Curierul de Iassi, iulie-decembrie 1875 (Anul 8, Nr. 73-138)

1875-10-10 / nr. 109

.ANUL VIII Iași: Pe un an 12 lei noi; —Pe șase luni 6 lei noi; —Pe­­ trei luni 3 lei noi- In districte : se adaogă portul de 2 h­. 40 bani, Iassi, Vineri 10 Octomvrie 1875. No. 109. PREȚUL ABONAMENTULUI­ Austria: Pe 6 luni 14 franci — Germania pe 6 luni 18 franci; — Italia, Belgia, Elveția ; — Pe șase luni 22 franci, ANUHUIURI. Rândul sau locul sau 15 bani. Revista Internă. SOCIETATEA ACADEMICA ROMANA. RAPORTUL Secretarului general asupra lucrărilor So­cietății Academice române in sesiunea anului 1875. Ca și la finitul sesiunilor din anii pre­cedenți, se ne punem și la finitul sesiu­­nei de ist timp înaintea minților noastre un căz de scurt, dar cuprinzător conspect de lucrările făcute sau proectate de So­cietatea Academică in decursul acestei scurtă, dar fecundă­mn fapte sesiune ce indhiem astăzi. Intru tăcerea celor patru păreți de­părtați de distracțiunile unui public strins in giurul nostru vom putea mai bine să ne dăm compt de cele făcute intre­ ace­iași păreți in cursul sesiunei, așa in­căt să căpătăm fie­care din noi convincțiu­­nea deplină și conștiincioasă că ne am împlinit datoria și așa să ne animăm a procede și pe viitor in aceiași cale în­țeleaptă și progresivă. Opera fundamentală, la care Societa­tea consacră cele mai mari puteri ale sale, fu și ist timp esecuțiunea ulterioa­ră a dicționarului limbei romăne. Prin mature măsuri combinate pentru această lucrare avem ferme speranțe că, in cur­sul acestui an, proectul dicționarului lim­bei romăne împreună cu dosarul va eși in totul sau la lumina de sub preț. Un însemnat număr de zile ale sesiu­nei se consacră la examinarea scrupu­loasă a celor cinci probe de tradițiune din autorii clasici antici și anume din Titu-Liviu și Plutarch. Resultatul acestui examen nefiind satisfăcător, societatea de­cise să se republice din nou concursul pentru aceiași autori. Din împrejurări neprevăzute remaseră netipărite in cursul anului încetat tra­­ducțiunile făcute din opurile istorice ale principelui Demetru Cantemir, opuri in­titulate descripțiunea Moldovei și Istoria Imperiului Otoman Societatea Acade­mică romănă, in marea sa dorință de a oferi publicului român aceste opere im­portante pentru istoria națională, decise că chiar in cursul acestei sesiuni unul din membrii sei, onor. G. Bariț, să scoa­­tă de sub preț. Descripțiunea Moldovei, remăind ca tipărirea a cinci­spre­zece clase din Istoria Imperiului Otoman să se facă in cursul anului următor. Ches­tiunea istorică de importanță vitală, ce incă se pusese la concurs cu termen pen­tru această sesiune, chestiunea despre a­­flarea și petrecerea Romanilor in țările Romane din vechea Daciă de la coloni­zare și pănă după finitul secolului XIII, încă rămase fără nici un respuns din par­tea concurenților. Societatea Academică romănă, cu toată strămtorarea de medii pecuniare pentru acest important rumai câmpului activităței sale, totuși caută a ameliora, pe căt se putu, condițiunile a­­cestei insemnate lucrări, decidănd să se publice din nou concurs cu termen mai lung de patru ani adecă, pănă la 1879. Așa se făcu și cu concursul asupra chestiunilor din domeniul științelor natu­rale , de­și societatea se simte incă in și mai mare strâmtoare de medii materiale, făcu insă ce se putu ameliora condițiu­nile, punând un nou termen de trei ani, pănă la 1878 și suind premiul la: Pentru Charta geologică lei 5000. Pentru studiul geologii lei 3000. Pentru apele minerale lei 2000. Pe lăngă aceste importante