Cuvântul Liber, septembrie 2011 (Anul 23, nr. 172-193)

2011-09-16 / nr. 183

CUVÂNTUL VINERI, 16 SEPTEMBRIE 2011 Donatori şi ctitori români în Sfântul Munte Athos (VII) Mănăstirea Cutiumuş (Lavra cea mare a Ţării Româneşti) - Hram „Schimbarea la faţă a Domnului” (6 august)­­ Mănăstirea, datând din secolul XIV, poartă un nume dificil de descifrat şi este catalogată ca una din cele mai mari ctitorii româneşti la Athos. Este considerată ca Lavră a Ţării Româneşti pentru că, încă de la pomenirea sa ca schit în 1334, cunoaşte un istoric încărcat de sprijin românesc până la venirea domnitorilor fanarioţi. Nici nu mai există o altă mănăstire care să fi fost tratată cu atâta dărnicie de la cei dintâi Basarabi şi în mod aparte sub Vlaicu Vodă, sub a cărui domnie numărul monahilor noştri pun în «pericol» pe cel al grecilor. Mai întâi, pe la 1360, călugării de aici sosesc pentru ajutor în Ţara Românească, unde sunt primiţi cu multă dărnicie de Nicolae Alexandru Basarab, cel care şi dispune de fonduri pentru mărirea schitului. în această împrejurare, printr-un legământ încheiat între egumenul Hariton şi Vlaicu Vodă, domnitorul român se oferă să suporte toate cheltuielile pentru ca mănăs­tirea să devină Marea Lavră a Ţării Româneşti. El donează suma de 1.200 ughi şi cere ca monahii noştri să beneficieze de un statut mai bun în interiorul mănăstirii. Până la 1372, Vlaicu termină mănăstirea, cât şi zidul înconjurător, după care marele spătar Vulcu donează turme de vite şi perechi de cai, iar Ioan Ugleş dă spre închinare mai multe sate şi moşii. Donaţiile lui Vlaicu sunt continuate de urmaşii săi, în primul rând de boierul Alexandru Aldea. Acest viitor domn, încă din vremea domniei lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), va dona satul Cireşov din judeţul Olt ca „Să fie pomenire în toate Mircea Voevod, apoi părinţilor şi celor cu el, pentru că este a noastră mănăstire". Urmându-i în ordine cronologică, domnitorul Dan III trimite şi el ajutoare în 1450, iar Laiotă Basarab confirmă stăpânirea Cutlumuşului peste 15 sate, în 1467, pentru ca în 1492 Vlad Vodă Călugărul să vorbească despre Cutiumuş ca despre „sfânta noastă mănăstire". La Cutiumuş se refac chiliile şi se clădeşte un turn în timpul domnitorului Radu cel Mare, închinătorul satului Dăneşti (azi Dăneasa) de pe malul drept al Oltului, despre care se menţionează şi într-un hrisov din 1514: „Această ctitorie pe care o făcuse Ţara Românească... a mai înnoit-o Radu cât a putut apoi fratele lui, Vlad(uţ) şi noi am zidit până am săvârşit şi am mărit dania anuală, făgăduind să dăm neînterupt cât va sta sfânta mănăstire". Construcţiile se înmulţesc şi sub guvernarea lui Neagoe Basarab, cum se observă din cronica lui Gavril Protul: „A săvârşit mănăstirea lui Hariton, cu toate frumuseţele şi podoabele a împodobit-o pe dinăuntru şi pe dinafară, iar împrejur a îngrădit-o cu zid. Şi a făcut biserica Sf. Nicolae făcătoare de minuni cu zid, cu turle, chilie şi trapezărie, pivniţă, magherniţă şi magopie, grădină şi poartă mică şi mare, botniţă şi ospătărie şi docherie, jitniţă, vistierie şi chiliile le-au umplut de frumuseţe şi le-a săvârşit cu acoperământ, iar biserica şi tinda a învelit-o cu plumb (tinichea) şi-a pus sticle pe la toate ferestrele". Toate aceste cheltuieli sunt acoperite de danii anuale în valoare de 10.700 aspri, plus 500 pentru drumeţ. Donaţiile ulterioare se rezumă la două poale de iconostas de la mijlocul vea­cului XVI (în care domnitorul donator, Vlad­ Vintilă, este reprezentat în genunchi cu fiul său Drăghici şi cu doamna sa Rada, cusătoarea în aur a inscripţiei slavone ce îi veşniceşte numele), închinarea moşiei Uda, lângă Clocociov, de către domnitorul Mircea Ciobanul (în 1547), Evanghelia din secolul XII a doamnei Elisabeta (văduva lui Ieremia Movilă), un potir şi două cruci de aur ale doamnei ei de onoare, Chiriţa (în 1605),închinarea mănăstirii Clocociov, „cu toate averile ei", de către domnitorul Alexandru Iliaş, în 1625. După domnia lui Matei Basarab, numărul donatorilor se restrânge. Chiar şi în vremea lui Constantin Brâncoveanu, daniile sunt mai rare