Curierul Foaea Intereselor Generale, 1880 (Anul 7, nr. 2-147)

1880-10-10 / nr. 117

» Pag. 2. ANUL VIII No. 117, văzând fericirea ce ea resimte de a vedea , iarăși in fruntea ei pe Augustul Leu comandant suprem, care in timp de pace ca ■ [UNK]și in resbel, nu incetează de a-I dovedi constanta sa solicitudine, și a băut in sanatatea MM. NL. RR, Domnului și Domnei. Domnul a încălecat apoi, și, însoțit de întregul stat-major, S’a dus in centrul taberei, unde a ordonat a se da semnalul adunărei generale. Tóte trupele s’au pus sub arme, in 7 minute infanteria, in 11 minute artileria și cavaleria, au fost gata și așezate pe frontul de bandieră. M. S. R. a trecut, de la flancul drept, trupele in revistă, cari’L aclamau cu mare entusiasm. După ce a cercetat cu deamănuntul instalarea taberei, pe care a găsit’o in cele mai bune condițiuni, M. S. R. a inspectat fiecare parte de trupe in detaliu, și a terminat inspecțiunea printr’o manevră cu focuri a trupelor de infanterie, susținută de artilerie și cavalerie. Defilarea generală a încheiat această primă zi de inspecțiune. In tabără erau presenți: liul și 2-le batalion de vânători, al 2, 4 și 7 reg. de infanterie, al 7 și 22 reg. de dorob., 4 baterii din liul și 4 baterii din al 2 reg. de artilerie, al 2 reg. de roșiori, și al 4 de călărași. înainte de plecare, M. S. R. a inspectat ambulanțele unde se aflau numai 16 bolnavi, și din cari nici unul de rojă gravă. La 5 ore, M. S. R., forte satisfăcut de starea in care a găsit trupele, a pornit spre gara Crivina, și de acolo, cu trenul special, spre București, unde a sosit in gara Cotroceni, la orele 6 sara. 1Mon.) CURIERUL TH. BALASSAN. IAȘI Vineri 10 (22 Octomv.) 188$. „Cetim in Poșta". Eri la care 9 a. m. ancora înaintea Bursei vaporul «Doi amici” a d-lor Calamari și Foca destinat a transporta peste 200 voluntari greci în patria lor. Vasul era ornat cu steaguri, flori și cununi avănd aprenta unei grădini plutitorare. De la o parte pănă la cealaltă a cheiului o mulțime imensă dădea un aspect cu totul măreț acelui spectacol. Balconurile și ferestrele caselor de pe cheiu erau ocupate de sexul frumos. Musica gărzei civice instalată pe un vapor englez ancorat alăturea cu „Doi amici” intona imnul național elin pe când voluntarii cu steagul în frunte s’au îmbarcat desvălind steagul pe puntea vaporului. In vapor au fost obiectul unei primiri cordiale oferindulise între altele flori și bomboane. Boi greci au oferit 700 oca de pâne, iar <celarți 200 oca carne. Puțin după vaporul a plecat în mijlocul strict entusiaste ale mulțimei și a voluntarilor. Corăbiele grece din port salutau prin detunături, iar vasele de resbel engleze și ruse prin steaguri, acest din urmă a și arborat drapelul elin. Din partea voluntarilor d. Miltiade Nicolaidi din Epir, stând pe puntea vaporului dădea comanda salutărilor celor mai cordiale și urărilor pentru prosperitatea Greciei, României și a Suveranilor lor, a lui Gladstone și Gambetta. D. prefect Râșcan a asistat de la început pănă la sfârșitul acestei serbări. O nenorocire grozavă a bântuit unul din orașele districtului Bacău, «Târgul Ocna.” Focul, acest flagel nemilostiv, s’a deprins de câtva timp a ne mai lua și ceia ce avem : Bacăul, Focșani, Nicorești, Moinești, T.Ocna și câte altele au fost victima acestei nenorociri. Nu avem decât puține amănunțimi, dar orice s’ar plice, este destul a arata că mai toată ulița, mai toate magaziele pline de mărfuri , băcănie, lipițcărie, brașovinie etc., au fost prada flăcărilor, și astăzi, acei cari își pusese toată averea, toată munca lor de atâța ani în aceste magazii, astăzi