Curierul de Iassi, iulie-decembrie 1875 (Anul 8, Nr. 73-138)
1875-10-10 / nr. 109
.ANUL VIII Iași: Pe un an 12 lei noi; —Pe șase luni 6 lei noi; —Pe trei luni 3 lei noi- In districte : se adaogă portul de 2 h. 40 bani, Iassi, Vineri 10 Octomvrie 1875. No. 109. PREȚUL ABONAMENTULUI Austria: Pe 6 luni 14 franci — Germania pe 6 luni 18 franci; — Italia, Belgia, Elveția ; — Pe șase luni 22 franci, ANUHUIURI. Rândul sau locul sau 15 bani. Revista Internă. SOCIETATEA ACADEMICA ROMANA. RAPORTUL Secretarului general asupra lucrărilor Societății Academice române in sesiunea anului 1875. Ca și la finitul sesiunilor din anii precedenți, se ne punem și la finitul sesiunei de ist timp înaintea minților noastre un căz de scurt, dar cuprinzător conspect de lucrările făcute sau proectate de Societatea Academică in decursul acestei scurtă, dar fecundămn fapte sesiune ce indhiem astăzi. Intru tăcerea celor patru păreți depărtați de distracțiunile unui public strins in giurul nostru vom putea mai bine să ne dăm compt de cele făcute intre aceiași păreți in cursul sesiunei, așa incăt să căpătăm fiecare din noi convincțiunea deplină și conștiincioasă că ne am împlinit datoria și așa să ne animăm a procede și pe viitor in aceiași cale înțeleaptă și progresivă. Opera fundamentală, la care Societatea consacră cele mai mari puteri ale sale, fu și ist timp esecuțiunea ulterioară a dicționarului limbei romăne. Prin mature măsuri combinate pentru această lucrare avem ferme speranțe că, in cursul acestui an, proectul dicționarului limbei romăne împreună cu dosarul va eși in totul sau la lumina de sub preț. Un însemnat număr de zile ale sesiunei se consacră la examinarea scrupuloasă a celor cinci probe de tradițiune din autorii clasici antici și anume din Titu-Liviu și Plutarch. Resultatul acestui examen nefiind satisfăcător, societatea decise să se republice din nou concursul pentru aceiași autori. Din împrejurări neprevăzute remaseră netipărite in cursul anului încetat traducțiunile făcute din opurile istorice ale principelui Demetru Cantemir, opuri intitulate descripțiunea Moldovei și Istoria Imperiului Otoman Societatea Academică romănă, in marea sa dorință de a oferi publicului român aceste opere importante pentru istoria națională, decise că chiar in cursul acestei sesiuni unul din membrii sei, onor. G. Bariț, să scoată de sub preț. Descripțiunea Moldovei, remăind ca tipărirea a cincisprezece clase din Istoria Imperiului Otoman să se facă in cursul anului următor. Chestiunea istorică de importanță vitală, ce incă se pusese la concurs cu termen pentru această sesiune, chestiunea despre aflarea și petrecerea Romanilor in țările Romane din vechea Daciă de la colonizare și pănă după finitul secolului XIII, încă rămase fără nici un respuns din partea concurenților. Societatea Academică romănă, cu toată strămtorarea de medii pecuniare pentru acest important rumai câmpului activităței sale, totuși caută a ameliora, pe căt se putu, condițiunile acestei insemnate lucrări, decidănd să se publice din nou concurs cu termen mai lung de patru ani adecă, pănă la 1879. Așa se făcu și cu concursul asupra chestiunilor din domeniul științelor naturale , deși societatea se simte incă in și mai mare strâmtoare de medii materiale, făcu insă ce se putu ameliora condițiunile, punând un nou termen de trei ani, pănă la 1878 și suind premiul la: Pentru Charta geologică lei 5000. Pentru studiul geologii lei 3000. Pentru apele minerale lei 2000. Pe lăngă aceste importante