întrucât martirul suveran viza sprijinirea Ortodoxiei în tot Răsăritul. Din nefericire, sub regimul fanariot, niciunul dintre domnitori nu se mai interesează de miluirea Cutlumuşului... Moaşte: Capul Sf. Haralambie; Piciorul Sf. Ana; Capul Sf. Afipie Stu­pnicul; Mâna stângă a Sf. Grigorie Teologul; Sf. Parascheva; Sf. Anastasia etc. ______________Prof. COSTEL NEACȘU Campanie de donare de sânge Donează din inima Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi din cadrul Filantropiei Ortodoxe Târgu-Mureş, în colaborare cu Centrul Mobil de Donare de Sânge Târgu-Mureş, organizează o campanie de donare de sânge. Prin această acţiune se doreşte continuarea implicării parohiilor ortodoxe din Târgu-Mureş în ceea ce priveşte actul donării de sânge, atât de necesar pentru cei care se află în nevoie. Acţiunea se va desfăşura duminică, 18 septem­brie, la Catedrala Ortodoxă „învierea Domnului" din Cartierul Tudor Vladimirescu, începând cu ora 8. Sunt aşteptaţi toţi cei care pot şi doresc să contribuie la alinarea celor în suferinţă. 16 septembrie. Ziua Internaţională­­ a Stratului de Ozon 16 septembrie a fost declarată de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) Ziua Internaţională a Stratului de Ozon, în vederea sărbătoririi zilei de 16 septembrie 1987, când a fost adoptat Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon. După descoperirea găurii din stratul de ozon de deasupra Antarcticii, în 1985, guvernele a 120 de ţări au înţeles că protejarea stratului de ozon este o urgenţă şi au decis semnarea Protocolului de la Montreal pentru a se angaja în lupta împotriva tuturor produselor care distrug stratul de ozon. Grupaj de LETITIA BOTA FIII SATULUI HĂDĂRENI, IN ZI DE SARBATOARE Duminică, 11 septembrie 2011, pământul natal din frumosul sat Hădăreni, cuprins între Arieşul copilăriei noastre şi legendarul „Deal cu Brâu", despre care legenda spune că ar fi brâul lui Mihai Viteazul căzut aici în drum spre Câmpia Turzii, şi-a primit cu braţele deschise fiii săi de pretutindeni. Totul era îmbrăcat în straie de sărbătoare. De dimineaţă, clopotele Bisericii îşi anunţau fiii săi că au o întâlnire cu marele „Creator - Dumnezeul cel ceresc". Bunul şi inimosul păstor, NICOLAE CIOABĂ, şi-a primit, cu decenţa şi dragostea cuvenită, pe toţi parohienii dimpreună cu fiii, nepoţii şi strănepoţii. „încă ne rugăm pentru toţi fiii satului Hădăreni, plecaţi la muncă în străinătate, ca Bunul Dumnezeu să le dăruiască sănătate, pace, linişte şi să se întoarcă cu folos la familiile lor şi la Biserica lor străbună, încă ne rugăm pentru fiii satului Hădăreni răspândiţi pe toate meleagurile patriei noastre, cu familiile lor, ca Bunul Dumnezeu să-i ferească de toată reaua întâmplare, pace, sănătate, belşug în toate şi sănătate să le dăruiască". Amin! Biserica ne-a primit, ca pe o „FRUMOASĂ MIREASĂ", cu toate bunătăţile şi frumuseţile spirituale. Este pregătită de marea sărbătoare din 6 NOIEMBRIE, când ea, BISERICA, va fi încununată cu toate virtuţile hrănitoare de suflet. FIIND RESFINŢITĂ de noul nostru ierarh, înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop dr. Irineu. Aici am fost botezaţi, aici am copilărit, aici ne-am cununat, aici au fost înmormântaţi cei trecuţi la cele veşnice, aici îi găsim încă pe cei dragi nouă care nu mai sunt. Aici ne-am întâlnit cu copilăria noastră. Este atât de frumos, Doamne! Am reînviat pentru câteva momente, îţi mulţumim, BISERICA noastră dragă, îţi mulţumim, bunule păstor Nicolae, vă mulţumim, domnilor consilieri ai bisericii, vă mulţumim, bunilor credincioşi că ne-aţi primit cu o aşa frumoasă Biserică, rodul muncii şi jertfei frăţiilor voastre. „DOAMNE IISUSE HRISTOASE, BINECUVÂNTEAZĂ PE TOŢI CEI CARE IUBESC PODOABA CASEI TALE!". La ora 15, totul era în sărbătoare; totul fremăta de frumuseţe; emoţiile revederii cu pământul atât de drag, cu arena sportivă ticsită cu sute de fii ai satului şi oaspeţi, te făcea să te vezi într-o altă lume, în alt spaţiu al vieţii atât de zbuciumată şi tumultuoasă uneori. Mă aflam la o răscruce de două drumuri: în stânga, toţi cei însufleţiţi şi fericiţi de evenimentul