Cuvîntul Nou, ianuarie 1971 (Anul 4, nr. 215-239)

1971-01-16 / nr. 226

Pag. 2. „Plantele se cultivă şi pe verticală“ De cînd lumea, se ştie că fără pă­­mînt agricultura este un nonsens. Iată însă că în ultima vreme oame­nii de ştiinţă din diferite ţări au găsit posibilităţi de a cultiva plan­tele renunţînd la sol. S-ar părea că agricultura n-ar mai fi tributară nici anotimpurilor. Cum ? Prof. dr. docent David Davidescu, memoru corespondent al Academiei R.S.R., şeful catedrei de agrochimie a In­stitutului agronomic „Nicolae Băl­­cescu“ din Bucureşti, ne oferă ex­plicaţii. „ Primul răspuns a fost dat în for­mula hidroponicii — cultivarea plan­telor în soluţii nutritive. Această me­todă are însă o lacună serioasă : in­suficienta aerare a rădăcinilor plan­tei. Neputînd să-şi procure oxigen prin rădăcinile cufundate în soluţii, plantele trec la respiraţia anaerobă, proces însoţit de acumularea unor substanţe toxice. Dacă acest proces ţine mai mult de 48 de ore, plante­le mor. — Aşadar, dacă plantele pot face abstracţie de sol, ele nu pot renun­ţa la aerul din sol... — Exact. De aceea, a fost conce­pută o nouă metodă de cultură în soluţii nutritive, în care balanţa a­­tîrnă în favoarea oxigenului. Astfel s-a născut aeroponica — cultura plantelor pe Verticală. Aerocultura nu numai că oferă o neobişnuită productivitate a muncii, datorită înlăturării totale a lucrărilor solu­lui, dar dă şi posibilitatea realizării unei mari densităţi de plante pe metru pătrat —12—60 de plante faţă de numai 2020 în serele obişnuite. Este de la sine înţeles că şi produc­ţiile obţinute sunt net superioare, de patru ori mai mari faţă de cul­turile hidroponice, care la rîndul Io-*­ oferă, la unele specii, producţii ,fibre sau triple faţă de „agricul­tura terestră“. Această metodă se pretează — aşa cum rezultă din experienţe — la cultivarea salatei, a ardeilor graşi şi iuţi, căpşunilor, pepenilor de seră, a unor plante decorative, în genere la cultivarea plantelor cu port mic ce folosesc e­­ficient spaţiul vertical. Un amănunt senzaţional : în aeroponică buruie­nile dispar cu desăvîrşire ca şi alţi dăunători întîlniţi în solurile din celelalte culturi de seră. In scopul distrugerii unor eventuale infecţii, între ciclurile de producţie se pro­cedează la o sterilizare a instala­ţiei. , — In ce constă o asemenea insta­laţie ? — La ora actuală instalaţiile cu­nosc modalităţi de construcţie dintre cele mai diverse. Aeroponica, în expresia ei tehnică, nu înseamnă altceva decit o serie de tuburi din material­ plastic de o anumită înăl­ţime şi diametru şi neapărat de cu­loare închisă, fiindcă altfel se for­mează alge care împiedică nutriţia plantelor. In pereţii tuburilor exis­tă 12—60 orificii prin care se intro­duc plantele. Tuburile sînt fie fixe pe sol, fie aranjate într-un sistem cu scripeţi mobili care permit de­plasarea, pe orizontală, înălţimea lor variind de la 2,4 metri pînă­ la 5 metri, în raport cu înălţimea serei. Soluţia nutritivă, prin pom­pare, ajunge într-o conductă aflată la capetele superioare ale tuburi­lor. După ce străbate, sub forma li­nei ploi, tuburile şi umezeşte rădă­cinile plantelor, soluţia nutritivă este recuperată, prin intermediul son-ductei conectată la partea inferioa­ră a tuburilor, într-un bazin colec­tor. Cîteva aparate de măsură şi control completează circuitul închis al aeroponicii. — Ce elemente intră în compozi­ţia acestei soluţii nutritive ? — In general, o serie de