Cuvântul Liber, februarie 2013 (Anul 25, nr. 22-41)

2013-02-21 / nr. 36

JOI, 21 FEBRUARIE, 2013 • AXUL XXV, XR. 30 (5.900) • 12 PAGINI, 1,50 LEI. GOfiNfî DUPR DIN IMPERIU DE MULT RPUS D­acă ar fi să sintetizăm în câteva cuvinte acţiunile maghiarimii de pretutindeni din ultimii 23 de ani, dirijate de la Budapesta, sau din alt centru pe care l-ar avea, şi desfăşurate pe întreg spaţiul central european, cam aceasta ar fi aprecierea: goana după un imperiu de mult apus. Adevărul este că, odată cu căderea comunismului, întregul climat al zonei a fost viciat, şi continuă să fie şi astăzi, de revendicări ale minorităţilor maghiare din ţările limitrofe Ungariei, al cărei scop este forţarea în ascuns a istoriei prin readucerea pe tapet a unei lumi de mult apuse. Visul înaripat al unei Ungarii Mari nu le lasă nicio clipă de linişte. Dacă până anii trecuţi subiectul era tratat mai cu perdea, acum se lucrează pe scară largă şi la scenă deschisă şi, în vreme ce Barosso şi ai săi încearcă să unească şi să aducă ţările europene sub aceeaşi umbrelă, Uniunea Europeană, Victor Orban cu locotenenţii săi se căzneşte să le dezbine, scoţându-şi imperiul de la naftalină şi încercând să-l legitimeze, într-un mod cu totul original, îndemnându-şi conaţionalii din ţările vecine la agitaţii iredentiste, la manifestări de tot felul, inclusiv de nesupunere civică. Iar dacă modificarea graniţelor este exclusă, stratagema prevede subminarea din interior a statelor foste componente ale imperiului lor. Minorităţile maghiare, care solicită statut special în numele acestei himere, fac valuri peste tot şi în fiecare din ţările cu pondere mai importantă: Slovacia - 10,7 la sută, România - 6,6 la sută, Serbia - 3,9 la sută, Croaţia - 1 la sută, alterând climatul de convieţuire interetnică, deturnând preocupările guvernelor şi clasei politice de la problemele serioase ale societăţii. De asemenea manifestări nu sunt scutite nici Ucraina Subcarpatică, şi chiar Austria, unde există comunităţi mai mici de maghiari. Totuşi, ţările cele mai afectate de flagelul ameninţător al răzmeriţei hungariste sunt Slovacia şi România. Da­r, în vreme ce slovacii au pus piciorul în prag, interzicându-le, încă cu doi ani în urmă, dubla cetăţenie, bilingvismul şi manifestările iredentiste, noi, românii, am persistat în cedări şi compromisuri mizerabile, până ce am ajuns în penibila situaţie de a fi strânşi cu uşa, cerându-ne din teritoriul propriu şi dreptul de a arbora steagul secuiesc la paritate cu cel românesc, ca o recunoaştere a unei statalităţi .­­ IOAN CISMAŞ (Continuare în pag. a 3-a) Cine batjocoreşte Armata Română? Şi de ce? Până când? C a­m m u­lte în tre­b­ă r­i într- u n titl­u, veţi spune, pe bună dreptate. La prima întrebare se poate răs­punde rapid, fără pretenţia de a epuiza subiectul. După căderea Zidului Berlinului şi a celorlalte „ziduri" din Est, după eveni­mentele din Decembrie '89 din România, marile imperii şi-au tras repede pătura democraţiei şi a drepturilor individului peste şose­tele murdare, îndemnând la dis­trugerea armatelor mici şi propa­gând un trist mercenariat în cadrul marilor lor familii. Aşa că feciorii noştri nu mai sunt obligaţi să stea de strajă gratis la popotă ori să pună mâna la muncile agricole (oricum, obiectul muncii nu mai există, nu mai avem agricultură, iar şanţurile antitanc de la irigaţii au dispărut şi ele), ci pot muri în glorie, cu o brumă de bani şi medaliaţi, în teatrele de operaţiuni ale altora, la ordin străin. Face armată cine vrea, pe unde şi pentru cine vor muşchii lui, graniţele sunt vraişte, intră toţi nenorociţii, neîntrebaţi, se plimbă ca vodă prin lobodă, ne înjură acasă la noi, ne iau de sub nas pădurile, pământurile, îşi pun steaguri ale neamurilor până şi pe buda din fundul curţii, azi-mâine o să avem regat unga­­ro-britanic - filiala Transilvania - până şi în scara de bloc. Cine ne apără? Nimeni. Pe sus, pe la Putere, se adună prostă­nacii, votaţi, în decembrie trecut, de noi şi alţi prostănaci - nu de MARIANA