Cuvântul Liber, ianuarie 2009 (Anul 21, nr. 1-21)

2009-01-14 / nr. 8

MIN­HIHI, 14 I.WI AHK­. Î(KW) « AXUL XXI, J\R. 8 (4.942) » 13 PAGINI, 60 BANI. ) * i:/»u«)iii.ii . „IDEOLOGIILE NE SEPfîRă VISELE SI SUFERINTfi NE APROPIE" în loc de motto, o știre culturală. r­­ste al cincilea an de când la „Bulandra " se joacă «Scaunele», L. un spectacol impresionant de teatru absurd, bazat pe textul omonim scris, în anul 1952, de Eugen Ion­escu. Din distribuţie fac parte Oana Pe­le­a şi Răzvan Va­silesc­u. Marţi, 13 ianuarie, şi miercuri, 14 ianuarie 2009, sunteţi aşteptaţi la spectacol, la Sala „ Tom­a Caragiu", de la ora 19. De ce scriu despre Eugen Ionescu (Ionesco)? Scriitorul însuşi ar fi ripostat: „Nu este răspunsul cel care luminează, ci întrebarea "! Iar întrebarea îl propulsează în existenţa noastră diurnă, în care se regăseşte la fel de actual şi acum, la centenarul naşterii. Cum şi de ce? Poate pentru că, şi în zilele noastre, „Toată lumea vrea să dirijeze pe toată lumea. Toată lumea se împotriveşte să fie dirijată de toată lumea. Astfel se stabileşte un echilibru cel puţin dinamic "! Scriitor de geniu, afirmat, iniţial, în cultura română şi apoi în cea franceză, cel care a scris, între multe altele, „Scaunele", „Cântăreaţa cheală", „Rinocerii", „Lecţia", pentru a aminti doar câteva dintre cele mai cunoscute dintre creaţiile sale dramatice. Eugen Ionescu s-a născut la 26 noiembrie 1909 în oraşul Slatina. Tatăl său era român, avocat cu studii juridice făcute la Paris, iar mama - franţuzoaică, de religie luterană. Viitorul scriitor a urmat primele clase şcolare în Franţa, şi-a continuat instrucţia în România, la Colegiul „Sf. Sava" din Bucureşti, devenind ulterior student şi licenţiat în filologie modernă al Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti. Pentru o scurtă perioadă de timp, în capitala României, a fost profesor de limba franceză. Peste ani, avea să devină membru al Academiei Franceze. MARIANA CRISTESCU (Continuare în pag. a 3-a) Foto: ADI COCO ( 1? iarnă, e frig și e pustiu... ) ----------- 3 x Tot poporul plăteşte! Pieţele financiare ale lumii sunt răvăşite de cele mai puternice furtuni şi, mai ales, de cea a Statelor Unite ale Americii. Viteza şi forţa uraganului au doborât la pământ cele mai mari firme de pe Wall Street, făcându-i pe investitori să nu mai aibă încredere în nimeni pentru a investi într-o activitate cât de cât sigură. E foarte greu de a gândi şi aplica o strategie, de a da o direcţie bună economiei. Specialiştii în domeniu susţin că „direcţia în care va merge economia depinde decisiv de efectul măsurilor fiscale şi monetare fără precedent luate de autorităţi pentru a calma turbulenţa". Deci, redresarea dezechilibrelor va dura destul, ca timp, chiar ani de zile, până se vor elimina debitele cu probleme din sectorul financiar. Măsurile de acordare a creditelor devin tot mai restrictive, mai ales pentru construcţia de case, cumpărarea de autovehicule şi bunuri de valoare ridicată. La acestea trebuie adăugate creşterea numărului persoanelor ajunse la vârsta încetării activităţii, al pensionarilor existenţi şi al celor care rămân fără locuri de muncă (se estimează că numărul acestora va depăşi 1,5 milioane în 2009), ca urmare a falimentelor firmelor de toate mărimile, mai ales a celor mici şi mijlocii (SRL-uri) care supravieţuiesc din adaosul comercial obţinut din revânzarea mărfurilor alimentare şi industriale aprovizionate din supermarketuri. Pentru a face faţă creşterii numărului celor asistaţi şi „întreţinuţi" de stat prin tot felul de subvenţii, ajutoare băneşti, guvernanţii vor trebui să aplice măsuri nepopulare, de economisire a banului public (eliminarea risipei de orice fel, ceea ce a şi început să facă Guvernul Boc), iar populaţia trebuie să consume doar cât îi permite punga, nu cum a procedat până anul trecut când peste un milion de persoane s-au IO­AN HUSAR (Continuare în pag. a 3-a) „Porni Luceafanul...” (ed. a XXIII-a), la Biblioteca Judeţeană . Cu gândul la Mihai Eminescu, sub genericul „Porni Lucea­fărul(ediţia XXIII), la Biblio­teca Judeţeană Mureş se vor organiza două momente dis­tincte. Astfel, vă invităm joi, 15 ianuarie 2009, ora 1030, la meda­lionul literar-muzical „Universul Eminescu", organizat la Secţia de Artă (în clădirea Bibliotecii, Teleki-Bolyai). Activitatea este realizată în colaborare cu elevii clasei a ll-a de la Şcoala