creat iar în dreapta, cei dintr-o altă sferă a vieţii, dintr-un alt spaţiu, CIMITIRUL, şi totuşi şi ei prezenţi prin fiecare din noi: copii, fraţi, surori, părinţi, nepoţi, strănepoţi, vecini, prieteni, dascăli, preoţi etc. în stânga răsuna, spre bucuria tuturor: „Ce bărbat am fost odată?”, iar în dreapta se auzea ecoul lin şi duios: „încă ne rugăm pentru odihna sufletelor robilor lui Dumnezeu...foşti şi ei odată ca noi...Veşnica lor pomenire!". în câteva momente, eram în mijlocul celor care nu mai sunt, acolo erau mama, tata, fraţi, surori, prieteni, vecini, dascăli, preoţi ş.a...... Doamne, câţi mai sunt - parcă sunt mai mulţi ca cei adunaţi astăzi la ceas de sărbătoare pe stadion. Ei, cei dragi de odinioară nouă, acum nu mai sunt, şi totuşi nu sunt singuri; ne-am înfrăţit într-o „Horă a rugăciunii". Acolo era şi „DUMNEZEU CU NOI". Eram cu toţii la ceas de sărbătoare. Şi totuşi altfel de sărbătoare. O sărbătoare la care mai devreme sau mai târziu toţi vom lua parte. „Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul!". M-am închinat cu respect spre pădurea care le ţine de umbră celor dragi care sunt la o altă casă, am îmbrăţişat cu privirea şi inima pe toţi „locatarii cimitirului", am străbătut cu privirea Arieşul cel atât de drag şi am plecat spre lumea prezentă, lumea reală, l-am dat lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu şi Cezarului îi vom da ce este al Cezarului, însoţit de zeul Ianus, de trecut şi de prezent am coborât în realitatea crudă a vieţii. Aici, pe stadion, întâlnirea cu rudele, prietenii, colegii de şcoală, întâlnirea cu însăşi copilăria noastră ne-a făcut să devenim dintr-o dată alţi oameni; am simţit ce este cu adevărat bucuria, fericirea, dragostea umană şi divină. Clipe de neuitat clipe rare şi, totuşi, mai putem să fim fericiţi. Fericirea este atât de aproape de noi. Şi, totuşi, atât de greu o găsim, sau dacă o găsim este păstrată mai greu. Nu viaţa este de vină, ci noi suntem de vină fiindcă ne-am îndepărtat de valorile umane şi spirituale. Am întâlnit rude sau prieteni aici, după 25 de ani; nu ne mai cunoşteam unii dintre noi. Ce frumos este ca fraţii să fie împreună. Am fost la această masă a frăţiei, români, maghiari, romi, ortodocşi şi reformaţi, într-o dragoste dătătoare de fericire şi satisfacţii greu de găsit într-o altă parte. Formaţiile de dansatori şi cântăreţi au adus multă bucurie şi poftă de a vedea că viaţa poate totuşi să fie şi frumoasă. Am avut bucuria de a-i cunoaşte, pentru câteva clipe, pe domnul primar al comunei Cheţani, MARIUS CUCERZAN, şi pe domnul viceprimar, NICOLAE ZSOLT CSEGOLDI. Amândoi erau ca doi buni gospodari printre toţi invitaţii. Domnilor consilieri locali, domnule primar şi viceprimar, vă aducem tot respectul nostru şi mulţumirile noastre, şi cred că sunt în asentimentul tuturor fiilor satului Hădăreni. Ne-aţi făcut, pentru câteva ore fericiţi, ne-am simţit mai aproape de Dumnezeu, de oameni, de GLIA STRĂBUNĂ. Datoria frăţiilor voastre, pe lângă multe altele în calitate de edili, este şi aceea de APOSTOLI ai dragostei, păcii, toleranţei, răbdării, echidistanţei faţă de toţi cetăţenii, sunteţi şi trebuie să fiţi „FĂCĂTORI DE PACE", chiar dacă mizeria democraţiei PROST ÎNŢELEASĂ, în ţara noastră, uneori ne inundă. Vă mulţumim pentru tot ce-aţi făcut, vă purtăm recunoştinţă, iar eu, ca preot, o să vă am şi în rugăciunile mele. După câteva ore de desfătare sufletească, ne-am luat rămas bun de la cei întâlniţi, cu promisiunea unei noi revederi. Din mersul maşinii, uitându-mă în partea stângă spre cimitir, VIITOARE LOCAŢIE a fiecăruia dintre noi, am simţit că cei dragi îmi zâmbesc, îmi fac cu mâna, au fost şi ei cu noi la ceas de sărbătoare. „Rămas bun şi vouă, dragilor noştri: mamă, tată, fraţi, surori, vecini, prieteni, dascăli şi preoţi, şi odihnă plăcută până la judecata de apoi". O zi frumoasă, o zi de neuitat. îţi mulţumim Bunule Creator pentru aceste clipe minunate. „O, CLIPĂ RĂMÂI!". „MÂNTUIEŞTE, Doamne, poporul Tău şi BINECUVÂNTEAZĂ moştenirea TA. AMIN!". FIU AL SATULUI HĂDĂRENI, Preot Protopop Onorific, ILIE BUCUR - Sărmaşu 0

Next