Cuvîntul Nou, mai 1970 (Anul 3, nr. 125-128)
1970-05-30 / nr. 128
# la EHEI Ferma de vaci de la C.A.P. Reci, încătușată de ape Foto : A. BARTHA De cîteva säptämini trăim un coşmar care pare a nu se mai sfirşi : apa, simbolul fertilităţii, s-a transformat in forţă de distrugere inecînd oameni, case, animale, fabrici, ogoare. De citeva säptämini cuvintele ,,inundafie", ,,viitură", ,,amonte", ,,aval“, „sinistraţi", „contul 2000“, „calamitate", au intrat in vocabularul românesc cotidian, bruscindu-ne imaginaţia şi sfişiindu-ne sufletele. Cind apele, in furia lor oarbă, au rupt malurile năpustindu-se asupra pămintului, asupra sfintului şi roditorului nostru pămint, asupra fratelui său intru rodie, ca un Cain asupra lui Abel, cind digurile s-au dovedit neputincioase in fafa stihiei curgătoare, noi, oamenii acestei tări, am făcut un uriaş zid ţăranului, bucătăria şi leagănul mamei, televizorul in fafa căruia bunicul, tatăl şi copilul abia aşteptau să vadă meciurile din Mexic ? Unde sunt toate acestea, ape învolburate şi nesătule ? O, dar vă vom învinge, prea sintem mulţi, prea sintem uniţi şi prieteni şi prea dorim din suflet aceasta ! Pentru că acum, mai mult ca oricînd, se verifică proverbul nostru „Prietenul la nevoie se cunoaşte", pentru căara întreagă, de la copilul care strecoară o emoţionantă scrisoare de solidaritate in buzunarul hainei dăruita colegului şi prietenului necunoscut lovit de calamitate, la muncitorul care acum stă în fabrică 10-12 ore pe zi şi renunţa la multe duminici, să lucreze pentru sinistraţi, pînă la bâtrînul care in ziua pensiei completează o foaie de depunere pentru contentei şi prețuirii bravului popor român in ochii lumii, reprezintă solidaritatea omenirii, indiferent de convingerile politice, in faţa nenorocirii. Numeroşi sînt eroii acestei bătălii, soldaţi, membri ai gărzilor patriotice sau oameni simpli ca Otto Lurtz din Sighişoara care a salvat o stradă Întreagă dar nu şi-a putut salva tatăl, oameni fără deosebire de naţionalitate, ca aceia pe care ni-i aduc zilnic în faţă presa, radioul, televiziunea, tineri uluiţi şi stupefiaţi in faţa priveliştii, femei cu ochii înecaţi in lacrimi, bărbaţi privind cu ură apele, hotăriţi să ia totul de la capăt, bătrini sişiaft de risipirea muncii de o viaţă, oameni loviţi crunt de durerile ţării şi ale lor. Faptele eroice ale poporului nostru in lupta cu stihiile apei Cotele apelor cresc. Deasupra, cerul e învineţit parcă de bicele ploii; fructele izvoarelor răcnesc in bulboane, pădurile işi pleacă, învinse parcă frunţile în apele care-şi pling şi ele destinul schimbat din aducătoare de fertilitate, un monstru tentacular pornit să surpe, să dărime, să spargă, să mistuie totul. Comuna Reci începe, mai întii domol, apoi din ce in ce mai năprasnic să se adincească in ape. Şi ploile vin, şi vin, şi vin, şi vin puhoaie, aruncindu-se in bice crude, de parcă ar chema peşti să se caţăre către văzduhuri. Spumele valurilor se ridică pe pereţii caselor din Bita, Comolău, Reci. Cotele apelor cresc. Dar împotriva cotelor apelor, cresc cotele curajului omenesc. Şi oamenii sunt mai puternici decit apa. La Comolău, ciţiva gospodari, membri ai cooperativei agricole de producţie duc animalele pe un dimb, departe de monstrul umed, care ar vrea să le inece şi să le poarte cu el in neştiute zări. — Prin unele case au rămas oameni. Bătrini, femei, copii. Bărbaţii sunt plecaţi cu toţii să pună stavilă apelor, să păzească bunurile lor şi ale comunităţii. Cotele apelor cresc. Dar împotriva cotelor apelor, cresc cotele curajului omenesc. Ciţiva oameni, — o mină — pornesc cu bărcile, infruntind virtejurile înspumate, curenfii iscaţi puternic. Şi zadarnic cresc apele. Cei opt luntraşi, Teodor Samson, Gavrilă