Curierul Foaea Intereselor Generale, 1876 (Anul 3, nr. 1-50)
1876-01-01 / nr. 1
tereză, üufletul sufere și ela. Cine a pututu uni astfelu bune lucruri atâtu de diferite și se stabilescu între ele acestă corespondență admirabilă, dacă nu Dumnezeu? Simțimentele de bucuria și de durere ce încerci suntu încă o nouie dovadă că este unu Dumnezeu, căci nu depinde de la tine de a le avea sau nu. Dacă ai putea să ți ie procuri sau să te sustragi de la ele, ai fi totu de una voios și nici o dată nu ai încerca durere. Ai dar unu stăpânu suveran și atotu puternicu care ațită in tine aceste simțiminte, de care depindi și care dispune de tine dupre voința sa. Acestu stăpânu supremu, este Dumnezeu. De aice vine și acestu strigăt Dumnezeul meu care’ți scapă lovit de durere negăndită, ș’intr'unu pericol neprevezut: țipetu nedeliberatu, care nu este efectul reflecțiunei, dar mărturisirea unui sufletu naturalminte creștinesc dupre espresiunea lui Tertullian. Este clar adevăratu, scumpul meu Theofile, că noi păstrămu în lăuntrul nostru impresiunea divinităței săpată cu caractere neperitare, așa că nu a fostu nici vă dată vreunu popom câtu de barbarii și cât de sălbaticu care să nu fi recunoscuții o divinitate. Se găsesc națiuni care nu au orașe, nu au legi, nu au magistrați, dar nu se pote găsi nici una, care să nu aibă D-șleu. Acesta consimțire atât de universală între toți omenii tuturor țărilor și tuturor secolilor, atât de deosebiți și prin geniu și prin moravuri, separați prin intervale imense de timp și de locu, nu pote fi efectul unei convențiuni arbitrarie, ea nu’și póte avea nascerea decât dintr’o lumină care se revarsă asupra tuturor omeniloru, și pe care D-eu a pus’o in sufletul nostru creându-ne. Da, D-eul meu, ai sapatu in tóte operile tale măreția numelui teu in caracter» atât de vedute, că cei mai simpli chiar nu ar putea să nu o recunoscă. Cerurile anundă gloria ta, și firmamentul publică minunile puterei tale. Acesta voce se impune tuturor omenilor și tuturor națiunilor. Cine altul, în adevăr, a putut țlce sorelui: «eși din neantu și presidă zilei?" Cine altul decât tine a putut flice lunei: «apare și In făclia nopței.» Tóte creaturile ne spunn că nu o’au. £<icut de clc visele, dar ca. de tine sunt făcute; tu ai intinsu cerurile ca un cortu mărețu, tu ai acațat astrele de firmamente, tu le-ai însemnat drumul ce trebue să parcurgă. Tu faci ca plantele să germineze in sinul pământului și le dai puterea de a crește; tu ai regulat succedarea șoldlor și a nopților și ai fixatu ordinea neschimbatore a anotimpilor; mâna ta nevăzută a făcut corpurile nóstre, le-a orânduit tóte resorturile și a dispus toți membrii cu o artă admirabile. Pentru a recunosce acestu adevĕru nu e nevoe de a avea nici lumini sublime, nici studii profunde. Primele impresiuni ale rațiunei sunt de ajunsu: nu e nevoe de câtu de unu sufletu care să păstreze încă in sine acele trăsuri primitive de lumină ce ai pusu intr’ânsul creându’l. Vai mie dacă voiu lăsa vre uă dată să se stingă sau măcaru să se întunece acesta preciosă lumină de câtră nourii pasiunilor mele ! Vai mie dacă voiu deveni asemine smintitului ce aflisu in inima sa: „Nu este D-șleu!" Nu in spiritul, dar, in anima sa necredinciosul a ținutu acestu limbaju, căci anima corumptă pare tare ușor să’i insufle acestu simțiment atât de contrari luminelor rațiunei sale, dar spiritul seu nici odată nu o va crede. Nu lasa, o Ddeul meu, să am nenorocirea de a cădea vre-odată intr’o orbire atât de vrednică de plânsu: tu ai făcut creaturile tale ca totu atâte trepte pentru a ne ridica pănă la tine; voescu să profit de acésti, ven éndu-le, voiu vedea, voiu adora pe autorul loru. I. C. G Biserica mare de la Constantinopole a fost representatâ de doui arhimandriți profesori, Anastasiadis și Viceniu, diaconul Filaret Vasidescu și un profesor din Macedonia. Din partea bisericei ruse au asistat doui protoierei Ianișev și Tacialof, un profesor de teologie, Osiniu, doui consilieri de Stat Filipov și Suchotiu Kircev, directorul societății pentru cultura religiósa din Petersburg. Din regatul Greciei, arhiepiscopul Licurg și două profesori de la Universitatea de Atena, Damasos și Rosis. Din partea bisericei serbe au fost un arhimandrit de la Belgrad și un diacon profesor de teologie din Zara de la Dalmația. In fine subscrisă din partea României. Tot la grupa ortodoxilor s’a numerat și doctorul Overbeb din Anglia, care in anii din urmă s’a unit cu biserica ortodoxă, și tinde a înființa in Anglia o biserică ortodoxă apusatul. Dintre vechii catolici au participatu mai mulți preoți, profesori și amploiați, in fruntea lor erau Doliagher, președintele conferinței și episcopul Reinken. Dintre Anglezi și Americani-Anglicani au participat un număr de peste cincizeci persone, între care și episcopul de Gibraltar Sandfort. Au asistat și cățiva dintre pastorii protestanților germani, fără insă a participa la lucrări, ci mai mult ca privitori. Conferințele s’au început la 12 August s. n. și au continuat până la 16 August inclusiv. Conferințele au fost parte generale, la care participau toți membrii menționați și se infruniau intr’o sală a universității de Roma, parte parțiale între vechii catolici și anglicani, și intre membrii ortodoxi aparte, care toți aceștia din urmă se adunau la cartiera nóstra și discutau asupra conclusiunilor ce trebuiau a se formula și a se propune în conferințele generale. Ședințele generale se începeau totdeauna cu câte un discurs al președintelui, in care parte se făcea istoricul diferințelor ce s’au introdus în doctrina bisericilor orientală și apusană, parte se descriau tendințele bisericei papale de a domina totă creștinătatea, din care motiv au și urmat aceste mari diferenți pe terenul dogmatic și disciplinar. In prima ședință din partea vechilor catolici s’a propus ortodoxilor spre studiu ca punct de plecare o formulă de doctrină, compusă spre împăcarea doctrinei apusene cu cea orientală despre purcederea Sf. Duh. La întrunirea ortodoxilor urmată în seara acestei Zite, fomiia vechilor catolici au fost criticată de ortodoxi și s’a decis a nu o accepta in unele părți. A doua conferință s’a ținut între vechii catolici și Augo-Americani, la care ei s’au înțeles asupra concesiunilor ce trebue să facă apusanii orientalilor în privința dogmei despre purcederea Sf. Duh, la care ocasiune, între altele, Dolinger a rugat pe Anglo-Americani a lupentru unire in punctul acesta cu cea mai mare paciență, și cu un sincer sentiment al iubirei de pace. A declarat ca adaosul „filoque" la simbolul credinței este un abuz de autoritate din partea bisericei romane, că spre a restabili adevărata doctrină a bisericei in acesta dogmă, trebue să ia de bază doctrina părinților bisericei nedespărțite. In ședința a treia, la 13 August, ținută cu ortodoxii, după ce ortodoxii au arătat că nu accept formula propusă lor in ședința precedentă, s-a luat decisiune de a se forma o comisiune compusă din câte cățiva membri ai tuturor diferitelor biserici, spre a formula