Curierul Foaea Intereselor Generale, 1876 (Anul 3, nr. 1-50)

1876-01-01 / nr. 1

tereză, üufletul sufere și ela. Cine a pu­­tutu uni ast­felu bune lucruri atâtu de diferite și se stabilescu între ele aces­­tă co­respondență admirabilă, dacă nu Dumnezeu? Simțimentele de bucuria și de durere ce încerci suntu încă o nouie dovadă că es­te unu Dumnezeu, căci nu depinde de la tine de a le avea sau nu. Dacă ai putea să ți ie procuri sau să te sus­tragi de la ele, ai fi totu­ de­ una voios și nici o dată nu ai încerca durere. Ai dar unu stăpânu suveran și atotu pu­­ternicu care ațită in tine aceste sim­­țiminte, de care depind­i și care dis­pune de tine dupre voința sa. A­­cestu stăpânu supremu­, este Dumnezeu. De aice vine și acestu strigăt Dumnezeul meu­ care’ți scapă lovit de durere ne­­găndită, ș’intr'unu pericol neprevezut: ți­­petu nedeliberatu, care nu este efectul reflecțiunei, dar mărturisirea unui su­­fletu naturalminte creștinesc dupre es­­presiunea lui Tertullian. Este clar ade­­văratu, scumpul meu Theofile, că noi păs­­trămu în lăuntrul nostru impresiunea divinităței săpată cu caractere neperi­­tare, așa că nu a fostu nici vă­ dată vre­unu popom câtu de barbarii și cât de sălbaticu care să nu fi recunoscuții o divinitate. Se găsesc­ națiuni care nu au orașe, nu au legi, nu au magistrați, dar nu se pote găsi nici una, care să nu aibă D-șleu. Acesta consimțire atât­ de universală între toți omenii tuturor țărilor și tuturor secolilor, atât de deo­sebiți și prin geniu și prin moravuri, se­parați prin intervale imense de timp și de locu, nu pote fi efectul unei conven­­țiuni arbitrarie, ea nu’și póte avea nas­­cerea decât dintr’o lumină care se re­varsă asupra tuturor omeniloru, și pe care D-­eu a pus’o in sufletul nostru creându-ne. Da, D-­eul meu, ai sapatu in tóte operile tale măreția numelui teu in ca­racter» atât de ved­ute, că cei mai sim­pli chiar nu ar putea să nu o recunoscă. Cerurile anund­ă gloria ta, și firmamen­tul publică minunile puterei tale. Acesta voce se impune tuturor omenilor și tu­turor națiunilor. Cine altul, în adevăr, a putut țl­ce sorelui: «eși din neantu și presidă zilei?" Cine altul decât tine a putut flice lunei: «apare și In­ făclia nop­­ței.» Tóte creaturile ne spunn că nu o’au. £<icu­t de clc visele, dar ca. de tine sunt făcute; tu ai intinsu cerurile ca un cortu mărețu, tu ai acațat astrele de firmamente, tu le-ai însemnat drumul ce trebue să parcurgă. Tu faci ca plantele să germineze in sinul pământului și le dai puterea de a crește; tu ai regulat succedarea șoldlor și a nopților și ai fixatu ordinea neschimbatore a anotim­pilor; mâna ta nevăzută a făcut corpu­rile nóstre, le-a orânduit tóte resortu­rile și a dispus toți membrii cu o artă admirabile. Pentru a recunosce acestu adevĕru nu e nevoe de a avea nici lu­mini sublime, nici studii profunde. Pri­mele impresiuni a­le rațiunei sunt de ajunsu: nu e nevoe de câtu de unu sufletu care să păstreze încă in sine a­­cele trăsuri primitive de lumină ce ai pusu intr’ânsul creându’l. Vai mie dacă voiu lăsa vre uă­ dată să se stingă sau măcaru să se întunece acesta preciosă lumină de câtră nourii pasiunilor mele ! Vai mie dacă voiu deveni asemine smin­titului ce a­flisu in inima sa: „Nu este D-șleu!" Nu in spiritul, dar, in anima sa necredinciosul a ținutu acestu lim­ba­ju, căci anima corumptă pare tare ușor să’i insufle acestu simțiment atât de con­trari luminelor rațiunei sale, dar spiri­tul seu nici odată nu o va crede. Nu lasa, o D­d­eul meu, să am nenorocirea de a cădea vre-odată intr’o orbire atât de vrednică