Curierul de Iassi, iulie-decembrie 1875 (Anul 8, Nr. 73-138)
1875-09-21 / nr. 101
NUL vil. ANUINIURE Rândul sau locul seu 15 bani. Iassi, Duminica 21 Septemvrie 1875, mp. loi. PREȚUL ABONAMENTULUI; Iași: Pe un an 12 lei noi; — Pe șase luni 6 lei noi; ■ In districte: se adaogă portul de 2 i. 40 bani. Austria: Pe 6 luni 14 franci — Germania pe 6 luni 18 franci; — Italia, Belgia, Elveția . — Pe șase luni 22 franci Revista Internă. Incuragiarea industriei naționale fiind azi o ideie dominată reproducem după „Curierul financiar“ următorul articol: Acum un an ziceam prin coloanele acestui ziar, că principiul asociațiunelor care unește toate forțele și recompune bogățiile unei țări, incepe a fi din ce in mai gustat de oamenii noștrii luminați și laborioși, ale căror priviri par a se îndrepta către tot felul de întreprinderi utili prosperitaței publice. Cănd scrieam aceste linii, era vorba de a împlânta in România o cultură nouă, cultura sfecleloi și a fabricațiunii zahărului, cultura, eminamente productivă și potrivită cum nu se poate mai bine cu țara; era vorba zicem, a întemeia o industrie de o inaltă importanță pentru țară, menită a lua o desvoltare cu atăt mai intinsă, cu căt tărgurile Turciei fiindu-ne deschise asigură de fapt reușita întreprinderii. Idea emisă, mulți barbați se puseră in mișcare, mișcarea lor insă remase de nul efect, pănă ce o nobilă doamnă veni să despice mai bine lucrul, să aprofundeze întreaga economie a țarei, să vază că România n’are in ziua de astăzi altă sorginte de avuție decăt cultura cerealelor, să constate că pământul ofere cultivatorului terene generoase, proprii a furnisa mii de industrii diverse, și subt impresiunea acestora, să pue pentru prima oara in țară temeliile uneia din cele mai mari monumente industriale, care trebue să conjure crisa ce ne amenință, și să deschidă României o nouă sorginte de înavuțire ! Da doamna Maria Sgardelli, nobila văduvă a decedatului de fericită memorie Anton Sgardelli, retrasă cu fiii ei la proprietatea sa Sascut din Moldova, puse zilele acestea piatra fundamentală, a celei mai interesante industrii romăne, a celei dintăiu fabrici de sahar române încercarea este din cele mai serioase, și de un merit cu atăt mai mare, cu căt ea vine din partea unei dame. S’a crezut și se crede incă, că femeile nu sunt capabile decăt a mănui fusul și acul cu mânușițele lor delicate. Experiența ne dovedește că ele pot face ceva mai mult, că ele preferă a-și vedea mai bine numele înscris pe piatra fundamentală a vreunei industrii romăne, de către jerbire la Domnie, care, nesigure de scopul ce urmăresc și de ideile vage in care se rătăcesc, cred că prin agitațiune ar putea înainta ceva mai mult, și prin distrucțiune ar putea poseda totul. Femeile romăne s’au manifestat, încinse de copilașii lor, ele spun omenirei că travaliul e sorgintea avuției și a bunului traiu, că timpul e banul și banul e timpul, in fine că vezi ce suflare romană, spre a putea exista, trebue mai inteiu a se devota muncei onorabile, care face pe om să participe la toate bunurile și la toate considerațiunile ce trebue să le inspire virtutea și talentul! Acum patru ani nu numéram decăt barbați in mișcarea economică a țarei, astăzi suntem fericiți a înregistra și femei. Da doamna Sgardelli, d-na Balș, d na Popovici de la Roman, d-na Alesandrina Asan din capitală, d-na Cantacuzin, in fine o mulțime de dame romane, care se văd astăzi figurând, fie in capul