechiu. Stil nou. ZIU­A, PATRONUL ZILEI. 1 Res. Soar. Ap. Soar. I Stil vechiu. Stil nou. ZIO­A. | PATRONUL ZILEI. Ref. Soar.I Ap. Soar. Septemvrie Octomvrie. I Ore. m. Ore. m. Septemvrie. I Octomvrie. I Ore. m. Ore. m. 21 3 Duminică. Apostolul Codrat. 6 14 5 43 25 7 Joi. Cuvioasa Unică Eufrosinc. 1 6 22­­5 36 22 4 Luni. Martirul Foci și loan. 6 17 5 41 26 8 Vineri. 1 Adormirea Sf. loan Evanghelistul. 6 24 5 35 23 5 Marți. Zimislirea Sf. loan Botezătorul. 1 6 19 5 39 27 9 Sâmbătă. i Martirul Calistrat. 6 25 5 33 ____24___________________Mercuri. [ Martira Tecla.____________________­ 6 21 5 38________28 _______10_______Duminică. 1 Cuviosul Hariton. ________ 1 6 27­5 31 Apare de trei ori pe septămănă DUMINICA, MERCURI si VINERI. Redactiunea si Administratiunea in localul TIPOGRAFIEI RATIONALE. Inscruiuni și reclame: Rândul 40 bani. — Epistole nefrancate nu se pri­mesc. — Manuscriptel­e nepublicate se vor arde. Francia. Pe șase luni 26 franci. Abonamentele și fianciurile pentru „Curierii de Iași“ foaea oficială se fac la Eugene Drain,­­ Paris 9 rue Druot, 9. Constantinopole, 26 franci. Abonamentele și a­l­ariurile pentru Curierul de Iași foaea oficială, să fac la D. Eugène f­ .oOud. Constantinopoli . 2 rue de la Banque Ottoman 2. 1 Exemplarul 40 Bani. Revista Esternă. Sub titlul: „România și Herzegovina“ le Danube publică următorul articol : Încă de la inceputul insurecțiunei care se prelungește și astâzi încă in Bosnia și Herzegovina, principala preocupare a oame­nilor politici cu adevărat demni de acesta nume a fost de a ști care va fi atitudinea principatelor creștine care se află in pose­siunea independentei lor: Romania, Serbia și Muntenegru. Dacă aceste trei puteri s’ar fi aruncat in luptă spre a veni in adjutorul populațiunilor resculate contra jugului tur­cesc, situațiunea putea negreșit să devină gravă pentru Turcia. Pusă in fața unei res­­culări generale a populațiunilor creștine, a­­vănd in fața ei armate bine disciplinate și serios organisate, ea risca foarte mult de a vedea ultimele sfărmături ale dominațiunei sale in peninsula Balcanilor scăpăndu’i cu desăvărșire. Care fasă insă atitudinea guvernelor de la Belgrad și de la București ? De­și pro­fesând cele mai sincere și mai ardente sim­patii pentru raialele jăfuite cu atâta neîn­durare, prădate și martirisate de barbaria otomană, ele Bau gândit cu drept cuvănt că cea mai d’ăntăiu datorie a unui popor este de a trăi, și că prin urmare cea d'ăntăiu datorie a unui guvern esti de a nu ’i țări intr’o întreprindere oare­care cam hasardoasă a cărei primă consecvență ar putea fi com­promiterea propriei sale edstențe. Oamenii de Stat din București mai cu sa­mă n'au stat pe gânduri nici un moment. Cu o siguranță de ochire care face cea mai mare onoare sagacităței și ințelegerei tim­pului de către dânșii, ei ai apreciat situați­unea așa cum trebuia să îe. Măsurând eu săoge rece împrejurările și mijlocul cărora insurecțîunea se producea, ei au înțeles că adevăratele interese ale României le coman­dau să se acție și să rămăe pe terenul trac­tatelor, intr’o atitudine observatorie și de neutralitate absolută. Și, indreptăndu’și toa­tă conduita lor după acest punct de plecare, ei au conservat in adevăr, încă din prima zi, atitudinea cu totul corectă care cu drept cuvănt astăzi ii face să merite felicitările tuturor oamenilor serioși, precum și recu­noștința Europei întregi. Dară din partea acelor care au crezut că a sunat para luptei supreme, că a sosit mo­mentul de a se regula o dată pentru tot­deauna chestiunea Orientului, această atitu­dine raționabile a dat loc la comentarii la care poate că nu e inutil de a respunde in căte­va cuvinte. După teoriile slaviștilor de sud, cu ori­ce preț creștinii din Orient