de plânsu: tu ai făcut creatu­rile tale ca totu atâte trepte pentru a ne ridica pănă la tine; voescu să profit de acést­i, ven éndu-le, voiu vedea, voiu adora pe autorul loru. I. C. G Biserica mare de la Constantinopole a fost representatâ de doui arhimandriți profesori, Anastasiadis și Viceniu, dia­conul Filaret Vasidescu și un profesor din Macedonia. Din partea bisericei ruse au asistat doui protoierei Ianișev și Ta­­cialof, un profesor de teologie, Osiniu, doui consilieri de Stat Filipov și Su­­chotiu Kircev, directorul societății pen­tru cultura religiósa din Petersburg. Din regatul Greciei, arhiepiscopul Licurg și două profesori de la Universitatea de A­­tena, Damasos și Rosis. Din partea bi­sericei serbe au fost un arhimandrit de la Belgrad și un diacon profesor de teo­logie din Zara de la Dalmația. In fine subscrisă din partea României. Tot la grupa ortodoxilor s’a numerat și doctorul Overbeb din Anglia, care in anii din urmă s’a unit cu biserica or­todoxă, și tinde a înființa in Anglia o biserică ortodoxă apusatul. Dintre vechii catolici au participatu mai mulți preoți, profesori și amploiați, in fruntea lor erau Doliagher, președin­tele conferinței și episcopul Reinken. Dintre Anglezi și Americani-Anglicani au­ participat un număr de peste cinci­zeci persone, între care și episcopul de Gibraltar Sandfort. Au asistat și căți­va dintre pastorii protestanților germani, fără insă a par­ticipa la lucrări, ci mai mult ca privitori. Conferințele s’au început la 12 August s. n. și au continuat până la 16 August inclusiv. Conferințele au fost parte gene­rale, la care participau toți membrii men­ționați și se infruniau intr’o sală a uni­versității de Rom­a, parte parțiale între vechii catolici și anglicani, și intre mem­brii ortodoxi a­parte, care toți aceștia din urmă se adunau la cartiera nóstra și discutau asupra conclusiunilor ce tre­buiau a se formula și a se propune în conferințele generale. Ședințele generale se începeau tot­deauna cu câte un discurs al președintelui, in care parte se făcea istoricul diferințelor ce s’au introdus în doctrina bisericilor orientală și apusană, parte se descriau tendințele bisericei pa­pale de a domina totă creștinătatea, din care motiv au și urmat aceste mari di­­ferenți pe terenul dogmatic și disciplinar. In prima ședință din partea vechilor catolici s’a propus ortodoxilor spre stu­diu ca punct de plecare o formulă de doctrină, compusă spre împăcarea doc­trinei apusene cu cea orientală despre purcederea Sf. Duh. La întrunirea ortodoxilor urmată în seara acestei Zite, fomiia vechilor cato­lici au fost criticată de ortodoxi și s’a decis a nu o accepta in unele părți. A doua conferință s’a ținut între ve­chii catolici și Aug­o-Americani, la care ei s’au înțeles asupra concesiunilor ce trebue să facă apusanii orientalilor în privința dogmei despre purcederea Sf. Duh, la care ocasiune, între altele, Do­­linger a rugat pe Anglo-Americani a lu­­pentru unire in punctul acesta cu cea mai mare paciență, și cu un sincer sen­timent al iubirei de pace. A declarat­ ca adaosul „filoque" la simbolul credin­ței este un abuz de autoritate din par­tea bisericei romane, că spre a resta­bili adevărata doctrină a bisericei in a­­cesta dogmă, trebue să ia de bază doc­trina părinților bisericei nedespărțite. In ședința a treia, la 13 August, ți­nută cu ortodoxii, după ce ortodoxii au arătat că nu accept formula propusă lor in ședința precedentă, s-a luat decisiune de a se forma o comisiune compusă din câte căți­va membri ai tuturor diferite­lor biserici, spre a formula conclusiunea