Cuvântul Liber, ianuarie 2004 (Anul 16, nr. 1-21)

2004-01-30 / nr. 20

nI. EXAMENUL DE ADMITERE LA UMF, PRIN HOTĂRÂRE DE GUVERN? în „Cuvântul liber" din 24 ianuarie a.c., am aflat despre conferinţa de presă a Partidului Umanist Român, din 23 ianuarie. Membrii PUR prezenţi şi­­au exprimat satisfacţia referitoare la poziţia adoptată de partidele politice mureşene (excepţia firească - UDMR. De fapt, poziţia unei grupări antiromâneşti şi nepartid nu mai contează!) în legătură cu H.G. nr. 1. 432/4 decembrie 2003, prin care se oferă locuri separate de admitere pe criterii etnice, pledând motivat şi vorba aceea - poziţie modern europeană, pe „principiile competenţei, ale concurenţei loiale, ale valorii..." PUR va propune tuturor partidelor politice din judeţul Mureş să înainteze Parlamentului României un memoriu de anulare „a hotărârii respective." La viitoarea masă rotundă nu vor fi invitaţi membri ai Senatului UMF. Asociaţia „Românilor Alungaţi" se raliază acestui demers absolut motivat şi care dovedeşte că mai există politicieni care nu acceptă a scoate la mezat ţara, mai ales Transilvania, aşa cum au dovedit-o de repetate ori domnii Iliescu, Năstase şi cetele de torenţi ai lor, prin încheierea de protocoale care ating onoarea naţională. Să judecăm cu calm şi argumentat, adică ardeleneşte. Procesul neîntrerupt de maghiarizare a românilor din foarte multe localităţi transilvane, după 1989 a ieşit din conul de umbră şi a trecut în zona „modelelor străine", am mai scris despre această „legalizare" a acţiunilor antiromâneşti. Ni se aduc spre exemplificare modele străine, în afară de „modelul ungar" al rezolvării, să nu zic al dizolvării minorităţilor. Acest demers obraznic şi nemeşesc se face şi prin coparticiparea infracţională naţională a PSD-ului. Numai prin purificare etnică se poate aduce în faţa opiniei publice internaţionale argumentul lor ca fiind nu numai majoritari, dar şi exclusiv locuitori ai multor localităţi din Ardeal, unde cândva românii reprezentau elementul de continuitate neîntreruptă a poporului român în vatra străbună. Cum se răspunde la aceste agresiuni? Plecarea în bejenie, deoarece autorităţile se prefac că nu văd şi că nu aud suferinţa celor obligaţi să plece din România în România. Personal aş pune altfel problema acestor separatişti, chiar dacă m-ar acuza de xenofobie şi naţionalism sau de extremism. Numai românul este extremist şi apelează la o „retorică naţionalistă", iar ei care sapă la temelia statului român naţional sunt supermoderni şi invocă stupid nu ştiu ce modele şi articole din legislaţia europeană. Elevii români sunt izgoniţi din şcoli, dar elevii maghiari de la secţia română se simt în continuare bine şi este absolut normal să fie aşa. De asemenea, cadrele didactice, chiar dacă nu comunică corect în limba română nu au fost somate să plece de la secţia română şi acest lucru ni se pare absolut firesc, cu excepţia celor care îşi manifestă deschis ura faţă de români. Să dau un exemplu. O profesoară de chimie de la un liceu topliţean a declarat că elevii români sunt tâmpiţi şi astfel se explică notele acestora. Românul rabdă, dar şi răbdarea are o limită. Ajungând la învăţământul superior, absolvenţii liceelor ungureşti (când se vor înfiinţa şi licee secuieşti, pentru a-şi legitima denumirea ţinutului?) au posibilitatea de a urma linia română şi cea în limba maghiară. Iarăşi un lucru bun, dar sunt dezavantajaţi candidaţii care au absolvit secţia română. Domnilor responsabili de aceste anomalii, nu-mi vine să cred, după 