Cuvântul Nou, decembrie 2008 (Anul 19, nr. 5293-5312)

2008-12-29 / nr. 5310

Pagina 6 ■ Anul XIX Nr. 5310 _____________________________Liga I___________ Rapid ar putea lipsi de la startul returului Pe cei de la Rapid îi supără când sunt făcuţi ţigani. Nici unul dintre ei nu se comportă însă aşa cum trebuie, scandalurile fiind la ordinea zilei în Giuleşti. Din această cauză, dar şi pentru că acolo nu există o mână de fier, formaţia bucureşteană a ajuns în pragul desfiinţării. Principalii vinovaţi sunt Taher şi Copos, care se acuză reciproc de destabilizare, nici unul nevrând să recunoască că la el primează banul, nu soarta clubului. Jose Peseiro nu e nici el străin de ceea ce se întâmplă sub Podul Grant, pentru că, neţinând seama de spiritul grupării feroviare,­a dat credit mercenarilor veniţi din întreaga lume, creând disensiuni între aceştia şi jucătorii români, care s-au văzut daţi la o parte. în aceste condiţii, nu se poate vorbi, desigur, de performanţă, ci doar de o menţinere pe linia de plutire, în ideea că apele se vor linişti. Entuziasmul de la începutul campionatului a fost potolit de Oţelul, care le-a adus alb-vişiniilor prima înfrângere. Aceştia au învins ulterior pe Dinamo, însă la Timişoara n-au avut spor, eşecul suferit acolo fiind urmat de un altul, provocat de Unirea Urziceni. Din acel moment Rapidul a luat-o la vale, redresarea, dacă putem spune aşa, producându-se doar pentru că, ulterior, Maftei et comp. au întâlnit mai mult adversari de mâna a doua (Gaz Metan, CS Otopeni, Gloria Bistriţa...), care nu le-au pus probleme deosebite. Antrenorul Jose Peseiro a apelat pe parcursul sezonului de toamnă la următorii jucători: Portari: Clinton Andrade, Urko Pardo, Dănuţ Coman, Andrei Marinescu. Fundaşi: Vasile Maftei, Marius Constantin, Ricardo Fernandes, Joao Paulo Andrade, Vladimir Bozovic, Ştefan Mardare, Dănuţ Perjă. Mijlocaşi: Julio Cesar Da Silva, Juliano Spadacio, Cesinha Cesar Dos Santos, Nicolae Grigore, Ovidiu Herea, Costin Lazăr, Vella, Paulista. 0 Atacanţi: Pierre Boya, Claudio Pitbull, Joao Paulo Pinto, Djalovic, Lucian Răduţă, Alexandru Dobroiu. Faptul că a încheiat sezonul de toamnă cu o victorie la Iaşi ar fi trebuit să calmeze spiritele la Rapid, dar nu s-a întâmplat aşa, pentru că, somat să plătească jucătorii, Copos a sărit la gâtul lui Peseiro şi al străinilor cu salarii mari, apoi s-a luat de Taher şi Zota, cărora le-a reproşat nu numai greşelile comise în perioada de transferuri, ci şi proasta gospodărire a banilor clubului, întrucât asociatul său nu s-a arătat dispus să mai bage mâna-n buzunar (iordanianului i-a fost de ajuns că a pierdut cele opt milioane de euro cu care şi-a făcut intrarea în Giuleşti), micul cofetar a scos echipa la vânzare. Credeţi însă că s-a arătat cineva dispus să o cumpere? Nu, nu s-a arătat, fiindcă nimeni nu vrea să investească bani într-un loc atât de nesigur