Cuvîntul Libertății, iulie 1996 (Anul 8, nr. 1761-1791)

1996-07-16 / nr. 1776

Viizare sa fie, dacă interesele o cer împotriva unor declarații sforăitoare făcute la puțin timp după învestire, cînd actualul sponsor al Universității Craiova susținea ideea întăririi lotului prin păstrarea jucătorilor și completarea efectivului cu alți fotbaliști valoroși, de doi ani încoace echipa Universității e scoasă periodic la mezat. După cazurile Radu Niculescu și Vase, evidente eșecuri manageriale, au urmat vînzările lui Craioveanu și Stiigă, renunțarea prea ușoară la Pavel Badea, ce au dus la ratarea participării în actualul sezon al Cupelor Europene. în prezent, transferul lui Olăroiu la formația coreeană FC Blue Wings Samsung Swon este cert, plecarea lui Papură la Rem­es­­­ca și rezolvată, iar Călin s-ar duce oriunde pentru că nimeni nu are interesul să­ îl convingă să rămînă în Craiova. Antrenorul Sorin Cîrțu speră ca măcar acești ultimi bani obținuți să fie folosiți pentru nevoile echipei. Pe Luțu, de fapt o rezervă la F.C. Național, Cîrțu îl vrea de cînd a revenit pe banca tehnică a Universității Craiova, dar, dacă nu l-a putut achiziționa din milionul de dolari obținut pe Gică Craioveanu, sunt și mai puține șanse să-l ia din “mizilicul” ce revine clubului după plecarea lui Papură, Olăroiu și, eventual, Călin. S-a ajuns, astfel, la o situație inedită și, în același timp, penibilă, ca la un meci internațional în tribunele sălilor de jucători și al repre­zentanților cluburilor străine să rivalizeze cu al spectatorilor. în actuala situație, în care Lingurar, Crăciunescu sau Stoican vor deveni titulari de drept, iar clubul înoată în datorii ce însumează aproape două miliarde lei, actualul sponsor ar trebui să-și preci­zeze poziția. Ori susține cu adevărat clubul, ori își declină orice responsabilitate în această privință. Principala menire a unui sponsor (sau a ce se înțelege la noi prin acest cuvînt) este ajutorul finanelor, nu implicarea pentru a obține profit din afacerile făcute pe spinarea a ceea ce este azi F.C. Universitatea Craiova, un club care trăiește aproape exclusiv din vînzarea jucătorilor, practică incompatibilă cu obținerea performanțelor. DRAGOȘ BUZĂRIN Cupa Intertoto GRUPA 1: VfB Stuttgart - Standard Liege 0-2. Clasament: 1. Standard 7 p, 2. Aalborg 6 p, 3. Stuttgart 3 p, 4. Hapoel Haifa 2 p, 5. Clifton Viile 1 p. GRUPA 2: Linzer - Limassol 2-0, Tofta Itrottarfelag - Werder 0-2. Clasament: 1. Linzer 9 p, 2. Werder 9 p, 3. Djurgaidens 3 p, 4. Limassol 3 p, 5. Tofta 0 p. GRUPA 3: FC Copenhaga - Austria Viena2-1. Clasament: 1. FC Copenhaga 7 p, 2. Örebro 4 p, 3. Maribor 4 p, 4. Austria 3 p, 5. Keflavik 1 p. GRUPA 4: Conwy - SV Ried 1-2, Charleroi - Zaglebie 0-0. Clasament: 1. Zaglebie 8 p, 2. Silkeborg 7 p, 3. SV Ried 3 p, 4. Charleroi 2 p, 5. Conwy 1 p. GRUPA 5: Nantes - Heerenveen 3- 1, Kaunas - Sligo Rovers 1-0. Clasament: 1. Lillestroem 9 p, 2. Nantes 7 p, 3. Kaunas 3 p, 4. Sligo 2 p, 5. Heerenveen 1 p. GRUPA 7: FC Basel - Ataka Aura Minsk 5-0. Clasament: 1. Basel 7 p, 2. Rotor 6 p, 3. Antalyaspor 3 p, 4. Minsk 3 