lucrări, reclamază de necesară atențiunea și activitatea societăței, din care caută să ne mărginim a atinge căteva nu puține cuvinte cum: cercetarea și lămurirea compturilor anului încetat, desbaterea, cumpănirea și votarea budgetului anului viitor, cercetarea făcută și opiniunea emisă asupra terminologiei științifice din însemnata scriere a onorabilului coleg A. Fătu despre o parte a istoriei naturale , lectură plină de interese a mai multor scene din tragedia marelui Corneille ce poartă titlu de Horațiu tradusă cu multă eleganță de onorabilul nostru coleg G. Sion; lectura plină de învățăminte a unei disertațiuni asupra violentei presiune făcută românilor din Dacia superioară pentru conversiune la Calvinism disertațiune lucrată cu multă acurateță de onorabilul nostru coleg G. Bariț; propunere și alegere de noi membri onorari, intre care numără decții: B.Lepsius, Max Müler, Grand Duff, And Tower, intre care mai cu seamă onorabilul general G. Adrian, care ca in anii precedenți, și in acesta a înavuțit biblioteca Societăței cu un mare număr de cărți importante, donate cu mare generositate, trecând cum s’a zis, peste multe alte de diferite naturi. Așadar faptele din această sesiune, ca și din cele precedente, ne spun că puteam avea satisfacțiunea datoriei împlinită. In marea strâmtorare de mezie pecuniare de care am făcut mai sus de multe ori mențiune și asupra cărei am atras atențiunea tutora și in toate sesiunele precedente, ce putea și ce poate face mai mult Societatea Academică romănă ? Cum să scoată din lăngezirea in care vegetă din asemenea lipse mai vărtos două din cele mai importante secțiuni ale ei, secțiunele de istoria arheologică și de științele naturale ? Poate Societatea in aceasta stare de pănă acum, poate face cel puțin un început de mult costătoare încercare de a estima istoria și avuțiile naturale a țărei românilor? Știința și prin urmare putința asupra propriei noastre țări nu ne va putea-o da decăt noi înșine prin laborioase și costătoare sacrificii din partea tutora. Pe altarul țărilor românilor ține Societatea aprinsă abia cu care dificultăți foculu și lumina științei naționale; la acest altar și-a făcut și-și face și de astă dată sacra datorie de a provoca și invita toată suflarea romănească spre a virifica focul și lumina științei proprie romănă. Societatea academică a sperat și continuă a spera cu fermitate nestrămutată in spiritul viu al națiunei. Semnele au fost de bun augur, ca să cităm un exemplu, al marelui și generosului bărbat, a cui perdere am plâns și plângem in sinul acestei societăți, general Costantin Herescu Năsturel a cui memorie să fie eternă și esemplul de imitat la toți românii bine cugetători. CURIERUL DE IASSIFOREA PUBLICAȚIUNILOR OFICIALE DIN RESORTUL CURȚII APELATIVE DIN IASSI. _____________________________________________________________CALENDARUL LEFTA MANEI. Stil vechiu. Stil nou. [ ZIU A. PATRONUL ZILEI. | Res. Soar. j Ap. Soar. | Stil vechiu. Stil nou. ZIU A. PATRONUL ZILEI. || Ref. Soar. Ap. Soar Octtomvrie Octomvrie. Ore. m. Ore. m. Octomvrie. | Octomvrie. I Ore. m. Ore. m. 5 17 Duminică. Martira Haritina. 6 25 4 35 9 21 Joi. Apostolul Iacob a lui Arfeu. 6 29 4 31 6 18 Luni. Apost. Tema geamănu. 6 26 4 34 10 22 Vineri. Martirul Eulampie. 6 30 4 30 7 19 Marți. Martirul Serghie și Vadu. 6 27 4 33 11 23 Sâmbătă. Apostolul Filip. 6 .31. 4 29 ____ 8 20 Mercuri. Cuvioasa Pelagia. 6 28 4 32 12__________24_______Duminică._________Mart. Prov. Tarah. Cosm.