Curierul Foaea Intereselor Generale, 1876 (Anul 3, nr. 1-50)

1876-06-03 / nr. 43

mei, iar­ nu al națiunei de care îi des­­lipește cosmopolitismul. Cosmopoliții nu voesc, sau nu vor a vede macara, câ din nenorocire tocmai astă­zi în secolulu al 19-le, în timpulu civilizațiunei, ch­iar în România, germa­nii vor se fie totu germani, jidovii totu jidovi, și cei­lalți tot așa. Ei formază în­tre dânșii o sistemă națională, o sistemă de comunitate deosebită de noi, și apoi este forte dureros a vede ca numai Ro­mânii, nu vor se fie români în propria lor patrie, și numai ei sunt cosmopoliți pe când streinii de la noi (afară de câți­va jidovi) nu voesc a ști de acesta fru­­mosă dar înșelătorre maximă « om și om. ” Ba ce’i mai mult că ei față cu românii sunt cei mai esclusiviști. La noi de câte ori sau redicatu vr’o cestiune de interesu, de profite pentru streini, cosmopoliții au fost tot­de­auna cei ântei care au susținut’o, și din con­tra ei au fost cei de pe urmă care sau aratat când au fost vorba, de un interes național, de o desvoltare a economiilor naționale. Se ne ferescá D-­leu de vre­un res­­bel­ spre a nu le atribui proverbul «la resboi în cada, și la fugă în frunte”. Cred ca nu se vor supără despre acesta. Atunci vor fi în concordanță cu pretinsa maximă umanitară pe care o profeseza «unde’i bine, acolo’i Patria”. Cosmopolitismul mai acreditând o e­­resie funestă, ca în cestiunele economice, și în alte ramuri, să nu se facă politică am ajuns precum au alis un autoru ro­mân, un stat fără politică, lăsând stre­inilor se facă politică în interesele țerei nóstre; politica din afară strigă unia în­dată ce un minister se schimbă, politica din afară cere,­­fieu alții, ca să nu se facă cutare interes de viață în țară, și politica streină în sine au ajuns se fie mai în tote ramurile organisațiunei nó­stre. (Va urma.) CURIERUL CRONICA INTERN­A D. Ion Bălăceanu, fostu ministru alu afacerilor străine, s’a numitu agentu diplomaticu alu României la Viena in locul D-lui G. Costaforu, a cărui demi­­siune s’a primit. Scrrile ce primimu de prin districte suntu de acordu pentru a recunosce că partidul național-liberal va ave un tri­­umfu strălucit­ în alegerile generale de deputați. Beizade Dimitrie Ghica declară prin „Timpul“ că refuză de a’și pune candi­datura în vre­un colegiu electoral de deputați. Se vede că beizadoua s’a încredințării că de astă dată nu vor fi nicăierea ban­de de bătăuși, și fără bande nu’i șansă... Raportul d-lui ministru de externe, cu Nr. 5184 din 20 Main 1876, elu­ră consiliul de miniștri. Domnilor miniștri, Domnul Agent diplomatic alu Imperiului Austro-Ungar, prin nota sa din 12 (24) Main anul curent, m’a informat că Corpurile Le­giuitóre ale Monarh­iei imperiale și regesca au aprobata Convențiunea de comerciu, în­­chiriată de plenipotențiarii Austro-Ungariei și ai României, în 22 Iunie 1875, și că a­­cesta Convențiune a fostu ratificată după ple­­nipotența ce Majestatea Sa Imperială și Re­­gescă a acordat­ Escelenței Sale Comitelui Andrassy, ministrul sau al­ afacerilor stră­ine. Prin urmare, Baronul de Calice­r mi co­munică că a primit instrumentul respectiv cu instrucțiunile cuvenite spre a proceda la schimbarea ratificațiunilor în timpul celu mai scurta. Domnul Agent diplomatic al Austro-Unga­riei motivă cererea sa pe împregiurarea că Convențiunea în cestiune trebuind să se pună în lucrare, o lună după schimbarea ratifica­­țiunilor, este neapărat ca acestu actu inter­național să fie aplicatu înainte de 1 Iulie st. v. dată la care după comunicațiunea ce am fă­­cutu tuturor representaților Sfaturilor străine prin nota mea din 4 (16) maiu Nr. 4,554, urmezu a se aplica noul nostru tarif vamal. Tot odată, d. Baron de Calice mi-a datu copiă după patenta imperială cu data din 7 maiu (st. n.) prin care Majestatea