Cutezătorii, 1969 (Anul 3, nr. 1-52)

1969-07-31 / nr. 31

La întrebarea mai multor cititori Cum poţi să devii INVENTATOR? dr. ing. DAN TEODORESCU, răspunde: Există un loc în ţara noastră unde poţi afla, condensată într-un volum relativ restrîns, o sinteză cuprinză­toare a ceea ce a produs mai valo­ros gîndirea creatoare românească pe tărîmul ştiinţei şi tehnicii. Locul acesta este Oficiul de stat pentru invenţii. Răspunzând solicitării noastre, unul dintre specialiştii a­­cestei instituţii ne pune la dispozi­ţie 26 de brevete de invenţii, înce­­pînd cu cel al unei «maşini de echi­librare dinamică cu cadru electric» înregistrat în anul 1959 şi terminînd cu brevetul unui «convertizor am­plificator cu autosaturaţie» de a că­rui dată de publicare ne despart numai cîteva luni. Amabil, interlo­cutorul nostru adaugă: «încă şapte invenţii, depuse recent, îşi aşteaptă rîndul la omologare.» Ce reprezintă aceste brevete, pe frontispiciul cărora figurează de­numirile misterioase a tot felul de aparate şi maşini electrice? S-ar putea crede că ne referim la activitatea unui centru de cer­cetări, a unui institut. Dar nu. A­­cest volum impresionant de inven­ţii este rezultatul activităţii unui singur om. Un om încă tînăr, care abia a împlinit 40 de ani. Este vorba de inginerul principal al uzinelor «Electromotor» din Timişoara, con­ferenţiar la Institutul politehnic din localitate­a Dan Teodorescu. Alături de invenţiile pe care le-am enume­rat, dr. ing. Dan Teodorescu este autorul a zeci de studii, publicate nu numai în ţara noastră, ci şi în prestigioase reviste de specialitate din Franţa, Anglia, Austria, R.F. a Germaniei etc. Cit priveşte inven­ţiile sale, ele sînt folosite atît în întreprinderile industriale de la noi cît şi în fabrici din alte ţări, ale Europei, Americii şi Asiei. O convorbire cu inventatorul Dan Teodorescu are numeroase ase­mănări cu investigarea unei gândiri cibernetice. Aceasta în privinţa pre­ciziei, promtitudinii, a memoriei. Ca personalitate avem însă de-a face cu o prezenţă apropiată, plină de căldură. Discuţia noastră nu se opreşte prea mult asupra amănuntelor teh­nice şi a valorii celor 33 de invenţii pe care le semnează. Autorul evită să pomenească despre numeroa­sele distincţii şi despre interesul internaţional care au răsplătit mun­ca sa şi preferă să răspundă unei întrebări care investighează me­­canismul subtil al creaţiei intelec­tuale. — Cum poţi să devii inventator? il chestionăm. — Cînd eram elev de liceu făceam ca atîţi alţi colegi, experienţe de fizică, mai ales de electricitate. Ideea mea era să înlocuiesc lămpile de radio cu nişte «capsule» care să amplifice semnalele pe care le pri­mesc. Am făcut zeci de experienţe în acest sens — cu alcool, cu parafi­nă, cu alte materiale. Dar inventa­tor n-am devenit. Au trecut ani şi cei care au descoperit tranzistoa­­rele m-au făcut să înţeleg că nimic nu se poate inventa pînă nu există acumulată o cantitate suficientă de cunoştinţe. Aceasta este valabil atît pentru lumea ştiinţifică în an­samblul ei, cît şi pentru fiecare om care doreşte să se dedice ştiinţei. Referindu-mă la activitatea mea, aş aminti că una dintre lucrările realizate în această direcţie se ba­zează pe elementul amplicon. — Este vorba de invenţia care a pri­mit medalia de aur la Salonul internaţio­nal de la Viena? — Da, dar nu mă refeream la a­­ceasta. Voiam să subliniez faptul că invenţia a fost posibilă pentru că elementul acesta, ampliconul, are calitatea de a fi propriul său amplificator. Ei bine, cred că orice invenţie se naşte atunci cînd cunoş­tinţele acumulate sînt suficiente pentru a deveni propriul lor amplifi­cator sau, cu alte cuvinte, pentru