Cutezătorii, 1970 (Anul 4, nr. 1-53)

1970-03-26 / nr. 13

INTERVIU CU TOVARĂŞUL VIRGILIU RADULIAN, PREŞEDINTELE CONSILIULUI NAŢIONAL AL ORGANIZAŢIEI PIONIERILOR, ADJUNCT AL MINISTRULUI ÎNVĂŢĂMÎNTULUI —­ In curînd, copiii din întreaga ţară vor participa, rind pe rind, în funcţie de zonele geografice în care se află, la zilele febrile din «Săptămîna primăverii». Vă rugăm să ne spuneţi tovarăşe preşedinte, ce rol credeţi că ocupă natura in viata omului contemporan şi a copilului in special? — Oricînd, iar în zilele civilizaţiei tehnice de astăzi cu atît mai mult, natura contribuie la dezvoltarea ar­monioasă şi multilaterală a omului, îl face apt de muncă, îi dezvoltă vigoarea şi sănătatea, îl reconfor­tează, insuflîndu-i optimism, pros­peţime, tărie, elan. Natura este un nesfîrşit izvor al cunoaşterii. Cine nu păşeşte pe că­rările naturii pentru a pătrunde tai­nele ei este orb, cine nu aude şi nu simte freamătul ei este surd. Căci a cunoaşte natura înseamnă a cu­noaşte şi stăpîni universul, înseam­nă a fi puternic, conştient, capabil de acţiune. Natura este în acelaşi timp prilej de încîntare estetică, de trăire a unor sentimente superioa­re. Frumuseţea peisajului, armonia şi ritmul vieţii în mijlocul naturii sensibilizează şi înnobilează spiri­tul uman. De aceea arta, cultura, civilizaţia, datorează atît de mult naturii. Nu întîmplător, operele ne­muritoare ale poeziei şi literaturii, ale muzicii, ale artelor plastice au fost inspirate de natură. Ca să fii spirit integru şi supe­rior, ca să-ţi desfaci larg aripile cu­tezanţei şi cunoaşterii, ca să te simţi stăpîn pe tine însuţi şi încre­zător în forţa creatoare a gîndirii umane trebuie să cunoşti, să în­ţelegi şi să iubeşti natura. (continuare in pag. a 4-a) Cu faţa spre fereastra deschisă prin care pătrunde calm lumina naturală a zilei, o femeie citeşte o scrisoare. Este o scenă obiş­nuită, intimă, de interior, carac­teristică picturii ude gen», care a fost dezvoltată mai ales de şcoala olandeză de pictură. Artis­tul a ştiut să dea acestei scene — ca şi celorlalte interioare pe care le-a pictat — un farmec cu totul deosebit. Timpul pare a se fi oprit o clipă pe loc. Toate lucru­rile sînt parcă imobile, aşezate fiecare la locul lor intr-un echili­bru stabil — pină şi draperiile ne apar cu faldurile lor înţepenite. Şi, totuşi, întregul interior vi­brează. Lumina aurie a zilei scal­dă obiectele, chipul femeii, scri­soarea. Culorile capătă o deli­cată frăgezime. Contrastul a­­cesta dintre imobilitatea obiec­telor şi vibraţia culorilor, con­trast care dezvoltă pe un plan VERMEER VAN DELFT: FEMEIA CU SCRISOAREA (GALERIA DE ARTA DIN DRESDA) original tehnica clarobscurului, a întrepătrunderii dintre lumină şi umbră, constituie de fapt ca­racteristica tehnicii picturale a lui Vermeer Van Delft, conside­rat unul dintre marii color­işti ai lumii. Se cunosc astăzi foarte puţine date despre viaţa artis­tului care, curînd după moartea sa prematură, a fost dat uitării pentru multă vreme. Cercetătorii abia au identificat 35 de tablouri ale sale. Toate sînt însă capodo­pere înscrise la loc de cinste în secolul de aur al picturii­­ olandeze. y HORIA HORSIA / • // •* J / ■ *?V ■ / * / / f ' ■ // ifc* * f# / * / O m a* A - Фм srjr CUPON 3 SERIA A II-A ANTOLOGIE LIRICĂ LUCIAN BLAGA (1895-1961) Poet de o mare sensi­bilitate, cultivtnd mitul și privind lumea prin prisma unui filozof modern, Lu­cian Blaga aduce In lirica românească o notă cu totul originală, un timbru propriu. A scris mai mul­te volume de versuri (Poemele luminii 1919; In marea trecere 1924; Lauda somnului 1929; La cum­păna apelor 1933; La curţile dorului 1938; Mi­­rabila săminţă 1962) — In care cîntă natura, dra­gostea, marea simplitate a vieţii rustice. «Mirabila săminţă» este un ade­vărat imn dedicat naturii vegetale, germinaţiei, îm­plinirii. Lucian Blaga este de asemeni, autorul unor valoroase piese de tea­tru şi al unor lucrări de filozofie şi estetică­. înginind prin văi tăria sună ramul, sună glia. Focuri ard, albastre ruguri. Pomii simt dureri de muguri. Prinşi de duhul inverzirii prin grădini ne-nsufleţim. Pe măsura-naltă-a firii gindul ni-l dezmărginim. N­-am uitat, aprindem iară. Sub veşminte ne ghicim. Căutăm in primăvară un tărîm ce-l bănuim. Căutăm pămîntul, unde mutit să ne-alcătuim, ochi ca oameni să deschidem, dar ca pomii să-nflorim. "

Next