ce trebue a se lua de conferință pen­tru unire in dogmă despre purcederea Sf. Duh, care formulă apoi să se dis­cute în ședință plenară. Asemenea pro­punere s-a făcut și Anglo-Americanilor, in ședința ținută cu ei in aceeași zi și ei au delegat trei persone: pe doctorul Liddon, Mcyr­e (ambii englezi) și pe un american, doctorul Newell. In seara de la 13 toți membrii orto­­doxi s’au întrunit in ședință particulară la cartiera subscrișilor, unde s’a tratat­ prealabil despre formula ce póte fi pri­mită de ortodoxi în expunerea dogmei despre purcederea Sântului Duh, și tot­tunci s’a ales membri comisiunei pro­pusă in conferința din acea zi anume: arhiepiscopul Licurg, arhimandriții de la Constantinopol, Viceniu și Anastasiadis, protoereul Ianișev și profesorul Osiniu de la Petersburg. In dimineța Zilei de 14 s’a intrunitu comisiunea menționată, care a stabilitu formula unirei, și în ședința publică ți­nută după amenza președintele Dolinger, după un discursu al său esplicativ, a ci­tit următorele patru­ puncte asupra că­rora comisiunea­ a isbutit a veni la co­mună co ințelegere. 1. Noi consimțim a primi simbolurile ecumenice și definițiunile de credință ale bisericei antice. 2. Noi consimțim a recunoște că adău­girea «filioque» la simbolul credinței s’a făcut in mod nelegal,v din punctul de ve­dere al dreptului canonic bisericesc. 3. Noi toți ne ținem de espunerea doc­trinei despre­­‘Sântul Duh în acea formă in care se espune la părinții bisericei nedespărțite. 4. Noi renunțăm la ori­ ce concepțiune si­, la ori­ce mod de exprimare­­ înecare s’ar cuprinde Tr’o recunoștere a doué principii, sau aqp­­sai­ cdxia in treime. Dolinger in discursul ținut in acesta ședință a zis totre altele, ca motiv la unirea bisericilor. «In timpul preseutii, pe ce merge tot mai mult se învăpăiasă lupta intre credința creștină in genere și intre necredință sau materialism. Noi nu putem privi fără frică la acesta luptă uriașă, pentru că cine scie in acesta luptă căte perderi va suferi cultura și ci­­vilisațiunea nostră cea creștinesca; pen­tru aceea noi nu putem a ne repausa numai pe nisce formule teologice și ab­stracte și a continua cearta pentru den­sele numai pentru că strămoșii noștri s’au certat pentru ele, diferințele cele de o mică valore, tradițiunile spiritului celui stati x polemic, dezbinător al par­titelor teologice anteriore să ăl lăsăm la o parte. Tot in acesta ședință, Dolinger a dat ortodoxilor óre­cire lămuriri asupra dhio­­toniei Anglicane, care se póte părea ne­­tem­einică, din cauză că Anglicanii nu so­­cot diiotonia intre misterele credinței. La acestea Dolinger a observat, că Anglicanii numesc mister numai acele Ierurgii, care au de scop comunicarea ha­ului tuturor credincioșilor, precum este botezul și euh­aristia, dar că în privința instituirei, materiei, formei și lucrărei h­irotoniei, Anglicanii cugetă nu tocmai ca ortodoxii. Membri ort­doxi numai au ascultat acesta, d­ar nici n’au discutat nici lur­t vr’o decisiune asupra acestei materii, mărginindu-se numai la dogma despre purcederea Sântului Duh, precum, au fost timpuriu enunțate. In ședina a II-a de la gust, Dolin­­e lu­crate de comeSti , pe temeiul doctrinei Sf. loan Damascanu, unul dintre părinții bisericei nedespărțite, despre relațiunile celor trei persone ale Sf. Treime intre sine, teze primite de toți membri comi­siunei. Iată și aceste teze in immer de șase: : 1. Săutul Duh precede de la tatăl (ex xor naxqog) ta din principiu («()[>]) cauza (aixia) izvorul (nrsyt]) divinității. 