Cuvântul Liber, octombrie 2007 (Anul 19, nr. 192-213)

2007-10-10 / nr. 198

COTIDIAN MURESEAN DEMOCRATIC SI INDEPENDENT MIERCURI, 10 OCTOMBRIE 2007 • AMIL XIX, M­L 100 (4.022) • 16 PAGINI, 50 BANI.­­ C­ t:t­tT­0tzw.\t. jjMODUL IN CARE ISI TRATEAZA ANIMALELE­­ DA MĂSURĂ UNEI NAŢIUNI­ onform Mediafax, marţi, la Paris, cu ocazia prezentărilor colecţiilor pret-à-porter care includ ţinute realizate din blănuri, patru militanţi din cadrul PETA - fundaţia americană pentru protecţia animalelor­­ au defilat goi, cu corpurile pictate reprezentând o vulpe, un raton, un iepure şi un râs. „Nu blănurilor! Nu torturii! Nu suntem paltoane!" - au scandat manifestanţii adunaţi în piaţa Palais Royal din inima capitalei franceze. „Modul în care îşi tratează animalele dă măsura unei naţiuni" - spunea Mahatma Gândi! în citadela de reputaţie naţională (şi nu numai) a UMFTârgu-Mureş, nu există secţie de medicină veterinară. Probabil, nu pare rentabil! Mai mult, niciun cabinet particular din oraş - deşi sunt numeroase! - nu dispune de vreun ecograf ori de aparatură Roentgen pentru animale, iar, în absenţa vreunui laborator de profil, pentru analizele de maximă urgenţă, posesorii de animale sunt nevoiţi să recurgă la metode mai puţin... ortodoxe. După cum se ştie, animalul bolnav nu are acces în clinica pentru... bipezi! Pentru situaţii disperate, cea mai apropiată adresă este... la Cluj! în cazul în care un animal moare în oraş, cum legea nu permite înhumarea cadavrelor în spaţiu public şi, din câte cunosc, nu există nici crematoriu în acest scop, singura soluţie rămâne... codrul des! Municipiul cu pretenţii... europene de pe Mureş nu dispune de niciun spaţiu funcţional destinat animalelor de companie, singurul „parc" anume construit cândva - în imediata vecinătate a unui loc de joacă pentru copii - fiind imediat dezafectat de amatorii de fier vechi, care i-au furat porţile, în Târgu-Mureşul - capitală a farmaciilor şi rai al farmaciştilor, dar nu întru sănătatea şi bunăstarea locuitorilor accesul în spaţiul... verde public este interzis doar patrupedelor. (în acest scop, unele bipede „radicale" împănează iarba verde de acasă cu oase fierte în sobă ori cu seringi de unică folosință - evident folosite nu pentru vaccinuri - rara avis -, ci pentru inducerea sloganului... „Să trăiţi bine!"). MARIANA CRISTESCU* (Continuare în pag. a 3-a) * Lumânări şi flori pentru victimele Holocaustului Ziua Holocaustului, comemorată ieri la Târgu-Mureş, a reflectat îndeaproape spiritul evreiesc: reverenţă faţă de divinitate, dar şi consideraţie faţă de înaintaşi, victime ale lagărelor de concentrare naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ceremonia desfăşurată la Sinagogă a debutat cu intonarea Imnului naţional al României, urmat de Imnul HaTikva al statului Israel. Rugăciuni pentru statul român şi cel evreu au fost înălţate în timpul serviciului divin condus de preşedintele comunităţii evreieşti din Târgu- Mureş, domnul Alexandru Ausch. Târgumureşenii Leb Martin, Genad Eugen, Fodor Bertalan, Marta Marmon, Deutch Eva şi Weiss Alexandru, supravieţuitori ai lagărelor ALEXANDRA CRISTESCU (Continuare în pag. a 3-a) PROCESUL „COCOŞEILOR” SAU „SĂRACU­’ ” PATRICIU! Văzându-l îmbrăţişând grămada de galbeni, peste care s-a prăbuşit şi zăcea în agonie, Leana, nepoata lui Hagi Tudose, celebrul personaj din capodopera cu acelaşi titlu a lui Delavrancea, exclama: „Săracu’, ce bogat este!". Refe­rindu-se la harpago­nul mort şi îngropat în bani, un alt