industriilor ce represintă fie in acela al diverselor societăți de binefacere, constituesc pentru noi un obiect de inaltă stimă și considerațiune și o secțiune severă pentru toți aceia care frământă societatea, spre a o distrage de la verice ocupațiune serioasă și utilă prosperității publice ! Opera d-nei Sgardelli, este o operă de o mare însemnătate economică. România n’are nici o industrie importantă, nici agricolă, nici metalurgică, nici mecanică, nici artistică, in fine nici una din acele industrii care trebue să destupe toate arterele sale de avuție națională; ea n’are decăt un pământ care poate produce mult, dar de la care lumea se mulțumește a pretinde cereale ordinare și mediocre, care in curând nu vor mai putea servi esportațiunea. Cultura cerealelor in Europa și in America face din zi in zi progrese mari, produce calități superioare și mai eftine, pe cănd la noi producțiunea e slabă in comparațiune cu întinderea teritorului, calitățile sunt mediocre, și cheltuelile de exploatare inzecit decăt ar trebui să fie. Vânzarea cerealelor noastre in tărgurile Europei cu un preț mai bun, devine din ce in mai dificilă, căci este imposibil a susține concurența cu Rusia, și mai cu samă cu America, care, despunând de mijloacele cele mai puternice va inunda in curând Europa întreagă cu cerealele sale, și va comanda toate piețiele continentului după cum a inceput deja a comanda piețele engleze. Această stare de lucruri care amenință România, trebue să ocupe intr’un mod serios pe toți acei care iubesc cu adevărat această frumoasă țară. Cultura sfeclelelor și a fabricațiunii zahărului, poate conjura clima ce ne amenință să isbucnească. Doamna Maria Sgardelli pare a fi înțeles bine această situațiune, și România ’i va fi recunoscătoare pentru interesata sorginte de avuție națională ce este decisă a deschide pe proprietatea sa. O lege protectoare regulează fabricațiunea zaharului in România; ea ofere primei fabrici ce se va instala, avantage imense prin scutirea produselor sale de veri ce sarcini fiscale și comunele, aceasta ni se pare suficiente deocamdată, și nu dorim decăt ca guvernul și in parte Ministeriul comerciului și lucărilor publice, să profite de ocasiunea ce-i ofere d-na Sgardelli, spre a pune in aplicare o lege care trebue să intemieze una din cele mai importante industrii in țară. ■ Pe trei sunt 3 lei noi-CURIERUL DE I A3 SI FOAEA PUBLICAȚIUNILOR OFICIALE DIN RESORTUL CURȚII APELATIVE DIN IASSI. CALENDARUL SEPTAMANEI. Stil vechiu. Stil nou. ZIUA, PATRONUL ZILEI. 1 Res. Soar. Ap. Soar. I Stil vechiu. Stil nou. ZIOA. | PATRONUL ZILEI. Ref. Soar.I Ap. Soar. Septemvrie Octomvrie. I Ore. m. Ore. m. Septemvrie. I Octomvrie. I Ore. m. Ore. m. 21 3 Duminică. Apostolul Codrat. 6 14 5 43 25 7 Joi. Cuvioasa Unică Eufrosinc. 1 6 225 36 22 4 Luni. Martirul Foci și loan. 6 17 5 41 26 8 Vineri. 1 Adormirea Sf. loan Evanghelistul. 6 24 5 35 23 5 Marți. Zimislirea Sf. loan Botezătorul. 1 6 19 5 39 27 9 Sâmbătă. i Martirul Calistrat. 6 25 5 33 ____24___________________Mercuri. [ Martira Tecla.____________________ 6 21 5 38________28 _______10_______Duminică. 1 Cuviosul Hariton. ________ 1 6 275 31 Apare de trei ori pe septămănă DUMINICA, MERCURI si VINERI. Redactiunea si Administratiunea in localul TIPOGRAFIEI RATIONALE. Inscruiuni și reclame: Rândul 40 bani. — Epistole nefrancate nu se primesc. — Manuscriptele nepublicate se vor arde. Francia. Pe șase luni 26 franci. Abonamentele și fianciurile pentru „Curierii de Iași“ foaea oficială se fac la Eugene Drain, Paris 9 rue Druot, 9. Constantinopole, 26 franci. Abonamentele și alariurile pentru Curierul de Iași foaea oficială, să fac la D. Eugène f .oOud. Constantinopoli . 