Cuvântul Libertății, septembrie 2020 (Anul 32, nr. 9172-9193)

2020-09-16 / nr. 9183

cuvântul libertatii / 3 miercuri, 1­6 septembrie 2020 politică Constantin Dobrescu, omul care a adus lumina în Vârtop, și la propriu și la figurat Din această toamnă speră să continue revitalizarea comunei pe care o păstorește de 8 ani Vârtop, o localitate cu puțin peste 1500 de locuitori, a suferit o transformare extremă în ultimii ani. Totul i se datorează unui sin­gur om care s-a concentrat mai mult pe administrație decât pe orice altceva. Nu s-a sfiit să bate la ușile mai-marilor din județ, dar nici la cele ale sus-pușilor din Guvern. Așa se face că a reușit să aducă numeroase finanțări și a reclădit tot ce era vechi, a trans­format și a modernizat. “Atunci când am venit eu la primărie, în sat luminau doar pa­tru lămpi, îți era frică să mergi noaptea pe stradă. Am reușit să fac un proiect pentru iluminat stradal, astfel că acum, de la pa­tru lămpi, am ajuns la aproape 700. Poți merge noaptea cu ma­șina cu farurile stinse”, povestește edilul-șef. De altfel la­ yartop, poți mer­ge cu încredere cu mașina în lo­calitate, pentru că străzile prin­cipale au fost deja asfaltate. Pri­marul explică însă că pentru a finaliza amenajarea tuturor dru­murilor din comună mai are ne­voie de finanțare. „Noi am pus la punct un pro­iect de asfaltare a 31 de străzi pentru a încheia astfel cu toate drumurile din localitate. Am ob­ținut tot ce era necesar, până la ultimul aviz, am început chiar și lucrările. Doar că, după ce am pietruit trei străzi , am fost ne­voiți să ne oprim din lipsa finan­țării tăiate de Guvern. Mă voi zbate însă să obțin banii nece­sari și să închei asfaltarea în toa­tă localitatea, așa cum le-am pro­mis consătenilor mei”, susține primarul. în același timp cu amenajarea străzilor se desfășoară și mai multe proiecte pentru aducerea utilităților, singurele lipsuri care îi despart pe vârtopeni de traiul într­­o comună europeană. „S-a realizat alimentarea cu apă a unei părți din localitea, iar acum lucrăm la o extindere de încă 6 kilometri. în paralel, am finalizat un studiu de fezabilitate pentru re­țeaua de canalizare pe care sun­tem obligați să o facem pentru a respecta normele impuse de Uni­unea Europeană. Am făcut și pri­mii pași pentru aducțiunea rețelei de gaze naturale. Am constituit o asociație de dezvoltare împreună cu localitățile Terpezița, Sălcuța, Vela, Vârtop și Caraula, asociație care ne va permite să accesăm fi­nanțarea necesară construirii rețelei de gaze. în următorii patru ani, acest proiect trebuie finalizat”, dă asigurări Constantin Dobrescu. în ultimii ani, în comună, clădi­rile degradate au fost toate refă­cute sau reamenajate. Așa se face că la Vârtop au fost reabilitate două școli, un bloc de locuințe, piața locală, postul de poliție și ca­binetul medical. In plus, a fost pus la punct, construit și dotat, un ca­binet medical de stomatologie. „Școlile erau o ruină, la fel ca­binetele medicale și postul de po­liție. Acum oamenii au parte de servicii în clădiri modernizate și dotate. Doar că nu mă opresc aici. Am în desfășurare un proiect pen­tru școală de modernizare pompe și anvelopare, pentru care am fă­cut deja studiu de fezabilitate cu ajutorul unui grup de acțiune lo­cală din care facem parte. Mai departe vreau să fac un parc și să renovez și primăria. Pentru toate acestea voi accesa finanțare gu­vernamentală, județeană sau din bugetul propriu, dar niciun pro­iect nu va rămâne la stadiul de plan”, promite Constantin Do­brescu, candidatul PSD la func­ția de primar al comunei Vârtop. Transformarea localității va continua dacă, pe 27 septembrie, localnicii din Vârtop îi vor da vo­tul de încredere cum au făcut-o și până acum. Comandat de PARTIDUL SO­CIAL DEMOCRAT - Organiza­ția Județeană DOLJ. Executat de ED­PRESS COM S.R.L., portal/ ziar - Cuvântul Libertății, tiraj 1000 exemplare/zi, CUI Manda­tar financiar coordonator 21200019. Cele mai ample 6 proiecte pentru dezvoltarea Craiovei sunt propuse de profesorul Alexandru Gîdăr, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Dolj Primul proiect: Jiul, de la Rovine, la Malu Mare, zonă­­ promenadă și agrement Profesorul Alexandru Gîdăr, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Jude­țean Dolj, va transforma în ur­mătorii ani zona Jiului, de la Rovine, la Malu Mare, într-o zonă de promenadă și agre­ment. Acest proiect va prinde viață după câștigarea alegerilor din 27 septembrie 2020 și ofe­ră multiple posibilități de rela­xare și petrecere a timpului li­ber, dar și de a practica diver­se sporturi. O pistă de biciclete de 28 km de-a lungul Jiului, 26 km zonă navigabilă pe Jiu, sigură pen­tru sporturi nautice, piscine în aer liber cu plaje amenajate, un parc de aventură la Bucovăț, de mărimea celui de la Brașov, te­rase, restaurante și cluburi, sunt câteva dintre punctele de atracție care se vor construi pe malul Jiului, în apropiere de Craiova, prin proiectul profe­sorului Alexandru Gîdăr. “Singura zonă atractivă de relaxare din Craiova a rămas Parcul Romanescu, construit în urmă cu o sută de ani de un primar liberal, Nicolae Roma­nescu. Un proiect complex pentru crearea de zone de agrement pe malul Jiului, în apropiere de Craiova, este ab­solut necesar și solicitat de foarte mulți cetățeni, pentru că județul duce lipsă de zone de agrement, de zone de relaxa­re. Doljul are potențial și în această zonă, însă din păcate, fie din delăsare, fie din neștiin­ță, acest potențial nu a fost ex­ploatat. Acolo unde s-a mai încercat câte ceva, cum este cazul Portului Rast, de exem­plu, s-a constatat că proiecte­le erau nefuncționale. La Rast, lucrurile au fost abandonate și lăsate în paragină, după ce s-a aruncat pe apa sâmbetei un milion de euro, pentru că ad­ministrația PSD nu s-a gândit și la felul în care va funcționa acest proiect după ce se ter­mină banii”, a spus profesorul Alexandru Gîdăr. Zona de promenadă și agrement pentru doljeni amenajată pe malul Jiului va trece prin Ișalnița, Breasta, Bucovăț, Podari, Malu Mare. “Este posibil! La Bucovăț, de exemplu, primarul PNL Cristian Tuță a depus deja un proiect la Compania Națională de Inves­tiții pentru construirea unui ba­zin de înot în zona Palilula. De asemenea, primarul nostru a primit finanțare europeană de 190.000 euro pentru crearea unui traseu de biciclete, printr­­un proiect realizat prin GAL-ul Lunca Jiului, în parteneriat cu un GAL din Spania, din regiu­nea Navarra. Avem și ceea ce localnicii numesc ‘Transalpina de Dolj’ sau ‘Transalpina de Bucovăț’, drumul de 5,2 km care leagă localitățile Bucovăț (satele Palilula și Cârligei) de Podari, făcând legătura între drumul european de la Podari și DJ 552, care oferă peisaje pitorești, dar care trebuie rea­bilitat. în zona Palilula se poate construi un parc de aventură, asemănător celui de la Brașov, pentru activitate sportivă și re­creativă în aer liber, un mod foarte plăcut de a petrece tim­pul liber cu familia și cu priete­nii. ‘Bivolițele de la Palilula’ sunt încă un punct de atracție. De asemenea, iubitorii de spor­turi nautice vor avea posibilita­tea să le practice chiar aproape de casa lor. Știți că în urmă cu câțiva ani la Palilula se organi­za cel mai mare festival de muzică electronică din Oltenia. Deci se pot face foarte multe lucruri, dar trebuie să existe se­riozitate, determinare și să avem încredere că și noi pu­tem”, mai spune profesorul Ale­xandru Gîdăr. Zona de promenadă și agre­ment, amenajată de-a lungul Jiului, de la Rovine, la Malu Mare, este una dintre priorită­țile profesorului Alexandru Gî­dăr în calitate de președinte al Consiliului Județean Dolj. Pro­fesorul Alexandru Gîdăr îi cheamă pe craioveni și pe toți doljenii să i se alăture, pentru ca după 27 septembrie 2020 acest proiect să poată fi pus în practică. Alte proiecte ale viitorului președinte al Consiliului Jude­țean Dolj, profesorul Alexandru Gîdăr, pentru Craiova, vizează valorificarea moștenirii Brân­­cuși, dezvoltarea Aeroportului Craiova ca poartă turistică a Olteniei, înființarea unui parc IT și robotică, a unui campus universitar modern și mutarea gropii de gunoi de la Mofleni. Despre toate acestea, revenim într-un nou articol! Comandat de PNL Dolj, exe­cutat de S.C. ED PRESS COM S.R.L., tiraj 1000 exemplare/zi, cod AEP 21200012.

Next