Gene­rală nr.2, îndrumaţi de doamna învăţătoare Zita Rusu. Elevii vor participa la un concurs de creaţie şi un concurs de recitări din poeziile marelui poet, sub îndrumarea doamnei bibliotecare Anica Masca, de la Secţia pentru (Continuare în pag. a ll-a) ! Ape tulburi şi săbii scoase în PSD! Retragerea sprijinului politic (la nicio lună de la investire!) ministrului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Oprea, de către Biroul Per­manent Naţional al PSD, a tulburat apele so­­cial-democrate, destabilizând abia încropită alianţă guvernamentală. Cei dintâi care au sărit să-l apere pe Gabriel Oprea au fost Mitrea, Oprişan, Onţanu, Rus, Dâncu (ultimii doi din „Grupul de la Cluj"), urmaţi de membrii organizaţiei PSD Ilfov, al cărei preşedinte este. A doua zi, ei au protestat, vehement, în faţa sediului central al PSD. După cum se ştie, mărul discordiei l-a constituit numirea în fruntea DGIPI, important serviciu de informaţii al Ministerului de In­­­terne, a generalului Virgil Ardelean (care a mai ocupat această funcţie în perioada 1998- 2007), considerat omul lui Băsescu, apropiat grupului pesedist reformator de la Cluj. Adrian Năstase încerca să descâlcească ghemul scenariului şi al jocurilor de culise, afirmând că totul s-ar fi făcut pe baza unei înţelegeri pe filiera­ Oprea - Boc - Băsescu, totul, în lipsa lui Mircea Geoană, preşedintele PSD, aflat atunci în America. Rămas fără sprijin politic, Gabriel Oprea n-a avut încotro şi şi-a depus demisia, în declaraţia, demnă şi bărbătească, prin care îşi dădea demisia din funcţia de ministru LAZĂR LĂDARIU (Continuare în pag. a 3-a) LECŢIA DE DEMNITATE 1 La decernarea distincţiilor „Zece pentru România", de la sfârşitul anului 2008, a existat un moment de uriaşă încărcătură emoţională, probabil trecut de unii cu vederea, în faţa „primarului" Americii, cum este denumit dom­nul Giuliano, gospodarul nr. 1 al New-Yorkului pe timpul atacului terorist din acel blestemaţi­ sep­tembrie, în faţa celor mai mari artişti, spor­tivi, scriitori, oameni politici din România, invitat de onoare la festivitate, pe scena Ateneului Român au urcat sal­vatorii, acei mineri, oameni cura­joşi care în urma exploziilor din subteranul de la mina Petrila, din luna noiembrie 2008, n-au pre­cupeţit nimic, intrând în mină, riscându-şi propria viaţă, pentru a aduce la suprafaţă ortacii care au avut şansa să scape şi pe tovarăşii de suferinţă şi de muncă, morţi în abataje, în picioare, cu lacrimi în ochi, cei prezenţi în sala Ateneului Român, i-au acoperit cu aplauze îndelungate. Oameni simpli. Oameni modeşti. Dar ce oameni! Monumentali în modestia lor. lată ce spunea, cu acele cuvinte simple, uluitoare însă, unul dintre ei: „Cinstea pe care ne-o faceţi este o pălărie prea mare pentru noi! Acolo, în faţa ame­ninţării şi a morţii, am avut mai mult curaj ca acum." Şi mai rostea omul acela ceva demn de reţinut: „Se spune: «Capul plecat sabia nu-l taie!». Să ne învăţăm copiii să nu-şi plece capul! Să fie mândri că-s români!". De pe scena Ateneului Român, el spunea toate acestea unei întregi Românii. Salvatorul se referea, cu alte cuvinte, la ver­surile lui D. Bofintineanu: „Capul ce se pleacă paloşul nu-l taie, / Dar, cu umilinţă, lanţul încovoaie! / Nimeni nu e în lume mai dispreţuit,/ Decât cel ce poartă jugul mul­ţumit". Adică, atunci „când poţi merge, de ce să te târăşti?". Ce lecţie civică de demnitate şi de verticalitate! S-a auzit, oare? LAZĂR LADARIU eSECVENŢAP Dezamăgiri de alegător... „Nu ţi-e ruşine?” Care ruşine...? Când eram mici, părinţii spuneau, câteodată: „Nu ţi-e ruşine?" Era o pedeapsă mai gravă decât bătaia, afecta eul moral. Asta era atunci, cu mulţi ani în urmă. Acum? Ruşine? Să fim serioşi. Deşi, pe vremuri, ruşinea sau pudoarea îmblânzea moravurile, con­struia civilizaţia, iar rudele ei apropiate erau demnitatea şi onoarea, toate acestea lipsesc... cu desăvârşire. Poţi spune că ai vreo „doză" de ruşine, câtă vreme: 1) în campania electorală declari că măreşti salariile şi pensiile, iar, după ce te-ai văzut cu sacii-n căruţă, spui că „nu sunt bani la buget"?; 2) Foşti parlamentari care nu au mai fost aleşi, dar care susţin că „nu mai au din ce să trăiască!" (vedeţi-le decla­raţiile de avere), cer să primească trei indemnizaţii brute (aproximativ, 5.000 lei, lunar, timp de trei luni)?; GHEORGHE GIURGIU (Continuare în pag. a 3-a) tBiblioteca Judeţeană

Next