Cuvântul Liber, martie 2019 (Anul 31, nr. 40-61)

2019-03-28 / nr. 59

CUVÂNTUL JOI, 28 MARTIE 2019 La mulţi ani, doamna 9­7 profesoară Elvira Coveşan! Mă bucur că aţi ajuns centenarul odată cu Marea Unire, că aţi fost contactată de mass-media, unde aţi primit admiraţia şi simpatia unanimă. Aşa am aflat cu bucurie de dvs., prilej cu care doresc să completez imaginea de vrednic institutor şi cetăţean. Vă scrie, cu multă recunoştinţă, un elev de-al dvs., din Pogăceaua, unde, între anii 1954-1957, urmam clasele ciclului 2 iar dvs. îmi eraţi profesoară de limba română. Chiar dacă au trecut aşa de mulţi ani, îndrăznesc să vă descriu. Pot, în cuvinte simple, să spun că în acele vremi aţi dovedit un dar pedagogic deosebit. Nu v-am văzut niciodată faţa înnourată, cu toate că s-ar fi motivat multe situaţii, nicio ridicare de ton, chiar aspectul fizic vă avantaja. Eleganţa ţinutei şi a comportamentului dvs. erau modele înalte pentru noi elevii, dar răbdarea şi bunătatea copleşeau. N-am să uit că mi-aţi pus în mână Nada Florilor şi apoi Mitrea Cocar, ca să le citesc. Nu erau o excepţie. Dar eu le-am luat în serios. De atunci, tot din îndemnul dvs. am primit spre citire şi cărţi care nu făceau legătură cu programa şcolară. Am ajuns la Jules Verne, iar spre finalul clasei a Vll-a citeam Ivanhoe de Walter Scott. Microbul inoculat în clasa a V-a s-a dezvoltat cu mare plăcere. Asta m-a ajutat să fac faţă admiterii la liceu, iar aici să mă descurc bine printre colegii orășeni cu un vocabular mai bogat. Pe cât a fost posibil, totdeauna am citit cu plăcere, desigur chiar şi acum după pensionare. Cam aşa se materializează bunele îndrumări ale cadrelor didactice care pe lângă că îşi fac datoria, îşi pun sufletul în slujba elevilor. Ca să mă recunoaşteţi vă relatez că intram în curtea şcolii pe portiţa de lângă fântână, apoi pe lângă locuinţa dvs. din şcoală, venind din Fântâna Babii. Numai dvs. apelaţi elevii cu numele mic. Mie îmi ziceaţi Ioane. Cu multă recunoştinţă, IOAN ORMENIŞAN B­unicii... bijuterii cu poveste Ziua de 13 martie, Ziua bijuteriilor, e ziua în care se celebrează tot ce străluceşte, sclipeşte şi e... scump. Originea acestei sărbători neoficiale - motiv de distracţie şi cumpărături - nu e cunoscută, dar se celebrează în unele state cum ar fi Marea Britanie, Austria, Statele Unite ale Americii. Dicţionarul explicativ al limbii române spune că bijuterie înseamnă: obiect de podoabă făcut din metal nobil (şi pietre preţioase); sinonim: giuvaer. Practic, bijuteriile nu ne sunt necesare. Atunci, de ce le poartă omul de când e el pe Pământ? Psihologii afirmă că e vorba de satisfacerea unor nevoi cum ar fi iubirea, apartenenţa. Oricum ar fi, e o exprimare a personalităţii - nu e nici bine şi nici rău, dar poate fi de bun-gust sau de prost-gust. B­unicii au avut ocazia să descopere aceste lucruri, şi multe alte curiozităţi despre bijuterii, cum ar fi modul în care ele se poartă, despre cele mai valoroase bijuterii din lume şi chiar despre bijuteriile sau pietrele care se potrivesc în funcţie de ziua săptămânii în care te-ai născut. Sărbătoriţii lunii martie au fost privilegiaţii care au avut încântarea de a fi surprinşi de cadoul oferit, acesta reprezentând o piatră specifică zilei de naştere (marţi, miercuri, duminică etc.). „Vedeta" evenimentului însă a fost PERLA, cea care semnifică o rană vindecată... o stridie care nu a fost rănită nu poate produce perle. Perlele sunt produsul durerii... rezultat al pătrunderii unei substanţe străine şi nedorite în interiorul unei stridii, cum ar fi un parazit sau un grăunte de nisip. Tot aşa, şi noi oamenii, atunci când durerea ne încearcă, să nu ezităm !... *,să producem o perlă." Vă dorim tuturor