Curierul Foaea Intereselor Generale, 1881 (Anul 8, nr. 3-145)

1881-10-23 / nr. 120

CURIERUL Anul al 9-lea No. 120. IASSI, Vineri 23 Oct. (4 Noemb.) 1881. Apare Duminica, Miercurea și Vinerea. Pretai abonamentelor d­iN IASSI, pe an. 24 fr.— pe semestru 12 fr.—■ pe trimestru 6 fr. DISTRICTE, pe an. 28 fr.—pe semestru 14 fr.— pe trimestru 7 fr. STREINATATE.........................40 fr.— INSERȚIUNI și RECLAME, rândul 60­ b. SCIRI LOCALE » 1 fr. Epistole ne­francate nu se primesc. PAGINA I. 50 b. Pag. III. 40 b. Pag. IV. 30 b. WJ­ IVr. 20 bani (TH. BALASSAN) FOAEA INTERESELOR GENERALE. C­alendiarul Septa, ia anei STIL VECHI ___ PIUA P­ATRONOL ț­­I­L­E­I TIMPUL DIN SEPTAMANA | STIL NOU­­ țII U A ! PATRONUL ȘI LE­I 1 Râs. Soar. 1 Apusul Soar. Oc­tombre. ~ ~ — "­­ =>=*a=TM= = ~ Octombre. ==’~" “ ac= ...... 18 Duminică Sf. Apost. și Evangelist Luca. 30 Duminică Quentin. 6—33 4—55 10 Luni Sf. Prof. Ioil. _ 31 Luni Măcel. 6—34 4—54 30 Marți Sf. M. Mart. Arteniu. La 30 Octombre 4 ore după amendă. 1 Nov. Marți Toussaint 6—35 4—53 « flercuri »,uviosul Părinte Ilarion. Pătrarii vităi cu timp plăcut. * Cercuri Les. Morts. 6-36 4-51 22 Joi Sf. Averchie și sfinții cucori din Ephes. 3 Joi Papoul. 6—37 4—50 23 Vineri Sf. Apostol Iacob fratele Domnului. 4 Vineri Charles Bor. 6—38 4—49 24 Sâmbătă Sf. Mart. Aretha. 6 Sâmbătă Bertile. 6—43_______4—1g___ A­VIS Consiliul de familie a D-lui Ion Stoeano­­vici ce este pus sub Consiliu judiciar prin Proces-Verbal încheet de el la 15 octomvre curent, homologat de acest Tribunal prin jur­­nalul din 17 octomvre au numit Consiliu Ju­­diciar pe lângă Ion Stoianovici pe fratele seu D. Alexandru Stoianovici în locul decedatei I­o­na Ecatherina Stoianovici. (1). Pretal Anand­urilor Pentru FRANCIA: se primesc anunciuri la D-l. Adam négociant-commissionaire 4,' rue Clément Paris, G. L. Daube & C-ie. 31 bis, Taubourg Mont­marte & 31, Passage Verdeau, Paris. Pentru AUS­TRIA și GERMANIA la Rudolf Mosse Seilerstatte No. 2. Wien. Vincenz Hrdlicka Teinfaltstrasse No. 31 Wien, Fillip Löb Eschbachgasse 6 Wien și a Rotter & C-o Reimergusse 17 Wien. Pentru ANGLIA la D. Eu­gen Micoud Londra 81 in Fleet Stree E. C. Manuscriptele nepublicate se vor arde. Un JVr. 20 bani Robert Coi/Tewr A l’honneur d’annoncer â sa nombreuse dientéle qu’il vient de recevoir encore un >rand choix de parfüméria des maisons. Lubin, Pinaud, Guerlain, Jones, Atkinson, 3h. Fay, Houbigant-Chardin du Lait ante- Mlique. Un grand assortiment de miroirs íaute nouveauté. Un grand choix de Contellerie et Brosserie rangaise et arglaise. Garnitures de brosses sn boites élégantes. Prix trés moderés. Garnitures de toilette en cristal. S’a pisdut ILXEA* ,pluș alb cu numele „Ilubișca*. Gă­­litorul se va recompensa. A se adresa la Biroul »Dacia*. (444—2) T­ELEGRAME Viena 1 noemb. Reichsrathul aus­­triac e convocat în­­ ziua de 14 noem. Berlin 1 noem. Se conoște astăzi resultatul definitiv a 897 alegeri pen­­tru Reichstagul german: 100 balc­­agii, 2 contestații și 295 aleși, cari­­e impărțesc astfel: 44 vechi conser­vatori, 22 conservatori liberali sau partidul imperiului, 100 centru, 85 raționali liberali, 24 secesioniști (ve­­chiul grup Forckenbeck) 35 progre­­siști, 3 partidul poporului 15 polo­­nezi, 17 particulariști gulii sau par­idul protestațiunei. Roma 1 noem. Regele și regina a sosit apoi dimineța la 8 lum., în cas­­elul Musa, în perfectă sanatate, și ură aclamați in tot percursul­. mai des la Milan. Dublin 2 noem. Duminică sara Parnel a avut în închisore spasme violente care durară mai multe ore. Desordini seriose avură loc în ul­­tmele la Bermullot în comitetul Mayo; o mulțime atăcând cazarma poliției, agenții traseră asupra mulțimei. S’au ridicat doi morți și vr’o 28 de răniți. S’au trimes imediat trupe în aces­­ta localitate pentru a întări poliția. IAȘI, 22 Octombre 1881. La „Gazete de Roumanie“ face ur­mătoarele judicioase aprecieri asupra intâlnirei celor doi suverani. Regele și Regina Italiei au părăsit Viena luni dimineața. Telegraful ne a vestit plecarea lor; in ajun ne trans­misese amenuntele primirei, a serbă­rilor și a revistelor, a tu­stelor schim­bate la banchetul de la Burg, între împăratul Frantz Iosif și nobilul său oaspe. Amabilitățile, politețele, mărturisi­rile de amiciție au fost in abundență mare; era firesc, căci aceste lucruri se petrec tot­dea­una ast­fel. Dorințele exprimate de ambii suverani erau în­tipărite de o reală cordialitate și tre­­buesc a se crede sincere, când denotă dorința unei ințelegeri a națiunilor, a unei păci generale și durabile. Dar de la dorinți și pănă la rea­litate este departe, amiciția regilor nu constitue fraternitatea popoarelor. De când acestea au prins limbă, nu se mai dispune nici de inima, nici de capul lor. Unul dintrensele se aibă de făcut o revendicare, îndreptățită sau nu, și numai de cât celălalt este cuprins de neîncredere, de pismă sau gelozie, și toate silințele ce se vor în­drepta in­potriva aspirațiunilor lor, vor rămâne zădarnice. Voința lui is­­bucnește și nimic numai rămâne din acest viitor zîmbitor, in a cărui ve­dere o apropiere a fost încercată, cu prețul renunțărei și a sacrificiilor din partea celor ce-l conduc. Ca poți să-l faci să tacă pentru un timp, o admitem, dar, pentru aceasta, trebue să-i indreptezi in altă parte a­­tențiunea, dăndui o preocupație mai mare sau mai vie, trebue, ca la copii, să-i fagăduești o răsplată pentru răb­darea lui. Oare împăratul Austriei să fi fă­găduit ceva Italienilor ? și cam ce ar fi putut făgădui pentru ai face să se lepede de pretențiunile lor asupra ce­lor două provincii.* Dacă insă a fă­găduit sprijinul seu pentru alte re­­vendicări, împotriva cui se va pro­duce? O compensare trebue să fie luată de la cineva, așa­dar nu pacea este chemată de a întări noua între­vedere a celor două capete încoronate. Că in timp de doi ani și mai bine s’au făcut manifestațiuni intru­cât­va ostile, de cătră o porțiune însemnată din supușii regelui Humbert, că a existat neîncredere din partea Aus­­triacilor, acesta-i de netăgăduit. Cu rezoane bune și cu asigurări amicale nu este de ajuns că să le potolești, pe de altă parte dacă nu se crede incă intr’o alianță, este insă siguranță despre o înțelegere. Ar fi o contra­zicere de a nu admite că a interve­nit, intre părți, o convențiune care se