Curierul Foaea Intereselor Generale, 1877 (Anul 4, nr. 2-99)
1877-09-11 / nr. 70
«Nimic nu ne-a frapat mai mult la Corabia, decât organisarea ambulanțelor române. Ar fi pute dificil a vedea cineva altele mai complecte și mai bune, bine înțeles. Acolo se recunosce întrebuințarea ingeniosă a celui mai mic spațiu. Fiecare din trăsuri, este ca o ambulanță; ea conține pană și materialul necesar pentru repararea roților și a osiilor, așa, că nu este trebuință, în caz de urgență, de a merge mai departe la altă trăsură, care se aibă singură acestu material necesar. U bună aerațiune fiind păstrată ca condițiunea cea mai indispensabilă pentru o promptă vindecare, totul este dispusa la Corabia pentru ca cel mai mare număr de bolnavi se fie admiși sub corturi. Ni s’a arătat corturi de forme speciale,înalte, spaciase, bine aerate prin o dublă deschisietură: acestea sunt corturile de amputațiune. Doue-spre-zzece ambulanțe, fiecare din douăsprezece trăsuri, au fost reunite la Corabia.“ Joi au mai fost aduși in Bucuresci, pe la gara Târgoviștei, încă 73 de răniți români. Au fost primiți la gară de d. directore al ministerului de resbel, colonel Fălcoianu, d. Dimitrie Ghica, prefectul poliției etc. CURIERUL TH. BALASSAN 3 Ta JLiubulanța «le la Plevna.. (Coresp. special a „Pressei“ din Viena), Septembre 1877. Cel care vrea să aibă o adevărată închipuire despre resbel să mergă în Ambulanță. Distrugerea, pustierea și arderea de orașe său sate să causăză și prin alte accidente, însă afară de puternice evoluțiuni ale naturii, cari din fericire, să repetă forte rar, nimic nu aduce peste omenire mai multă miserie decât resbelul. Ambulanța său serviciul sanitar sunt destinate pentru ameliorarea miseriei, dar fiind că, aci să adună toți cari imploră ajutor, tocmai aci efectul resbelului produce o impresiune ingrozitore. Sciu prea bine, că voiu desveli înaintea cititorilor mei un tablou care le va escita cea mai adâncă compătimire, și nu ’mi vor fi mai de loc recunoscători câ sunt atât de perfect in raporturile mele necruțindu’i și cu tablouri sinistre. Partea întăia a Ambulanței inaintăză pănâ în linia focului. Ea urmăză infanteria, ea este in baterie, ea însoțește cavaleria, fără a se îngriji de fluerătura glănțelor. Ambulanța înainteză pe cât posibil pe câmpul luptei și preocupațiunea medicului dirigent este numai una de a nu expune pe răniți la glonțele inamicului. De la întâiul loc pentru bandagiare, medicul trimite sanitarii săi spre a culege răniții de pe câmpul de barae și fiindcă câmpul este întins să înființeză mai multe asemenea locuri pentru bandagiare. Timpul nu permite a se aplica mai mult decât un singur bandagiu. Ingenunchiat la pământ, medicul îndeplinește opera sa de caritate. Pe rând la fiecare el oferă serviciile sale și nu obosește a lucra pe câmpul de onăre chiar cu venirea nopței precum nu mai puțin înfrunta cu curagiu pericolul. El nu aude glănțele ce sbor împregiuru’i. El priveste numai pe suferinzi, cari așteptă ajutorul seu, și pe când dinsul lucrăfă, bravii soldați sanitari întind băuturi recoritare și altele Cameralilor răniți. Serviciul acesta sanitar este tot atât de periculos ca și al medicului, căci ei stau în imediata apropiere a luptătorilor și dacă între cei căzuți unul recunosce pe fratele seu, altul pe vărul seu, nu’i remăne nici timpul spre a închide ochii scumpului seu. El trebue să ’și înece lacrima, să’și mușce durerea spre a alerga înainte credincios datoriei sale ! Terminându-se întâiul bandagiu, atunci încă în mijlocul luptei să pun răniții într’un car spre a se transporta la spitalul Ambulanței. Pentru mulți acesta este ultimul drum în acestă lume. Pe cătă vreme lupta se întreține numai prin tunuri de mare calibru și pe cătă vreme nu ia parte la luptă mase de infanterie, numărul răniților este mic dar gradul rănirei cu atâta mai grav. Când intră însă în luptă cavaleria și infanteria, atunci numerul medicilor, sanitarilor, căruțelor și corturilor nu mai este suficient și atunci medicul este nefericit. El își pune tote silințele și vede cu durere că ele nu ajungu. Cu puțin înaintea atacului făcut de regimentul al 13-lea de Dorobanți asupra redutei turcești dinaintea Plevnei am fost în spitalul ambulanței române. Generalul Davila luase tocmai tóte disposițiunile, medicii