Sa Im­perială și Regescă a împuternicirii pe mi­nistrul Seu de esterne, Cornițele Andrassy, de a ratifica, în numele Seu,­­lisa Convențiune. Cercetând, d-lor miniștri, lucrările cari se află în cancelaria ministerului nostru de es­terne, privitóre la acesta Convențiune, amu constatata că guvernul se află în fața unui actu internațional definitiv. In adevăr, acesta Convențiune­ este închiată de plenipotențiarii Majestăței Sale Imperatorele Austriei și Rege al Ungariei și al Alteței Sale Domnul Ro­mânilor sub singura reserv­ d a aprobării Cor­purilor Legiuitóre. Acesta aprobare s’a și datu de puterile legiuitóre, din­­ Viena, din Pesta și Bucuresci. Prin urmare, precum amu mai­­ lisu, a­­parține Cabinetului din 27 aprilie numai de a supune acesta actu internațional Domnului spre ratificare și din partea României și de a opera preschimbarea exemplarelor ratificate. Sunt însă dator­a­te aduce la cunoscință o particularitate care s’a petrecutu tot în timpul predecesorilor noștri la putere. In luna Ianuarie trecut,­­ziarele străine au menționații că în parlamentul din Viena, și anume în sînul comitetului economic, însăr­­cinatu de a examina Convențiunea de comerciu mai sus numită, unu număr de deputați aru fi emisu strania pretențiune, că, prin închia­­rea Convențiunii cu România, înțelegea că Austria tot își păstra drepturile (?) ce ar ave în privința României, în puterea tractatelor de comerciu închiriate între Monarhia Austro- Ungară și între Turcia (?) și că com­itele de Chlumecky, ministru de comercia cis­latha­­nian, ar fi aderat la acea stranie teorie. D. Ministru din afară alu României, prin depeșa sa cu data din 29 ianuarie, de în­dată a și invitării pe agentul nostru din Viena, onorabilul d. G. Costa-Foru, plenipotențiarul român, care a negociat și sub­scris acesta Con­vențiune în numele m­ătimei Sale Domnului României, de a cere explicațiune guvernului austriac în privința declarațiunei comitelui de Chlumecky și de a face reservele nóstre.­­Agentul nostru, prin depeșa sa din 13 (25) februarie, a răspuns ministerului că, potrivit ordinelor primite, a declaratu Escelenței sale Comitelui Andrassy, care a negociatii și a subscris­­ lisa Convențiune, în numele Ma­­jestății Sale Imperatorului-Rege că, dacă de­­clarațiunea ministerului de comerciu este e­­xactǎ­ și se susține de guvernul austro-ma­­ghiar Convențiunea nu se va ratifica de câtre guvernul român. Prin nota sa din 12 (24) Februarie, d-na Costa-Foru comunică ministerului nostru de externe că demarșele sale au fost­ încoro­nate cu deplin succes, căci Escelența sa, mi­nistru de externe al Austro-Ungariei i-a de­clarat în modu categoric că Convențiunea va fi ratificată fără cea mai mica modificare, și că România nu este și nu póte fi legată de­cât prin ceea ce a subscris. Spre mai buna d­v. lămurire, am­ânarea a va pune sub ochi însăși acesta notă a a­­gintelui nostru cu data din 12 (24) Febru­arie No. 126. In fața unei asemenea declarațiuni cate­gorice . In fața dreptului străvechiu al României —dreptu de care țera nostră a făcutu între­buințare chiar în timpurile cele mai critice —acela de a’și regula singură afacerile sale comerciale și vamale. In fața autonomiei României, a libertății sale de comerciu și a dreptului ei de a le­gifera în materii de comerciu, ce ’i suntu garantate prin vecinele nóstre tratate cu I­­nalta Portă, câtu și prin tratatul din Paris ; In fața dreptului nostru, întrebuințatu în tute­­ lilele, de a regula afacerile și interesele nóstre internaționale prin convențiuni în­chiriate cu Statele străine ; In fața recunoscerii din partea imperiilor Austro-Ungariei, Germaniei și Rusiei, al drep­tului României în special de a închiria con­vențiuni comerciale. Sub-scrisul afirm încă odată, sus și tare că în afacerile ei materiale, în regularea