___________1 6 33 4 27 Apare de trei ori pe săptămănă DUMINICA, MERCURI Si VINERI. Redactiunea si Administratiunea in localul TIPOGRAFIEI NATIONALE. Inserțiuni și reclame: Rândul 40 bani. — Epistole nefrancate nu se primesc. — Manuscriptele nepublicate se vor arde. Francia: Pe șase luni 26 franci. Abonamentele și anunciurile pentru „Cariera de Iași“ foaea oficială se fac la Eugene Drain, la Paris 9 rue Drnot, 9 Constantinopole, 26 franci. Abonamentele și anunciurile pentru Curierul de Iași foaea oficială, să fac la D. Eugène Micoud, Constantinopoli 2 rue de la Banque Ottoman 2. Exemplarul 40 Bani Revista Esternă. Lord Derby, ministrul de externe al Angliei, a rostit zilele trecute un important discurs la un banchet din Liverpool. Partea acestui discurs, relativă la Turcia și insurecțiunea din Herzegovina, ne a atras atențiunea și de aceea o reproducem mai la vale spre a fi cetită și de publicul nostru. Acest discurs, pe care l-a publicat deja și alte organe de la noi, explică politica engleză pe continent și in special față cu evenimentele din Turcia. Lord Derby constată cu drept cuvent că popoarele continentului nu sunt indiferente și țin cont de influența morală a politicei engleze. Deși nu e dispus ca altă dată a interveni cu puterea armată și a face sacrificie materiale pe continent, totuși a adaos lor Derby. Anglia e in posițiune a avea o politică a sa și a da consilie, cari sunt ascultate, fiind desinteresate și cu totul favorabile menținerii păcii. Influența morală in afacerile publice și rapoartele internaționale, a zis ministrul englez, iși are importanța ei și aceasta se poate constata din fapt chiar cu ocasiunea evenimentelor din urmă din orient. Insurgenții din Bosnia și Herzegovina s’au înșelat in speranțele lor, cănd au crezut că Puterile mari vor incuragia și sprijini mișcarea lor. Puterile cele mari fără escepțiune, „a zis Lord Derby, au arătat opiniunea ce „aveau despre dificultățile situațiunii și despre „imprudența de a derăma acolo unde nu se „poate reconstrui.“ Iată discursul Lordului Derby. Vă voiu spune, zice d. Derby, și sunt fericit a vé spune că departamentul ce ocup e de un caracter foarte neutru. Veți ave natural opiniuni diverse asupra meritului unor acte particulare și aceste divergințe, cănd se produc, sunt niște frumoase subiecte de critică politică și de diseusiune, dar care sunt, cred eu mai mult divergate de judecată și de temperament individuale decăt de partită. Și din partea mi sunt fericit, căci pretutindeni unde Anglia se află in relațiuni cu puterile străine este mai presus de toate esențial, dacă voim a fi respectați in afară, să fim uniți la noi. N’am trebuință a lăuda departamentul meu, dar cănd ni se zice, cum se face adese ori, că influența Englitezei in afară e nulă, nu pot respunde decăt aceasta; căci dacă ar fi astfel, nu s’ar afla in țările străine atăția oameni care se silesc a se convinge de aceasta și a convinge și pe alții. Faptul chiar că acțiunea noastră o observasă cu atăta grijă și că abținerea noastră, cănd se produce, e criticată cu atâta amărăciune, nu probează că Europa ar fi atăt de indifernte pentru cea ce noi facem sau nu facem. Nu e nici o indoială că noi nu mai avem acum acea influență ce o esercitam in anii din urmă ai vechilor rebele ale lui Napoleon; o câștigasem dând ajutoare in dreapta și in stânga, cu prețul cărorva sutimi de milioane. Dacă am voi să întrebuințăm același mijloc am putea face să renască in adevăr acea stare de lucruri, dar ar fi lux costător pe care eu nu’l