conclusiunea ce trebue a se lua de conferință pentru unire in dogmă despre purcederea Sf. Duh, care formulă apoi să se discute în ședință plenară. Asemenea propunere s-a făcut și Anglo-Americanilor, in ședința ținută cu ei in aceeași zi și ei au delegat trei persone: pe doctorul Liddon, Mcyre (ambii englezi) și pe un american, doctorul Newell. In seara de la 13 toți membrii ortodoxi s’au întrunit in ședință particulară la cartiera subscrișilor, unde s’a tratat prealabil despre formula ce póte fi primită de ortodoxi în expunerea dogmei despre purcederea Sântului Duh, și tottunci s’a ales membri comisiunei propusă in conferința din acea zi anume: arhiepiscopul Licurg, arhimandriții de la Constantinopol, Viceniu și Anastasiadis, protoereul Ianișev și profesorul Osiniu de la Petersburg. In dimineța Zilei de 14 s’a intrunitu comisiunea menționată, care a stabilitu formula unirei, și în ședința publică ținută după amenza președintele Dolinger, după un discursu al său esplicativ, a citit următorele patru puncte asupra cărora comisiunea a isbutit a veni la comună co ințelegere. 1. Noi consimțim a primi simbolurile ecumenice și definițiunile de credință ale bisericei antice. 2. Noi consimțim a recunoște că adăugirea «filioque» la simbolul credinței s’a făcut in mod nelegal,v din punctul de vedere al dreptului canonic bisericesc. 3. Noi toți ne ținem de espunerea doctrinei despre‘Sântul Duh în acea formă in care se espune la părinții bisericei nedespărțite. 4. Noi renunțăm la ori ce concepțiune si, la orice mod de exprimare înecare s’ar cuprinde Tr’o recunoștere a doué principii, sau aqpsai cdxia in treime. Dolinger in discursul ținut in acesta ședință a zis totre altele, ca motiv la unirea bisericilor. «In timpul preseutii, pe ce merge tot mai mult se învăpăiasă lupta intre credința creștină in genere și intre necredință sau materialism. Noi nu putem privi fără frică la acesta luptă uriașă, pentru că cine scie in acesta luptă căte perderi va suferi cultura și civilisațiunea nostră cea creștinesca; pentru aceea noi nu putem a ne repausa numai pe nisce formule teologice și abstracte și a continua cearta pentru densele numai pentru că strămoșii noștri s’au certat pentru ele, diferințele cele de o mică valore, tradițiunile spiritului celui stati x polemic, dezbinător al partitelor teologice anteriore să ăl lăsăm la o parte. Tot in acesta ședință, Dolinger a dat ortodoxilor órecire lămuriri asupra dhiotoniei Anglicane, care se póte părea netemeinică, din cauză că Anglicanii nu socot diiotonia intre misterele credinței. La acestea Dolinger a observat, că Anglicanii numesc mister numai acele Ierurgii, care au de scop comunicarea haului tuturor credincioșilor, precum este botezul și euharistia, dar că în privința instituirei, materiei, formei și lucrărei hirotoniei, Anglicanii cugetă nu tocmai ca ortodoxii. Membri ortdoxi numai au ascultat acesta, dar nici n’au discutat nici lurt vr’o decisiune asupra acestei materii, mărginindu-se numai la dogma despre purcederea Sântului Duh, precum, au fost timpuriu enunțate. In ședina a II-a de la gust, Doline lucrate de comeSti , pe temeiul doctrinei Sf. loan Damascanu, unul dintre părinții bisericei nedespărțite, despre relațiunile celor trei persone ale Sf. Treime intre sine, teze primite de toți membri comisiunei. Iată și aceste teze in immer de șase: : 1. Săutul Duh precede de la tatăl (ex xor naxqog) ta din principiu («()[>]) cauza (aixia) izvorul (nrsyt]) divinității. 