Cuvîntul Nou, mai 1970 (Anul 3, nr. 125-128)

1970-05-30 / nr. 128

# la EHEI Ferma de vaci de la C.A.P. Reci, încătușată de ape Foto : A. BARTHA De cîteva säptämini trăim un coşmar care pare a nu se mai sfirşi : apa, simbolul fertilităţii, s-a transformat in forţă de dis­trugere inecînd oameni, case, a­­nimale, fabrici, ogoare. De citeva säptämini cuvin­tele ,,inundafie", ,,viitură", ,,a­monte", ,,aval“, „sinistraţi", „con­tul 2000“, „calamitate", au intrat in vocabularul românesc coti­dian, bruscindu-ne imaginaţia şi sfişiindu-ne sufletele. Cind apele, in furia lor oarbă, au rupt malurile năpustindu-se asupra pămintului,­ asupra sfin­­tului şi roditorului nostru pă­­mint, asupra fratelui său intru rodie, ca un Cain asupra lui Abel, cind digurile s-au dovedit neputincioase in fafa stihiei curgătoare, noi, oamenii aces­tei tări, am făcut un uriaş zid ţăranului, bucătăria şi leagănul mamei, televizorul in fafa căruia bunicul, tatăl şi copilul abia aş­teptau să vadă meciurile din Mexic ? Unde sunt toate acestea, ape învolburate şi nesătule ?­­ O, dar vă vom învinge, prea sintem­ mulţi, prea sintem uniţi şi prie­teni şi prea dorim din suflet a­­ceasta ! Pentru că acum, mai mult ca oricînd, se verifică pro­verbul nostru „Prietenul la ne­voie se cunoaşte", pentru că­­ara întreagă, de la copilul care stre­coară o emoţionantă scrisoare de solidaritate in buzunarul hainei dăruita colegului şi prie­tenului necunoscut lovit de ca­lamitate, la muncitorul care a­­cum stă în fabrică 10-12 ore pe zi şi renunţa la multe du­minici, să lucreze pentru si­nistraţi, pînă la bâtrînul care in ziua pensiei completează o foaie de depunere pentru con­tentei şi prețuirii bravului popor român in ochii lumii, reprezintă solidaritatea omenirii, indiferent de convingerile politice, in faţa nenorocirii. Numeroşi sînt eroii acestei bătălii, soldaţi, membri ai găr­zilor patriotice sau oameni sim­pli ca Otto Lurtz din Sighişoara care a salvat o stradă Întreagă dar nu şi-a putut salva tatăl, oameni fără deosebire de na­ţionalitate, ca aceia pe care ni-i aduc zilnic în faţă presa, radioul, televiziunea, tineri u­­luiţi şi stupefiaţi in­ faţa prive­liştii, femei cu ochii înecaţi in lacrimi, bărbaţi privind cu ură apele, hotăriţi să ia totul de la capăt, bătrini sişiaft de risipi­rea muncii de o viaţă, oameni loviţi crunt de durerile ţării şi ale lor. Faptele eroice ale poporului nostru in lupta cu stihiile apei Cotele apelor cresc. Deasupra, cerul e învineţit parcă de bicele ploii; fructele izvoarelor răcnesc in bulboane, pădurile işi pleacă,­­ învinse parcă­­ frunţile în apele care-şi pling şi ele destinul schimbat din aducătoare de fertilitate, un monstru tentacular pornit să surpe, să dărime, să spargă, să mistuie totul. Comuna Reci începe, mai întii domol, apoi din ce in ce mai năprasnic să se adincească in ape. Şi ploile vin, şi vin, şi vin, şi vin puhoaie, aruncindu-se in bice crude, de parcă ar che­ma peşti să se caţăre către văzduhuri. Spumele valurilor se ri­dică pe pereţii caselor din Bita, Comolău, Reci. Cotele apelor cresc. Dar împotriva cotelor apelor, cresc cotele curajului omenesc. Şi oamenii sunt mai puternici decit apa. La Comolău, ciţiva gos­podari, membri ai cooperativei agricole de producţie duc anima­lele pe un dimb, departe de monstrul umed, care ar vrea să le inece şi să le poarte cu el in neştiute zări. — Prin unele case au rămas oameni. Bătrini, femei, copii. Băr­baţii sunt plecaţi cu toţii să pună stavilă apelor, să păzească bunurile lor şi ale comunităţii. Cotele apelor cresc. Dar împotriva cotelor apelor, cresc cotele curajului ome­nesc. Ciţiva oameni, — o mină — pornesc cu bărcile, infruntind virtejurile înspumate, curenfii iscaţi puternic. Şi zadarnic cresc apele. Cei opt luntraşi, Teodor Samson, Gavrilă