2 rue de la Banque Ottoman 2. 1 Exemplarul 40 Bani. Revista Esternă. Sub titlul: „România și Herzegovina“ le Danube publică următorul articol : Încă de la inceputul insurecțiunei care se prelungește și astâzi încă in Bosnia și Herzegovina, principala preocupare a oamenilor politici cu adevărat demni de acesta nume a fost de a ști care va fi atitudinea principatelor creștine care se află in posesiunea independentei lor: Romania, Serbia și Muntenegru. Dacă aceste trei puteri s’ar fi aruncat in luptă spre a veni in adjutorul populațiunilor resculate contra jugului turcesc, situațiunea putea negreșit să devină gravă pentru Turcia. Pusă in fața unei resculări generale a populațiunilor creștine, avănd in fața ei armate bine disciplinate și serios organisate, ea risca foarte mult de a vedea ultimele sfărmături ale dominațiunei sale in peninsula Balcanilor scăpăndu’i cu desăvărșire. Care fasă insă atitudinea guvernelor de la Belgrad și de la București ? Deși profesând cele mai sincere și mai ardente simpatii pentru raialele jăfuite cu atâta neîndurare, prădate și martirisate de barbaria otomană, ele Bau gândit cu drept cuvănt că cea mai d’ăntăiu datorie a unui popor este de a trăi, și că prin urmare cea d'ăntăiu datorie a unui guvern esti de a nu ’i țări intr’o întreprindere oarecare cam hasardoasă a cărei primă consecvență ar putea fi compromiterea propriei sale edstențe. Oamenii de Stat din București mai cu samă n'au stat pe gânduri nici un moment. Cu o siguranță de ochire care face cea mai mare onoare sagacităței și ințelegerei timpului de către dânșii, ei ai apreciat situațiunea așa cum trebuia să îe. Măsurând eu săoge rece împrejurările și mijlocul cărora insurecțîunea se producea, ei au înțeles că adevăratele interese ale României le comandau să se acție și să rămăe pe terenul tractatelor, intr’o atitudine observatorie și de neutralitate absolută. Și, indreptăndu’și toată conduita lor după acest punct de plecare, ei au conservat in adevăr, încă din prima zi, atitudinea cu totul corectă care cu drept cuvănt astăzi ii face să merite felicitările tuturor oamenilor serioși, precum și recunoștința Europei întregi. Dară din partea acelor care au crezut că a sunat para luptei supreme, că a sosit momentul de a se regula o dată pentru totdeauna chestiunea Orientului, această atitudine raționabile a dat loc la comentarii la care poate că nu e inutil de a respunde in căteva cuvinte. După teoriile slaviștilor de sud, cu orice preț creștinii din Orient sunt solidari. De indată ce unul dintrenșii s’ar rescula, toți trebue să se arunce in arenă fără a calcula un singur minut. Frumoasă teorie poate, pentru cine nu cunoaște omenirea, și susceptibile de a se duce imaginațiunile poetice, care sunt puțin la curentul secțiunilor istoriei. Grecia a și fost obiectul unor asemini solicitațiuni. Ziarele au arătat insă cu istoria in mână că Slavii in genere n’au făcut nici o dată nimic pentru liberarea Greciei, și că in timpul insurecțiunei din Corfu, mai cu samă, nici un singur voluntar n’a venit din Serbia, Bosnia, nici din Herzegovina, să sporească legiunile pe care peninsula elenică le trimisese fără a mai socoti iu adjutorulu insului resculate. Pentru ce