săruri chimice obişnuite — superfosfirul, azotatul de calciu, fosfatul de pota­siu, precum şi unele microelemente uşor de găsit. Din experienţele fă­cute de noi s-a constatat că soluţia trebuie să fie echilibrată, adică să aibă un raport de egalitate între cationi şi anioni pentru a influenţa pozitiv dezvoltarea unei culturi. — Care sînt perspectivele aplică­rii aeroponiei în ţara noastră ? — Prin experienţele efectuate in Institutul agronomic „Nicolae Bul­­cescu“, la serele de la Pipera şi Arad, am obţinut suficiente date pentru a păşi la faza pilot. De cu­­rînd, la I.A.S. „80 Decembrie“ din apropierea Capitalei s-au­­ dat în exploatare instalaţii aeroponice cu caracteristici tehnice superioare. Astfel, mari cantităţi de legume proaspete vor putea fi livrate populaţiei în orice sezon al anului ! Este doar un început, pentru că în­tr-un viitor nu prea îndepărtat, culturile aeroponice vor căpăta o extindere mai mare. Nu numai da­torită productivităţii lor deosebite, ci şi dintr-un alt motiv : tendinţa de sărăturare secundară a solului din sere, din cauza apei alcaline, a drenajului necorespunzător şi a can­tităţilor de îngrăşăminte care lasă reziduuri în sol. în prezent, în sfe­­rele mici pămîntul este înlocuit. Va fi însă costisitor, chiar imposi­bil, să se schimbe pămîntul de pe 100—150 ha. de seră. Singura solu­ţie rămîne o nouă tehnologie care urmează să fie elaborată în viitor. VICTOR RAREŞ­ E1 Noi doi nu ne potrivim ! Ea : Ba nu te potriveşti tu! Poliţistul electronic La centrul de informare cri­minalistică din Washington este în curs de terminare montarea unui calculator electronic, care va avea menirea de a spori efi­cienţa luptei poliţiei împotriva actelor de violenţă. Raţiunea ca­re stă la baza acestei construcţii deosebit de scumpe, este­ numă­rul deosebit de mare al poliţiş­tilor care mor în confruntarea cu răufăcătorii. Cu ajutorul acestuia, agenţii care urmăresc unul sau mai mulţi indivizi suspecţi, pot intra rapid în legătură telefonică cu centrul electronic şi — după cîteva mi­nute — primesc date aproape complete despre aceşti oameni. In cazul în care cei suspecţi se dovedesc a fi deosebit de peri­culoşi, poliţiştii au posibilitatea de a-şi lua cele mai eficace mă­suri de autoapărare. Date revelatoare în legătură cu această noutate, publică săp­­tămînalul italian „Europeo" , memoria electronică a calcula­torului poate înmagazina date referitoare la un număr de 45.246 răufăcători sau de indivizi sus­pecţi, dar încă nereţinuţi de po­liţie ; despre 346.386 automobile furate sau folosite în scopul co­miterii actelor de violenţă ; des­pre 121.006 contravenienţi la legile de circulaţie; despre 218.478 cecuri furate­ şi alte hâr­tii de valoare ş.a.m.d. (A. GH.) ­ Tainele unei I. In camera obscură se aude un zgomot ciudat şi pe podea se rostogoleşte un obiect minuscul. Comisarul X sare din pat şi ră­suceşte brusc comutatorul. Instinctele de poliţist îl fac,să bănuias­că vecinătatea asasinului cu care purtase chiar în seara respec­tivă o convorbire telefonică. Vocea necunoscutului îl amenințase cu o vizită. Era clară deci tentativa de asasinat. Se aplecă pe co­vor în căutarea obiectului care produsese zgomotul. Rămase cu privirile înmărmurite la o palmă distanță de un picior de lemn. Nu, nu era o proteză. Fulgerător trase concluzia că era unul din­tre picioarele mesei de lucru. Cînd să-și iasă total din răbdări descoperi și corpul neidentificat , un nasture de la bluza