lucrări, re­clamază de necesară atențiunea și acti­vitatea societăței, din care caută să ne mărginim a atinge căte­va nu puține cu­vinte cum: cercetarea și lămurirea com­­pturilor anului încetat, desbaterea, cum­pănirea și votarea budgetului anului vii­tor, cercetarea făcută și opiniunea emi­să asupra terminologiei științifice din în­semnata scriere a onorabilului coleg A. Fătu despre o parte a istoriei natura­le , lectură plină de interese a mai mul­tor scene din tragedia marelui Corneille ce poartă titlu de Horațiu tradusă cu multă eleganță de onorabilul nostru co­leg G. Sion; lectura plină de învăță­minte a unei disertațiuni asupra violen­tei presiune făcută românilor din Dacia superioară pentru conversiune la Calvinism disertațiune lucrată cu multă acurateță de onorabilul nostru coleg G. Bariț; propunere și alegere de noi membri o­­norari, intre care numără decții: B.Lep­­sius, Max Müler, Grand Duff, And To­­wer, intre care mai cu seamă onorabilul general G. Adrian, care ca in anii pre­cedenți, și in acesta a înavuțit biblioteca Societăței cu un mare număr de cărți importante, donate cu mare generositate, trecând cum s’a zis, peste multe alte de diferite naturi. Așa­dar faptele din această sesiune, ca și din cele precedente, ne spun că puteam avea satisfacțiunea datoriei îm­plinită. In marea strâmtorare de mezie pecu­niare de care am făcut mai sus de multe ori mențiune și asupra cărei am atras atențiunea tutora și in toate sesiunele precedente, ce putea și ce poate face mai mult Societatea Academică romănă ? Cum să scoată din lăngezirea in care vegetă din asemenea lipse mai vărtos două din cele mai importante secțiuni ale ei, sec­­țiunele de istoria arh­eologică și de ști­ințele naturale ? Poate Societatea in a­­ceasta stare de pănă acum, poate face cel puțin un început de mult costătoare încercare de a estima istoria și avuțiile naturale a țărei românilor? Știința și prin urmare putința asupra propriei noas­tre țări nu ne va putea-o da de­căt noi înșine prin laborioase și costătoare sa­crificii din partea tutora. Pe altarul țărilor românilor ține So­cietatea aprinsă abia cu care dificultăți foculu și lumina științei naționale; la acest altar și-a făcut și-și face și de astă dată sacra datorie de a provoca și invita toată suflarea romănească spre a virifica focul și lumina științei proprie romănă. Societatea academică a sperat și con­tinuă a spera cu fermitate nestrămutată in spiritul viu al națiunei. Semnele au fost de bun augur, ca să cităm un exem­­plu, al marelui și generosului bărbat, a cui perdere am plâns și plângem in si­nul acestei societăți, general Costantin Herescu Năsturel a cui memorie să fie eternă și esemplul de imitat la toți ro­mânii bine cugetători. CURIERUL DE IASSI­FOREA PUBLIC­AȚIUNILOR OFICIALE DIN RESORTUL CURȚII APELATIVE DIN IASSI. _____________________________________________________________CA­LENDA­RU­­L L­EFT­A MANEI. Stil vechiu. Stil nou. [ Z­I­U A. PATRONUL ZILEI. | Res. Soar. j Ap. Soar. | Stil vechiu. Stil nou. ZIU A. PATRONUL ZILEI. || Ref. Soar. Ap. Soar Octtomvrie Octomvrie. Ore. m. Ore. m. Octomvrie. | Octomvrie. I­ Ore. m. Ore. m. 5 17 Duminică. Martira Haritina. 6 25 4 35 9 21 Joi. Apostolul Iacob a lui Arfeu. 6 29 4 31 6 18 Luni. Apost. Tema geamănu. 6 26 4 34 10 22 Vineri. Martirul Eulampie. 6 30 4 30 7 19 Marți. Martirul Serghie și Vad­u. 6 27 4 33 11 23 Sâmbătă. Apostolul Fi­lip. 6 .31. 4 29 ____ 8 20 Mercuri. Cuvioasa Pelagia. 6 28 4 32 12__________24_______Duminică._________Mart. Prov. Tarah. Cosm.