țic, acești nenorociți oameni privesc urmele nimicite a existenței lor și a copiilor lor. In câteva oare, mai bine de 80 clădiri au fost prefăcute in cenușe, și cea ce e de mirat, e că deși cea mai mare parte din aceste magazii erau de lemn, totuși societățile de asigurare au puțin lucru de plătit. Și acum, ca și altădată, neglijența, după cum aflăm, a fost causa acestei mari nenorociri. In curând vom avea detalii. Circulara D-lui ministru de justiție, cu No. 12.636 din 6 Octombre 1880, către D-nii președinți ai curților și tribunalelor din țară. Domnule președinte. Nu mult timp după înființarea corpului de portărei pe lângă curți și tribunale, s’au ridicat, cu multă vehemență, critici de tot felul și în diferite sensuri în contra acestei instituțiuni. Resultatul până astăzi a fost acela ca regulamentele esistente în acesta privință, sunt incluse și că prin urmare ele urmeză a fi înlocuite printr’o lege organică mai bună și mai prevăzătoare. Sunt însă convins, că d’impreună cu mine veți recunoște acest axiom social, că o lege numai atunci trebue modificată sau desființată și întocmită cu alta, când aplicațiunea sa sinceră și adevărată de către cei în drept a produs efecte nesatisfăcătore și contrarie prevederilor societății. Legiferarea este o necesitate care însă spre a fi pusă urmează să aibă de cauză imposibilitatea pe cale dreptă de a pune în aplicațiune sistemul esistent. Astfel s’a criticat cu precipitare și cu scopuri diferite instituțiunea juraților în materie criminală, fără a se băga de samă că reul este în aplicațiunea legei, iar nu în lege chiar și mai cu osebire în modul nepăsător cu care se face instrucțiunea și prelungirea nemiluită a arestului preventiv. Tot astfel s’a ridicat spirite distinse în contra legei comptabilităței generale a Statului sub cuvânt că de la 1864, data promulgarei acestei legi—analele judiciare în sprijinul acestei idei— delapidările de bani publici au luat un avânt dezastros și înfiorător, fără însă a lua în băgare de samă, de către acei doritori de reforme legislative cu orice preț, că legea conține întrânsa paliativul controlului superior, la periode scurte, și care bine și «ntnlnfoc«0 « L 0 ț*- r' -1 - f. .. * . jphvsuiiî» u, »oui/ litt LUb III íKíöSt S6I1S s’a produs critica asupra regulamentelor de portărei astăzi în ființă. Un nou regulament este adus dinaintea Corpurilor legiuitore, de către predecesorul meu. El va necesita din nouă punere în aplicațiune, noui încercări cu alte persone, care inconveniente tote prin periiada nenorocită de transițiune, se vor descărca în spinarea justițiabililor și a Statului. Nu este bine car ca în așteptarea acesta, prin punerea în picviire plină și întregă a regulamentelor esistente, să cătăm a ocroti atât interesele Statului, cât și pe acelea ale particularilor întrebuințați . Respunsul firesc la care mĕ aștept din partea D-vostră, D-le președinte, mă autorisă să sper că afară de modificarea în privința tarifelor pe distanțe—afară din reședințele de județe,—vom parveni prin aplicațiunea riguroasă și fără preget a regulamentelor de astăzi, să dispensăm Corpurile legiuitore pentru acum de a mai legifera în acestă materie. De la intrarea lor în funcțiune (art. 8 din regulamentul anului 1865, combinat cu art. 3 din acela din 1870, funcționarea art. 17 din regi. din 1865) și pănă la revocarea sau destituirea lor (art. 5 din același regulament), portăreii sunt puși sub autoritatea și controlul D-vostră. Legiuitorul a prescris dar cele mai mari și înalte garanții pentru societate; legile prin urmare esistente în acestă materie sunt în esența și