Cuvântul Liber, ianuarie 2013 (Anul 25, nr. 1-21)

2013-01-11 / nr. 7

CUVÂNTUL VINERI, 11 IANUARIE 2013 „N-am deprins să fiu îndestulat cu ceea ce am” (Filip. 4,11) în Sfânta Scriptură în „Cartea Numerii”, evreii, proaspăt ieşiţi din robia egipteană, unde nu avuseseră parte de prea multe bucurii, erau cei mai de plâns oameni. Nu aveau nimic. Doar viaţă. Nu mai aveau nici măcar speranţă. Resemnarea pusese stăpânire pe ei. Dar Dumnezeu lucrează, şi prin Moise şi prin Aaron,îi scoate din Egipt. Iar evreii primesc cel mai mare dar: „libertatea"­. Şi nu numai că Dumnezeu le-a oferit libertate, dar le-a oferit şi protecţie, ceea ce era foarte mult pentru nişte oameni ce călătoreau în necunoscut. Le-a oferit hrană săţioasă şi cu gust foarte bun. Le-a oferit şi apă, care în deşertul pe care îl străbăteau era mai preţioasă ca aurul. Te-ai fi gândit că nu mai e nevoie de nimic. Când colo, în asemenea condiţii, unii dintre ei îşi arată nemulţumirea. Şi vor mai mult. Vor carne. Multă carne. Şi Dumnezeu îngăduie şi lucrul acesta. Dumnezeu a îngăduit carnea, dar nu a îngăduit lăcomia. Şi lăcomia lor i-a distrus. Au sfârşit prin a muri cu carnea în gură. Au sfârşit prin a fi nemulţumiţi, când aveau toate motivele să sară în sus de bucurie. Evreii s-au plâns că le merge rău, exact în momentul cel mai frumos al vieţii lor, întocmai ca vechii evrei şi noi am devenit tot mai nemulţumiţi. Nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă în lume, în ţară, în Biserică, nemulţumiţi de prieteni şi chiar, uneori, de noi înşine. Pentru orice situaţie avem un cuvânt de spus, avem o scuză pentru orice greşeală, avem observaţii pentru fiecare om care nu se comportă conform aşteptărilor noastre. Ne pricepem la toate şi, cu toate acestea, lucrurile nu merg mai bine, oamenii sunt tot mai răi. Ce face nemulţumitul cât e ziua de lungă? Stă şi se plânge de lucruri mărunte, ridicole, uitând de ceea ce e cu adevărat important Se plânge de soacră, de vecini, de şefi, de banii puţini, de politicienii corupţi şi, pierdut în şirul văicărelilor, uită să se bucure de micile frumuseţi ale vieţii. Niciodată împăcat cu ceea ce are, mereu supărat pe viaţă, convins că lui i se face o mare nedreptate, şi întotdeauna merită mai mult, deşi primeşte înapoi prea puţin. Se povesteşte că într-o staţiune balneară erau două izvoare de apă alăturate. Unul avea apă caldă, iar celălalt apă rece. Oamenii din acea localitate veneau aici să-şi spele hainele în apa caldă, apoi şi le clăteau în cea rece. Un turist urmărindu-i zi de zi cât a stat în staţiune, i-a zis unui localnic: „Ce binecuvântare v-a dat Dumnezeu, având la îndemână şi apă caldă şi rece"! „Nu-i aşa de mare binecuvântarea", a răspuns localnicul. „Lipseşte săpunul"! Firesc ar fi acum să ne întrebăm: oare dintre noi mulţumim zilnic şi în fiecare ceas lui Dumnezeu pentru binefacerile primite? Sau uităm de această mare poruncă? Căci şi Sfântul Apostol Pavel ne porunceşte, zicând: „Pentru toate mulţumiţi” (I Tes. 5, 18). Să ne bucurăm de ceea ce avem lângă noi, de familie, de prieteni, să-i preţuim pentru ceea ce sunt, să nu-i criticăm şi să avem grijă a profita din plin de fiecare zi pe care Dumnezeu ne-o face cadou. Părintele GHEORGHE ŞINCAN, paroh la Târgu-Mureş, „Liber în ultimul hal”, Editura NICO, 2012 Să mai avem încredere în Victor Ponta? La puţină vreme după căderea guvernului marionetă condus M.