Cuvântul Liber, decembrie 2010 (Anul 22, nr. 237-257)

2010-12-03 / nr. 238

r­e. ........................... CINE ÎȘI are ISTORIA? D­eci, rușii învingători, cu cel mai mare procentaj, în alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova! Uluială? Dezamăgire? Frustrare? Indiferenţă? Deznădejde? Neimplicare? Trădare? Sau toate la un loc?! Să se adeverească, într-atât, oare, cuvintele lui Nicolae Iorga despre uitare? Cei care își uită istoria să merite să o repete? Se pare că marele istoric avea dreptate. Suntem un neam care uită uluitor de repede! Ce se întâmplă la Chișinău, în Basarabia, „sora noastră cea mezină", „furată, trădată mereu" din 1812 încoace?! Să fi uitat basarabenii jalea şi revolta din „Doina" lui Mihai Eminescu? Să nu vadă veşnica viclenie a fostului „jandarm al Europei", care, pe înaintemergătorii celor ce i-au votat aşa cum s-a văzut, i-au supus unor suferinţe şi jertfe inimaginabile? Să nu fi auzit de harapnicul şuierător căzând năprasnic pe spatele unei Basarabii înrobite, lovind tocmai în matca păstrătoare a limbii şi a obiceiurilor strămoşeşti? Cine, oare, dacă nu ruşii, au fost cei care-i luau pe fraţii basarabeni, deloc cu „priglaşenie" (invitaţie), de la casele lor, în puterea nopţii, încărcaţi în vagoane de vite şi duşi, cu săptămânile, fără apă şi hrană, la mii de kilometri depărtare, să închidă ochii, să fie daţi spre odihnă veşnică ţăranii străine, dincolo de Cercul Polar, prin gulagurile din Kolâma, Vorkuta şi Magadan?! Pentru cei mai mulţi, calea a fost fără întoarcere, albind cu oasele lor drumurile şi şanţurile în acel prelungit „Pahod na Sibir". Urmaşilor lor, asupritorilor, le-au dat unii, duminica trecută, voturile din noiembrie! LAZAR LADARIU (Continuare în pag. a 3-a) Veşti din Basarabi Aniversarea Marii Uniri a început la Chişinău Asociaţia Veteranilor de Război 1992 Tiras- Tighina şi Mişcarea Naţional-Creştină Noua Dreaptă au depus flori în dimineaţa de 1 Decem­brie şi au păstrat un moment de reculegere la mormintele depu­taţilor Sfatului Ţării din Cimitirul Central de pe strada Arme­nească din Chişinău, cu ocazia aniversării Marii Uniri din 1918, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele Asociaţiei Tiras-Tighina, Anatolie Caraman, s-a declarat mulţumit că,într-o asemenea zi importantă din punct de vedere (Continuare în pag. a 3-a) (M.C.) p VOLKSBANK RomAnia Depozite în RON PLATINUM EXTRA scadente la 6 luni, cu dobânda de­­ 7,5% pe an Pentru informaţii suplimentare, Colindele izvor Sde spiritualitate creştină ^ (Citiţi în pag. a 6-a 1 !! Acum, când se împlinesc 92 de ani de la înfăptuirea marelui act al dreptăţii istorice - Unirea Transilvaniei cu România -, biruit-a gândul să reliefez câteva dintre amintirile urmaşilor acelor oa­meni minunaţi din Valea Gurghiului care au participat la evenimentele din toamna anului 1919. Gheorghe Urlăcan (1888- 1941), născut la Sânpetru de Câmpie, după absolvirea Şcolii Normale din Năsăud este numit învăţător la Hodac. Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial este dus pe front în armata austro-ungară, în Munţii Tirol şi Trieste. Dezertează şi se întoarce în Hodac, unde, împreună cu învăţătorul Toader Buznea şi cu alţi patrioţi din Reghin, ca Ariton Popa, Augustin Cheţan, Ioan Harşia, pregătesc mulţimile pentru 1 Decembrie 1918. Profesor DUMITRU HUSAR­U (Continuare în pag. a 5-a) ^ în România, nici măcar ierarhiile protocolare nu sunt respectate?! întrebarea care stăruie pe buzele şi în mintea româ­nului a fost, miercurea trecută, la 1 Decembrie: „De ce nu a participat, tocmai preşedintele României, domnul Traian Băsescu, la o SECVENŢA festivităţile prilejuite de Ziua Naţională a României?". A avut, cumva, alte priorităţi înaintea Zilei Naţionale, de pildă cum ar fi vizita inopinată în Afganistan? Ce spune românului escala de LAZĂR LADARIU (Continuare în pag. a 3-a) B­i­b ! Îous,ca J­u­c­ă­t­e­a­n­u ’ - COTIDIAN MUREȘEAN DEMOCRATIC SI INDEPENDENT ( VIMÎ1U, 3 DECEMBRIE 2010 • ANUL XXII, NR. 231 (5.427) • 16 PAGINI, 1 LEU. ) V------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- Tőkés: „Ziua Naţionala a României este zi de doliu pentru maghiari"... A ajuns vicepreşedintele Parlamentului European la propunere ungurească şi cu trădarea românească a europarlamentarilor PDL... Iată ce declara popa Tőkés, la 1 Decembrie 2010: „Ziua Naţională a României este zi de doliu pentru maghiari". Şi Guvernul neputincios de la Bucureşti nu-l aruncă peste graniţă, să bocească în patria lui-mamă, împreună cu alţi plângăreţi de prin Parlamentul de la Bucureşti, declarându-l persona hion grata! Nu-i nimic, vin alegerile! Vă mărturisesc, personal, la Târgu-Mureş, nu am zărit, nici pe stradă, nici în magazine (căci erau deschise aproape toate, sărbătorită fiind „prin muncă” Ziua Naţională!), vreun etnic maghiar îndoliat, ci doar oameni la fel de necăjiţi ca şi românii de „traiul bun”, ce se anunţă şi mai „bun", oferit de dictatura băsesciană pedelisto-udemeristă. Oare, trebuie să îmi schimb ochelarii? MARIANA CRISTESCU (Continuare în pag. a 4-a)

Next