re­­lațiunilor sale materiale și vamale cu pute­rile străine, România nu recunoșce de lucră­­tare și îndatoritore pentru sine de­cât legile și tarifele vamale votate de Corpurile sale Legiuitare și sancționate de Domnul Ierei, că ori­ce modificare la acesta nu se póte face și impune comerciului nostru, de­cât prin con­­vențiunile și aset­imintele închiriate de noi înșine, și că prin urmare tratatele străine, închiriate de state străine, nu au și nu potu ave nici caracter îndatoritor, nici putere în cuprinsul țerei nóstre. Că așa fiind, intre Statul Austro-Ungar și Statul Român, nici unu altu tratatu, nici unu altu așed­ămênt din­­ ziua ratificării nu póte ave caracter îndatoritor și lucrare de­cât Convențiunea închiriată între plenipoten­țiarii ambelor Staturi, cu data din 10 (22) iunie 1875, Convențiune pe care România o va esecuta în mod leal și sincer în tot tim­­timpul duratei sale. Așa fiind, ve rog, d-lor miniștri să fie autorizați ca, dobândind sancțiunea Domnescu, să potu procede la săvârșirea actelor tre­­buitore pentru schimbarea ratificațiunii a­­cestei Convențiuni și promulgarea ei în Ro­mânia. Prin referat deosebit, mĕ păstrez de ave supune un șir de măsuri a cărora aplicare se reclamă prin acestu act internațional. Ministrul afacerilor străine, M. Cogălnicenu, Astă­­zi, Joi 20 Maiu 1876, consiliul, luând în privire referatul d-lui ministru de externe, No. 5,184; Considerând că Convențiunea închiriată la 10 (22) iunie 1875 între Imperiul Austro- Maghiar și între România a devenit un faptu îndeplinit, fiind-că ea a fost­ închiriată între plenipotențiarii arabilor Domnitori, numai sub reserva aprobării Corpurilor Legiuitore ; că acesta aprobare s’a dat de parlamentele din Viena, Pesta și Bucuresci. Că ratificarea din partea Imperatului A­­­ustro-Ungariei este deja făcută la 7 Maiu, adică înaintea constituirei ministerului actual; Considerând că România nu pate să fie o­­bligată de­câtu la ceea ce a subscris; Considerând că declarațiunile făcute, atât d in sânul comitetului economic, cât și în par­lamentele din Viena și Pesta, în de afară de cele stipulate în Convențiune, nu sunt și nu pot fi obligatorie pentru România, precum­ nici cele declarate de miniștrii României în parlamentul din Bucureșci, nu pot fi obliga­torie pentru Austro-Ungaria. Că în contra celor­­ fise de Miniștrii Austro- Ungari, la parlamentele din Viena și Pesta, guvernul român, prin agentul seu la Viena, a protestat și a declarat­ că nu le póte privi ca îndatoritore pentru România. Că ministrul afacerilor de afară al Imperiu­lui Austro-Ungar, Escelența Sa Contele An­drassy, a recunoscutu acest adevăr, că Româ­nia nu pate să fie obligată de­cât la ceea ce a sub-scris, precum acesta res­ultă din depeșa agentului român, cu data din 12 (24) Fe­bruarie 1876, consiliul proclamând și el din partea i acestu principiu de drept internatio­nal, decide: D. Ministru de externe, cerând și obținând aprobarea Măriei Sale Domnitorului, va pro­cede la schimbarea ratificațiunii instrumen­telor Convențiunii mai sus citată. Tot­iă­dată de ministru de externe, prin agentul sef din Viena, va reînoi protestul guvernului românu, în contra declarațiunilor ministerului Austro- Maghiar, mai sus citate, cari, în dreptu și în fapt, nu au și nu pot ave unu caracter în­datoritor pentru România. D. ministru de finance, declarând că va lua măsuri energice pentru a se aplica nea­părat noul tarif vamal la 1 iulie 1876, con­siliul ia actu de acestă declarațiune și otă­­răsce neapărata aplicare a acestui tarif la sus arătata­­ li. Acest proces-verbal se va aduce la înde­plinire de cătră d. ministru de externe, după ce mai întăiu va dobândi aprobarea Măriei Sale. (Semnați) : M. Kostaki, M. Cogalniceanu, I. Brătianu, Slăniceanu, G. Vernescu, G. Chițu, M. Ferichide. Circulara d-lui