CRISTESCU (Continuare în pag. a 3-a) COMENTARIU NUMAI CU DOUĂ FLORI NU SE FACE PRIMĂVARĂ! în timp ce politicienii români, aleşii neamului, se bălăcăresc între ei, iar „«Pisica blondă» (Elena Udrea) şi «Buldogul» (Vasile Blaga) îşi marchează teritoriul în PDL", neprietenii noştri profită din plin. Foarte puţini sunt deputaţii şi senatorii care mai au timp, prinşi în gâlcevile lor zilnice, să mai vadă ce se petrece în jur, mai ales după noul scandal declanşat de Parlamentul de la Budapesta, care, de vinerea trecută, are arborat pe clădirea lui steagul secuiesc. Prea puţini sunt cei care au aflat că tocmai Kövér László, preşedintele Parlamentului ungar, „a condus ceremonia de arborare a drapelului, în cadrul sesiunii plenare a deputaţilor maghiari din Bazinul Carpatic". Prea puţini, suntem siguri, ştiu că vice­­premierul Semjen Zsolt a afirmat că „folosirea simbolurilor etnice este un ^ SECVENŢA ^ drept fundamental al oricărei comu­nităţi. El le-a mulţumit primăriilor din Ungaria care au arborat steagul secu­iesc". Şi susţine, sus şi tare, autonomia teritorială, pe criterii etnice, a aşa­­zisului Ţinut Secuiesc! Sigur, puţini sunt cei care au auzit declaraţia lui Kelemen Hunor, preşedintele struţo-cămilei UDMR, care con­sideră că „adoptarea unei decla­raţii oficiale a Parlamentului României, în chestiunea stea­gului secuiesc arborat pe Parla­mentul Ungariei, ar fi o mare greşeală, ca în «Cascadorii râsului», iar el respinge, cate­goric, un astfel de demers". Aşadar, el... respinge! Cândva, fostul preşedinte al UDMR, Marko Bela, îi eticheta drept „tâmpiţi" pe politicienii români! Poate că, surzi şi orbi, politi­cienii români n-au aflat nici de LAZĂR LĂDARIU (Continuare în pag. a 5-a) LANSARE DE CARTE Astăzi, 21 februarie a.c., ora 17.30, va avea loc, la sala „Flora" a Cinematografului ARTA din Târgu-Mureş, lansarea cărţii „'89! Plumb" a regretatului colo­nel (r) prof.Vasile T. Suciu. Despre carte vor vorbi: Lazăr Lădariu, redactor-şef al cotidianului „Cuvântul liber", preşedintele Despărţământului Central Jude­ţean Mureş al ASTREI, Nicolae Băciuţ, director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Patri­moniul Naţional Mureş, Valentin Marica, senior-editor la Studioul de Radio Târgu-Mureş, Virgil Pană, director adjunct al Muzeului Judeţean, Ioan Stoica, prim-vice­­preşedinte al Asociaţiei „Cultul Eroilor General Ştefan Guşă", Filiala Mureş, Hamar Alpar­ Benjamin, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989-Oraş Martir" Târgu-Mureş, Man Nistor, preşedintele Asociaţiei Deţi­nuţilor Politici Mureş, Mircea Titus Morariu, revoluţionar, Petru Suciu, fratele autorului. . Participă, cu un moment de rugăciune în memoria autorului trecut la cele veşnice, părintele dr. Nicolae Gheorghe Şincan. Moderator: Dimitrie Poptămaş. Societatea cultural-patriotică ,,Avram­ Iancu” - Filiala Mureş Despărţământul Central Judeţean Mureş al ASTREI Vă invită la: Simpozionul comemorativ „ANDREI ŞAGUNA­­ (1809-1873)" Vor conferenţia: Gheorghe Şincan, Lazăr Lădariu, Vasile Dobrescu. Moderator: Ioan Berţa. . Manifestarea va avea loc vineri, 22 februarie 2013, ora 17, la Casa memorială „Avram Iancu", str. A. Iancu nr. 23. PĂGUBOASELE PRIVATIZĂRI... Bunuri publice strategice, vândute la preţ de nimic! Ultimul (deocamdată) obiectiv economic, ce urmează a fi priva­tizat este, aşadar, CFR Marfă - obiectiv strategic important - pe care se estimează obţinerea unei sume derizorii, de vreo 60 de milioane de euro! Cam cât s-ar obţine, probabil, de la fier vechi! Mulţi români şi-au pus între­barea: de ce această frenezie a marilor (şi păguboaselor) priva­tizări? înainte de a intra România în NATO şi UE, se spunea că ele, privatizările, ar fi o condiţie (sine qua non) pentru aderarea la structurile euro-atlantice şi occi­dentale. Acum, după ce, cu chiu, cu vai, am intrat (aderat) - deşi românii n-au simţit vreo amelio­rare a vieţii lor cotidiene -, s-a schimbat placa. Dar nu şi argumentele. Sub pretexte tip GHEORGHE GIURGIU (Continuare în pag. a 5-a)

Next