asigure un avantaj, unoia și liniștea celeilalte. O liniște momentană numai e de­sigur că nu! Pe cât timp pacea nu va fi tulburată, Austria poate cu în­lesnire să pândească pe neastâmpărații ei vecini. Acțiunea diplomatică va fi de ajuns și guvernul italian este prea practic pentru a nu opri un avânt ale căriei consecințe sunt prevăzute. Asigurarea liniștei pe care o caută Austria trebue să se raporteze la o epocă când ea va fi ocupată aiurea. Dar nimeni nu o amenință, nimeni nu o atacă, nici pe dânsa nici pe pu­ternica ei aliată, Germania; această din urmă este stăpâna lumei, sau cam așă ceva; nimeni nu se va clinti pe câtă vreme ea nu va voia, și dacă res­boiul n’a isbucnit, la o epocă oare­care, este pentru că ea însuși a fost impedecata de al începe. Pe de altă parte, ni se vorbește despre evenimentele ce se pregătesc ; s’a dat drumul ideii unei împărțeri a Turciei; este vorba de a pune pe Francia nn neputință de a încerca o revanșă, și toate aceste zgomote, și toate aceste vești ar pute să nu fie neintemeete. In tot cazul sunt vero­simile, și dacă ceva ne lipsește cu totul, apoi acel ceva este posibilitatea de a preciza acestor evenemente o dată sau o epocă. Se pregătesc dlar, aceasta-i neîn­doios și aceste întrevederi de suve­rani ni se pare că nu trebuesc a se reproduce așa de des, pentru o altă rațiune, de­cât acela de a stabili si­­tuațiunea fie­căruia, de a vedea ceia­­ce este de temut sau de sperat. Italia se pare că voește să adopteze politica dușmanului ei secular, care singur primește impulsiunea de aiureă, de a­­colo, de unde i se arată de cât­va timp până și calea pe care trebue să apuce ambițiunea ei. sau că aceasta ambițiune constitue un pericol pentru țara ce o conduce, sau că acea țară va trebui să-și a­­jungă scopul, guvernele statelor mici, ca al nostru, sunt ținute de a veghia și de a lucra, in ori­ce împrejurare, cu o astfel de prudență, că neavând angajamente față cu nimeni, să fie in stare de a lua, in momentul oportun, calea cea mai propric e a intereselor patriei lor. Există tot­dea­una un pe­ricol care amenință pe cei slabi. A­­cest pericol este mai mic când cel slab, liber de ori­ce legătură cu unul mai mare sau mai ambițios, pot sâ-și dere măna și să se sprijine unul pe altul. FOILETON Ponson du Terrail. 5 DIAMANTUL COMANDORULUI 4. — PROLOG. (Urmare). — Cred răspunsă Pandrillo care era un filosof,­­ă dacă domnul comandor ar fi restaurat castelul și ar fi purtat diamantul înainte de a-și căuta soție ar f avut un seraiu mai bine aprovisionat de­cât cel al sultanului. — Bun! zisă comandorul, acum voi căuta soție, consiliul e bun. CRONICA INTERNA MM. II. Regele și Regina, întorcân­­du-se de la Focșani in capitală, au luat reședința la palatul de la Cotroceni. Ambasada persană din Viena, care după cum am anunțat va veni in București ca să salute pe M. L. Regele și Regina din partea M. S. Șahului Persiei, se va com­pune: Zice Gazette de Roumanie, de un ambasador, un general și un secretar. Ace­­stă ambasadă va fi primită in mod solemn de cătră Majestățile Lor, in Ziua de 26 ale curentei luni. O decorație a regelui Kalakaua. Ga­zette de Roumanie spune că M. S. Re­gele a primit însemnele ordinului Kame­­hameha I ce i sa trimis de cătră regele Balakaua. Misiunea militară română, însărcinată să asiste la manevrele armatei franceze, a fost decorată de prezidentul Republicei franceze: d-nii coloneii Pilat și Macaro­­vici au primit crucea de ofițeri ai Legi­­unei de onore, și d. căpitan Lambrino pe cea de cavaler al aceluiași ordin. Conferințele și consiliile școlare.