cum este Giuleştiul. Copos speră, totuşi, că îl va mai păcăli o dată pe Taher, iar dacă nu, va vinde jucătorii mai importanţi, le va reduce salariile celorlalţi etc, etc. Problema e că timpul trece, iar FRF e cu ochii pe Rapid, căruia, dacă nu va prezenta garanţii financiare că poate continua în Liga I, îi va bloca accesul la startul sezonului de primăvară. S. NICOLAE Cupele europene Ne întoarcem la ce a fost? Din cauza hiaturilor, care au stabilit ierarhiile după placul lui Jean Pădureanu, Gheorghe Ştefan-Pinalti, Gheorghe Dinu sau Cristi Borcea, fotbalul românesc a avut foarte mult de suferit pe plan internaţional. Steaua şi Rapid l-au repus însă pe linia de plutire, dovadă rezultatele obţinute în ultimii cinci ani în cupele europene. Ediţia 2004-2005 F / Liga Campionilor: Dinamo-MSK Zilina 1-0, 1-0 (turul 2 preliminar), Dinamo-Manchester United 1-2, 0-3 (turul 3 preliminar). Cupa UEFA: Oţelul Galaţi-Dinamo Tirana 4-0,4-1 (primul tur preliminar), Oţelul Galaţi-Partizan Belgrad 0-0, 0-1 (turul 2 preliminar), Dinamo-Partizan Belgrad 1-3, 0-0 (turul 1), Steaua-Zeleznik Belgrad 4-2,1-2 (turul 2 preliminar), Steaua- ŢSKA Sofia 2-1, 2-2 (turul 1), Steaua-Standard Leige 2-0, AC Parma-Steaua 1-0, Steaua-Beşiktaş Istanbul 2-1, Athletic Bilbao- Steaua 1-0 (meciuri disputate în faza grupelor), Steaua-Valencia 0-2,2-0 (16-imi, calificare la penalty-uri), Steaua-Villarreal 0-0, 0-2 (optimi). Ediţia 2005-2006 Liga Campionilor: Steaua-Shelbourne 0-0, 4-1 (turul 2 preliminar), Steaua-Rosenborg Trondheim 1-1, 2-3 (turul 3 preliminar). Cupa UEFA: Rapid-Sant Julia 5-0, 5-0 (turul 1 preliminar), Rapid-Vardar Skopje 3-0, 1-1 (turul 2 preliminar), Rapid- Feyenoord 1-1,1-0 (turul 1), Rapid-Rennes 2-0, Şahtior Donețk- Rapid 0-1, Rapid-PAOK Salonic 1-0, VfB Stuttgart-Rapid 2-1 (în faza grupelor), Rapid-Hertha Berlin 1-0,2-0 (16-imi), Rapid- Hamburger SV 2-0,1-3 (optimi), Rapid-Steaua 1-1,0-0 (sferturi), Dinamo-Omonia Nicosia 3-1,1-2 (turul 2 preliminar), Dinamo- Everton 5-1,0-1 (turul 1), Dinamo-Heerenveen 0-0, Levski Sofia- Dinamo 1-0, Dinamo-ȚSKA Moscova 1-0, Marseille-Dinamo 2- 1 (în faza grupelor), Steaua-Valerenga 3-1, 3-0 (turul 1), Steaua-Lens 4-0, Sampdoria-Steaua 0-0, Steaua-Halmstad 3-0, Hertha Berlin- Steaua 0-0 (în faza grupelor), Steaua-Heerenveen 3-1,0-1 (în 16- imi), Steaua-Betis Sevilla 0-0,3-0 (optimi), Steaua-Rapid 1-1,0- 0 (sferturi), Steaua-Middlesbrough 1-0,2-4 (semifinale). Ediţia 2006-2007 , Liga Campionilor: Steaua-ND Gorica 2-0, 3-0 (turul 2 preliminar), Steaua-Standard Liege 2-2,2-1 (turul 3 preliminar), Steaua-Dinamo Kiev 4-1, 1-1, Steaua-Real Madrid 1-4, 0-1, Steaua-Lyon 0-3,1-1 (în faza grupelor). Cupa UEFA: Rapid-Sliema Wanderers 5-0, 1-0 (turul 1 preliminar), Rapid-FK Sarajevo 0-1, 2-0 (turul 2 preliminar), Rapid-Nacional Madeira 1-0, 2-1 (turul 1), Rapid-PSG 0-0, Hapoel Tel Aviv-Rapid 2-2, Rapid-Mlada Boleslav 1-1, Panathinaikos-Rapid 0-0 (în grupe), Dinamo-Hibernians 4-0,5-1 (turul 1 preliminar), Dinamo-Beitar Ierusalim 1-0,1-1 (turul 2 preliminar),Dinamo-Skoda G.