Cuvîntul Nou, ianuarie 1971 (Anul 4, nr. 215-239)

1971-01-14 / nr. 224

Pag. 2. Rezultatele sunt meritorii, însă pot fi îmbunătăţite încheierea trimestrului I, prima etapă din acest an şcolar a activi­tăţii unităţilor din învăţămînt, stă î­n judeţul nostru sub semnul stră­duinţei colectivelor didactice în ve­derea îndeplinirii exemplare a pre­vederilor Congresului al X-lea al P.C.R. în direcţia ridicării calităţii învăţămîntului, pentru îmbunătăţi­rea substanţială a activităţii şco­lare. Pentru deschiderea în bune con­­diţiuni a anului şcolar curent, cu mult înainte de 1 septembrie 1970, s-a asigurat baza materială şi di­dactică a învăţămîntului , şcolile au fost pregătite temeinic pentru a-şi primi elevii. 36 săli de clasă noi s-au adăugat spaţiului existent, iar şcolile au fost încadrate cu cadre de specialitate dintre care 48 absol­venţi noi. Nu mai trebuie demonstrată ne­cesitatea şcolarizării elevilor şi a asigurării unei frecvenţe regulate la cursuri a acestora. Prezenţa ele­vilor, la cursuri este condiţia esen­ţială a participării lor active la pro­cesul de învăţăm­înt. E un lucru ex­plicabil, tocmai de aceea, că elevii cu rezultate slabe la învăţătură sunt cei care absentează mai mult, care nu se încadrează în fluxul continuu, neîntrerupt al procesului învăţării; pe de altă parte prezenţa unor ast­fel de elevi în clasă se răsfrânge in mod negativ asupra întregului se­lectiv de elevi şi asupra nivelului de predare însuşi, în direcţia şco­larizării şi frecvenţei elevilor, în­­văţământul din judeţul nostru a ob­ţinut rezultate mulţumitoare, în comparaţie cu perioada similară a anului şcolar trecut: 240 elevi ne­­şcolarizaţi la 1 decembrie 1970, faţă de peste 300 la sfârşitul trimestrului I al anului şcolar 1969/1970. Printr-o muncă mai intensă din partea conducerilor unor şcoli ca cele din Zagon, B­odoc, Sită Buzău­lui, se putea ajunge, totuşi, la un număr mai redus de elevi neşco­­la­rizaţi. Anul şcol­ar 1970—1971 este anul primei serii de absolvenţi ai clasei a IX-a de şcoală generală. De buna pregătire a acestor absolvenţi, de succesele pe care le vor obţine la examenele de admitere în şcolile profesionale, depinde în mar© mă­sură reuşita generalizării învăiţă­­mîntului de 10 ani. Conştiente de acest lucru, conducerile şcolilor, co­lectivele didactice din Tîrgu Secu­iesc, Covasna, întorsura Buzăului, s-au străduit să obţină rezultate deosebite în generalizarea învăţă­mîntului de 10 ani. Astfel, în jude­ţul nostru în acest an şcolar au pur­­ut lua fiinţă 27 clase a IX-a cu un efectiv de 594 elevi. In prima etapă a acestui an şco­lar se constată în învăţămîntul ju­deţului nostru o orientare a ad­es­­tuia spre conţinut, spre moderniza­re şi perfecţionare. în general, cadrele didactice au dovedit o pregătire corespunzătoare pentru lecţii, s-au străduit, în ma­rea lor majoritate, să asigure o bu­nă instrucţie şi educaţie elevilor. Ele au avut ocazia să se perfecţio­neze, fie printr-un studiu individual aprofundat al specialităţii, fie prin participarea la activitatea metodică din şcoală, la cercurile pedagogice din lunile noiembrie şi ianuarie sau la cursurile de pregătire pentru gradul II din luna decembrie. Ac­tivitatea metodică din acest an şco­lar a cunoscut o orientare justă spre conţinutul învăţămîntului, spre studierea problemelor concrete din fiecare şcoală, care să ducă la îm­bunătăţirea activităţii didactice. Fiecare catedră s­au comisie meto­dică s-a străduit să devină un mic colectiv de cercetare pedagogică , aşteptăm ca rezultatele acestei ac­tivităţi să fie în mai mare măsură valorificate în toate colectivele di­dactice, în cercurile pedagogice, sau, de ce nu, în studii pedagogice. La rîndul