să aveți sufletul „doldora de perle"! TEATRUL ARIEL Programul lunii aprilie Luni, 1 aprilie, de la orele 10 şi 11,30, Mica sirenă, la Topliţa Marţi, 2 aprilie, de la ora 11, Mica sirenă, la Miercurea Ciuc Miercuri, 3 aprilie, de la ora 11, Mica sirenă, la Covasna Miercuri, 10 aprilie, de la orele 9,30 şi 11, Mica sirenă, la sediu Joi, 11 aprilie, de la orele 9,30 şi 11, Mica sirenă, la sediu Vineri, 12 aprilie, de la orele 9,30 şi 11, Mica sirenă, la sediu Duminică, 14 aprilie, de la ora 11, Albă ca zăpada, la sediu Luni, 15 aprilie, de la orele 9,30 şi 11, Albă ca zăpada, la sediu Marţi, 16 aprilie, de la orele 9,30 şi 11, Albă ca zăpada, la sediu Miercuri, 17 aprilie, de la orele 9,30 şi 11, Albă ca zăpada, la sediu Joi, 18 aprilie, de la orele 10 şi 12, Laika, numele meu e câine, la sediu Sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 18, Frida alas para volar, sala Studio, Spectacol pentru tineret 16+ 0 28 martie 2019 FILĂ DE CALENDAR A 11 | 2014 - în Vatican, Papa Francisc I, îl beatifică pe 1 Zile trecute: 87 Monseniorul Vladimir Ghika, primul român beatificat de1 Zi­le rămase: 278 către Biserica Romano-Catolică.1Soarele răsare la: 6.08 1994 - A decedat Ștefan Guşă, general român, adjunct al ministrului1Soarele apune la: 18­45 apărării naţionale, şef al Marelui Stat Major.1 Ortodox: 1974 - Marea Adunare Naţională instituie funcţia de preşedinte al1 N­arion cel Nou Republicii Socialiste România, în care este ales Nicolae Ceauşescu. Greco-catolc: 1887 - Mihail Kogălniceanu este ales președinte al Academiei. Cuv. Harion cel Nou . Române. Romano-catolic: 1794 - La Paris, Palatul Louvre este deschis ca si muzeu.1 Sf. Sixt al lll-lea 1791 - „Supplex Libellus Valachorum", primul program politic al­ Zodia: Berbec I românilor din Transilvania, este trimis Curţii din Viena. (21 martie - 20 aprilie) Cugetarea zilei: „ Vinul este o dovadă constantă că Dumnezeu ne fi­­ iubeşte şi că iubeşte să ne vadă fericiţi. ” (Benjamin Franklin) ­­jgfr Berbec. Este o zi bună pentru a trece la­­ ^ schimbări în domeniul afacerilor şi pe plan senti­mental. Sunt şanse mari să prin­deţi un contract de colaborare. Taur. Nu prea reuşiţi să faceţi ce v-aţi propus, pentru că intervin o mulţime de evenimente nepre­văzute. Vă sfătuim să nu vă enervaţi şi să fiţi perseverent. Gemeni. Este foarte posibil să se petreacă ceva deosebit pe plan social sau în relaţiile senti­mentale. Sunt favorizate relaţiile de parteneriat, întâlnirile de afaceri. Rac. Sunteţi foarte bine dispus, iar relaţiile cu cei din jur decurg fără probleme. Pe plan financiar nu staţi grozav, dar puteţi avea succes în chestiuni casnice. HOROSCOP Leu. Dimineaţă nu vă jAk vedeţi capul de treabă. » Organizaţi-vă cât mai eficient! Aveţi ocazia să puneţi bazele unei afaceri. Pe plan sen­timental puteţi să fiţi optimist. ^ Fecioară. Situaţia fi­­^financiară nu vă mulţu­­meşte deloc. în schimb, sunteţi într-o formă inte­lectuală deosebită. Puteţi avea succes la examene, concursuri etc.­­ Balanţă. Colaboraţi foarte (§D| bine cu un partener de TM afaceri şi reuşiţi să în­cheiaţi o tranzacţie strălucită. Relaţiile cu persoana iubită trec printr-un moment delicat. Scorpion. Dimineaţă s-ar­­ putea ca relaţiile senti­mentale să fie mai încor­date. Vă sfătuim să nu vă ambiţionaţi şi să aveţi răbdare ca partenerul de viaţă să se calmeze. ) S Săgetător. Sunt şan­­s HEZ se să începeţi o ac­­va­tivitate comercială din care veţi câştiga bine. Sunteţi apreciat de şefi, ceea ce stârneşte invidia colegilor. Capricorn. Aveţi un farmec deosebit şi atrageţi admiraţia celor din jur. Cu puţină atenţie, vă puteţi descurca excelent în afaceri. Vărsător. Creativitatea lBi vă ajută să aveţi succes­u­ la locul de