p, 5. Sahtior 1 p. GRUPA 8: Kaucuk Opava - München 1860 0-2, Kamaz - Spartak Vama 2-2. Clasament: 1. Kamaz 7 p, 2. München 1860 6 p, 3. Spartak 5 p, 4. Kaucuk 3 p, 5. LKS Lodz 1 p. GRUPA 10: Narva Trans - Lierse 0- 3, Groningen - Vasas 1-1. Clasament: 1. Vasas 7 p, 2. Lierse 6 p, 3. Groningen 5 p, 4. Gaziantep 4 p, 5. Narva Trans 0 p. GRUPA 11: Strasbouig - Uralmaș 1- 1, Kokaelispor - Hibernians 5-3. Clasament: 1. Uralmaș 7 p, 2. ȚSKA Sofia 6 p, 3. Strasbourg 5’p, 4. Kocaelispor 4 p, 5. Hibernians 0 p. GRUPA 12: Poți - Guingamp 1-3, Zemun - Jaro 3-2. Clasament: 1. Zemun 9 p, 2. Jaro 7 p, 3. Guingamp 7 p, 4. Dinamo 0 p, 5. Poți 0 p. Azi și mîine pe “Central’ Duel Cîrțu - Lung - Cioroianu “Alb-albaștrii” continuă seria amicalelor, avînd programate, în acest început de săptămîniă, două întâlniri: cu Minerul Motru și F.C. Drobeta. Azi, pe stadionul “Central”, craio­­venii își vor măsura forțele cu “un­­sprezecele” pregătit de Silviu Lung, într-o partidă care va începe la ora 18,30 și va fi condusă de o brigadă de arbitri, formată din: M. Ezaru, L. Preduț, I. Stăncuță (F. Bumnița). Mîine, Universitatea va întilni echipa antrenată de Florin Cioroianu, la ace­eași oră și pe același stadion. Doar “cavalerii fluierului” vor fi alții: B.Pre­­oțescu, S. Bogdan, A. Mirea. (LJVL) Brazilienii înving selecționata mondială La New Jersey, într-o partidă amicală, selecționata olimpică de fotbal a Braziliei, mare favorită pentru cîștigarea titlului la Atlanta, a învins cu 2-1 (1-0) o selecționată mondială. Golurile au fost marcate de Bebeto 3’, Roberto Carlos 78’, respectiv Klinsmann 69’. Au asistat 80.000 de spectatori. FIFA World Stars: Campos (Tapia ’46) - Harkes (Couto ’46), Matthaeus, Hierro (Zelic ’46), Desailly - Fish (Balakov ’46), Laudrup (Pele ’46), Redondo, Ginola - Klinsmann, Miura (Weah ’46). * Antrenor: Richard Moeller Nielsen. Brazilia: Dida - Ze Maria, Aldari, Ronaldo, Ro­berto Carlos - Concecao, Ama­ral (Ze Elias ’67), Juninho, Rivaldo - Bebe­to, Savio (Ronal­­dinho ’67). * An­trenor: Mario Lobo Zagalo. ROBERTO CARLOS MUICA meNicmisîiLii TVR 1 - 20,40: Știri sportive. 23,25: Ciclism. Turul Franței (rez) PRO TV-9,45, 18,05 și 0,20: Sport la minut; 15,10: Lumea rugby-ului (r) EUROSPORT - 11,00 și 23,00: Ciclism. Turul Franței (rez). 16,00: Ciclism. Turul Franței, et. 16(d) FRANCE 2 - 15,40: Ciclism. Turul Franței, et. 16 (d) RAI TRE - 15,30: Ciclism. Turul Franței, et. 16 (d); 18,10 și 21,00: Ciclism. Turul Franței (rez) Revenirea lui FLORIN CÎRSTEA se amînă Rămâne, în continuare, sub semnul întrebării reintrarea pe gazon a lui Florin Cîrstea. După dificila intervenție chirurgicală la care a fost supus în Italia, atacantul Universității Craiova se află sub tratament în București, unde urmează un program de recuperare la cabinetul maiorului Ion Cosma, fost preparator fizic la Dinamo București. (DJB.) Meci amical Metróm Brașov - Electroputere 2-Í (1-0) • Au marcat: Gyorffy 7’, Voicu 80’ - din 11 m/ Boțea 75’ • METROM: Belean - Gyorffy, Mocanu, Seitz, Gîta - Dîrvăreanu, Vișan, Beraru, Mihai - Marșavela, Bota. Au mai jucat: Măsar, Tătar, Neagu, Orhidan, Andrei, Stoica, Manole, Clinei, Babeș, Voicu, Bălăceanu, Decu. • ELECTRO: Binder - Ad. Popescu, Mierlă, Paraschiv, Poenaru , Georgescu, Năstase, Lepădatu, îmbucătură - Vasiu, Răducanu. Au mai jucat: Niță, I. Luță, Boțea, Didu. Comisia Europeană investighează cazul Mikkel Beck Avocatul atacantului danez Mikkel Beck (Fortuna Köln), Jean-Louis Dupont, a declarat că a depus o plîngere la Comisia Europeană, în numele clientului său, pentru faptul că acesta a fost împiedicat de Federația de Fotbal a Germaniei (DFB) să se transfere în Premier League, la echipa Middlesbrough. “Ceea ce se petrece în Bundesliga contravine în mod flagrant legii Bosman, cu privire la dreptul jucătorilor comunitari de a-și alege clubul în care vor să activeze. Este de neînțeles cum a fost posibil ca Bundesliga să permită clubului Fortuna Köln să prelungească, în mod unilateral, pe timp de un an,contractul cu Mikkel Beck. Nu este singurul caz de acest gen. La ora actuală, Uniunea Europeană a dispus ca federația de specialitate a Germaniei să îi prezinte o listă a contractelor care sunt în preajma expirării. Clientul meu a semnat un contract cu clubul englez încă de la 1 iulie, dar nu poate să îl onoreze datorită faptului că Fortuna Köln nu și-a trimis acordul scris”, a declarat presei Jean-Lois Dupont, același care a pledat cu succes și în “cazul Bosman”. Bosman ar vrea să joace în Insulele Baleare Fotbalistul Jean-Marc Bosman, devenit celebru prin hotărîrea care-i poartă numele, dată de Curtea Europeană de Justiție, a făcut o ofertă spontană clubului spaniol Real Palma de Mallorca, din liga secundă. “Aș fi încîntat să joc în insulă. Este un loc foarte agreabil”. Clubul din Insulele Baleare nu a răspuns încă apelului mijlocașului belgian. 450 tone de nisip pentru Franța Lotul francez de volei pe plajă s-a antrenat, pînă duminică, pe o plajă improvizată. Mai mult de 450 de tone de nisip au fost împrăștiate pe terenurile de tenis din Creps de Boulouris, locul de cantonament al francezilor, pentru a reproduce cît se poate de fidel condițiile climaterice și de concurs de la Atlanta. Cei doi concurenți francezi, Christian Penigaud și Jean-Philippe Jodard, speră într-o medalie la Atlanta, deși ei nu se află printre favoriți. ROSSET - unul dintre absenți ? Campionul olimpic de la Barcelona, Marc Rosset, a decla­rat că s-ar putea să nu își poată apăra titlul în Atlanta. Făcîndu-și calculele, tenismanul elvețian și-a dat seama că, participînd la Olimpiadă, va absenta din circuitul internațional cinci sau șase săptămîni, lucru ce i-ar aduce un minus de 276 de puncte în­­ clasamentul ATP. Se pare că, la timpului liber sînt îmbietoare, pentru europeni s-ar putea ca temperaturile să fie... desta­bilizatoare, meteorologii prevă­­zînd călduri de peste 40 grade Celsius, pe durata derulării Jocu­rilor Olimpice. Echipa olimpică a României numără 150 sportivi. Deschi­derea “Olimpiadei centena­rului” se va face pe noul Stadion Olimpic, de 85.000 locuri, și la ea vor participa 10.000 sportivi și 5000 oficiali, din 196 țări. Această ediție a JO va intra, cu