dară, conchideau ei cu multă rațiune, s’ar cere de la Greci să facă pentru alții ceea ce acești din urmă n’au făcut pentru dănșii ? Pentru ce rasa greacă ar merge să compromită propria sa libertate pentru rasa slavă, cu care n’are nimic de comun? Romania este foarte bine drept a face acelaș raționament. Nici dănsa n’a fost adjutată de nimeni in cucerirea independenței sale. Europa singură a susținut’o in congrese diplomatice, după ce ea singură, și fără adjutorul nici unui Slav, făcu să se recunoască drepturile sale legitime. Ea n’are iarăși nimic de comun decit religiunea, cu popoarele vecine a peninsulei Balcanilor. Romanii sunt un popor de rasă latină Ei au individualitatea și naționalitatea lor, cu totul deosebite. Nici un interes cum nu se leagă cu numeroasele populațiuni slave care -i incungiură la Nord, la Sud și la Vest. Având astăzi o independență aproape absolută ei știu foarte bine, că pericolul pentru ei nu va mai veni niciodată din partea Turciei, pe cănd se poate ca la fiece minut să fie alte puteri care stau totdeauna la pândă pentru cuceriri. Aruncădu-se chiar indirect intr’o luptă care ar fi putut lesne se devie semnalul unei conflagrațiuni generale, ei riscau numai de a pune din nou in chestiune prosperitatea de care se bucurau subt egida unui guvern înțelept și patriotic. Prin atitudinea lor raționabilă și prudentă, ei au contribuit mai mult decăt se poate crede a depărta din Europa politica unui resbel ale cărui consecvențe nimeni nu le ar fi putut prevedea. Ei dobândesc astfel dreptul, cănd va veni momentul, de a da consilii mai eficace poate decit o intervenire armată. Și libnct astfel, guvernul din București a p?ssa de bine demnitatea tezei in cat putin cate puțin România ea in Europa locul pe care meritele și intelingența sa o face să merite . Ea este convintă la toate congresele pacifice, la toate întrunirile științifice sau intrațimale unde representații săi sunt tracte cu aceeași deferență, cu aceleași considerații fu ca și representații celor alte puteri raiduri. Aceasta e o situatiune de care fi e cu drept cuvănt să fie mândru ;i slrie ce i-a meritat p este foarte bun juUA„ură prin resultatele sale pentru ca să se mai gândească multu timn a se depărta de densa. După cum se scrie din Constantinopole cu data din 27 Sept. Agenția Havas anunță că consulii Austriei, Germaniei și Italiei au sosit Vineri la Mostar. Insurgenții cer un armistițiu pentru ca diferiții șefi să se poată înțelege asupra unei expuneri a neajunsurilor in privința cărora trebue să ceară reforme, deoarece șefii diferitelor bande mici n’au influența politică necesară. Va trebui ca fiecare bandă să’și numească un delegat. Dacă se va acorda armistițiul acești delegați se vor întâlni cu Sever-Pașa și cu consulii și vor espune dorințele lor, cari par a fi acum mai moderate, precum: admiterea martorilor creștini dinaintea tribunalelor, alegerea poliției dintre locuitori, mărginirea taxațiunei la un procent fix. Insurgenții cer ca puterile să garanteze esecutarea fadela a reformelor promise. Această din urmă pretentiune fiind deocamdată neadmisibilă, representanții puterilor de Nord au decis a instrui pe consuli ca sa couigte intr © densii si cu Sever-Pașa, pentru ca se poată prezenta ambasadorilor o propunere practică de conciliațiune. Ambasadorul Franciei declară că se unește cu această demarșă in limitele insă ale celei mai stricte neintervențiuni; cei din Anglia și Italia consideră