Cuvântul Libertății, septembrie 2018 (Anul 30, nr. 8727-8747)

2018-09-11 / nr. 8734

A început anul de învățământ. Ziua comunei Afumați, sărbătorită cu bucate tradiționale, muzică și voie bună Ziua comunei Afumați, desfășurată sâmbătă, 8 septembrie a.c., a fost plină de surprize și de momente speciale, cu activități pentru toate gusturile și toate vârstele. Asta pentru că au fost mese încărcate cu bucate tradiționale pre­gătite în cadrul unei noi ediții „Dolju-n buca­te”, o expoziție-concurs de covoare oltenești, au fost reînviate vechile resturi, în care se co­cea pâinea pe vremuri și, bineînțeles muzică, joc, voie bună, seara fiind încheiată de un con­cert al trupei Compact și un foc de artificii. Ieri, 10 septembrie, a fost ziua în care porțile școlilor s-au re­deschis, la începutul unui nou an școlar, pentru copii, cadre didactice și, nu în ultimul rând, pentru părinți. Este o nouă provocare, una din care, la fi­nalizarea din 2019, să se poată vorbi de noi perfor­manțe în învățământ, la modul general, și, în special, în Dolj. K­insperanțeman in Dolj I ■­f­w­v / /* Comunitatea evreilor din Craiova a celebrat, du­minică seara, Roș Hașana 1779 sau intrarea în noul an. Un prilej de mare sărbătoare la sinagoga din oraș. Președintele Comunității Evreilor din Craiova, acad. dr. Corneliu Sabetay, a vorbit celor prezenți despre însemnătatea acestei sărbători, anul acesta celebrân­­du-se o dublă aniversare: 70 de ani de la înființarea statului Israel și centenarul Marii Uniri. Roș Hașa­na începe seria celor mai importante sărbători evre­iești, fiind urmată, la numai zece zile, de cea mai mare sărbătoare evreiască, Yom Kippur - „Ziua pocăinței”. Zilele dintre Roș Hașana și Yom Kippur (zece la nu­măr) sunt considerate ca făcând parte din procesul sărbătorii și sunt numite în ansamblu „Cele zece zile ale căinței”. Aceste zile au o încărcătură religioasă apar­te, culminând cu Ziua Răscumpărării (Yom Kippur). reportaj­­ 2 Roș Hașana 5779 Evreii din Craiova au sărbătorit

Next