___________1 6 33 4 27 Apare de trei ori pe săptămănă DUMINICA, MERCURI Si VINERI. Redactiunea si Administratiunea in localul TIPOGRAFIEI NATIONALE. Inserțiuni și reclame: Rândul 40 bani. — Epistole nefrancate nu se pri­mesc. — Manuscriptele nepublicate se vor arde. Francia: Pe șase luni 26 franci. Abonamentele și anunciurile pentru „C­ariera de Iași“ foaea oficială se fac la Eugene Drain, la Paris 9 rue Drnot, 9 Constantinopole, 26 franci. Abonamentele și anunciurile pentru Curierul de Iași foaea oficială, să fac la D. Eugène Micoud, Constantinopoli 2 rue de la Banque Ottoman 2. Exemplarul 40 Bani Revista Esternă. Lord Derby, ministrul de externe al An­gliei, a rostit zilele trecute un important dis­curs la un banchet din Liverpool. Partea a­­cestui discurs, relativă la Turcia și insurec­­țiunea din Herzegovina, ne a atras atențiu­nea și de aceea o reproducem mai la vale spre a fi cetită și de publicul nostru. Acest discurs, pe care l-a publicat deja și alte or­gane de la noi, explică politica engleză pe continent și in special față cu evenimentele din Turcia. Lord Derby constată cu drept cu­vent că popoarele continentului nu sunt in­diferente și țin cont de influența morală a politicei engleze. De­și nu e dispus ca altă dată a interveni cu puterea armată și a face sacrificie materiale pe continent, totuși a a­­daos lor Derby. Anglia e in posițiune a avea o politică a sa și a da consilie, cari sunt as­cultate, fiind desinteresate și cu totul favo­rabile menținerii păcii. Influența morală in afacerile publice și rapoartele internaționale, a zis ministrul englez, iși are importanța ei și aceasta se poate constata din fapt chiar cu ocasiunea evenimentelor din urmă din orient. Insurgenții din Bosnia și Herzegovina s’au înșelat in speranțele lor, cănd au crezut că Puterile mari vor incuragia și sprijini mișca­rea lor. Puterile cele mari fără escepțiune, „a zis Lord Derby, au arătat opiniunea ce „aveau despre dificultățile situațiunii și despre „imprudența de a derăma acolo unde nu se „poate reconstrui.“ Iată discursul Lordului Derby. Vă voiu spune, zice d. Derby, și sunt fe­ricit a vé spune că departamentul ce ocup e de un caracter foarte neutru. Veți ave natural opiniuni diverse asupra meritului unor acte particulare și aceste divergințe, cănd se produc, sunt niște frumoase subiecte de critică politică și de diseusiune, dar care sunt, cred eu mai mult diverg­ate de jude­cată și de temperament individuale de­căt de partită. Și din partea mi sunt fericit, căci pre­tutindeni unde Anglia se află in relațiuni cu pu­terile străine este mai presus de toate esen­țial, dacă voim a fi respectați in afară, să fim uniți la noi. N’am trebuință a lăuda de­partamentul meu, dar cănd ni se zice, cum se face adese ori, că influența Englitezei in afară e nulă, nu pot respunde de­căt aceasta; căci dacă ar fi ast­fel, nu s’ar afla in țările străine atăția oameni care se silesc a se con­vinge de aceasta și a convinge și pe alții. Faptul chiar că acțiunea noastră o observasă cu atăta grijă și că abținerea noastră, cănd se produce, e criticată cu atâta amărăciune, nu probează că Europa ar fi atăt de indife­­r­nte pentru cea ce noi facem sau nu facem. Nu e nici o indoială că noi nu mai avem a­­cum acea influență ce o esercitam in anii din urmă ai vechilor re­bele ale lui Napoleon; o câștigasem dând ajutoare in dreapta și in stânga, cu prețul căror­va sutimi de milioane. Dacă am voi să întrebuințăm același mijloc am putea face să renască in adevăr acea stare de lucruri, dar ar fi lux costător pe care eu nu’l