de pi­jama, probabil, fiind cusut mai slab, se rupsese. Totuși... II. Luna atîrnă ca un ochn­ criminal în dreptunghiul ferestrei. Liniște apăsătoare și prevestitoare. Comisarul X numără în gînd pînă la trei. Calmul i se restabilește. Se aud paşi la uşa ca­merei. Cîteva bătăi scurte. Dintr-un salt e lingă uşă și o deschi­de larg. — Ziarul dumneavoastră domnule. — Mulțumesc. Nu mai are încredere nici în propria-i umbră. In aer simte mi­­­ros de singe cald. Așteaptă ... III. Dar nu așteaptă mult, că un scrîșnet înfiorător îi atrage privirea spre ochiul criminal al lunii. — Ah ... fereastra ! Nu m-am gîndit la ea și puteam fi luat prin surprindere. Comisarul o privește pe fereastră. Nimic deosebit. Atunci se gîndeşte că este posibil ca asasinul să fi pătruns în in­terior, gata să-şi împlinească gîndul ucigaş. Fiecare colţ pare tainic ameninţător. O explozie urmată de un fulger îl ridică în picioare. Ca din senin începuse ploaia. Mister şi spaimă... IV. O spaimă care îngheaţă sufletul. Există în viaţă clipa fa­­tală a neatenţiei. Şi această clipă fatală pulsase în inima comi­sarului X. Era prea tîrziu pentru ca ceva să se mai schimbe. Pri­virile se înfruntă de la trei metri. Nimeni fiu rostea o vorbă. Ce­lălalt privea fix, parcă înspăimîntat şi el. Comisarul face un pas înainte. Maxilarul încleștat îi sugrumă strigătele. Se privesc fix. Ce-ar putea să-și mai spună ? Simte lama rece a unui pumnal lipit de frunte. Se lovise cu fruntea de oglinda în care privea înspăimîntat. își dă seama că este salvat ! P.S. în fiecare seară comisarul pensionar X își scrie memoriile. Cercetările continuă, punct. I ciuda FRANCISC UNGVÁRI . CUVÎNT De NOU Sunt epuizabile resursele de apă ale Terrei? La această întrebare răspun­sul oamenilor de ştiinţă este, de multe ori, afirmativ. Raymond Furou, în lucrarea „Problema apei în lume“ ara­tă că: „nu există decit 20.000 km3 de apă dulce disponibilă anual“ şi că „pămîntul nu va putea suporta o populaţie de 20 miliarde de oameni, prevăzută pentru anul 2100. Numai fran­cezii vor avea nevoie de 60 miliarde mc. pe an, adică, de trei ori mai mare decât toate rîurile din ţară“. Deşi este acceptată această i­­dee, se arată în studiile oame­nilor ţie,­ştiinţă că motivele de îtogrijorsre im sînt în întregime întemeiate, numai dacă ne gîn­­dim că nu se folosește aproape de loc rezerva de apă „solidă“ a icebergurilor. Cercetările pro­fesorului , V. Bîkov de la Uni­versitatea din Moscova, au dus la concluzii deosebit de inte­resante. în viitorul apropiat, in­dustria nu va mai utiliza apa î­n cantitate mare, apă care o dată poluată cu substanţe chi­mice sau radioactive, devine no­civă chiar şi pentru plante. Geo­logii propun industriei un ci­clu închis adică : „uzina po­luează apa, tot ea o va purifică spre o nouă folosinţă, fără a avea nevoie de o nouă „porţie“. La Orly, în Franţa, s-a dat în folosinţă o uzină de filtrare şi epurare a apei din Sena, cu o capacitate de 300.000 mc. pe zi. Cincizeci de operaţii, aproa­pe în întregime automatizate a­­sigură consumul destul de ridi­cat (320 t în medie pe zi) al parizienilor. Apa, după tratarea cu clor, trece printr-un ansam­blu de decantare şi filtre ra­pide, obţinîndu-se perfecta lim­piditate, este sterilizată în me­diu ozonat şi tratată cu carbon activ pentru înlăturarea gustu­lui rău. Primele analize au demon­strat că, din punct de vedere bacteriologic, apa „produsă“ de această uzină va fi mai pură decît cea de