recomand. Afară de aceasta, noi avem un avantagiu imens asupra oricărei puteri continentale: nu avem trebuință de nimic și nu ne temem de nimic. Nu avem fruntarie de îndreptat, nu suntem expuși la invasiune, și n’avem după cum e cunoscut de toți nici un scop resbelnic. Singurul nostru interes mare e menținerea păcii și opiniunile noaste, cănd le dăm, sunt considerate ca desinteresate și sincere. Știu că sunt astăzi oameni cari ’și văd de ideea unei influințe morale in afacerile publice și privesc forța materială ca singurul element de putere internațională. Contest această opiniune nu pentru că e cinic, cum se zice uneori, ci pentru că este inexact. Nici un public, mai mult decăt un particular, nu vă puteți da la acte violenți fără să inspirați neîncrederea. Și neîncrederea e un izvor de slăbăciune. In afaceri, o știți, realitatea e indispensabile și in relațiunele internaționale încrederea ce inspiră cineva e un element de putere. Acum, iubească-ne sau nu cineva, eu cred că are încredere in noi, și dacă ne ferim pe de o parte a tinde la o intervenție nebună acolo unde nu se cere ajutorul nostru și de altă parte dacă remănem liberi de această iluziune absurdă, condamnată și de rațiune și de simțimente, că nimic din cele ce se întâmplă pe continente nu trebue să ne intereseze sau să ne miște intr’un mod serios, nu văd cuvăntul pentru care am înceta a ne bucura de tot respectul și de toată considerațiunea ce am avut păn’acum și de atăta influență in afacerile vecinilor noștri căt ne poate dori orice om raționabil. Sunt două ținuturi cari, acum in urmă, au tras atențiunea. In Turcia, precum șiiți, au fost tulburări cari s’au exagerat foarte de opiniunea popolară, pentru simplul cuvănt că ele veniau intr’un moment cănd nu era nimic altceva de scris, dar cari sunt serioase in sensul că in acele ținuturi e totdeauna espusă o bună cantitate de pulbere din care cea mică scânteia poate face o mare esplosiune. Forțele armate ale insurgenților n’au fost niciodată mari; imi imaginez in adevăr că una din dificultățile ce au intimpinat consulii trimiși de curând intr’o misiune de împăciuire, a fost acea d’a găsi pe insurgenții pe cari trebuia să ii liniștească. Capii mișcării sperau să dobândească susținerea, secretă sau mărturită, a marelor puteri. Au fost înșelați in speranțele lor. Puterile cele mari, fără escepțiune, au arătat opiniunea ce aveau despre dificultățile situațiunii și despre imprudința de a derăma acolo unde nu se poate reclădi. Nu cred dar să se mai audă vorbindu-se mult timp despre insurecțiunea armată. Căt pentru măsurile ce pot fi luate spre a preveni o nouă rădicare prin satisfacerea plângerilor, nu mă tem de nici o rea voință din partea Porții de a acorda importante reforme administrative, dificultatea va fi de a găsi oameni pentru a le executa. Căteva persoane au promis a se da provincielor in cestiune o autonomiă locală ca acea a României sau a Serbiei. Aceasta e o idee care, după cum cred eu, nu va găsi favoarea inaintea mai multora, din părțile interasata. Autonomia e foarte bună acolo unde cineva n’are a face decăt cu o rasă și o religiune. Dar cănd musulmanii și creștinii sunt amestecați împreună sau nu sunt egali in forță, a’i lăsa să-și reguleze ei insuși propriile lor afaceri este simplu un mijloc d’a lăsa pe cel mai puternic s’apese și să eștermite poate pe cel mai slăb. Mult se poate face in scopul d’a depărta abuzurile și d’a ușura taxele, dar e de prisos a tăgădui că, ori ce s’ar face, motive de nemulțumire n’ar mai remăne. Numai intr’un grad inait de civilisațiune, și totdeauna, două religiuni rivale pot trăi una lăngă alta in aceiași țară. Situațiunea, așa cum o înțeleg eu, nu poate suferi o cură radicalii, dar o îndulcire e posibile și restul poate lăsat timpului.