Curierul Foaea Intereselor Generale, 1875 (Anul 2, nr. 1-99)
1875-01-16 / nr. 4
evEI UI : PROCESUL OFFEIHEIM. Colónde unui jimru suntu pre înguste pentru a pute cuprinde in întregul sen unu procesu care se trateze de mai bine de trei septemâni și care este departe încă de a fi ajunsa la soluțiu masa. Promitemu înselectorilor noștri că li vorau pune sub ochi totu ceea ce are raportu la noi, în procesul ce se desfășură acum înaintea Curței Juraților din Viena. Astăzi chiar publicămu nisce desvaliri care sunt de celu mai mare interese pentru noi și chiar pentru axistența noistră. Recomandămu ser ósei atențiuni a lectorilor noștri depunerea D-lui Offenheim din ședința de la 12 curenții pe care o reproducemu aici îndată, precum și scrierea acestuia către D. Herz. Ele ni făcuse cunoscemu ce credu despre noi și scopul ce urmărescu Nemții în țara nóstra. In ședintia de la 12, priiendu-se in desbatere alu VIIl-lea punctu de acusutiune, și președintele Intrebându pe acusatii dés ăvoiesce se Lieft și acestui punctu o dezvoltare- cum a făcuții celorlalte puncte, Lifenheim respunde: „îmi ceru permisiunea pentru acesta. Amu primitu lpta de concurentist cu compania prusiana pentru dobândirea concesiunii linielor române, ș'am isbutitn a învinge pe prusiani in acestu câmpu de concurentiă. Nu m’am gânditu atunci c’acest lucru me va aduce inaintea bazei justiției criminale. Lupta mea cu concurentiă prusiană datezat de la 1868, tocmei pe cându intr’nă sesiune precedentă a camerei de acolo, din luna Octombre 1867, mi se ceda concesiunea preliminară pentru rețaua cea mare română. Cedarea acestei concesiuni preliminare a desceptatu cu atâtu mai multu pofta concurentiei prusiane de a lua liniile române, și ’mi permitu a numi nunumai numele lui Strousberg, care in ultimele momente s’a invoitu cu ducii d’Urest și de Ratibor ca se construie acele retiele, și acești din urmă, prin înrudirea lor cu principele Carol, găsiau in acesta mare șansă de succesi. La crearea linielor române avem inaintea ochilor, o mărturisescu sincerii, nu numai interesul speciale a linielor Limbig-Cernăuți, ci vederile mede se îndreptau mai departe. Am găsitu aci pensiunea se invinga concursntia englesă, care are de scopu se depărteze cu totul industria austriacă in părțile Orientului, care părți ale Orientului am trebui să ne vem de nouĂ TOTDEAUNA DESCHISE. In multele mele călătorii, am avutu unu simtimêntu dureros a vedea că pe tot ce punemu mâna era productu engles, și cu tóte acestea noi suntem la porțile acestor tieri. O altă considerațiune, care m’a condusu, este părerea ce pate să fie greșită, cu acea fere. Care are căile ferate in mana sea. ESTE DIRECTA ȘI INDIRECTA POSESOARE A ACELEI ȚERI, și eu cred că, prin faptul cam luamu căile ferate dat Moldova pentru o societate austriacă am data Aminei TOATA INFLUENȚIA, I-AM PUSU IN MÂINI, CA O JUCĂRIE. CELE MAI IMPORTANTE AVANTAGE STRATEGIGE Și POLITICE, ii simt de părere c acesta prevedere a mea na fost greșită. Am ostit asta de nenorociți» a lua aceste cai ferate in România pentr’unu consorțiu austriac», care totde odată a căpătatu voe se formeze că societate san se fusioneze cu una deja esistente căreia i s'a asigurați O DEPLINA AUTORITATE IN ACȚIUNEA EI PE LINIELE ROMANE. Din Ședința de la 13 Ianuarie. Președintele.—E surprinzător c’ai intervenit»» la ministerial român înainte de cercetarea procesului cereu du aceste relațiuni. Acuzatul.