lor, cercurile pedagogice, prin temele propuse şi dezbătute, au căutat să răspundă mai mult ne­cesităţilor învăţămîntului judeţului nostru, să dea sugestii în rezolva­rea celor mai acute probleme meto­dice şi, mai ales, s-au străduit să orienteze învăţămîntul spre moder­nizare. Un lucru îmbucurător, care antrenează în circuitul perfecţionă­rii numeroase cadre didactice îl constituie înscrierea a aproape 190 educatoare,­ învăţători şi profesori în anul şcolar curent la examenele de gradul II sau I. In acest an şcola­r a fost introdusă o disciplină nouă în şcoala noastră : pregătirea tehnico-productivă, a e-Pe marginea analizei activităţii şcolare din trimestru I­i ai anului şcolar 1970-1971 ieritor, care sa-i îndrepte pe aceş­tia spre meserii productive, sa-i facă mai utili societăţii. Orientarea învăţămîntului spre un caracter, e­­fectiv practic nu poate fi decît sa­lutară, căci şcolile generale, pe lân­gă o bază de cultură generală, tre­buie să dea elevilor principiile ele­mentare ale ştiinţelor şi să le for­meze deprinderi de muncă practică. Ce absolvent de şcoală generală este acela care nu ştie să măsoare su­prafaţa unui teren sau volumul ţi­nut butoi, spre exemplu, sau care nu cunoaşte principiile de funcţio­nare a motorului în patru timpi ? Elevul trebuie să se obişnuiască în­că din şcoală cu maşinile, căci el va trăi în permanenţă între ele. Răspunzând acestor cerinţe, 43 şcoli generale din judeţul nostru au in­trodus între obiectele de învăţămînt pregătirea tehnico-productivă (19 şcoli cu clasele II şi 14 şcoli cu clasele I—X în mediul rural şi 10 şcoli în mediul, urban). S-au creat prin iniţiativa şcolilor şi prin eforturi de autodotar­e, ateliere şco­lare, dintre care amintim pe cele din Covasna-Voineşti şi Ojdula. Este necesar ca exemplul acestor şcoli să fie îndeaproape urmat şi de celelalte şcoli generale din judeţ. Şi în munca educativă s-au obţi­nut rezultate mulţumitoare: nume­roase­­ cadre didactice s-au apropiat cu mai mult curaj de ştiinţa orien­tării şcolare şi profesionale, dezvă­­luindu-i caracterul şi posibilităţile prospective ; pe de altă parte în educarea elevilor prin muncă şi pentru muncă s-au făcut, şi cu re­zultate frumoase, eforturi în a a­­propia pe elevi de munca fizică, în educarea lor pentru a o preţui şi practica. Sub semnul întâmpinării semi­centenarului partidului a stat în­treaga activitate de educaţie patrio­tică, care a devenit un element in­dispensabil, nelipsit din învăţămân­­tul nostru, pentru complexa educa­re a elevilor în spiritul dragostei faţă de patrie şi de partid, faţă de toţi oamenii muncii din ţara noas­tră, indiferent de naţionalitate. In activitatea didactică din tri­mestrul I s-au manifestat şi unele deficienţe : nivelul de cunoştinţe al elevilor nu corespunde întotdeauna cerinţelor programei, unii elevi au un slab nivel de pregătire, de cele mai multe ori dintr-o comoditate a cadrelor didactice, care, in loc să desfăşoare o activitate diferen-.iu.a cu elevii, să-i ajute prin consultaţii individuale pe cei rămaşi în urmă la învăţătură, se mulţumesc să lu­creze doar cu „vîrfurile“ clasei. Pe de altă parte, unele colective­­ didactice nu sunt receptive la­­ una ce este nou, nu se străduiesc să mo­dernizeze procesul de învăţămînt, să introducă elementele moderne ale pedagogiei şi specialităţii. Mai sunt încă multe de făcut în îmbunătăţirea activităţii educative a elevilor : disciplina conştientă, ţi­nuta corectă, educarea acestora in spiritul dragostei şi al respectului faţă de uniformă şi şcoală, în spi­ritul formării concepţiei ştiinţifice despre lume şi viaţă. Este cazul ca o dată pentru tot­deauna să nu mai existe manifes­tări nesănătoase în unele colective,­­iar