să sfădeau, care dintre ei să aibă serviciul de după prânz pe locul de bandagiat, și s’au tras sorții de órece fiecare vroia să fie întâiul. Pe Maiorul Dr. Georgescu el nimeni sorta a veni în primul rând, Dr. Otremba ,șeful Ambulanței fu destinat a , dirigea operațiunile în spital. De aceiași nerăbdare au fost animați ambii doctori ai Comitetului de Iasși Dr. Ursulescu și Dr. Russ junior. Cel întăiit prin sorți, veni în linia luptei și al doilea în spital. In momentul pornirei doctorului Georgescu cu stabul de medici auxiliari, secundari, sanitari, căruțe și brancarde, în fețele tuturora domnea o impresiune adânc seriosă. Tunurile bubuiau fără încetare și șhrapnelurile împrăștiau o plaie de glonțe. Dr. Davila alergă cu Dr. Popescu și Dr. Avila înainte spre a pune însuși mâna. Veterinarul en-chef Kolben îl însoția. Ajungându în linie găsiră pe Dr. Georgescu în plină activitate. Zgomotul pușcilor încă nu începuse. In acest moment sosi ordinul de a se da asalt șanțurilor. Dorobanții inaintară cu vitejie indrăzneață, sanitarii urmară și aduseră îndată pe cei întăi râniți. In primul moment, numerul lor era destul de mare, mai mare negreșit, decât al medicilor, atunci fiecare da ajutor pe cât îi sta prin putință. Turcii trăgeau asupra locurilor de bandagiat. Dr. Grantsch a primi un glonț in mâna stânga în momentul când în posițiune îngenunchiată lega pe un râni. El își legă singur rana și remasă în linie pănă au dat tot ajutorul posibil. După ce numerul răniților să făcuse atât de mare încât să putea trimite un întreg transport, râniții fură puși in căruțele respective și transportați la spitalul ambulanței. Aici medicii așteptau cu nerăbdare spre a-și îndeplini datoria lor. Văzând pe D. Davila in fruntea transportului îi alergară înainte spre a da mâna de ajutor i. descărcarea răniților. Dr. Pastia vru să fie imami, și intăiul rănit pe care iți ridica din cartu—fratele seu, care plecase ca voluntaru in resboiu. Acest june primise o rană mortală,— fratele seu recunoște pericolul și ochii i se umplu de lacrămi. Generalul, deși plin de durere, îi aminteste datoria sa. Dar și rănitul își recunoște posiția sa. El întreabă : «Cum stau ai noștri ?» — «Bine !” fu răspunsul: «Atunci mor vesel!”eselamă el. v Sărutați-mă încă odată, salutați patria și pe ai mei!” După o minută își dete sufletul in brațele fratelui seu. Un dorobanț vine împușcat în obraz, fălcile și bărbia îi erau zdrobite, el însă este vesel și nu are altă părere de rău, decât că Turcii iau desfigurat juna și frumosa sa față: „Dar și eu le am răsplătit'o Turcilor cu aceiași măsură, nimic nu le am lăsat, nici pesmeții cei tari pe cari eu acum nu'i mai pot mușca”. Un alt dorobanț cu piciorul împușcat, ține ciobota sa în mână rugând pe doctor, să păstreze bine 2 franci 50 bani, ascunși în ciobotă. Dacă va muri atunci acestă sumă o lasă camarazilor sei de cort. Nici un rănit nu vrea să se despartă de arma sa, care au trebuit să fie puse sub brancardele cu care ii transporta. Mai în urmă sosiră grupe de greu râniți, unuia i se zdrobise brațul, altul cu piciorul sfărâmat, altuia îi rupse o granată carnea de pe piept, încât se vedeau osele, un altul era pătruns de cinci glonțe, începuse a înopta, îngrijirea răniților nu era terminată, să aprinseră făclii și la lumina lor, care dedea tristei scene un aspect înfiorător, medicii și sanitarii au continuat totă noptea. Dimineța viitar e să ivesce o altă scenă nu mai puțin tristă. Doi râniți au cedat rănilor și durerilor, li să pregătește o înmormântare simplă. Medicii să duc pănă la mormânt, toți ochii să umplură de lacrămi în momentul când să aruncă țerina asupra corpurilor acestor doi bravi, ce să odihnesc în pământ străin la un loc care nu cred să mai potă fi aflat de ai lor. Mă grăbesc a pleca din Ambulanță, asemenea scene, odată văzute, nu se mai uită. Generalul Davila se duce înapoi spre a îngriji de evacuațiune, ca pentru Ziua viitare Spitalul Ambulanței se aibă loc pentru moi râniți. Ambulanța s’a mai instalat în Kojusoco, Mecka și Muselimselo, cea din Mecka, s’a instalat abia astăzi de cătră General. Pentru transportul evacuațiunei el caută drumurile cele mai bune, cele mai scurte și cele mai sigure, astfel ca evacuațiunea să se facă în aceiași zi. In acest interval au sosit la