2. Sântul Duh nu precede de la fiul (ez xov JTlov) pentru că in divinitate este numai un principiu o causă (dixia) prin care s’a produs tot ce este in di­vinitate.­­ 3. Sântul Duh­ precede din Tatăl prin Fiul (exxor­nax’teg di Tiov). 4. Săntul Duh este tip al fiului al ti­­m­pului Tatălui, precedând de la tatăl și­­ repauzând un fiul, carele este puterea ce-l manifestă. 5. Sântul Duh este emanațiune per­­­­sonală din tatăl, este Duhul fiului, d­a­r nu din fiul, pentru că el este Duhul « Gurei lui D-zeu cel ce exprimă cuvântul. , Duhul Sânt firmeza intermediul între tatăl și fiul, și prin fiul este in unire , cu tatăl. 1 Ortodoxii aderându la aceste teze fă­cură reservă, că in calitatea lor de per­sone private nu anticipă câtuși de pu­­­­țin decisiunea definitivă ce sunt in drept a lui bisericele loru respective, de a admite și ele sar­ nu aceste teze. De aceea Dolinger în esplicările séle mai departe asupra bunului resultatu la care au ajuns aceste conferințe teologice pentru unirea bisericésca, a zisu între altele: «Se póte spera că in Orientu conve­nirea nostră făcută in spiritul păcei va găsi recunoștere și in sferele autoritare și că diferința existându in acesta ches­tiune între doctrina credinței și contem­­plațiunea teologică se va determina cu curgerea timpului totu mai pronunțatu și mai precisu. Eu sper că și din par­tea Ortodoxilor curându va urma acelaș acordu. Dacă acum in actuala adunare acesta și nu exprimă acesta formal, apoi acesta provine de acolo, precum eu sum autorisatu a dec­lara, că multu stimații membri ai bisericei orientale ce suntu aci presenți, au intențiunea mai intern a presenta­ la observarea autoritățiloru­loru superiore bisericești resultatele con­sultărilor nóstre. Cu tóte aceste noi putemu deja țrice că totuși amu făcutu o faptă mare. Noi occidentalii amu veniții la unu a­­cord­u cu nisce represent­anți ai bisericei orientale forte însemnați și fórte erudiți asupra acelei doctrine care așa îndelun­gații a despărțiții lumea creștină. Tot in acesta ședință Dolinger a de­claratu că vechii catolici au renunțiatu la doctrinele pompiste despre purgatoriu despre indulgențe, despre epitihimii și că primesc numai doctrina antică a bi­sericei, despre rugăciunile pentru cei reposați precum ține și biserica ortodoxă a orientului Discursul seu despre aceste materii și despre zeul celu mare ce a făcutu sis­temul papal creștinismului și civilisațiu­­nei. Dolinger sa continuatu și in ultima ședință ce s’a ținutu­­ in acedși zi după prânzu. Intre altele ca dovadă despre necesitatea unirei între bisericele creș­tine a aretatu la numerul celu colosalii alu omenirdi necreștine, carele are ne­voie de lumina creștinătății și care li se oprește și impeffică prin discordia intre creștini: «Creștinismul, a Zhu oratorul de la ă00 ani, în timpul preseutii nu­mără numai 380 milione de următori, cărora suntu opuși 120­ milione de mo­­hametani și de la 600 pănă la 700 mi­lione de păgâni între care popore cul­turale cam d­­es. 300 milione chinezi și 100 mii. indieni. La închierea discursului seu, Dolin­ger a declaratu că conferințele pentru unirea bisericilor vor continua și la finea anului viitor. Amintim și aceea că în una din ședințe, episcopul vechilor ca­tolici Reinkels a declaratu că ei au pre­­gătitu spre publicarea catehismul biseri­cei loru și liturghiarul. Și că în ambe aceste cărți, simbolul credinței se pu­blică fără adăogire apusană „filioque”— S’a exprimata încă și acea opiniune, că dacă și după formularea doctrinei des­pre purcederea Sântului Duh, primită de conferință, unii aru persista a admite și ore­care participare din