sistemul lor destul de bune și folositoare. Ce s’a întâmplat însă în practică? Un portares s’a presintat bu o cauțiune imobiliare— pentru cele mobiliare inconvenientele sunt mai puțin frecvente—formele atât intrinsece cât și extrensece, au fost puțin observate, și el a început să funcționeze. Un particular simținduse vătămat a recurs în contra lui, și pentru o sumă mai mică decât trebue să fie cauțiunea după lege, neputând să fie acoperit, s’a îndreptat în contra Statului, care s’a vădut condamnat a îndeplini golul causat de portărel. Lucru ciudat. Statul declarat răspunzător de către chiar acei înalți demnitari chiemați a răspunde însăși și numai dânșii de esistența legală a cauțiunelor portăreilor (v. art. 3 al. ultim. din regulamentul din 1870). Pășind mai înainte și observând funcționarea portăreilor admiși, am constatat cu mâhnire că, art. 17 din regulamentul din 1865, care prescrie un control din partea D-vostră trilunar și destul de eficace, dacă ar fi pus în practică, a fost cu desăvârșire aprope șters, din cadrul nostru legislativ de la 1865 pănă astăzi. Tote aceste măsuri sunt dictate pentru a face pe acești agenți judecătorești să păzască, sub autoritatea D-vostră supremă, cu sfințenie datoriile ce le sunt impuse prin legi, și astfel să facă să prospere acestă instituțiune, care este un agent necesar pentru mersul justiției. Sper dar, D-le președinte, că, de aci înainte veți observa, la intrarea în funcțiune a unui portărel acredidat pe lângă instanța D- vostră, cu totă rigorea și perspicacitatea de care sunteți înzenstrat, cauțiunea pe care o depune din punctul de vedere juridic și economic, cel puțin, atât pe cât se observă de către tote administrațiunile publice cauțiunile depuse de arendași sau întreprinzători de lucrări publice. Asemenea sper că veți face să reînvieze art. 17 din regulamentul sus-citat, raportându-mi resultatul pentru admenițiunea agentului abătut. Cu modul acesta cred că vom înlătura deocamdată reforma legislativă cerută și vom întâmpina dificultățile practice, resultând din succesivitatea și multiplicitatea legilor întruna și aceiași materie. Primiți, D-le președinte, espresiunea distinsei mele considerațiuni. Ministru: D. Giani. Cititorii noștri, știu că înmormântarea lui Manolachi Kostaki Epureanu, era să se facă la moșia sa Epurenii. Causa care a făcut să se schimbe aceasta hotârâre^ a fost berladean, v. tr lăsând la o parte discuțîunele și urci'; viC /V»a 17011 VlV/Vl J.UWVI« tv v/ , sub-scrisă de mai mult de 200 de persoane, prin care cereau cu stăruință ca corpul reposatului mare patriot să fie înmormântat în cimitirul orașului Bâriad. Petițiunea berlădenilor probează pănă la evidență câtă iubire și stimă știuse să’și câștige Manolachi Kostaki prin manierele și faptele sale meritorii. Dăm cititorilor noștri o copie de pe petițiunea berlădenilor adresată prefectului, prin care’l roagă să intervie pe lângă familia ilustrului luptător pentru propășirea patriei noastre, ca să se învoiască a’l înmormânta la Berind ; asemenea dăm o copie a adresei d-lui prefect către d. Exarhu, gherile reposatului Manolachi Kostaki și o copie a respunsului d-lui Exarhu catre d. prefect al județului Tutova. Orice cetățan român, care ’și iubește patria, a variat lacrimi de regret pe mormântul celui care a făcut și care s’a luptat atâta pentru fericirea și prosperarea României, căutând să’i ridice prestigiul în afară, și spulberând cu cuvântul totdeauna pe inimicii ei din năuntru, care căutau să pue pedici progresului ei, nefăcând nici odată capsă comună cu dânșii. Iată copiele de cari am vorbit mai sus: Copie de pe petițiunea unui numer de Bârlădeni adresată prefecturei in ziua de 19 Sept. 1880. Domnule Prefect, Sub-semnații pătrunși de cel mai profund regret pentru perderea distinsului concetățean și ilustrului patriot Manolachi Kostachi Epureanu, luând informație că s’ar fi dispus ca corpul seu să fie inmormântat la moșia Epurenii, ne grăbim cu tot respectul a vă ruga să bine-voiți a interveni din partea noastră și a tuturor concetățenilor berlădeni pe lângă familia defunctului, spre a se regula înmormântarea sa aicea in oraș. Cu stăruință rugăm a ni se satisface această dorință, ca după o perdere atât de însemnată, să ne poată remâne macar mângâerea, că, precum în viață ilustra persoană a lui Epureanu a fost între noi, nici după moarte nu ne-a părăsit. In speranță că dorința noastră va fi satisfăcută, ne rugăm a primi asigurarea prea osebitei noastre considerații. E. Emandi, N. Coroiu, N. I. Bujoreanu C. Kostaki, E. M. Iamandi, L. C. Kostaki, G. E. Emandi, Grigori Șuțu, N. Lastari, Stefan Dănulețu, Doctorul Antoniu, și alte 200 iscălituri. Copie de pe adresa prefectului către d. Alexandru Exarcu : Am onoarea se alătura pe lângă aceasta întocmai copia de pe cererea ce am primit din partea unui însemnat număr de cetățeni din Beriad, și ve rod ca, luând în considerație dorința exprimată «vinon qs fn^pți ca corpul ilustrului pa, defunctul Manolache să se înmormânteze la be. , i *t. Copie de pe respunsul d-lui Exarcu adresat prefecturei: Sentimentele exprimate în petiția de un mare număr de cetățeni ai orașului Berind v’au adresat și Pa Cfire bine-voit a mi-o comunica în copie, fac onoare tot atât semnăturilor acestei petiții, cât și memoriei regretatului nostru părinte. Mă simt dar dator, mai înainte de toate, a mulțămi la toți aceia cari au voit a mai da încă o ultimă probă de respect și de iubire aceluia care a iubit atât județul cât și orașul seu, mă simt dator a ne mulțumi d-voastră, d-le prefect, care v’ați făcut interpretul atât de călduros al acestor simpatii. In cât privește cererea d-lor semnatari ai acestei petiții, cu toate că nu aparține mie de-a lua o atare deciziune, fiindcă cumnatul meu nu s’a putut reîntoarce mai curând în țară, am luat dispozițiile necesare pentru ca dorințele esprimate în sus-zisa petiție să fie îndeplinite, și mă voi u sili din toate putințele mele spre a obține consimțimentul cumnatul meu. Al. Exarcu. Omor și sinucidere. Unul din fii unui onorabil concetățean, din Brăila, care are o familie numeroasă,— urând pe cumnatul său—’1 a omorît, pe când acesta dormea. Moartea a fost instantanee, căci omorttorul a tras de două ori cu pușca in capul omorîtului. După aceasta, ’și a tras și el in cap un glonț de revolver, și, văzând că nu moare, s’a tăit la gât cu un briciag. Gardiștii de noapte, auzind detunăturile, au sărit peste poartă, crezând că e vorba de vre o culoare de bandiți. Cu mare dificultate, ei abea au putut smulge arma omorîtoare din mâinele omorîtorului ce se silea a-și curma vieața. Transportat la spital, nu se poate ști dacă va trăi sau nu omorîtorul, din al cărui cap medicii abea a putut extrage glonțul. tul arată în momentele ’i lucide, pacienpăreri de rău că nu s’a putut sinucide, declară că tot o va face și că nu se căește de fapta sa. Plânge de sguduirea morală ce a trebuit să causeze maică-sa, care face p patul de durere de atâta mare timp, și de criticele lumei ce se vor grămădi asupra familiei. Alaltaierî, victima a fost înmormîntată. (Securea). CRONICA ESTERNA. Ilusia. Principele Gorciakoff a cerut să părăsască definitiv funcțiunele sale de cancelariu al imperiului rus, starea