6 ani, că la admiterea de la Cluj-Napoca, pentru minorităţi, media de admitere a fost cu mult mai mică la Facultatea de Drept, de pildă. Pe ce criterii se iau aceste decizii? Domnilor de la PSD, cu competenţe vremelnice întru distrugerea învăţământului prin atâtea şi atâtea experimente, nu mai aveţi luciditatea de a vă opri, şi pentru a lua decizii aberante invocaţi formule magice, ca „legislaţie europeană", „UE" ş.a.m.d. Noi, europeni prin naştere şi vocaţie spirituală trebuie să intrăm în comunitatea europeană în mod demn şi nu ca nişte milogi. Aşa ar fi trebuit să administraţi România, ca să fim rugaţi a intra în această comunitate. Despre acestea, cu alt prilej. BONIFACIU ARDELEAN, Covasna ! Mare e grădina Ta, Doamne... ...şi feluriţi mai sunt şi slujitorii Tăi! Unii au fost gata să predice până şi necuvântătoarelor, precum Sfântul Francesco d'Assisi, pe când alţii se retrag în pustie să-şi ducă viaţa în neîncetată rugă şi singurătate, fără să vadă chip de om. Unii iau toiagul pribegiei şi trăiesc din mila drept-credincioşilor, iar alţii slujesc în catedrale fastuoase, pline de podoabe scumpe. Unii sunt îngăduitori cu toate credinţele, pe când alţii au ţinut într-o mână crucea, iar în cealaltă sabia, în vremea cruciadelor, sau i-au ars pe rug întru slava Ta pe eretici. Şi toţi au fost şi sunt prea bine văzuţi de mai marii lor şi prea plăcuţi înaintea feţei Tale şi chiar şi-au găsit câte un locşor în calendar, ba chiar având în dreptul lor măcar o cruce cu negru. Când însă preoţii se apucă de politichie, nu prea ştiu cum îi judeci, Doamne, în mare milostivenia Ta, dar ştiu că superiorii lor sar ca arşi că preotul nu trebuie să se înscrie în vreun partid. Şi simt îndată probozirea, asemeni celor patru preoţi din judeţul Cluj, înscrişi în PRM, care numai de bunăvoinţa Sfinţiei Sale episcopul Clujului şi Feleacului nu se mai bucură. Ei, dacă fac politică „pe linie”, cum „se cere" şi „cu cine trebuie" şi „pentru cine trebuie", îndemnând enoriaşii să (şi cum să) voteze, ba la alegeri, ba la câte vreun referendum ca cel din toamnă, se schimbă povestea şi nimeni nu-i ia de sutană că se amestecă în cele lumeşti!... Dar culmea „blasfemiei" e să aibă îndrăzneala să-şi critice superiorii! Atunci chiar că nu mai încape îngăduinţă şi musai îl paşte pe slujitorul său suspendarea sau chiar caterisirea, cum a păţit-o odinioară „popa Smântână" care, dacă n-a făcut cine ştie ce carieră în lumea clericală, în schimb a lăsat un nume nepieritor în istoria literaturii noastre, e vorba, bineînţeles, de sfătosul povestitor Ion Creangă. în zilele acestea au constatat că sabia taie capetele neplecate doi preoţi din Ţinutul Făgăraşului, daţi afară din parohii pentru că au avut limba prea „ascuţită" şi care au ajuns, în disperare de cauză, să meargă „cu jalba-n proţap" tocmai la Patriarhia Română, la Bucureşti, unde au de gând să facă şi greva foamei până când li s-o face dreptate... într-adevăr, încurcate şi pline de neprevăzut sunt căile Tale, Doamne! Prof. drd. ALEXANDRU CIUBÎCĂ Sursa de informaţie: Radio Târgu-Mureş, emisiunea de dimineaţă, 28 ianuarie 2004 (ştirile orele 6 şi 8). CUVANTIL­Or VINERI, 30 IANUARIE 2004 LOVITURĂ DE STAT SAU REVOLUŢIE? (X) La capătul acestui excurs, plecând de la alternativa dilematică cuprinsă în titlu, nu am intenţionat să relatez aspecte auzite de la alţii sau apelând la documente numeroase pe care le deţinem, din anumite motive care nu sunt greu de înţeles, îmi cer îngăduinţa de a formula câteva concluzii, unele sub formă de