sunt solidari. De indată ce unul dintrenșii s’ar rescula, toți trebue să se arunce in arenă fără a calcula un singur minut. Frumoasă teorie poate, pentru cine nu cunoaște ome­nirea, și susceptibile de a se duce imagina­­țiunile poetice, care sunt puțin la curentul secțiunilor istoriei. Grecia a și fost obiec­­tul unor asemini solicitațiuni. Ziarele au arătat insă cu istoria in mână că Slavii in genere n’au făcut nici o dată nimic pentru liberarea Greciei, și că in timpul insurec­țiunei din Corfu, mai cu samă, nici un sin­gur voluntar n’a venit din Serbia, Bosnia, nici din Herzegovina, să sporească legiunile pe care peninsula elenică le trimisese fără a mai socoti iu adjutorulu insului resculate. Pentru ce dară, conchideau ei cu multă ra­țiune, s’ar cere de la Greci să facă pentru alții ceea ce acești din urmă n’au făcut pen­tru dănșii ? Pentru ce rasa greacă ar mer­ge să compromită propria sa libertate pen­tru rasa slavă, cu care n’are nimic de comun? Romania este foarte bine drept a face a­celaș raționament. Nici dănsa n’a fost ad­­jutată de nimeni in cucerirea independenței sale. Europa singură a susținut’o in con­grese diplomatice, după ce ea singură, și fără adjutorul nici unui Slav, făcu să se re­cunoască drepturile sale legitime. Ea n’are iarăși nimic de comun de­cit religiunea, cu popoarele vecine a peninsulei Balcanilor. Ro­manii sunt un popor de rasă latină Ei au individualitatea și naționalitatea lor, cu to­tul deosebite. Nici un interes cum nu se leagă cu numeroasele populațiuni slave care -i incungiură la Nord, la Sud și la Vest. Având astăzi o independență aproape abso­lută ei știu foarte bine, că pericolul pentru ei nu va mai veni nici­odată din partea Tur­ciei, pe cănd se poate ca la fie­ce minut să fie alte puteri care stau tot­deauna la pân­dă pentru cuceriri. Aruncădu-se chiar indirect intr’o luptă care ar fi putut lesne se devie semnalul unei conflagrațiuni generale, ei riscau numai de a pune din nou in chestiune prosperitatea de care se bucurau subt egida unui guvern în­țelept și patriotic. Prin atitudinea lor rați­­onabilă și prudentă, ei au contribuit mai mult de­căt se poate crede a depărta din Europa politica unui resbel ale cărui conse­cvențe nimeni nu le ar fi putut prevedea. Ei dobândesc astfel dreptul, cănd va veni momentul, de a da consilii mai eficace poa­te de­cit o inter­venire armată. Și li­­b­nct astfel, guvernul din București a p?­ssa de bine demnitatea tezei in cat putin cate puțin România ea in Europa lo­cul pe care meritele și intelingența sa o face să merite . Ea este convintă la toate congresele pacifice, la toate întrunirile știin­țifice sau int­rați­male unde representații săi sunt tract­e cu aceeași deferență, cu a­­celeași considerații fu ca și representații ce­lor alte puteri raid­uri. Aceasta e o si­­tuatiune de car­e f­i e cu drept cuvănt să fie mândru­ ;i slri­­e ce i-a meritat p este foarte bun juUA„ură prin resultatele sale pentru ca s­ă se mai gândească multu timn a se depărta de densa. După cum se scrie din Constantinopole cu data din 27 Sept. Agenția Havas anunță că consulii Austriei, Germaniei și Italiei au so­sit Vineri la Mostar. Insurgenții cer un ar­mistițiu pentru ca diferiții șefi să se poată înțelege asupra unei expuneri a neajunsurilor in privința cărora trebue să ceară reforme, de­oare­ce șefii diferitelor bande mici n’au influența politică necesară. Va trebui ca fie­care bandă să’și numească un delegat. Dacă se va acorda armistițiul acești dele­gați se vor întâlni cu Sever-Pașa și cu con­sulii și vor espune dorințele lor, cari par a fi acum mai moderate, precum: admiterea martorilor creștini dinaintea tribunalelor, a­­legerea poliției dintre locuitori, mărginirea taxațiunei la un procent