—Am crezuți» acesta ind spensible căci me ingrigii mu c» altblu nu se voru invĭta acei domni cai martori și mi s’a părutu aceste deposition de cea mai mare importanță fiind că ele aru confirma pe deplin aarătările mele despre dobândirea concesiunii Președintele. — Nu’mi aducu aminte ;ă vi se fi opritu mijjlacele de a proba. Acuzatulu.—Apărătorul meu va fi pus in posițiune a da lămurire despre acesta. Președintele citesce uă relațiune cu data de 24 Decembre 1874. (5 Ianuarie 1875) venită de la fostul ministm-preșdinte al României. Ministrul Cogalnicenu comunică că nici guvernul românu nici camerele î’ar fi pututu acorda unei societăți illemme, că concesiune,care aru fi trenutu mai ânteiu să aibă aprobarea adunării generale ș’a guvernului, c& ’a pusu condițiunea s ne qua non că encesiunea nu se va da decâtu la nume persane, cari aru puté depune o cauțiune de unu milion franci. S’a [atu atunci concesiuni la mai multe persóne. Astfelu lui Brosey, marchiului de Salamanca și altora. Nici una din aceste persone n’a datu vr’un re-ultatu, sau din causă că n’a pututu • e’și procure capitalii, sau că personele pentru cari luaseră concesiunea n’au [ oitu, mai tărism s’o ratifice. Acesta 1 dispusu pe cameră a trata de aici inavite numai cu persóne care aru fi a stare a da cauțiunile necesare. In anul 1867 s’a presentatu d. Offenheim ’a căutata să dobândesca concesiunea pentru linia Sucava-Galați și eventual Bucuresci. La prima-i încercare spre a dobândi concesiunea pentru că societate Austriacă a întimpinatu oposițiune. Unei concesiuni oferite din partea unei societăți care ține de un stat vecini, i se făcea opunere. A intrat apoi in alte tratări ce iâ idu concesiunea pe numele seu și in numele doctorelui Giskra și a unor acționari englesi. Scrisorea conchide : „Amu luatu parte la aceste tratări. Totu atunci s’a presintatu și doctorul Strasberg ca concurinte. După multe osteneli, Offenheim a trebuitu să se mărginască cu linia pană la Roman, și cedându cealaltă linie pănă la Bucuresci lui Strasberg. S’a ceniu și de la unul și de la altul, ca se depue încă înainte de ratificare, câte unu milion franci cauțiune. In fația acestor fapte îndeplinite sunt in dreptu să afirmu că camerile cu greu aru fi datu acesta concesiune unei societăți; și cu atâtu mai greu au fi cedatu acésta concesiune unei societăți de căi ferate care ținea de unu statu vecinu. Afirm că eu ca ministru n’ași fi pututu lua asupră’mi ca să susțin in cameră asemenea concesiuni și ale supune principelui; acesta e așia de adeveratu, in câtu, bănuindu-se că la spatele lui Strasberg se află Statsbahn, căruia i se atribuia intențiunea că voiesce săi iea liniele române, s’a cerutu lui Strusberg garanții că fără învoirea guvernului elu se nu putu ceda aceste linii unei alte societăți și acesta s’a trecut și in convențiunea indicată in anul 1870, după ce Sctrusberg a incetatu lucrările. Atunci au mersu cu restricțiunea atâtu de departe, incâtu nici privighiarea acestor linii n’au voitu a 0 lăsa unei alte companii: „îndată după primirea întrebării dv. m’am dusu la principele Dumitru Ghica care atunci a fostu colegul meu in ministeriu. Răspunsul seu pe care vi’lu anesedu in originalii afirmă că amintirile mele despre dobândirea acestei concesiuni suntu fidele și adevărate. Mă opresc fiindcă numai atâta potu se’mi linte de atunci. Dérul: ■te uzul adevăr, încredin*$u pe . oe i conștiință.“ „E ur. ighlnicenu.