siguranță, în istorie, deoarece, pentru prima oară, organizatorii acoperă integral cazarea și masa participanților. Dacă televiziunea a marcat primul secol al JO, debutul celui de-al doilea este subliniat prin interconectarea la scară mondială. Pe lîngă toate acestea, merită să-i vezi pe americani la ei acasă, chiar dacă, în Atlanta, te va surprinde numărul limbilor vorbite de cetățenii cu pașaport american, originari din Spania, Norvegia, Polonia, Italia, China sau țările africane. Și cum pînă la deschiderea J.O. nu mai sînt decît trei zile, nici acelea întregi, nu ne mai rămîne decît să sperăm că spectacolul va fi la înălțime, nu numai pentru cei care îl vor urmări la fața locului, ci și pentru cei rămași în fața televizoarelor. 26 de ani, cariera individuală a devenit, pentru el, prioritară. Delegația coreeană - e necunoscută Numărul membrilor și componența delegației R.P.D. parcursul J.O. Ei au hotărît ca forțele de poliție să fie dotate cu căști de protecție și veste anti­­glonț, după ce un membru al forțelor de pază a fost rănit de un glonț rătăcit, în apropierea satului olimpic. Rana, nu foarte gravă, a fost provocată de un proiectil AK­Garina susține că a refuzat oferta, dar a și pierdut întîlnirea directă și, cum nu există nici o dovadă a celor afirmate de ucraineancă, Elaine va fi aceea care va concura pentru SUA la Atlanta. Uraganul Bertha a fost cuminte Responsabilii centrului olimpic de la Savannah, locul unde se vor desfășura întrecerile olimpice de yachting, i-au obligat pe toți sportivii deja ajunși în Statele Unite să-și retragă ambarcațiunile în hangare pentru o perioadă de 24 de ore, adică atîta timp cît uraganul Bertha și-ar fi făcut de cap prin zonă. 800 de persoane au fost evacuate și toate instalațiile au fost scoase din funcțiune. Numai că Bertha s-a îndreptat spre Carolina de Nord, activitatea reluîndu-se sîmbătă. Uraganul l-a obligat și pe președintele Clinton să-și anuleze vizita pe care urma să o facă lotului american de volei feminin, cantonat la Disney Institute din Buena Vista, Florida. 44 Atlanta - Răscrucea Sudului 99 Breviar Olimpic Coreene nu au fost anunțate. Comitetul Olimpic Coreean a cerut CIO să înțeleagă această situație dificlă, datorată penuriei alimentare, care marchează nordul Coreei de mai bine de un an. Oficialii americani se tem că vor înregistra foarte multe abandonuri în întrecerile olimpice, ca urmare a malnutriției unora dintre sportivi, inclusiv a acelora din Coreea de Nord. “Securiștii” vor purta căști și veste antiglonț Această decizie a fost luată de responsabilii cu securitatea pe 47, tras în aer pentru a sărbători Ziua Națională a SUA, pe 4 iulie. Jumătate de secol - o vîrstă olimpică La 50 de ani, floretista Elaine Cheris va fi decana de vîrstă a delegației americane. Un statut pe care Elaine îl va onora, chiar dacă, recent, a apărut în presa americană o polemică referitoare la participarea ei la J.O.