­an­i 4- 3, 4-1 (turul 1), Dinamo-Beşiktaş 2-1, FC Bruges -Dinamo 1-1, Dinamo-Bayer Leverkusen 2-1, Tottenham-Dinamo 3-1 (în grupe), Dinamo-Benfica 0-1,1-2 (16-imi), Steaua-FC Sevilla 0-2,0-1 (16-imi). Ediţia 2007-2008 Liga Campionilor: Steaua-Zaglebie Ljubin 1-0, 2-1 (turul 2 preliminar), Steaua-BATE Borisov 2-2,2-0 (turul 3 preliminar), Steaua-Slavia Praga 2-1, 1-1; Steaua-Arsenal 0-1,1-2; Steaua-FC Sevilla 1-2,0-2 (în grupe), Dinamo-Lazio 1-1, 1-3 (turul 3 preliminar). Cupa UEFA: Oţelul Galaţi-Lokomotiv Sofia 1-3, 0-0 (turul 2 preliminar). CFR Cluj-Anorthosis Famagusta 1-3,0-0 (turul 2 preliminar); Dinamo-IF Elfsborg 1-2,1-0 (turul 1); Rapid-FC Nürnberg 0-0, 2-2 (turul 1). Ediţia 2008-2009 Liga Campionilor: Steaua-Galatasaray Istanbul 2-2,1-0 (turul 3 preliminar); Steaua-Bayern München 0-1,0-3; Steaua-Fiorentina 0-0,0-1; Steaua-Oly­mpique Lyon 3-5,0-2 (în grupe); CFR Cluj-AS Roma 2-1, 1-3; CFR Cluj-Chelsea 0-0,1-2; CFR Cluj-Bordeaux 0-1,1-2 (în grupe). Cupa UEFA: FC Vaslui-Metalurgs Liepajas 2-0, 3-1 (turul 2 preliminar); FC Vaslui-Slavia Praga 0-0,1-1 (turul 1); Unirea Urziceni-Hamburger SV 0-0,0-2 (turul 1). Dinamo-NEC Nijmegen 0-0,0-1 (turul 1). Rapid-VfL Wolfsburg 0-1, 1-1 (tu­r­ul FC Timişoara-Partizan Belgrad 1-2, turul 1). Ultima ediţie a însemnat, din păcate, un mare pas înapoi, pentru că Steaua, care a punctat, totuşi, cel mai mult, s-a prezentat sub posibilităţi, în vreme ce Dinamo, Rapid şi FC Timişoara au făcut figuraţie. S. NICOLAE Sport Liga a II-a Ceahlăul a schimbat eşalonul, nu şi năravul După ce cooperativa patronată de Jean Pădureanu şi-a restrâns aria de cuprindere, Gloria şi Ceahlăul au început să aibă probleme în Liga I. Prima a reuşit, totuşi, să se salveze, însă gruparea moldavă a retrogradat. Asta l-a făcut pe Gheorghe Ştefan-Pinalti să tune şi să fulgere, dar până la urmă s-a calmat. Iar după ce s-a calmat l-a tocmit pe Florin Marin, cel mai compromis antrenor de la noi, căruia i-a trasat sarcina de a readuce echipa de sub Pietricica pe prima scenă a fotbalului românesc. „Flocea” a zis „da, să trăiţi!” şi s-a pus p­e treabă, urmarea fiind că loviturile de la 11 metri au început să curgă, „oamenii în negru” nesfiindu-se să facă apel la toate mijlocele specifice muncii lor pentru a înclina balanţa disputelor de partea Ceahlăului. în etapa a XlI-a, arbitrul Marius Bocăneală, care i-a însoţit pe nemţeni la Suceava, a eliminat doi jucători din formaţia gazdă, după care a uitat de ceas. S-a ajuns, astfel, în minutul 96, când gălăţeanul a dictat penalty în favoarea oaspeţilor, pe care Cebotaru l-a transformat. FRF, fireşte, s-a­ sesizat, însă a lovit în Cetatea, fiindcă.. .n-a asigurat condiţii optime pentru desfăşurarea partidei. Metodele