— D. ministru al instrucțiunei publice atra­ge, printr’o circulară, atențiunea d-lor di­rectori de gimnazii și licee asupra dispo­­sițiunilor legei privitore la atributele con­ferințelor și consilielor școlare, invitându-i ca la termenele și cazurile prevăzute de lege să convoce cu regularitate consiliul școlar și conferințele profesorilor, spre a se ocupa de executarea cât mai bine și căt mai cu folos a programelor, de ar­monizarea secțiunilor pe clase și, în sfâr­șit, de tot ce se raportă la asigurarea bu­nului mers al studiilor. O comisiune s-a adunat Sâmbătă la mi­nisterul de externe, Zice V Ind. Roum. Era vorba de a determina atitudinea guver­nului față cu comisiunea europenă a Du­nărei, care, intemeiându-se pe niște scu­tiri ce­­ i-ar fi acordat odiniară Turcia, vrea să întindă efectul acelor scutiri la Sulina, și nu numai asupra drepturilor de vamă dar și asupra taxelor municipale. Se zice că guvernul e decis să reziste la acestă cerere. VII. Pandrill e presupusă că stăpânul seu înebunisă su­nt, și-și mușcă buzele, furios că scapasă o frasă im­­b­udentă. Dar nu mai era timp, și D. de Montmorin se gândea serios să’și dea o companionă. Numai cât, ca toți cei cari­ au așteptat mult timp, el se grăbea, și voia pe lângă acestea să găsască o emee tânără, frumosa, virtuosa, și care să’l iubescă, pentru el iar nu pentru diamantul lui. De­sigur că Pandrille strîngea din umeri. ^ VIII. Cea mai frumosa Morvandellă care s’a văzut vr’o fată, de la Avalon la Antun și de la Clamecy la Château-Chinon, cea mai frumosa fată pentru care suspinau băeții țetei bourguignone era forte sigur mica Rose Guillaumier, fiica arendașului de la Val- Fourchu. Val-Fourchu era o fermă care ținea de Mont­morin. Ea era la mijlocul pădurei, în fundul unei gâtuituri sălbatice în care curgea un rîușor sgomo­­tos care luase, nu se știe pentru ce, satanicul nume de Val-Fourchu. Legenda cea mai acreditată era că diavolul o să­­pasă el însuși, cu piciorul său cracanat, într’o zi când stătea așezat pe muntele vecin și aștepta un suflet pentru a’l perde, plictisându-se așteptând. In fine, ferma care se ridica in mijlocul văei era îngrijită și bine ținută. Arendașul era în îmbelșu­­gare, și îmbelșugarea sa venea din vânatul care soia prin împrejurimi. In lipsa cavalerului de Montmo­rin, braconierii­­­ nu lipsisă nici­o­dată să vie să-și întindă cursele în pădure, să ucidă, în luna lui mai, cerbii și căpridrele, când veneau să bee apă din lac, și mistreții în tot timpul când veneau să se tăvă­­lescă î n grod la lumina lunei. Jupânul Guillaumier exploatase situațiunea: el se făcuse crâșmar și dădea de băut braconierilor. Dar, cine Zice Morvandiau, Zice braconier. Țăran sau gentilom, burghes sau funcționar, public, fie­care