­­ R. U. (unguent, parcă-i zicea), îmi­­ exprimam nădejdea în articolul : „Să nu-i ierte Dumnezeu"! că am­­ intrat într-o epocă post­­udemeristă, prin dispariţia acestei şleahte de baroni unguri moderni de la guvernarea României. Nădăjduiam că această dispariţie va fi definitivă, fiindcă de mai bine de două decenii udemeriştii nu au făcut altceva decât să sape, cu destul spor, la temelia statului român, pentru a-l slăbi, astfel încât , să-şi poată face toate mendrele. Singura lor „ideologie" a fost şi a rămas aceeaşi dintotdeauna: „ Fraţii noştri din Ungaria şi amicii noştri din străinătate subminează statul român din afară, iar noi dinăuntru"! Acesta a fost de altfel şi scopul pentru care a luat fiinţă ÎNDMR-ul chiar în zilele eveni­mentelor din decembrie 1989. Când am aflat rezultatul votului popular din 9 decembrie a. c., noi, românii transilvăneni, ne-am zis, plini de bucurie: gata, s-a terminat definitiv cu udemeriştii în Guvernul României! Eram convinşi, ca de altfel toţii cei care au votat cu USL, că această victorie zdrobitoare a fost şi o reacţie populară antibăsesciană şi antiudemeristă, care i-a ţinut hangul. A fost răspunsul pe care poporul român l-a dat lui Băsescu ca urmare a ignorării votului dat la referendum. Datorită faptului că electoratul maghiar, la instigarea udemeriştilor şi comenzilor venite de la Budapesta, nu a ieşit la vot, a condus la situaţia mizerabilă, scandaloasă, având drept con­secinţă rămânerea ilegitimă a lui Băsescu la Cotroceni. Era şi normal ca, în situaţia creată, USL-ul să declare că întrerupe orice colaborare cu udemeriştii, susţinători zeloşi ai lui Băsescu, în toate măsurile antipopulare şi antidemocratice pe care guvernele patronate de el le-au luat. De aceea am rămas muţi când în seara zilei de 9 decembrie, la puţine minute după anunţarea rezultatelor, în care USL a câştigat cu un rezultat la care nici ei nu s-au aşteptat, domnul Ponta anunţa în discuţia amicală avută cu liderul udemerist Kelemen Hunor şi dorinţa lui de a include UDMR în viitoarea formulă guvernamentală. Ne întrebam cu toţii dacă am auzit bine, dacă nu cumva am înţeles greşit? Nu, aşa era, am auzit clar şi răspicat vorbele lui Ponta. Şi-atunci ne-am gândit că procentul uriaş cu care USL a câştigat alegerile, bineînţeles, datorită votului popular, l-au făcut pe Victor Ponta să-şi piardă minţile! Cel puţin pentru moment. Dar rătăcirea aceasta din urmă­ mai rea şi mai periculoasă decât cea dintâi! - s-a dovedit a fi una definitivă, fiindcă nimeni nu i-a mai putut scoate din cap ideea trăsnită pe care a enunţat-o, de parcă o dragoste subită şi bolnăvicoasă l-ar fi cuprins deodată pentru UDMR. în cele din urmă ne-am convins că Victor Ponta este o fiinţă lipsită de personalitate, fără principii, o fiinţă labilă, uşor influenţabilă, fricoasă, care, de dragul ciolanului puterii, uită repede tot ce a spus şi tot ce s-a spus despre el. Poziţia pe care s-a postat Victor Ponta este mai mult decât scandaloasă, de-a dreptul mârşavă, fiind la fel de ticăloasă ca şi cea pe care s-a postat Băsescu în urma referen­dumului din vară. Acesta a ignorat atunci votul celor 7,4 milioane de români care i-au cerut să plece. Victor Ponta a ignorat acum procentul de peste 60 la sută dat USL-ului, dar automat şi împotriva lui Băsescu şi UDMR. A încercat s-o justifice - să justifice o mârşăvie? - prin nişte cuvinte ce sunau fals în gura sa, precum: pace socială, armonie, democraţie etc. Niciuna dintre acestea nu justificau în niciun fel aducerea UDMR la guvernarea României. Iar Victor Ponta a ignorat total - dacă l-a ştiut