unele cadre didactice cum ar fi Costache Tiberiu, Román Árpád, sau Sfont Victor, să dispară pentru totdeauna din memoria învăţămân­­tului nostru. De asemenea, unele dintre cadrele noastre didactice ar trebui să lase la o parte comodita­tea şi superficialitatea în muncă şi să se dedice trup şi suflet muncii de educator, creşterii, în spiritul exigenţei depline, a generaţiei noi. In perioada care urmează, în faţa colectivelor didactice din judeţ stau sarcini deosebit de importante, de îndeplinirea cărora depinde ridica­rea procesului de învăţămînt pe o treaptă calitativ-superioară, prin modernizarea, perfecţionarea, şi o­­rienta­rea acestuia spre creativitate. SORIN TEODORESCU, inspector­şe£ la Inspectoratul şcolar judeţean din M­agia cetăţii ■ Păşeşti pe caldarîm şi ecoul paşi­lor te însoţeşte, îl auzi clar, şi e­­coul acesta îţi dă o inexplicabilă senzaţie de siguranţă; îţi spui în sinea ta că totul e nemişcat şi so­lid­ şi strada şi trotuarul, eşti dis­pus chiar să-i acorzi o veşnică lon­gevitate temporală, chiar dacă sub ochii tăi de multe ori, s-a făcut un trotuar, s-a dat curs unei străzi , dar lucrurile acestea se uită, gr­upe forţei repetabilităţii şi uniformizării cotidiene ; vreau, adică, să spun că te familiarizezi cu fenomenul în cauză, îl incluzi în perimetrul lu­crurilor normale, obişnuite, fireşti, în sfera ta de „vederi“ , un feno­men asemănător cu acela, să zicem, care se petrece cu locuitorii unei străzi în care s-a introdus pentru prima dată linia autobuzelor ; după 4—5 ani oamenii uită, uită cu ade­vărat că înainte parcurgeau această distanţă „per pedes“ şi chiar , şi pentru cei mai vîrstnici pare o a­­mintire extrem de îndepărtată, in­credibilă chiar. Dar dacă, datorită adaptabilităţii condiţiei umane, o­­mul refuză să acorde crezare unei experienţe relativ apropiate, clăti­­nînd capul a uimire şi neîncredere, cum ai putea să-ţi imaginezi că, pă­şind pe stradă, pe cîmp, stînd l­- IV cărări de munte Cercul de turism de la Ca­sa pionierilor din Sfîntu Gheorghe are o activitate deosebit de rodnică ; activea­ză aici un număr destul de mare de pionieri de la dife­rite şcoli din oraş, îndrumaţi fiind de profesorul Ad­am Konya. Acţiunile şi nenumă­ratele lor drumeţii în judeţ, sunt prezentate în imagini în cartea ilustrată, apărută nu de mult „Pe cărări de munte“. Frumuseţea munţilor Bodocu­­lui şi vraja Văii Zînelor, legendara cetate­nka, înălţi­mea şi şesul, repaosul şi ur­cuşul lo--au cunoscut şi sa­vurat pionierii şi farmecul clipei l-au oprit apoi în ima­ginile reuşite care alcătuiesc conţinutul „culegerii“. Dru­meţiile lor şi popasurile în taberele de corturi cunoaşte­rea locurilor, cu prezentul şi trecutul deopotrivă le-au for­mat şi întărit sentimentele de iubire de ţară şi oameni, iar motto-u­l cărţii la ei se refe­ră : „Se desfată pămîntul în faţa ta, pe care-l numeşti Patrie şi pe care trebuie s-o cunoşti ca s-o iubeşti cu adevărat şi conştient“. I A. C. Formaţia corală a Şcolii generale din Catalina, cu­prinde 100 de elevi, niştit în fotoliul din camera ta, stai şi păşeşti pe civilizaţii ? Cum, and ecoul paşilor îţi dă siguranţa certi­tudinii, când repaosul şi hodina de o clipă te-ar putea determina să spui că „e pur non si muove“ ? Şi totuşi­... uneori nepătrunse sunt tainele pămîntului... nepătrunse pi­na cînd unui curios i se pare că păşeşte pe ere şi civilizaţii şi a­­tunci începe scormonitul, săparea şi lumina străpunge întunericul­­şi omul iese victorios la suprafaţă cu dovezile caznei sale spre „umani­zare“, cu mărturiile existenţei sale de cînd lumea. La marginea oraşului Sfîntu Gheorghe există o cetate, cetatea Gem. Uitată, înconjurată de tăcere şi taină, cetatea Gém îşi