“ „Pos- • . ,i am ce-va de adăogatu „La intr ministeri ul ar 1 1 datu concesionarilor să ințelegă că’si 1 7î da consimțimentul numai unei cong lesiuni ale unei societăți, ale cărei staaiie vor fi verificate de guvernul ker >oro-kraiescu, trebuie se declaru că i nici unu ministru românu și nici acela »e care ’lu presidamiu n’ar fi pututu lua asupră’și a semna uă concesiune ’ ai condițiunile de mai susu.“ Scrisórea principelui Dimitrie Ghika sună: „Domnul meu. La întrebarea d-vin privința celor întâmplate cu cedarea concesiunei pentru liniile Sucéva- Romanu nu potu respunde decâtu că ’n adevăru membrii camerei s’au opusu concesionării acestei linii, unei societăți care ar aparține statelor învecinate. Fiindcă guvernul are datoria a ține compt de acesta nu ar fi fostu peste putință ca ministru-președinte și ministru alu lucrărilor publice a supt semnată convențiune care aru coprinde alte disposițiuni decât acelea pe care corpurile legiuitore le-au doritu ca să le vadă implinite. Tot odată menționezu imprejurarea care este tuturor cunoscută că depunerea prealabilă a cauțiunei de unu milion franci a fostu ca condițiune sine qua non. „Primii etc. „ Principele Dumitru Ghika. “ „Acusatul.— Aceste deposițiuni justifică pe deplinii cele ce amu țlistteri in acesta privință. Obținerea concesiunei linielor române a fostu mai mult decâtu dificile pentru o societate austriacă, după ce guvernul româniei ai căreia ómeni cei mai însemnați suntu aci sub-scriși,—principele Ghika nu mai este ministru-președinte, dar e președinte alu camerei deputaților,— n’au voitu și n’au pututu să stârnéscá pentru dens».“ După finele dării de semn a ședintiei Rene-Freue-Presse, publică următorea scrisare : derea nostră onesta și culanta : dé<n - ânsă dânși nu înțelegi» totuși, atunci ne vor sili se ne aruncăm și noi p» teremul înșelătoriei și alu părțelei și atunci ucenicii póte vor întrece pe ei maeștrii cei mari de acolo. Mun dus vuit deeipi ergo decipeatur nu este de visa nostra, insă nici nu voim a fi incetati de acești incelători; ori trebue se cumpăram cu aur fiecare pasa ce facem in acesta tiéru a făgaduinttei ? Pentru acesta suntem destul de bogați. . Al tău sincer supus, Offenheim, 28 Octombre 1808. Iubite Adolf (de Herz). „Iți trăiilu pe lângă acesta uă scrisore oficială pe care o putea-o arăta acestora gugumani (Scch Tsköpfen, capete de pui) și te rog in interesul nostru comunu, atâta în acela al societății și al băncii cât și al țării ca se Încredii acolo Spre a se aproba cerererea nostra pentru garanția linieloru pe secțiuni. Acești stupizi (Stockfishe) de deputați se arăta a fi sperxidați de șireții si caută midi aquatorze heures ; ei bine ! Pentru Dumnezeu ! daca ei nu voiesc altfelul se mai aibă a accepta încă iau altu anu pentru linia lorii, căci societatea, desigura nu va face numai I tour leur beaux yeux (pentru ochii lor t iei frumoși), uă lucrare forțată care I iu reclama mai mulți bani, sau de-a jarea timpuriă aprovisionare materială i le construcțiune și material ilantu, si astfelu se ponta procentele capitalelor, numai cu scopu de a fi plăcată Valahilor. „Toți miniștrii m’au asiguratii la plecare că propunerea nostra nu va întâmpina nici uă dificultate. „In consecință am făcut acesta comunicare consiliului meu de administrațiune și acum stau compromis vis- à -vis de densul, din causă că românii dus’au ținutu âncă de cuvânta. » „Noi dorim se susținemu intreprin 1 CRONCA INTEREA Adunarea Deputaților s’a complectată și’și a reluații