enunţuri interogative. Fiecare am trăit într-un anumit loc o frântură de realitate a ceea ce s-a petrecut în urmă cu 14 ani. Trăirea directă şi nealterată de timp este un adevăr care nu poate fi infirmat. încercarea de sinteză la nivel naţional nu a fost întreprinsă. Oare de ce? Cine se opune cunoaşterii şi aflării adevărului petrecut şi cel pe care unii încearcă să-l inducă în conştiinţa naţională? Parţial am sugerat răspunsul. Cu prilejul festiv nu s-a spus nimic despre alungarea românilor din cunoscutele zone româneşti în care se doreşte şi se înfăptuieşte purificarea etnică. Fenomenul reprezintă avanmersul spre încercările de autonomizare etnică a unor teritorii româneşti. De asemenea, este condamnabilă apatia organelor statale şi numai în faţa unor demersuri care subminează unitatea naţională, în alte zone europene nu s-ar permite asemenea încercări. Pentru mine este mai mult decât suspectă poziţia celor două instituţii naţionale, Academia Română şi Biserica Română. Cum poate fi considerată atitudinea pasivă faţă de evenimentul aniversat şi faţă de actuala faţă a României? Până când se mai pot face experienţe de suportabilitate a incredibilului nivel scăzut de viaţă al poporului român şi discrepanţa cu luxul şi desfrâul vampirilor care se scaldă în huzur şi, culmea, unele canale TV concurează întru a populariza aceste specimene care nu mai cunosc limite. Totul trebuie să le fie aservit, începând cu Justiţia, până la presă. Ţin din adâncul minţii şi al sufletului să-i felicit pe veritabilii jurnalişti-bărbaţi care nu se lasă intimidaţi de ameninţările mahărilor, ziarişti de prestigiul moral al lui Cornel Nistorescu şi unele încrâncenate publicaţii din provincie care nu cunosc teama de minciună şi fals, stigmatizându-le, aş da exemplu, „Cuvântul liber", care îşi merită titulatura de „ziar independent", în timp ce neamul suferă de obidă şi acceptă în permanenţă valul de scumpiri, clasa politică şi acoliţii ei organizează escapade de a-şi descărca chemările arhaice şi sălbatice din adâncurile fiinţei, ne referim la o ultimă vânătoare, al cărei regizor este ministrul Ilie Sârbu. Chiar aşa de păgân să fie visul de a organiza o vânătoare între Crăciun şi Anul Nou? S-a primit un semn nu prea greu de decodificat. Vânătoarea le-a oferit un prilej adecvat de a-şi satisface fără oprelişte simţul primar, ucigaş. La vânătoare, la volanul maşinilor luxoase, în modul de a guverna, încât oameni mor de frig şi de foame, de boli şi din lipsă de medicamente etc. Faţă de aceste realităţi, instituţiile amintite mai sus refuză obstinant, să se pronunţe. Cum se poate motiva gestul? Să fie neputinţă, teamă sau aprobare tacită? De la expediţia cinegetică nu a putut lipsi premierul, dornic de a ocupa fotoliul de la Cotroceni. Câtă nepăsare şi aroganţă afişată, câtă exprimare, adesea contradictorie şi câtă atitudine zeflemitoare, atribute comportamentale neschimbate, din 1996, când l-am cunoscut cu ocazia primirii delegaţiei oficiale a Asociaţiei Românilor Alungaţi. La sfârşit, ne-a dat şi un sfat: „Aveţi grijă ca PUNR să nu vă folosească drept carne de tun” în alegerile care se apropiau. Dacă vom vota cu PDSR-ul, ne va ajuta cu lemne ca să ne construim case. Bietul înalt demnitar atât şi nimic mai mult a înţeles referitor la acţiunea maghiarilor şi secuilor de a-i alunga pe români, până atunci consideraţi toleraţi. Ce a urmat se ştie. Pactul cu diavolul pentru a se menţine la putere. Ce va urma în acest an electoral vom vedea. E momentul ca românii să se deştepte cât