sănătăței sale ne mai permițindu-i a îndeplini aceste funcțiuni. El propune a se numi D. de Giers, ajutorul seu, vice-cancelar. Generalul Loris-Melikoff a plecat la 16 curent de la St. Petersburg la Livadia, Turcia. Poarta va propune în curînd a se numi un representant al creancierilor Turciei, cari să lege la Constantinopoli negocieri cu guvernul otoman. Ea are intențiunea a încrede unei case de bancă grija de a strînge pentru creancieri produsul alesă impozite indirecte și veniturile Chyprului și ale Rumeliei orientale. Perceperea va fi operată în fiecare provincie de către un perceptor general numit de acestă casă de bancă. Iată ce comunică ambasada otomană, de la Paris, ziarului „le Globes” în acestă privință: „Reglementul chestiunelor financiare pe care-l propune Sublima-Portă în nota sa de la 3 curent, a provocat obiecțiunea că cele șeuă contribuțiuni indirecte fiind deja înstrăinate în profitul bancherilor de la Galata prin Convențiunea de la 22 noembre 1879, guvernul imperial nu mai avea dreptul a dispune de acele venituri pentru trebuințele datoriei publice. „Acestă obiecțiune n’are rațiunea de a fi și pentru a îndepărtă orice echivoc. Auzind pe tânăr respândind cu atâta mândrie, Paul Briolat își aminti mănăstirea Saint-Merry, acest întăiu act a dramei sângerose a cărei urmare o vedea în acest moment. — Pot s’o fac fără’ndoială, adăogă el, dar nu voi face-o. M’ași privi ca omul cel mai de desprețuit dac’ași putea asculta unui sentiment de rezbunare așa de înjosită. Nu, domnule, nu înțeleg să vă fac să vedeți că cineva trebue să’și rezbune altfel, chiar de afrontul cel mai crud. Mi-ați distrus fericirea vieței mele, mi-ați acoperit betrâneța de ridicol și rușine, și eu, eu voesc să vă scăp. — Domnule !... — Ah! nu vă voi gracia cu totul. Puțin mai tărziu va veni diua reparațiunei. — In acest moment, Lucien Dorcy, sfărâmat de violența răului, recăzu doborât în așternutul său. Paul Briolat, liniștindu-și spiritul și fața, se plecă spre tânărul bolnav și se pasă a examina rana, ca și cum ar fi fost vorba de un suferind ordinar Cu o zii înainte, artistul fusese lovit de un glonț in finul stâng. Trebuia să scotă glonțul fără a strica plămâiul și fără a atinge nimic din cea ce învecinează inima. Practicant iscusit, vechiu chirurg al spitalelor, eleva lui Dupuytren, doctorul nostru poseda în destul tote secretele artei pentru a ajunge la capătul unei greutăți de așa natură. Astfel după ziece minunte de silinți și de aplicațiune, el lărgisă rana fără a face pe pacient să sufere prea mult, și lăsă să cadă, cu un aer de triumf, plumbul omorâtor pe parchet. . — Iată deci glonțul, strigă el, acum, e afară din primejdie. — E scapat! strigă Clémence, care, palidă și plângatore, stătea și observa de după ușă, o scapat ! Amice, ești cel mai generos din omeni! Tot vorbind așa, ea înainta lângă patul bolnavului. Acoperind atunci de sărutări și de lacrimi fața decolorată a tânărului, strîngându-l în brațele sale cu convulsiune, spionând cu privirea întorcerea sa la viață. — D-dleu fie binecuvântat! reluă el; acum, sunt sigur, el nu va muri ! — Retrageți-vă, domnă ! strigă doctorul apucând’o de braț, v’ați perdut rușinea ? Uitați că sunt aici, eu, care vă văd și vă aud ? La aceste din urmă cuvinte, ea se’ntorsă și respinsă: — Ei! lăsați mă, domnule! N’ați înțeles încă că o mumă’și îmbrățișază pe fiul seu pe care’l credea perdut ? — Fiul seu murmură medicul întrebându-să dacă nu era jucăria celui mai neînțeles din visurile rele. Acest tânăr pe care’l-am smuls de la morte să fie fiul seu! Ce myster e în tote acestea ? Sfărâmat la