“ PARTEA OFICIALA. PUBLICAȚIE ADMINISTRATIVE. Prefectura Districtului Iași, No. 9765. In ziua de 6 Noemvrie curent, urmând a se ține concurs in Camera Corn. Permanent pentru ocuparea postului de medita plasa Cărligătura, remas vacant. Se publică acest termin spre cunoștința concurent FOILETON. AURELIA NOVELA DE PONTMARTIN Traducțiune de N. V. (Urmare). Acea zi ajunsese pentru Aurelia, ea arunca in fundul sufletului ei acea perlă făcută cu lacrimi, și scotea acea perlă divină a cărei curățenie și preț nu egalează nimica, soarta ei era hotărită: ea iubea. Dar la acest sentiment profund, immens, incovenabil, nu i se amesteca nici o speranță.—Emmanuel nu are s’o știe nici odată gândea ea—să’l văd căte odată, să mă rog ln fiecare zi pentru dânsul, să trăesc necontenit lăngă tatăl meu, să mă adăp la sorgințile jertfilor... O D-zeule mai mult nu’ți cer! Ea eși, simțirile ei erau pre vie, ea avea nevoe se le verse in sinul acestei frumoase naturi, care de 6 luni o mângâia și o liniștea. Soarele avea deja moalele sale încropiri, amestecate cu raze și vănturi care imprăștieau pretutindenea mișcarea și viața. Aurelia se cufunda in una din acele potici, care duceau la Langeres prin pădure. Din cănd in cănd ea rădica ochii și observa, din depărtare, dedesubtul undulațiunei dese a Stejarilor, turnurile palatului pacific suveran, acestei țări tinere. Ea gândi un moment că dacă soarta și copilăria ei ar fi ca acele a celorlalte fete, ea ar fi putut deveni norocită locuitoara din Langeres, norocita soție a lui Emmanuel. Ea respine repede] acest vis, a regreta această perdere, ar fi fost o aculare a celei care a făcut să’l piardă. Ea impuse această primblare mai departe decăt de ordinar. De 2 sau de 3 ore apropiindu-se de Longeres ea crezu că vede prin grosimea pădurei ceva ca o umbră, o figură, ea dispărea in dosul arborilor indată ce Aurelia se oprea pentru a o privi. Ea iși Închipui, la început, că era un păstor care se ascunde pentru a aduna căteva crengi moarte. Apoi ea gândi că se înșelase și că jocul luminei intre aceste valuri mișcătoare de umbră și de verdeață cauzase ilusiunea ei. Ajungănd la o poeană de unde se desvălea la o distanță egală Sângeres și Sernage, Aurelia găsi la picioarele ei un buchet, nu de mult tret, de flori de Paulownia. Cine a pus alte aceste flori? Nu era decăt o singură paulowniă in toată tăria ei, și ea se afla in grădina de la Longeres, Aurelia privi din nou in dreapta și in stănga și nu văzu pe nimeni, ea ridică buchetul, mirosi un moment scoase una din cele mai frumoase bobițe violeta pe care o puse, arunca restul și se întoarsă gânditoare pe păsurile ei. In loc de a intra la Sernage prin poarta cea mare ea făcu o cotitură pentru a remăne mai mult timp singură, trecu prin grădină și să sui in odaea ei cu scările servitorilor, fereastra ei era deschisă, înaintând Aurelia zări pe latul ei, șezănd pe terasa dedesubtul ferestei și cetind o gazetă. Ea mergea să o deschidă cănd văzu venind pe marchizul d’Auberive. El era singur contra obiceiului seu și de abea că se aproprie de d-ra d’Ermancey și află un aer pompos și grav pentru că ea nu’i mai cunoștea. O presimțire nebiruitoare o ținea legată de loc, ea lăsă fereastra deschisă și se ținu in dosul perdelei propunăndu-și a se scoboră după ce va fi auzit primele cuvinte ce ar schimba tatul ei cu marchizul. Lavuetul păsurilor dlui d’Auberive de d’Ermancey aruncă jurnalul, se rădică și întinse măna bătrânului său amic.