încă nu este prea târziu, pentru a ne salva de la cota de viaţă ce ameninţă substanţa existenţei naţionale româneşti în spaţiul modern european. Cu speranţă şi încredere! BONIFACIU ARDELEAN. I­ ­JLMult e dulce și frumoasă... ” Covasna. Anul electoral Campania electorală este în plină desfășurare. Ne propunem să discutăm unele cuvinte privitoare la acest eveniment politic. Substantivul vot: adeziune dată în cadrul alegerilor. Sunt expresii în care figurează acest cuvânt. Vot de încredere sau de neîncredere - vot prin care parlamentul aprobă sau respinge politica guvernului ori un act al acestuia. Drept de vot: drept al alegătorilor în alegeri, sufragiu (accentuat pe „a"). Vot de blam: sancţiune prin care se dezaprobă o acţiune, o atitudine etc. a cuiva, membru al unei colectivităţi. Etimo­nul este latinescul votum, cu sensul: făgăduială făcută zeilor, juruinţă. De la votum, în latină este votim­s, cu înţelesul: făgăduit zeilor printr-o juruinţă, în limba română, votiv, despre inscripţii, care exprimă o făgăduinţă solemnă (faţă de divini­tate), hărăzit, închinat divinităţii. Tablou votiv, fragment dintr-o pictură murală (bisericească),înfăţi­şând pe ctitori, de obicei cu minia­tura bisericii în mâini. A vota - a alege prin vot, a da cuiva votul. Votant - persoană care votează. Mai este şi substantivul votare, învechit votaţie. Ne amintim nedumerirea Cetăţea­nului Turmentat din comedia „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale: „Da' eu cu cine votez?" în situaţia de turmentare demagogică suntem şi noi, marea majoritate a alegă­torilor, votanţilor. Vorba unui ziarist: „E mare cererea de cetăţeni turmentaţi". Din recuzita alegerilor face parte şi urna, plural urne, cutie în care se introduc buletinele de vot, numerele unei loterii. Sensul principal al urnei, vas în care se păstrează cenuşa morţilor incineraţi. Şi urnă, cu sensurile actuale, este în latină, urna. M. Eminescu foloseşte cuvântul urnă în context figurat: „Vedeţi cum urna creapă, cenuşa reînvie,/ Cum murmură trecutul cu glas de bătălie". Cu sensul cutie de loterie: „Deşi trepte osebite le-au ieşit din urna sorţii,/ Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta (a lunii - n.n.) şi geniul morţii". Terminarea timpului prevăzut pentru votare, în limbajul Cetăţeanului Turmentat: „Nu mai e vreme... se-nchide alegerea". Poate ar fi cazul să se închidă şi unii aleşi. Când e vorba de alegeri, data fixată pentru alegeri e numită primul tur. Dacă este cazul, la două săptă­mâni, este fixat turul al doilea. Există alegeri de senatori pentru Senat şi deputaţi pentru Camera Deputaţilor. Senator se accentuează pe „o" şi nu cum este rostit greşit pe „a", în latină senator se accentuează pe „a", este derivat de la senatus, care are sensul propriu: consiliul, sfatul bătrânilor, este derivat de la senex, bătrân. Un sens învechit al lui deputat era: persoană aleasă și trimisă într-o misiune importantă, delegat, sol. Elector - persoană care are calitatea de a vota, totalitatea electorilor formează electoratul. Etimonul este latinescul eligere care avea sensul de a alege. Eligibil - persoană care întruneşte condiţiile spre a fi ales într-o funcţie sau într­­un organ reprezentativ. Scrutin, pluralul scrutine, accen­tuat pe „i" nu pe „u"; mod de alegere a deputaţilor şi a senatorilor; alt sens: totalitatea operaţiunilor pe care le implică exercitarea dreptului de vot. Am trecut în revistă doar câteva cuvinte de care, ca votanţi, să fim cunoscători. Şi, cu cine votăm? T.A. ENĂCHESCU

Next