muncă sau în afaceri. Planurile referitoare la o investiţie serioasă încep să prindă contur. Peşti. La serviciu reuşiţi să vă afirmaţi * * aproape fără niciun efort. Sunteţi plin de energie şi merită să valorificaţi momentul ca să terminaţi tot ce v-aţi propus. Simpozion de Martirologie, la Alba lulia şi la Aiud . Cu binecuvântarea înalt­­preasfinţitului Părinte Arhie­piscop Irineu, în perioada SO­SI martie 2019, se va desfăşura Simpozionul de Martirologie, ediţia a VI-a, sub genericul „Elitele intelectuale în faţa opresiunii comuniste". Eveni­mentul este organizat de către Arhiepiscopia Alba luliei şi Muzeul Naţional al Unirii, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba lulia, Fundaţia Aiud şi Schitul „înălţarea Sfintei Cruci" de la Aiud. Simpozionul va debuta sâmbătă, 30 martie a.c., la ora 9.30, în Aula mare „Dumitru Stăniloae" a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba lulia şi se va bucura de prezenţa mai multor invitaţi distinşi din ţară şi din Republica Moldova, preocupaţi îndea­proape de cercetarea feno­menului martiric din închisorile comuniste şi de cultivarea memoriei victimelor regimului comunist. Evenimentul va continua duminică, 31 martie a.c., la Schitul „înălţarea Sfintei Cruci" de la Aiud, prin oficierea Dumnezeieştii Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, de către Părintele Arhiepiscop Irineu, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI ______________ALBA IULIEI FLORILE PRIMĂVERII... MAICII DOMNULUI” „Buna Vestire" - 25 martie • „A fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret. Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema losif, din casa lui David, iar numele fecioarei era MARIA. Și intrând îngerul la ea a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui IISUS. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu îi va da lui tronul lui David, părintele său. Şi va împăraţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit". (Luca cap. 1, vers. 20-33). *** • „Cu lisus apare în lume o nouă generaţie de oameni, neamul lui lisus, care nu se naşte numai după legile firii, ci peste ele se suprapune o naştere spirituală, duhovnicească, generaţia spirituală a lui lisus. Noul neam duhovnicesc, cel al lui lisus, nu­-i un neam care se naşte pe pământ, după legile lumii animale, un neam neîncetat ispitit de pofte interioare. Desfacerea omului prin păcatul originar de Dumnezeu înseamnă pentru om pierderea integrităţii, pierderea chipului androgin, care constituie chipul său ceresc, pacificat de ispitele lăuntrice. (Pr. Arsenie Boca). * * * „HRISTOS se naşte din Fecioară ca să sfinţească din nou alcătuirea omenească femeiască şi să o unească principiului masculin, ca bărbatul cu femeia să devină androgini (principiul masculin şi feminin se află unit într-o singură persoană) cum a fost lisus". (Eichner Hristein). *** • „O! Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti mai presus decât heruvimii şi mai cinstită decât serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, bucuria tuturor celor necăjiţi; dă-ne mângâiere şi nouă celor ce suntem în necazuri şi diferite încercări, că, în afară ele ţine, altă scăpare şi ajutor nu avem. Tu singură eşti mijlocitoarea bucuriei noastre la Domnul şi Dumnezeul nostru. Tu care ai născut pe împăratul Hristos, auzi glasul smeriţilor robilor tăi şi ne izbăveşte de toate nevoile. Vindecă neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti. Alungă de la noi şi de la tot poporul român toată răutatea îşi întristarea. Dăruieşte-ne sănătate, înţelepciune, şi cu rugăciunile tale ne izbă­veşte de ispitele acestei vieţi şi de chinurile cele veşnice" AMIN! Preot ortodox român ILIE BUCUR SĂRMĂȘANUL

Next