vreodată - îndemnul marelui Simion Bărnuţiu „ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi!" Sau ar fi trebuit să nu uite măcar vechiul dicton latin „vox populi, vox Dei!" Vocea poporului, vocea lui Dumnezeu! Oare să nu ştie toate acestea Victor Ponta? Nu cred. Cred, mai degrabă, că Dumnezeu i-a întu­necat mintea și a considerat că votul cu care poporul român a mandatat USL îi dădea dreptul să facă ce poftește. Iar ceea ce poftea dumnealui era o descon­siderare a alegătorilor, care le-au acordat toată încrederea că, prin votul dat, vor scăpa de Băsescu şi de toată gaşca sa de mafioţi. Ceea ce e tragic cu adevărat este că Victor Ponta nu a renunţat deloc la ideile sale de „pace socială" cu udemeriştii, cu toate că semnalele primite din întreaga ţară îi cereau să renunţe la ele şi să nu facă nicio cârdăşie politică cu UDMR. Iar dacă lucrurile stau acum aşa cum stau, adică normal, fără UDMR în Guvernul României, aceasta o datorăm, în bună măsură, poziţiei pe care s-au postat liderii PNL, în mod deosebit Crin Antonescu. Iată de ce mulţi dintre cei ce l-au votat pe Ponta şi-au pierdut deja încrederea în el, fiindcă nu mai sunt deloc siguri că un individ care linge ceea ce scuipă va fi capabil să ducă România pe drumul pe care poporul român îl așteaptă de atâta vreme. ILIE ŞANDRU SCRISORI PRIMITE LA REDACŢIE V.________________________________________________/ NOSTALGIILE „SPORTULUI REGE» Am primit la redacţie o scrisoare de la domnul Bocsárdi Márton, din Târgu-Mureş, prin care îşi exprimă totala nemulţumire faţă de fotbalul târgumureşean. Precizăm că nu se fac referiri la fotbal în sală, fotbal pe teren redus, ori fotbal pe masă. „Echipa de fotbal CS Mureşul Târgu-Mureş din Divizia B, seria a ll-a, are şanse serioase de promovare în Divizia A, dar în niciun caz nu cu condiţiile şi metodele de pregătire aplicate în turul campionatului 2012". Aşa începe scrisoarea domnului Bocsárdi, iar pentru a ne edifica asupra performanţei echipei de fotbal, facem precizarea că denumirea echipei supusă discuţiei este FCM Târgu-Mureş, în detaliu, Fotbal Club Municipal Târgu-Mureş, echipă care evoluează în acest sezon fotbalistic în liga secundă, în ziarul „Cuvântul liber'­ de marţi, 8 ianuarie, în pagina de SPORT avem câteva date despre FCM Târgu-Mureş, care pot fi utile în cele de faţă. FCM Târgu-Mureş ocupă locul 3 în clasamentul final al turului de campionat din Liga secundă de fotbal, seria a doua, are 20 de puncte obţinute în 6 meciuri câştigate, 2 terminate la egalitate şi 4 înfrângeri. Echipa antrenată de Daniel Isăilă, la 26 ianuarie, se va reuni pentru consultaţii medicale, apoi va intra în cantonament până în 21 februarie. Scrisoarea domnului Bocsárdi Márton continuă astfel: „Echipa de fotbal divizionară B a oraşului Târgu-Mureş, echipă care este urmaşa echipei retrogradate din divizia A în anul 2012 şi totodată este şi urmaşa echipei de divizie A a echipei fanion ASA Târgu-Mureş din anul 1975, continuă să fie susţinută de o boală foarte avansată, din care nu prea se vede o vindecare convingătoare“. Cauza principală a neperformanţelor echipei de fotbal le consideră datorate „greşelilor grave de coordonare a specialiştilor, dar mai ales a nespecialiştilor din oraşul Târgu-Mureş". Domnia-sa arată că are specializarea în fotbal, și chiar dacă acum are o vârstă mai înaintată este dispus să asigure consiliere de specialitate echipei de fotbal. Drept argument, trece în revistă perioadele bune pe care le-a avut echipa