recomand. Afară de aceasta, noi avem un avantagiu imens asupra ori­că­­rei puteri continentale: nu avem trebuință de nimic și nu ne temem de nimic. Nu a­­vem fruntarie de îndreptat, nu suntem ex­­puși la invasiune, și n’avem după cum e cu­noscut de toți nici un scop­ resbelnic. Sin­gurul nostru interes mare e menținerea pă­cii și opiniunile noaste, cănd le dăm, sunt considerate ca desinteresate și sincere. Știu că sunt astăzi oameni cari ’și văd de ideea unei influințe morale in afacerile publice și privesc forța materială ca singurul element de putere internațională. Contest această o­­piniune nu pentru că e cinic, cum se zice une­ori, ci pentru că este inexact. Nici un public, mai mult de­căt un particular, nu vă puteți da la acte violenți fără să inspirați neîncrederea. Și neîncrederea e un izvor de slăbăciune. In afaceri, o știți, realitatea e indispensabile și in relațiunele internaționale încrederea ce inspiră cineva e un element de putere. Acum, iubească-ne sau nu cine­va, eu cred că are încredere in noi, și dacă ne ferim pe de o parte a tinde la o interve­nție nebună acolo unde nu se cere ajutorul nostru și de altă parte dacă remănem liberi de această iluziune absurdă, condamnată și de rațiune și de simțimente, că nimic din cele ce se întâmplă pe continente nu trebue să ne intereseze sau să ne miște intr’un mod serios, nu văd cuvăntul pentru care am în­ceta a ne bucura de tot respectul și de toată considerațiunea ce am avut păn’acum și de atăta influență in afacerile vecinilor noștri căt ne poate dori ori­ce om raționabil. Sunt două ținuturi cari, acum in urmă, au tras a­­tențiunea. In Turcia, precum șiiți, au fost tulburări cari s’au exagerat foarte de opiniu­nea popolară, pentru simplul cuvănt că ele veniau intr’un moment cănd nu era nimic alt­ceva de scris, dar cari sunt serioase in sen­sul că in acele ținuturi e tot­dea­una espusă o bună cantitate de pulbere din care cea mică scân­teia poate face o mare esplosiune. Forțele ar­mate ale insurgenților n’au fost nici­odată mari; imi imaginez in adevăr că una din di­ficultățile ce au intimpinat consulii trimiși de curând intr’o misiune de împăciuire, a fost acea d’a găsi pe insurgenții pe cari trebuia să ii liniștească. Capii mișcării sperau să dobândească susținerea, secretă sau mărtu­­rită, a marelor puteri. Au fost înșelați in spe­ranțele lor. Puterile cele mari, fără escep­țiune, au arătat opiniunea ce aveau despre dificultățile situațiunii și despre imprudința de a derăma acolo unde nu se poate reclădi. Nu cred dar să se mai audă vorbindu-se mult timp despre insure­cțiunea armată. Căt pen­tru măsurile ce pot fi luate spre a preveni o nouă rădicare prin satisfacerea plângerilor, nu mă tem de nici o rea voință din partea Porții de a acorda importante reforme admi­nistrative, dificultatea va fi de a găsi oameni pentru a le executa. Căte­va persoane au pro­mis a se da provincielor in cestiune o auto­­nomiă locală ca acea a României sau a Ser­biei. Aceasta e o idee care, după cum cred eu, nu va găsi favoarea inaintea mai multo­ra, din părțile interasata. Autonomia e foarte bună acolo unde cine­va n’are a face de­căt cu o rasă și o religiune. Dar cănd musul­manii și creștinii sunt amestecați împreună sau nu sunt egali in forță, a’i lăsa să-și re­guleze ei insuși propriile lor afaceri este sim­plu un mijloc d’a lăsa pe cel mai puternic s’apese și să eștermite poate pe cel mai slăb. Mult se poate face in scopul d’a depărta a­­buzurile și d’a ușura taxele, dar e de prisos a tăgădui că, ori ce s’ar face, motive de ne­mulțumire n’ar mai remăne. Numai intr’un grad inait de civilisațiune, și tot­de­a­una, două religiuni rivale pot trăi una lăngă alta in aceiași țară. Situațiunea, așa cum o în­țeleg eu, nu poate suferi o cură radicalii, dar o îndulcire e posibile și restul poat­­e lăsat timpului.