—Maurice, zise marchizul cu un aer nobil și liniștit, temeri poate că vin astăzi singur, dar am o întrebare a-ți adresa, iți cer măna fiicei tale pentru fiul meu.—„Aurelia simți o amețală de bucurie dar acest noroc fu de o durere scurtă, d-nu d’Ermancey găndi un moment apoi respinse cu o voace tare:— „Ți-o refuz amicul meu“ Aurelia tremura părea că o lovitură de ciocan ar fi lovit-o su pept, ea fu nevoită pentru a nu căde de a se înțepeni de rezemășul ferestrei și cu toate acestea această tulburare supremă ea nu perdu nici o silabă din vorbirea care urma.—Mi o refuz tu Maurice strigă marchizul cu un aer de surprindere profundă, această căsătorie nu fu ea oare odată visul nostru cel mai scump ? Emanuel nu’i el oare bogat, bine născut cu un caracter iubitor, un părinte nu poate el oare încrede fără frică norocul fetei sale?—Oh! nu aceasta, tu știi bine că nui aceasta respunse d-nu d’Ermancey cu un scris de tristeță care sfâșia inima.—Ce este d’oară?—Ascultă dacă vrei să’ți respund cu o franșetă întreagă— și pentru aceasta imi trebue să reinoesc o rană crudă—dacă vrei să’ți zic totul trebue ca și tu să’mi zici totul, mi’o promiți.. pe credința unui om onest?... Un nour trecut pe fruntea d-lui d’Auberive el se încurcă in vorbă dar respinse: Ți’o promit. — Ei bine această cerere așa estraordinară așa aspră ce mi’o faci, care sunt căușele. Aduți aminte că voesc să știu toate. — Cauza!... este că Aurelia e visătoară și că Emanuel o iubește foarte, tare poate fi oare ceva mai bine ?—Este o alta d’Auberive este o alta, is sigur și chiar dacă m’aș pute indoi tulburarea mi’o probează amicul meu nu poți zice o minciună, vorbește deci, mi lai promis—O! vrei... dar nu! n’aș ave nici o dată curagiul... ii vom sfâșie ininma... — Ah! nu știu că din rana mea curge incă singe? că va curge totdeauna il întrerupse d. d’Ermancel cu o energie întunecată, de ar fi mănu ta sau a mea care o smulge ce ’mi pasă?—Ab bine! Maurice această cerire ce l’am făcut aș fi trebuit s’o fac in genunchi. Pentru Emanuel această căsătorie este cea mai de dorită norocire pentru mine, ea este cea mai sfântă datorie. Fără a mă indoi eu am compromis pe fiica ta... această călătorie, această întâlnire, această grijă ce ne-am luat de a readuce pe Aurelia in brațele tale, toate aceste fapte așa nevinovate și simple au fost aplicate prin defăimare. Să pretindea ca d-ra d’Ermancey, acest inger curat și nevinovat desvoltase pentru a ne plăce, amăgiri romantice.—Și pentru a repara această greșală nevolontară făcută de voi fiicei mele, nu’i cei măna fiicei mele respinse d. d’Ermancey bine, foarte bine. N’aveam nevoe să știu că dacă dreptatea și delicateța sunt esistate de pe pământ ele s’ar găsi in sufletul unui Auberive. Dar conștiința ta se poate liniști nu nici Emmanuel, nici tu, care ari compromis pe fiica mea.— Și cine oare murmură marchizul? — Mă intrebi... ? Crezi tu că dacă ar fi întâlnit pe drum oarecare altă fată din această țară și dacă ar fi făcut pentru dănsa ceea ce ai făcut pentru Aurelia, limba cea mai veninoasă calomnia cea mai invenntătoare ar fi găsit de zis un cuvănt asupra aceștia? d. Auberive păzi tăcere. —Nu mai respunzi, astă dată mai înțeles urmă d. d’Ermancey, da, amicul meu, dacă dorința și reutatea s’au împărtășit ușor