2. Sântul Duh nu precede de la fiul (ez xov JTlov) pentru că in divinitate este numai un principiu o causă (dixia) prin care s’a produs tot ce este in divinitate. 3. Sântul Duh precede din Tatăl prin Fiul (exxornax’teg di Tiov). 4. Săntul Duh este tip al fiului al timpului Tatălui, precedând de la tatăl și repauzând un fiul, carele este puterea ce-l manifestă. 5. Sântul Duh este emanațiune personală din tatăl, este Duhul fiului, dar nu din fiul, pentru că el este Duhul « Gurei lui D-zeu cel ce exprimă cuvântul. , Duhul Sânt firmeza intermediul între tatăl și fiul, și prin fiul este in unire , cu tatăl. 1 Ortodoxii aderându la aceste teze făcură reservă, că in calitatea lor de persone private nu anticipă câtuși de puțin decisiunea definitivă ce sunt in drept a lui bisericele loru respective, de a admite și ele sar nu aceste teze. De aceea Dolinger în esplicările séle mai departe asupra bunului resultatu la care au ajuns aceste conferințe teologice pentru unirea bisericésca, a zisu între altele: «Se póte spera că in Orientu convenirea nostră făcută in spiritul păcei va găsi recunoștere și in sferele autoritare și că diferința existându in acesta chestiune între doctrina credinței și contemplațiunea teologică se va determina cu curgerea timpului totu mai pronunțatu și mai precisu. Eu sper că și din partea Ortodoxilor curându va urma acelaș acordu. Dacă acum in actuala adunare acesta și nu exprimă acesta formal, apoi acesta provine de acolo, precum eu sum autorisatu a declara, că multu stimații membri ai bisericei orientale ce suntu aci presenți, au intențiunea mai intern a presenta la observarea autoritățiloruloru superiore bisericești resultatele consultărilor nóstre. Cu tóte aceste noi putemu deja țrice că totuși amu făcutu o faptă mare. Noi occidentalii amu veniții la unu acordu cu nisce representanți ai bisericei orientale forte însemnați și fórte erudiți asupra acelei doctrine care așa îndelungații a despărțiții lumea creștină. Tot in acesta ședință Dolinger a declaratu că vechii catolici au renunțiatu la doctrinele pompiste despre purgatoriu despre indulgențe, despre epitihimii și că primesc numai doctrina antică a bisericei, despre rugăciunile pentru cei reposați precum ține și biserica ortodoxă a orientului Discursul seu despre aceste materii și despre zeul celu mare ce a făcutu sistemul papal creștinismului și civilisațiunei. Dolinger sa continuatu și in ultima ședință ce s’a ținutu in acedși zi după prânzu. Intre altele ca dovadă despre necesitatea unirei între bisericele creștine a aretatu la numerul celu colosalii alu omenirdi necreștine, carele are nevoie de lumina creștinătății și care li se oprește și impeffică prin discordia intre creștini: «Creștinismul, a Zhu oratorul de la ă00 ani, în timpul preseutii numără numai 380 milione de următori, cărora suntu opuși 120 milione de mohametani și de la 600 pănă la 700 milione de păgâni între care popore culturale cam des. 300 milione chinezi și 100 mii. indieni. La închierea discursului seu, Dolinger a declaratu că conferințele pentru unirea bisericilor vor continua și la finea anului viitor. Amintim și aceea că în una din ședințe, episcopul vechilor catolici Reinkels a declaratu că ei au pregătitu spre publicarea catehismul bisericei loru și liturghiarul. Și că în ambe aceste cărți, simbolul credinței se publică fără adăogire apusană „filioque”— S’a exprimata încă și acea opiniune, că dacă și după formularea doctrinei despre purcederea Sântului Duh, primită de conferință, unii aru persista a admite și orecare