locală de fotbal, atât cea divizionară, cât și cea de tineret. în cele de faţă, nu vom căuta să explicăm motivele pentru care o echipă de fotbal nu poate face performanţă, şi asta nu se întâmplă în intervale scurte de timp, ci se petrec în decurs de zeci de ani. Realitatea este că acum echipa FCM Târgu-Mureş absoarbe aproape în totalitate fondul alocat sportului de Consiliul local, iar efectele investiţiilor sunt minuscule. Faptul este în detrimentul altor sporturi, fiindcă ele nu sunt sprijinite financiar, dar şi în aceste condiţii, mult vitregite, sportivii obţin totuşi performanţe remarcabile. Fotbalul este sportul rege, mai degrabă pentru că absoarbe fondurile. O denumire meta­forică potrivită ar fi „gaura neagră". Oricum, problema nu este epuizată şi trebuie să se ţină cont de opinii, fie că ele vin din partea specialiştilor, fie a diletantiştilor. Aşteptăm orice alte opinii, cu rugămintea ca textul să nu depășească o filă A4, dactilografiată la două rânduri. VIOREL CONȚU­. Trecut şi prezent „Bunicule, de ce cei din ţările membre ale UE ne privesc pe noi, românii, cam de sus în jos? Când aud că eşti român, întorc capul"? „Măi băiete, pe noi. Cel Mare şi puternic ne-a aşezat în bătaia vânturilor. Bunul Dumnezeu a căutat printre popoare şi a mai găsit o mână de sămânţă, pe care a semănat-o deasupra Carpaţilor, iar în jur ne-a dat ce a rămas de la alţii şi a spus: «Vă dau răbdare multă şi vă veţi numi români, şi viţa voastră să dăinuiască până la voinţa mea!»". Cu voia Lui, de mii de ani apărăm acest pământ. Nepoate, au fost timpuri când dădeam mâna cu Europa, de la egal, şi, uneori, chiar mai sus, atunci când România a fost „Grânarul Europei". Vapoarele ţărilor industrializate făceau coadă prin porturile româneşti. Când România era „Grânarul Europei", pământul se ara cu boii, cu caii şi cu vacile. Plugarul, la ora 5, era în brazdă, cu cămaşă şi izmene albe, la mijloc cu brâu, făcute din cânepă. La seceratul grâului, feciorii, fetele, tineretul cu secera pe umăr şi cu ulciorul cu apă în mână, iia, ţesută din fir de in, flutura în bătaia vântului. Ăla micu, în copaie, dormea la umbra căpiţei de fân sau a stogului de grâu. Tot românul era vesel şi sănătos, babele şi moşnegii aveau grijă de animalele de pe lângă casă. Când peste viţa noastră, românească, s-au prăvălit turcii, hunii, tătarii şi alte seminţii s-au împiedicat de noi şi am apărat Europa şi creştinătatea. Vorba marelui Ţuţea, cu o mână de opincari am apărat Europa şi am încurcat planurile multor împăraţi. Dumnezeu, se pare, ne va ierta şi ne va da înapoi mintea românului cea de pe urmă, şi vom reuşi să ne facem curăţenie în ogradă, că prea au cam început să circule străinii. Şi cum, din 1990 până în 2012, obrăznicia şi pretenţiile au fost îngăduite, de aici, din 2013, cui nu-i place în România, calea e deschisă, drum bun, cale bătută! Cine rămâne să respecte legile ţării, în frunte cu Constituţia, şi mai ales cu articolul 1! Am muncit, 40 de ani, sub neplăcuta dictatură. Dacă munceai cinstit şi corect, nu aveai probleme. Eu, cel puţin, mă simţeam sigur şi nu trăiam cu frica în sân că nu te dădea, din greşeală, afară dintr-un loc de muncă, pâinea, aşa cum­ eva, ajungea la copii. Şi mai ştiam un lucru că sunt român în România! în timpul acela nu umblau popii răspopiţi să ceară, mai marilor Europei, autonomie teritorială şi nu îndrăzneau nesătuii să ceară nici Ardeal"! Transilvania întreagă a fost, este şi va fi numai românească! GROZA SENTINELI

Next