Cutezătorii, 1970 (Anul 4, nr. 1-53)
1970-03-26 / nr. 13
INTERVIU CU TOVARĂŞUL VIRGILIU RADULIAN, PREŞEDINTELE CONSILIULUI NAŢIONAL AL ORGANIZAŢIEI PIONIERILOR, ADJUNCT AL MINISTRULUI ÎNVĂŢĂMÎNTULUI — In curînd, copiii din întreaga ţară vor participa, rind pe rind, în funcţie de zonele geografice în care se află, la zilele febrile din «Săptămîna primăverii». Vă rugăm să ne spuneţi tovarăşe preşedinte, ce rol credeţi că ocupă natura in viata omului contemporan şi a copilului in special? — Oricînd, iar în zilele civilizaţiei tehnice de astăzi cu atît mai mult, natura contribuie la dezvoltarea armonioasă şi multilaterală a omului, îl face apt de muncă, îi dezvoltă vigoarea şi sănătatea, îl reconfortează, insuflîndu-i optimism, prospeţime, tărie, elan. Natura este un nesfîrşit izvor al cunoaşterii. Cine nu păşeşte pe cărările naturii pentru a pătrunde tainele ei este orb, cine nu aude şi nu simte freamătul ei este surd. Căci a cunoaşte natura înseamnă a cunoaşte şi stăpîni universul, înseamnă a fi puternic, conştient, capabil de acţiune. Natura este în acelaşi timp prilej de încîntare estetică, de trăire a unor sentimente superioare. Frumuseţea peisajului, armonia şi ritmul vieţii în mijlocul naturii sensibilizează şi înnobilează spiritul uman. De aceea arta, cultura, civilizaţia, datorează atît de mult naturii. Nu întîmplător, operele nemuritoare ale poeziei şi literaturii, ale muzicii, ale artelor plastice au fost inspirate de natură. Ca să fii spirit integru şi superior, ca să-ţi desfaci larg aripile cutezanţei şi cunoaşterii, ca să te simţi stăpîn pe tine însuţi şi încrezător în forţa creatoare a gîndirii umane trebuie să cunoşti, să înţelegi şi să iubeşti natura. (continuare in pag. a 4-a) Cu faţa spre fereastra deschisă prin care pătrunde calm lumina naturală a zilei, o femeie citeşte o scrisoare. Este o scenă obişnuită, intimă, de interior, caracteristică picturii ude gen», care a fost dezvoltată mai ales de şcoala olandeză de pictură. Artistul a ştiut să dea acestei scene — ca şi celorlalte interioare pe care le-a pictat — un farmec cu totul deosebit. Timpul pare a se fi oprit o clipă pe loc. Toate lucrurile sînt parcă imobile, aşezate fiecare la locul lor intr-un echilibru stabil — pină şi draperiile ne apar cu faldurile lor înţepenite. Şi, totuşi, întregul interior vibrează. Lumina aurie a zilei scaldă obiectele, chipul femeii, scrisoarea. Culorile capătă o delicată frăgezime. Contrastul acesta dintre imobilitatea obiectelor şi vibraţia culorilor, contrast care dezvoltă pe un plan VERMEER VAN DELFT: FEMEIA CU SCRISOAREA (GALERIA DE ARTA DIN DRESDA) original tehnica clarobscurului, a întrepătrunderii dintre lumină şi umbră, constituie de fapt caracteristica tehnicii picturale a lui Vermeer Van Delft, considerat unul dintre marii colorişti ai lumii. Se cunosc astăzi foarte puţine date despre viaţa artistului care, curînd după moartea sa prematură, a fost dat uitării pentru multă vreme. Cercetătorii abia au identificat 35 de tablouri ale sale. Toate sînt însă capodopere înscrise la loc de cinste în secolul de aur al picturii olandeze. y HORIA HORSIA / • // •* J / ■ *?V ■ / * / / f ' ■ // ifc* * f# / * / O m a* A - Фм srjr CUPON 3 SERIA A II-A ANTOLOGIE LIRICĂ LUCIAN BLAGA (1895-1961) Poet de o mare sensibilitate, cultivtnd mitul și privind lumea prin prisma unui filozof modern, Lucian Blaga aduce In lirica românească o notă cu totul originală, un timbru propriu. A scris mai multe volume de versuri (Poemele luminii 1919; In marea trecere 1924; Lauda somnului 1929; La cumpăna apelor 1933; La curţile dorului 1938; Mirabila săminţă 1962) — In care cîntă natura, dragostea, marea simplitate a vieţii rustice. «Mirabila săminţă» este un adevărat imn dedicat naturii vegetale, germinaţiei, împlinirii. Lucian Blaga este de asemeni, autorul unor valoroase piese de teatru şi al unor lucrări de filozofie şi estetică. înginind prin văi tăria sună ramul, sună glia. Focuri ard, albastre ruguri. Pomii simt dureri de muguri. Prinşi de duhul inverzirii prin grădini ne-nsufleţim. Pe măsura-naltă-a firii gindul ni-l dezmărginim. N-am uitat, aprindem iară. Sub veşminte ne ghicim. Căutăm in primăvară un tărîm ce-l bănuim. Căutăm pămîntul, unde mutit să ne-alcătuim, ochi ca oameni să deschidem, dar ca pomii să-nflorim. "