cooperatiste prin care Ceahlăul s-a instalat la şefie puteau fi, totuşi, contracarate. Din păcate, Progresul s-a confruntat cu grave probleme financiare (se confruntă şi acum, echipa bucureşteană fiind în pragul falimentului), iar CSM Ploieşti şi-a pierdut suflul pe fin­al, trupa lui Vivi Răchită realizând un singur punct în ultimele trei etape ale sezonului de toamnă. Liderul Seriei I a apărut, de obicei, pe teren în următoarea alcătuire: Savu-Floricel, Viţelaru, Forminte, Barna-Bădescu, Cebotaru, Achim, Miron-Fabrac, Gafiţa. Rezerve: Covrig, Burlacu, Staicu, Rotaru, Macovei, Sofronie, Ichim, Popa, Ţepeş, Catană, Tudosă, Afuşi, Vinicius. Dacă lucrurile merg în continuare aşa, Ceahlăul promovează fără probleme. Echipa din Piatra Neamţ ar putea fi însoţită în Liga 1 de Progresul, dacă nu abandonează, sau CSM Ploieşti. S. NICOLAE Baschet feminin, Divizia A BC Mikes Kelemen Sfântu Gheorghe a măturat terenul cu LPS­U Alba Iulia Faptul că a avut în faţă „lanterna” Diviziei A nu a făcut-o pe BC Mikes Kelemen să se menajeze. Ba, aş zice că dimpotrivă, dovadă că diferenţa de pe tabela de marcaj a crescut cu fiecare minut, Sándor (22 de puncte), Vass (18), Cazac (18), Nagy (17) și Matovic (15) manifestând o vervă deosebită. în final a fost 116-36 pentru gazde, scor care ne scutește de alte comentarii. Ultima etapă a sezonului de toamnă a fost marcată de câteva surprize, cea mai mare dintre ele producându-se la Arad, unde campioana a pierdut în faţa tinerei echipe a Universităţii Cluj. La capitolul surprize se înscrie, de asemenea, succesul categoric (neverosimil pentru un derby de campionat) repurtat de MCM Târgovişte în disputa cu BCT Alexandria. Rezultate Olimpia Bucureşti-Naţional Iaşi 70-58 CSM Satu Mare-Sportul Studenţesc 83-49 BC MCM Târgovişte-BCT Alexandria 103-45 Rapid Bucureşti-CET Govora 57-74 SCM CSM U Craiova-CSM U Oradea 73-80 BC ICIM Arad-Universitatea Cluj 73-87 BC MK Sf. Gheorghe-LPS U Alba Iulia 116-36 Notă: Coloana a 4-a este rezervată forfait-­ ilor. Etapa viitoare: BC Teleprmt Alexandra-St- 1 Studenţesc, CSM Satu Mare-LPS U Alba Iulia, BC Mil.ws Kele­a Gheorghe -Universitatea Cluj, ICIM Arad-CSM U Oradea,­­ CSM U­r­raiova-CET Govora, Rapid Bucureşti-Naţional Iaşi, Olimpia Bucureşti-MCM Târgoviște. S. REMUS-ADRIAN -----------------------------------------------------1------------------------------------­Clasamentul 1 MCM­ârgoviște 1313 001133-58926 2 RCT A­exi.Adria 1312 101080-83025 3 ICIM Ai­ac 139 401028-76222 4 CET Go­­a 139 40 944-771­22 5 Universi Cluj 138 501009-86821 6 BC M­­­eorghe 138 41 905-761 20 7 CSM­­­d­i 137 60 846-86320 8 CS' St ae 137 60 926-80720 9 Br­an­d Bl­­utești 136 70 856-887 19 CM CSS­­ Craiova 135 80 878-909 18 L Sportul Studențesc 13 3100 708-985 16 12 Olimpia București 13 2110 734-■ 104415 13 Național Iași 13 7­110 752-■101915 14 U LPS Alba Iulia 13 0130 567-■127113

Next