rândul seu de atâtea emoțiuni, Paul Briolat se lăsă să cadă pe fotoliu. — Lucien Dorcy să fie fiul seu, repeta el ducând mâna la cap, asemenea unui smintit care, la o lucire de rațiune, caută, a-și rechema memoria și rațiunea sa rătăcită. — îndată, veți ști totul, domnule, adăogă Clémence cu un ton stoic. In acest acent era o putere nesfârșită de târâre. La Greci, se idealiza Răsboiul printr’o femee, și înțelepciunea asemenea. Legenda creștină n’a lipsit a învesti pe muma Mântuitorului omenilor cu o putere de spirit supra-umană, deși avea inima strepunsă de șapte săgeți de o dată. In tote lilele, în incidentele vieței intime, de acord în acesta cu povestirele istoriei, femea se ridică în ochii noștri cu un mers îndrăzneț și niște aere de curagiu a căror imaginațiune din cele mai brave abea pute înțelege mărimea. De unde vine atâta putere? «Orice femee ascunde o mumă.”lice Boise Pascal, și asta fără îndoială explică prodigiosa putere de care sunt necontenit capabile niște ființi în aparență așa de fragede. — Săptămâna care precedasă scenele pe cari leam schițat, Clémence stătea într’o lojă la Théâtre- Frangais, unde domnișora Rachel juca pe o eroină de Pierre Corneille. Deși trecusă peste treizeci de ani, după cum am spus-o mai sus, ea trecea încă de tânără, și desigur ea era forte frumosă. Gătită după cum sunt Parisienele când se arată în serbare, ea atrăgea necontenit privirele acestor strălucitori fluturi ai modei, a căror număr părea că vrea să’l îndoiască zădărnicia obiceiurelor nóstre. Vădind’o astfel, acoperită de gaz și de matasă, cu diamante la urechi și cu un buchet de toporași de Parma în mână, considerând scrisul seu dulce, dar întipărit de puțină melancolie, cine ar fi putut presupune că femea tare din Biblie să existe sub acestă învelitore lumască. — Acest tânăr e în adevăr fiul meu, domnule, reluă ea cu o voce asigurată adresându-să soțului seu. V. S’a putut vedea din faptele cari au precedat intrarea sa in casa din strada Echiquier, doctorul nu era un om vulgar. Primul moment de surprindere o dată trecut, el privea dintr’un punct de vedere nou drama in care întâmplarea’l făcuse să joce un rol. Gândindu-să, tote sentimentele de ură care’i asaltaseră mai întăi gândirea căzură din inima sa și se topiră ca niște fulgi de omăt sub o rațlă de sare. Mânia care făcusă să ibucnescă amorul propriu ofensat se potoli ca prin farmec. După strigătele de gelozie, la nesiguranța asupra demarșei mysteriose a femeei sale, urmă o impresiune nouă, acea care vine din aceste vorbe . — Sunt mumă. Paul Briolat vălu că Clémence strîngea încă în mânele sale pe acele ale tânărului bolnav. In acest moment, ea privea pe fiul său cu o neimitabilă expresiune de iubire maternă. Cu tote acestea medicul, dotat de atâta prevedere, nu putea pătrunde acest secret straniu. El se'ntreba cum acestă femee, în aparență așa de pură, cum tovarășa vieței sale pe care se’nvațasă a o încunjura de stimă în timp de cinci-spre-dece ani, putu să pune în joc destulă prefăcătorie pentru a’i ascunde pe acest fiu pe care’l avea înainte de a se mărita. Cui aparținea deci acest copil pe care’l vedea reanimându-se sub scrutările mamei sale, el care, de atâța ani visa la bucuriele paternităței ? Fără îndoială, aceste întrebări erau penibile de scormolit, dar îndoiala și tăcerea erau mai durerose încă. In timp ce medicul se dădea astfel gândirelor sale, tânărul artist își recapatasă simțurile, și preumbla imprejurul camerei niște priviri pline de spaimă. Un sgomot de împușcătură care ajungea pănă la geamurile ferestrei îl făcu să tresară pe așternutul seu. (Va urma).