Cuvântul Libertății, aprilie 2005 (Anul 17, nr. 4699-4724)

2005-04-20 / nr. 4715

y CUVÂNTUL LIBERTĂȚII Steaua amendată ■ Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis sancționarea FC Steaua cu o amendă de 40 de milioane de lei, din cauza manifestărilor cu caracter rasist ale suporterilor steliști la meciul cu Rapid. Membrii Colegiului Director al CNCD au recomandat FC Steaua ca pe viitor să ia măsurile necesare în vederea “stopării manifestărilor cu caracter rasist în cadrul competițiilor sportive pe care le organizea­ză”. De asemenea, CNCD l-a amendat pe crainicul stadionului Steaua, Gabi Safta, cu suma de 20 de milioane de lei “pentru comportament de incitare la discriminare, precum și pentru modul în care i s-a adresat lui Răzvan Lucescu”, înaintea partidei Steaua - Rapid, desfășurată miercuri, 13 aprilie, restanță din cadrul etapei a XVII-a a Diviziei A, și în timpul acesteia, galeria stelistă a scandat lozinci și a afișat mai multe mesaje cu caracter rasist cu privire la comunitatea rromilor. Apullum, memoriu la Comisia Centrală a Arbitrilor Președintele clubului Apullum Alba Iulia, Viorel Mălușel, a trimis, ieri, un memoriu Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) prin care protestează față de arbitrajele defavorabile din acest retur de campionat. De asemenea, președintele clubului Apullum a trimis un memoriu și la Comisia de Disciplină pentru ridicarea suspendării lui Daniel Lupașcu, eliminat în întâlnirea cu FC Național, scor 0-1, disputată duminică, în cadrul etapei­ a XX-a a Diviziei A, într-o discuție telefonică, președintele CCA, Ion Crăciunescu, i-a spus antrenorului Alin Artimon că arbitrul asistent Bogdan Medrea și-a cerut scuze față de gruparea ardeleană. Asistentul a fost retrogradat pe timp nelimitat la Divizia C. Serea și-a cerut scuze membrilor CCA Arbitrul Ionică Serea și-a cerut scuze, ieri, membrilor Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), prin intermediul unui fax, în urma scandalului iscat în jurul prestației sale la partida FC Dinamo - FC Național, din cadrul semifinalelor Cupei României la fotbal. “în legătură cu situația creată în ziua de 13.04.2005 la meciul dintre Dinamo și FC Național, declar că îmi asum întreaga responsabilitate pentru deciziile pe care le-am luat. F Hotărârile mi-au aparținut în totalitate și de aceea sunt gata să suport eventualele consecințe. Adresez respectuoase scuze dumneavoastră,­­ membrilor Comisiei și echipei pentru că v-am dezamăgit. Nu am facut-o cu rea intenție. Părerea mea de rău este imensă și aș face orice pentru a îndrepta lucrurile”, se precizează în comunicatul semnat de arbitrul Ionică Serea. Solomon: „Staicu să-și ducă crucea până la capăt!” A „Nu mai vreau să aud de negocieri cu Dinei Staicu” Solomon spune că nu l- a contactat încă pe Dinei Staicu și nici nu o va face. „Am primit un telefon de la el, dar nu am stabilit nimic oficial. Nu îl voi suna pen­tru că nici nu vreau să mai aud de negocieri cu Dinei Staicu”. Vinovate pentru relația tensionată Primărie - Dinei Staicu ar fi fostele autorități locale care i-ar fi promis acestuia o susține­re financiară substanțială dar nu s-au ținut de cuvânt. „Bulucea și Manolea au fost la București și i-au promis lui Staicu că îi dau bani numai să ia echipa de la Nețoiu. Primăria a dat pa­tru miliarde, a devenit acți­onar și s-a oprit. Lui Staicu atât i-a fost că a început să amenințe, ba că vinde ju­cătorii, ba că lasă echipa cu totul Primăriei...”, mai spu­ne Solomon. Procentul de doi la sută din pachetul de acțiuni este privit acum ca o piatră de moară cu care jucătorii și licența de joc dar dimineața Staicu s-a răzgân­dit și nu a mai semnat con­tractul. Că vine acum și se retrage nu pot să fac jocul lui. Există o lege care ne pro­tejează și pe noi și pe el, iar dacă vrea să părăseas­că echipa trebuie să gă­sească o cale legală. Să meargă până la capăt până în vară iar dacă spune că nu mai poate,­­atunci să gă­sească alți investitori”, a de­clarat primarul Antonie So­lomon, după ce a avut la dispoziție o noapte de re­flectat vizavi de situația din fotbalul craiovean, s-ar fi pricopsit între timp Consiliul Local Craiova. „Nu știu ce deținem noi în schimbul acestor acțiuni pentru că Staicu și-a tot schimbat firmele iar pe noi nu ne-a informat. Avem un reprezentat în Consiliul de Administrație al AS­FC Universitatea Craiova, pe consilierul Cămătaru, dar nu l-au chemat la nici o întâlni­re. Nu știu din ce motive s-a ajuns la­ această formă de acționariat”, afirmă Solomon. 