misiunea consulilor ca terminată, insă vor refera guvernelor lor in privința demaniei propuse.Din Viena se anunță cu data din 28 Septemvrie că in comisiunea delegaților austriace, ministrul de finance al Austriei a făcut o expunere a stării financiare, după care la finele exercițiulu 1875 probabil că va fi un escedent de imposite percepute de 5 milioane. Budgetul pe 1876 cu cheltueli sporite va da probabil un deficit de 26 milioane, din care 13 milioane sunt acoperite. Ministrul afirmă că guvernul va face toate economiile posibile. PARTEA OFICIALA. PUBLIMTILTEMINISTRATIVE. Prefectura Districtului Iași. No. 9191. La 2 a lunei Octomvrie a. c., urmează a sebține licitație in camera Comitetului Permanent pentru darea in antrepriză a construirei unor epuiri sub malul drept al Prutului, intre moșia Trifești și FOILETON. AURELIA NOVELA DE PONTMARTIN Traductiune de N. W. I. In luna lui Octombrie 183., o femee încă tănară de o frumuseță expresivă și blândă, se scoborise dintr’o trăsură la poarta unui din cele mai elegante pensionate din Paris. Ea ținea de mână o copilă de 10-12 ani, îndată după ce intrase și se numi, directoara pensionatului, D-na Aubert, o privi căteva minute, cu o atențiă extraordinară, foarte diferită de silința plecată ce o arăt de ordinar directorii așezămintelor, mai cu samă părinților care vin in trăsură, ba încă cănd ei spuse in niște termini foarte blânzi, intenția ei de a-i încrede fiica, această expresie de o curiositate răutăcioasă, aproape respingătoare devenea din ce in ce mai visibilă și poate D-na Aubert i-ar fi refuzat cănd deodată privirea ei se îndreptă cătră copila care se ținea cu frică de rochia mamei ei, și părerea ei părea a se schimba vidată. Căci un adevăr e greu a’și închipui un lucru ceva mai plăcut și mai încântător, decăt coastă față tânără încadrată intr’o mică capuță de tulpan alb. Fiica samana mamei ei dar cum auzul lacurilor din Savoya și Sințeza sămănă azurului Oceanului. Sar fi putut zice că un sănge mai curat a tămpărăt și insănătoșit in această creatură dulce, ardoarea măreață și strălucirea tulburătoare sângelui mamesc. Erau mai aceleși trăsături numai ceea ce la una a fost accentuată schimbat prin decurgerea anilor și probele vieței, păstra la cealaltă incă acele nuanțe nemărginite, acele linii nehotărâte care arată trecerea tainică din urmele umbre a copilăriei la primele licoriri a tinereței. Din causa stărei d-na Aubert era fisonomistă; ea se ținu satisfăcută de acest repede esamen și declara că cu bucurie se va însărcina cu educațiunea acestei noue pensionare. Nu remănea deci decăt a regula condițiile sau cu alte cuvinte, d-na Aubert nu avea decăt a dieta ale ei, căci frumoasa ei (interlocutrice) locțiitoare se invoi la toate, nu făcu nici o opunere și se arata măreață la toate detailurile relative la educația fiicei ei. Ea cerea ca să i se dee cei mai buni profesori la pictură și muzică să fie învățate de cei mai buni artiști, in fine a face toate mijloacele pentru a cultiva disposabele ei naturale. Din cănd in cănd, cu un gest puțin teatral, ea trecu măna ei albă prin părul copilei pe care o trase la peptul ei zicănd: „E fiica mea, Doamnă, e fica mea“, o esclamație patetică căreia profesoara respinse cu un scris de învoire care nu exprima o încredere puternică in aces esces de iubire mumească. De doue ori, in timpul acestei vorbiri, această persoană așa de deasă a regula toate, era aproape a se revolta. D-na Aubert