participare din partea fiului la actul eternei procederi în divinitatea Sântului Duh de la Tatăl. Apoi acesta nu pate fi privită ca docrină dogmatică ecumenică, ci numai ca un teologumenă ca privată opiniune teologică de scólá, asemenea multor alte opiniuni particulare, esprimate în diferite tomor" "bhv de cătră unii i a aduce preludi ecumenice esprit. Acesta este, y , ,*;i;; părinți, m scuat resultatul conferințelor teologice de la Roma, la care noi am avutu onoe a participi împreună cu alte pre onorabile și pre erudite persane din diferite părți ale bunei nóstre ortodocse. Tóte detaliurile se cuprind în anume broșură publicată în Roma, în limba Germană, și din care alăturăm pe lângă acesta unu osemplar. Opiniunea nostră este că acesta broșură să se traducă românește și prin tipar să se dea publicității, ca toți membrii bisericei nóstre să potă fi in curentul acestor tratații și tendințe de unire religiosă intre vechii catolici și Anglicani cu biserica ortodoxă de Orientu. Participarea bisericei Române intră lucrare de o așa mare importanță morală ca unirea bisericeloru, desbinate de secole, unire pentru care biserica ortodoxă nu inceteza a aduce necontenitu rugăciunile sale cătră Dumnezeu, in tóte serviciile sile de Zi Și Ae napte prin cuvintele «pentru buna știre a sântelor lui Dumnezeu biseriice, și pentru unirea tuturor, I,nnului se ne rugămu* este cea mai mare mângâere și bucurie duhovnicesca pentru fiecare adevărat Creștin. Mai este incă în acestă afacere și o chestiune de demnitatea nostră națională. Biserica Română, participând alături cu toate cele alte biserice autocefale ortodoxe intr’o chestiune așa de importantă pentru civilizația creștină, se ridică la rangul ce i se cuvine in lumea creștină și in viuiați spirituală bisericească. De aceea opiniunea noastră este ca Sf. Sinod să autorizeze înalt Prea Sănțitul metropolit Primat, și președinte al Sf. Sinod, să se Înțeleagă cu autoritățile celor alte biserice ortodoxe coreligionare despre demarșele ce trebue să ia in viitor și biserica Romănă iu acesta afacere a unirei bisericilor, cu atât mai vârtos că vechii Catolici dorescu continuarea conferințelor și asupra altor punctări doctrinale, ce constitue diferințele intre Chreștiul Apuseni și Orientali. Semnați : Melhhisedec, episcopul Dunărei, de Jos, Ghenadie, fost Argeș. CRONICA ETERNA,3 /W, p din Londra, și politica, din Viena, publică testul unei scrisori ce defunctul Mustafa Fazyl-Pasa aru ti adresata Sultanului cu câteva zile înainte de mrtrte. Re scrie ca Fazvl- Pașa era șeful «junei Turcii, a pirtitului care urmări regenerarea Imperiului Ottomanu, căutându a introduce inele reforme basate pe principiele moderne. Bifla singură ținu pe Mustafa Fazyl-Pașa departata de viața activă, fără ca cu tóte aceste se’i micșureze interesul ce purta pentru totu ce se atinge de Turcia. Caracterul seu impetuosu și temperamentul seu energicu l’au impinsu a Încerca să demarșă așa de periculosa cum e acésta scri sőre, a cărei traducțiune eat’o: «A Tot-puternice Sultan, fiu al Profetului ! «Supușii Majestății Vostre, fără deosebire de religiune, se impartu in doua categorii. In cea dantern suntu apăsătorii; in a doua, apăsații.Cei danteri dispunu de u putere nemărginită pentru a comite cele mai mari abuzuri. Cei de alu cinoilea sucombeze legalminte sub opresiune, din causa raporturilor dintre ei cu seniorii și stăpânii lor. «Considerându neputința morală a populațiunei turcă și creștină, a cărei juste plângemi rareori ajung« păn’la