fix. Insurgenții cer ca puterile să garanteze esecutarea fadela a reformelor promise. Această din urmă pre­­tentiune fiind de­o­cam­dată neadmisibilă, representanții puterilor de Nord au decis a instrui pe consuli ca sa couigte intr © densii si cu Sever-Pașa, pentru ca se poată pre­zenta ambasadorilor o propunere practică de conciliațiune. Ambasadorul Franciei declară că se unește cu această demarșă in limitele insă ale celei mai stricte neintervențiuni; cei din Anglia și Italia consideră misiunea consulilor ca terminată, insă vor refera gu­vernelor lor in privința demaniei propuse.­­Din Viena se anunță cu data din 28 Septemvrie că in comisiunea delegaților a­­ustriace, ministrul de finance al Austriei a făcut o expunere a stării financiare, după care la finele exercițiulu 1875 probabil că va fi un escedent de imposite percepute de 5 milioane. Budgetul pe 1876 cu cheltueli spo­rite va da probabil un deficit de 26 milioane, din care 13 milioane sunt acoperite. Minis­trul afirmă că guvernul va face toate econo­miile posibile. PARTEA OFICIALA. PUBLIMTIL­TEMINISTRATIVE. Prefectura Districtului Iași. No. 9191. La 2 a lunei Octomvrie a. c., urmează a sebține licitație in camera Comi­tetului Permanent pentru darea in antre­priză a construirei unor epuiri sub malul drept al Prutului, intre moșia Trifești și FOILETON. AURELIA NOVELA DE PONTMARTIN Traductiune de N. W. I. In luna lui Octombrie 183­­., o femee încă tănară de o frumuseță expresivă și blândă, se scoborise dintr’o trăsură la poarta unui din cele mai elegante pensionate din Paris. Ea ținea de mână o copilă de 10-12 ani, în­dată după ce intrase și se numi, directoara pensionatului, D-na Aubert, o privi căteva minute, cu o atențiă extraordinară, foarte di­ferită de silința plecată ce o arăt de ordinar directorii așezămintelor, mai cu samă părin­ților care vin in trăsură, ba încă cănd ei spuse in niște termini foarte blânzi, intenția ei de a-i încrede fiica, această expresie de o curiositate răutăcioasă, aproape respingătoare devenea din ce in ce mai visibilă și poate D-na Aubert i-ar fi refuzat cănd de­odată pri­virea ei se îndreptă cătră copila care se ți­nea cu frică de rochia mamei ei, și părerea ei părea a se schimba vidată. Căci un adevăr e greu a’și închipui un lu­cru ceva mai plăcut și mai încântător, de­căt coastă față tânără încadrată intr’o mică ca­puță de tulpan alb. Fiica samana mamei ei dar cum auzul lacurilor din Savoya și Sin­­țeza sămănă azurului Oceanului. Sar fi pu­tut zice că un sănge mai curat a tămpărăt și insănătoșit in această creatură dulce, ardoa­rea măreață și strălucirea tulburătoare­­ sângelui mamesc. Erau mai aceleși trăsături numai ceea ce la una a fost accentuat­ă schimbat prin decurgerea anilor și probele vieței, păstra la cealaltă incă acele nuanțe nemărginite, acele linii nehotărâte care arată trecerea tainică din urmele umbre a copilă­riei la primele licoriri a tinereței. Din causa stărei d-na Aubert era fisono­­mistă; ea se ținu satisfăcută de acest repede esamen și declara că cu bucurie se va în­sărcina cu educațiunea acestei noue pensio­nare. Nu remănea deci de­căt a regula con­dițiile sau cu alte cuvinte, d-na Aubert nu avea de­căt a dieta a­le ei, căci frumoasa ei (interlocutrice) locțiitoare se invoi la toate, nu făcu nici o opunere și se arata măreață la toate detailurile relative la educația fii­cei ei. Ea cerea ca să i se dee cei mai buni pro­fesori la pictură și muzică să fie învățate de cei mai buni artiști, in fine a face toate mij­loacele pentru a cultiva disposabele ei natu­rale. Din cănd in cănd, cu un gest puțin teatral, ea trecu măna ei albă prin părul co­pilei pe care o trase la peptul ei zicănd: „E fiica mea, Doamnă, e fica mea“, o es­­clamație patetică căreia