ministru de interne către d-nii primari de la reședințele județeloru, sub No. 8421, din 27 Mai 1876. Domnule primaru. Avendu în vedere necuviințele comise mai în tóte alegerile trecute din causa neînțelegerii legei electorale, și mai cu semă a diferitelor procedări pentru punerea sea în lucrare, ve învitu d-nile primaru, se bine-voiți a lua disposițiunile urmă­­tore spre a face se dispară ori­ ce bănueli de par­țialitate sau influență in alegeri, spre a pune ca­­pétu odată pentru tot­deauna confusiei și alter­cațiilor ce se producu în modu statornicu între alegători și autoritatea municipală la deschiderea colegiilor electorale : a) . Spre a se evita ori-ce conflictu, veți ave grije, d-le primaru, ca­nasele destinate pentru alegeri se nu fiu deschise de câtu fixu la ora 9 arătatá în le­gea electorală. b) . Totu în acestu scopu veți afișa spre știința tuturor cetățenilor că numai alegătorilor din co­legiul chiămatu a se pronuncia le este permisu a întră în sala alegerii când se formulă biuroul pro­­visoriu, explicându-le că cei ce s’ar introduce în sală nefiind alegători în acesu colegiu, voru fi con­­forțiți legei, trimiși înaintea justiției ca unii ce, fără drept, au luat parte la instalarea biuroului provisoriu. Acesta explicațiă, d-le primaru, o veți da și eu viu graiu, în momentul deschiderii colegiului, ce­lor ce se vor găsi în sala alegerilor. °)­ Veți bine-voi asemenea, d-le primarui, ca, în privința colegielor împărțite pentru vot, în mai multe secții, se indicați prin afișe mai dinainte secțiile și pe alegătorii ce au se alegă în fie­care dintr ensele, având tot­deauna în vedere ca localu­rile sé fia cât se póte mai in centrum­, și sub nici un pretextu localuri polițienești. d) . De la deschiderea colegiului electoralu (des­chiderea fiind făcută sau de d-vóstrá in persóná, sau prin delegații d-vóstrá) și până ce alegétorii vor instala biuroul provisoriu, veți sta, d-le pri­maru, în sala alegerei, menținând în acestu timp ordinea ce va este încredințată. e) . îndată ce biuroul provisoriu va fi instalatu, dv., d-le primaru, veți părăsi sala declarând biu­­roului provisoriu că pentru menținerea ordinei cu care este însărcinatu având la disposiția sea, în virtutea legei, forța publică, va putea să se adre­seze, în casa de trebuință, sau la autoritatea ad­ministrativă, sau la cea militară, care în comunu acordu, au instalatu pentru acesta, postul.... în lo­­culu..... f)­­ înainte de­­ jiua alegerei, veți combina, d-le primaru, împreună cu autoritatea administrativă și militară a fie­căruia districtu, atâtu distanța dintre localul alegerei și postul în care se fiă ins­talată puterea armată, distanță care nici într’unu casu, și pentru nici unu cuvêntu, nu va fi mai mică de patru sute metri, câtu și locul a­nume unde în­ființară fie­care post. Primiți, d-le primaru, încredințarea deosebitei mele considerațiuni. Ministru, G. Vernescu. Circulara d-lui ministru al Justiției catră d-nii procurori-generali ai Cur­ților de apel: Domnule procuror-general, Cunosceți înalta autoritate ce sunteți chiamați a esercita. Ordinea publică și acțiunea justiției criminale ve suntu personal încredințate de către lege; pacea și liniștea cetățenilor suntu­fundate pe curagiul și lealitatea d-vóstru. Cunosceți că codul de procedură criminală vă prescrie că, sau din oficiu sau după ordinul minis­terului de justiția, să însărcinați cu urmărirea de­lictelor pe represintanții ministerului publicu de pe lângă tribunal (art. 307), să primiți denunță­rile și plângerile ce ve suntu adresate d’a dreptul séu de către Curtea de apel seu de către vre-unu funcționar publicu, sau chiar de unu simplu ce­­tățan (art. 30S). In tota întinderea ocolului Curții aveți dreptul a esercita acestă nobilă misiune. Atunci când spiritul de justiție și egalitate e