a realiza un salt calitativ. L-am observat pe dr. ing. Dan Teodorescu în timp ce lucra. Stu­diază matematica 3—4 ore pe zi, cercetează cu asiduitate toate lu­crările şi studiile care apar în specia­litatea sa, scrie zilnic un număr de pagini, face experienţe în labora­tor, construieşte cu propriile lui mîini aparate şi dispozitive. A con­sacrat pînă acum două volume sis­temelor semiautomate, alte studii ale sale se ocupă de diferitele tipuri de motoare, de sistemele electro­nice. Continua autodepăşire nu e lipsită de dificultăţi, pretinde efort şi dăruire. — Aşadar, cum poţi să devii inventator? — Aţi văzut doar, nimic mai sim­plu. Totul e să doreşti cu toată fiinţa ta acest lucru şi să urmăreşti cu perseverenţă ţelul propus. Cuvinte simple, mult prea simple, pe care le-am mai auzit. De astă dată însă fiecare dintre ele valorea­ză greutatea în aur a unei distincţii internaţionale. H. LEREA Acum un an presa relata despre suc­cesul inventatorilor români la Salonul international al inventatorilor de la Viena, in fotografie, Cancelarul Austriei felici­­tind delegaţia noastră. Pentru un om de ştiintă, programul zilei este o ecuaţie dificilă... Unul dintre primii născuţi ai inventa­torului: maşina electronică de echilibrat cu dublă compensare. Unul dintre roadele anului 1969: înre­gistratorul automat fără contacte mobile. — PETOFI SANDOR S-A NĂSCUT IN A­­NUL 1823 IN ORĂŞELUL KISKOROS, ÎN­­TR-O FAMILIE DE OAMENI MODEŞTI FIRE NELINIŞTITĂ, EL ÎNCEPE, ÎNCĂ DIN ADOLESCENŢĂ, A HOINĂRI PRIN SA­TELE ŞI ORAŞELE UNGARIEI, AVÂND ASTFEL PRILEJUL SĂ CUNOASCĂ VIA­ŢA GREA A POPORULUI SĂU, JUGUL NEMILOS AL GROFILOR ASUPRITORI. ÎN POEZIILE SALE EL VA ZUGRĂVI SU­FERINŢELE CELOR MULTL SETEA LOR DE DREPTATE ŞI LIBERTATE. ÎN ANUL 1844 ÎI APARE PRIMUL VOLUM DE POEZII PRIMIT DE UNII SCRIITORI AI TIMPULUI CU REZERVĂ, VERSURILE SA­LE FIIND SOCOTITE «PREA ÎNDRĂZ­NEŢE». ÎN ANUL 1846 SE CĂSĂTOREȘTE CU O FATĂ DIN ARDEDUL SATMARULUI, CU CARE SE VA STABILI LA PESTA. ÎN 1847 I SE TIPĂREȘTE UN VOLUM CUPRINZÎND TOATE POEZIILE SALE A­­PARUTE PÎNĂ LA ACEA DATĂ. ANUL REVOLUȚIONAR 1848 ÎL PRINDE ÎN VÎLTOAREA SA ȘI PETOFI SE DEDICĂ LUPTEI CU O NEISTOVITĂ PASIUNE. CELE MAI FRUMOASE DIN POEZIILE LUI PETOFI SÎNT IZVORÎTE DIN CREZUL SĂU ARZĂTOR ÎN VICTORIA POPORU­LUI, ÎN DREPTATEA CAUZEI SALE. ÎN 1849 ÎL GĂSIM ÎNROLAT ÎNTRE OSTAŞII REVOLUŢIONARI AI GENERA­LULUI BEM, LUPTÎND LA ALBEŞTI, LÎN­­GĂ SIGHIŞOARA. PETOFI SĂNDOR A MURIT EROIC PE CÎMPUL DE BĂTĂLIE. POEZIA SA A RĂMAS ÎNSĂ VIE, MEREU ARDENTĂ, PROTESTUL ÎMPOTRIVA MO­NARHIEI ŞI A REGIMULUI IOBAGIST, PERSPECTIVA ELIBERĂRII POPORULUI ALCĂTUIND SUBSTANŢA NOBILĂ A CREAŢIEI SALE. PETÖFI 1823-1849 Desigur, există o sută de chipuri in care ţi-l poţi închipui pe Petöfi. De cîte ori încerc să chem în memorie această flacără pură care a împru­mutat timp de 26 de ani înfăţişarea omului, pentru a-l apropia pe acesta de puritatea focului, îl văd în cîteva frînturi de imagini ce mi-au ieşit înainte de-a lungul anilor. Cea dinţii a avut loc sub coroana arborelui rămuros din Coltău, sub care îmi părea că zăresc silueta poetului, cu viitoarea sa soţie, Julia, in braţe cu buchetul niciodată vestejit de ver­suri de dragoste. Cea de-a doua înfăţişare se leagă de primitiva tiparniţă păstrată în Muzeul poetului, lingă care mi-l în­chipuiam veghind maltricea de plumb aproape topit sub dogoarea chemă­rilor incendiare la lupta pentru li­bertate. In altă ipostază îl văd pe poetul înrolat în oastea lui Bem, strîngînd mina peregrinului Bălcescu, surghiu­nitul care traversa anume Ardealul, ca să încerce măcar în ultimul ceas, în 1849, să sudeze întru acelaşi ţel nobil elanurile revoluţionare a două

Next