în fapt, Anna Garina, o scrimeră “importată” de americani din Ucraina, a pretins că antrenorul lui Elaine Cheris i-ar fi oferit 500 dolari pentru a pierde întîlnirea directă, decisivă pentru selecționarea în lotul SUA. Cîțiva dintre sportivii CSS “U” Craiova au, în această vară, o vacanță activă, pregătind, în cadrul loturilor naționale de handbal și baschet, ieri, spre tabăra de la Hunedoara. Feminin, tineret: Viorica Mincan; junioare: Alina Stoicea, Roxana Gatzel, Anca Grosu; cadete: Gabriela ce vor lua parte, și ele, la preliminariile Campionatului European. Așa cum se poate observa, talente există cu cazul, important­e, însă, ca ele să rămînă în T­alente există importantele competiții din acest an. Iată lista, aproape interminabilă, a celor selecționați în reprezentativele României. Masculin, juniori: Mihai Marinescu, Ionuț Rusu, cădeți: Dan Tur­bătu. Primii doi vor participa la un cantonament de pregătire (Tg. Jiu, 24 iulie-11 august), în vederea turneului de la Szarvas - Ungaria, iar ultimul a plecat: Bobolinoiu, Mirela Panduru, Anișoara Durac. Echipa de tineret (aflată acum la Constanța) și formația de junioare (în Baia Mare) se antrenează pentru Europene, iar cadetele (la Făgăraș) pentru Campionatul Balcanic de la Salonic. Reprezentanta baschetului este Lavinia Diaconu, care participă la întrunirea de la Timișoara a cadetelor, Craiova Un astfel de bilanț nu putea fi trecut cu vederea și, astfel, o serie de tehnicieni ai clubului se află la cîrma primelor echipe ale României După ce Constantin Tosum a refuzat postul de secund la tinerei Aurelian Roșea și Nicolae Popescu au fost cooptați în cond­ucerea tehnică a loturilor de cadete. LAURENTIU MITRE încotro au luat-o dolarii • în finala spaniolă de la Gstaad, A. Costa (Spania, 6) l-a învins pe F. Mantilla cu 4-6, 7-6, 6-1,6-0, băgînd în buzunar o parte din cei 560.000 de dolari - valoarea premiilor cu care fusese dotat turneul. • La fel a procedat și M. Gustafsson (Suedia, 4), care a dispus (6-1, 6-3) de A. Medvedev (Ucraina, 5), suma fiind, evident, mai mică - 328.000 de dolari. • în semifinalele “FED Cup”: Spania a învins Franța cu 3-2, iar SUA a întrecut Japonia cu 5-0, cele două “mari puteri”, care au în componența echipelor jucătoare de prim-plan - A. Sanchez, C. Martinez, M. Seles, L. Davenport, se vor întîlni în finala competiției. LARRY JOHNSON - LA NEW YORK în ultimul dintre cele 5 meciuri programate înainte de ATLANTA, echipa de baschet a SUA - DREAM TEAM III - a întîlnit, la INDIANAPOLIS, echipa GRECIEI. Ca și în celelalte partide, americanii și-au surclasat adversarii, învingînd, în final, la o diferență de 66 de puncte (128-62). KARL MALONE a reușit 19 puncte pentru DREAM TEAM, iar, pentru oaspeți, ALVERTIS a înscris 14 puncte. NEW YORK KNICKS a achiziționat trei jucători de valoare, sîmbătă. LARRY JOHN­SON a venit de la CHARLOTTE HORNETS, pentru ANTHONY MASON și BRAD SOHAUS. ALLAN HOUSTON a părăsit DETROIT pentru NEW YORK, semnînd un contract de 26 de milioane pe 7 ani, iar CHRIS CHILDS vine de la NEW JERSEY NETS, pentru un contract de 24 de milioane pe 6 ani. L.A. LAKERS îl legitimează pe O’NEAL pentru un contract de 95,5 de milioane pe 7 ani, avînd voie să părăsească echipa după sezonul 1998-1999. în fine, MICHAEL