Cuvântul Libertății, aprilie 2015 (Anul 27, nr. 7709-7732)

2015-04-20 / nr. 7723

Deși nu este unul de mare întindere, centrul istoric al Craiovei este considerat unul dintre cele mai frumoase din țară. Arhitectura deose­bită a caselor, care s-au păstrat compacte în zona Lipscaniului, atrage și mai mult acum după ce fațadele au fost curățate. Arhitecții sunt convinși însă că, dincolo de pere­ții proaspăt zugrăviți, se ascund și alte comori, cum ar fi curțile interi­oare, prispele cu geam­lâc și beciurile care au o vechime și mai mare decât cea a imobilelor în sine. OFF-uri de GABRIEL BRATU-MIB - Dacă privim emisiunile televoiiunilor noas­­tre, vedem, Popescule, că nu mai avem lucruri bune și frumoase, nu mai avem oameni de știință și de artă, avem numai omoruri și scandaluri, n­a­vem pe Oana Zăvoranu, pe Guță, pe A­di Minune, Gigi Becali, Silviu Prigoană... Intre justiție și politică sau despre suspendarea adevărului Două lecturi din presa de ieri mi-au atras atenția în mod deose­bit, deși în aparență fără conver­gență de abordare între ele. Pri­ma, prilejuită de un editorial al lui Andrei Marga apărut în „Cotidia­nul” sub titlul „Neliniștea etică și justiția”, cel de-al doilea un inter­viu luat de Marga Rulpcean­u în „Cuvântul libert^i^S^fi^|t3^ ■ avocat și uni^^t^i­ Braiovean îofe | Turculeanu,­initiul „Boala cea mai grea a |o­rietății românești o reprezintă poți .j& ji”. economie / 7 Europarlamentarul Marian Jean Marinescu: „Politicienii «rfieni să susțină Autostrada Oltenia - Europa” Dezbatere publică pentru legea vaccinării După ce a stârnit nume­roase reacții, proiectul de lege al vaccinării va fi pus în dezbatere publică. Contro­versele au apărut după ce s­­a vehiculat ideea că mai multe vaccinuri ar putea deveni obligatorii având în vedere avertismentele specialiștilor cu privire la scăderea numărului de vaccinări, în elaborarea proiectului, Ministerul Sănătății va beneficia de expertiza în acest domeniu a reprezentanților Organizației Mondiale a Sănătății. social / 6 cultură / 8 „Filarmonica Plus” te provoacă să fii meloman... 7 zile din 7!

Next