departe de a domni în direcțiunea generală a ad­­­ministrațiunei, rolul ministerului publicu e cu totul înjositu; dar o dată reintrați într’o ordine legală și constituțio­nală acestu rolu ’și redobândesce im­portanța ce de către lege T s’a datu. Prin înțelep­ciune, nepărtinire și severitate în același timpu veți ajunge la îndeplinirea misiunei d­v. De la buna sau­reua direcțiune ce veți da acțiunei ce legea era încredințat, depinde în mare parte stîr­­pirea răului sociale ce ne bântue, lipsa de încre­dere în justiție și lipsa simțimăntului legalităței. Pe lângă menținerea bunei ordine și a finescei publice ce trebuesce să domnească in tota întinde­rea ocolului Curței, și despre care nu mă îndoiesc că veți avea o neadormită priveghere, conform­­disposițiunilor legilor represive, și împrejurărilor es­­cepționale ale momentului, atrag cu deosebire atenu­țiunea dv. asupra acelor fapte ce au de obiect a îm­­pedica liberul esercițiu alu dreptului de a vota, celu mai de căpetenia dreptu alu cetățănului. Intre atentatele ce se potu aduce esercițiului dreptului politicu, sau mai bine între faptele imo­rale cari constitue delictele politice, prevăzute și pedepsite de­­ codicele penale (art. 95—98), reco­­mănd seriosei d-vóstre atențiuni ultima disposiți­­une care sună ast­felu : »ori­ cine va cumpăra sau va vinde unu votu într’o alegere, se va pedepsi cu închisarea de la trei luni până la unu anu și va pută fi osânditu și la interdicțiunea pe timpu märginitu.« Contra acelui care a compromisu demnitatea caracterului prin profanarea celui mai scumpu dreptu alu seu, veți esercita o grabnică urmărire, stăruind ca justiția să se pronunțe într’unu modu severu și potriviru cu gravitatea cașului. O tristă experiență ne silesce, d-le procuror­ ge­neral, să ne preocupămu de o serie de fapte cari au adusu în trecutu cea mai gravă lovire institu­­țiunilor nóstre constituționale , vorbescu de ames­tecul agenților puterei publice în luptele electo­rale. Cu nici unu chipu nu trebue toleratu ca ma­gistrații, de ori-ce trăptă, și mai cu sămă aceia, cari au în mână puterea acțiunei publice, uitând că ei suntu preoți ai legei, să asculte de povețele asiunilor politice ale partidelor și ce compromită emnitatea caracterului lor In invălmășala luptei. In alte timpuri s’au văzutu intrebuințându-ne amenințări, promisiuni, mandate cu nume deschis, urmăriri pentru trebuința causei. Sperăm, că ma­­noperile de felul acesta nu se vor mai repeta; nu totu cașul suntem deciși a deferi justiției pe ori­cine s’ar încerca să reînvieze aceste triste obiceiuri. Vă­ rog, d-le procuror general, ca cu totu dina­dinsul să nu cruțați nici una din faptele de ase­menea natură, de s’aru produce în ocolul curții pe lângă care funcționați, vă rogu se recomandați procurorilor și judecătorilor de instrucțiune, puși suptu autoritatea d-vóstru, precum și celor­ l’alți agenți ai politiei judiciare, respectul întru tote a libertății dreptului de votu în­de obște, și în special pășirea cea mai scrupulasă a disposițiunii legii electorale, care garantăză acestu drept pri­mordial. Să amintiți tuturor, că președintele biu­roului singuru are poliția înăuntrul sălei de ale­geri, că singur elu, la casu de neorânduială, póte cere ajutorul forței publice, care până la o ase­menea chrămare, este într’unu modu absolutu și fără escepțiă oprită a păși peste pragul sălei de alegeri. Amu crezutu de cuviință a insista asupra aces­tor împrejurări, pentru ca agenții judiciari, cari ve suntu subordonați, să cunosca atitudinea ce tre­bue s’o păstreze cu ocasiunea viitórelor alegeri de deputați și senatori. Mă voiu simți fericitu când voi vedea că veți ajunge să’i convingeți că ei sunt datori a se mărgini într’o complectă și absolută neutralitate în lupta electorală; că rolul lor este numai d’a asigura