izvor. Prof. ANATOL GHERMANSCHI ✓ — Cum se face că Tizio mi-a zis că merge la Palermo, dar a plecat la Florența ? — Ce vrei, e­ atât de surd îneît nu aude nici măcar ce zice el. — Cînd sînt în­ casa mea, zice in­vitatul, nu prea am poftă de mîn­­care și nu mănînc mai nimic. Cînd cinez în altă parte, se petrece in­vers. — Bine, bine, răspunde gazda. Simţiţi-vă ca la dumneavoastră a­­casă. Dl. Rossi a plecat la Londra pen­tru afaceri. A rămas acolo 15 zile, şi 15 zile ploaia n-a încetat să cadă. In cele din urmă dl. Rossi se ho­tărăşte să se întoarcă. în faţa ho­telului, aşteptînd un taxi, zăreşte un camerist gata să-l conducă pînă la maşină cu umbrela deschisă. — Spune-mi, te rog, e vreodată soare în țara asta ? Iar cameristul, cinstit : — Domnule, n-aş putea să vă spun cu siguranță. Am numai 16 ani. Nu-i spuneţi niciodată^ celei pe care o iubiţi că nu sînteţi demn de ea. Lăsaţi-o să descopere singură mai tîrziu. La medic : — Cură de slăbire sigură : îna­inte de masă o oră de plimbare în aer liber, iar apoi să nu mîncați nimic. — De ce bei vinul prin furtun ? — Medicul m-­a sfătuit să stau departe de băutură. In apropierea orașului Tokio, la aproximativ 60 de km de capitala niponă, se află un vechi mormânt japonez, cunoscut sub denumirea de cele ,,100 de ca­vităţi de la POSHIMA“, a că­rui construcţie de un fel deo­sebit, precum şi ceea ce adă­posteşte acest, putem spune, vechi mausoleu din Ţara Soa­relui Răsare, constituie un per­manent izvor de cunoaştere­­ a istoriei îndepărtate pentru spe­cialişti. Fiecare cavitate, compusă din câte­ trei camere şi o sală de ceremonii, reprezintă mormân­tul unei familii de rang înalt, inclusiv al slujitorilor acesteia. Oa ajungi însă într-una din cele 100 cavităţi, după ce ai pătruns prin spaţioasa intrare a marelui mormânt, trebuie să străbaţi un adevărat labirint de Coridoare ce leagă între ele străvechiurile lăcaşuri, funerare. Vizitarea acestui mormînt în scopuri de studii şi cercetări este frecventă, aici venind stu­denţi şi specialişti în istoria veche pentru a scoate la ivea­lă noi mărturii despre perioade trecute ale Japoniei. După cum se știe, s.peologul amator iugoslav MILUTIN VELIKOVICI din Belgrad, în vârstă de 35 de ani, a stabilit un nou record mondial absolut, petrecând singur 463 de zile în adâncimea unei grote de la SAMA — R.S.F. Serbia. In această îndelungată ... au­­■ reizolare, Milutin a făcut o se­rie de experienţe medicale şi ştiinţifice, inclusiv numeroase notaţii cu privire la voluntara sa solitudine, trăită doar în compania unui cîine şi a unei pisici. In fotografie, Milutin Veliko­­vici meditînd în „apartamen­tul“ său din grotă. 111 ANUL IV. Nr. 226 O colecţie originală Castelul Thoiry (Yvelines) din Franţa şi rezervaţia sa africa­nă, adăposteşte cea mai ciuda­tă colecţie cunoscută pînă, a­­cum. Obiecte de artă, laolaltă cu rarităţi zoologice adunate de ani de zile, fac deliciul vizi­tatorilor prin inedita varietate a „exponatelor“. Spicuind „inventarul“ acestei colecţii extragem doar cîteva dintre rarităţile castelului, care evidenţiază, în primul rînd, ca­racterul ei variat şi original : 57 lei în stare de libertate, 47 de scrisori manuscrise istorice, 4 elefanţi, 3 girafe, 2 valsuri i­­nedite de Chopin, 60 de mai­muţe, un clavecin, restaurat pentru ultima oară în 1733, sin­gurii rinoceri albi din Franţa, porţelanurile chinezeşti ale fa­miliei de Verte, 160 de antilo­pe, cuşca „cîinelui zburător de Pompadour“, 15 