lucrările luptă după espirarea vacanțiilor ce’și votase înainte de serbatori. In prima ei ședință, care s’a ținutu la 10 Ianuariu, D. Prim-Ministru a »i Statu mai ântăiu ca prin decretul de la 7 Ianuariu s’a numitu ministru la lucrările publice D. Theodor Rosetti, in locul D-lui G. Cantacuzino care a trecutu la ministeriul de finance in locul D-lui P. Mavroghini demisionați». Apoi s’a discutatu și votatu autoritarea consilielor județene de Romanați, Dâmbovița, Mehedinți, Vlașca, Ismail, Galițil, Doljiu, Teleorman, Oltu și Argtiw, ai căror locuitori suntu, in parte, lipsiți de hrană și de semintiele necesarii din causa secetei, a se împrumuta și a veni in ajutorul acestor locuitori. In ședința de la îl D. Peru Carpu propune unu proiectii de berie asupra vânatului și rogă pe Adunare se găsească lucrarea in secțiuni ca să se potă discuta acestu proiectii der lege chiar in acesta sesiune. D. Nic. Ionescu anundă tă interpelare asupra retragerei D-lui Mavrogheni. Se ni se spue, țlioe D. Ionescu, dacă acesta retragere este constituțională sau nu. Punctele interpelării mele sunt aceste: D. Mavrogheni se retrage fiindcă intr’unu proces» la Viena numele D-sele este implicatu nu ca persona privată ci ca membru alu acestei Adunări ? Alu duoilea printu este fiindu cu chiar de la ocuparea fotoliului ministeriului de finance D. Mavrogheni, fiindu intrebatu dacă face parte din administratiunea drumului de ferii, a respunsu cu nu. Aceste suntu cele doue puncte asupra cărora se resumă interpelarea mea. D. Prim-ruinutru ijice ca va respunde la acésta interpelare conform regulamentului. Totu in acesta ședintță D. Carp amindă uă interpelare ministrului de inance asupra implinirei unui votu datu de Conen» din 1868, d’a se pl ăti de către Statu datoriile reprusatului Anastasie Paiu, a căruia bbliotecă se va vinde .Lilele acestea la iassi. Ea mulându în acești termini mulțumirea sa de sine D. de Joc-Baru își puse trei jigări in puzunaru, aprinse pe a patra, se uită la ornicul seu care are la nouă ore și trei cuarturi, șeși din labinetu. In coridorul etagiului ânteiu întâlni pe băetul câruia’i dăduse unu lui doru cu uă jumătate oră mai ’minte. — La ce oră se ’ncinde stabilimentul d-vostră ?—îlu întrebă elu. — Asta di pândă, domnule...— Cându se ducu clienți îm îndemn... destul de obicinuiții pe la orele unu sprecjece... Astăzi avemu societăți sosite forte târziu... Desiguri că vomu ține deschisu păn’ după miezul nopței. — Etica pentru ce’ți facemu acesta ’ntrebire reluă Robert,— amicul meu e puțin defăluitu... — Numai puțin!—gândi báetul—ași înțelege se fie multu!—Trebue se prepara uă casca de ceaiu pentru amicul domnului?—adăogi elu tare. — Nicidecum.— Amicul meu nu e bolnavu, dar, fiindu’i capul greu, dorme pe divanu... — Lasă’tu, te rogu, se dormă... — Domnul póte se se țese pe mine, nu voiu întră ’n cabinetu... — Mé ducu se me preumblu puțin...— urmă contele— Me voiu Intorce pate, după uă oră...— Dacă din întâmplare nu m’ași întorce trimite se caute uă trăsură pentru amicul meu și trezesce’lu iu momentul cându vi se voiu duce cei din urmă clienți... — Amu înțelesu... Voiu face totu spre a mulțumi pa domnul... Robert părăsi Panerul-Infloritu și se afundă printre castanii Aerului-Frumosu, in mijlilocul mimicelor sgomotase și a felinarelor colorate. Elu se ’ndrează spre calea cea mare a Câmpilor Elisei. Câtu e de ușoru a ucide pe cineva!— își flice elu mergéndu—se vorbesce de remuscări..