perso­naj folosea tot cuvântul de compătimire „săracu’ ”. Am recurs la cele două ipostaze, tocmai pentru a reda comicul de situaţie într-un anumit context, cu trimitere la miliardarul Rompetrol, Dinu Costache Patriciu. Evident, el nu are direct nimic comun cu Hagi Tudose. Doar anumite metehne ale omului bogat, cam întot­deauna nesătul, îl pot apropia. Iar dacă nu l-am fi văzut ieşind atât de nemulţumit din sala de tribu­nal, numită şi a „paşilor pierduţi", _________ aceste rânduri nu ar mai fi apărut. Despre ce-i vorba? Miliar­darul Rompetrol, la ora actuală cel mai bogat om din România, este în proces cu BNR. Care-i motivul? Dinu Costache Patriciu susţine că bunicului lui, Romulus Popescu, arestat prin LAZĂR LĂDARIU (Continuare în pag. a 3-a) SECVENŢA LU HAOS­­ CA PEŞTELE ÎA APĂ! Sunt puţini şefi de stat cărora le place la nebunie să aşeze liderii, partidele politice pe pro­pria tablă de şah a politicii. Acesta este (aţi ghicit, probabil!) Traian Băsescu, ins căruia echidistanţa, stabilitatea politică i se par o uriaşă gogoriţă care îi provoacă hohote de râs şi coşmare apă­sătoare. Setea de putere l-a făcut să uite de promisiunile făcute în campanie, el contribuind, dimpo­trivă, decisiv, la starea deplorabilă în care se găseşte scena politică. GHEORGHE GIURGIU (Continuare în pag. a 3-a) » La Biblioteca Municipală »Petru Maior din Reghin wf Al wir Iti Al Wi KP If|| fîi* Ipl Al I2A»U KM NMM'MHhNBM 'VTHIwM VN MMI Vineri, 12 octombrie 2007, ora 17, va avea loc, la Biblioteca Municipală „Petru Maior" din Reghin, lansarea cărţii bilingve de poezie „Şi Dumnezeu suspină" („Even God sighs") a Magdalenei Dorina Suciu. Despre noua carte a poetei (apărută la Editura „Crite­rion", versiunea în limba engleză­­ de Olimpia Iacob, cu ilustraţii de Mariana Şerban, editor Gabriel Stănescu), vor vorbi scriitorii Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Laurian Stănchescu. (OBSERVATOR) ÎN TIMP CE UNII SE ÎNTREC ÎN A MURDARI ORAŞUL, ALŢII DEPUN STRĂDANII PENTRU MENŢINEREA CURĂŢENIEI Pentru a stimula cetăţenii în a menţine ordinea şi curăţenia în cartiere, Primăria municipiului Târgu- Mureş a lansat, în urmă cu câţiva ani, o întrecere prin care, între altele, urmăreşte şi dezvoltarea simţului civic al cetăţenilor, care, astfel, trebuie să devină conştienţi de necesitatea menţinerii unui climat civilizat în oraş. Dacă, de regulă, ne întâlnim la tot pasul cu manifestări contrare civilizaţiei urbane, cu mucuri de ţigări aruncate pe jos, aşişderea cu diverse pungi din care s-au consumat alimente, cu butelii de plas­tic zăcând mai mult pe lângă coșurile stradale decât în coșuri, cu vehicule din al căror habitaclu răsună strident, cu decibelii difuzoarelor la maximum, de cele mai multe ori, o „muzică" plăcută unora, îndeosebi manele, şi lista poate continua, cu unii locatari care, pur şi simplu, aruncă gunoiul menajer pe fereastra bucătăriei, sunt şi cetăţeni care ţin, cu adevărat, ca oraşul în care trăiesc să arate curat civilizat, ordonat Eforturi în acest sens depun şi preşedinţii de asociaţii de proprietari, conştienţi că de activităţile lor depinde, în mare măsură, imaginea cartierului. La competiţia dintre cartierele târgumureşene, lansată de către Primărie, „Natură pentru viaţă", TARFIN TODEA (Continuare în pag. a 15-a) Sunt peste 35.000 ca el. ING FOND DE PENSII SA Şi toţi ştiu pensie obligatorie. lună acum la 0.800.390.800 şi află totul pensia obligatorie de la Consultantul­­« TNG­Ăi) Of ioteca judeţean! M­U R­ESi

Next