zebre, cîteva alei de tei mai bătrîni de 250 de ani. ■ Subteranele castelului, în lungime de 100 metri, adăpos­tesc 127 specimene de animale cu „sînge rece“. Vizitatorii a­­cestor subterane rămân impre­sionaţi de dimensiunile aliga­torului de Nil, de peste 3 me­tri lungime, mai bătrân de 100 de ani. Pitoni, şarpe boa, şopîrla car­nivoră „varani“ — vestigiu al preistoriei —, enormii scorpioni negri, dr­agonii de apă, păianje­nii uriaşi veninoşi, liliecii ori şerpii cu clopoţei, se numără printre „pensionarii“ acestor subterane. (GH. A.) ­ Crochiu „Mă las de fumat“ il vezi venind spre tine şi, preocupat parcă de cu totul alt­ceva, rosteşte privind peste umărul tău: — Ai o ţigară ? — Am. Scoţi pachetul, i-l întinzi. Se uită la tine ca la unul cu erup­ţii de pojar pe faţă : — Bine, frate-miu, d-astea ? Cum poţi să fumezi, domnule, cuie de coşciug ? La orice m-aş fi aşteptat, numai la asta nu! Să te văd fumînd ,,moartea bronhiilor“ ... Ruşinat, încerci să bagi pachetul în buzunar, dar nu, nu te lasă: îţi ia ţigara, o aprinde, se strimbă îngrozitor de parcă ar sta unul cu biciul în mîna, obligîndu-l să fumeze şi pleacă. Asta în fiecare zi. Partea proastă este că nu e singur. Toţi ăştia au o calitate demna de toată lauda, altruismul. Dar nu aşa, gesturi simbolice. Altruism pînă la ultima ţigară din pachet. Din pachetul tău. Ţi-l vede plin, îşi ia porţia, îţi face morala şi se îndepărtează scîrbit, răspunzând asaltului confraţilor: —­ N-am. Adineauri am ■ luat-o de la... (şi cu dispreţ suve­ran îţi rosteşte numele). Numai pe el îl vezi fumînd mahorcă d-asta. Confraţii se şi reped : — Ai o ţigară ? — Am. N-ai fumat încă nici o ţigară din pachet. Ceilalţi nu mai în­treabă. Înfig mina şi... ți l-au devorat. După ce au plecat, unul cu țigara în gură, altul cu ea d­upă ureche, în mototolitul tău pachet au mai rămas doar cîteva țigări scuturate, rupte. Uneori ai impresia că ai dat de noroc cînd îl auzi dimi­neața : — Domnilor, m-am lăsat de fumat. S-a terminat! S-a ter­­mi­nat. Pe mine n-o să mă mai vezi de azi înainte cu ţigări, chi­brituri şi alte scule de sinucidere lentă... Stai, stai, nu te bucura, treaba asta nu e de ici, de coleai crezi că merge aşa, cit ai sca­pără un chibrit ? Nu, iubitule, este o acţiune de mari proporţii care se realizează în etape. Prima : nu-ţi mai cumperi ţigări. A doua ... Dar toţi se opresc la prima etapă. Este totuşi ceva care tre­buie apreciat. Trebuie apreciat dimineaţa cam cite ţigări să-ţi cumperi pentru a-ţi rămîne şi ţie după ce îi... serveşti pe cei ce cu asta stoicism parcurg prima etapă a eroicului lor gest. încearcă însă vreodată să refuzi pe vreunul. 11 vei auzi vor­bind cam aşa despre tine : — Zgirie-brînza ăla ? Lasă-l, că-şi rupe din suflet. Nu toţi avem ceva aici. (Şi se împunge un piept cu degetul, în dreptul inimii). Urmează un regim strict economic de conversaţie, răs­punsuri abia mormăite la salut. Iar acasă ai ocazia să auzi: — Unde mi-ai umblat azi ? — Cum unde ? Am fost la birou. — Ce vorbeşti ? ! Cînd te-am căutat la telefon nu erai. Iţi­­ aminteşti că telefonul este pe biroul candidatului la ne­fumat, înţelegi şi începi să procedezi în consecinţă. Cum ? De exemplu eu am început să fumez pipă. E groaznic de rea, dar cel puţin am linişte. Ţigări fumez doar acasă. Insă, cine ştie, poa­te ar fi bine să mă las de tot. Asta e. S-a terminat! S-a ter­mi­­nat ! ! ... Care ai o ţigară ? MARIUS DEAC !- — Figura asta aș vrea s-o fac și eu !

Next