JORDAN a semnat. Noul său contract valorează aproximativ 22 milioane pe an și “taurii” sunt, din nou, împreună, în căutarea unui nou titlu. RĂZVAN GAVRILĂ Cea de-a zecea etapă a CM de FI, desfășurată pe circuitul de la Silverstone, s-a soldat cu victoria canadianului Jacques Villeneuve, a doua de la debutul său în circuitul FI. Canadianul a “beneficiat” de abandonul echipei Ferrari - Schumacher, Irvine­­ din motive tehnice, precum și de al coechipierului său, Damon Hill (greșeală de pilotaj în turul 27, soldată cu o ieșire în decor), și al lui Jean Alesi. De aceste abandonuri au mai profitat Următoarea cursă - 28 iulie Hockenheim), Gerhard Berger (Benetton) și Mika Häkkinen (McLaren), care s-au clasat pe locul doi, respectiv pe trei. Au mai terminat cu puncte: Ruben Barrichello (Jordan), David Coulthard (McLaren), Martin Brundle (Jordan), MP al Germaniei (circuitul de la­­ C.N.) MP al Marii Britanii VILLEN­­EUVE) la a doua victorie Clasamente Villeneuve în mijlocul echipei de tehnicieni de la Williams - Renault. Piloți 1. Damon Hill 63 p. 2. Jacques Villeneuve 48 p. 3. Michael Schumacher 26 p. Echipe 1. Williams 2. Benetton 3. Ferrari 111 p. 41 p. 35 p. Ciclism - Turul Franței Ru­s se simte bine în tricoul galben Etapa a 14-a a “Marii Bucle” (Superbesse - Tulle, 186 km) a revenit rutierului Djamolidin, Abdoulaparov (Uzbekistan - REFIN), înregistrat cu timpul de 4h 6’ 29". Pe locurile doi și trei s-au clasat Marco Guardi (Italia - Polti) după 7" și Laurent Madonas (Franța - Motorola) după 9", în timp ce câștigătorul “Abdou” a declarat că țintește mai sus decît locul 4 al clasamentului pe puncte, Blame Riis - tricoul galben - a spus că nu are nici o emoție și că va păstra același spirit ofensiv întrucît este într-o stare fizică și psihică excelentă. • Podiumul etapei a 15-a (Brive - Villeneuve sur Lot, 176 km), disputată ieri, a fost următorul: 1. Massimo Podenzana (Italia) - 3h 54’ 52", 2. Giuseppe Guerini (Italia), 3. Peter Van Petegem (Olanda). Câștigătorul a pedalat foarte bine lăsîndu-i pe urmăritori la 37" și respectiv 49". O cursă care n-a modificat, însă, ordinea primelor trei locuri în clasamentul general provizoriu. (L.M.). Ultimatum “rătăciților” . Noul antrenor al divizionarei B FC Drobeta, Florin Cioroianu, vrea ca obiectivul echipei sale, promovarea, să nu rămînă doar pe hîrtie. Pentru acest lucru, el are nevoie de un lot complet și sigur. Întrucît o serie de jucători s-au rătăcit pe la diverse cluburi, conducătorul tehnic al formației amintite a dat un ultimatum celor patru “dispăruți” - Urîtu, Niculescu, Stroescu și Vrînceanu: dacă numiții nu se vor prezenta pîrjă marți la pregătiri, vor încasa, cu­­ siguranță, o suspendare. (L.M.) CE5E() EMMA GEORGE sare tot mai sus Atleta australiancă Emma George a stabilit un nou record mondial în proba de săritură cu prăjina. în cadrul concursului de la Sapporo (Japonia) a reușit să treacă peste ștacheta ridicată la 4,45 m. Vechiul record, 4,42 m, îi aparținea tot ei și fusese stabilit în iunie, în Franța. C.N. ^■4*­­ Tv­­'ft. K, (♦­3­P­O­R !■ ^ *tv/ r /. v­3b•â (K

Next