tuturor cetățenilor drepturile ce de lege li s’au garantatu. Suntem hotăriți dar a iubi cu tótu asprimia le­gii pe ori-ce magistratu aru eși din sfera dreptu­rilor și datorielor séle pentru a protege seu asupri pe vr’o partită; și vă invita, d-le procuror­ general, ca la rândul d-vostră să lisați de aceași energie în contra acelor cari arui voi se adusese de auto­ritatea lor legală, atentând la libertatea alege­rilor, violând ast­felu spiritul Constituțiunii și fal­­sificându in esența sea guvernul nostru represintativ idei de pace și de fraternitate, nu predicau de­cât resbel și esterminare. Ei sc iau fórte bine ca numai sub un rege ab­solut, cu ororile spânzurătorei, cu torturile incur­­sițiunii, cu m­artirisările inventate de infern, putea reuși a fonda tronul fanatismului pe mormântul libertății. Ast­fel când resuna într’uă monastire din Bilbao pentru prima ora numele ucis j­ étor a lui Carol , tóte cele­lalte monastiri se transfor­mară în atâte cluburi de conspiratori frenetici. Călugării, acești omeni cari se’mpodobiau cu nu­mele de religioși, și a căror fapte și cuvinte n’ar fi trebuit se respire de­cât blândeța evangelică, nu se mulțumiau de a împinge la resbel prin mijlj­­locul imenselor lor averi... acei cari n’aveu cura­giul sé se servesca cu pumnalul omucid cu mâna infamă care purta cădelniță sacră, insuflau spiritul de resburare în tote inimile, din înălțimea amvo­­nului și de pe scaunul duhovnicesc, unde lovirile inimicilor lor nu’i puteu atinge. Alții alergau la câmpul măcelului cu crucea ’n mână, ațițând fo­cul urei unor Spanioli contra altor Spanioli și ve­­selindu-se de a vede sângele compatrioților lor cur­gând în șir­e. Ce mai trebue?... dacă în acésta luptă de șapte ani s’au comis acte îngrozitore; dacă s’au ve<jut cruzimi ne mai aud­ite care fac să se cutremure omenirea ’ntrega, dacă învingătorii esasperați mă­­celareu pe cei învinși după ce-i mutilau, după ce li scoteu ochii și limba... dacă femeile erau deso­­norate, dacă li se tău sinul... dacă copii li erau înjunghiați pe genunchii lor... dacă câmpiele erau pustiate și sate ’ntregi incendiate... era rar ca a­­ceste crime grozave se nu fie prezidate de unul din acei călugări blestemați! De câte ori se ved cu încă pete de sânge nevi­novat pe aceleși mâni care puțin mai ’nainte ți­­n cu sacra comunicătură pe altarile Mântuitorului! Călugării, dar, nu mai sunt compatibili cu ci­­vilisațiunea și libertatea poparelor.. Acest adevĕr, cunoscut de tota lumea, ar fi tre­buit se fie cunoscut și de guvern. Uă ordonanță regală înțeleptă, conformu cu ce­rințele secolului, ar fi înlăturat sfirșitul lamenta­bil ce ordinele religiose au suferit in Spania. Dar, mărginindu-ne la evenimentele din Madrid, trebue se spunem ca asasinii, încuragiați de im­punitate, profitară de predisposițiunea funestă a mulțimei indignate pentru a o face se crede ca norocirea lor n’avea altă causă decât otrăvirea a­­pei și a substanțelor alimentare, și atribuiră, cu necredință, acesta crimă grozavă comunităților religiose. Pentru a da putere acestei calomnii atroce, ei asasinară fâră milă pe lângă diferite fântâni din Madrid pe câți­va nenorociți purtători de apă, ca­­re-și așteptau cu liniște rândul spre a um­ple sa­calele lor, presupunând ca acești nenorociți erau instrumentele călugărilor și complicii crimei ce li se atribuia. Un strigăt grozav de morte călugărilor fu re­petat de câtre o­ mulțime neîmblânzită, care, la vederea căruților încărcate peste măsura cu ca­davre trântite unele peste altele, ce se încrucișau pe strade, devenia pe tot momentul mai amenin­­țătoare. Bandele de turbați se mișcară, și în același mi­nut, colegiul imperial și monastirile St-Toma, Mer­ced și Marele­ Sânt-P­rancisc fură năvălire, și ne­norociții lor locuitori asasinați în mod laș, far’ca acei cari