purta po­vara adâncurilor neştiute. S-a iscat dintr-o dată, zgomot şi vânzoleală în jur ; macaralele muşcau hulpav pămîntul, îl transportau dintr-o parte în alta, îl bătătoreau, căci trebuia construită o şosea pe acolo. „Grăbite şi oarbe macarale“ şi-au zis mai apoi, cu ciudă un grup de pionieri de la Şcoala generală nr. 4 din oraş care la propunerea şi nb supravegherea profesorului István Györgybíró şi-au început munca lor de „căutători de comori“. Ziţe în şir mici frunţi îmbrobonite de­­ul­cioare acompaniau ritmic, dansul neobosit al „cazmalei“ ; la început truda nu le-a fost răsplătită, pă­mîntul îşi ţinea cu obstinaţie tainele sau poate nu le avea, deşi ipotezele profesorului şi ale lor deopotrivă, erau altele. Veneau aici după ore, stăteau pina seara , în timpul va­canţelor, cetatea Gém era cea ~­ai frumoasă tabără. Veneau singuri sau împreună cu tovarășul profesor, veneau cîte 2—3, sau 15—20, sau nu­mai Levente Horváth și István Ka- ' rácsony din clasa a VI-a, sau Dénis Sántha dintr-a VII-a, sau László Kell, dintr-a V-a. Cetatea îi atră­gea inexplicabil, ca o vrajă, c­aci vîrsta’lor cite­ştu visează să desco­pere, imaginaţia cîte timpuri iul­es- - verniene nu străbate ? Şi aşa, au devenit străjerii cetă­ţii şi au scos la lumină civilizaţii, amestecate şi învălmăşite civilizaţii. Cranii şi măsele de mărimi neobiş­nuite, oase ciudate, falăngi uriaşe; cioburi de vase de-o compoziţie ne­cunoscută ; boabe de grîu, pline prefăcută în cărbune în decursul cine ştie cîtor mii de ani ; urme ale unor plante ciudate ce nu mai exis­tă de mult ; de multă vreme a dis­părut şi mastodonţii căruia i s-a găsit un dinte de peste un med.­u lungime ; peste era lui pierd­ută, învăluită de milioane de ani, s-au suprapus celelalte epoci amestecate de seismele pămîntului. Acum stau, frumos orînduite, în muzeul din holul şcolii în care sînt expuse aceste descoperiri a căror istorie, în parte, o ştie fiecare pio­nier, rarităţi devenite fala şcolii , se fălesc cu ele pionierii, căci, vorba lor „nici muzeul oraşului n-are aşa ceva“. Cetatea magică le-a dezvăluit, le -a dovedit, ceea ce învăţaseră, anume­­ că un drum lung şi anevoios a f‘/­st necesar pînă cînd omul să străpun­gă, pe verticală, orizontul. ANNA COTIE In pas­­­eu ! progresul Cînd treci prin dreptul clădi­rii de pe strada Ciucului nr. 48 din Sfîntu Gheorghe, scrişnetul tractoarelor şi al altor utilaje, mai vechi sau­ mai noi, mai simple sau mai­ complicate, că­rora profatiul nu le ghiceşte de la prima vedere rostul şi denu­mirea, zgomotul motoarelor te asaltează fără răgaz şi-ţi zici ca, neapărat, aici trebuie să fie vreun atelier de reparaţii auto , mai ales că bănuiala ţi-e întă­rită, atunci cînd aruncînd o pri­vire indiscretă în curte, observi vrafuri de piese demontate, „plingătoare“ schelete de maşini. Numai că, în locul mecanicilor şi conductorilor maturi pe care ar fi firesc să-i întîlneşti, vezi siluete mici, feţe tinere dar preo­cupate, chipurile elevilor de la Şcoala profesională de mecanici agricoli. — Pînă în anul 1965 — ne spune tovarăşul director I­adis­­lau Keresztes, periodic, şcoala a pregătit tehnicieni agricoli, trac­torişti, brigadieri, mecanici agri­coli etc., apoi profilului de me­canici agricoli în exclusivitate, pe care-l primise şcoala din 1955, i s-a adăugat după 10 ani, adică în 1965—1966 şi acela de electricieni-întreţinere şi repara­ţii, profil pe care şcoala îl are şi acum. La această ultimă spe­cializare vin elevi din diferite judeţe ale ţării, specializîndu-se prin ucenicie la, locul de muncă timp de trei ani, la unităţile LAS. I şi I.M.A. Sfîntu Gheor­­g­he precum şi la diferite C.A.P.