partea fiului la actul eternei procederi în divinitatea Sântului Duh­ de la Tatăl. Apoi acesta nu pate fi privită ca docrină dogmatică e­­cumenică, ci numai ca un teologum­enă ca privată opiniune teologică de scólá, asemenea multor alte opiniuni particu­lare, esprimate în­ diferite t­om­or" "bhv de cătră unii i a aduce preludi ecumenice esprit­­. Acesta este, y , ,*;i;; părinți, m scuat resultatul conferințelor teologice de la Rom­a, la care noi am avutu ono­e a participi împreună cu alte pre onorabile și pre erudite persane din diferite părți ale bunei nóstre ortodocse. Tóte detaliurile se cuprind în anume broșură publicată în Rom­a, în limba Germană, și din care alătură­m pe lângă acesta unu osemplar. Opin­iunea nostră este că acesta broșură să se traducă românește și prin tipar să se dea pu­blicității, ca toți membrii bisericei nóstre să potă fi in curentul acestor tratații și tendințe de unire religiosă intre ve­chii catolici și Anglicani cu biserica or­todoxă de Orien­tu. Participarea bisericei Române intr­­ă lucrare de o așa mare importanță mo­rală ca unirea bisericeloru, desbinate de secole, unire pentru care biserica orto­doxă nu inceteza a aduce necontenitu rugăciunile sale cătră Dumnezeu, in tóte serviciile sile de Zi Și Ae napte prin cuvintele «pentru buna știre a sântelor lui Dumnezeu biseriice, și pentru unirea tuturor, I­,n­nului se ne rugămu* este cea mai mare mângâere și bucurie du­­hovnicesca pentru fie­care adevărat Creș­tin. Mai este incă în acestă afacere și o chestiune de demnitatea nostră na­țională. Biserica Română, participând alături cu toate cele alte biserice autocefale ortodoxe intr’o chestiune așa de impor­tantă pentru civilizația creștină, se ri­dică la rangul ce i se cuvine in lumea creștină și in viuiați spirituală biseri­cească. De aceea opiniunea noastră este ca Sf. Sinod să autorize­ze înalt Prea Sănțitul metropolit Primat, și președinte al Sf. Sinod, să se Înțeleagă cu autori­tățile celor alte biserice ortodoxe core­ligionare despre demarșele ce trebue să ia in viitor și biserica Romănă iu ace­sta afacere a unirei bisericilor, cu atât mai vârtos că vechii Catolici dorescu con­tinuarea conferințelor și asupra altor punctări doctrinale, ce constitue diferin­țele intre Chreștiul Apuseni și Orientali. Semnați : Melhhisedec, episcopul Dunărei, de Jos, Ghenadie, fost Argeș. CRONICA E­TERNA,3 /W, p din Londra, și p­olitica, din Viena, publică testul unei scrisori ce defunctul Mustafa Fazyl-Pasa aru ti a­dres­ata Sultanului cu câte­va zile înainte de m­rtrte. Re scrie ca Fazvl- Pașa era șeful «junei Turcii,­ a pirti­­tului care urmări regenerarea Imperiului Ottomanu, căutându a introduce in­ele reforme basate pe principiele moderne. Bifla singură ținu pe Mustafa Fazyl-Pașa departata de viața activă, fără ca cu tóte aceste se’i micșureze interesul ce purta pentru totu ce se atinge de Turcia. Ca­racterul seu impetuosu și temperamentul seu energicu l’au impinsu a Încerca să demarșă așa de periculosa cum e acésta scri sőre, a cărei traducțiune eat’o: «A Tot-puternice Sultan, fiu al Pro­fetului ! «Supușii Majestății Vostre, fără deo­sebire de religiune, se impartu in doua categorii. In cea d­antern suntu apăsătorii; in a doua, apăsații.