comiseră acesta profanare sângerosa se găsescă în acele locuri sânte cea mai mică împo­trivire. Printre aceste borde îngrozitore, n’ar fi putut cine­va găsi un singură figură care se n’arunce scânteile ’asplimêntatore a unei turbări frenetice. Acoperiți de pulbere și de sudare, aceste desgus­tatóre nu deschid cu gura de­cât pentru a scote blasfeme pline de urgie. Ldrențele pătate de sânge cu care erau îmbrăcați făcea încă mai respingă­­tare aspectul acestor scene grozave. Nenorocitele victime erau măcelărite acolo gemetele murind­ilor la piciorele altarelor, și se confundau cu urle­tele asasinilor, cari, vârând mânele lor în sângele nevinovat pe care’l versase și ved­end fumul ce e­­șia din el, își manifestau sălbateca mulțumire prin­­tr’un zâmbet satanic. Nu... o! nu­­ se nu se plică ca nișce asasini a­­tât de lași erau fiii Madridului. Erau furii infer­nale, acea drojdie a depravațiunei și a crimei ce nu aparține nici unei societăți, și care n’are ni­mic comun cu poporul virtuos al Madridului, pu­rurea eroic și brav... Căci un popor brav nu mă­­celăresce nici-vă-dată zmeții fără apărare, și nu profaneze nici-vă-dată palatele lui D-­leu. Dar acea profanare fară exemplu fu întrecută încă prin serbările grozave care o solemnisară, bacanale desgustătore, unde femei perdute, îmbră­când veștmintele sacre, se preumblau pe strade, urlând cuvinte nerușinate, oprindu-se prin taverne, și bând în vasele altarului vinul desfrânării!!! Se aruncăm un vél funebru asupra unor scene atât de respingătore, și care nu putură avea loc, o re­petăm eră și, decât pentru, ca în Spania, guvernul nu guverneze mai nici­ vă­dată... In Spania, se rîv­­nesce fotoliul de ministru pentru a se ține nați­unea in lanț, pentru a o vinde străinilor, pentru a se înavuți și a se arunca apoi crimele persona­­jelor celor înalte asupra poporului, care, după cum a spus-o un orator în sinul corteselor, su­fere și plătesce tot­deauna. Le fugim deci de aceste scene înjositore, opere a unor asasini infami ajutați de cea mai crudă dintre calamități și tolerați de un guvern nedes­toinic și culpabil. Se descriem mai bine trăsături de virtute eroică care fac mai simțitore deosebi­rea ce există între bandele de vagabonzi jăfuitori și adevăratul popor, pururea onest, pururea vir­tuos, pururea liberal și laborios, dar și... pururea sărac și apăsatu. Miliția urbană din Madrid, departe de a lua parte la nisce atentate atât de lașe, presinta co­­regidorului, cu data de 19, un raport respectuos adresat Majestății Sale, pentru a-i mărturisi oro­­rea ce-i inspirase crimele atroce din acea zi ne­­norocită, și a cere uă pedepsa răpede și exempla­­ră care se deie satisfacțiune legilor, ultragiate de câtre uă bandă de asasini infami. Onorabilul contrast ce presintâ conduita ținută în acea zi fatală de câtre miliția urbană în ge­nere și acea a bandelor este cea mai frumosă lau­dă ce se pote face acestei brave garde cetățănesci. Dar dacă procedeurile miliției întregi sunt demne de laude și de venerațiune, există un număr nes­­firșit de facte isolate a câtor­va din membrii sei, căzuți din întâmplare printre bandele frenetice, care probeze amorul lor pentru ordine, ura lor contra ori­cărui fel de exces, și utilitatea necon­testabilă a acestei instituțiuni în ori­ce țară care nu’i sub autoritatea degrădătorre a săbiei. Pentru a face onore acestor bravi soldați ai le­gei civile, am pute nara un mare număr de fapte eroice, dar pentru a da­uă ideie ne­grii la descrierea unui singur din cele vom­măr­mai re­marcabile. După câte­va lovituri de pușcă date în zidurile Marelui­ Sânt­ Francisc, hoții intrară cu grămada și asasinară fură milă pe toți călugării cari că­­zură sub mânele lor. De-uă-dată un brav grena­­dir, îmbrăcat în uniforma găin Zei urbane, se pre­­zintă înainte­ le: (Va urma).

Next