— Eu nu simtu nici una...— Sarriol îmi împiedeca calea...— Amu suprimatu obstacolul și eramu in dreptul meu... A doua zi totă diua aventurierul nu e și de locu din otelul din strada Ville-l’Evêque, și acesta țu ’i păru lungă.— Elu se întrebă ? — Ce se va fi țlisu cându s’a găsim unu omu mortu in locu de unu omu biétu ? — S’a dusu pre corpul la Morgue?—Sarriol fi-va recunoscutu de vr'unul din mizerabilii de rându in mițlilocul cărora trăia?... Și aștepta fiarele de seră cu uă nerăbdare neastâmpărată. Decepțiunea’i fu mare căndu, după ce rumpse bandele Gazetei de Francia și a Patriei, veți fi că nici una nici cealaltă nu clicéu nici unu cuventu de accidentu de la Panelul Infloritu. Câtu suntu de reu informați diariștii astia!— murmură elu—spirea ’i interesantă cu tote aceste ! — Far' íri dudélá că va fi pentru mâne.. D. d’Auberive găsi că ’n acea séra, scumpul conte, secretarul seu, nu citia așa bine ca de obicei, și pare că nu da lungelor bucăți politice decâtu oă atațiune forte restrinsă.— Elu îi făcu acesta observațaine, și Robert se sculă țnicendu că'i cam bolnavu. Aventurierul se culcă devreme și dormi cu unu somnu reu, plinu de visuri ce paren ca nisce buimăceli. De dece ori se trezi speriatu, părându-i-se că vede pe Sarriel în piciore în fația ptului su, cându cu fația prostită de beție, cându cu figura discompusă prin otravă, când în fine rui éndu cu unu risu batjocoritorii și am ujuțători deodată. — Fantome ale nopții, nu sunteți de câtu minciuni, și vă desfidul! —murmura Robert; dar totuși simția vă apăsare durerosă, vă neliniște vagă și glacială. Cu tote aceste, spre diminață visurile ’lu răsară, somnul i se făcu greu. Elu fu trezitu de odată de lg «moțul unui pasu răpede, și Iosif, bătrânul servitoru, se precipită forte speriatu în odaie, îngânând: — Doamule conte... a domnule conte .. N’avu tmmpu se spună mai multu. Robert, înmărmuritu și înspăimântatu, vădu apărând după Iosif încarnațiunea teribilă a legei, sub forma unui comisaru de poliție, încinsu cu eșarpa sa și escortatu de duci agenți îmbrăcați civilu. Comisarul se apropiă de patu. — D-ta esci, — Jise elu — sau celu puținu Șici că esci contele de Loc-Earn ? — Sunt adevărat contele de Loc-Eanu... —replică Robert—și potu s’o Drobezu la moment chiar... — Ai fostu, condamnatu, în 3 Decembre 1847, la trei ani de închisore, sub numele de Robert Si uliiier.. — Nici odată!...—strigă aventurierul care se făcuse vânătu: nici odată , nici odată—suntu victima unei erori ușor de constatatu... — Te vei explica in acestă privință cu judecătorul de instrucțiune care'i însărcinații cu afacerea d-tele.— Robert Saulnier, te arestezu în numele legii...—îmbracă-te și mă urmază... — Dar, domnule, suntu inocenții. — Cu atâta mai bine pentru d-ta. — Nu potu celu puțin evita rușina unei arestațiuni în acesta casă onorabilă?—Nu potu căpăta favorea de a mă duce la parchetu în libertate ? — E cu neputință. — Vă vom da parola mea de onore... Comisarul zimbi și nu respunse. — Haide, suntu perdutu !! — își ține Robert cu uă descuragiare inimi*», - cine m’a trdatu ? Elu s- gândi la Sarriol.—dar Sarriol era mortu. — Asceptu...—reluă comisarul—gătesce-te iute... Dumnezeul meu, murmură bătrânul fecior din casă ridicândumanele spre podele.—D țleul meu, ce intemplare grozavă !... ce va bee stăpânul meu ? ?