Cuvântul Liber, septembrie 2018 (Anul 30, nr. 166-186)

2018-09-19 / nr. 178

DEMOCRATIC MIERCURI, 12 SEPTEMBRIE 2012 • ANUL XXX, NR. 178 (7.802) • 12 PAGINI, 2 LEI. ­.... EDITORIAL. EFECTELE AMN FISCALE!? Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat public că este în pregătire o amnistie fiscală prin care să se şteargă datoriile firmelor de stat şi private chiar şi ale persoanelor fizice pe care le au la bugetele de stat de ani de zile. Este cunoscut faptul că principalii beneficiari ai amnistiei anunţate sunt companiile de stat, care au acumulat datorii uriaşe prin neachitarea de mulţi ani a obligaţiilor faţă de stat. Această datorie se ridică la aproape 100 de miliarde de lei, atât a firmelor, cât şi a persoanelor fizice, la bugetul consolidat. Motivul ştergerii datoriilor, printr-o amnistie fiscală, anunţată de ministrul Eugen Teodorovici, este că cea mai mare parte din aceste datorii sunt imposibil de recuperat şi astfel ar curăţa bugetul de sumele care, de fapt, există doar pe hârtie, sume ce cresc continuu prin adăugarea de penalizări. Ministrul Finanţelor a mai declarat că se lucrează la un proiect în acest sens „gândit ca un stimulent pentru economia românească." Interesantă gândire. Da, amnistia (dacă se va aplica) va fi un important stimulent pentru firmele şi persoanele fizice care ar scăpa de datorii şi vor fi în continuare stimulate să nu mai plătească taxele şi impozitele la buget cu gândul că Ministerul Finanţelor, peste câţiva ani, le va şterge din nou datoriile. Numai că acelaşi ministru, Eugen Teodorovici, împreună cu ministerul pe care îl păstoreşte vremelnic, nu spune nimic despre marea nedreptate făcută firmelor şi persoanelor fizice oneste ce îşi achită, lună de lună, taxele şi impozitele. Pe acestea, cum şi cu ce-i stimulează ministerul să-şi plătească în continuare contribuţiile la buget? Mai degrabă îi „stimulează" să nu mai plătească, văzând că sunt luaţi de proşti dacă sunt cinstiţi, făcând sacrificii deosebite­ să fie la zi cu achitarea taxelor şi impozitelor, iar marii datornici sunt compensaţi cu ştergerea datoriilor. IOAN HUSAR (Continuare în pag. a 3-a)­ ­îl Noua centrala de la lemut prinde contur în mai puţin de un an de la demararea lucrărilor, cel mai important proiect al Romgaz, atât din punct de vedere al valorii investiţiei, cât şi al complexităţii, a ajuns deja la un stadiu fizic de 56%. Livrarea la cheie a centralei este prevăzută pentru anul 2020. Centrala termoelectrică cu ciclu combinat cu turbine cu gaz de la lemut este cel mai mare proiect al unei companii de stat realizat în ultimii 30 de ani în sectorul energetic românesc, cu excepţia reactorului 2 de la Cernavodă. Noua centrală este construită în apropierea termocentralei Cernut, pusă în funcţiune în urmă cu 50 de ani. Vechea termocentrală, care are şase grupuri şi o putere instalată totală de 800 MW, este încă în exploatare şi va funcţiona în paralel cu noua centrală. Romgaz a preluat termocentrala Iernut în 2013, în contul datoriei de 150 de (Continuare în pag. a 3-a) CIPRIAN MAILAT Iohannis: Iniţiativa celor Trei Mări s-a maturizat, condiţiile sunt îndeplinite pentru proiecte concrete Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat luni, în cadrul unei alocuţiuni rostite la Palatul Cotroceni, că Iniţiativa celor Trei Mări s-a maturizat politic şi conceptual şi că toate condiţiile sunt îndeplinite pentru a începe proiecte concrete. „România s-a angajat în pre­gătirea acestui summit şi a Foru­mului de Afaceri cu hotărârea fermă de a obţine rezultate clare. Astfel, am colaborat, state parti­cipante şi alţi parteneri apropiaţi, pentru a ne asigura că această iniţiativă este pragmatică şi că ne axăm pe obţinerea rezultatelor concrete. Putem spune acum că Iniţiativa celor Trei Mări s-a maturizat politic şi conceptual şi că toate condiţiile sunt îndeplinite pentru a începe proiecte concrete. (...) în timp ce ne pregătim pentru următoarea mare provocare, cea a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene pentru prima jumătate a anului 2019, mă angajez să contribui în mod activ la dez­voltarea Iniţiativei celor Trei Mări şi la punerea în aplicare a pro­iectelor de interconectivitate, care pot însemna mult pentru ţările noastre, şi prosperitatea şi securitatea Uniunii Europene", a declarat preşedintele la dineul de gală organizat cu ocazia Summitului „Iniţiativa celor Trei Mari". Potrivit alocuţiunii postate pe site-ul Administraţiei Preziden­ţiale, Iohannis a evidenţiat că organizarea la Bucureşti a summitului din acest an şi a primei ediţii a Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, precum şi eforturile depuse, alături de ceilalţi participanţi, pentru cristalizarea obiectivelor reflectă importanţa acordată cooperării regionale. __________ AGERPRES (Continuare în pag. a 3-a) * 7­9 'wm T3( Autostrăzile trebuie să reprezinte priorităţile României! La jumătatea lunii decembrie a anului trecut, i-am adresat o interpelare primului ministru de la vremea respectivă, Mihai Tudose, arătând, punctual, gravele deficienţe şi probleme în realizarea lucrărilor la Autostrada „Transilvania", pe secţiunea Târgu- Mureş-Câmpia Turzii. Inadmisibil, nu am primit niciun răspuns până în prezent, fiind evidente dispreţul cu care este tratat un demers parlamentar şi obligaţia legală de a i se răspunde! Corelativ, este vădită şi preocuparea cu care guvernanţii abordează inves­tiţiile mari privind infrastructura rutieră din România, dar şi incapacitatea managerială a acestora. Semnalam atunci că trecuseră 27 de luni de când tronsonul de la Câmpia Turzii şi până la Ogra era nelucrat, iar blocajul creat conducea la apariţia unor decalaje între diversele tronsoane ale autostrăzii.­­ Solicitam trimiterea Corpului de control pentru a veni şi a verifica, în mod concret, de ce aceste lucrări trenează, de ce se reface autorizaţia de mediu şi autorizaţiile de construcţie, iar din această pricină MARIUS PAŞCAN, deputat de Mureș (Continuare în pag. a 3-a) STIMAŢI CITITORI! Nu uitaţi să vă reînnoiţi abonamentul la cotidianul „CUVÂNTUL LIBER”! Preţul pe o lună este de 16 lei pentru persoane fizice şi 25 de lei pentru persoane juridice, plus 3,38 lei taxe poştale suplimentare, aplicate de Poştă. Menţionăm că abonamentele se fac doar la factorii poştali şi la oficiile poştale din judeţ, cu încredere serrleîlle de puhUîeîtare «le cotidianului „CUVÂNTUL LIBUR99! r Biblioteca Judeţeană tvl O Ktwf

Next