-uri. După absolvirea a­­cestor trei ani, elevul trebuie să se priceapă la întreţinerea şi fo­losirea raţională a echipamentu­lui electric atît la tractoare cit şi la celelalte utilaje din agri­cultură.­­ Vorbeaţi de calificare prin ucenicie la locul de mun­că, care durează 3 ani ; după cite știu insă printr-o hotărîre a Ministerului învăţământului anul acesta a fost redusa peri­oada de școlarizare de la 3 ani la 2 ani. — Informarea dumneavoas­tră nu este eronata căci, în­­tr-adevăr s-a redus un an de cursuri, dar la celălalt profil pe care îl are şoala noastră, acela de mecanici agricoli. Aici sînt cursuri de zi, alternativ teorie practică, in primul an, mai multă practică de producţie în al doilea an. In aceşti doi ani, ei învaţă să conducă şi să lu­creze cu toate tipurile de trac­toare, începînd de­ la U.27 şi terminînd cu 0. 400 ; exerciţiile le fac pe poligonul de condu­cere din incinta şcolii iar a­­tunci cînd deprinderile sînt formate desţelenesc ogoarele şi c­impurile în pantă. — Cum vedeţi această mă­sură de reducere a şcolarizării? Nu influenţează ca, asupra bu­nei calificări ? — Nu, dimpotrivă; căci, concomitent cu această reduce­re de un an s-a produs şi o­ se­ducere a obiectelor de predare în şcoală, s-au scos, cu totul o­­biectele de cultură generală (matematica, româna, chimia, istoria ş.a.) şi se merge doar pe obiectele de pură specialitate : tractoare, desen tehnic, protec­ţia muncii etc, în total 6 dis­cipline. — Aşadar prima promoţie, de mecanici agricoli din a­­cest cincinal vor fi specialişti desavîrşiţi. — Desigur. Colectivul de ca­dre didactice de la şcoala noastră va depune eforturi sporite în privinţa calificării şi educării elevului pentru viaţa. Aceasta, cu atît mai mult, cu cît tehnica dă ogoarelor noi ti­puri de maşini şi utilaje pe care noi trebuie sa le cunoaştem şi să le stăpînim perfect. Noi mergem mină in mina cu pro­­ gresul. ADELA CRAINIC! Desenul este o treabă foar­te serioasă, chiar dacă eşti încă la grădiniţă... Foto : A. BARTH­A Cel mai tînăr cioplitor în lemn, din familia Sütő, de la Vîrghiş... Progresul social din zilele noastre presupune şi cere o pre­gătire temeinică şi conştiincioa­să a tineretului, pentru a pu­tea face faţă problemelor eco­nomice şi culturale ale construc­ţiei socialiste. Tinerii de vîrstă şcolară trebuie educaţi în a­­şa fel încît, ieşind din şcoală, să facă faţă exigenţelor puse de societatea noastră multilate­ral -dezvoltată. Mediul familial este un fac­tor important în educarea copi­ilor, el contribuie în mod de­cisiv la formarea caracterului, a comportamentului, a moralei. Crearea unităţii dintre educaţia şcolară şi cea familială este o cerinţă esenţială în cunoaşte­rea şi îndrumarea elevilor, în formarea chipului moral, în o­­rientarea profesională şi pregă­tirea lor pentru viaţă. Tinerii noştri sunt înzestraţi cu un simţ mai dezvoltat al realităţii, cu concepţii originale, sentimen­te mai adîncite , se spune şi­­sînt chiar mai inteligenţi de­cit înaintaşii lor. În asemenea condiţii se pune întrebarea : oare părinţii sunt în stare să ţină pas cu cerinţele pedagogi­ei moderne ? După părerea noastră cunoştinţele pedagogi­ce ale părinţilor rămîn în urmă faţă de exigenţele educaţiei moderne. Ce-i de făcut ? Dată­­ fiind im­portanţa educaţiei familiale, şcoala noastră a venit şi vine în ajutorul părinţilor pentru­­ ca aceştia să fie la curent cu pro­blemele e­ducaţiei moderne. Cu acest scop a fost realizată în li­ceul nostru, revista părinţilor , „Glasul şcolii“, care populari­zează obiectivele şcolii, uni­versul culturii moderne, rezul­tatele obţinute pe tărâmu­l mun­cii instructiv-educative, proce­dee folosite pentru cunoaşterea şi aprecierea copilului, metode pedagogice de azi, orientarea profesională, concepţia