Ambulanță nici râniți, însă din cei cari sunt transportabili nici unul nu să ține aici mai mult de 12 ore. întocmirea Ambulanțelor, este exemplară și tocmai acesta este un punct luminos în tabloul sinistru. Dar mai este un element care aduce mângâere în acesta priveliște îngrozitore . Ambulanța are ca zeiță protectrice o zină bine-făcătore. Afecțiunea pentru soția și iubirea de omenire unite, au făcut ca o femeie să se decidă de a urma armata pănă pe aici. Lângă corturile răniților ea a întins micul ei cort, trăsura ei coprinde, tot de ceia ce are nevoe; ea nu priimeste nimic, ea dă numai, îngrijește de râniți, le întinde băuturi recoritare, ’i consolează cu tote că inima ei este plină de teribila îngrijire căci soțul ei Căpitanul Condurat, luptă în vităile lunii. Facă cerul ca ea să nu aibă durerea de a aduce bărbatului ei serviciile pe care le face cu atâta devotament camarazilor lui. Lichtenstadt. Engleji pentru Romani In ziarul «Daily News” din 17 Septemvre a c. e publicată o scrisore a d-lui E U. Mawer din București (Strada Colței No. 60). Acest romănofil face încă odată un apel cătră poporul englez, pentru ca acesta ,să vie în ajutorul victimelor de război din România. In această scrisere arată d-lui, că a primit deja sume de bani din Anglia. Cel mai darnic contribuitor a fost Lordul Aberdour, doi shillings în timbre poștale trimiși de la un «servitor sărac” a fost cea mai mică sumă, nu însă cea mai puțin apreciată.“ D-nul E. B. Mawer menționând sacrificiile ce face Măria Sa Domna Elizabeta, arată că 25000 Români refugiați de pe ambele maluri a Dunărei, așteptă ajutorul inimelor generoase, înregistrând aceste, ne grăbim a aduce viile nóstre mulțumiri și recunoștință, d-lui E. B. Mawer pentru stăruința ce-și dă d-lui pentru cei dinter Români, cari sunt victimele războiului actual. Totodată exprimăm mulțămirile noastre, atât d-lui R. N. Milson din Londra 88 Finchley road N. W. cât și Onorabilei Direcțiuni de la Natinal and Provincial Bank of England din Londra, Bakerstreet 53, care a bine-voit a se însărcina cu strîngerea de subscripțiuni bănești în ajutorul Românilor. Onoare și recunoștință bătrânei Angliei! Cronica Externa. Turcia DE LA TEATRUL RESBELULUI. In sara de 29 August, M. S. Domnitorul a trimis din cuartierul Leu general ordinea de bătae a trupelor care aveau să esecute a doua zi, 30 Aug., atacul general în contra posițiunilor retranșate din fața Plevnei. M. S. prescrisese ca în zori de zii artileria se deschidă pe totă linia focul cel mai viu asupra fortificațiunilor inamice. Pe la 9 ore focul artileriei trebuia se fie suspendat pentru o oră și jumătate, după care avea a reîncepe orăși cu vigore spre a prepara atacul, și numai acele baterii avau ordinul a suspenda tirul lor cari ar fi putut împiedeca mersul la atac al trupelor. Armata română, la aripa drâptă, arc de obiectiv al atacului sau reduta cea mare de la nordul Plevnei , trupelor din centru din al 9-lea corp rus. La le prescrisese a ataca lagărul retranșat turcesc, atac care trebuia susținut pe aripa stângă de trupele corpului al 4-lea rus și de un detașament din trupele generalului principe Smeritinski, sub comanda generalului Skobeleff. Ziua de 30 Aug. începu ploiosă și cu câță; ordinile de atac erau însă date. M. S. Domnitorul, cu Statul Sâu major general, porni din cuartierul Leu spre câmpul de batae. Aci se întâlni cu Majestatea Sa Imperatorul și cu Alteța Sa Imperială Marele Duce Nicolae. Acea zi fiind serbarea sântului Alexandru, aniversarea Majestăței Săle, unde-Deum se sluji în câmp, la care asistară, pe lângă Majestatea Sa, M. S. Domnitorul, A. S. I. Marele Duce Nicolae și suitele Lor. Se luă un mic dejun, în timpul în care mâncară și trupele înainte d’a merge la atac. A. S. I. Marele Duce închină în sănătatea Majestăței Sale Imperatorului, a cărei zi se serba. Maj. Sa mulțumind, închină pentru ambele oștiri aliate cari’și vărsau sângele în acea zi una lângă alta pentru o caușă sântă. M. S. Domnitorul încălecă apoi și merse la locul ce era indicat trupelor că ave să’l ocupe în timpul bătăliei. * q Atacul era ordonat a începe la orele 3 precise, pregătit de focul artileriei care urma a’l susține. La ora fixată, colonele de infanterie din aripa dreptă, din centru, din aripa stângă înaintată tóté de-