“ PARTEA OFICIALA. PUBLICAȚIE ADMINISTRATIVE. Prefectura Districtului Iași, No. 9765. In ziua de 6 Noemvrie curent, urmând a se ține concurs in Camera Corn. Per­manent pentru ocuparea postului de medi­­ta plasa Cărligătura, remas vacant. Se pu­blică acest termin spre cunoștința concurent FOILETON. AURELIA NOVELA DE PONTMARTIN Traducțiune de N. V. (Urmare). Acea zi ajunsese pentru Aurelia, ea arunca in fundul sufletului ei acea perlă făcută cu lacrimi, și scotea acea perlă divină a cărei curățenie și preț nu egalează nimica, soarta ei era hotărită: ea iubea. Dar la acest sen­timent profund, immens, incovenabil, nu i se a­­mesteca nici o speranță.—Emmanuel nu are s’o știe nici odată gândea ea—să’l văd căte odată, să mă rog ln fie­care zi pentru dân­sul, să trăesc ne­contenit lăngă tatăl meu, să mă adăp la sorgințile jertfilor... O D-zeule mai mult nu’ți cer! Ea eși, simțirile ei erau pre vie, ea avea nevoe se le verse in sinul acestei frumoase naturi, care de 6 luni o mângâia și o liniștea. Soarele avea deja moa­lele sale încropiri, amestecate cu raze și văn­­turi care imprăștieau pretutindenea mișcarea și viața. Aurelia se cufunda in una din acele potic­i, care duceau la Langeres prin pădure. Din cănd in cănd ea rădica ochii și observa, din depărtare, dedesubtul undulațiunei dese a Stejarilor, turnurile palatului pacific suve­ran, acestei țări tinere. Ea gândi un mo­ment că dacă soarta și copilăria ei ar fi ca acele a celorlalte fete, ea ar fi putut deveni norocită lo­cuitoara din Langeres, norocita so­ție a lui Emmanuel. Ea respine repede] a­­cest vis, a regreta această perdere, ar fi fost o aculare a celei care a făcut să’l piardă. Ea impuse această primblare mai departe de­căt de ordinar. De 2 sau de 3 ore apropi­­indu-se de Longeres ea crezu că vede prin grosimea pă­durei ceva ca o umbră, o figură, ea dispărea in dosul arborilor indată ce Au­relia se oprea pentru a o privi. Ea iși În­chipui, la început, că era un păstor care se ascunde pentru a aduna căte­va crengi moarte. Apoi ea gândi că se înșelase și că jocul lu­­minei intre aceste valuri mișcătoare de um­bră și de verdeață cauzase ilusiunea ei. A­­jungănd la o poeană de unde se desvălea la o distanță egală Sângeres și Sernage, Au­relia găsi la picioarele ei un buchet, nu de mult tret, de flori de Paulownia. Cine a pus alte aceste flori? Nu era de­căt o singură paulowniă in toată tăria ei, și ea se afla in grădina de la Longeres, Aurelia privi din nou in dreapta și in stănga și nu văzu pe nime­ni, ea ridică buchetul, mirosi un moment scoase una din cele mai frumoase bobițe vio­leta pe care o puse, arunca restul și se în­toarsă gânditoare pe păsurile ei. In loc de a intra la Sernage prin poarta cea mare ea făcu o cotitură pentru a remăne mai mult timp singură, trecu prin grădină și să sui in odaea ei cu scările servitorilor, fereastra ei era deschisă, înaintând Aurelia zări pe latul ei, șezănd pe terasa de­desubtul ferestei și cetind o gazetă. Ea mergea să o deschidă cănd văzu venind pe marchizul d’Auberive. El era singur contra obiceiului seu și de abea că se aproprie de d-ra d’Ermancey și află un aer pompos și grav pentru că ea nu’i mai cuno­ștea. O presimțire nebiruitoare o ținea le­gată de loc, ea lăsă fereastra deschisă și se ținu in dosul perdelei propunăndu-și a se scoboră după ce va fi auzit primele cuvinte ce ar schimba tatul ei cu marchizul. Lavue­­tul păsurilor d­lui d’Auberive de d’Ermancey aruncă jurnalul, se rădică și întinse măna bătrânului său amic.