­­Cei d­anteri dispunu de u­ putere nemărginită pentru a co­mite cele mai mari abuzuri. Cei de alu cinoilea sucombeze legalminte sub­ opre­siune, din causa raporturilor dintre ei cu seniorii și stăpânii lor. «Considerându neputința morală a po­­pulațiunei turcă și creștină, a cărei juste plângemi rare­ori ajung« păn’la piciorele Majestății Vóstre, mĕ simții obligata a mĕ adresa la Majestatea Vóstra in nu­mele supușilor sei. «Hrănitorea omului, chiar din punctul de vedere materialu, este libertatea. Unde lipsesce ea nu este leg», și unde lipsesce legea, lipsesce și pânea. Din Zi î­l $i prestigiul nostru se micșoreze in ochii puterilor străine. «Forțele nóstre vitale se răsipescu intr’unu modu înspăimântătorii. Anglia nu mis e pentru noi ceea ce era abia cu duoi­spre­zece ani Înainte. Austria decându este separată de Germania, de­vine din ce in ce uă putere orientală, și caută ași câștiga su­fipin­ele Slavilor turci. «In totă Europa, opinia publică care­in 1855 s’a arătatu atâta de simpatică in privința nostră s’a intorsu acum con­­tra­ ne. «Spiritele politice influinte din Francia, Anglia și It­ali­a repeteze necontenita câ­­ guvernul turce­scu este incapabilii 'de'a e­­fectua ori­ce specie de reformă. Ei a­­sigură că Turcia trebue neapărații se mergă la ruină, și că trebue abandonată si sírta sa far’ a face ceva pentru a se opune catastrofei apropiate. Nu depandă decâtu de la Majestatea Vostre de a nimici tóte aceste suposițiuni, de a de­veni salvatorul și regeneratorul imperiu­lui vostru.­ Intr’uă corespondință adresată din Vi­ena -Gazettei de Colonia găsim­u preși­­cari unoi informațiuni despre circulara comitelui Andrassy relativă la reformele din Turcia și care s’a espectatu la St.­­Petersburg in 26 Decembre. Prințul Gort­­sakoff a aprobatu imediat și făr’ de cea­ mai mică restricțiune propunerile cance­larului austriacu. Guvernul germanu fă­când­u uă declarațiune identică, comnitele Andrassy a pututu face făr’ intăi­ziere demarșele cu care’lu însărcinase cei­lalți du­ni cancelari; elu a notificatu celor­l­alte puteri garante că cele trei imperii suntu de acordu pentru soluțiunea chestiunii Orientului. La 1 Laniariu, cancelarulu austriacu a primiții pe Sir A. Buchanau, pe comnitele Vogué și pe generalul Ro­biii­­u, representanții Angliei, Franției și Italiei. Este apropo sigura că in urma acestor întrevederi, in care propunerile celor trei Imperii au fostu desvoltate, cele­lalte puteri vor aproba la rândul lor prefectul. Cornitele Zichy, ambasadorul Austro- Ungariei la Constantinopole, primindu colonia austriacă in ziua anului nou, a asigurații ca situațiunea politică și finan­ciară a Turciei se va îmbunătăți in cu­­rându și că insurecțiunea din Herzego­vina se va stinge intr’unu tim­pu forte apropiétu. Tim­­es­ul publică un depeșă din Rngusa cu data de 1 Ianuariu care arăta că­­ gomotele despre unu împrumutu alu Muntenegrului suntu inesacte. Același Z^ru anunția că guvernul din St-Petersburg a făcutu representațiuni prințului Muntenegrului; elu i-a spusu că este peste putință a susține unu robi activu, și’lu a consiliații a nu eși­­ din neutralitate sub nici unu protestu. Prin­­­țul a promisu câ va urma acestu consiliu. Raport către sântul sinod al sântei bise­rici autocefale ortodoxe române, din partea membrilor săi, care au fost însărcinați a lua parte la conferința, religioșii de la Rom­a. T­rea să­­ți părinți. S­ub-scrișii însărcinați de prea sân­ți’ vóstru a participa la conferința ce s­a ț nut in vara trecută la Dorna, pen­tru unirea bisericesca a unora dintre creștinii apuseni cu biserica ortodoxă de­­ resarit, împlinind acesta însărcinare pusă asupră ne, avem andre a vé aduce la cu­noștință urmatórele, despre cursul și re­sultatul acestei conferințe : La aceste conferințe au participat a­­prape una sută de persone de deosebite naționalități, confesiuni, profesiuni și con­­dițiuni sociale; anume: curierul x_ - 1

Next