Cutezătorii, 1969 (Anul 3, nr. 1-52)

1969-09-11 / nr. 37

REZULTATELE CONCURSULUI IMAMUL • • • Copi 11, de EUGENIA TUDOR Imaginaţia copiilor cunoaşte poate cel mai îndrăzneţ zbor dintre toate cîte se pot imagina. De aceea mi se pare deosebit de valoroasă iniţiativa «Cute­zătorilor» de a organiza un concurs literar intitulat «Eu în anul 2000». Nu ştim cîţi dintre semnatarii celor aproape 300 de scrisori şi de «scrieri» vor deveni scriitori. E prea devreme să anticipăm. Dar din ceea ce am putut citi, ne-am dat seama cît de frumoasă, cît de umană este radiogra­fia sufletească a generaţiei de mîine. Unii participanţi la concurs au trimis compuneri naive, puerile, alţii scrieri izbutite cu veritabile calităţi literare, au ritm, acţiune, plasticitate, imagi­­nînd cosmosul, lumea noastră terestră şi pe cea interplanetară în culori şi dimensiuni fabuloase. Unii şi-au ima­ginat cum va arăta România în anul 2000 şi foarte mulţi au plasat-o într-o con­stelaţie a valorilor universale, prima, sau printre primele într-o competiţie interplanetară. Printre aceştia şi auto­rul reportajului «Eu în anul 2000», care imaginează, dezinvolt şi frumos, o Ro­mânie foarte avansată din punct de vedere tehnic. Alţii au încercat salturi mai mari în spaţiu, fantazînd călătorii stranii, dar totdeauna biruitoare pentru pămînteni, pe alte planete. Băieţii îşi închipuie cu mai multă uşurinţă lupta, fetele visează o planetă ai cărei lo­cuitori sînt paşnici, nu cunosc răz­boiul. Copiilor le plac teribil amănuntele tehnice și folosesc familiar termino­logia respectivă, îngrămădesc termeni care denumesc azi obiecte abia în sta­(Continuare în pag. 5) PREMII PREMIUL I (un magnetofon): DANIELA ANDREICA - Turda, pentru lu­crarea «Poveste despre Micul Prinţ» PREMIUL II (o chitară electrică): DINU TUŢU — comuna Lugaşu de Sus, Bihor, pentru lucrarea «Reportaj din anul 2000» PREMIUL III (cîte un aparat de fotografiat): CARMEN LUCACI - Bacău, pentru povestirea «Planeta Cuki-amata-ku»: MITICĂ VIŞNIEC — Rădăuţi, pentru povestirea în imagini «Emoţie pe Venus» M­ENŢIUNI (în obiecte, cărţi, albume, echipament sportiv) AURICA VLADONI — Deva, pentru reportajul «Eu în anul 2­000» DAN PREOŢESCU — Bucureşti, pentru povestirea ştiinţifico-fantastică «Un vizitator extraterestru» MIRCEA VOICULESCU — Mediaş, pentru scrisoarea literară «Dragi copii» GABRIEL MALUREANU — Bucureşti, pentru poezia «Vocaţie de cutezător» CATALINA STOENESCU — Bucureşti, pentru reportajul «Eu în anul 2­000» DORINA EMILIA IANCU — Botoşani, pentru povestirea «Misterul farfuriilor zburătoare» ILEANA DINULESCU — Bucureşti, pentru schiţa ştiinţifico-fantastică «Din — 57 — 1» □AN MACURARIU — Bucureşti, pentru desenul «Podul Izvor în anul 2 000». PETRUCZ JOZSEF — Bihor, pentru desenul «Mesaj de pace către anul 2 000» PREMII SPECIALE ZENO BOGDANESCU — Ti­mişoara, pentru povestirea în imagini din cetatea anului 2­000» DUMITRU TOMEGEA — Siret, pentru «Trei peisaje din viitor» VIORICA MUNTEANU — satul Ţîrdeni, comuna Blăgeşti-Bacău, pentru desenul «Peisaj lunar» CONSTANTIN ZELCAŞ — Constanţa, pentru desenul «Oraş subacvatic» MARIA SUCIU — Bucureşti, pentru desenul «Fantezie în Cosmos» IONEL TUCULINE — Bucureşti, pentru desenul «Oraş al viitorului» URMĂTORII PARTICIPANŢI PRIMESC CÎTE UN ABONAMENT PE UN AN LA «CUTEZĂTORII» Marcel Sămînţă — comuna Ferendia — Timiş; Alexandru Mihuţ — Săcele — Braşov; Mihail Panderaş — Bucureşti; Alexandru Cazan — Deva; Vasile Cristea — Bucureşti; Dănuţ Filipescu — Piatra Neamţ; Corneliu Negulescu —Lehliu — Ialomiţa; Adrian Radu Solomon — Bucureşti; Ioan Szabo — Turda; Artopolescu I. Ovidiu — Bucureşti. Toţi premiaţii şi menţionaţii primesc, de asemenea, cîte un abonament pe un an la revista «Racheta Cutezătorilor»

Next