— acesta aru puté se’lu ucidă 11 D. de Loc-Baru se sculă din patu poticnindu-se, ca unu omu trăsuitu, și se îmbrăcă într'unu modu cu totul mașinaru. Totuși, cându sfârșise aprópe, îi veni destulă presență de spintu pentru a pune în puzunaru unu portofoliu care conțină câteva bilete de bancă, economisite din tratamentul considerabilu ce avea ca secretaru la bătrânul gentilomu. — Suntu gata se te urmezu, domnule... — ține elu apoi,dar protestezu din tote puterile mele...e crud pentru unu omu onestu a fi tratatu ca unu facătorude rele !—La revedere, bravul meu Iosif,— adăogi elu —un supăr pe D. d’Auberive cu subiectul acestei neînțiegeri diplorabile...—Totul se va espuce...— mă vom întorce preste câteva ore. — D țeu se vă audă, domnule conte!... D’maintea porței era un birjă în care comisarul sui pe prisonieru. De cealaltă parte a stradei staționară a doua bajă cu stolurile lăsate. Unul din aceste storuri se ridică în momentul cându D, de Luc-Barnesia din otelu, și apăru unu capu cinicu, batjocoritor și triumfătorii. Aparițiunea nu dură de câtu uă secundă și storul se lăsă arăși înjosu. — La Conciergerie f—Jise unul din agenți birjarului. Birja plecă. Optuile după aceea Robert șede din nou pe banca prevențiilor camerei a șasea. Elu încercă se susțină că între dânsul și Robert Saulnier nu era nimica comunu. Zece marturi probază contrariul. Condamnarea la trei ani de închisore, pronunțiată în lipsa, fu natural minte confirmată, și am«ntul Henrietei d’Auberive deveni unul din triștii ospți ai penitenciarului de Poissy. fntr’uă séru,—trei ani mai târziu — unu omu june încă, cu fația pe trei părți mascată prin ochelari colorați și printr’uă mască de nasu care se suia forte surii, trase clopoțelul aprope cu tema la porta otelului d’Auberive. După câm se pute judeca la slaba lumină a pliscurilor de gazu din afară, vasta curte oferia unu aspectu lugubru.—Barba răsărea printre pitrele pavelei.— Nici uă lumină nu strelucia după ferestrele zidirei celei m.ri. — I. d'Auberive mai trăesce ?—întrebă visitatorul deglisându’și vocea. — Stăpânul meu a muritu de trei ani două paralisie de critii—respinse bătrânul portaru. — Dar fiica sa ?... — Juna mea stăpână s’a retrasu lauă monastire... — Acea monastire’s ia Paris sau în provinție ? — Ce vă pasă ? — Am a comunica ceva importantu domnișorei d’Auberive. — Din partea cui ? — Din partea unui amicu al familei d-séle.... — Spuneți acestui amicu alu familiei D-sele că domnișora Henrieta, sepărânduse de bună voie de lume, nu primesce comunicațiuni de la ori-cine aru fi, și de ori-ce natură aru pute fi acele comunicațiuni.— Acesta'i ordinul... — Cu tóte aceste.. — Buna sóra... întrerupse portarul închidend porta. Robert de Loc-Baru—(s’a recunoscutu deja)—se depărtă cu capul plecatu... — Va trebui s’o găsescu cu ori ce prețiu !...— murmură elu, —o ținu prin copilu, și, c că va trebui, vom face scandalu... A doua zi, de diminață se duce la insula Saint-Denis Felle necunoscute ’lu primiră în căsuța unde’lu condusese odinioră Sarrol. Elu se informă de ceea ce se făcuseră păscariul și femeia sa. Nu se soia absolutu nimicu.— Cu trei ani înainte bărbatul Rosaliei, capatându, după câtu se pare, uă moștenire, iși vânduse căsuța și părăsise țara cu femeia, copilul seu și copilul pe care ea’lu mâncea. — Haide,—se gândi Robert—totul se cufundă ! Cufundarea părea într’adevĕru absolută. Din intriga urnită cu atâta labore, și atâtu de aprópe de a isbuti, nu mai remân de acum înainte de câtu unu acta de nascere înscrisu ps registrele stărei civile a primăriei de Batignolles. Finea Prologului, i