Gherasim, Şte- ÎNALTELE cote ALE CURAJULUI Ian Policarp, Gafton Policarp, Gheorghe Ieremia, Maxim Nichifor, Terente Belogorov, Grigore Pricop i-au transportat, peste năvala torentelor, pe bătrini şi copii, pe femei, le-au dus apă şi piine. Cotele apelor cresc. Operaţiile de salvare continuă. Se consolidează podul de la Reci, care, chiar dacă e izolat în mijlocul şuvoaielor, e necesar. Dar cresc cotele curajului. Un detaşament al gărzilor patriotice de la Fabrica textilă „Oltul", in frunte cu Ştefan Kălcze sosesc în comună. Cot la cot cu sătenii, cu luntraşii, membrii gărzilor patriotice, acei oameni care sunt hotăriţi să apere cu arma intină cuceririle revoluţionare ale poporului, apără bunurile noastre, ale poporului, luptind din răsputeri împotriva inamicului-apă. Şi, unde nu mai pot pătrunde bărcile, oamenii, plutele, totuşi, pătrunde un om. Un militar , locotenent-colonelul Ioan Buceleanu. Biciuit de ploaie, scăldat de apele care-i ajung uneori pina peste umeri, acest om, militar al patriei noastre socialiste, luptă. Cu valurile furibunde, cu spaimele şi stihiile, cu valurile înspumate. Luptă şi biruie. Şi cotele apelor cresc. La Bita s-au confecţionat plute. Oamenii, animalele, bunurile sunt salvate. Şi cotele curajului cresc, iar cele ale apelor, învinse, scad. Cotele apelor scad. EL. I. SAVA ANUL III nr. 128 pag. 3 O ţară şi o lume 99 de prieteni * de umanitate, înţelegere şi acţiune, ne-am grupat în jurul partidului nostru, însufleţiţi de permanenţa secretarului general in mijlocul oamenilor grav încercaţi, însufleţiţi de cuvintele sale rostite în faţa lor la Satu Mare sau la Tirgu Mureş. De citeva saptamini deschidem radioul, televizorul şi ziarele cu inima încercată de emoţie şi cu zeci de întrebări in suflet. Ce nenorociri au adus din nou apele? Care e situaţia la Satu Mare, Tirgu Mureş, Dej, Alba lulia, Sighişoara, Galaţi, Insula Brăilei , ce s-a intimplat cu acele multe sate, salbe ale Mureşului, Someşului, Siretului sau Prutului, cu imparafia peştilor şi a păsărilor — Delta Dunării ? Cit a muşcat stihia apelor din venitul nostru naţional ? Ce a mai rămas din munca de o viaţă a mii de familii ? Unde sunt jucăriile copiilor, şcolile şcolarilor, strungul muncitorului, plugurile şi vitele lul 2000, toți participăm la refacerea ţării şi ajutorarea populaţiei calamitate. N-ar fi fost nevoie de o asemenea încercare cumplită ca să ne convingem şi să convingem şi pe alţii de forţa şi unitatea poporului nostru, dar dacă natura dezlănţuită şi oarbă ne-a pus in faţa ei, am arătat cu prisosinţă şi arătăm ce înseamnă un popor de prieteni şi fraţi, uniţi la nevoie şi durere. Convoaiele de maşini cu ajutoare pentru sinistraţi sunt acum o privelişte obişnuită pe toate şoselele judeţelor noastre. Ele duc, in fiecare lucru, o părticică din omenia poporului nostru faţă de cei loviţi de soartă. Corturile, păturile, alimentele, medicamentele, utilajele, banii care se îndreaptă spre ţara noastră, spre regiunile greu încercate, din toate colţurile lumii, sunt încă o dovadă a pinevor constitui, fără îndoială, subiectul unei vaste epopei care se aşteaptă scrisă şi pe care, citind-o, urmaşii noştri vor exclama : „Minunaţi oameni au fost bunicul şi tata !“. Cit de desuete li se vor părea atunci acele cărţi siropoase, fără singe şi vigoare, nespunind nimic cititorului şi ocolind realitatea şi cotidianul, ferindu-se de viaţă, ca Satana de aghiasmă. Să ne închinăm omului şi forţei sale şi, mai ales, omeniei şi prieteniei, care-l fac de nebiruit ! Copile, mamă, muncitorule, ţăranule, bunicule, suntem cu voi, ţara întreagă vă apără dreptul la viaţă şi la muncă, la copilărie şi bâtrîneţe liniştită. Aveţi încredere în noi ! SORIN TEODORESCU Bitai Locuitorii satului se întorc la casele lor