piciorele Majestății Vóstre, mĕ simții obligata a mĕ adresa la Majestatea Vóstra in numele supușilor sei. «Hrănitorea omului, chiar din punctul de vedere materialu, este libertatea. Unde lipsesce ea nu este leg», și unde lipsesce legea, lipsesce și pânea. Din Zi îl $i prestigiul nostru se micșoreze in ochii puterilor străine. «Forțele nóstre vitale se răsipescu intr’unu modu înspăimântătorii. Anglia nu mis e pentru noi ceea ce era abia cu duoisprezece ani Înainte. Austria decându este separată de Germania, devine din ce in ce uă putere orientală, și caută ași câștiga sufipinele Slavilor turci. «In totă Europa, opinia publică carein 1855 s’a arătatu atâta de simpatică in privința nostră s’a intorsu acum contra ne. «Spiritele politice influinte din Francia, Anglia și Italia repeteze necontenita câ guvernul turcescu este incapabilii 'de'a efectua orice specie de reformă. Ei asigură că Turcia trebue neapărații se mergă la ruină, și că trebue abandonată si sírta sa far’ a face ceva pentru a se opune catastrofei apropiate. Nu depandă decâtu de la Majestatea Vostre de a nimici tóte aceste suposițiuni, de a deveni salvatorul și regeneratorul imperiului vostru. Intr’uă corespondință adresată din Viena -Gazettei de Colonia găsimu preșicari unoi informațiuni despre circulara comitelui Andrassy relativă la reformele din Turcia și care s’a espectatu la St.Petersburg in 26 Decembre. Prințul Gortsakoff a aprobatu imediat și făr’ de cea mai mică restricțiune propunerile cancelarului austriacu. Guvernul germanu făcându uă declarațiune identică, comnitele Andrassy a pututu face făr’ intăiziere demarșele cu care’lu însărcinase ceilalți duni cancelari; elu a notificatu celorlalte puteri garante că cele trei imperii suntu de acordu pentru soluțiunea chestiunii Orientului. La 1 Laniariu, cancelarulu austriacu a primiții pe Sir A. Buchanau, pe comnitele Vogué și pe generalul Robiiiu, representanții Angliei, Franției și Italiei. Este apropo sigura că in urma acestor întrevederi, in care propunerile celor trei Imperii au fostu desvoltate, celelalte puteri vor aproba la rândul lor prefectul. Cornitele Zichy, ambasadorul Austro- Ungariei la Constantinopole, primindu colonia austriacă in ziua anului nou, a asigurații ca situațiunea politică și financiară a Turciei se va îmbunătăți in curându și că insurecțiunea din Herzegovina se va stinge intr’unu timpu forte apropiétu. Timesul publică un depeșă din Rngusa cu data de 1 Ianuariu care arăta că gomotele despre unu împrumutu alu Muntenegrului suntu inesacte. Același Z^ru anunția că guvernul din St-Petersburg a făcutu representațiuni prințului Muntenegrului; elu i-a spusu că este peste putință a susține unu robi activu, și’lu a consiliații a nu eși din neutralitate sub nici unu protestu. Prințul a promisu câ va urma acestu consiliu. Raport către sântul sinod al sântei biserici autocefale ortodoxe române, din partea membrilor săi, care au fost însărcinați a lua parte la conferința, religioșii de la Roma. Trea săți părinți. Sub-scrișii însărcinați de prea sânți’ vóstru a participa la conferința ce sa ț nut in vara trecută la Dorna, pentru unirea bisericesca a unora dintre creștinii apuseni cu biserica ortodoxă de resarit, împlinind acesta însărcinare pusă asupră ne, avem andre a vé aduce la cunoștință urmatórele, despre cursul și resultatul acestei conferințe : La aceste conferințe au participat aprape una sută de persone de deosebite naționalități, confesiuni, profesiuni și condițiuni sociale; anume: curierul x_ - 1