profesoara respinse cu un scris de învoire care nu exprima o în­credere puternică in aces esces de iubire mumească. De doue ori, in timpul acestei vorbiri, a­­ceastă persoană așa de deasă a regula toate, era aproape a se revolta. D-na Aubert o sfătui cu oare­care insistnță, că ar trebui să-i lese, de o manieră absolută, toată autori­tatea asupra fiicei ei, să n’i scoată nici­odată și să se mulțămească să Vu s’o vadă la pen­sion. Această clauzură rigurală care nu era a­­tinsă de celelalte pensionare, făcu ca acea­stă femee, care reușise pină acu a remăne nepătimătoare să se i­ro­acă. Dar o stră­lucire trecu de­odată prin ochii ei și un stri­găt de manie, de durere pare, abia reținut, mult pe buzele ei, cănd dna Aubert, luând un condeiu și un register o intrebă cu o puțină amețală: — Sub care nume pot­i înscriu pe Dom­nișoara? Aceea la care s adresa această chestiune se sili pentru a se reține. Ea și reuși și respinse cu voace destul de tare: — Dar ... sub numele meu, al meu, acel al bărbatului meu, Aurelia d’Ermancey. D-na Aubert se pleca și jerise. Căteva momente apoi d-n d’Ermancey tra­să din nou copila in braței ei cu un lnes de arătări care o făcu să isbucnească in la­crimi și vitete. D-na Aubert dorind a scurta această scenă luă la rândul ei măna tremu­rătoare și cu una din pletele ei blonde ii șter­se incet ochii in timp ce mama ei smulgăn­­du-se din această din urmă imbrățoșare stri­gă: „La revedere copila mea, in scurt timp Aurelia“. După care ușa se inebise și se auzi incă vițetul trăsurei care plecă ducând pe d-na d’Ermancey. II. Nu pretindem a descrie in această unifor­mitate pacinică, viața care incepu pentru Au­relia de la intrarea ei la d-na Aubert. Tot­deauna la aceste curente monotoane se amestecau pentru dănsa oare­care întâm­plări, oare­care amintiri care trebue arătate. Căt de departe s’a putut duce memoria ei ea iși aminti de un om, cu o figură gravă și tristă pe care il chema tatal ei. El părea că a trecut primii ei ani a copilăriei cu ma­ma ei și cu désu intr’o casă de țară, a că­rei fasadă, tapisată cu floare agățătoare, și o grădină plină de ciripiri și umbră, ii apă­reau intr’un mod nehotărât ca și cum in cele îndepărtate visuri ale ei. Mai târziu la e­­tate de 6 sau 7 ani ea iși aduse incă aminte că s’a aflat intr’o zi la Paris, intr’un mare cabinet întunecos plin cu hărții vechi și cărți groase, in fața unui om bătrân imbracat in negru care s’a sfădit mult timp cu muma și cu tatul ei. Apoi acest om s’a intors cătră dănsa, i-a făcut semn să se apropie și i-a zis cu o voace dulce dar pompoasă: — Copila mea, cu cine iubești mai bine a remăne, cu tatăl sau cu mama ta? Aurelia mai iitéiu nu înțelese și se mul­țumi de a’l privi cu ochii ei cei mari înspăi­mântați, el repeta cestiunea sa dar de o ma­nieră mai po­mpoasă incă. Aurelia amețită (zăludă?) *) n­u arată ca având de­căt un sentiment foarte confuz despre starea, arun­case ochiul Împrejurul ei. Ea vedea lăngă sobă pe tatul ei ia I­ niște palid și,gânditor, după obiceiu, rezemăndu’și fruntea pe mar­mură Mama ei insă stătea lăngă fereastră, fața însuflețită, ochiul înfocat, in toată stră­lucirea frumuseței ei amenințătoare. O rază solară o acoperea cu totul. Ea o privi cu bucurie și această față măreață îngrozită de mișcare (emoțiune?) și de dragoste ar fi pu­tut opri unui pictor tipul Neobei. Printr’o mișcare iresistibilă Aurelia ii întinse minele ei cele mici. Ea se simți atunce luată, im­­brățoșată și dusă ca o pradă. Tatal ei, ca­binetul întunecos, omul îmbrăcat in negru, to­tul dispăruse și ea se regăsi in trăsură pe genunchii mamei ei care o acoperea cu dră­­gostiri, lacrimi și sărutări; și de atunce n’au mai păr Ario. *) Tcei.si semnele cu patente? sunt a traducăto­rului.

Next