—Maurice, zise marchi­zul cu un aer nobil și liniștit, te­meri poate că vin astăzi singur, dar am o întrebare a-ți adresa, iți cer măna fiicei tale pentru fiul meu.—„Aurelia simți o amețală de bucurie dar acest noroc fu de o durere scurtă, d-nu d’Ermancey găndi un moment apoi respinse cu o voace tare:— „Ți-o refuz amicul meu“ Aurelia tremura părea că o lovitură de ciocan ar fi lovit-o su pept, ea fu nevoită pentru a nu căde de a se înțepeni de rezemășul fe­restrei și cu toate aceste­­a această tulbu­rare supremă ea nu perdu nici o silabă din vorbirea care urma.—Mi o refuz tu Maurice strigă marchizul cu un aer de surprindere profundă, această căsătorie nu fu ea oare o­­dată visul nostru cel mai scump ? Emanuel nu’i el oare bogat, bine născut cu un carac­ter iubitor, un părinte nu poate el oare în­crede fără frică norocul fetei sale?—Oh! nu aceasta, tu știi bine că nui aceasta respunse d-nu d’Ermancey cu un scris de tristeță care sfâșia inima.—Ce este d’oară?—Ascultă­ dacă vrei să’ți respund cu o franșetă întreagă— și pentru aceasta imi trebue să reinoesc o rană crudă—dacă vrei să’ți zic totul trebue ca și tu să’mi zici totul, mi’o promiți.. pe cre­dința unui om onest?... Un nour trecut pe fruntea d-lui d’Auberive el se încurcă in vorbă dar respinse: Ți’o promit. — Ei bine această cerere așa estraordi­­nară așa aspră ce mi’o faci, care sunt cău­șele. Aduți aminte că voesc să știu toate. — Cauza!... este că Aurelia e visătoară și că Emanuel o iubește foarte, tare poate fi oare ceva mai bine ?—Este o alta d’Auberive este o alta, is sigur și chiar dacă m’aș pute indoi tulburarea mi’o probează amicul meu nu poți zice o minciună, vorbește deci, mi la­i promis—O! vrei... dar nu! n’aș ave nici o dată curagiul... ii vom sfâșie ininma... — Ah! nu știu că din rana mea curge incă singe? că va curge tot­deauna il întrerupse d. d’Ermancel cu o energie întunecată, de ar fi mănu ta sau a mea care o smulge ce ’mi pasă?—Ab bine! Maurice această cerire ce l’am făcut aș fi trebuit s’o fac in genun­chi. Pentru Emanuel această căsătorie este cea mai de dorită norocire pentru mine, ea este cea mai sfântă datorie. Fără a mă in­doi eu am compromis pe fiica ta... această călătorie, această întâlnire, această grijă ce ne-am luat de a readuce pe Aurelia in bra­țele tale, toate aceste fapte așa nevinovate și simple au fost aplicate prin defăimare. Să pretindea ca d-ra d’Ermancey, acest in­ger curat și nevinovat desvoltase pentru a ne plăce, amăgiri romantice.—Și pentru a re­para această greșală nevolontară făcută de voi fiicei mele, nu’i cei măna fiicei mele res­pinse d. d’Ermancey bine, foarte bine. N’a­­veam nevoe să știu că dacă dreptatea și de­licateța sunt esistate de pe pământ ele s’ar găsi in sufletul unui Auberive. Dar conști­ința ta se poate liniști nu­ nici Emmanuel, nici tu, care ar­i compromis pe fiica mea.— Și cine oare murmură marchizul? — Mă in­­trebi... ? Crezi tu că dacă ar fi întâlnit pe drum oare­care altă fată din această țară și dacă ar fi făcut pentru dănsa ceea ce a­i fă­cut pentru Aurelia, limba cea mai veninoasă calomnia cea mai invenntătoare ar fi găsit de zis un cuvănt asupra aceștia? d. Auberive păzi tăcere. —Nu mai respunzi, astă dată mai înțeles urmă d. d’Ermancey, da, amicul meu, dacă dorința și reutatea s’au împărtășit ușor

Next