Cuvântul Libertății, iulie 2008 (Anul 20, nr. 5692-5717)

2008-07-02 / nr. 5693

16 / cuvântul libertății începând de seri-dimineață, “alb-albaștrii” s-au mutat în Olanda, unde vor efectua a doua parte a cantonamentului din această vară și unde vor susține mai multe amicale decât în Germania. miercuri, 2 iulie 2008 SILVIU GHIȚĂ Timp de o săptămână, “alb-al­­baștrii” s-au aflat în cantonament la Goch, în Germania. Conform planului pus la cale, de ieri-dimi­­neață trupa pregătită de italianul Nicolo Napoli s-a deplasat în Olan­da, unde va efectua al doilea sta­giu de pregătire. Până să reia an­trenamentele, craiovenii vor sta două zile la Amsterdam, capitală pe care o vor vizita și de unde își vor face cele mai importante cumpă­rături. Așadar, destins după zilele­­ de foc petrecute în micuța locali­tate germană și în care au susținut două amicale, antrenorul peninsu­lar și-a permis să facă o recapitu­lare și să se arate foarte mulțumit de cum s-au comportat elevii săi până acum. “Am încheiat acest stagiu cu un meci care a fost un antrenament reușit. Sunt mulțumit de cum s-a prezentat echipa, atât în această partidă, cât și în prece­denta, chiar dacă am întâlnit un adversar inferior. Mă bucur că fot­baliștii mei au răspuns bine la tot ce le-am cerut. Am observat că și cei tineri sunt mai obosiți decât cei considerați mai vârstnici, însă, în Olanda, sper să își revină, mai ales că va fi un cantonament mai ușor din acest punct de vedere; în ace­lași timp, consider că este normal sa fie obosiți pentru că au fost an­­trenamen­te grele”, s-a destăinuit Nicolo Napoli. Mitchell răsuflă ușurat Prima parte a cantonamentului din această vară a fost un chin pen­tru “alb-albaștri”, cărora le-au fost programate antrenamente bazate mai mult pe pregătirea fizică. Prin­tre cei ce au răsuflat ușurați a fost și Josh Mitchell, australianul pri­vind zâmbitor spre perioada pe care o va petrece în Olanda, una unde vor predomina meciurile amicale. “Bine că s-a terminat! A fost o săp­tămână de pregătire foarte grea în care toți am încercat să facem față, însă am înțeles că a doua perioadă de pregătire va fi una cu meciuri mai multe, lucru care ne bucură. Despre cel de-al doilea joc, ce pot să spun? A fost unul frumos, un real succes, am întâlnit o echipă mult mai slabă, însă important este că am reușit să câștigăm la o ase­menea diferență de scor, în cam­pionat va fi mult mai greu, suntem perfect conștienți de asta”, a de­clarat Josh Mitchell.

Next