o sfătui cu oarecare insistnță, că ar trebui să-i lese, de o manieră absolută, toată autoritatea asupra fiicei ei, să n’i scoată niciodată și să se mulțămească să Vu s’o vadă la pension. Această clauzură rigurală care nu era atinsă de celelalte pensionare, făcu ca această femee, care reușise pină acu a remăne nepătimătoare să se iroacă. Dar o strălucire trecu deodată prin ochii ei și un strigăt de manie, de durere pare, abia reținut, mult pe buzele ei, cănd dna Aubert, luând un condeiu și un register o intrebă cu o puțină amețală: — Sub care nume poti înscriu pe Domnișoara? Aceea la care s adresa această chestiune se sili pentru a se reține. Ea și reuși și respinse cu voace destul de tare: — Dar ... sub numele meu, al meu, acel al bărbatului meu, Aurelia d’Ermancey. D-na Aubert se pleca și jerise. Căteva momente apoi d-n d’Ermancey trasă din nou copila in braței ei cu un lnes de arătări care o făcu să isbucnească in lacrimi și vitete. D-na Aubert dorind a scurta această scenă luă la rândul ei măna tremurătoare și cu una din pletele ei blonde ii șterse incet ochii in timp ce mama ei smulgăndu-se din această din urmă imbrățoșare strigă: „La revedere copila mea, in scurt timp Aurelia“. După care ușa se inebise și se auzi incă vițetul trăsurei care plecă ducând pe d-na d’Ermancey. II. Nu pretindem a descrie in această uniformitate pacinică, viața care incepu pentru Aurelia de la intrarea ei la d-na Aubert. Totdeauna la aceste curente monotoane se amestecau pentru dănsa oarecare întâmplări, oarecare amintiri care trebue arătate. Căt de departe s’a putut duce memoria ei ea iși aminti de un om, cu o figură gravă și tristă pe care il chema tatal ei. El părea că a trecut primii ei ani a copilăriei cu mama ei și cu désu intr’o casă de țară, a cărei fasadă, tapisată cu floare agățătoare, și o grădină plină de ciripiri și umbră, ii apăreau intr’un mod nehotărât ca și cum in cele îndepărtate visuri ale ei. Mai târziu la etate de 6 sau 7 ani ea iși aduse incă aminte că s’a aflat intr’o zi la Paris, intr’un mare cabinet întunecos plin cu hărții vechi și cărți groase, in fața unui om bătrân imbracat in negru care s’a sfădit mult timp cu muma și cu tatul ei. Apoi acest om s’a intors cătră dănsa, i-a făcut semn să se apropie și i-a zis cu o voace dulce dar pompoasă: — Copila mea, cu cine iubești mai bine a remăne, cu tatăl sau cu mama ta? Aurelia mai iitéiu nu înțelese și se mulțumi de a’l privi cu ochii ei cei mari înspăimântați, el repeta cestiunea sa dar de o manieră mai pompoasă incă. Aurelia amețită (zăludă?) *) nu arată ca având decăt un sentiment foarte confuz despre starea, aruncase ochiul Împrejurul ei. Ea vedea lăngă sobă pe tatul ei ia I niște palid și,gânditor, după obiceiu, rezemăndu’și fruntea pe marmură Mama ei insă stătea lăngă fereastră, fața însuflețită, ochiul înfocat, in toată strălucirea frumuseței ei amenințătoare. O rază solară o acoperea cu totul. Ea o privi cu bucurie și această față măreață îngrozită de mișcare (emoțiune?) și de dragoste ar fi putut opri unui pictor tipul Neobei. Printr’o mișcare iresistibilă Aurelia ii întinse minele ei cele mici. Ea se simți atunce luată, imbrățoșată și dusă ca o pradă. Tatal ei, cabinetul întunecos, omul îmbrăcat in negru, totul dispăruse și ea se regăsi in trăsură pe genunchii mamei ei care o acoperea cu drăgostiri, lacrimi și sărutări; și de atunce n’au mai păr Ario. *) Tcei.si semnele cu patente? sunt a traducătorului.