ştiinţi­fică asupra lumii etc. Fără modestie, dar revista a avut o deosebită eficienţă, în sensul că , era citită cu interes şi aceasta se vedea din dis­cuţiile ulterioare din cadrul şe­dinţelor periodice pe care le fă­ceam şi le facem. E vorba aici, de o experienţă cu bune rezul­tate şi mă gîndesc că ea ar pu­tea fi extinsă şi valorificată şi de alte şcoli din judeţ. Tovarăşii diriginţi din şcoa­lă încearcă să cunoască fami­lia elevului, părinţii şi condi­ţiile pe care aceştia le au în fa­milie. Prin urmare, vizitele la domiciliu constituie o formă de bază a muncii individuale cu părinţii. Majoritatea cadrelor noastre didactice, învăţătorii şi profesorii-diriginţi ţin perma­nent o legătură strînsă cu pă­rinţii, discută problemele ridi­cate de părinţi şi urmăresc preocupările copiilor şi la do­miciliu. Munca individuală a di­rigintelui cu părinţii elevilor nu epuizează sarcinile legate de relaţiile lui cu familia. In mul­te cazuri e nevoie de o dezbate­re a unor probleme împreună cu toţi părinţii, probleme privi­toare la activitatea instructiv­­educativă sau la munca educa­tivă în familie, precum şi pen­tru stabilirea unor măsuri edu­cative, în sensul realizării uni­tăţii de acţiune a şcolii şi a familiei. Forma principală a muncii di­rigintelui cu colectivul de pă­rinţi sunt adunările de clasă ale părinţilor. Majoritatea diri­­ginţilor au folosit acest prilej pentru răspîndirea propagandei pedagogice în rîndul părinţilor, pentru discutarea unor proble­me­­ esenţiale legate de situaţia elevilor.­­ Astfel, s-au discutat următoa­rele probleme : „Preîntîmpina­­rea şi corectarea însuşirilor ne­gative ale copilului“, „Cauzele progresului sau ale rămînerii în urmă la elevi“, „Formarea sim­ţului de răspundere faţă de munca şcolară în spiritul Con­gresului al X-lea al P.C.R.“, „Comportarea pe stradă“, „îm­brăcămintea“. Cu ocazia lectoratului părin­ţilor am programat şi am ţi­nut următoarele teme : „Educa­ţia intelectuală şi rolul famili­ei în acest domeniu“, „Rolul părinţilor în educarea ateist-şti­­inţifică a elevilor“, cu aceas­tă ocazie orga­nizîndu-se un stand de cărţi ateist-ştiinţifice şi vizitîndu-se împreună cu pă­­­rinţii expoziţia „Originea omu­lui“, deschisă la Casa orăşe­nească de cultură. Dirigunţii au purtat apoi discuţii individuale în această privinţă cu părinţii, despre pro­bleme c­a : „Apariţia vieţii pe Pămînt“, „Originea omului“, „O­­mu­l şi forţele naturii“. Pentru a lărgi cunoştinţele ştiinţifice al­e părinţilor am or­ganizat la 13 decembrie a.c. la Casa orăşenească de cultură un concurs ştiinţific pe tema „Minu­nile tehnicii“, la care au parti­cipat în afară de elevi peste 300 de părinţi. Educaţia ştiinţifică a părin­ţilor se integrează astfel în pe­rimetrul educaţiei pedagogice, deşi valenţele ei ţin mai mult de informare decit de formare; de aceea avînd în vedere pro­venienţa mai mult rurală a elevilor noştri şi orizontul de cultură al părinţilor mai mult sau mai puţin vast, şcolii îi re­vine o dublă acţiune formativă (asupra părintelui şi copilului) pentru atingerea unuia şi acelu­iaşi scop : formarea omului de tip nou, omul erei socialiste şi comuniste. Prof. emerit LUDOVIC KISS, directorul Liceului din Tg. Secuiesc ŞCOALĂ ŞI FAMILIA CUVÎNTUL NOU Carnavalul măştilor Duminică,­­ la Liceul nr. 1 din Sfîntu Gheorghe,­­ Casa pionierilor va organiza, ca în fiecare an, tradiţionalul car­naval al pionierilor. Parada măştilor, diferitele jocuri dis­tractive (dansul eroilor pre­feraţi, pescuitul pe uscat, dansul inimioarelor etc.) mo­mente vesele, orchestra şi... dansul — îi aştea­ptă pe pio­nierii oraşului Sfîntu Gheor­ghe care vor petrece, desi­gur, cîteva ore plăcute. ANUL IV. Nr. 30f

Next