Gherasim, Şte- ÎNALTELE cote ALE CURAJULUI Ian Policarp, Gafton Policarp, Gheorghe Ieremia, Maxim Nichi­­for, Terente Belogorov, Grigore Pricop i-au transportat, peste năvala torentelor, pe bătrini şi copii, pe femei, le-au dus apă şi piine. Cotele apelor cresc. Operaţiile de salvare continuă. Se consolidează podul de la Reci, care, chiar dacă e izolat în mijlocul şuvoaielor, e nece­sar. Dar cresc cotele curajului. Un detaşament al gărzilor pa­triotice de la Fabrica textilă „Oltul", in frunte cu Ştefan Kălcze sosesc în comună. Cot la cot cu sătenii, cu luntraşii, membrii gărzilor patriotice, acei oameni care sunt hotăriţi să apere cu arma in­tină cuceririle revoluţionare ale poporului, apără bu­nurile noastre, ale poporului, luptind din răsputeri împotriva inamicului-apă. Şi, unde nu mai pot pătrunde bărcile, oamenii, plutele, to­tuşi, pătrunde un om. Un militar , locotenent-colonelul Ioan Buceleanu. Biciuit de ploaie, scăldat de apele care-i ajung une­ori pina peste umeri, acest om, militar al patriei noastre socia­liste, luptă. Cu valurile furibunde, cu spaimele şi stihiile, cu valurile înspumate. Luptă şi biruie. Şi cotele apelor cresc. La Bita s-au confecţionat plute. Oa­menii, animalele, bunurile sunt salvate. Şi cotele curajului cresc, iar cele ale apelor, învinse, scad. Cotele apelor scad. EL. I. SAVA ANUL III nr. 128 pag. 3 O ţară şi o lume 9­9 de prieteni *­­ de umanitate, înţelegere şi ac­ţiune, ne-am grupat în jurul par­tidului nostru, însufleţiţi de per­manenţa secretarului general in mijlocul oamenilor grav încer­caţi, însufleţiţi de cuvintele sale rostite în faţa lor la Satu Mare sau la Tirgu Mureş. De citeva saptamini deschidem radioul, televizorul şi ziarele cu inima încercată de emoţie şi cu zeci de întrebări in suflet. Ce ne­norociri au adus din nou apele? Care e situaţia la Satu Mare, Tirgu Mureş, Dej, Alba lulia, Si­ghişoara, Galaţi, Insula Brăilei , ce s-a intimplat cu acele multe sate, salbe ale Mureşului, So­meşului, Siretului sau Prutului, cu imparafia peştilor şi a păsărilor — Delta Dunării ? Cit a muşcat stihia apelor din venitul nostru naţional ? Ce a mai rămas din munca de o viaţă a mii de fa­milii ? Unde sunt jucăriile co­piilor, şcolile şcolarilor, strungul muncitorului, plugurile şi vitele lul 2000, toți participăm la re­facerea ţării şi ajutorarea popu­laţiei calamitate. N-ar fi fost nevoie de o ase­menea încercare cumplită ca să ne convingem şi să convingem şi pe alţii de forţa şi unitatea poporului nostru, dar dacă na­tura dezlănţuită şi oarbă ne-a pus in faţa ei, am arătat cu prisosinţă şi arătăm ce în­seamnă un popor de prieteni şi fraţi, uniţi la nevoie şi durere. Convoaiele de maşini cu a­­jutoare pentru sinistraţi sunt a­­cum o privelişte obişnuită pe toate şoselele judeţelor noas­tre. Ele duc, in fiecare lucru, o părticică din omenia poporu­lui nostru faţă de cei loviţi de soartă. Corturile, păturile, alimentele, medicamentele, utilajele, banii care se îndreaptă spre ţara noastră, spre regiunile greu în­cercate, din toate colţurile lu­mii, sunt încă o dovadă a pine­vor constitui, fără îndoială, su­biectul unei vaste epopei care se aşteaptă scrisă şi pe care, citind-o, urmaşii noştri vor ex­clama : „Minunaţi oameni au fost bunicul şi tata !“. Cit de desuete li se vor părea atunci acele cărţi siropoase, fără singe şi vigoare, nespunind nimic ci­titorului şi ocolind realitatea şi cotidianul, ferindu-se de viaţă, ca Satana de aghiasmă. Să ne închinăm omului şi for­ţei sale şi, mai ales, omeniei şi prieteniei, care-l fac de ne­biruit ! Copile, mamă, muncitorule, ţă­­ranule, bunicule, suntem­ cu voi, ţara întreagă vă apără dreptul la viaţă şi la muncă, la copilă­rie şi bâtrîneţe liniştită. Aveţi încredere în noi ! SORIN TEODORESCU Bitai Locuitorii satului se întorc la casele lor

Next