calcă legile vânatului, și clienții crâșmei se înmul­­țire așa de tare, în­cât Guillemier își făcuse aface­rile și strînsese o sumă de patru mii livre care tre­­buia să fie zestrea Rosei. Sosirea subită a seniorului deranjă puțin planu­rile de avere ale arendașului, alt­fel om forte onest, care-și plătea regulat câștiurele și nu făcea rău ni­mănui. D. de Montmorin era prea Morvandian pentru a nu fi vânător, prin urmare pentru a tolera abuzu­­rile braconajului comise pe proprietățile sale; și când păzitorii comandorului galonați cu argint se arătară în pădure, proprietarii vecini nu mai în­drăzniră a risca să intre în ea, lăsând câmp liber câtor­va pungași cari gâtuiau epurii și asasinau din când în când câte un mistreț. Aceștia beau puțin, și Guillemier nu putu să se oprască a suspina murmurând :—Onoratul meu senior mă ruinază ! Comandorul află de plângerile arendașului său, și se dusă să ’l vadă pentru a’l mângâia. Guillemier nu era acasă, dar găsi pe mica Rose care sta pe pragul fermei și care’i arătă dinții sei albi într’un suris râpitor. Comandorul se’nfioră din cap pănă ’n piciore, și ’și mărturisi că Rosa era cea mai mi­nunată frumuseță pe care­ o văzusă vreo­dată. Totuși, ca om care­ a trăit trei­zeci de ani în Orient, D. de Monmorin era cunoscător. El ai povesti verzi și uscate ; Rose se roși ca o cireșă din iuriu, dar de plăcere. A doua­ zi comandorul veni, din întâmplare, să vâneze la Val-Fourdhu. Zilele urmatore, el veni iarăși. Intr’o zi el ceru să dejuneze la Guillemier, cu totul radiind de bucurie că avea ocasiunea a ospăta pe seniorul seu. In scurt, D. comandor de Montmorin deveni forte serios înamorat de Rose. Fata, din partea sa, forte nesimțitore pănă atunci la vorbele dulci și galante ale tuturor frumoșilor vânători cari se succedase la Val-Fourdiu, simțea bătându-i inima într’un mod straniu când o­ privea comandorul. Totuși el avea cinci­zeci de ani, dar era așa de verde, așa de spirit... așa de amabil. Intr’o­­ U D. de Montmorin găsi pe Rose cu totul singură și forte tristă. — Micuța, ei Zisă el, dacă te-ași iubi ce-ai Zice tu ? — Ași Zice că-i o mare nenorocire pentru mine, murmură ea. — Pentru ce? — Pentru că d-vostră sunteți un senior și eu o țărancă. — Bun ! și dac’ași fi țăran... — Ah!­­lisă Rose roșindu-să și plecând ochii, ași dori asta din totă inima. D. de Montmorin­gâci că Rose îl iubea, se dusă să găsască pe Guillaumier care samana un ogor, și-i Zisă: — E mult timp de când caut femee; fiica ta îmi place, mă voi căsători cu ea. Guillemier privi pe seniorul seu și crezu că era nebun. Dar urmă comandorul, eu sunt gentilom, am prejudiu­i în privința alianțelor nepotrivite, și, dacă mă crezi, căsătoria se va face în secret. Frații mei ar pune să mă asasineze, dacă ar ști că m’am făcut ginerile tău. *) Vânători cari vânezu pe furiș în locurile unde n’au dreptul a vâna. IX. Se făcu după cum zisesă comandorul. El se că­sători cu Rose în secret. Un an după aceia, tânăra castelană, care stătea tot la părintele seu, unde no­bilul său soț venea s-o visiteze, dădu în lume doi gemeni, un băet și o fată. Băetul primi numele de Jean, fata cel de Ma­deleine.

Next