1 ’ LAURA MOTÎRLICHE­I­­ SILVIU GHITA întors la birou după un week-end la Barcelona. Solomon nu vrea să audă de reluarea negocierilor cu Dinei Staicu . Primarul Craiovei spune că patronul nu se poate retrage cum vrea el și nici să-i pună în brațe o echipă în declin pentru care a mai negociat în iarnă. Dacă va sta la masă cu viitorul finanțator, oricare va fi acesta, Solomon mai spune că îi va promite în scris o subvenție anuală de 15 miliarde de lei de la bugetul local „Staicu să-și ducă crucea până la capăt. Nu poți să arunci echipa ca pe o jucă­rie pe care nu o mai vrei. Ne­­au sunat suporteri de la Foc­șani și am primit reproșuri că am distrus echipa, iar eu nu vreau să fiu răspunzător moral pentru dezastru. Am discutat preluarea echipei în iarnă când am fi putut să alo­căm bani la construcția bu­getară. Am fost la București și am stabilit să luăm sigla, împreună cu Mircea Dinescu Nețoiu este așteptat, astăzi, în Bănie In ciuda declarațiilor pline de in­diferență ale conducătorilor muni­cipalității craiovene, se pare că soarta Științei se va decide chiar astăzi. Conform unor surse dem­ne de toată încrederea, în biroul primarului Antonie Solomon va poposi, în jurul după-amiezii, posi­bilul nou finanțator al echipei oltene, Gigi Nețoiu, încă actualul vicepre­­ședinte­ la Dinamo București. “Vi­cele” din Șoseaua Ștefan cel Mare nu va veni singur, el preferând să îl aibă alături și pe Mircea Dinescu, recunoscutul poet declarând în urmă cu numai două zile că do­rește să se implice serios în activi­tatea Științei “U” Craiova: în cazul în care se va ajunge la o înțelege­re, totul depinzând și de Dinei Stai­cu, începând de la vară, așa cum afirma ieri primarul Solomon, Con­siliul Local Craiova ar putea ajuta echipa cu aproximativ 15 miliarde de lei. SILVIU GHIȚĂ S.C. CEREALCUM S.A. DOLJ VINDE SĂMÂNȚĂ DE FLOAREA-SOARELUI SOIUL FAVORIT TRATAT CU FUNGICID OSTENAL Sămânța de floarea-soarelui se găseș­te la silozurile: Leu, Segarcea, Băilești, Moțăței și bazele de recepție: Bechet, Bistreț, Murgași, Predești, Daneti, Gângio­­va, Mischii, Scaiești,Brabova, Smârdan. Mircea Rădulescu opinează: “La Craiova este nevoie de oameni pricepuți la fotbal” Directorul Școlii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu, a declarat, ieri, că la Craiova este nevoie de un grup de oameni pri­cepuți la fotbal, nu numai cu putere financiară, pentru a redresa Știința “U” Craiova. “La Craiova se im­pune reașezarea lucrurilor de la zero, de către un grup de experți, de oameni pricepuți în fotbal, care să aibă parte și de susținerea materială necesară. Situația Știin­ței este rezultatul unui management defectuos, un exemplu negativ pentru alte cluburi. Un singur om foarte greu poate conduce un club, chiar dacă el vine cu toți banii. Se impune ca oamenii cu bani să se lase conduși de oameni compe­tenți, altfel banii se duc pe apa sâm­betei”, a spus Mircea Rădulescu. Fostul antrenor al Craiovei a men­ționat că regretă situația Științei și speră ca echipa pregătită de Ma­rian Bondrea să nu rămână decât un sezon în Divizia B. “Sunt și eu puțin legat de Craiova, fiindcă în cariera mea de antrenor am trecut și pe acolo. Regret și mă doare faptul că Știința, probabil, va dis­părea. S-ar putea ca, dacă în vară nu se găsește o soluție, de cum­părare a unui loc în Divizia A, Cra­iova să aibă un sezon de Divizia B, după care să revină în primul eșalon”, a subliniat Mircea Rădu­lescu. SILVIU GHIȚĂ Solomon preferă să subvenționeze echipa Primarul Antonie Solo­mon spune că nu-i este in­diferentă soarta echipei, iar dacă va face o finanțare va prefera să nu se implice di­rect în treburile interne. „Nu putem să preluăm echipa acum. Poate la sfârșitul cam­pionatului când se cunoaș­te performanța la care a ajuns echipa. Dar nici atunci nu o vom lua sub o formă oarecare. O voi lua de la Staicu nu ca să o adminis­treze Primăria, ci ca să o dau la alții, oameni de fot­bal care se pricep și care vor să facă investiții”, este de părere Solomon­. El spu­ne că îi va promite în scris viitorului patron că va acor­da anual câte 15 miliarde de lei sub formă de subvenții pentru sport. „Dacă dăm banii normal că îi impunem și niște condiții, niște pre­tenții fotbalistice, în primul an să fie în Divizia A, în anul al doilea să ajungă între pri­mele trei, iar în al treilea îi cerem titlu”, mai spune So­lomon. Primarul Craiova nu­­și va schimba gândurile până la discuțiile cu Staicu și nici nu va renunța la nici una dintre condițiile sale, negocierea anun­țându-se de data aceasta dură din partea municipalității. Deo­camdată, nici o întâlnire cu patronul Științei Craiova nu a fost programată. S.C. CEREALCOM DOLJ S.A. VINDE AZOTAT DE AMONIU Se acceptă la plată bonuri valorice. Relații la telefon 0251/417415 sau 0744/592196 și la silozurile și bazele din județul Dolj. 1I -V >

Next